Martisor

Anul acesta am hotarat ca nu voi mai cumpara martisoare de la tarabele din piata. Ma oboseste ingrozitor aglomeratia de acolo si mai mereu am fost dezamagita de calitatea martisoarelor. Ma intrebam din ce-as putea confectiona martisoare. Din fondant? Nu, spune Dani, ne facem de ras cu ele... cum ar putea cineva sa si le prinda in piept? Si tot el a venit cu solutia: plastelina iclay. Am ramas deosebit de incantata de aceasta plastelina, este o placere sa modelezi cu ea. 

La inceput au aparut cateva animalute, copii ale unora dintre decoratiunile care au impodobit de-alungul timpului torturile mele.

Fiecare martisor si-a primit snurul alb-rosu si a fost pregatit pentru impachetare.

 

Apoi au aparut gargaritele. Putine, la inceput. Apoi, din ce in ce mai multe, mai mici si mai mari.

 

In scurt timp biroul meu s-a inrosit de la atatea gargarite.

 Si tot asa, au aparut toate aceste martisoare, pentru colegele de clasa ale baietilor mei, dar si pentru doamnele profesoare.

 Un porcusor tare dragalas, cu funda bicolora...

 ...doi ursuleti in al caror piept bate cate o inima maaare, iar gargarite...

 ... si un trandafirash alb, pentru mama mea.

 Dar cel mai frumos martisor nu se afla intre cele de mai sus. Cel mai frumos martisor l-am primit eu, bineinteles. Si este unul foarte original, modelat in premiera de Dani. Din resturi de plastelina mi-a modelat un soricel. Intentia a fost de ursulet, pentru ca ma urmarise pe mine cum modelez unul, dar pentru ca i s-a parut ca seamana mai degraba cu un soricel, i-a pus doi colti si mi l-a daruit. Nu-i asa ca e talentat puiul meu?

Va doresc o primavara minunata!

Joaca de-a Halloween-u'

Zilele astea am avut un chef nebun sa ma joc. Si cum nu aveam prea mari idei, si cum niste dovleci destul de amarati stateau de ceva zile prin curte si-mi tot faceau cu ochii, m-am gandit sa ma integrez impreuna cu baietii in spiritul horror al sarbatorii americane.

Dis de dimineata am pregatit mici gustari, mai mult sau mai putin specifice sarbatorii: turta dulce, strudele cu mere si dovleac si, surpriza mea pentru copii, degete de vrajitoare. Nu stiu cat de mult i-a impresionat, tot ce pot sa va spun e ca au gustat cu oarecare reticenta din primul deget insangerat. Greu a fost insa numai inceputul, apoi toate s-au dus, unul cate unul. Si au fost acoperite cu mult mai mult "sange" vrajit.

Apoi ne-am apucat de sculptat dovleci. Unul mare si inspaimantator si trei mai mici si mai veseli. 

Si pentru ca este vorba de vrajitoare si superstitii, pisica neagra nu putea lipsi. Este vorba de motanelul nostru cel negru, pe care Edi il iubeste tare mult si care nici vorba sa poarte ghinion. Avem si o pisicuta, la fel de mica si de neagra, dar a fost inspaimantata, saracuta, la vederea uratului cel portocaliu.

 Spre seara am aprins dovlecii, n-am mai avut rabdare pana in noaptea de Halloween, si ne-am bucurat de mirosul de bostan copt care le iesea prin toate orificiile.

Dani a avut imprudenta sa-si bage mana in gura bostanului... Reactia lui e graitoare.

Humus

Mai nou, am descoperit humusul, un preparat care s-a mulat perfect pe gustul meu si mi-a stimulat din plin papilele gustative. Nici nu se putea altfel, pentru ca mi l-a recomandat Radu, bunul meu prieten care face numai minunatii in bucatarie. 

Avem nevoie de:
300 g naut; 
2-3 linguri de tahini;
4-5catei de usturoi;
zeama de la 2 lamai;
praf de chilli (eu au folosit pasta de ardei iute, home made);
3 -4 linguri ulei de masline;
patrunjel proaspat tocat;
sare, piper, dupa gust.

Boabele de naut se lasa la inmuiat in apa rece pentru cateva ore. Apoi se fierbe la foc mediu pentru circa o ora si jumatate. Se pastreaza o cana din apa in care a fiert nautul.

Intr-un blender se pun boabele fierte de naut (dupa ce s-au mai racit) si cateii de usturoi. Se mixeaza la viteza maxima, adaugand o parte din apa in care a fiert nautul, pana cand se obtine o pasta foarte fina si cu textura dorita (nu este nevoie sa folositi toata apa, e posibil sa iasa humusul prea subtire).

 Se adauga pasta de ardei iute (sau praful de chilli), eventual putina boia de ardei dulce,

tahini (pasta de susan), preparata tot in casa, ca e mai sanatoase si nu are E-uri, si se mixeaza in continuare, tot la viteza maxima. De cantitatea de tahini folosita depinde calitatea humusului preparat: cu cat mai mult tahini, cu atat mai bun este humusul.

Se adauga in fir subtire uleiul de masline, (puteti folosi tot blenderul, eu am mutat compozitia intr-un castron pentru ca, de data asta, Ken m-a tradat si a trebuit sa-l duc la "doctor")

zeama de lamaie,

si patrunjelul proaspat, tocat marunt. Se asezoneaza cu sare si piper.

Condimentele folosite se pot folosi in cantitate mai mica sau mai mare, dupa gustul fiecaruia. Mie imi place mai acrisor si destul de iute, de aceea folosesc mai multa zeama de lamaie si pasta de ardei iuti.

Pentru a-l servi se aseaza pe o farfurioara, in mijloc se pun 2 linguri de ulei de masline, patrunjel tocat si boia de ardei. 

Se serveste pe lipie libaneza, cu legume crude, proaspete sau alaturi de minunata salata de patrunjel, tabuli.

Mozzarella, home made

Mozzarella este un tip foarte popular de branza. Eu o folosesc foarte des, la pizza, paste, in salate sau la cuptor, peste legume. Pentru ca stiam ca mozzarella din supermarket contine, pe langa lapte, o groaza de conservanti si coloranti, mi-am impus sa o produc eu insami, acasa, avand in vedere si prietenia mea de lunga durata cu vacuta Veronica, ce ma aprovizioneaza zilnic cu laptic proaspat.
Este extrem de simplu sa obtinem mozzarella acasa. Avem nevoie doar de cas proaspat de vaca, apa si putina sare.
Casul de vaca, cat mai proaspat si cat mai bine scurs, se taie in bucatele care se pun intr-un vas incapator.

Intr-o oala mare se incinge bine, aproape de punctul de fierbere, apa si o lingura de sare. Se toarna apa fierbinte peste cuburile de cas, cat sa le acopere; se lasa pentru 2-3 minute, apoi se amesteca usor cu o lingura de lemn.

Casul va incepe sa se topeasca si sa se lege. Pentru ca deja nu mai este foarte fierbinte, se arunca apa si se toarna peste branza alta, fierbinte. Se amesteca in continuare cu lingura de lemn si, cand temperatura apei devine cat de cat suportabila pentru mana, incepe sa se framante folosind manusi de cauciuc, pentru ca  totul este inca foarte fierbinte. Branza se intinde, se impacheteaza si se framanta in apa fierbinte pana cand capata o textura fina si matasoasa. Cu cat o intindem si o framantam mai mult, cu atat produsul final se va desface in mai multe fasii. Devine foarte elastica si se poate modela usor.

Se poate imparti in bilute sau se formeaza un sul care se impacheteaza in folie alimentara si se pastreaza la frigider. Se poate consuma imediat ce s-a racit complet.
Din 10 kg de lapte integral eu am obtinut exact 1 kg de mozzarella. Este delicioasa pe pizza, se intinde la fel de bine precum mozzarella sau cascavalul din comert, si are un mare avantaj: nu contine E-uri.

Tahini, pasta de susan

Tahini (sau tahina) este o pasta preparata din seminte de susan.

Este un ingredinet important in bucataria Orientului Mijlociu. Este foarte bogat in vitamine, calciu si proteine si are cred ca ... un milion de calorii. Are un gust usor amarui, care da savoare preparatelor precum humusul, diverse salate sau garnituri.

Se prepara extrem de simplu, nu avem nevoie decat de:
300 g seminte de susan;
3 linguri de ulei (de masline sau chiar si de floarea soarelui);
putina sare.

Semintele de susan se prajesc putin, pe foc mic, avad grija sa nu se arda (in acest caz devin si mai amare si strica aroma pastei).

Dupa ce au prins o culoare usor aurie

se iau de pe foc si se pun intr-un blender, impreuna cu uleiul si un praf de sare.

Se mixeaza pana cand se obtine o pasta fina.

Se poate servi pe falii de paine sau lipii libaneze (inlocuind untul sau untul de arahide), amestecat cu zeama de lamaie, usturoi pisat, piper macinat si/sau praf de chilli obtinand astfel o garnitura la diverse preparate din carne si legume. Cea mai frecventa utilizare a lui (cel putin din punctul meu de vedere) este pentru prepararea humusului, dar despre asta vorbim maine.

Esenta de vanilie, home made

Citeam acum cateva zile, undeva pe net, ca esenta de vanilie sau zaharul vanilat, pe care dam bani multi in supermarket, contin de toate, mai putin vanilie. Imediat mi s-au aprins ledurile anti E-uri si mi-am amintit de o reteta de esenta de vanilie home made si fara chimicale.
Ieri am cumparat 500 ml de vodka, calitate superioara si 2 batoane de vanilie. Am despicat transversal batoanele de vanilie si le-am aruncat in sticla de vodka. Dupa numai cateva minute vodka mea a inceput sa se coloreze.

Azi, dupa 24 de ore, culoarea a devenit mai accentuata si vodka mea are o aroma usoara de vanilie. Cu prima ocazie mai cumpar 2 pastai de vanilie ca sa fie aroma si mai intensa. Intre timp am curatat si etichetele de pe sticla de vodka...

Scutur bine sticla in fiecare zi, sa patrunda alcoolul in pastai, asta cam o saptamana sau doua. Apoi duc sticla in debara si o las acolo vreo 4 luni. Intre timp, cand mai dau de ea printre alte sticle si borcane, o mai scutur zdravan. Dupa 4 luni pot deja sa folosesc din esenta mea de vanilie. Cand se consuma, completez cu vodka. Si asa o sa am esenta de vanilie tot timpul, fara sa ma gandesc la faptul ca imi otavesc familia cu tot felul de chimicale.
Am sa va tin la curent cu esenta mea de vanilie, voi face fotografii lunar, sa o vedeti cum evolueaza. Si la anu' va spun si ce gust are.

Chipsuri, home-made

La mine in bucatarie cartofii sunt interzisi. Consider ca nu au niciun aport in nutritia zilnica, asa ca nu-i folosesc niciodata. Totusi, exista anumiti membrii ai familiei care sunt in total dezacord cu ideile mele si care, de cate ori prind vreo ocazie, consuma cartofi prajiti sau chipsuri. De fiecare data cand ajung in supermarket reusesc sa convinga pe cineva -persoana importanta si cap de familie- sa le cumpere chipsuri. Si atunci am cantarit eu bine si am ajuns la concluzia urmatoare: decat chipsuri pline ce E-uri din magazin, mai bine unele home-made, cat de cat naturale, ca sanatoase nu pot spune ca sunt.
Asadar, mi-am calcat pe inima si am cumparat 2 kg de cartofi, i-am curatat si i-am feliat foarte subtire cu ajutorul prietenului meu de nadejde, Ken. Am limpezit bine feliile sub jet de apa rece, pana n-a mai ramas nici urma de amidon.
Am pus la fiert 3 litri de apa cu 3 linguri de otet de mere. Cand a dat primul clocot am pus inauntru cartofii si i-am lasat acolo pana cand apa a inceput sa fiarba din nou. I-am scos si i-am clatit in apa foarte rece, eventual cu cateva cuburi de gheata inauntru (acesta este un truc invatat de la Laura Adamache, pentru a avea chipsuri crocante chiar si peste cateva ore), apoi i-am scurs bine si i-am prajit in baie de ulei incins. Cand au prins un bronz auriu i-am scos intr-un vas tapetat cu servetele de bucatarie, i-am pudrat din abundenta cu un amestec din boia de ardei dulce si sare fina de mare.
Chipsurile, crocante si aurii-aramii, au fost devorate in cateva minute.