Espero el meu capvespre

La Canonja. Fotografia: Empar Sáez

ESPERO EL MEU CAPVESPRE

El cel estelat m'inunda la mirada

—i sé que jo també duc

a l'ànima moltes estrelles, moltes,

i vies làcties,

les meravelles de la foscor.

Però no les veig,

tinc massa sol a dintre,

per això no les veig.

Espero la posta del meu dia,

veure el meu horitzó, cloure les parpelles,

espero el meu capvespre, la nit i el dolor,

que el cel se m'enfosqueixi

i que surtin estrelles dins meu,

les meves estrelles,

que no he vist mai

encara.

Lucian Blaga, Els poemes de la llum

Traducció de Corina Oproae

Cafè Central & Llibres del Segle, 2016

***

Mi-aştept amurgul

În bolta înstelată-mi scald privirea —

și ştiu că şi eu port 

în suflet stele multe, multe,

și căi lactee,

minunile întunericului.

Dar nu le văd,

am prea mult soare-n mine

de aceea nu le văd.

Aştept să îmi apună ziua

și zarea mea pleoapa să-şi închidă,

mi-aştept amurgul, noaptea şi durerea

sa mi se-ntunece tot cerul

și să răsară-n mine stelele,

stelele mele

pe care încă niciodată

nu le-am văzut.

Lucian Blaga, Poemele Luminii, 1919

Jo no esclafo la corol·la de miracles del món

Reus. Fotografia: Empar Sáez

JO NO ESCLAFO LA COROL·LA DE MIRACLES DEL MÓN

Jo no esclafo la corol·la de miracles del món

i no mato

amb la ment els misteris que trobo

pel camí

en flors, en ulls, sobre llavis o tombes.

La llum dels altres 

ofega l'embruix de l'impenetrable ocult

en abismes de foscor,

però jo,

jo, amb la meva llum, eixamplo el misteri

-i com la lluna, que amb els raigs blancs 

no minva, sinó que tremolosa

estén encara més els secrets de la nit,

així jo enriqueixo l'obscur horitzó

amb llargs tremolors de sagrat misteri

i tot allò incomprensible

es torna encara més incomprensible

sota els meus ulls,

-perquè jo estimo

flors i ulls i llavis i tombes.

Lucian Blaga, Els poemes de la llum

Traducció de Corina Oproae

Cafè Central & Llibres del Segle, 2016

***

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micşorează, ci tremurătoare

măreşte şi mai tare taina nopţii,

aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

şi tot ce-i neînţeles

se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari

sub ochii mei-

căci eu iubesc

şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Lucian Blaga, Poemele Luminii, 1919