Dintr-o mie de... bile și aproape tot atâtea peripeții - RIO 25-2025

De câte ori aud sau rostesc cifra 1000, nu pot să nu mă gândesc la melodia Emanuelei: «Dintr-o mie de flori parfumate eu te-am cules...»
Ei bine, în povestea mea, dintr-o mie de... bile imprimate, eu am ales doar patru — cele care purtau literele L, E, O și C. Nu pentru un vers, ci pentru a îmbrăca patru șuruburi, cele care țin mânerele tăviței mele, cu scop de "picioruș".
Vă mai amintiți articolul „Prima mea experiență cu acryl-resin”? Ei bine, acesta a fost începutul unei povești în 1000 de... nuanțe, reflexii și cu aproape 1000 de probleme! 😆😄😏
Cele patru bile nu sunt alese la întâmplare. LEO e numele cățelului meu iubit, iar C e inițiala mea. Un detaliu mic, romantic și plin de semnificație, ascuns discret în lucrarea mea.
Și totuși, dincolo de idei, simboluri și intenții, realitatea m-a pus la încercare...
A durat o veșnicie până s-a uscat rășina, iar finisajul a tot fost amânat. „Opera mea de artă”, cum o numește Helmut râzând, a trecut prin emoții, ezitări și o doză sănătoasă de improvizație.
De ce? Pentru că m-a cuprins panica în momentul în care l-am rugat să facă orificiile pentru șuruburi.😯 A fost o adevărată aventură! Cu greu am găsit spații libere între monedele încastrate în rășină, ca Helmut să poată folosi burghiul electric. Am mai pilit, am mai tras, și într-un final glorios, am reușit să prindem mânerele.
Înainte de asta, am încercat să rotunjesc colțurile tăioase. Prima încercare? Cu freza mea de manichiură. Rezultatul? O pilă blocată de rășină, bună de aruncat. Alți bani, altă distracție!
Am trecut apoi la arsenalul lui Helmut — pilele pentru metal. A funcționat, dar am zgâriat placa pe ici, pe colo... Am citit rapid despre metodele de șlefuire corecte - cu soluții speciale, pâslă, pânze fine și pași preciși... Eu? Am lustruit cu un șervețel și puțin ulei de măsline. Nu arată chiar perfect, dar mă prefac că nu observ. Sau poate că observ prea bine, tocmai pentru că mă uit prea mult la ea! Întreg proiectul a fost o combinație de curaj, încercări și soluții de moment... N-am avut parte de cursuri sau îndrumători. 😏 Doar multă curiozitate și dorința de a învăța din mers. Mi-aș fi dorit să urmez un atelier adevărat, dar cum nu am găsit nimic local, m-am orientat spre tutoriale. Multe!
Și totuși, cum se spune... nu tot ce știe meșterul se vede în lucrare. Așa că la mine, totul a fost un dans între greșeli, descoperiri și mici victorii personale.

Conform principiului Pareto, ieri am declarat proiectul „tăvița din rășină epoxidică” încheiat. Vă prezint fotografii de la inaugurare, în curte, cu două ceșcuțe de espresso...

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Prima mea experiență cu acryl-resin

De ani de zile privesc cu admirație obiectele realizate din rășină acrilică. Pentru mine, nu sunt doar simple creații – sunt adevărate opere de artă! Fie că închid în ele fragmente din natură sau obiecte banale din viața de zi cu zi, aceste „bule de rășină” au ceva magic.
Am urmărit zeci de videoclipuri, am visat la propriile mele creații, dar... mereu am amânat. Am căutat cursuri în zona mea, pe o rază de 100 km – nimic. Nicio informație, nicio oportunitate. Așa că am așteptat. Ani. Până într-o zi, când mi-am spus: „Gata, acum e momentul!” Și am comandat de pe Amazon un start kit: KIMIGO Epoxidharz - Set pentru începători. Nu știam ce calitate au materialele, dar entuziasmul era prea mare ca să mai stau pe gânduri.
Când a sosit pachetul, mi-am dat seama că soluțiile erau în cantitate mică, iar prețul per mililitru… destul de piperat. Așa că mi-am impus o regulă: primul proiect trebuie să fie bun și economic! 

Nu voiam brelocuri, cercei sau inimioare – formele incluse în kit nu mă inspirau. Așa că am comandat separat o formă de silicon cât o foaie de caiet A4. Inițial, visam la un tablou marin, cu scoici, nisip și valuri turcoaz. Dar mi-am dat seama că e un proiect pentru avansați. Apoi mi-am amintit de colecția mea de capace metalice de la sticle... dar, după curățenia de Paște, nu mai știam unde le-am pus! ☺
Așa că am trecut la planul B: monedele de 1, 2 și 5 cenți din borcanul de pe raft. Desi păreau multe, când le-am așezat în formă, mi-am dat seama că nu aveam destule. Am cerut ajutorul colegilor și în scurt timp, am primit un „tezaur” de monede vechi, uzate. Le-am curățat cu sare și zeamă de lămâie, le-am uscat și m-am apucat de treabă.
Sunt genul de om care lucrează intuitiv – nu citesc instrucțiuni, nu urmez ghiduri detaliate. Așa că am combinat rășina 1:1, am amestecat cu un bețișor și am turnat peste monede. Am fost atentă să nu se formeze bule de aer, așa cum văzusem în videoclipurile tutoriale, dar m-am murdărit bine pe mâini. Abia atunci mi-am dat seama că în toate videoclipurile pe care le-am urmărit, nimeni nu pomenea nimic despre cum să te cureți după ce lucrezi cu rășină. Toți erau profesioniști, lucrau cu exactitate 😏 Dar... ce fac eu acum?! Panică! Noroc cu internetul: am citit că trebuie purtate mănuși de protecție și că rășina se îndepărtează repede doar dacă este proaspătă – cu un șervețel! În cazul meu… doar acetona m-a mai salvat!
După 48 de ore de uscare, am ridicat placa și am turnat din nou combinația de rășini, pe cealaltă parte a monedelor (folosind forma de silicon). Din nou, 48 de ore de așteptare. În spațiile libere dintre monede, am pus cu penseta paiete rotunde, paiete cilindrice și steluțe – toate cromate. Abia aștept să fie totul perfect uscat! 

Urmează să pilesc marginile ascuțite, să îndepărtez eventualul surplus pe la colțuri și să mă bucur de rezultatul final.
Am comandat mânere potrivite și le voi atașa curând. Va fi o tavă elegantă pentru doar două cești de cafea sau două cupe de înghețată. O tăviță cu monede din toată Europa (am chiar și de un Pfennig!☺)
Mă bucur că am făcut acest primul pas! Și acum știu – acesta va fi noul meu hobby! Deja am idei pentru următoarele proiecte! ☺

PS: Voi prezenta tăvița gata, cândva, la rubrica Reflexii în oglinda! ☺