Ah, ce bine e

Stiu ca am zis in articolul de rezumat de an ca anul asta imi propun sa ma schimb, dar stiti ce am realizat? Ca am facut deja asta, bine, nu in acelasi sens, dar m-am schimbat. Adica sa fim seriosi, cand am scris ultimul articol in care ma luam de ceva? Unde e heitareala din mine? Culmea e ca a fost involuntar si chiar nu am idee cand am scris ultimul articol in care ma iau de ceva. Am remediat ieri, cu un articol semi, dar, nu e panica, remediem in continuare. Si cum remediem? Simplu. Cu clasicul subiect care ma nemultumeste pe mine cel mai tare: cainii din parcarea de acasa!

Da, am stat si eu 2 saptamani acasa in vacanta si am mai iesit si eu din casa, ca tot omul, si ziua si noaptea, de ce sa mint acum? Am iesit si noaptea, am venit acasa noaptea, am venit acasa dimineata. Si iar a trebuit sa merg pe varfuri, sa nu cumva sa scartaie zapada sub picioarele mele prea tare sa se trezeasca animalele salbatice care se numesc cainii din parcul 4, sa am grija sa nici nu alunec ca daca alunecam si cadeam nu mai era speranta, acum mancati coliva, nu mai citeati articole scrise de mine, eram in permanenta cu telefonul in mana ca sa pot sa il apelez pe tata in caz de ceva, stiu ca pana ar fi coborat el cainii deja ar fi fost pe mine, dar voiam sa am un pic de incredere ca daca se intampla ceva exista o sansa mica acolo ca la un moment dat sa dispara acei caini de pe mine.

Asta ma face sa imi amintesc ca prin vara era un status pe facebook cu ceva de genul ca animalele sunt ok si oamenii sunt tampiti si ca ar trebui sa se ia masuri asupra oamnilor. Am dat si eu un comentariu, m-a mancat si pe mine, stiu. Am intrebat cand o sa se ia masuri si asupra cainilor, nu doar a oamnilor. Am cautat postarea si se pare ca au fost sterse comentariile, dar ale mele au ramas in “Activity log” . Mi s-a raspuns ca “nu s-au luat suficiente masuri cand au fost trimise animalele nevinovate in adaposturi?” Normal ca m-a mancat iar, i-am zis ca in slobozia nu s-a intamplat asa ceva, ca eu sunam zilnic la hingheri si cainii din parcarea de la mine nu au disparut in prezent. Asta a fost, de aici s-a trans concluzia ca sunt o persoana ingrozitoare, mi s-a spus ca isi da seama ce inima pot sa am daca am sunat hingherii sa ia niste biete animale din mediul lor, ca animalele ataca doar cand sunt atacate si ca simt cand o persoana este rea. Ce om ingrozitor sunt, asa ca o concluzie. Ocolesc cate 3-4 scari, merg prin parcare cu frica, pref sa nu ies din casa decat sa ma bat cu ei, am atacuri de panica in momentul in care aud un caine ca latra si vine spre mine. Normal, ce persoana fara suflet, ce om ingrozitor poate fi zdwub, suna la hingheri sa ia niste biete animale care nu vor decat sa se joace cu tine molfoindu-ti carnea de pe picioare. Sincer? Nu stiu cum de ma mai suport nici eu, d-apoi altii.

De ce am zis de treaba asta abia acum? Pentru ca am fost acasa si pentru ca am avut din nou, inevitabil, intalniri cu ei. Si mi-am amintit ca tot eu sunt persoana aia teribila din ecuatia asta. Eu ii bat, eu ii alerg, eu ii agresezi, ei simt ca sunt o persoana fara suflet. Incep sa ma gandesc sa ii las sa se hraneasca cu carnea mea, si asa saracii nu au ce manca, dar sa nu ii ducem in adaposturi unde sunt hraniti, sa ii lasam pe strada sa manance din gunoaie si din oameni.

Multumesc ca unde stau acum nu sunt caini, sunt defapt 1-2 in campusul politehnicii, dar sunt atat de comozi incat in momentul in care treci pe langa ei nici macar nu ridica privirea sa se uite la tine, in concluzie sunt pasnici, si in plus acolo este mereu un flux foarte mare de persoane, este un dute-vino permanent aglomerat, deci... multumesc ca nu am si aici parte de astfel de animale simpatice si dornice de joaca cu tibia mea dupa ce imi mananca muschii gambei. 

Meloman pentru o zi(7)

Detalii gasiti la Sorin

Happy Weekend- editia 4

‎-Doamna,de cate ori radeti imi vine sa va iau la mine.

-Sunteti un seducator!

-Nu,sunt dentist.

Nu o sa o faci

Cand ai de gand sa pleci definitiv si sa lasi pe altcineva sa ocupe locul asta? Chiar nu ai de gand sa’l lasi sa incerce macar? Fa un efort…doar de data asta…si pleaca…da’te la o parte...sau fie nu pleca…stiu sigur ca nu o sa pleci niciodata, dar macar fa’i si lui un loc micut…cat sa se simta ca e aici, ca e prezent. Vrei sa faci asta? Doar de data asta…macar acum…macar dupa atata timp…macar dupa atata timp de cand asteapta…macar dupa atata timp de cand astept eu...

Am inteles ca asta a fost candva locul tau…ti l’am acordat pe deplin si am sperat sa ramai, dar nu asa…am inteles ca nu ai de gand sa pleci si asta este si va ramane in continuare locul tau, dar totusi trebuie sa inveti macar sa’l imparti pentru ca in intregime nu va mai fi niciodata al tau…pentru ca tu nu’l mai vrei si chiar si cand l’ai mai vrut nu s’a mai putut…si nici nu o sa se mai poata…ai inteles si acceptat asta foarte repede, dar totusi te incapatanezi sa’ti lasi urma aici…sa incurci in continuare treburile altora, sa fi mereu prezent in momentele cele mai aiurea, sa nu pierzi nicio clipa de bucurie sau de durere.

Nu credeai ca o sa’ti spun asta, nu credeam ca o sa’ti spun asta…dar astept clipa in care o sa te plictisesti si o sa pleci definitiv…vreau sa faci loc si pentru altcineva, vreau sa faci loc pentru mine si pentru cine vreau eu…...Dar nu o sa pleci, nu e asa?

Postare cam din cutia cu prostii sentimentale 

Paradisul INFERNULUI

Numarul tinerilor care consuma substante etnobotanice creste semnificativ, iar eu impreuna cu 3 colegi ne’am propus sa realizam o campanie antidrog in care sa promovam alternative sanatoase de petrecere a timpului liber si sa informam tinerii cu privire la riscurile majore la care sunt expusi din momentul in care se apuca de acest viciu.

Am incercat sa’i dam un titlu cat mai orginal, dar in acelasi timp si sugestiv campaniei noastre si am ajuns la “DROGUL- PARADISUL INFERNULUI” . Acest titlu probabil nu mai are nevoie de interpretare, dar eu o sa va explic oricum logica noastra: in momentul in care te aflii sub influenta substantelor etnobotanice si a drogurilor in general ai impresia ca esti in paradis, ca nu exista probleme si ca totul in jurul tau este roz, dar defapt te aflii in infern deoarece ai devenit dependent si corpul tau deja incepe sa se degradeze, iar viata ta in continuare va fi un infern in care te vei adanci tot mai mult de fiecare data cand vei consuma. Idee pe care incercam sa o sustinem si prin sloganul: “nu’ti vinde sufletul drogurilor”.

Leapsa calatoriei in timp

Am primit aceasta leapsa de la Anyela, mersi frumos >:d<

Pfff ce buna ar fi o masina care sa poata sa dea timpul inapoi…daca as putea sa calatoresc in timp…cel mai probabil…m’as intoarce cativa ani buni…cand imi doream cu fiecare particica din mine sa fiu la tara nu acasa. Da...atunci eram doar un copilas (nu ca acum sunt prea mare) care nu avea in minte decat joaca si distractie!!!

Imi amintesc ca atunci supararea nu tine mai mult de cateva minute…hai fie maxim o ora…dar dupa totul era ca inainte, parca nimic nu se intamplase. Nu’mi pasa de nimeni si de nimic, tot ce imi trebuia era sa ma joc si sa ma simt bine.

Imi amintesc ca din ultima zi de scoala, imediat dupa ore fugeam la tara si stateam acolo toata vacanta fara sa am macar intentia de ma intoarce mai devreme. Ajungeam acolo…luam bicicleta si fugeam …ma duceam sa ma joc cu prietenii mei.

Nu ma simteam nicaieri mai bine ca acolo, cu ei. Imi amintesc si acum de o faza cand o prietena(don't kill me) a umblat cu o cioara moarta…era legata cu o sarma si o tragea dupa ea ca sa ne arate ca nu ii mai e frica de mortaciuni. Saream garduri si ne urcam in pomi, ne rupeam blugii si alergam sa nu ne prinda proprietarii.

Am intrat intr’o scoala veche…inintial pentru ca era o masa de ping-pong acolo si voiam sa ne jucam, dar dupa joc am inceput sa cotrobaim prin “clase” si sa scoatem diverse lucruri de acolo, sa sperie persoane care treceau pe acolo, dar dupa  am fost prinsi si a trebuit sa bagam tot inapoi.

Sau daca nu pot sa ma intorc atat de mult…atunci as alege sa ma intorc doar 1-2 ani…in momentele in care exista o persoana deosebita cu care ma simteam foarte bine si aducea soarele in viata mea.  As vrea sa retraiesc unele momente  si de atunci…cand eram doar noi doi…si ne plimbam…glumeam si toate “nimicurile” alea de atunci care pareau importante.

Imi place adolescenta , dar pot sa zic…cu toata inima…ca parca tot cand eram mici era mai bine, ne distram mai bine parca, era mai linistiti….acum ne strasam si facem din orice nimic o maaare problema[ehehe specific varstei nu?].

Nu stiu daca o sa primesc vreodata un bilet pentru calatoria asta in timp…dar pana atunci…aleg sa raman un copil mare, sa imi pastrez vesnic sufletul de copil [cine ma cunoaste stie si poate sa aprobe…iar cine nu, dar vrea…nu e timpul pierdut:) ] 

Nu am poze cu noi de cand eram mici, dar am prieteni de cand eram mici si acum :)  

Leapsa merge mai departe la oricine doreste sa o preia:)