Nu am murit inca, desi m-a luat raceala, inca
traiesc, sunt aici, cam rarut ce e drept, dar sunt inca aici. Bine, nici “live”
nu prea ma prinde multa lumea, adica pana cand si colega de camera mi-a spus ca
nu ii mai place de mine asa tare, ca plec dimineata la munca sau facultate si
ma intorc seara, ca ea ce face? Ma vede tot anul doar seara? Si ce e drept, nu
pot sa ma cert cu ea, ca are dreptate, ajung acasa numa dupa ora 6[in cazurile
placute, si rare] sau dupa ora 8[cel mai des] si in weekend, atunci sunt acasa,
in mare parte.
Dar haideti sa va povestesc cat de draguta este
aceiasi colega de camera care este suparata ca nu prea ma vede anul asta acasa.
Dupa ce am rezistat vitejeste cu atatia bolnaviori in jurul meu, oriunde as fi,
m-a luat si pe mine raceala. Si miercuri dimineata cand m-am trezit, m-am
trezit cu asta pe birou, langa mine:
Si ieri dimineata era din nou o cana cu ceai pe
birou, langa patul meu cu un al post it cu “sa iti bei ceaiul nou”. Este
adorabila colega mea, nu? Este!
Oh, si am racit atat de dragut si am tusit atat de
mult ieri si aseara incat astazi m-am trezit cu febra musculara la abdomen, nu
pot nici sa rad sau sa imi suflu nasul fara sa ma doara. Am zis ca daca nu
termin raceala asta cu patratele abdominale, nu am facut nici o treaba, si
sincer, cred ca o sa ajung sa am patratelele alea, ca si astazi tusesc, nu la
fel de mult, dar suficient.