PĂRINTELE CLEOPA. PREDICA LA SCHIMBAREA LA FAŢĂ
Parintilor, fratilor si iubiti credinciosi,
Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare are un brau, cu care este
incinsa de-a lungul anului. Pe acest brau se gasesc douasprezece
margaritare preascumpe si preasfinte, adica cele douasprezece praznice
imparatesti.
De aceea, la aceste dumnezeiesti praznice, predicile
sunt mai grele si mai dogmatice, pentru ca in aceste praznice este
aratata toata taina iconomiei in trup a lui Iisus Hristos si toata
mantuirea neamului omenesc.
Astazi este dumnezeiasca Schimbare la
Fata a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Acest mare eveniment din viata Mantuitorului nostru, aceasta mare
sarbatoare si prealuminat praznic s-a petrecut in anul treizeci si trei
al vietii Domnului nostru Iisus Hristos si in ultimul an al
propovaduirii Sale.
Mantuitorul era pe atunci in partea Cezareei lui
Filip, unde marele Apostol Petru L-a marturisit ca fiind Fiul lui
Dumnezeu cel adevarat. El i-a intrebat pe apostoli : Cine zic oamenii ca
sunt Eu, Fiul Omului ? Iar apostolii ziceau : Doamne, unii zic ca Tu
esti Ilie, altii zie ca esti Ieremia sau altii, ca Tu esti unul din
prooroci ( Matei 16, 13-14 ).
Iar Mantuitorul, vrand sa scoata din
mintea lor aceasta mare greseala, ca El ar fi unul din prooroci, care
s-ar fi reintrupat, ( ca sa scoata din mintea lor si a tuturor
popoarelor crestine de mai tarziu ), a binevoit sa-i ia pe cei trei
apostoli, pe Petru, pe Ioan si pe Iacov, fratele sau, si sa-i suie pe
varful Muntelui Tabor.
Acolo, cei trei apostoli, fiind obositi de
calatoria muntelui - ca muntele este mare, lung si inalt -, cand au
ajuns cu Mantultorul sus, de mare oboseala, au stat jos si s-au odihnit
pana au adormit. Apoi, trezindu-se ei, prin iconomia lui Dumnezeu,
Mantuitorul S-a schimbat la fata inaintea lor. Hainele Lui s-au facut ca
lumina, fata Lui stralucea mai mult decat soarele, iar ei, vazand
aceasta, s-au spaimantat foarte si au vazut ca statea in vazduh si
vorbea cu doi mari prooroci, cu Moise si cu Ilie.
Moise era icoana
si inchipuirea Mantuitorului, care a condus poporul lui Israel prin
pustie pana la primirea legii, mai inainte de venirea lui Hristos; si
Ilie, cel mai slavit dintre prooroci, care va veni si la a doua venire
sa predice Evanghelia trei ani si jumatate pe pamant, impreuna cu Enoh
si Ioan, pe vremea lui Antihrist, ca sa intoarca poporul evreiesc la
dreapta credinta.
Stand ei asa si privind la Mantuitorul, auzeau cum
vorbea Mantuitorul cu Ilie si cu Moise in limba aramaica, limba lui
Adam, pentru intrarea care avea s-o faca El in Ierusalim si pentru
preaslavita Lui patima, pentru rastignire, pentru moarte si inviere.
Apostolii auzeau, dar erau imbatati de lumina, de frica si de cutremur,
ca un nor deodata a cuprins varful Taborului. Dar norul acesta nu era
intunecat, ci luminos ca soarele si se intindea de la cer pana la pamant
si un glas din nor, de sus, s-a auzit : Acesta este Fiul Meu cel iubit,
intru Care bine am voit. Pe Acesta sa-L ascultati ! ( Matei 17, 5 ).
Dar, stand ei, deodata au disparut cei doi prooroci . Ilie s-a dus in
tara sa si Moise s-a ridicat la cer, iar ei au ramas uimiti, intelegand
ca Hristos nu-l Ilie, ci este Dumnezeul lui Ilie; Hristos nu-i Ieremia,
ci este Cel Care l-a sfintit pe Ieremia in pantecele maicii lui, si
iarasi ca Hristos nu este Moise, ci este Cel care a dat lege lui Moise,
pentru ca Dumnezeu anume a voit sa se arate acesti doi prooroci, ca El
este Dumnezeul proorocilor si nu unul din prooroci.
O, minunile
Tale, Doamne ! Ce era pe Tabor acum ? Taborul luase forma Bisericii.
Acolo se vedeau cele doua Testamente : Testamentul Vechi era reprezentat
prin Ilie si prin Moise, Iar Testamentul Nou, prin cei trel apostoli :
Ioan Evanghelistul, Iacov si Petru.
" Acolo - zice dumnezeiescul
parinte Efrem Sirul - au vazut apostolii pe prooroci si proorocii pe
apostoli. A vazut iconomul Tatalui, adica Moise, pe epitropul lui
Dumnezeu, pe marele Apostol Petru, caruia i s-au dat cheile imparatiei
cerurilor. Acolo feciorelnicul Legii Vechi, Ilie, a vazut pe
feciorelnicul Legii Noi, pe Ioan Evanghelistul, si s-a facut Muntele
Taborului in chipul Bisericii ".
Acolo se aude si glasul Tatalui,
dupa ce pleaca cel doi prooroci, Care zice : Acesta este Fiul Meu cel
iubit, intru Care am binevoit; pe Acesta sa-L ascultati !
Petru
Apostolul, care iubea mult pe Mantuitorul, ca si Ioan Evanghelistul,
nestiind ce vorbeste - cum spune Evanghelia -, ar fi vrut ca bucuria,
lumina si dulceata aceea pe care o vazuse acolo, sa ramana cu el
totdeauna. De aceea, cand a vazut pe Tabor pe cei doi prooroci, ii spune
Mantuitorului : Doamne, bine este sa stam noi aici ! Sa facem aici trei
colibe ! Tie una, lui Moise una si una lui Ilie ! ( Matei 17, 4 ). Dar
uitase ca-i trebuie si lui coliba si lui Ioan Evanghelistul si lui Iacov
! Dragostea lui era sa-i umbreasca pe cei trei pe care-i vazuse.
Iar Mantuitorul, parca-i zicea lui Petru :
" O, Petre, vrei sa-mi faci Mie coliba ? Iata indata vine coliba !"
Si inca stand ei de vorba, un nor luminos i-a acoperit pe dansii. Un
nor plin de stralucire si de lumina ii umbrea, le tinea si umbra si
lumina. Si-i zicea Mantuitorul lui Petru : " Iata, Petre, coliba ! Mai
vrei sa faci coliba ? Eu ti-am adus nori din cer, ca sa te umbreasca si
sa te lumineze. Adu-ti aminte, Petre, ca n-am nevoie aici de colibele
tale ! Eu sunt care am acoperit poporul lui Israel, pe cei 638.000
robiti, care au iesit din robie sub nor. Ii duceam ziua si-i acopeream
ca sub aripi de vultur si noaptea ii luminam cu stalp de foc.
Iata,
Petre, coliba nefacuta de tine ! Iata nor care straluceste mai mult
decat soarele, si-ti tine si umbra ! Deci sa stii, Petre, ca Eu n-am
nevoie de colibele tale. Eu pot sa umbresc tot pamantul si tot cerul, ca
Eu l-am facut ".
Si atunci, din acel nor preascump, aude Petru
glasul Tatalui, al Parintelui, ca se dusesera proorocii. Vine Tatal din
cer si marturiseste cine este Hristos. Ce le spune ? " Voi ati vazut ca
Hristos nu-i nici Ilie, nici Moise, nici Ieremia. Hristos Dumnezeu,
Care-i cu voi pe Tabor, este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am
voit; pe Acesta sa-L ascultati !"
Dumnezeu Tatal stia ca Petru o
sa-L marturiseasca pe Hristos pana la Roma si acolo avea sa moara
rastignit cu capul in jos; si Ioan Evanghelistul avea sa fie ingropat de
viu, si lui Iacov avea sa i se taie capul cu sabia de catre Irod. Stia
ca pana la moarte vor marturisi pe Hristos.
" Dar sa stiti pe cine
marturisiti ! Acesta Care pe Tabor S-a schimbat la fata si hainele Lui
se vad acum ca lumina si fata Lui ca soarele, nu este Moise, nu-i Ilie,
nici Ieremia, nu este unul din prooroci, este Fiul Meu cel iubit, intru
Care bine am voit, Pe Care si la Iordan L-am marturisit, pe Acesta sa-L
ascultati ! "
Si asa au luat incredintare mai mult marele Apostoi
Petru, cu Ioan si Iacov, ca Iisus Hristos este Mesia, este Fiul lui
Dumnezeu si nu este unul din prooroci, ci este Dumnezeul proorocilor,
Care i-a zidit pe ei in pantecele maicilor lor.
Dar, o, minunile
Tale, Mantuitorule ! Ce s-a aratat pe Tabor ? Oare fiinta lui Hristos ?
Doamne, fereste ! Ar fi o hula sa gandesti aceasta, ca fiinta era aceea
ce iradia din Hristos.
Prin secolul al XII-lea, a fost in Bulgaria o
erezie ce se chema " bogomili ". De la aceia au ramas cartile care se
numesc " Visul Maicii Domnului ", " Epistolia " si " Cele douasprezece
vineri ", carti apocrife pe care Biserica le-a tolerat, dar nu le-a
aprobat niciodata.
Acesti eretici aveau pretentia ca ei, atunci cand
se roaga, vad fiinta lui Dumnezeu. O, ce mare hula si nebunie ! Fiinta
lui Dumnezeu, care n-o vad heruvimii si serafimii si toate puterile cele
ganditoare din ceruri, ei aveau pretentia ca, atunci cand se roaga,
apare o lumina si vad fiinta lui Dumnezeu !
Era cea mai mare hula
adusa lui Dumnezeu, ca cineva poate sa vada fiinta Lui ! Ce spune
dumnezeiescul Evanghelist Ioan ? Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a
vazut ! ( Ioan 1, 18 ). Aici nu face aluzie la Dumnezeu intrupat, ca pe
Acela l-am vazut; sau la Dumnezeu, Care se arata lui Avraam, lui Isaia
si lui Moise, cu pogoramant si cu inchipuire, ci la fiinta lui Dumnezeu,
pe care nimeni n-a vazut-o niciodata.
Fiinta lui Dumnezeu este
inaccesibila la toate taberele mintilor rationale din cer si de pe
pamant si nimeni nu poate sa vada ce este El dupa fiinta. Iar acei
eretici spuneau ca ei in vremea rugaciunii vad fiinta lui Dumnezeu.
Slava fiintei lui Dumnezeu reflecta raze si se lumina ca soarele, pentru
ca El era Insusi Dumnezeu si din dumnezeirea Lui slobozea raze ca un
soare intens dumnezeiesc. Ceea ce se vedea pe Tabor nu era lumina
creata, ci necreata, lumina care izvora din dumnezeirea Lui si era slava
fiintei lui Dumnezeu sau lumina slavei lui Dumnezeu.
Aceasta era deosebirea intre schimbarea la fata a lui Hristos si a sfintilor Lui, prooroci, patriarhi si cuviosi de mai tarziu.
Tocmai aceasta a fost lupta cea mare si inversunata a Sfantului
Grigorie Sinaitul si Sfantului Grigorie Palama, preaindumnezeitul la
minte, cu ereticii Varlaam si Achindin, balaurii cei din Calabria
Italiei, care-i invinuiau pe sihastrii din Athos ca sunt bogomili, care
spun ca vad o lumina in vremea rugaciunii si ca vad fiinta lui Dumnezeu.
Dumnezeiescul Grigorie Palama, ale carei sfinte moaste, cu toata
nevrednicia, le-am sarutat acum cativa ani la Mitropolia din Tesalonic, a
fost cel mai mare teolog grec din secolul XIV. El a intrecut pe toti cu
teologia lui, fiind mai presus de apofatismul Sfantului Dionisie.
Daca Sfantul Dionisie Areopagitul are cea mai inalta teologie, teologia
apofatica sau negativa, Sfantul Grigorie Palama a trecut si peste
aceasta. El numai cu putin a intrecut pe dumnezeiescul Maxim
Marturisitorul, prea indumnezeitul la minte, cel mai mare varf al
teologiei grecesti. Sfantul Grigorie apara pe parintii din Sfantul
Munte, pe isihasti, ca nu sunt bogomili, ca vad lumina mare in vremea
rugaciunii celei ganditoare a inimii.
Ei nu vad fiinta lui Dumnezeu,
ci altceva vad. Ce vad ? Slava fiintei lui Dumnezeu ! Cititi in
Filocalia VII, care o aveti, si vedeti lupta cea mare, care a tinut sute
de ani pe tema isihasmului ! Sa vedeti, lumina era care iradia din
Hristos, dar nu era fiinta Lui. Auzi ce spune dumnezeiescul parinte
Efrem Sirul : " Din tot trupul Sau izvora raza slavei lui Dumnezeu ".
Deci lumina de pe Tabor nu este fiinta lui Hristos, ci slava fiintei
Lui. Sa stiti totdeauna, cei care sunteti teologi ! Ca o sa aveti
discutii cu oameni paruti filosofi ai veacului de acum. Niciodata fiinta
lui Dumnezeu nu s-a aratat cuiva, ci slava fiintei lui Dumnezeu. De
aceea canta Biserica astazi : " ... aratand ucenicilor Tai slava Ta -
cat ? nu toata, ci -, pe cat li se putea ".
Deci, slava fiintei lui
Dumnezeu s-a aratat pe Tabor apostolilor. Si aceasta se poate arata si
sfintilor in vremea rugaciunii celei ganditoare a inimii, celor ce stiu
sa se roage cu inima lui Dumnezeu. Dar nu este aceasta fiinta Lui, ci
slava fiintei Lui. Sa retineti !
Sa stiti un lucru. Slava fiintei
lui Dumnezeu este nedespartita de fiinta Lui. Dupa cum la soare raza nu
se desparte de ea, asa si slava lui Dumnezeu nu se desparte de fiinta
Lui. Dar nu este insasi fiinta Lui, ci slava fiintei lui Dumnezeu.
Iata ce este, fratiIor, Schimbarea la fata a Mantuitorului. Cum v-am
spus la inceput, nu s-a facut luminarea dinafara, ci dinauntru, adica
Hristos nu Se lumineaza de altcineva, ca sa straluceasca ca luna, ci
invers. La Hristos, lumina care se vedea in Tabor nu era ca la sfintii
care se schimbau la fata.
Asa sa intelegeti lumina de pe Tabor, asa
sa intelegeti lumina pe care o pot vedea sfintii intr-o mare si inalta
rugaciune a inimii. Tot omul este dator sa se schimbe la fata. Dar cum
se poate schimba la fata ? Daca ieri a fost desfranat si s-a marturisit,
sa nu mai fie ! Daca a fost hot, sa lase hotia ! Daca a fost injurator
sau betiv, sa lase betia si injuratul sau fumatul, sa lase rautatile, sa
le marturiseasca, sa le planga toata viata, sa faca canonul; si asa se
schimba omul, nu la fata cea din afara, ci la cea dinlauntru a
sufletului.
Si atunci, asezarea omului care a fost inainte de pacat,
cu aceea care este cand intra in fericire si in treptele duhovnicesti
ale desavarsirii, nu mai seamana.
Ieri era ca un drac, slujind
pacatului, si astazi, daca s-a pocait, si-a indreptat viata si s-a
sfintit, se face lumina si are lumina duhovniceasca intr-insul si merge
din putere in putere, dintr-o desavarsire in alta, pe cele trei trepte
ale urcusului duhovnicesc, care sunt :
- Nepatimirea rationala a sufletului sau faptuirea morala;
- Slobozenia duhovniceasca a sufletului rational care-si retrage mintea
sa din simtire si o leaga cu Dumnezeu prin contemplatia naturala si
duh, si
- Odihna duhovniceasca a sufletului rational, ( sambetele
sambetelor ), care-si retrage mintea sa chiar de la toate contemplatiile
naturale in duh, de la cugetarile cele mai inalte din zidiri si o leaga
cu totul de Dumnezeu in extazul iubirii. Amin.