Se afișează postările cu eticheta impresii. Afișați toate postările

Bubbles

Mereu in cautarea raspunsurilor.. mereu in cautarea sensului vietii… mereu incercand sa-mi explic lucruri pe care ar fi trebuit poate doar sa le traiesc..
Ieri mi-am dat seama, asa dintr-o data, ca totul e foarte simplu. Si evident.. Raspunsurile se afla in baloane de sapun.. Viata e formata din baloane de sapun, din momente care se insira si se sparg la fel de repede cum au venit. Trebuie doar sa le traiesti acum si aici, pentru ca maine nu vor mai exista. De fapt, maine nu exista, exista doar acum, acum care este ca un balon colorat, care zboara mai sus sau mai jos, care rezista mai mult sau mai putin, prin care vedem o floare sau o furtuna, si care oricat am vrea sa-l facem sa tina la nesfarsit se sparge.

Just words..

Mi s-a spus ca vorbesc aberant. Ca nu se-ntelege nimic, ca spun numai lucruri aiurea. Ca nu spun niciodata ce trebuie si atunci cand trebuie nu mai spun nimic. Words are overrated anyway. Le aruncam asa, la intamplare, le aruncam peste tot si catre oricine. Le aruncam fara sa ne uitam, fara sa ne pese ca vor lovi ceva in drum. Cateodata se sparg singure, fara sa atinga nimic, fara sa miste un fir de iarba oricat ne-am chinui sa schimbam lumea cu ele. Si cateodata se intorc, ca un bumerang.. poc! Si mereu ne dam seama prea tarziu.. incercam sa reparam totul dar ghici ce.. tot prin cuvinte!.. de parka lumea s-ar invarti in jurul lor.. de parca lumea ar insemna numai cuvinte… important e sa-nveti sa vezi printre ele, sa vezi dincolo de ele pentru ca de cele mai multe ori nu-nseamna absolut nimic.
incerc sa ma exprim atunci altfel, prin ceea ce fac… incerc sa ma exprim prin arta, dar problema e ca si arta e subiectiva. Si tot se intelege gresit, se interpreteaza, sau nu se intelege deloc..
Cu totii ascundem o poveste, povestea din spatele cuvintelor.. care nu poate fi subiectiva, pentru ca e a noastra numai noi o stim numai noi o intelegem si numai noi putem, intr-un fel sau altul s-o impartasim..

reintoarcere la copilarie

facand cercei si margele din sfoara mi-am adus aminte de un loc demult uitat, un loc ce era al meu si acum e al lor.. vama.. un loc al copilariei mele, al viselor mele destramate, al singurelor clipe de fericire, cand te trezesti dimineata si primul lucru pe care il auzi sunt valurile care se sparg..
totul dispare, totul se transforma in viata.. locuri si oameni pe care i-am iubit pleaca.. nu putem decat sa le imortalizam si sa le regasim in ce mai putem..
Mi-am adus aminte de copilaria mea de curand. Acum cateva zile stateam linista in fata calculatorului cand aud: “fata blonda! Fata blonda de la etajul 1!!!” Scot capul pe geam: 2 pusti de vreo 6-7 ani: “ne dai si noua te rog mingea de pe balconul tau?” Urmarea a fost ca m-am jucat cu ei cu mingea vreo jumate de ora, pana mi-am adus aminte ca totusi aveam o treaba “importanta” de facut, asa ca a trebuit sa plec.
Nici nu stiu de ce mi-e mai dor, poate de faptul ca atunci ma puteam juca cu mingea toata ziua, fara sa-mi fac griji ca am intarziat undeva, mi-e dor de inghetata cu fistic, poate de castanele pe care le culegeam in fiecare an… mi-e dor de faptul ca atunci nu puteam uri pe nimeni, nu puteam face sa sufere pe nimeni, nici pe mine…
mi-e dor de 2 mai si de vama, care pe atunci erau doar niste satuce uitate de lume, unde la orice terasa ma duceam, ei stiau ce vreau sa ascult: Beatles.
Ieri m-am intalnit din nou cu cei doi pusti in fata blocului si mi-au zis “buna ziua”. Si am inteles brusc ca nu mai sunt totusi colega lor de joaca, ci fata aia mare la care se uita de jos in sus si cu care nu mai au curaj sa vorbeasca…
Abonați-vă la: Comentarii (Atom)