Două mame, două lumini - Reflexii în oglinda 48/2025

Sibiul este pentru mine nu doar un oraș frumos și plin de istorie, ci și locul în care mi-am petrecut trei decenii din viață, între copilărie și maturitate. Așa că, săptămâna trecută, Sibiul a devenit spațiul unei reîntoarceri pline de sens, unde am regăsit rădăcini, amintiri și oameni dragi.
Ocazia vizitei mi-a adus și reîntâlnirea cu Mariana, prietena mea din școala generală. Am depănat amintiri, am râs de întâmplările de altădată și ne-am povestit noutățile. Mai mult, Mariana m-a invitat la o seară de pictură organizată de asociația unde este participantă. A fost o experiență plină de culoare, un fel de răgaz pe care ni-l permitem acum, după ce ne-am crescut copiii și i-am văzut ajunși la maturitate — un timp al nostru, în care începem să ne trăim viața așa cum ne place. Dar adevărata magie s-a petrecut în seara petrecută la ea acasă.🪄Mariana trăiește alături de mama ei, o doamnă ajunsă la frumoasa vârstă de 90 de ani, iar eu am venit împreună cu mama mea. Două mame, două vieți lungi și pline, două lumini care încă ard puternic. 

Nu sunt speciale doar pentru că sunt mamele noastre, ci pentru că au reușit să se mențină atât de bine la vârsta lor. Mama mea se gospodărește singură, își face curat, spală, gătește, merge la cumpărături – tot ce presupune să-ți duci viața independent. Mama Marianei, la rândul ei, mai iese la cumpărături, se ocupă de câte ceva prin casă, iar Mariana veghează cu grijă asupra ei. 💕
Ambele sunt lucide, pline de umor, cu mici pasiuni care le colorează zilele, fie că e vorba de seriale, muzică sau lectură. Și mai presus de toate, au păstrat acea lumină interioară care vine din dragoste – dragostea pentru viață, pentru familie, pentru frumos.
Lumina și dragostea sunt cele două forțe care le însoțesc și le definesc. Lumina – ca simbol al clarității, al seninătății, al bucuriei de a trăi. Dragostea – ca energie care le hrănește sufletul și le dă putere să meargă mai departe. Împreună, aceste două daruri transformă fiecare zi într-o sărbătoare discretă, dar plină de sens.
Privindu-le, am înțeles că adevărata artă nu se află doar pe pânzele pictorilor sau în sălile luminate de lumânări. Ea se află în felul în care două mame, la 83 și 90 de ani, reușesc să trăiască cu demnitate, să păstreze umorul și să răspândească lumină și dragoste în jurul lor.
Doamne, dă-le sănătate în continuare! 💗 Pentru că lumea are nevoie de astfel de lumini vii, care ne amintesc că dragostea și lumina nu se sting niciodată. 💏💓✨🌟🕯️

♦ Prezint aici câteva colaje cu fotografii sclipitoare, pline de reflexii. Unele au fost surprinse pe drumul de la Atelier 17 spre centrul orașului, altele chiar acasă la Mariana. Fotografiile cu frumoasele obiecte decorative pentru sărbătorile de iarnă le-am făcut pentru a vă arăta pasiunea ei. Este vorba de un fel de bricolaj – mici bijuterii delicate, care pot fi oferite cadou. Mariana creează pentru toate ocaziile, nu doar pentru Craciun — pentru Paște, pentru 1 Martie, pentru zile de naștere sau ori de câte ori apare dorința de a dărui. Lucrările ei pot fi comandate oricând și aduc bucurie prin originalitatea și frumusețea lor. Dacă v-am trezit dorința de a le avea, cereți-mi numărul ei de telefon. Mariana vi le va trimite prin poștă, cu grijă și siguranță, ca niște mici daruri de lumină menite să ajungă la sufletul celui care le primește.
♦ Am alăturat fotografia cu controversatele inimioare – instalațiile luminoase montate pe stâlpii din zona centrală a orașului – doar pentru că mi s-a părut potrivită în asociere cu mamicile noastre. Totuși, îi înțeleg perfect pe cei care văd în aceste decorațiuni o ruptură față de estetica clasică a sărbătorilor, inimioarele nefiind simboluri tradiționale de Crăciun. Mai mult, am aflat că investiția este considerabilă, costul unei singure instalații fiind estimat la aproximativ 577 de euro. Poate că ar fi fost mai inspirate ornamente cu îngerași, crenguțe de brad, fulgi de nea sau stelute, care să păstreze farmecul tradițional al iernii. Voi ce părere aveți?😃Vă provoc la reflecții ... și reflexii!
♦ Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

Cinci zile de magie la Sibiu

 

Sibiu m-a întâmpinat săptămâna trecută cu aerul lui boem și tihnit, iar eu am ajuns acolo (pe 18 nov, seara) cu un motiv cât se poate de special — ziua mamei, pe 19 noiembrie. Am plecat duminică în zori, la ora 6 dimineața, cu emoția aceea plăcută a drumului spre casă, în Bavaria.
Cinci zile nu par multe, dar au fost pline, intense și colorate, ca un mozaic de momente care se așază acum în sufletul meu ca niște pietricele lucioase.

Am petrecut timp prețios cu mama, care tocmai a împlinit 83 de ani. Am ieșit împreună la restaurant, am colindat Târgul de Crăciun atât ziua, cât și seara, pentru că farmecul lui se schimbă odată cu lumina și devine aproape magic sub strălucirea instalațiilor. Am fost împreună la cimitir, la cei dragi plecați în lumea stelelor, am fost la concert și la muzeu, ne-am plimbat pe străzi, am făcut cumpărături, am gătit împreună și am stat până târziu la povești. Totul a fost minunat, cu parfum de sărbătoare și de tihnă. Mama are nevoie de relaxare mai mult decât mine, iar atunci când se uita la serialele ei preferate (Dallas rămâne vedeta! 😀) sau trăgea câte un pui de somn, eu mi-am făcut timp pentru întâlniri care mi-au umplut inima. Am revăzut prietene vechi, fiecare întâlnire fiind ca o călătorie în timp. 

Cu Corina, cu care mă jucam la șase ani în fața blocului și pe care nu o mai văzusem de peste 25 de ani, am retrăit copilăria. M-am întâlnit cu Alina, colega mea de echipă la volei din vremea școlii sportive, am retrăit amintirea antrenamentelor și a deplasărilor, dar mai presus de toate am vorbit despre familiile noastre. Aceste povești recente sunt, de fapt, piesele noi din puzzle-ul vieții noastre, care completează frumos imaginea prieteniei de odinioară. Cu Mariana, colega de școală generală pasionată de artă și bricolaj, am mers la atelierul ei de pictură și am simțit din nou bucuria creației. Iar în ultima seară, alături de colegii de liceu, m-am simțit ca la 18 ani – și încă mă întreb, oare de ce senzația aceea nu se pierde niciodată?! 😇
Au fost doar patru după-amiezi la dispoziție, dar am reușit să le umplu cu tot ce contează — familie, prieteni, amintiri și clipe de bucurie. Mai sunt multe de povestit și voi scrie separat despre fiecare întâlnire și activitate, dar pentru moment rămân cu această senzație de exuberanță și nostalgie, ca un cocktail de emoții dulci și fresh. 

Sibiu mi-a dăruit din nou acel sentiment că timpul poate fi comprimat în momente de intensitate și că frumusețea vieții stă în aceste fragmente de fericire împărtășită.

Wine & Painting la Sibiu – când arta și convivialitatea se întâlnesc

Cine mă cunoaște știe că de mult cochetez cu pictura, ceramica și diverse forme de artă decorativă – colaje realizate din materiale variate, pe suport de lemn, carton sau lut. Fără să am o pregătire specială, mă apropii de artă ca de un mijloc de relaxare în timpul liber. Majoritatea lucrărilor mele sunt în acryl, dar am încercat și pictura în ulei. Din dorința de a înțelege mai bine universul artistic, am studiat pictorii renumiți și am realizat modeste copii după operele lor, ca exercițiu de învățare și admirație.
De aceea, când prietena mea din școala generală, Mariana, m-a invitat să o însoțesc la un workshop de pictură, am acceptat cu multă bucurie. Din cele cinci seri petrecute la Sibiu, cea de joi, 20 noiembrie, a rămas în memoria mea ca o seară plină de inspirație și frumusețe.

Atelierul 17, un spațiu al comunității creative

Pe strada Vopsitorilor nr. 17A, în inima Sibiului, Atelierul 17 a devenit, în acea seară de joi, locul unde arta și prietenia au fost celebrate. Evenimentul Wine & Painting, parte din Clubul de artă pentru adulți, a reunit participante dornice să experimenteze pictura într-un cadru relaxat, cu vin și muzică ambientală. Atelierul este coordonat de Valentina Cristea, artist consacrat și fondator al asociației CreativAct, alături de Magda Ienci, coordonator științific. Cele două au ghidat cu profesionalism și căldură fiecare etapă a workshopului, oferind explicații, inspirație și sprijin creativ.

Modigliani, inspirația serii

Seara a debutat cu o prezentare a vieții și operei lui Amedeo Clemente Modigliani, pictorul italian care a marcat expresionismul prin portrete recognoscibile — fețe înguste și gâturi alungite, ochi migdalați și înguşti. Paleta cromatică tipică lui Modigliani – tonuri calde de ocru, portocaliu intens, galben crom, verde smarald, albastru de Prusia și roșu vermilion – a servit drept inspirație pentru lucrările realizate.

Vinul, muzica și atmosfera

În timp ce pensulele alunecau pe pânză, participantele au degustat două vinuri rosé: Grigorescu de Jidvei și Lil Rosé, wild berry, acompaniate de fursecuri și covrigei cu brânză. Muzica ambientală în surdină a creat un fundal sonor discret, dar inspirator, iar mirosul de vopsele acrilice proaspete a completat perfect atmosfera.

Portrete și povești împărtășite

Participarea exclusiv feminină a conferit serii un aer de intimitate și co-working artistic. Fiecare portret pictat a devenit o expresie personală, o fereastră spre universul interior al celei care l-a creat. Între pensule, culori și povești, timpul a zburat, iar chipurile vesele au dat seara un aer de sărbătoare.

Mai mult decât un workshop

Astfel de evenimente culturale nu sunt doar momente de relaxare, ci și punți între oameni și comunitate. Atelierul 17 devine un spațiu unde arta se democratizează, unde fiecare participant – indiferent de experiență – are ocazia să își exprime creativitatea. Într-un oraș ca Sibiu, cu tradiție culturală puternică, aceste seri contribuie la consolidarea unei comunități vii, conectate prin artă și dialog.
Seara Wine & Painting de la Sibiu a fost mai mult decât un workshop de pictură — a fost o celebrare a prieteniei, a artei și a bucuriei de a crea împreună. 

Slideshow‑ul cu imagini surprinse, alături de fotografia de grup, păstrează magia acestei experiențe și completează amintirea serii.

PS: În această seară dedicată lui Modigliani, inspirația mea a fost Portretul lui Jeanne Hébuterne.
PS2: Pentru mai multe activitati artistice: www.creativact.ro
Înscrieri și detalii: https://creativact.ro/product/winepainting-atelier/
Informatii - telefon 0746 73 66 06)

"Culoarea timpului" – Clubul Cinefililor

„Colours of Time”(titlul original "La venue de l’avenir") este o coproducție franco-belgiană de o frumusețe rară, o călătorie emoțională prin memorie și artă. Rareori un film reușește să atingă atât de profund sufletul spectatorului, transformând fiecare cadru într-o meditație despre timp, fragilitate și frumusețea efemeră a vieții.
„Culoarea timpului” nu este doar o poveste cinematografică, ci o experiență care te face să simți intens, să reflectezi și să trăiești emoția artei ca pe o parte din propria existență. Încă de la primele imagini, ești copleșit de armonia vizuală și de felul în care lumina și culorile reconstituie atmosfera Belle Époque, ca și cum trecutul ar fi readus la viață printr-o paletă de emoții.
Descoperirea unei case ascunse timp de decenii devine poarta către un univers suspendat între memorie și uitare, către întâlnirea cu Claude Monet și lumea impresionistă. Este ca și cum zidurile acelei case ar păstra ecoul pașilor trecuți și fiecare obiect ar deveni martor al unei epoci dispărute.
Personajele sunt construite cu delicatețe, iar interpretările actorilor emană autenticitate și emoție. Rămâne în minte felul în care prezentul și trecutul se împletesc, cum fotografia și pictura devin simboluri ale memoriei și ale trecerii timpului. „Culoarea timpului” este un film care te face să lăcrimezi, să zâmbești și să simți fiori pe piele. Este o invitație la introspecție, la redescoperirea frumuseții artei și la înțelegerea legăturii dintre generații, un dialog tăcut între ceea ce am fost și ceea ce suntem.
Experiența vizionării a fost cu atât mai intensă pentru mine, deoarece iubesc opera lui Claude Monet. Am pășit în sălile imense ale Musée de l’Orangerie din Paris, unde ciclul „Nuferii” se desfășoară de jur‑împrejur, ca un orizont pictat ce te învăluie complet. Am vizitat și Giverny, casa și grădinile lui Monet, locul unde lumina se joacă printre frunze și ape, iar culorile prind viață în fiecare colț. Această legătură personală a făcut ca filmul să îmi vorbească direct, ca o punte între amintirile mele și universul impresionist, între experiența trăită și emoția cinematografică.
Un moment-cheie al filmului surprinde contrastul dintre epoci: „Astăzi, în cinci minute, se fac atâtea fotografii câte s-au făcut în tot secolul al XIX-lea.” Această replică subliniază diferența uriașă dintre raritatea și valoarea fotografiei pe vremea lui Nadar și Monet și banalitatea ei astăzi, când fiecare are un telefon și face zeci de poze într-o clipă. Este o reflecție puternică asupra felului în care tehnologia schimbă raportul nostru cu memoria și arta: odinioară, o fotografie era un eveniment solemn, astăzi e un gest cotidian, aproape lipsit de greutate.

Sursa Foto: critic.de

Festivalul "Light Nights" - Augsburg 2025

Festivalul luminilor din Augsburg a revenit în octombrie cu o nouă ediție, dedicată temei „Natura și
Dragostea”. Este un eveniment care, în mod tradițional, transformă orașul într-o scenă nocturnă plină de culoare, proiecții și instalații artistice.
Ieri, a fost a doua din cele trei seri ale festivalului. Plănuisem cu o prietenă să mergem împreună. E sfârșit de octombrie — aerul are deja ascuțimea aceea care îți amintește că vara e departe, iar serile cer eșarfe și pași grăbiți. După-amiază, prietena m-a sunat. Vocea ei ezita: «Parcă n-aș mai ieși... e cam frig, și...». Am înțeles-o, nici eu nu eram prea hotărâtă. Entuziasmul de dimineață se estompase, ca o lumină care se stinge încet. Dar m-am gândit — dacă amân, poate mâine plouă. Sau poate nu mai ajung deloc. Și atunci?
Pe Helmut nici nu l-am întrebat — el nu iese seara decât în cazuri excepționale, iar un festival al luminilor nu intră, pentru el, în categoria urgențelor 😁 E ca un urs care nu mai iese seara din bârlog, convins că hibernarea urbană e mai importantă decât orice spectacol nocturn.
Așa că m-am automotivat, m-am îmbrăcat bine și pentru câteva ore, am părăsit confortul casei. În aerul rece, drumul până la stația de tramvai a avut ceva dintr-o contopire firească cu orașul și toamna. Pașii mei sunau altfel pe trotuarul acoperit gros cu frunze de platan, iar orașul părea să respire încet, pregătindu-se pentru spectacol.
Deși era târziu, tramvaiul era plin — semn că toți se îndreptau spre festival. Centrul orașului vibra, ca o promenadă într-o seară de concediu. Oameni de toate vârstele, copii în cărucioare sau purtați în cârcă, baloane fosforescente legănându-se în aer, câini cu sclipici la gât. O lumină difuză se reflecta în vitrine, iar străzile păreau să se fi transformat într-un decor de poveste urbană. Orașul pulsa — nu doar de lumină, ci de prezență, de mișcare, de o nerăbdare blândă.

🔦 Spre deosebire de anii trecuți, lipsa unei hărți clare a punctelor de interes a transformat explorarea într-un joc de întâmplare. Multe zone care altădată străluceau, au rămas în întuneric, iar traseul restrâns a redus din amploarea obișnuită. Spații care obișnuiau să ofere experiențe vizuale impresionante, au fost închise sau complet neactivate (precum Palatul Schätzle sau Bulevardul Maximilian). Mânastirea Anna, care anul trecut oferea intrare liberă, anul acesta a introdus bilet — o schimbare care a modificat fluxul vizitatorilor (voi reveni cu poze de aici, într-un alt articol).

Turnul Perlach, vecin cu maiestoasa primărie, este în renovare. Cupola sa, depusă pe pasajul pietonal, a creat o perspectivă neașteptată asupra jocului de lumini — o instalație involuntară, dar spectaculoasă. Fațada Primăriei din Augsburg a fost animată de proiecții ample, cu o nouă animație dedicată naturii, care a transformat clădirea într-un ecran viu.
În zona „orașului de jos”, spoturile luminoase au transformat canalul într-un decor de poveste. Străduțele mi-au amintit de picturile lui Van Gogh, Camille Pissarro, Hopper și Afremov — umbre, reflexii, culori filtrate de aerul rece. Atmosfera a vibrat.


Pe Philippine-Welser-Straße, instalațiile artistice au dat străzii un aer de galerie în aer liber, iar Eckerle-Haus a fost îmbrăcată în imagini inspirate din lumea vegetală și animală — o simfonie vizuală care părea să respire odată cu trecătorii. Proiecțiile au fost spectaculoase, au animat fațadele, au creat ritm, au invitat privirea să rămână.

Și anul acesta, festivalul a fost o ediție spectaculoasă. L-am simțit ca o invitație la plimbare, la contemplare, la redescoperirea orașului în lumina caldă a lampilor.
M-am bucurat că m-am aventurat în centru până după orele 22 — magia m-a prins, m-a învăluit și mi-a oferit o seară deosebită. M-am întors acasă pe același traseu — mai întâi cu tramvaiul, apoi la pas, prin foșnetul frunzelor arămii, printre casele cu geamuri galbene ca gutuile…

Femeia cu umbrelă și algoritmul

Scrollam pe Instagram când am dat peste un reel cu picturi în care aerul vibra în nuanțe diafane — erau lucrările lui Monet. Privirea mi-a alunecat instinctiv spre stânga, unde, cu coada ochiului, zăream aproape aceleași imagini…
Am ridicat ochii din ecran — jocul de culori din clip se regăsea, cu o stranie potrivire, în realitatea din fața mea. Pe perete, de ani de zile, se află o copie a tabloului „Femme à l’ombrelle” — o proprie încercare de a-l înțelege pe Monet, pictată nu din talent, ci dintr-o emoție care căuta formă.
Am luat telefonul lui Helmut și am filmat simultan, peretele și ecranul telefonului meu. 

Vibrația, imaginea, amintirea, trecutul, încercarea, prezentul — pentru câteva clipe, toate s-au contopit într-o armonie tăcută... Nu știu dacă universul a vrut să-mi transmită ceva, dar emoția a fost fulgerătoare și adâncă. Ca o tresărire a timpului, ca o respirație între lumi.

Armonie în pași de toamnă

În octombrie, frunzele îmbracă haine de sărbătoare 🍁. Verdele verii se retrage încet, lăsând loc nuanțelor calde de galben, portocaliu, roșu și mov, într-un spectacol vizual care încântă sufletul. Este clipa în care natura pictează peisajul cu cele mai vii culori ale toamnei.
Îmi place să mă plimb prin parc, să privesc frunzele care dansează în vânt, să le simt textura și să aleg cu grijă cele mai frumoase, pe care le aduc acasă. Feng shui-ul poate fi o sursă de inspirație, dar armonia o creăm noi, prin gesturi simple și sincere. Frunzele culese cu drag devin simboluri ale echilibrului, ale trecerii și ale bucuriei de a trăi în armonie cu ritmurile naturii.

Culoare și pasiune - Miercurea fara cuvinte 35-2025

 LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Surprize hand-made

Așa cum fac în fiecare an, și anul acesta am pregătit ceva meșteșugărit pentru vecinele mele de pe stradă. Chiar dacă toți ne plângem de criza de timp, dacă cineva dorește din inimă, găsește timp berechet! Așa că anul acesta am confecționat manual câteva obiecte decorative cu tematică pascală, folosind diverse materiale.
Pentru mine, această activitate este benefică, deoarece îmi stimulează creativitatea și mă relaxează. În același timp, sper ca vecinele mele să se bucure de micile decorațiuni și să le găsească utile.
Pentru fiecare vecină am cumpărat o vaniță din tablă, pe care am decorat-o cu șervețele cu motive de Paște, atât la interior, cât și la exterior. În fiecare vaniță am pus iarbă și mușchi de pădure decorative, apoi am adăugat câte o inimioară din lemn, vopsită vintage în alb - simbolul păcii. Am inclus și un ou de plastic căruia i-am lipit urechi și i-am desenat ochi și botic cu mustăți, precum și un ou de gâscă, tot din plastic, decorat cu paie și flori uscate. Bineînteles ca Leo m-a ajutat! ☺ Fiecare vaniță conține și câte un iepuraș cumpărat, în culori pastelate, câteva ouă de ciocolată și... vineri, după ce voi vopsi ouăle, voi adăuga în fiecare vaniță câte două ouă - simbol al Învierii Domnului.
Pentru toti cei care trec pe aici, ofer câte o lalea, din curtea mea ♥
 

Deasemenea, am mai avut un proiect hand-made. 

Pentru fetele mele, am modelat din pastă FIMO, doua suporturi decorative pentru oua de Sfintele Paşti. Pasta este albă, se modelează ușor și trebuie udată din când în când pentru a o menține maleabilă, deoarece se usucă în aer liber - deci nu este necesară arderea.

Initial am vrut sa ma folosesc de cofrage de oua, pe care le-am decupat si capsat, incercând sa le dau forma pe care mi-am imaginat-o... însa ideea nu a functionat. 

Am folosit un kilogram de pasta pentru fiecare suport! ☺ Am modelat un inel, am presat cu un ou decorativ din alabastru, împartind "inelul" pentru sase locuri de oua. Apoi am lasat la uscat. Am lasat primul inel afara in curte, la uscat. Cum la noi a fost foarte cald - ca vara, modelajul s-a uscat prea repede si a suferit cateva crapaturi. Crapaturi mici, si doar de suprafata, insa... totusi a trebuit sa le "cârpesc"! La al doile inel, am avut grija sa se usuce la umbra. Apoi am inceput sa lipesc cu Ponch bucati de servetele cu un motiv neutral, alb-negru (pentru ca m-am gândit, sa nu concureze ouălor). Am lipit mai intâi fața, am lasat la uscat, apoi dosul, am lasat la uscat...La final, am aplicat lacul care sigilileaza si da si luciu. Din nou în doua faze cu lunga asteptare: mai intai o parte, apoi cealalta. Astazi inca un suport asteapta sa se usuce! Dar am facut cateva fotografii, cu primul suport, care este gata. 

Da, ce mai vreau sa spun este ca inelul are la mijloc un orificiu doar atât de mare încât sa încapa un paharel decorativ, suport pentru lumânare. Acum, in graba mare, sa fac poze pentru blog, am obtinut doar aceste imagini. Cred însa ca pe masa aranjata pentru Paşti, vor arata mai bine decat pe placa mea de lucru liliachie ☺ Si bineîntels, sper sa placa fetelor mele ♥

Pentru "simetrie" (patru colaje de fotografii sus, patru jos), am adaugat si un colaj cu ouale de anul trecut, la vopsirea carora m-au ajutat Leo si Chico ♥ Sa vedem cum imi vor iesi ouale mâine?! 

Va doresc spor la treaba! ☺

 

Lumini, umbre, alb-negru sau color

Fotografia este un mijloc prin care surprindem momente și detalii pe care, uneori, ochiul uman le poate trece cu vederea. 

Plăcerea de a fotografia vine din capacitatea de a îngheța timpul și de a captura emoții, peisaje și povești într-un cadru unic. Fiecare fotografie este o mică operă de artă care ne permite să vedem lumea printr-o perspectivă personală și distinctă. 

Lumina și umbrele sunt partenerii eterni ai creației, iar în contrastul lor găsim adevărata frumusețe a vieții. Fără umbră, lumina și-ar pierde strălucirea; fără lumină, umbrele și-ar pierde misterul.

 

 ♦ "Lumea nu este alb-negru. Este plină de culori, iar umbrele nu sunt decât accentele care scot în evidență splendoarea luminii." - Hermann Hesse 

♦ "Întunericul nu poate alunga întunericul; doar lumina poate face asta. Ura nu poate alunga ura; doar dragostea poate face asta." - Martin Luther King Jr. 

♦ "Începuturile și sfârșiturile umbrei stau între lumină și întuneric și pot fi infinit reduse și infinit mărite. Umbra este mijlocul prin care corpul își arată formele." - Leonardo da Vinci

♦ "Nu neglija niciodată culorile vieții; umbrele sunt doar necesare pentru a face lumina să strălucească mai puternic." - Charles Dickens 

♦ "Viața este ca un desen în creion: necesită linii de lumină și umbre pentru a-i da profunzime." - Anonim

Înscriu aceasta postare la "Citate preferate" - tabel de înscriere la Suzana.

O experienta senzoriala exceptionala - Partea II

Chiar daca primul articol pe aceasta tema nu a avut deloc succes, continui totusi sa scriu... Macar pentru Rux 💔 Multumesc Multumesc ca-mi esti alaturi!

Dupa turul printre exponatele originale Dalí, sagetile ne-au indicat intrarea în sala amenajata exact ca platoul de filmare pentru scena visului, din filmul "Spellbound"/"Fascinație" - pe vremea marilor Alfred Hitchcock si Salvador Dalí. 

Cel mai impresionat obiect, bineînteles scaunul de regizor, cu numele Mr. Hitchcock - unul dintre cei mai mari creatori de film din istoria cinematografului. Apoi, de la stânga spre dreapta, un pian... sprjinit pe membrele unei gimnaste executând podul (😮) si o dansatoare aurie ce se ridica din corzile pianului, precum sunetele muzicale. Urmatoarea piesa decorativa - "Omagiu Terpsihorei", grupul sculptural cu doua siluete feminine, caruia m-am alaturat si eu, pentru o poza (😜). A urmat o serie de stații-video, cu secvente din "Fascinație", filmul american realizat în anul 1945 si apreciat ca fiind unul dintre cele mai reprezentative filme din opera lui Alfred Hitchcock. În Spellbound, Hitchcock a abordat teoria psihanalitică, evident îmbrăcată în trama unui thriller plin de suspans. Este povestea unui cuplu de medici psihiatri, în care El este acuzat de crima. Eroul principal, interpretat de Gregory Peck, se dovedeşte amnezic şi chinuit de coşmaruri inexplicabile. Împreuna cu colega şi iubita sa - rol interpretat de Ingrid Bergman, vor reuşi sa descifreze misterul si în final, dovedesc ca dragostea si sentimentele pure sunt singurele adevaruri ale aceste lumi. Filmul a fost nominalizat la șase premii Oscar și partitură orchestrală semnata de Miklós Rózsa a câștigat la categoria "Cea mai bună muzică originală". Spre partea dreapta, au urmat înca doua sculpturi exceptionale în bronz: "Elefantul spatial" si "Lady Godiva si fluturii". Puteti sa credeti ca scaunul si cele patru sculpturi au umplut scena filarmoniei?! DA! Regizorii acestei expozitii merita deasemenea un premiu pentru ceea ce au reusit! Peretii proiectati cu ochi uriasi care privesc misterios si te urmaresc, portretele celor doi giganti ai artei marcând capetele scenei si peste tot, spoturi luminoase si muzica aceea care patrunde sub piele si face sa ti se zbârleasca parul 😇 

Am iesit din sala si ne-am îndreptat spre iesire, crezând ca asta a fost tot! Ceea ce a urmat însa, a întrecut orice asteptare! (povestea va continua)

O experienta senzoriala exceptionala - Partea I

Cu multi ani în urma, îl etichetasem pe Salvador Dali ca nefiind pe gustul meu. Am vizitat câteva expoziti si Dalí mi se parea mult prea "excentric". 

În iulie 2019 am petrecut trei saptâmni în Franta, în Banyuls-sur-Mer (lânga Perpignan), la doar o jumatate de ora (cu masina) de granita cu Spania. Cercetând care sunt atractiile culturale si turistice în zona, am descoperit ca la o ora distanta de hotelul nostru este orașul Figueres, orasul în care s-a născut si este înmormântat maestrul suprarealismului, artistul catalan Salvador Dalí. Mormântul lui se află în subsolul muzeului pe care l-a proiectat. M-am plimbat cel putin cinci ore în superbul palat costruit de Dalí, am admirat cele mai interesante creatii ale acestuia, cele mai artistice amenajari, am fost fascinata de originalitatea artistului. Muzeul cuprinde numeroase expoziții, urmarind fazele de evoluție ale acestuia si... în final, am fost "nevoita" sa îi recunoscut geniul! Mi-am deschis mintea, mi-am lărgit orizontul si am devenit fan Dalí. 

Sâmbata, pe 18 mai, ar fi fost penultima zi în care s-ar mai fi putut vizita Expozitia Dali din München. Împreuna cu fiica mea am cumparat bilete online si am pornit la drum (o ora cu masina). Nu stiam exact ce ne asteapta, nu citisem recenzii... 

Evenimentul a fost gazduit de fostul Centru Cultural Gasteig - cladirea vechii Filarmonii. Titlul original al expozitiei a fost "Dali: Spellbound - The Exhibition" si promitea sa prezinte creatiile originale Salvador Dalí, folosite în filmul lui Alfred Hitchcock cu titlul "Spellbound"- tradus "Fascinație" (1945). Nu îmi aminteam sa fi vazut filmul... deci surpriza totala! 

Înca în fata intrarii, ne-a atras atentia  "Dansul timpului" - celebrul ceas topit, marcă inconfundabilă a creației lui Dalí.

Am pasit în foaier si atmosfera de suspans, creata voit prin lumini si umbre, ne-a cuprins imediat. Ne-am lasat pasii condusi de sagetile de pe podea, care indicau sensul de vizitare în expozitie. Am descoperit cu mare placere sculpturi în bronz, grafică, gravuri, litografii, miniaturi din aur si pietre pretioase, mobilier suprarealist semnate de marele Salvador Dalí: elefanți cu picioare supradimensionate, "Dansatoarea Daliniană" - omagiul adus de Dalí flamenco-ului și ținuturilor natale, "Venus spațială", "Furnicile și oul", "Femeia cu cap de trandafiri" - simbol al frumuseții feminine pure, al tinereții eterice, canapeaua sub forma de buze carnoase si rujate puternic în rosu-apris (inspiratie Mae West / eu am vazut în Figures, camera originala în care canapeaua are locul ei, în cadrul portretului) si bineînteles "Ochii", acei ochi care par ca te urmaresc, indiferent cum te deplasezi!

(aici, continuarea)

Din joaca

Serile trecute, stând in pat in fata televizorului si evident, plictisindu-ma din pricina emisiunilor... m-am jucat cu cariocele pe oua albe, din plastic. Am colorat cateva oua pentru ornamente Pascale. 

Pentru ca noi am serbat luna trecuta Pastele catolic, de data aceasta am avut simbolic, doar sase oua vopsite. Iar ca "meniu special" eu mi-am dorit "mici cu cartofi prajiti" pentru ca aceasta mancare mi se pare mie cea mai româneasca! 😊😋Stiu ca nu e traditional de Paste, insa... anul acesta asa am facut 😁

Adevarul este ca... noi - familia mea, o tinem tot intr-o sarbatoare, acum, in luna mai! Pe 1 mai am facum gratarel in curte, cu o familie vecina, pe 4 a fost ziua Ralucai (prietenii aici ii spun Lucky, pentru ca nemtilor li se innoada limba daca trebuie sa pronunte Raluca), ieri (pe 6) a fost ziua sotului meu, o sa o serbam sâmbata.

Pe 9 va fi ziua Tatalui, duminica va fi ziua Mamei (nu stiu inca ce surpriza imi pregatesc fetele mele 😍), pe 19 si 20 se vor serba Rusaliile catolice si pe 30 mai se va serba ziua Corpus Christi sau cum se numeste pe germana Fronleichnam.

Asa se face ca, din 30 zile cate are luna mai, anul acesta voi lucra doar 17 zile... restul sunt zile libere si "poduri" spre weekend 😊

Invitatie la Monet

Expozitia "Gradinile lui Monet" a fost foarte interesanta însa nu s-a ridicat la nivelul celorlalte doua expozitii imersive pe care le-am vizitat. M-am gândit ca poate sunt eu prea pretentioasa, poate ca asteptarile mele au fost prea ridicate pentru ca eu am avut marele noroc de a vizita în realitate gradinile lui Monet, la Giverny, în vara anului 2013. Am petrecut multe zile la Paris - câte o saptamâna cel putin, sapte ani la rând - si am vizitat printre multe altele si Musée de l'Orangerie si celebrele sali ovale* precum si alte muzee care expun operele lui Monet. 

Însa si fetele mele au spus ca se asteptau la o prezentare mai bogata. Casa lui Monet a fost reprodusa - la exterior, foarte asemanator realitatii, însa gradinile?! A fost realizatadeasemenea o replica a celebrului pod japonez ("Le Pont Japonais") si... atât! Motiv pentru care ne-am întrebat pe buna dreptate, de ce expozitia s-a numit "gradinile lui Monet"?! Poate pentru ca au fost expuse (virtual) câteva din picturile ce înfățișează lacurile cu lotusi?! Apropo " Nymphéas", stiati ca aceste picturi cu lotusi au fost principalul obiectiv al producției sale artistice în ultimii treizeci de ani de viata? Si ca multe dintre lucrări au fost pictate în timp ce Monet suferea de cataractă?! Exista șaizeci de picturi cu nuferi, vândute în colectii internationale si împrastiate în cele mai mari muzee ale lumii si o singura data, au fost aduse în anul 1999, într-o expoziție specială la Musée de l'Orangerie. Am aflat ca deși multe dintre capodoperele lui Monet s-au vândut, există expuse încă aproximativ 250 de picturi în ulei din această serie. 

Filmul biografic la 360° a fost foarte foarte frumos. Au fost foarte bine punctate momentele importante ale vietii marelui pictor iar muzica de acompaniament a fost perfect potrivita imaginilor, astfel încât s-a reusit creearea acelei atmosfere speciale de "scufundare" în film. Si... la un moment dat cand pe ecran au fost rondourile cu flori, in sala a mirosit puternic a lavanda🤗

Ati stiut ca prima sotie a lui Monet - Camille Doncieux, a fost nu doar modelul favorit al lui Monet ci si a lui Renoir si Manet?! A doua sotie a lui Monet - Alice Hoschedé, cât si patru copii din cei sase ai acesteia, au fost modele pentru pictorii: Monet, Édouard Manet si Carolus Duran? 

Deosebit a fost si coltul de creativitate. Acolo erau puse la dispozitie coli pretiparite cu o floare de lotus, în alb-negru, pe care puteai sa o colorezi dupa propria imaginatie. Era aglomerat la masa, m-am cam grabit si nu am avut chef sa ascut creioanele colorate, asa ca am colorat cam pal un lotus; am fost însa foarte curioasa sa vad cum functioneaza acest joc interactiv. Deci, am asezat foia colorata de mine intr-o nisa, care avea marcaje exacte pe care trebuia asezata coala format A4 si dupa câteva secunde, floarea mea de lotus a început sa "pluteasca" pe lacul virtual ♥ Cu siguranta daca aveam culori mai puternice, s-ar fi vazut mai clar! Dar m-am amuzat, a fost dragut! 🪷

A mai fost un punct interactional denumit "Monet - Pictorul luminilor". Era un marcaj pe podea în care trebuia sa situezi si imediat, în fata ta, pe un ecran XL ce imita o pânza de pictura în format foarte mare, ca cele pe care obisnuia Monet sa picteze - aparea conturul propriului corp iar nuantele hainelor erau preluate precum un mozaic în culori de ulei. 

Ce a mai fost impresionant? A fost un culoar în care "atârnau" (virtual) celebrele tablouri cu lotusi. Daca priveai tabloul, vedeai cum se misca apa, câteva secunde mai târzio observai cum culorile se amesteca si tâsnesc din rama tabloului spre exterior ♥ Un efect foarte interesant! 

Dar poate cel mai dragut a fost momentul în care am intrat in expozitie. O animatie Claude Monet - în marime naturala, ne-a întâmpinat si ne-a urat prin penel "Bienvenue!" ♥  

*) În anii 1920, statul francez a construit special doua camere ovale la Musée de l'Orangerie în care sunt expuse opt picturi murale cu nuferi de Monet, ca expozitie permanentă. Expoziția a fost deschisă publicului la câteva luni după moartea lui Monet.

Când muzele îti dau târcoale 😜

În ultimele doua zile de vacanta petrecute de Greta la noi, ne-am exersat talentul în pictura (acryl) 😏

Am preluat o idee din internet, un tablou cu copac în cele patru anotimpuri. Greta m-a asistat si a avut voie sa probeze executarea miscarilor circulare cu pensula. Este cu adevarat chestie de coordonare, pentru ca formatul tabloului este patrat, cadrul este împartit în patru triunghiuri si culorile de fond trebuie distribuite circular ☺☺☺ 

Dupa fiecare triunghi colorat, este nevoie de timp pentru o uscare perfecta a culorilor. Noi am ajutat un pic cu fönul 😉

Când fundalul a fost gata, am inceput sa conturez un copac cu crengi rasfirate peste toate cele 4 triunghiuri si apoi, am început sa încarcam crengile, cu frunze,flori sau fulgi de nea, în functie de "anotimp". 

A fost o tema draguta, pe care mai mult ca sigur o voi relua în liniste, asa, doar eu cu mine 😉

 

Tabloul Gretei a mers pe ideea unui spectacol de televiziune, un serial foarte îndragit de multe generatii de copii - Sesamstraße (Strada Sesam), ceva foarte asemanator cu Păpușile Muppets. Premiera acestui serial a avut loc pe 10 noiembrie 1969, deci exact acum 54 de ani. De ce se numeste Strada Sesam... pentru ca pe aceasta "strada" locuiesc cele mai interesante marionete si aici se intâmpla cele mai neobisnuite si interesante lucruri ☺ (idee pornita de la formula magica "Sesam deschide-te"). 

Initial Greta s-a decis pentru un fundal de tablou galben-ocru. Tocmai când culoarea a fost uscata complet, ne-a chemat Helmut în livinng sa savuram o cana cu ceai la gura semineului (aici fac o mare paranteza: semineul nostru, este sortit sa iasa din functiune, daca intra în vigoare noua lege Europeana de "combaterea schimbărilor climatice și de consolidarea securității energetice" programata pentru 1 ianuarie 2024... Inca nu este foarte clar, însa... ne bucuram de semineu cât se mai poate ♥ Noi avem încalzire centrala pe gaz si pentru atmosfera placuta în living si sufragerie, la weekend mai ales, am încalzit suplimentar cu lemne; semineul are o putere energetica de 8 KW... Din pacate, va deveni în curând doar decor. So! Mi-am spus oful!) 

Am sugerat Gretei ca în timp ce noi servim ceaiul (ceai Kamairicha, un soi de ceai verde japonez, procesat sa aiba relativ puțină cofeină) sa schiteze usor cu un creion personajul ei drag, Monstrul Frimitura (Cookie Monster). Zis si facut ♥ Când ceaiul nostru a fost gata, m-am uita sa vad ce a schitat Greta ☺☺☺ Frumosul ei fundal galben era gri-murdar de la mina creionului cu care a desenat tot felul de detalii în jurul lui Cookie! Oh vaaaaai! Am încercat sa stergem cu radiera însa tabloul nu a mai putut fi salvat. Asa ca am trecut la Plan B. Peste fundalul deschis, nu am mai putut folosi culori acryl deschise. Deci am facut un amestec albastru-verde... Apoi, din nou a trebuit sa asteptam sa se usuce, timp în care ne-am gândit la un alt personaj din Sesamstraße, cu blanita în culori care sa se asorteze cu smaraldul nostru! ☺ Cookie Monster este albastru, nu se mai potrivea! L-am ales pe Murray - tot un monstrulet, prieten cu Cookie  ☺

Ca sa uitam malheur-ul, i-am dat Gretei culori fosforescente. Chipul ei s-a înseninat. Ideea de a picta un personaj din Strada Sesam a pornit de la faptul ca am folosit aceiasi ochi cu bilute, pe care i-am folosit si la Zânele-conifer, dar in format mai mare. 

În final, Greta a fost foarte mândra de pictura ei! Este cu adevarat frumoasa, mai ales daca te gândesti ca Greta are doar 8 ani!

Dansul pe pânza de pictura

Dupa cum am spus în articolul precedent, saptamâna aceasta pentru mine a fost o saptamâna grea, dar plina de activitati dragute. Una din activitati, a fost seara petrecuta alaturi de Andrea la sedinta de pictura. Miercuri am plecat împreuna de la serviciu direct spre Gersthofen, oraselul în care s-a desfasurat evenimentul ArtNight. 

Tema picturii a ales-o colega mea de birou pentru ca aceasta seara a fost “cadou pentru ziua ei de nastere” ☺ “Dansatoare în lumina lunii” se numeste tabloul original conceput de artista berlineza Maria Degel. Ilustratoare si pictorita de meserie, Maria face parte din echipa ArtNight si asa cum a declarant, ea crede ca în fiecare om exista un artist. Trebuie doar ca fiecare sa aiba încredere în pensula si sa nu-i fie frica de pânza alba ☺ 

Tabloul ei poate fi realizat în trei ore si jumatate si paleta de culori poate fi adaptata dupa preferintele cromatice ale fiecaruia. “Dansatoarea în lumina” este în Germania, unul din cele mai bine vândute motive. Folosind o tehnică simplă care imita pointilismul, utilizând culori acrilice si doar trei marimi de pensule, fiecare din participante a reusit sa creeze un tablou unic. Acelasi tablou, interpretat în stilul propriu. 

Am fost 22 participante si am obtinut 22 dansatoare cu rochii uimitoare, în culori pastel sau efervescente, cu contraste, lumini si umbre, cu stralucire, volum si miscare pe diverse grade de intensitate. Fiecare a lucrat concentrat si totusi ne-am permis fiacare sa servim si câte un cocktail. Am marit atentia doar la alegerea paharului, pentru ca a fost pus pe masa alaturi de cel cu apa pentru spalat pensule ☺☺☺ 

Locatia a fost un separeu în Restaurantul “La Commedia”, cu geamuri spre Piata Primariei si Sala Culturii. La un moment dat, afara a plouat în rafale si apoi, piața a fost învaluita în culorile curcubeului. Ne-am zis: iata un nou motiv pentru pictura!... cu alta ocazie, poate... 

Am pertecut o seara tare placuta si târziu, când culorile s-au uscat pe pânza, ne-am sunat sotii care au venit dupa noi cu automobilul.

Doar câteva pietricele

Ieri, înainte sa înceapa canicula, am facut o plimbare pe malul râului Lech, de la baraj si pâna la cascada. Este o portiune de drum foarte frumoasa, cu natura salbatica. Este de fapt o "arie protejata" prin proiectul "Licca liber" adica eliberarea râului din albia artificial costruita si revenirea la cursul natural, având în vedere si conservarea naturii si a habitatelor naturale, protectia animalelor și a plantelor sălbatice. Este o zona cu multe pasari mici, cu rate si gâste salbatice, cu lebede, lisite, bâtlani, cu castori, cu fluturi si libelule, cu flori salbatice de toate culorile si formele, cu copaci batrâni si tufisuri tinere... o încântare pentru minte si suflet.

M-am întors acasa încarcata cu energie pozitiva si... cu câteva pietricele în rucksac ☺

Mi-am facut o cafeluta (în ceasca de Murano ♥) m-am asezat la masa, la umbra marchizei si am dat frâu imaginatiei ☺ Cu ajutorul asistentului meu de design LEO, totul a mers ca uns! 

Am luat doua resturi de scânduri din pivnita, le-am șmirgheluit, le-am vopsit, am taiat câteva crengute din alun si le-am lipit pe scânduri, în chip de scarita. Pe cele trei treapte, am lipit pietricele plate în asa fel încât sa semene cu pisicute. Am pictat pietrele în prealabil si le-am lipit cu ajutorul unui ciocan cu silicon. Am pus mâtelor codite din sfoara de iuta.  

Am lipit câteva margelute de decor si al prins cele doua placute de lemn, una de alta, printr-un lantisor agatat cu inelușe cu șurub.
Mai trebuie sa fac doua orificii pentru agatarea pe perete si... tabloul meu cu mâțe este gata ☺

☺ Va doresc o duminica agreabila! ☺