Poezia cerului

Două momente de inceput de octombrie. Două miracole. Unul de zi, altul de noapte.
Și între ele, noi — învățând să trăim frumusețea luminii.

Când Luna se ridică din mare

Am ieșit cu Leo pentru ultima tură, să încheiem ziua. Se lăsase întunericul, trecuse de ora 21:30. Aerul păstra încă blândețea caldă a zilei.
Am ales să nu ne plimbăm pe alei — acolo încă era vânzoleală, muzică, bazar și miros de vată pe băț... În seara asta, "ceva" ne-a îndrumat pașii spre faleză.
Pe plajă, în capătul digului, ne-am oprit... și am rămas fără cuvinte. Pe abisul moale și întunecat al cerului atârna o perlă de lumină. Luna — superbă, perfect rotundă — se ridica tăcută, blândă, aproape timidă... ca și cum nu ar fi vrut să tulbure liniștea nopții.
Razele ei alunecau în dâre sidefii pe obrazul mării. Strălucea peste valuri în toată splendoarea, așa cum eu nu o mai văzusem vreodată. Se prelingea în licăriri fluide pe vârful valurilor ca o șoaptă de aur... Mi s-au umezit ochii de emoție. Și de recunoștința că am fost acolo.

N-am putut opri momentul într-o poză... telefonul meu amărât nu are rezoluție bună noaptea.
Dar ne-am umplut sufletul de frumos.
Dacă veți fi vreodată la mare, când Luna se ridică din valuri — nu o ratați. Sunt clipe care vă răscolesc toate emoțiile.
Eu, de acum, voi fi mereu atentă. Răsăritul lunii peste mare e ceva ce vreau să trăiesc din nou.

Reflexii sub Luna Căpșună - RIO 24/2025

🍓🌕🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓

Dragii mei cititori,

noaptea de 11 iunie 2025 a fost una dintre acele nopți în care cerul a decis să ne ofere un spectacol gratuit, fără reclame și fără pauze publicitare: Luna Căpșună! Da-da, nu e o metaforă poetică, ci un fenomen astronomic real, cu nume delicios și aspect spectaculos.
Pentru cei care nu au fost cu ochii pe cer (sau pe rețelele sociale), Luna Căpșună este ultima lună plină a primăverii, numită așa de triburile Algonquin din America de Nord, care o asociau cu sezonul căpșunilor sălbatice. Așadar, Luna Căpșună nu este neapărat roșie ca o căpșună, însă poziția ei joasă pe cer, mai ales la răsărit, o face să pară aurie, rozalie, uneori cu reflexe de cupru, bronz sau aur topit.
Această nuanță caldă este un efect optic, cauzat de stratul gros de atmosferă prin care lumina lunii trece atunci când se află aproape de orizont.
Ca o visătoare romantică ce sunt, mi-am spus: „Cum altfel să întâmpin Luna Căpșună, dacă nu de pe acoperiș?”... Chiar și atunci când ideile mele sunt mai ieșite din comun, Helmut mă sprijină. A adus scara — mare și grea — a fixat-o pe marginea casei, a verificat-o cu grijă și mi-a făcut semn că pot urca.
Credinciosul meu Leo, a rămas la baza scării cu o privire de bodyguard îngrijorat: „Doamne ferește să pățești ceva acolo sus, unde eu nu pot urca!”
Pe acoperiș părea aerul mai cald, mai blând și înmiresmat cu parfum de iasomie și tei.
Locuiesc într-un cartier liniștit de bungalow-uri, cu acoperișuri drepte ca niște pagini netede, peste care se ridică, semețe doar turnul bisericii și siluetele copacilor bătrâni. De aici, din înalt, am privit spre est, așteptând răsăritul lunii. Trecuse bine de ora 22, iar cerul păstra căldura zilei și părea că își ține respirația.
Mi-am coborât privirea spre curte. Părea o lume miniaturală, perfect aranjată. O casă de păpuși, în care lucrurile cunoscute își pierduseră conturul obișnuit.
Și acolo, chiar la picioarele mele, începea Marele X — cele două ghirlande solare cu LED-uri, pe care Helmut, soțul meu, le-a agățat anul acesta ca să lumineze discret curtea. Atunci am râs, întrebându-l dacă este un semn cosmic intenționat, o hartă sau un marcaj pentru o eventuală aterizare extraterestră...
Acum, firele păreau suspendate între două lumi... întinse în întuneric cu o precizie stranie. De la capătul apropiat, acolo unde mă aflam, linia luminii se întindea spre necunoscut, pierzându-se în noapte. 

Pentru o clipă, pe fir a apărut o siluetă grațioasă — acrobată dintr-o amintire veche, cu umbrelă de dantelă în mână, pășind cu eleganța circului de odinioară.. Nu era nimeni acolo, desigur — doar o reverie diafană, o Fata Morgana născută din lumină, căldură și dor. A traversat Marele X și s-a risipit în întuneric, lăsând în urmă o liniște cu gust de vis...
Stăteam acolo, în lumina caldă a nopții, înconjurată de hornuri mai înalte decât mine. Nu le mai vedeam ca simple detalii de arhitectură — îmi păreau siluete umanoide, tăcute, cu umeri largi și pălării ondulate din inox, aliniate ca într-o așteptare solemnă.
Mă cuprinsese o emoție greu de numit, ca o presimțire care nu se poate rosti, doar simți. Și atunci, a apărut… Mai întâi, o nuanță roșiatică s-a risipit pe catifeaua cerului, ca o undă pe suprafața unui lac liniștit. Apoi, printre frunzele copacilor, s-a zărit o margine luminoasă — o felie de lumină caldă, care creștea încet, tăcut. Cu fiecare bătaie de inimă, Luna se înălța, dezvăluindu-se treptat, cu o strălucire rozalie, parcă nepăsătoare la propria frumusețe. O apariție tăcută, dar copleșitoare — o scenă de poveste!
Am încercat să surprind momentul cu telefonul meu - care noaptea se transformă într-un pictor impresionist cu miopie. Rezultatul? Mai mult atmosferă decât detaliu ☺ Așa că am renunțat să mai lupt cu tehnologia și am ales să privesc. Petele acelea delicate de pe Lună erau atât de clare, încât aveam impresia că dacă întind mâna, le pot atinge. Totuși, voi posta câteva imagini la rubrica Reflexii — pentru că uneori nu claritatea contează, ci emoția care rămâne în urmă. Nu-i așa? 💓
Și dacă ați ratat acest spectacol, țineți-vă bine: următoarea Lună Căpșună la fel de joasă și spectaculoasă va mai putea fi admirată abia în anul 2043.
Așa că notați în calendar, setați alarme și dacă e cazul, începeți antrenamentele de urcat pe casă de pe acum! 😉
Până atunci, să ne bucurăm de vară, de cer senin și de toate micile miracole care ne luminează nopțile.

Cu drag (și un pic de praf de stele),
Carmen

🍓🌕🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓

PS: Cumnatul meu – fratele lui Helmut, care locuiește în Hamburg – mi-a trimis, spre consolare, câteva fotografii făcute de el, cu un aparat scump și obiective speciale! Și eu, în loc de clasicul "cireașa de pe tort" la postarea mea, vă ofer aici un colaj… așa, ca o "căpșună de pe tort" (în ton cu Luna Căpșună, desigur!)

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Mai si Luna plină - Miercurea fără cuvinte S20/25

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Memmingen - Sibiu

De acasa de la mine si până la mama sunt 1310 km... Zborul din Memmingen până la Sibiu dureaza doar o ora si patruzeci de minute! 

Am pornit de acasa la ora 11, am trecut sa o luam pe la Adela si ne-am îndreptat spre aeroportul Memmingen, la trei sferturi de oră distanta de casa noastra. Adela a vrut sa conduca masina noastra noua (o avem de un an, dupa ce anterioara me a fost distrusa de grindina). Leo a fost in spate, in boxa lui si din pacate, am uitat sa facem o fotografie cu intreg familionul. 🐾🥰😘

Parcarea in care am oprit la aeroport se numeste "Kiss & fly" pentru ca daca descargi rapid bagajele, te pupi, îi îmbrățișezi pe cei dragii si pleci in mai puțin de 10 minute, nu platesti nicio taxa. Altfel... parcarea costa muuult! 

Deci, ne am despărțit rapid de Helmut si Leo si ne am indreptat spre banda de predare bagaje de cala. Am avut doar o valiza, cele doua trolere le-am luat cu noi in avion. 

Pentru ca Adela s-a hotărât să vina la Sibiu dupa ce eu mi am cumpărat biletul de avion, nu am avut locuri una lângă cealaltă... eu am avut rândul 22, ea rândul 8 si asa am si calatorit. 

La ora 16:30 am aterizat, tocmai cand luna plina isi facea grandioasa aparitie! 

Am luat un taxi si in 20 minute am fost acasa la Mama. (va urma)

Septembrie, Luna si Soarele

Luna plină din septembrie 2024 - în noaptea de 17 spre 18, a fost o Super Lună. 

Adica, Luna s-a aflat la perigeu (în cel mai apropiat punct de Pământ), ceea ce a facut să pară mai mare și mai strălucitoare decât de obicei. Zice-se ca a parut cu până la 7% mai mare decât o lună plină obișnuită! 

Eu locuiesc într-un cartier de bungalow-uri înconjurate fiecare de curticica... nu exista nici-un dâmb în preajma, motiv pentru care eu nu pot sa observ în mod deosebit rasaritul sau apusul celor doua astre principale ale Pamântului. Cu toate ca îmi place mult sa le observ si încerc si sa le fotografiez... 

Prin urmare... am fotografiat Luna de la mine din curte - prima poza este facuta pe la ora 23 si cealalta fotografie, am facut-o pe la ora 4, ca nu am avut somn tihnit. Ma chiar bucuram cumva ca macar, daca tot m-am trezit cu noaptea-n cap si daca tot e luna plina, hai sa mai încerc niste fotografii. Nu am un aparat de fotografiat special, toate fotografiile mele de pe blog sunt facute cu camera de la telefon. Sunt fotografii fara calitate, na, asta e!... Am facut de câteva ori click, dupa care m-am grabit iar în pat la caldurica - pentru ca iesisem în curte desculta si în camasa-de-noapte. Când am verificat fotografiile, am observat cu mare mâhnire ca luna mea nici macar nu era plina! Parca-i lipsea un colt, pe partea dreapta sus... Hm! Dar... mai târziu, cândva în cursul zilei, am auzit la radio ca Lună Plină a fost urmată de o eclipsă parțială de Lună! Eclipsa a început la ora 03:39 și a atins maximul la ora 05:44, când aproximativ 4% din Lună a fost acoperită de umbra Pământului. Evenimentul s-a încheiat la ora 07:05. Hahaha, pai în conditiile astea... nici nu este asa de rea poza mea!

 

Pe la ora 7:30, în drum spre serviciu, am reusit sa mai surprind Luna în înca o ipostaza! Dupa cum se poate vedea, nu se grabea deloc sa apuna, cu toate ca Soarele , din partea opusa crestea si stralucea peste linia de orizont. 

Mi-au placut mult lucirile razelor lasate peste câmpuri si sosele, dar si cumva reflectate de fereastra automobilului în care eram doar copilot. Masina mea este în service-auto, altfel nu as fi putut fotografia! 

Daca ati surprins si voi ceva reflexii sau oglindiri, va invit sa participati la "Reflexii in oglinda"🤗 o rubrica saptamânala initiata de SoriN si preluata de mine aici. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel: