Se afișează postările cu eticheta autobuz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autobuz. Afișați toate postările

8 octombrie 2014

V-am spus? Nu v-am spus, dar va spun. Stiu ca deja incep sa o dau in “jurnal de student din provincie”, dar chestiile astea sunt noi pentru mine si vreau sa le impartasesc cu voi, cei care ati mai ramas pe aici dupa lungile perioade de absenta.
In postarea precedenta va povesteam despre prima mea “ratacire” sau mai bine spus cautare din Bucuresti, astazi vreau sa va spun ca duminica am primit primul pacheet. Da, in primul weekend nu am dat fuguta acasa, dar vinerea asta ma duc, va povestesc si asta la momentul potrivit, revin, in primul weekend am ramas aici si cum de la mine din oras este un autobuz special pentru studenti si pentru pachete care vine pana aici, aproape de caminul meu, nu pana in gara, mama mi-a trimis mancarica prin autobuzul respectiv. Sa incep prin a spune ca parcarea de la Carrefour Orhidea e imensa? Pentru ca, ei bine, chiar este imensa si nu aveam idee unde vine autobuzul si nici nu prea cunosteam pe nimeni acolo si ma gandeam ca nu sunt unde trebuie, dar apoi mi-am dat seama ca nu are pe unde sa intre in parcare prin alta parte asa ca l-am asteptat acolo, l-am pandit sa vad pe unde vine si am facut bine, acolo a si oprit defapt.


Si cam atat pentru un moment...mai revin cu detalii..cel mai probabil tot cu informatii despre noua mea viata si noile mele experiente, daca intre timp apar si alte subiecte mai interesante stiti ca nu pierd ocazia sa le dezbat aici.

10 noiembrie 2013

E deja duminica si aproape ca am ratat editia 44 de Happy Weekend. Trebuie sa indreptam lucrurile asa ca va las cu scrisoarea unui tanar german venit in vizita in Romania:

Dragii mei, am ajuns cu bine în România. De la aeroport până la Bucureşti am făcut cu taxiul, judecând după aparatul de taxat, 180 de kilometri. Plasarea aeroporturilor la distanţă mare de aglomerările urbane mi s-a părut o dovadă de înţelepciune. În cele două zile de când mă aflu aici, am făcut câteva constatări pe care mă simt dator să vi le comunic. Românii o duc foarte bine, atât de bine încât aici aproape nimeni nu mai trebuie să muncească. Poate că în viitorul îndepărtat vom ajunge şi noi, germanii, la acest nivel de civilizaţie. Deocamdată, cu o seriozitate lipsită de graţie, mergem în fiecare zi la serviciu. Avem multe de învăţat de la acest popor despre care eu, până acum, nu ştiam aproape nimic. În autobuze, troleibuze şi tramvaie nimeni nu trebuie să se obosească prezentându-şi biletele la control. Controlorii, constituiţi în echipe, verifică discret buzunarele şi poşetele pasagerilor. Automobiliştii organizează spontan, pe străzi, originale concerte de claxoane, aşa cum noi facem, în familie, prin tradiţie, muzică de cameră. Sunt momente de comuniune sufletească de neuitat. Unii şoferi ies din maşini şi adaugă la această muzică instrumentală propria lor voce, transmiţându-şi unii altora mesaje scurte, dar energice. Toate canalele TV, nu numai cele pentru adulţi, difuzează emisiuni cu femei dezbrăcate. Un singur canal, TVR Cultural, a refuzat să-şi îndeplinească această datorie faţă de tineri ca mine şi a fost, pe bună dreptate, desfiinţat. Demnitarii ţării apără cu fermitate limba română de invazia limbii engleze (aşa cum ar trebui să facem şi noi). La o întâlnire cu trimişii FMI preşedintele interimar al României a vorbit, în semn de protest, într-o limbă engleză caricaturală. Efectul a fost atât de puternic încât oaspeţii, dezgustaţi de engleză, au renunţat să o mai folosească vreodată, urmând să se înţeleagă la viitoarele întâlniri numai prin gesturi. Plagiatul se pedepseşte în România într-un mod subtil, nu cu brutalitate, ca la noi. Plagiatorilor li se dă o palmă morală, fiind numiţi prim-miniştri sau miniştri, ca să se ruşineze de fapta lor. Poliţiştii sunt oameni cultivaţi, schimbă idei între ei în săli cu multe mese, nu-şi pierd timpul cu criminali, tâlhari şi violatori. Miniştrii de Interne vorbesc în mod curent de Socrate şi Platon. Bătrânii din România se ocupă cu mare grijă de sănătatea lor. Nu fac excese alimentare, ca oamenii în vârstă din Germania . Îşi cumpără în fiecare zi doar o pâine, un iaurt şi eventual câţiva cartofi. Fetele de aici se îndrăgostesc uşor, nu ca nemţoaicele noastre, cărora poţi să le reciţi opera lui Goethe în întregime şi abia dacă reuşeşti să obţii o plecare a pleoapelor în semn de aprobare. O româncă a venit astă-noapte în camera mea de hotel şi mi-a declarat că mă iubeşte nebuneşte. Era naivă, nu ştia cum arată bancnotele de 100 de euro şi i-am dat una ca să o studieze în linişte acasă. Nu înţeleg, dragii mei părinţi, de ce v-aţi arătat îngroziţi când v-am anunţat că urmează să plec în România. Vă îmbrăţişez pe amândoi, Hans.

21 iunie 2013

Ce te face sa crezi ca daca vorbesti langa mine ca sunt adolescent si nu stiu ce e ala respect pentru ca am casti in urechi si ochelari de soare la ochi o sa’ti las scaunul meu? Parca numai asa de chestie mi’as intinde putin cracii pe culoar.
Am intrat prea brusc in subiect? Atunci sa detaliez putin…astazi dupa ce am fost sa’mi iau premiu ca in sfarsit s’a terminat scoala am plecat putin la tara, m’am dus si m’am intors dupa o ora, n’am stat, dar am fost cu autobuzul. Si pentru ca mie imi place punctualitatea am ajuns mai devreme si in mod normal m’am dus sa’mi ocup scaun, nu?Afara, la umbra, stateau o gramada de “doamne bine” . Foarte bine, ce treaba am eu cu ele? Niciuna. Imi las sacosa pe scaun si ma duc sa’mi iau o sticla de apa si dupa mai raman putin jos cu mama. Ma uit pe geam si vad cum o tanara pipita domnisoara se tot rezeama de scaunul pe care il ocupasem eu si isi si pune sacosa pe el…ok, o mai las, poate vede ca e ocupat. Nu vede…se apropie ora sa plece autobuzul asa ca ma duc pe scaun pentru ca am zis “mai bine stau 5 minute in aerul ala sufocant decat sa raman pe afara ca nu mai pot sa urc” . Si ma duc frumos, ma uit la sacosa de pe scaunul meu, ma uit la pipita domnisoara si ii fac semn, nimic, tusesc, nimic, “ma scuzati”, nimic, “alooo”, nimic, “nu va suparati, dar va luati o data sacosa aia de pe scaunul meu sa pot sa stau jos?” , se uita la mine sictirit si o ia. Buuuun…dupa se rezeama alta de scaunul meu, dupa ce ma asezasem, oke, e aglomerat, nu zic nimic, imi bag castile in urechi, imi pun ochelarii de soare la ochi pentru ca batea soarele foarte tare pe parte pe care ma asezasem si imi vad de treaba mea. Ce e drept, ascult muzica tare in casti, nu aud prea multe din jurul meu, in mare parte nu aud deloc, dar se mai si schimba melodiile alea, mai au si ele parti din alea “plangacioase”, lente, si fix atunci aud de la una din stimabilele “doamne bine” care au stat pana aproape a plecat autobuzul afara, la umbra, ceva de genul “e adolescent ce sa’i ceri?” Opaaa…si se uita la mine, punem discret pauza, fara sa se observe, si ascultam in continuare “Adolescentii de astazi nu mai stiu ce e ala respect. Toata ziua sunt cu casti in urechi si cu ochelari de soare la ochi”…M’am uitat sictirit la ea, o doamna de aproximativ 40 ani, imbracata intr’o rochie foarte colorata si inflorata, si nu, nu era si ea bronzata sa zici ca nah “asa e traditia”, cu ochelari de soare pe cap, cu o poseta cat un sac si machiata strident. Mi’am dat din nou drumul la muzica si m’am si intins putin, mi’am intins picioarele in fata, sub scaunul din fata mea, dar parca numai asa de chestie mi’as fi intins picioarele pe culoar, pe langa ea. Acum o sa’mi sariti in cap…ca are dreptate tanti aia, ca am 18 ani, sunt la varsta adolescentei si nu am habar ce e ala respect. Nu e asa, stiu ce e ala respect, dar in situati ca asta nu ma ridic de pe scaun nici daca vi sa ma iei pe sus. Adica tu imi ti mie, sau le vorbesti altora din jurul tau despre mine ca port ochelari de soare cand si tu ii ai pe cap, esti imbracata si machiata ca una de 20 ani care a fost tinuta din scurt si a vazut pentru prima data in viata ei machiajul si magazinul de haine. Si in plus mai si comentezi sa’ti las scaunul meu…NU!!! Eu nu ofer locul meu unor astfel de persoane niciodata!!! Daca vreau sa’l ofer, il ofer pentru ca vreau eu si pentru ca asa consider, consider ca are nevoie persoana respectiva. Dar “doamna bine” clar nu avea nevoie…poate doar ca era prea la inaltime si era mai cald acolo sus si incepea sa’i curga machiajul…uite ca la asta nu m’am gandit pe loc ca poate asa luam in considerare sa’i las scaunul…ca doar era caz de forta majora, nu?
Oooh si sa mai spun si ca tipa care s’a rezemat de scaunul meu dupa ce m’am asezat a ajuns sa se rezeme mai mult de mine decat de scaun? Pe bune ca’mi venea sa’i spun “nu vrei intai sa iesim in oras macar o data si dupa sa trecem la pipaiele din astea?” . Tot drumul s’a frecat cu dosul, sa nu’i spun altfel, de umarul si de mana mea de zici ca era bara…trageam mana mai asa, ramanea pe umar, umarul nu aveam unde sa’l mai trag, poate doar sa sparg geamul si sa ies putin afara din masina.
Atat de tare imi place sa merg cu autobuzul vara…
Oh, si da, stiu ca toata saptamana am lipsit total, dar in curand o sa vedeti rezultatele, pentru ca m’am concentrate foarte tare pe un singur lucru pe care vreau sa’l fac curand si vreau sa’l fac bine, e legat de blog, dar pentru treaba asta am nevoie de inca o persoana si trebuie sa o prind libera intr’o dupa’amiaza, am nevoie sa invat sa lucrez cu 2 programe total noi pentru mine dintr’un domeniu complet necunoscut mie, si doar stiti ca eu sunt cu piticul pe creieras si nu citesc tutoriale si alte prosti, apas toate butoanele pana imi dau seama ce fac si dupa le combin cum vreau eu. Mi’am notat cateva subiecte despre care am vrut sa scriu saptamana asta, dar nu am avut timp, m’am axat doar pe cele 2 programe, dar promit ca o sa’mi revin…dupa ce fac treaba asta, deci, probabil o sa mai lipsesc putin, poate nu chiar asa total, nu stiu, dar stiu ca vreau sa fac bine ce am in minte si sper ca o sa va placa atunci pentru ca nu aveti idee cat am muncit pana acum pentru el si cat mai e de munca.

4 august 2012

Elly ne'a invatat ca trebuie sa fie

Atentie! Acesta nu e o gluma! Un tip pe nume Dick a mers in data de 4 august 2011 la WC. A cazut un capul acolo si a murit. Azi se implineste 1 an de la incident…daca nu lipesti asta pe wall’ul/blogul/trimiti mass la 20 de pagini/bloguri/persoane vei cadea in buda

De ce nu asculti????

"Niciodata pe tura mea...ajugem imediat"

Problema rezolvata

Nesimtitule! De ce nu intri in randul lumii?

Corect

‎- La tribunal, judecatorul:
- Si vreti sa sustineti ca ati crezut ca portofelul gasit va apartine?
- Portofelull nu, dar bancnotele imi pareau cunoscute...

- Mămico, astăzi, în autobuz, tata m-a pus să cedez locul unei domnişoare...
- Foarte bine, puiu' lu' mama, aşa trebuie să faci!
- Da, mămico, da' io stăteam în braţe la tata...

A zis Dumnezeu catre Adam: -Coboara jos in vale! Si Adam a intrebat: -Ce e aia vale? Si Dumnezeu i-a explicat ce este valea. Dupa care Dumnezeu a zis: -Inoata peste rau! Si Adam a intrebat: -Ce e aia rau? Si Dumnezeu i-a explicat ce este raul, apoi a zis: -Urca muntele! Si Adam a intrebat: -Ce e aia munte? Si Dumnezeu i-a explicat ce este muntele, apoi a zis Dincolo de munte este o pestera, intra inauntru! Si Adam a intrebat: -Ce e aia pestera? Si Dumnezeul i-a explicat ce este pestera, apoi a zis: -In pestera gasesti o femeie. Si Adam a intrebat: -Ce e aia femeie? Si Dumnezeu i-a explicat ce este femeia, apoi a zis: Vreau sa va inmultiti! Si Adam a intrebat: -Cum se face? Dumnezeu i-a explicat cum se face, apoi Adam a pornit la drum. Jos in vale, peste rau, sus pe munte si inauntru in pestera ...unde a gasit femeia. Dupa vreo 5 minute iese afara din pestera si Domnul intreaba nervos: - Acu' ce mai e?!!!!
Adam intreaba timid: - Ce-i aia migrena ?