Pornind de la “gîndul de-o zi” al lui Flavius (https://flaviusobeada.wordpress.com/2013/09/03/clxxviii/ - in febr 2021 blogul era sters):
În care poţi să mori ucis din dragoste de
cîine, la care am ajuns de la Daurel's Blog, mi-am amintit de acel brașovean
care a fost ucis (în ziua de 1 august 2010) încercând să-și pună la punct
vecinul.
La acel moment, despre gestul lui a scris cam toata presă -
importantă – internațională.
Bukşi rătăcea, pe
străzile din Braşov, flămând, când un bărbat l-a luat la bătaie într-o parcare.
Adrian Prişcu, în vârstă de 50 de
ani, a auzit urletele animalului din apartamentul său şi, imediat, a coborât în
faţa blocului. Prişcu, un bărbat înalt şi bine clădit, l-a somat pe vecinul său
să lase căţelul în pace, iar pentru că acesta nu s-a conformat, l-a lovit.
Ameţit de alcool, rivalul l-a pocnit pe Prişcu în cap cu o sticlă de bere, apoi
i-a înfipt un ciob în inimă. După două luni, povestea a fost prezentată la un
post de televiziune din Germania şi astfel au
aflat Sylvia şi Josef, din Hailfingen (si l-au adoptat pe Bukși, scrie si aici: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/brasoveanul-adrian-priscu-a-fost-ucis-incercand-sa-il-salveze-pe-buksi-358320.html)
Familia de germani mai are un maidanez, adoptat tot din Brașov
- pe Mara.
Unii ar spune că gestul bărbatului a fost unul stupid, dar
cine să se aștepte că un om pe care crezi că îl cunoști de ceva timp e în stare
să devină bestie cu chip de om? Gestul lui Adrian Prișcu, însă, a fost instinctul unei ființe
umane.
Bărbatul și-a dat viața nu doar pentru acel câine. Din
punctul meu de vedere a făcut o demonstrație despre ceea ce trebuie să fie un
om. Nu batem câinii care ne ies în cale, nu-i ucidem, nu rămânem indiferenți
cănd alții îi lovesc, ci încercăm să îi adunăm și să educăm oamenii cum să se
comporte în preajma câinilor în general și a câinilor vagabonzi în special.
În general, nu trebuie să rămânem indiferenți
când vedem semeni care au un comportament violent, indiferent că se comportă violent față de
animale sau - mai ales! - față de
oameni. Poate mâine e rândul
nostru, și “nimeni nu se bagă”.
Acum există dispoziții legale care pot fi aplicate celor
care sunt violenți cu animalele dar nu se deranjează nimeni (sau prea
puțini se hotărăsc) să reclame pe
vecinul violent care crapă capul unui câine - din contră, se laudă (public) și
se bucură că au avut, cândva, un astfel de vecin.
Nota: nu stiu cui apartin cuvintele din titlu (unii amintesc de Pitagora)
Altele: