Rațiunea în iubire

Sărbătoarea din așa-numita „Ziua îndrăgostiților” ar putea demoraliza pe cei care suferă din dragoste, ceea ce nu ar trebui să se întâmple, pentru că este și ziua lor! Ei mai sunt, încă, îndrăgostiți! Cei care i-au părăsit au pierdut iubirea din suflet (dacă au avut-o) și nu toți au „găsit” alta. Omul îndrăgostit – chiar și fără speranță – este mult mai bogat spiritual decât cel care n-a iubit, nu mai iubește etc..

Cine poate spune, cu certitudine, de ce iubește pe X și nu pe Y; cine poate spune cât iubește? Poate dovedi că iubește și cât iubește, dar nu poate explica. „Mi-aș da viața pentru tine” s-a dovedit, deloc rar, un slogan. E simplu pentru oameni să spună cuvinte, și-o fac de numa’-numa’ mai ales când vor să obțină ceva: spun ce ar vrea să audă interlocutorul, nu ceea ce cred ei, de fapt; fac ceea ce știu (sau bănuiesc) că ar dori ceilalți... Când așa ceva se întâmplă în „relațiile romantice” se cheamă un „start greșit”. Omul care simte că trebuie să își controleze reacțiile, cuvintele, când se află lângă „persoana iubită” ar trebui să înțeleagă că e posibil să nu fie în relația potrivită, ar trebui să înțeleagă că, poate, teama de a nu greși îl va eroda psihic la un moment dat și chiar dacă sentimentele celuilalt sunt sincere acesta va simți „ezitările” și le-ar putea interpreta greșit. Și, uite-așa, din aproape în aproape se termină – uneori urât – ceea ce ar fi putut fi frumos.

Sunt oameni care afirmă că iubirea fără rațiune nu e... normală! Savanții afirmă că dragostea (îndrăgosteala) e o „boală mintală”! I-au dat cod în nomenclatorul lor special. Nu știu dacă au renunțat la idee – ei susțin că îndrăgosteala e o „reacție chimică”. Probabil că așa este, în primele momente, dar după ce se consumă „substanțele chimice” implicate în această „reacție” rămâne ceva – sau ar trebui să rămână. După „îndrăgosteală” ar trebui să urmeze iubirea – în adevăratul sens al termenului. Iubirea înseamnă și sacrificiu, când este cazul; e mult, mult mai mult decât putem pretinde de la „îndrăgosteală”.

Poate că au dreptate cei care afirmă că e nevoie de ceva rațiune în iubire...? S-a „născut” întrebarea: pot trăi toată viața cu omul care are defectele astea și astea? Nu cred că e firească întrebarea când e vorba despre iubire. Răspunsul la o astfel de întrebare e cam întotdeauna „da” în faza fluturașilor în stomac, a ciorilor care cântă precum privighetoarea. A iubi nu e totuna cu plăcerea de a face dragoste – mulți le confundă, și de aici dezamăgiri, lacrimi, violențe. După un timp, totul poate deveni rutină, un fel de „obligație de îndeplinit în cuplu”. Unii știu să-și „revitalizeze” viața amoroasă, alții se complac în a o evita – dintre aceștia din urmă se adună cei mai mulți care afirmă că „dragostea lor s-a terminat”. Cine pune accent, în iubire, numai pe plăcere pierde. Și în cazul unora, și în cazul celorlalți, trebuie să mai existe și „altceva” pentru a vorbi despre iubire. Ce este acest „altceva”? Nu există un răspuns universal valabil pentru că depinde numai și numai de cei implicați.

Se spune că e lipsit de rațiune acela care atribuie calități persoanei de care e îndrăgostit. Poate că nu le atribuie, ci chiar crede că persoana în cauza le are. Inima are taine pe care nicio rațiune nu le poate pătrunde. (Guy de Maupassant)

Se întâmplă, uneori, să fie nevoie de rațiune – nu în iubire, ci în acele „sfârșituri de iubire”. Sunt oameni care, părăsiți de persoana pe care o iubesc, își pun „stop” vieții, efectiv. Acești oameni ajung, într-un fel, să trăiască pentru persoana care i-a părăsit și care-și vede de viață. Își schimbă coafura, își cumpără haine noi și multe altele (unele fapte sunt chiar nebunești!) doar cu speranța că celălalt va vedea ce-a pierdut și va reveni – de cele mai multe ori o astfel de „revenire” (când se mai întâmplă) e un fel de ciorbă reîncălzită; o înnodare a relației – în cele mai multe cazuri – nu va dura. E posibil un avantaj, totuși: se consumă ceea ce rămăsese neconsumat și despărțirea nu va mai fi la fel de dureroasă – dar asta poate însemna timp pierdut din viață, timp în care celui care a dorit „recucerirea” persoanei plecate i s-ar fi putut întâmpla lucruri frumoase, lucruri pe care nu le-a permis în viața lui pentru că trăia obsedat de o „fostă iubire”.

Dezavantajul (să nu zic nenorocirea) celor care nu vor să renunțe la o „iubire terminată din partea cealaltă” este că – cei mai mulți - nu vor mai avea încredere în sinceritatea sentimentelor celor pe care, poate, vor ajunge să-i întâlnească. Vor fi mereu suspicioși și cumva, vor trăi cu sabia lui Damocles deasupra capului, așteptându-se la ce-i mai rău, căutând „semnele” trădării, ale ipocriziei etc. Vor exista și alte dezavantaje (de la caz la caz): vor evita să se angajeze într-o relație serioasă în speranța că persoana plecată va reveni; se vor angaja într-o relație doar pentru că li se „impune social”, aleg să fie cu cineva numai pentru a nu fi singuri s.a.m.d..

Există oameni care afirmă că iubirea adevărată se bazează pe rațiune – așa o fi?!. Rațiunea în iubire ar putea fi posibilă numai atunci când iubirea „din partea cealaltă” se termină. Ciudat spus „se termină”, pentru că iubirea adevărată nu se termină niciodată și de aceea ar trebui să apeleze la rațiune cei care suferă din iubire neîmpărtășită. Daa... Ușor de spus, mai greu de făcut. Cred, totuși, că ar trebui urmat „sfatul” lui Garcia Marquez: nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbește pentru că s-a petrecut; neplăcerile trăite sunt trecute în contul experienței de viață și omul merge înainte.

Despre Iubire numai de bine! Să nu fugim de Iubire din cauza unor oameni care, vreodată, ne-au înșelat sentimentele, ne-au dezamăgit. Să nu căutam Iubirea cu orice preț! Ca și-n cazul fericirii: va fugi de noi! Sau... ar trebui să credem învățăturile religiei: „fericiți sunt cei care plâng”?

Să zâmbim și să iubim! 

Pentru cei „supărați” există „Valentinele de oțet”!

Happy Valentine’s Day!

Imagine de monicore de la Pixabay

Ziua îndrăgostiților. Valentine de oțet

Istoria Zilei Îndrăgostiților și povestea patronului său sunt învăluite în mister. Există mai multe variante ale istoriei sărbătorii dar niciuna nu poate fi dată ca find certă.

Biserica Catolică recunoaște cel puțin trei sfinți cu acest nume și toți au fost martirizați.

Unul ar fi fost un preot care a slujit în secolul al III-lea la Roma, în vremea lui Claudius al II-lea. Împăratul a decis la un moment dat că bărbații necăsătoriți sunt soldați mai buni decât cei căsătoriți și a interzis căsătoria tinerilor. Preotul Valentin a considerat că ceea ce-a făcut împăratul e o nedreptate și a continuat, în secret, să oficieze căsătorii pentru tinerii îndrăgostiți. Când împăratul a aflat a dat ordin ca preotul să fie condamnat la moarte.

Alte surse susțin că episcopul Valentin de Terni e la originea sărbătorii - acesta a fost decapitat la ordinul lui Claudius al II-lea, în afara Romei.

Potrivit altei legende, un tânăr pe nume Valentin, îndrăgostit de o tânără fată - probabil fiica gardianului său, care-l vizita în temniță - înainte de fi executată sentința a trimis iubitei o scrisoare pe care a semnat-o „de la Valentin al tău” - expresie care se folosește și azi.

Indiferent care Valentin e la originea sărbătorii toți au fost caracterizați ca fiind simpatici, curajoși și romantici.

Felicitările de Sf. Valentin au fost populare încă din Evul Mediu, dar în scris au început să apară după 1400. Cea mai veche dedicație cunoscută este o poezie scrisă în anul 1415 de Charles, duce de Orléans, pentru soția sa, în vremea când era închis în Turnul Londrei ca urmare a capturării sale în bătălia de la Agincourt. Câțiva ani mai târziu, Henri al V-lea ar fi angajat un scriitor (John Lydgate) pentru a compune o felicitare către Chaterine de Valois.

De prin epoca victoriană și până azi îndrăgostiții schimbă felicitări cu ocazia zile de 14 februarie, exprimându-și sentimentele în scris.

Cei a căror iubire nu era împărtășită sau cei care doreau să scape de insistențele persoanelor pe care nu le iubeau au început să trimită Valentine de oțet, cărți poștale ironice, inscripționate cu fel și fel de caricaturi și rime satirice menite să-i rănească pe destinatari - erau răutăcioase, ironice și chiar crude. În 1885, în revista Pall Mall din Londra (a apărut lunar între 1893-1914) e menționat un bărbat care și-a împușcat soția in gât pentru că a primit o „valentină de oțet”.

Aceste felicitări acide, care erau disponibile în magazine, par a-și avea originea în anii 1830-1840, în America, apoi au traversat oceanul spre Europa, afirmă Annebella Pollen, istoric de artă și design, care a studiat felicitările descoperite întâmplător când lucra la un proiect despre dragoste și modul în care „se face curte”.

Cu timpul, felicitările ironice au depășit granițele iubirii și fiind foarte ieftine și le permitea oricine, așa că fiecare putea trimite o mică „atenție” celor care l-au dezamăgit, șefilor, vecinilor, dușmanilor sau membrilor de familie.

Erau considerate dezagreabile, vulgare chiar dacă erau trimise în glumă. Uneori, poștașii londonezi au confiscat acele felicitări considerate prea vulgare pentru a fi livrate. Presa vremii relatează despre încăierări, dosare în justiție, sinucideri și tentative de omor, afirmă A. Pollen. Presa acuza producătorii și comercianții pentru instigare la comportament antisocial; unii oameni s-au plâns pentru distrugerea semnificației zilei de Sfântul Valentin care ar trebui să fie o sărbătoare a iubirii. Moda de a trimite „valentine de oțet” a trecut cândva în anii 1940.

Traducere text felicitare (variantă proprie)

O domnișoară fandosită

Zâmbetul care se vede pe fața ta,

Întinzându-ți gura pentru a-ntâlni urechile,

Crezi, desigur, ca-i dulce ca mierea,

Dar, dragă fată, e doar hazliu.

sursă valentina de oțet wikipedia - domeniul public

mai multe info:

https://www.history.com/news/victorian-valentines-day-cards-vinegar?l

Image by Please Don't sell My Artwork AS IS from Pixabay

Să iubiţi! Să fiţi iubiţi!

Dragostea îşi va găsi o cale pe cărările unde lupilor le este teamă să vâneze.

(Lord Byron)

Vă doresc să iubiţi şi să fiţi iubiţi!

Ziua minunat să o petreceţi alături de cei dragi!

Happy Valentine’s Day!  ♥

De ziua indragostitilor

Una dintre cele mai vechi necesitati umane este de a avea pe cineva care sa se intrebe cand vii acasa. (Margaret Mead, antropolog cultural) poate pentru a nu cunoaste ceea ce spunea Octavian Paler: Voi care va intoarceti acasa / si dupa ce-ati inchis usa / spuneti “buna seara” / voi nu stiti ce-nseamna / sa intri pe o usa tacand.

Sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu 

Scria Viata Pozitiva intr-un comentariu ca si-ar dori un an sabatic. Si eu! In “ziua indragostitilor” m-am gandit la un an sabatic. Cum ce e un an sabatic? Un an in care sa calatoresti, un an in care sa faci numai ceea ce vrei sau doar sa stai. Mi-ar placea sa ma pot retrage in “coltisorul” meu minunat (chiar si numai pentru o saptamana), intr-un vagon plasat pe o pasune din Poiana Brasov, departe de cararile umblate de oameni, mai ales noaptea. Mi-ar placea sa stau acolo, sa ma incalzesc si sa gatesc pe o soba alimentata cu lemne, sa miros a fum de lemn de brad (oricum, fumul miroase neplacut), sa stau cu ochii spre cerul senin sau innorat, sa ascult linistea noptii. Dar nu mai e acolo acel vagon asa ca suport cu stoicism claxoanele celor care n-au rabdare sa treaca prin faţa masinii lor un batran incarcat cu sacose, raman intre cei care nu-si regleaza corect alarma la masina si fiecare pisica in trecere o declanseaza, raman intre cei care vorbesc la telefon atat de tare incat par a dori sa fie auziti peste munti, raman intre cei care striga unii la altii si trantesc de zor lazi incarcate cu fel de fel, raman intre oameni incruntati si pusi pe cearta, raman intre cei care “au iesit cu prietenii” si butoneaza de zor telefoane si tablete… Si sunt impreuna cu cel care imi e drag si ii ignor (sau ii suport mai usor) pe toti cei amintiti inainte. :)

Cica dragostea poate fi sarbatorita in orice zi. Categoric! Multi sunt indragostiti chiar si dupa patruzeci de ani de convietuit impreuna (zic ei; si de ce nu i-as crede?!) altii doar mai sunt impreuna dupa patruzeci de ani… Dragostea poate fi sarbatorita in fiecare zi, categoric. Dar si femeia poate fi sarbatorita in fiecare zi, si copiii, si barbatul si munca si nasterea s.a.m.d. Avand cate o zi de sarbatoare pentru toate cele mai sus amintite si multe altele de ce n-am avea si o “zi a indragostitilor”? E o sarbatoare… comerciala?! Categoric. Dar si celelalte sunt. Totusi, intr-o lume in care multi ne dorim un an sabatic de ce sa nu profitam de aceste sarbatori si sa ne bucuram ca suntem intre cei indragostiti?! De ce sa nu-i lasam pe altii sa se simta indragostiti?! Macar pentru o zi…

Dragostea e prin definitie sarbatoare dar prinsi in tumultul cotidian uitam, uneori, sa o tratam ca pe o sarbatorita.

Dragostea e (doar) chimie, zic altii, chimie menita sa indemne omul sa procreeze… Unii specialisti s-au gandit sa trateze iubirea ca fiind o boala… psihica… Probabil, acesti specialisti (ei isi mai spun si oameni de stiinta) sunt intre cei care considera ca suntem prea multi pe Terra si ar trebui redus – prin orice mijloace – numarul indivizilor umani. Dar cine ar fi nebunul care sa se trateze de iubire?! Cine-i asa de nebun sa nu doreasca a trai fiorii iubirii?! Celor care considera iubirea ca fiind o boala le sugerez sa citeasca intrebarea (pamflet): “Cu ce mana sarbatoresti ziua indragostitilor? Cu Manuel sau Manuela?” (am vazut-o pe FB). Ca-i Manuel sau Manuela e mai putin important cat timp e cineva si nu ceva…

Orice ar fi dragostea e faina! Nu-i de ici-colo sa ai langa tine pe cineva gata sa se arunce in foc pentru tine si sa te arunci, la randul tau, in foc pentru cel de langa tine. Nu-i de ici-colo sa ai langa tine pe cineva care sa te completeze – sa faca ceea ce tu nu poti, de exemplu, sa stie ceea ce tu nu stii – si sa simti ca esti in completarea celuilalt… Nu-i de ici-colo sa te trezesti dimineata zambind unui om care-ti zambeste la randul lui. Nu-i de ici-colo sa fii langa cineva care iti este – si ii esti – deopotriva iubit, prieten, parinte, frate, copil, bunic, lumea intreaga… Toate acestea - si multe altele - cred ca merita sarbatorite.

Sunt multi cinici pe lumea aceasta dar in fiecare cinic descoperim un idealist deziluzionat.

Va doresc sa iubiti si sa fiti iubiti! Nuuu! Nu va ganditi la banc: “Iubesc si sunt iubita! Il iubesc pe Ion si ma iubeste Dinu!” :)

Recomand: Dragostea nu are varsta, dar are limite

Va las cu bine!

Ziua Sfantului Valentin

HAPPY  VALENTINE’S  DAY!

Pentru ca nici ei nu mai erau siguri ce sarbatoresc in 14 februarie, catolicii si romano-catolicii, in anul 1969, au scos acest sfant Valentin din calendarul religios. In unele parohii, totusi, se respecta sarbatoarea de Sfantul Valentin.

Salbaticii romani din antichitate - da, foarte civilizati, dealtfel! - erau mai… pragmatici in sarbatoarea lor: scriau numele unor femei pe biletele, le puneau intr-o urna si extrageau, rand pe rand, cate unul. Femeia al carei nume era extras petrecea sarbatoarea alaturi de cel care a tras biletul - in alte opinii, femeia devenea partenera de sex a respectivului pana la sarbatoarea din anul urmator - sau mai mult, daca ajungeau sa se obisnuiasca unul cu celalalt.

Intre 13 si 15 februarie romanii sarbatoreau pe zeii Lupercus si Faunus, dar si pe legendarii fondatori ai Romei: Romulus si Remus. Festivitatile de Lupercalia includeau asocierea dintre tineri barbati si femei - cum am scris mai sus. Aceasta asociere a dus la sarbatoarea numita Ziua Indragostitilor, pana cand regele Claudius al II-lea a dat un decret care interzicea casatoria soldatilor. Atunci, Valentin, un tanar cu inima romantica, a sfidat decretul si organiza celebrarea casatoriilor in secret (soldatii ar fi trebuit sa ramana burlaci, crezandu-se ca ar fi distrasi de la indatoriri si in imposibilitatea de a se concentra la lupta in cazul in care s-ar logodi sau casatori).

Sfidandu-l pe imparat, Valentin si-a atras moartea, fiind condamnat si ucis in data de 14 februarie.

Se mai zice ca papa Gelasius I - prin secolul V - a fost prea putin incantat de obiceiul loteriei descris mai sus si a cerut ca din urna sa fie extrase nume de sfinti, iar cel ales sa patroneze anul, astfel patronul sarbatorii a devenit Sf. Valentin. Bineinteles, tinerii n-au fost deloc incantati si au continuat traditia, mai discret, scriind si trimitand biletele cu texte in care-si marturiseau iubirea sau admiratia, cu ocazia Zilei dedicate lui Valentin. Pe masura ce crestinismul se raspandea in Europa, papa a combinat Lupercalia cu Ziua Sfantului Valentin in dorinta de a eradica ritualurile pagane.

Aproximativ in aceeasi perioada normanzii sarbatoreau Ziua lui Galatin - Galatin insemnand iubitor de femei - si a fost probabil confundata cu Ziua Sf. Valentin la un moment dat, in parte pentru ca numele suna cam la fel.

Traditia ar fi bazata si pe faptul ca la jumatatea lunii februarie pasarile isi aleg partenerii, ziua de 14 februarie devenind zi dedicata pentru a iubi si europenii evului mediu isi trimiteau scrisori de dragoste sau mici daruri pentru cei dragi. Legenda spune ca Charles, duce de Orleans, in anul 1415, cand era inchis in Turnul Londrei, a trimis un mesaj scris, pe ceea ce azi numim felicitare, catre sotia lui.

In alta versiune, imparatul Claudius al II-lea a executat doi oameni - ambii pe nume Valentin - pe 14 februarie in ani diferiti din secolul al 3-lea si martiriul lor a fost onorat de Biserica Catolica prin sarbatorirea Zilei Sfantului Valentin.

Originea intunecata a sarbatorii

Originea acestei sarbatori cu bomboane, flori, inimioare si Cupidoni are origine sangeroasa si putin confuza. Desi nimeni nu a indicat exact originea, cei mai multi cercetatori o plaseaza in Roma antica, atunci cand romanii celebrau Lupercalia, intre 13 - 15 februarie. Se zice ca in timpul festivalului barbatii loveau femeile cu piei de caine sau capra, animale pe care le sacrificau cu acea ocazie - afirma Noel Lenski, profesor de istorie la Boulder, Universitatea din Colorado. Erau cu totii goi, in stare de ebrietate si se crede ca femeile se aliniau de buna voie pentru a fi lovite, acesta fiind un ritual pentru fertilitate. Fiecare pleca alaturi de femeia al carei nume il extragea din urna, la loterie.

**

Pe masura ce timpul trecea sarbatoarea devenea din ce in ce mai indragita. Geoffrey Chaucer (poet englez al sec. XIV) si Shakespeare au romantat-o in operele lor si astfel a castigat popularitate in Marea Britanie si in restul Europei. Felicitari din hartie incepusera a fi trimise inca din evul mediu. Mai apoi, traditia a ajuns in Lumea Noua, unde a luat o mare amploare. Revolutia industriala, in secolul XIX, a dus la o adevarata afacere cu producerea de felicitari dedicate acestei sarbatori. In anul 1913, cei de la Hallmark Kansas City au fost primii care au produs in masa acest tip de felicitari.

In unele locuri, azi exista expresia poarta inima pe maneca ta, o traditie care seamana mai bine cu cea din antichitate: tinerele fete isi scriu numele pe bucatele de hartie care mai apoi vor fi alese de tineri; fiecare barbat va purta pe maneca numele femeii scris pe biletel, pretinzand ca este Valentinul ei in ziua sarbatorii - si chiar mai mult, daca e cazul.

Sfantul Valentin in calendarul religios ortodox

Sfantul Valentin s-a nascut in anul 175, la Interamna (Terni de astazi, in regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de catre Sfantul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de catre Papa Victor I, in anul 197.

Propovaduitor al Evangheliei, facator de minuni si vindecator, a fost foarte iubit de credinciosii sai. Sfantul Valentin a fost arestat, torturat si decapitat la Roma, la varsta de aproape o suta de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, in timpul persecutiilor imparatului Marc Aureliu. Sfantul Valentin a fost ucis in secret, in timpul noptii, pentru a se evita rascoala populatiei din Terni.

Trei dintre discipolii lui Craton (filosof botezat de preotul Valentin), Procul, Efiv si Apolonie, au fost si ei ucisi impreuna cu Sfantul Valentin, in anul 273.

Particele din moastele Sfantului Mucenic Valentin se gasesc la Biserica Delea-Noua Calist din Bucuresti. Sfintele Moaste au fost primite in dar de la Episcopia din Terni, Italia, in anul 2005.

In Calendarul Ortodox, pe langa Sfantul Ierarh Mucenic Valentin, praznuit pe 30 iulie, intalnim mai multi mucenici care au purtat acest nume: Sfintii Mucenici Marcu, Sotirih si Valentin - 24 octombrie, Sfanta Mucenita Valentina - 10 februarie, Sfantul Mucenic Valentin - 16 februarie; Sfantul Mucenic Valentin - 24 aprilie, Sfantul Valentin Preotul - 06 iulie, Sfanta Mucenita Valentina - 18 iulie.

[sursa: (si) crestinortodox.ro, wikipedia.org]

Vezi si Dragobetele - zeul dragostei la români