Concert candlelight și expoziție imersivă Van Gogh — Miercurea fara cuvinte 48/2025

19.11.2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

"Culoarea timpului" – Clubul Cinefililor

„Colours of Time”(titlul original "La venue de l’avenir") este o coproducție franco-belgiană de o frumusețe rară, o călătorie emoțională prin memorie și artă. Rareori un film reușește să atingă atât de profund sufletul spectatorului, transformând fiecare cadru într-o meditație despre timp, fragilitate și frumusețea efemeră a vieții.
„Culoarea timpului” nu este doar o poveste cinematografică, ci o experiență care te face să simți intens, să reflectezi și să trăiești emoția artei ca pe o parte din propria existență. Încă de la primele imagini, ești copleșit de armonia vizuală și de felul în care lumina și culorile reconstituie atmosfera Belle Époque, ca și cum trecutul ar fi readus la viață printr-o paletă de emoții.
Descoperirea unei case ascunse timp de decenii devine poarta către un univers suspendat între memorie și uitare, către întâlnirea cu Claude Monet și lumea impresionistă. Este ca și cum zidurile acelei case ar păstra ecoul pașilor trecuți și fiecare obiect ar deveni martor al unei epoci dispărute.
Personajele sunt construite cu delicatețe, iar interpretările actorilor emană autenticitate și emoție. Rămâne în minte felul în care prezentul și trecutul se împletesc, cum fotografia și pictura devin simboluri ale memoriei și ale trecerii timpului. „Culoarea timpului” este un film care te face să lăcrimezi, să zâmbești și să simți fiori pe piele. Este o invitație la introspecție, la redescoperirea frumuseții artei și la înțelegerea legăturii dintre generații, un dialog tăcut între ceea ce am fost și ceea ce suntem.
Experiența vizionării a fost cu atât mai intensă pentru mine, deoarece iubesc opera lui Claude Monet. Am pășit în sălile imense ale Musée de l’Orangerie din Paris, unde ciclul „Nuferii” se desfășoară de jur‑împrejur, ca un orizont pictat ce te învăluie complet. Am vizitat și Giverny, casa și grădinile lui Monet, locul unde lumina se joacă printre frunze și ape, iar culorile prind viață în fiecare colț. Această legătură personală a făcut ca filmul să îmi vorbească direct, ca o punte între amintirile mele și universul impresionist, între experiența trăită și emoția cinematografică.
Un moment-cheie al filmului surprinde contrastul dintre epoci: „Astăzi, în cinci minute, se fac atâtea fotografii câte s-au făcut în tot secolul al XIX-lea.” Această replică subliniază diferența uriașă dintre raritatea și valoarea fotografiei pe vremea lui Nadar și Monet și banalitatea ei astăzi, când fiecare are un telefon și face zeci de poze într-o clipă. Este o reflecție puternică asupra felului în care tehnologia schimbă raportul nostru cu memoria și arta: odinioară, o fotografie era un eveniment solemn, astăzi e un gest cotidian, aproape lipsit de greutate.

Sursa Foto: critic.de

Surpriza de joi seara: Arta întâlnește sacralitatea — experiență imersivă în Biserica Sf. Anna

Se întâmplă destul de des să-mi serbez ziua în mai multe etape. Nu pentru că vreau să prelungesc festivitățile, ci pentru că fac parte din mai multe cercuri — familie, prieteni, colegi — și îmi place să dedic fiecăruia un moment aparte. Așa se nasc întâlniri diferite, fiecare cu atmosfera ei, toate la fel de prețioase.
Luni, pe 20 octombrie, am dus la birou o prăjitură cu brânză dulce, stafide și esență de vanilie. Colegii au apreciat-o — unii au spus că e delicioasă, alții au cerut rețeta. După-amiaza, au venit vecinii de pe stradă — așa cum ne este obiceiul — la o cafea, un pahar de sekt și o felie de tort de ciocolată. A fost o întâlnire plină de voie bună și de simpla bucurie de a fi împreună.
Adela, fiica mea "cea mare", era în Atena și urma să se întoarcă abia miercuri. Așa că Raluca, „cea mică”, a venit seara târziu într-o vizită scurtă, împreună cu prietenul ei. Avea în brațe un buchet de flori și un pachet cu prăjituri umplute cu creme fine. Ne-am așezat la masă, am povestit și am băut ceai alb cu iasomie. La un moment dat, Raluca mi-a șoptit: „Joi, când va fi și Adela aici, avem o surpriză pentru tine…”
Ehei, așa că joi seara, fetele mele m-au scos în oraș. Raluca m-a luat cu mașina și am parcat în centrul Augsburgului. Adela a venit din Orașul de Jos și ne-am întâlnit pe scările din fața restaurantului. Avea un buchet mare, cu trandafiri roz și bordo, aster în aceleași nuanțe și frunze de eucalipt — frumos, proaspăt, cu aer de sărbătoare.
 
Am intrat împreună la restaurantul Ratskeller — amenajat în fosta cramă a primăriei, aflată în subsolul clădirii renascentiste din centrul orașului. Interiorul are tavan boltit, pereți din cărămidă și o atmosferă caldă, cu lumină discretă și miros de lemn vechi. Șeful de salon ne-a condus la masa rezervată și ne-a adus chiar și o vază pentru flori. Am savurat atmosfera și ne-am delectat cu mâncare bavareză delicioasă.
Dar seara nu se încheiase acolo. După cină, fetele m-au dus la Genesis, un spectacol pe care îmi doream de mult să-l văd. Are loc seara târziu, într-un cadru cu totul neașteptat: Biserica Sfânta Anna, o fostă mănăstire carmelitană transformată în biserică evanghelică, chiar în inima orașului. Întrebam de ceva vreme cine ar vrea să vină cu mine, dar nu găsisem pe nimeni… și zilele treceau. Tocmai de aceea, surpriza pregătită de fete m-a emoționat profund.
Genesis nu e un spectacol obișnuit. Este o călătorie senzorială care evocă momentul creației, o reconstituire vizuală și sonoră a facerii lumii. Proiecțiile de lumină se mișcă pe pereții bisericii, culorile se revarsă peste fresce și arcade, iar muzica — corală, electronică și clasică — se înalță în spațiul sacru, unde vibrațiile și acustica sunt perfecte. Totul e compus cu o finețe rară. Biserica nu mai e doar decor — devine trupul viu al poveștii. Ai impresia că nu privești, ci participi. Că nu asculți, ci retrăiești.
La ieșire, am căscat ochii la vitrinele din pasajul pietonal. Orașul părea ușor stingher fără hărmălaie — bulevardul aproape gol, rar să-l ai doar pentru tine. Am urcat toate trei în mașina Ralucăi, am mers până la mașina Adelei și ne-am regrupat, ca la un schimb de ștafetă. — eu am fost "batonul".
A fost rândul Adelei să mă ducă acasă. M-a însoțit până în casă, a intrat scurt să-l salute pe Helmut, rămas acasă cu Leo — și să-i povestim în câteva cuvinte, cât de frumos a fost spectacolul.
Am avut o seară superbă! Le-am fost recunoscătoare fetelor mele și m-am bucurat din plin de tot ce mi-a fost dat să trăiesc, într-o simplă după-amiază de joi..

Femeia cu umbrelă și algoritmul

Scrollam pe Instagram când am dat peste un reel cu picturi în care aerul vibra în nuanțe diafane — erau lucrările lui Monet. Privirea mi-a alunecat instinctiv spre stânga, unde, cu coada ochiului, zăream aproape aceleași imagini…
Am ridicat ochii din ecran — jocul de culori din clip se regăsea, cu o stranie potrivire, în realitatea din fața mea. Pe perete, de ani de zile, se află o copie a tabloului „Femme à l’ombrelle” — o proprie încercare de a-l înțelege pe Monet, pictată nu din talent, ci dintr-o emoție care căuta formă.
Am luat telefonul lui Helmut și am filmat simultan, peretele și ecranul telefonului meu. 

Vibrația, imaginea, amintirea, trecutul, încercarea, prezentul — pentru câteva clipe, toate s-au contopit într-o armonie tăcută... Nu știu dacă universul a vrut să-mi transmită ceva, dar emoția a fost fulgerătoare și adâncă. Ca o tresărire a timpului, ca o respirație între lumi.

Omul cu Balonul - Clubul cinefililor

Nu am mai scris de mult o recenzie despre un film sau un serial. Mă întreb de ce… 

🎦Cândva, rubrica „Clubul cinefililor” aduna bloggeri pasionați într-un dialog bilunar plin de entuziasm. Descopeream titluri noi, aflam noutăți din lumea cinematografiei, schimbam impresii. Era o perioadă vie, cu energie și curiozitate.
Pe de altă parte, deși aproape în fiecare zi urmăresc un film sau un serial, rar mai găsesc ceva care să mă inspire cu adevărat. Poate pentru că multe producții urmează aceleași tipare, iar emoția autentică se lasă tot mai greu descoperită.
În această seară, am butonat telecomanda fără țintă, urcând și coborând prin grila de programe. Nimic nu părea să mă atragă… până când am dat peste un titlu neașteptat: De Ballonvaarder. Este un film neerlandez, distribuit în limba germană sub numele "Der Ballonfahrer"... Titlul m-a amuzat imediat — în mintea mea, l-am tradus spontan: „șoferul de balon” ☺☺☺.
Mi-am zis, hai să-i dau o șansă. Nu aveam mari așteptări, dar curiozitatea a fost mai puternică.
Și totuși… uneori, un film vine pe neașteptate și îți atinge sufletul într-un mod greu de explicat. "Omul cu Balonul" este exact acel gen de poveste — simplă, dar profundă, cu personaje care nu joacă roluri, ci trăiesc.
Filmul este disponibil pe Disney+, ca parte din colecția Star Original. Dacă ai un abonament activ în România, merită verificat dacă apare în catalogul local. În caz contrar, unele titluri din regiunea DACH (Germania, Austria, Elveția) pot fi accesibile cu setările de limbă potrivite.
🎈 "Omul cu Balonul" este ca o gură de aer proaspăt într-o zi de vară — o dramă cu accente comice care te poartă într-o călătorie emoțională neașteptată. Totul începe cu o aterizare forțată pe un ... coteț de găini. Gaby, o femeie care își asumă singură rolul de părinte, trăiește modest cu fiul și mama sa bolnavă, vede cum viața ei se răstoarnă — la propriu și la figurat — când un pilot de balon arogant, Arnaud, aterizează literalmente în mijlocul existenței ei. Balonul devine simbolul unei libertăți pe care niciunul nu credea că o mai poate atinge.💓
Pe parcursul verii, între Gaby și Arnaud se înfiripă o legătură fragilă, în timp ce fiecare poartă propriile secrete și răni nespuse. Filmul explorează cu delicatețe teme precum iubirea, pierderea și curajul de a te deschide din nou către ceilalți. Este o poveste despre cum, uneori, cele mai mari schimbări vin din cele mai neașteptate coliziuni.
E genul de film care te face să zâmbești, să lăcrimezi și să speri. Dacă ai un suflet romantic și iubești poveștile cu personaje autentice și peisaje rurale fermecătoare, "Omul cu Balonul" e ca un balon care te ridică deasupra grijilor...
PS: Imaginea e preluată din galeria oficială Filmstarts.de

Octombrie ciocăne la ușa din față

Aerul e tot mai rece, iar ploaia bate mărunt în ferestre...

Ne retragem în casele calde, lângă ceaiuri aromate și lumini tăcute.
Ele rămân... afară!
Pentru că au fost zămislite din zbor, să definească libertatea.
Sunt păsările LIBERE ale cerului.
Iar soarta celor ce rămân, este să nu cunoască niciodată țările calde.
Micile înaripate au fost hărăzite să rămână aici, lângă noi,
înfruntând iarna cu trupuri firave și pene zbârlite.
S-au aciuiat prin curți, în parcuri, în păduri...
în ramul din zi în zi tot mai golaș.

Le observăm doar când privim cu adevărat.
Le auzim doar dacă închidem vuietul din noi.

Ele nu cerșesc și nu se plâng...
Dar se bucură. Din plin. Când sunt ajutate.
Sunt modeste și se mulțumesc doar cu o mână de grăunțe,
cu-n strugure, o feliuță de măr și-un strop de apă, din când în când.
Să o facem din omenie.
Din admirație pentru zborul care nu cedează.
Pentru trilul care rezistă.
Pentru speranța cu care se înalță.
Pentru viața care se agață chiar și de... o crenguță.
Hai să o facem, cu toții.
Cu inima. Din respect. Din iubire.

Emoții de toamnă – Elogiu pentru o frunză

Frunza la sfârșit de septembrie nu mai e doar o frunză... E o bijuterie arsă de timp, un filigran vegetal ce poartă pe nervurile ei harta unei veri apuse — ca o amintire care se destramă încet, în nuanțe de chihlimbar și rugină. E ca o scrisoare veche, îngălbenită de dor, cu margini roșii ca o emoție care încă arde mocnit.
Petele ruginii sunt lacrimile anotimpului, uscate de vânt înainte să atingă pământul — lacrimi care nu dor, dar apasă, ca un cântec de Edith Piaf ce se stinge pe un pick-up uitat într-un colț de cameră, în afara timpului.
Suprafața catifelată a frunzei fină ca mătasea, vibrează cu o demnitate tăcută și o eleganță resemnată. Pe trupul ei vegetal se întind semne de lumină și umbră, ca amintirile presate între paginile unui jurnal cu coperți tocite de timp.
Toamna nu se anunță, nu bate la ușă... Se furișează cu pași mici, aproape imperceptibili. O simțim în lumina care se frânge mai devreme, în mirosul castanelor căzute proaspăt pe alei, în pașii care se aud mai rar, mai apăsat — ca o amintire ce revine fără să fie chemată. În nopțile reci și zilele umede, când timpul pare să respire altfel — mai greu, mai lent, mai sincer...
Septembrie e ca o scrisoare netrimisă, iar octombrie — răspunsul care nu mai vine. Tot ce avem, este dansul lent al frunzelor... Ca o baladă de dragoste ce se repetă în fiecare an.

Frunza plutește elegant și se așază pe pământ cu duioșie, făcând o ultimă reverență în fața verii — un adio rostit în șoaptă, cu vocea gravă a lui Leonard Cohen. 

Frunzele cad fără grabă, ca versurile dintr-o baladă plină de emoție. Căderea lor nu înseamnă sfârșit, ci grație pură.

„The Holdovers” – un film care mângâie sufletul - Clubul Cinefililor

Dacă ești în căutarea unui film de acțiune în sensul clasic — cu lupte spectaculoase și efecte speciale care-ți taie respirația — atunci acest film nu este pentru tine!
Dar dacă simți că ți-e dor de o poveste adevărată, despre oameni și suflete, despre prietenie și verticalitate, despre acele detalii esențiale care se ascund în spatele superficialității cu care din păcate ne-am obișnuit să trăim… atunci „The Holdovers” este "o bijuterie" pe care o recomand cu tot dragul (se poate viziona pe Amazon Prime).
🎄 Așezat în decorul unui internat din anii ’69–’70, în timpul vacanței de Crăciun, filmul ne poartă într-o călătorie emoționantă alături de un profesor rigid și un elev rătăcit, care învață să se vadă unul pe celălalt dincolo de aparențe. Este o poveste despre singurătate, despre pierdere și despre ce ne face oameni. Dar mai presus de toate, este despre punțile emoționale care prind contur acolo unde te-ai fi așteptat cel mai puțin.

🎬 Poate te gândești că "The Holdovers" nu se încadrează sezonului actual, este însa o alegere perfectă oricând, indiferent de vreme—pentru că atmosfera de Crăciun este discretă, fin sugerată, fără să abunde în clișee sau în melodii tipice. Tocmai această delicatețe îl face potrivit în orice moment.
Nu e un film care strigă, ci unul care șoptește. Nu te copleșește cu dramatism, ci te emoționeaza cu sinceritate. Și dacă îl lași, îți va rămâne în suflet mult după ce se termină...

🎶 Coloana sonoră, compusă de Mark Orton și completată cu piese atent alese din anii ’60–’70, este o adevărată poezie muzicală. 

Fiecare acord, fiecare vibrație muzicală amplifică emoțiile și adaugă profunzime atmosferei de epocă, fără să devină invazivă. Muzica nu conduce emoția — o însoțește cu delicatețe.

🎼Pentru "The Holdovers" au fost folosite instrumente vintage, iar acest lucru a fost o alegere intenționată pentru a reda autentic atmosfera anilor ’70. De la sunetele discrete ale pianului și ale instrumentelor vintage, până la ritmurile vibrante din “Venus” de Shocking Blue (1969), muzica nu doar însoțește povestea — o îmbrățișează cu delicatețe.

Mark Orton a colaborat cu regizorul Alexander Payne pentru a evita sunetele moderne. De la pianul electric Wurlitzer și chitarele Gibson Les Paul și Fender Telecaster, până la orgi cu pompare, cimbaloms și clopote metalice, sunetul este cald, nostalgic și discret. S-a renunțat la tehnologia Dolby Atmos, preferându-se un mix mono, ce evocă eleganța cinematografiei clasice. Toate aceste alegeri au fost făcute pentru a susține subtil emoțiile și estetica filmului. Este un soundtrack care completează delicat, memorabil.

Un moment muzical marcant este piesa „Crying, Laughing, Loving, Lying” de Labi Siffre  (1972), care apare în secvențe-cheie și pare compusă special pentru această poveste... Versurile sunt foarte simple și melancolice.

"Crying, Crying never did nobody no good, no how
That's why I don't cry
Laughing, Laughing sometimes does somebody some good somehow
That's why I'm laughing now
Loving, Loving never did me no good, no how, no how
That's why I can't love you now
Lying, Lying never did nobody no good, no how, no how
So why am I lying now?"

Traducere: 

Plânsul, plânsul n-a adus nimănui vreun bine, nicicum, De asta nu mai plâng.
Râsul, râsul, uneori, aduce cuiva un pic de bine, cumva, De asta râd acum.
Iubirea, iubirea n-a fost niciodată bună pentru mine, deloc, deloc, De asta nu pot să te iubesc acum.
Minciuna, minciuna n-a ajutat niciodată pe nimeni, deloc, deloc, Atunci de ce mint acum?

---

PS: Nu știu de ce, dar în mintea mea, această melodie a declanșat imediat o asociere cu stilul folk soft și influențele de easy listening din "Castles in the Air" de Don McLean. Iar titlul piesei m-a dus, într-o clipă, la romanul Eat, Pray, Love de Elizabeth Gilbert... Haha, cine știe ce scurtcircuitări neuronale s-au produs în „greierașul” meu! 😄

---

PS2: înscriu acest articol și la "Citate preferate" tabel de înscriere la SUZANA 👌

O seară doar a noastră

Printre rufe de spălat, primele ore înapoi la serviciu, cutii mutate dintr-o cameră în alta, miros de vopsea proaspătă și ploaia care nu mai contește, am găsit totuși, momentul perfect pentru a celebra drumul nostru în doi.

Nu cu fast, ci cu tihnă și bucurie simplă: câte un pahar de Crémant din Alsacia, rece și fin, o mâncare bună, făcută rapid la cuptor – pulpe de pui și cartofi în folie, ciupercuțe umplute, placinta cu prune și un buchet de trandafiri roșii.
A fost un moment de liniște și tandrețe, în care timpul s-a oprit pentru câteva clipe. Ne-am privit cu recunoștință și drag, cu zâmbete care spun tot ce contează — suntem împreună.
Au trecut 19 ani. Nu i-am numărat în aniversări, ci în dimineți împreună, în drumuri făcute cot la cot, în tăceri care nu dor și în râsete care vin din nimic. Iar seara asta, cu tot ce a fost în jur – haos, ploaie, oboseală – a fost, poate, una dintre cele mai frumoase.
Pentru că ne-am regăsit. Simplu, firesc, cu liniștea aceea care vine doar când știi că ești acolo unde trebuie. Împreună, cu tot ce suntem.

Peisaj de poveste

       ❄️🌲💙❄️🌲💙 

Un tablou de vis se dezvăluie-n zare,
Cu arbori de chiciură împodobiți,
Sculpturi de iarnă, fine și rare,
În straie de cristal, magic poleiți.


Cerul senin, un ocean de lumină,
Îmbrățișează albul pur, imaculat,
Iarna își lasă amprenta divină,
Într-o simfonie, totul a schimbat.

           💙🌲❄️💙🌲❄️

Felicitari speciale de Craciun

Crăciunul a fost întotdeauna o sărbătoare magică în casa noastră, mai ales de când le am pe cele două fiice ale mele. 

Îmi amintesc cu drag de anii când erau mititele, când magia sărbătorilor începea devreme, cu micile scrisori către Moș Crăciun, pline de dorințe și speranțe. Ma amuzau teribil stradaniile lor de a iesi in evidenta prin cumintenie, în luna decembrie. Au crezut în Moș Crăciun până după clasa a doua, iar acei ani au fost plini de frumusete și inocență.

 

Casa noastră a fost mereu plină de veselie si de agitatie placuta, în perioada de Advent. Mereu se întâmpla ceva important, fie că era vorba de curatenia generala, de pregătirea prăjiturilor sau de cântatul colindelor. Acum, fiecare dintre ele are propriul apartament, iar noi, eu și Helmut, am rămas în casa doar cu Leo, baietelul nostru blanos si cu patru picioare ☺

Anii trec, curățenia într-o casă atât de mare ne ia tot mai mult timp, dar veselia încă domnește. Oricât de grea ar fi ziua de lucru, Leo reușește prin giumbușlucurile sale să alunge stresul cotidian și să readucă echilibrul și armonia în viața noastră. 

Cât despre zilele de Crăciun, le-am serbat mereu împreună - Crăciunul rămâne o sărbătoare a iubirii și a familiei. Fiecare din cele trei zile de Craciun sunt frumos marcate, în familia noastra. Bradul îl împodobim in ziua de Ajun, apoi începe masa festiva, iar dupa aceea, desfacem cadourile de sub brad, depuse discret si din timp. Ascultam colinde si cântam, povestim amintiri dragi, Leo si Chico - catelusul Ralucai, se joacă veseli printre picioarele noastre si atmosfera este deosebit de plăcută. Seara se încheie cu toți adunați în jurul șemineului, savurând o cană de ciocolată caldă sau vin fiert. Este un moment de liniște și reflecție, în care ne amintim de cei care nu mai sunt printre noi și ne bucurăm de prezența celor dragi. Seara de Ajun de Craciun este o seara speciala! 

Prima si a doua zi de Craciun, sunt serbate deasemenea cu fast. Meniurile sunt alese si pregatite cu multa dragoste si grija. Pâna acum doi sau trei ani, am obisnuit sa serbam toate cele trei zile acasa la noi, acum fetele au preluat fiecare una din zile si îsi etaleza personal atât maiestria culinare, cât si cea de gazda, asa cum au învatat de la noi ♥ Anul acesta suntem toti invitati pe 25 decembrie la Raluca si pe 26 decembrie la Adela (apropo zile sfinte, pe Adela am botezat-o si Cristina, deci Ziua Nasterii Domnului este ziua ei onomastica, iar pe Raluca am botezat-o su Stefania, iar ziua de 26 decembrie este Ziua Sfântului Stefan, deci ziua ei onomastica). 

Revenind la Seara de Ajun si cadouri, trebuie sa recunosc ca nu mai sunt creativa... Pâna acum câtiva ani, umblam din magazin în magazin, în cautarea cadoului perfect. Asta înca mai fac, dar doar pentru prieteni si vecini. Pentru familie, am devenit mai practica - daca se poate numi asa. Am hotarât ca nu are rost sa cheltuim bani pe ceva ce nu ne este neaparat necesar. De aceea, eu si Helmut ne dorim ceva si cumparam de comun acord; nu mai este o surpriza, însa este totusi o bucurie, o împlinire. Iar pentru fete, cumparam ceva mic-simpolic, alaturi de care punem un voucher - pentru un spectacol, pentru un hobby sau poate pentru coafor. În plus, eu si fetele avem o traditie:  întotdeauna ne scriem câte o felicitare, prin care ne exprima sentimentele și ne reaminti cât de mult ne prețuim una pe cealaltă. În fiecare an avem fotografii cu Adela cu ochii plini de lacrimi ♥ Adela, fiind cea mai sensibilă dintre noi, își lasă lacrimile să curgă de fiecare dată când citește ceea ce i-am scris. Lacrimile ei nu sunt doar de emoție, ci și de recunoștință și dragoste. 

Anul acesta, am decis să scriu același mesaj atât pentru ea, cât și pentru Raluca, pentru a le spune cât de mândră sunt ele. Felicitarea este identica si am cumparat-o special pentru ca mi-a amintit de un biletel pe care mi l-au scris ele cândva, când erau mici (în loc de semnatura, au desenat atunci doua capete de îngerasi ☺). Iar banii, nu îi voi pune doar asa în plic ci, anul aceasta m-am gândit sa confectionez un gen de felicitare cu motiv de Craciun. 

  

Am decupat carton colorat - acum, ca felicitarile sunt gata, ma gândesc ca ar fi fost poate mai potrivit carton rosu, dar... eu am folosit acest carton galben, asortat la felicitarea cu îngerasul. Pe o coala de hârtie, vernil pentru Raluca si bleu pentru Adela, am lipit usor cu banda adeziva, cateva bancnote. Apoi cu ajutorul unei folii transparente, am copiat locul unde se vad sumele, astfel încât, pe cartonul galben sa pot desena "globuri" ferestre. Am decupat, începând sa tai din partea de sus a cartonului, în linie dreapta, ca si când acolo ar exista "snurul pentru glob". Am lipit cartonul peste coala cu bani, am colorat putin marginile "ferestrelor" si am scris cu auriu si rosu "Frohe Weihnachten!"

 

Ceea ce a rezultat, se vede aici. Raluca si Adela stiu sa aprecieze si cu siguranta surpriza va aduce un zâmbet pe chipurile lor. 

În seara de Ajun știu că vom trăi din nou acele momente de neuitat, pline de emoție și căldură. Ne vom îmbrățișa, vom râde și cu siguranta vor curge câteva lacrimi de bucurie. Crăciunul nu este doar despre daruri materiale, ci despre a fi alături de cei dragi și a împărtăși sentimente sincere și profunde. 🎄✨

~~~~~~~~~~~*******~~~~~~~~~~~********~~~~~~~~~~~~~~~~~

Înscriu postarea la AFEC - Niko

Concert "Night of the Proms"- Miercurea fara cuvinte S51/23

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Noaptea proeminentilor 2023

În fiecare an, în luna decembrie porneste turneul "Night of the Proms" oferind concerte în cele mai mari orase ale Germaniei. În general, ajunge în München la mijlocul lunii. 

Turneul este inspirat de "Last Night of the Proms" organizat la sfarsitul anului de BBC în Londra (unde au loc doar concerte de muzica clasica), idee extinsa de belgieni într-o varianta în care muzica clasică se intercaleaza cu muzica pop. Primul asemenea festival s-a numit "Pop meets Classic" si a avut loc în Anvers în anul 1985. Succesul extraordinar a exportat festivalul în anul 1990 în Țările de Jos si din 1994 și în Germania. 

Până în anul 2015, orchestra simfonică belgiană "Il Novecento" sub conducerea lui Robert Groslot și starurile muzicii pop invitate, au făcut turnee în fiecare an si în Franța, Austria, Luxemburg, Elveția, Spania și Danemarca, atrăgând în jur de jumătate de milion de oameni în arene. După 880 de concerte "Night Of The Proms", Robert Groslot și-a încheiat sarcinile de dirijor pentru această serie de concerte si de atunci, conducerea orchestrala a fost preluata de brazilianca Alexandra Arrieche. 

Din anul 2017, orchestra Il Novecento a fost redenumită Orchestra Filarmonicii din Antwerp. Orchestra este parte a familiei "Night of the Proms" si acompaniaza muzicienii pop proeminenti. 

O alta constanta a festivalului a fost John Miles, care nu a lipsit niciodata din festival pâna în decembrie 2021. Evergreen-ul acestuia "Music", a devenit imnul spectacolelor "Night of the proms". 

Anul trecut pe scena au evoluat Kool & the Gang, Amy Macdonald, Nik Kershaw, Carol Decker (T’Pau), Matt Simons, YolanDa Brown si John Miles jr. 

Anul acesta starurile spectacolului au fost: Toto, Anastacia, James Morrison, Aura Dione, Camouflage si tânarul violoncelist american Nathan Chan. Am fost la spectacol împreuna cu colega si tânara mea prietena Andrea, lânga ceilalti 15.500 de spectatoori. Noi am cumparat bilete printr-o agentie de turism care ne-a asigurat nu doar biletele la acest concert ci si transportul cu autocarul din Augsburg pâna în Parcul Olympia din München si înapoi.

Ieri seara am avut bucuria de a-i admira live pe unii din cei mai mari artisti contemporani ai muzicii pop. 

Primul star care a urcat pe scena a fost cântăreața pop daneză Aura Dione, cunoscută în întreaga lume pentru hitul "Geronimo". Cu melodii captivante precum "I Will Love You Monday (365)" sau "Friends", cântareata s-a impus pe scena pop internațională prin vocea ei inconfundabilă, aspectul, interpretarea ei extravagantele ei tipice. Anul acesta a aparut pe scena purtând în par o diadema ce amintea de Statuia Libertatii. La finalul soloului, a aruncat diadema spre public - mi-as fi dorit sa fiu norocoasa care a primit acest suvenir! A urmat trupa germană Camouflage, formata în anii 80 si cunoscută la nivel mondial prin hiturile "The Great Commandment" și "Love is a Shield". Stilul grupului este caracterizat de melodii captivante, armonioase, cu sunete de sintetizator atmosferic. De-a lungul anilor, trupa a lansat mai multe albume și impresionează permanent prin evoluțiile stilistice. Anul 2023 înseamna pentru Camuflage 40 de ani de existenta! Urmatorul star, cântărețul și compozitorul britanic James Morrison, ne-a captivat cu vocea usor ragusita si deosebit de calda, cu melodiile lui încarcate de emotie. A debutat în anul 2006 cu albumul "Undiscovered" si a ajuns imediat pe primul loc în topurile britanice. De atunci a fost o parte integrantă a scenei muzicale si piesele "Who’s Gonna Love You Now" sau "Broken Strings" au devenit hituri internationale. Solistul american Nathan Chan, un virtuos al violoncelului, ne-a fermecat prin talentul și pasiunea muzicală de care a dat dovada. Un balerin a interpretat în stil modern minunate dansuri pe melodiile lui Nathan, care a cântat nu doar la cello clasic, ci si la E-cello. Când pe scena a aparut cântăreața americană Anastacia, sala s-a ridicat în picioare. Cu talentul ei special, cu amestecul de rock, pop și soul si vocea ei versatilă, Anastacia a antrenat publicul la dans. A debutat în anul 2000 si în acesti 23 de ani, Anastacia a vândut peste 30 de milioane de albume în întreaga lume. Hiturile "I’m Outta Love" și "Left Outside Alone" a electrizat atmosfera concertului. Cu prezența ei scenică energică, ea a transformat amfiteatrul în sala de dans! Finalul concertului a fost oferit de Formatia Toto. Înca în anii '80 au cucerit întreaga lume cu hiturile "Africa" si "Rosanna". Cu peste 40 de ani de experiență de scenă și numeroase premii Grammy, muzica lor atemporală este încă parte din programul zilnic de radio de pe toate posturile. Steve Lukather și Joseph Williams, cei doi șefi ai trupei au excelat în solouri vocale si instrumentale. Ultima lor melodie i-a adus pe toti artistii serii într-un potpuriu al vocilor si stiluliror de interpretare. The Night of the Proms este un eveniment muzical unic în Europa! Între melodiile din repertoriul invitatilor pop au fost mereu interpretate arii din opera, opereta, muzicaluri si muzica de film. Orchestra Filarmonică din Antwerp formată din 75 de membri (instrumentisti si corul pe nume Fine Fleur), plus o trupă rock, au asigurat acompaniament si solouri impresionante. În plus, spectacolul de lumini coordonat cu precizie si mare arta, ne-au asigurat o seară de neuitat. Motto-ul spectacolelor este "clasicul întâlneste pop-ul, aria întâlneste hit-ul, smokingul întâlneste geaca de piele, pantofii stiletto întâlnesc baschetii și Ceaikovski se întâlnește cu Boy George"☺ Muzica electronică și muzica clasică, două stiluri care au fost mult timp considerate incompatibile, se îmbină în părți egale și rezultatele sunt concertele cu totul si cu totul speciale. Daca ai fost spectator o data la un asemenea show, nu vei dori să ratezi anii urmatori acest mare eveniment! Eu si Andrea ne-am înscris într-un joc de tragere la sort, pentru bilete Night of the Proms 2024 în regim VIP ☺ Cine stie ce noroc da peste noi si câstigam fiecare câte doua bilete categoria I, intrare VIP, bauturi si mâncare all-inclusive, after show party si fotografii cu proeminentii invitati. Sa visezi este permis si este gratis ☺☺☺

 

La spectacol

Duminica (22.10.23) am avut bilete la un spectacol la cinema, un concert preluat din Arena di Verona cu Jonas Kaufmann - numit de Daily Telegraph „cel mai mare tenor din lume” sau „tenorul miracol”, cum l-a numit Le Monde. The New York Times l-a descris pe Kaufmann înca din 2014, drept „o remiză la box-office și... cel mai important și versatil tenor al generației sale”. 

Jonas Kaufmann si-a arătat toată versatilitatea repertoriului în această seară: de la arii și duete din operele lui Verdi și Puccini până la cântece populare de operetă și clasice de film („Maria” din „West Side Story” și câteva fragmente din „Gladiator”). Alaturi de el, au evoluat pe scena soprana Sonya Yoncheva si baritonul Ludovic Tézier. 

 Amfiteatrul din Verona, construit în secolul I d.Hr. este cunoscut pentru remarcabila acustică. În această locație istorică, au loc înca din anul 1913 numeroase festivaluri de operă. Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la prima ediție a Festivalului de operă, eveniment ce a fost serbat prin aceasta seara de gală a lui Jonas Kaufmann. Cele mai frumoase arii - Don José în Carmen, Cavaradossi în Tosca, Maurizio în Adriana Lecouvreur, Don Alvaro în La forza del destino, Siegmund în Die Walküre și rolurile principale din Parsifal, Werther, Don Carlos și Lohengrin, Jonas Kaufmann ne-a uimit prin superba intrepretare în limbile originale ale operelor (Jonas Kaufmann vorbește fluent cinci limbi). 

20.000 de lumânări aprinse au format un decorul elegant pentru acest concert deosebit. A fost un spectacol captivant, emotionant, cu o multime de bisuri... Un spectacol magic!

Valsul viselor pierdute...

"The Waltz of Lost Dreams" de Manos Hadjidakis... o melodie care patrunde prin piele, îti mângâie sufletul si îti hraneste spiritul. O melodie plina de iubire, de viata! O melodie romantica care se revarsa peste tine ca petalele de trandafiri rasfirate de vânt. Este senzualitate, pasiune, emotie pura... Plângi, râzi, tresari, cazi si te ridici. Plutesti, te pierzi si te regasesti din nou... Mai luminos, mai curat, mai întelept si mai întelegator... mai aproape de Zei! ♥

  

Curios... la ora aceasta sunt în drum spre Venetia, dar ascult muzica greceasca... Oare de ce? ☺☺☺

Pentru cei care nu stiu - Manos Hadjidakis (născut la 23 octombrie 1925 la Xanthi, Grecia, † la 15 iunie 1994 la Atena) a fost un compozitor grec. Binecunoscut în Grecia, el este creditat pentru introducerea rembetiko și bouzouki în cultura contemporană. Premul Oscar pe care l-a primit în anul 1960 i-a adus recunostere internationala.

A scris partituri pop și muzica de film, titluri devenite la scurt timp foarte populare, dar a scris si lucrări clasice, pentru voce și pian. Talentul său melodic fenomenal nu a facut nicio diferență calitativă între cele două stiluri. Hadjidakis a scris numeroase titluri care au devenit celebre în lume, dar putine au fost asociate cu numele său (spre exemplu "All alone am I").

În 1958 a cunoscut-o pe Nana Mouskouri, o cântăreață foarte talentată, care de atunci a interpretat multe dintre melodiile sale cu vocea ei unică și frumoasă, într-un mod inconfundabil.   

 

În anul 1960 a primit premiul Oscar pentru cel mai bun cântec pentru melodia sa "Never On Sunday" din coloana filmului cu același nume.  

Hadjidakis nu a făcut un secret despre homosexualitatea sa în ultimii săi ani, deși subiectul a fost puțin abordat public în Grecia. S-a stins din viata la vârsta de 69 de ani, în urma mai multor afectiuni de inimă și diabet.

PS: m-as bucura daca Luiza ne-ar spune parerea ei despre aceasta muzica, asa cum este simtita în tara în care locuieste ♥

Verde

Întrebări / Ana Blandiana

De ce nu se-amestecă totul?

De ce nu se-acoperă

Pielea lucioasă a pământului cu blană?

De ce nu răsare iarba verde şi fragedă

Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?

De ce nu le cresc pomilor aripi

Şi păsărilor rădăcini?

De ce nu ciripesc pietricelele fericite

De pe marginea râului?

Eu de ce nu învăţ să urăsc?

Eu de ce?

- O, Doamne, ce copil obositor,

Oftează îngerul.

Traiesc prin tine - Provocare muzicala

Carla Morrison- născut la 19 iulie 1986 în Tecate (Baja California), este o cantareata și compozitoare mexicana de muzica indo-pop. A castigat cu albumul "Déjenme llorar" (2012) doua Grammy Latin si a obtinut Recordul de Aur în Mexic.
In fiecare vineri, provocarea muzicala 😊 Friendship Friday 😊 Create with joy.

Provocare muzicala

Muzica nu are granite, muzica ne însoteste în fiecare zi, muzica ne înfrumuseteaza clipele si ne creeaza buna-dispozitie. Totodata muzica poate fi suport al unor dureri neslefuite, un ajutor în depasirea unor momente de suferinta, pentru ca muzica exprimam o gama extrem de variata de sentimente. Iubim un anume gen de muzica pentru ca rezoneaza cu un anumit moment din viata noastra.
De multe ori, ascultând muzica, ne aducem aminte de prieteni dragi, pentru ca asociem o anumita melodie acelei persoane sau asociem anumite etape din viata. Deasemenea, sunt sigura ca nu exista cuplu care sa nu aiba o melodie - simbol al celor mai frumoase clipe de îngemanare.
Asa cum scrie Rux în ultimul ei articol: "o piesa buna, poate pierde mult daca este asociata cu un clip nepotrivit. O piesa slaba poate fi ridicata de un clip "genial". Iar o piesa ok poate ramane in amintire printr-un clip potrivit....". Muzica si videoclipul se sustin si se completeaza.
Propun sa prezentati cele mai frumoase videoclipuri+melodii si sa înscrieti articolul aici în tabel, ca sa putem sa ne bucuram cu totii de alegera pe care ati facut-o.
O melodie superba, însotita de un videoclip pe masura, este balsam pentru suflet, nu-i asa?
Eu am o lista luuuunga cu melodii si videoclipuri de suflet, încât cu greu m-am putut decide la doar sase titluri! Iata lista mea cu "cele mai reusite videocllipuri ale tuturor timpurilor" (în ordine cronologica):
Michael Jackson - Earth Song (1982)
Enigma - Return To Innocence (1993)
Aerosmith - Crazy (1993)
Mariah Carey - All I Want For Christmas Is You (1994)
Robbie Williams and Nicole Kidman - Somethin' Stupid (2001)
Ed Sheeran - Perfect (2017)

Un weekend minunat tuturor! ☺ Friendship Friday ☺ Create With Joy