Mult prea simplu

Ce mi se pare mie foarte nedrept este faptul ca un baiat/ barbat isi gaseste mult mai usor haine decat o fata. Adica sa fim seriosi, un barbat poate purta acelasi costum la orice eveniment, doar schimba camasa, si e simplu sa gasesti camasi barbatesti la preturi acceptabile. Ca fata este o adevarata povara sa faci cumparaturi.

Si la fel de complicat este ca o fata sa se decida cu ce sa se imbrace cand merge la un eveniment sau iese in oras. La baieti, din nou foarte simplu, un tricou sau o camasa si pot merge oriunde, atat in locuri casual, cat si in localuri mai pretentioase. Cu o camasa de genul acesta pot merge oriunde: 

 Ca fata, stai cateva ore bune, poate chiar zile sa iti gasesti o rochie, mai ales pentru un eveniment mai important. Daca este un eveniment precum o nunta sau ceva din aceiasi categorie, o sa stai mai multe de zile si o sa vezi zeci de rochii de seara si o sa gasesti la fiecare cate o “problema” si o sa iti gasesti foarte greu rochia care sa iti inspire “asta este pentru mine”.

Recent am fost cu 2 prieteni la cumparaturi, un el si o ea, el si-a gasit si camasa si costum si pantofi in mai putin de 2 ore, ea in 2 ore nu a gasit nici macar una care sa i se pare acceptabila. Si am sfarsit prin a lua magazinele la rand de cel putin 2 ori fara succes. Intr-un final si-a gasit rochia dorita, aceasta:

Dar nu aveti idee cat am umblat si dupa asta, am umblat virtual ce e drept ca altfel acum nu as putea nici macar sa stau in pat de ce febra musculara as avea. Asta ma face sa spun din nou, cu tarie, “multumesc internet ca existi si ne faci viata mai usoara”.

Dar asa, de curiozitate, doar mie mi se pare ca este foarte nedreapta toata treaba asta? Adica oricat de nepretentios ai fi, tot e mai complicat la fete decat la baieti, si chiar daca la baieti intra mai mult material hainele lor sunt mai ieftine. 

A meritat

Intotdeauna am avut o atractie pentru nunti, nu stiu de ce, poate pentru ca am fost la foarte putine sau poate pentru ca in copilarie parintii nu ma luau niciodata cu ei si eu stateam acasa si doar imi imaginam “bai oare cum e acolo?” si imi faceam tot felul de filme in cap, poate asta este motivul, dar nu garantez. Interesant, sau poate ca nu, este faptul ca acum am ajuns la varsta in care nu mai merg la nuntile rudelor sau ale prietenilor de familie, acum a venit vremea aia cand merg la nuntile prietenilor mei si asta nu este un gand cu care sa ma pot acomoda asa usor, inca procesez greu vestile de acest gen. Si le procesez si mai greu cand vine vorba de persoane pe care le cunosc dintotdeauna practic. Luna trecuta am primit vestea ca unul dintre prietenii mei foarte buni din copilarie se insoara, am ramas destul de “serios?”. Acum ceva timp, nu mult, mi-a cerut o favoare, bineinteles ca nu l-am putut refuza, cand am aflat insa care era rugamintea ma cam batea gandul sa ma razgandesc, a vrut sa ii ajut viitoarea sotie sa isi aleaga o rochie de mireasa, pentru ca vor sa fie si ceva traditional, mirele nu trebuie sa vada rochia pana in ziua nuntii. Dar a fost ok intr-un final, pot spune ca m-am distrat chiar, si asa i-am cunoscut putin mai bine “aleasa inimii”. Nu sunt fan shopping, sau cel putin nu sunt fan shopping de rochii in general, cand vine vorba de rochii pentru nunti nu stiu ce sa spun ca nu prea am experienta, a fost cam prima data cand am fost intr-un astfel de magazin deci nu ma pot afirma. Insa timpul a trecut destul de usor, chiar fara sa ne dam seama pot spune, si am vorbit despre tot felul de lucruri, fericite, triste, amintiri, planuri de viitor si normal, despre nunta. Era destul de trista ca nu am facut asta mai devreme, se pare ca magazin avea reduceri de 50% pentru rochiile de pe stoc si de 15% pentru cele la comanda, dar au fost doar pe 12, 13 si 14, dar nu a stiut de ele. Dar totul s-a sfarsit cu bine sa spun asa, intr-un final a ramas doar la doua variante. Sa vi le arat sau nu? Hai sa vi le arat, dar nu o sa spun pe care a ales-o ca poate intra N. pe aici. Una este rochia Amalia 

Si cealalta este rochia Nadia

Ambele veneau genial pe ea, si asta o spun eu care nu am pic de habar in domeniu sau in domenii similare, dar zau ca m-a lasat fara cuvinte. Sincer? Acum abia astept sa vina ziua cea mare pentru ca mor de nerabdare sa vad ce fata o sa faca N. cand o sa o vada imbraca cu ea. 

Timpul trece

Cu foarte greu constientizez ca a trecut timpul, nu imi vine sa cred ca mai am 2 luni si fac 20 de ani, nu imi vine sa cred ca in aproximativ o luna intru in prima sesiune, ceea ce implina automat ca deja s-a dus aproape jumatate din primul an de facultate, dar cel mai greu imi vine sa cred ca o parte dintre prietenii mei au ajuns in acel punct in care sunt pregatiti sa stea in fata unui preot si sa spuna cu tarie “DA”. Zilele trecute am primit o invitatie de la un prieten foarte bun care anul asta termina facultate. Ce invitatie? Dupa cum v-ati dat seama din fraza anterioara, o invitatie la nunta lui. Inca nu imi vine sa cred, sincer. Cand a trecut timpul? Cand am crescut asa mult? Ar trebui sa incep sa constientizez si eu lucrurile astea, nu? Adica eu inca ma comport foarte copilareste si am ajuns deja la punctul in care primesc invitatii la nunti si mai mult decat atat, vor sa fiu si domnisoara de onoare, ceea ce implica sa particip foarte activ la nunta. Normal ca raspunsul meu impulsiv a fost acelasi pe care il vor da ei in fata atator persoane si a unui preot: “da”, dar acum incep sa constientizez ca pana la vara nu mai e chiar atat de mult, ca timpul o sa treaca foarte repede si ca deja trebuie sa inceapa pregatirile. Mie mi s-au atribuit niste sarcini destul de simple, nu pot spune ca e exagerat de greu, dar totusi, daca nu o sa fie perfect tocmai din cauza lucrurile care trebuie sa le fac eu? Trebuie sa gasesc un fotograf bun, sa aleg un buchet pentru mireasa, sa merg la degustat torturi( asta mi se pare cea mai tare chestie posibila, ever) si sa ajut mireasa cu sfaturi oricand are nevoie de mine. Si da, imi iau foarte in serios aceste atributii. Deja am inceput sa caut buchete de flori, dar nu gasesc nicaieri o florarie care sa imi ofere posibilitatea de a aranja un buchet cu flori de vara inca de acum, asa ca am trecut la urmatoarea sarcina: fotograful. V-am mai povestit ca pentru mine fotograful este foarte important si asta este unul din motivele pentru care de o saptamana tot caut. Nu vreau ca cel mai important moment din viata prietenului meu sa fie surprinsa in fotografii de catre un amator, trebuie sa gasesc pe cineva profesionist. Si ce credeti? In sfarsit l-am gasit, il cheama Cristi Neacsa si pana acum are deja premii obtinute pe fotografiile lui, imi plac foarte tare pozele facute de el, se vede ca este profesionist si mai mult decat atat ofera si garantia fotografiilor, foloseste multiple backup-uri  pentru a fi sigur ca in cazul in care doamne fereste se intampla ceva cu fotografiile sa le aiba mereu salvate si in alta parte pentru a nu fi nevoit sa spuna mirilor ca fotografiile lor au fost pierdute.

De exemplu, aceasta este una dintre pozele pentru care a obtinut premiu:

De ce am ales poza asta? Pentru ca, sincer, sper sa il surprinda si pe amicul meu intr-o impostaza de genul la nunta lui. CristiNeacsa a reusit sa surprinda bucuria si nebunia momentului intr-o poza statica si cum amicul meu este genul mai traznit, chiar ma bazez pe faptul ca o sa reuseasca sa ii surprinda aceasta doza de nebunie in imagini.

Diferenta se vede

Pentru o persoana care vrea sa para stabila emotional, care nu isi arata mereu emotiile, e greu sa recunoasca ca exista ceva care o sensibilizeaza. Cam asa sunt si eu dupa cum s-a observat pana acum. Insa cineva mi-a spus ca a recunoaste astfel de lucruri face parte din natura umana, ca este ceva firesc, asa ca m-am decis sa va arat ce ma sensibilizeaza pe mine:

Da, ma sensibilizeaza astfel de videouri. Nu imi imaginez sincer cum ar putea cineva sa ramana indiferent la un astfel de videoclip? Se vede clar pasiunea, iubirea, dintre cei doi, se citeste pe fetele lor, in ochii lor, iar muzica de pe fundal completeaza atmosfera aia romantica, perfecta. Dar evident ca nu orice filmulet de genul ma emotioneaza, trebuie sa fie facut bine, sa aiba calitate, iar cameramanul sa stie ce sa faca cu camera aia. In prezent facebookul este plin de fotografi, dar sa fim seriosi, daca ai un aparat foto profesionist si faci 2-3 poze artistice, iti pui semnatura pe ele si apoi le incarci pe facebook pe o pagina cu numele tau si cu terminatia “photography” nu inseamna ca esti fotograf, nu, inseamna ca ai un aparat foto bun, pe care il lasi setat pe automat si in mod normal o sa iti iasa niste poze ok, dar nu perfecte. Diferentele ies imediat la iveala. Trebuie sa stii sa focalizezi, sa setezi contrast, lumina, sa incadrezi, sa alegi unghiul optim si asa mai departe, nici eu nu ma pricep, nu sunt fotograf si nici nu vreau sa pretind ca sunt, dar diferentele sunt sesizabile cu ochiul liber. De exemplu, nu imi spuneti ca o fotografie ca cea facuta de cei de la Chipurici poate fi facuta si de un amator:

Pe langa faptul ca surprinde un moment extrem de sensibil, de emotionant, da, este sensibil si emotionant pentru toti, chiar si pentru cei care nu au legatura directa cu evenimentul respectiv, ca mine de exemplu, pentru cei implicati direct nici mai spun, este exact asa cum trebuie sa fie, focalizata pe elemntele centrale ale fotografiei, luminozitatea si contrastul sunt in perfect balans si asa mai departe.

Si exista momente in viata pe care chiar vrei sa le pastrezi etern. Da, normal ca o sa le pastrezi etern “proaspete” in amintirea ta, dar le vrei si fizic cumva, sa le poti arata si altora, sa le poti arata copiilor de exemplu. Da, o sa le povestesti, o sa le explici, dar altfel isi vor imagina daca vor vedea si o imagine a ceea ce tu povestesti cu atata inflacarare, cu atata pasiune si cu atat entuziasm, si daca acele fotografii nu sunt facute bine, normal ca o parte din farmec se pierde. Mentine amintirile vii in mintea ta si reamintesteti-le prin intermediul fotografiilor de calitate.

Complet strain mie

Acum 12-13 ani, aveam si eu 5-6 anisori si aveam o mare problema, nu intelegeam ce e asa mare chestie la o nunta? De cand primeai prin posta invitatia sau venea personal fericitul cuplu sa o aduca toti intrau in priza, felicitari peste felicitari, povesti peste povesti de cand s’au intalnit, de cand erau mici, despre planurile de viitor etc etc. Dupa treceau la biserica, local, lautari(nu’mi amintesc sa se fi folosit termenul de dj pe atunci…veneau lautari) , rochie de mireasa, costum de ginere, nasii si din nou etc etc etc. Toata treaba asta imi parea extrem de stranie, mi se parea ciudat ca se agita toata lumea atat de mult si vorbesc atat de mult despre asta, pentru ca nu, nu scurtau deloc nimic, povestile durau mult, erau foarte amanuntite si treceau de la un subiect la altul imediat.

Si dupa ore se decideau ca ar trebui sa plece pentru ca nu stiu cum a zburat timpul si mai trebuie sa ajunga si pe la altii…in momentul asta de plecare imi venea mie sa le explic cand si cum a zburat timpul, dar nu intelegeam mare parte din ce discutau si mai bine nu spuneam nimic. Dupa plecare discutiile despre subiectul asta continuau. Cu amintiri si impresii pe care nu puteau sa le spuna de fata cu fericitul cuplu sau nu au avut timp sa le abordeze.

Agitatia se reducea treptat pana la 0, dar se intensifica din nou cand se apropia data fericitului eveniment. Si desigur, isi atingea apogeul in saptamana de dinaintea nuntii. De ce? Nu aveam nici cea mai mica idee de ce trebuiau haine noi, cumparate special pentru nunta respectiva, nu intelegeam de ce atata agitatie ca nu poate sa faca programare la ora la care vrea intr’un anume loc in care toti se calcau pe picioare sa ajunga si caruia ii spuneau generic “salon infrumusetare” si vorbeau despre el ca si cum ar fi un loc magic, regenerator, din care iesi complet schimbat.

Absolut toate evenimentele astea erau ceva straniu, ceva dubios si complet strain mie, nu le gaseam nicio logica, dar parca ma prindeau si pe mine, parca voiam si eu haine noi pentru un eveniment de o asemenea amploare si de e nu? Si un look pe masura tinutei si evenimentului.

Dar cu toate astea nu mi’am dat seama ce era atat de spectaculos acolo, de ce atatea pregatiri si de ce era cotat ca un eveniment de maxima importanta pentru ca desigur, am adormit devreme si la varsta respectiva nu intelegeam absolut nimic din discursul primarului sau din sluja de la biserica, nici urarile repetate aproape cu exactitate de catre toti nuntasii prezenti nu imi spuneau nimic concert, pe intelesul meu si cu siguranta nici topaielile si urletele, denumite chiuituri, nu imi dadeau nicio explicatie de ce este un eveniment atat de diferit de o petrecere oarecare. 

Happy Weekend- editia 7

A venit si sambata…ba nu, ma scuzati…a venit si timpul pentru ce’a de-a 7’a editie de Happy Weekend gazduita de Elly

Eram o persoana foarte fericita. Aveam o minunata prietena cu care ma intalneam de mai bine de 1 an, asa ca ne-am decis sa ne casatorim.

Exista o singura chestiune care ma deranja. Frumoasa ei sora mai mica. Viitoarea mea cumnata tot timpul se imbraca cu fuste mini (extrem de mini), iar in vocabularul ei nu exista cuvantul sutien, darmite in garderoba ei.

Culmea era ca intotdeauna cand ma aflam in preajma ei mereu scapa cate ceva pe jos, iar cand se apleca sa ridice imi oferea o priveliste mai mult decat frumoasa. Era clar. O facea in mod deliberat. Pentru ca asemenea scene nu se intamplau daca era si altcineva de fata.

Pregatirile de nunta fiind in toi, intr-o zi micuta surioara m-a sunat si m-a chemat sa mai verific ceva la invitatiile de nunta. Am luat-o de buna si i-am spus ca vin in cateva minute.Era singura cand am sosit si a inceput sa imi sopteasca ce dorinte si sentimente are pentru mine. Mi-a spus cat de mult ma doreste si ca ar vrea sa facem dragoste macar o data inainte de a ma insura si a ma darui surorii ei pentru intreaga viata. Eram total socat si nu am putut scoate un cuvant.

Mi-a spus ca merge la ea in dormitor iar daca doresc un ultim salbatic "zbor" nu trebuie decat sa intru la ea in camera. Am ramas ca o stana de piatra, stupefiat de cele ce auzeam, uitandu-ma dupa ea cum urca scarile. Am stat asa cateva momente, apoi m-am intors si m-am indreptat spre iesire. Am deschis usa , cautand cu privirea locul unde mi-am parcat masina, cand au inceput ropote de aplauze.Toata familia viitoarei mele sotii era adunata in fata casei si ma aplauda. Cu lacrimi in ochi, viitorul meu socru s-a apropiat de mine si a inceput un mic speech: "Nici nu iti poti imagina cat de mandri suntem de tine ca ai trecut cu felicitari acest test. Nu as putea gasi un barbat mai bun pentru fiica mea daca as cauta in toata lumea. Bine ai venit in familia noastra!"

Morala:

INTOTDEAUNA pastreaza prezervativele in masina...

Life in pictures(19)

Mai multe gasiti la Costin