Jocul e deschis tuturor celor care doresc să împărtăşească ceea ce le-a
atras atenţia într-o carte, la un moment dat.
Fragmentul ales azi pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella este din romanul Cânta la Stupca o vioară…,
de C. Ghiban, Ed. Militara, 1967.
A nins. Prima ninsoare a iernii. Cetinile brazilor s-au îmbrăcat
in hlamide albe. Tâmpa a încărunţit, dar e minunată! Când o priveşti de jos de
la fereastra odăii, ţi se pare că ţine pe umăr cerul. Fumurile se înalţă
necontenit in negura serii, zvârcolindu-se ca nişte şerpi albi ieşiţi de prin
văgăunile hornurilor.
Pe o uliţa joasă, pe Angergasse… sub doi brazi bătrâni ce-şi
leagănă promoroaca pe cetini, se află o căsuţă modestă. La una din ferestrele
ei luna îşi vede chipul ca-ntr-o oglindă. Raza-i se furişează uşor prin gemul
subţire pe care gerul a ţesut stele de gheaţă. Se aşază sus pe hârtia cu note
proaspăt scrise şi priveşte, apoi aleargă jucăuşe printre steguleţele negre ale
notelor, se suie pe-un semn mai înalt, de octava, şi de-acolo îşi aruncă ochii
pe fotografia de pe pian.
Crai nou, crai nou,
crai nou,
La noi, la noi,
bine-ai venit…
[…] Afară, lângă fereastră, fete şi flăcăi îşi ascut urechile
şi culeg vorbă cu vorbă, sunet cu sunet. Glasul nu se opreşte. Pianul sună
viguros, iar cei de sub cetini ascultă. Melodiile se înalţă clocotitoare, pline
de avânt tineresc. […]
Adânc mulţumit, compozitorul se ridică de la pian. Deodată îi
răsuna in urechi un cor plin de viaţă. I se păru că visează. Desluşi, pe
fundalul alb-argintiu al grădinii, chipurile prietenilor săi. Ei cântau, cântau
zâmbitori, fluturând mâinile in semn de bucurie. Ciprian deschise larg
ferestrele. Aerul rece al iernii îi imbujorară obrajii.
Se aplecă pe pervaz şi zise, şugubăţ, cu voce groasă.
- Va să zică, dragii mei, am şi început repetiţiunile. Brava
vouă. Corul a luat-o binişor din loc… Şi decorul îmi place: brazi, pădure, munţi,
craiul nou sus pe cer. O singură schimbare ar trebui: in loc de strai de iarnă,
să fie strai de vară… […] Visul meu cel mai drag.. Am lucrat o operetă. Mi-am
ales un drăgălaş vodevil de-al lui Alecsandri şi am compus muzica. Opereta se
cheamă Crai Nou. […] Sunt la cea dintâi
lucrare de acest fel. Nu am încă experienţa trebuitoare.
Ciprian Porumbescu,
creatorul primei operete româneşti, s-a născut in 2/14 octombrie 1853, in comuna
Şipotele Sucevei, al doilea din cei 9 copii ai preotului Iraclie
Porumbescu. In neamul Porumbeştilor ura
faţă de stăpânirea habsburgică apăsătoare şi dragostea pentru poporul obidit au
rămas legi ale vieţii tuturor urmaşilor. Şi Ciprian Porumbescu se pare că le-a
ilustrat ideile cu o vigoare neobişnuită in opera sa. (din Prefaţă)
Numele tatălui său a fost Golembiovski, nume pe care in 1881
îl schimbă in Porumbescu.
Ciprian Porumbescu a murit la Stupca (comună numită azi
Ciprian Porumbescu), in 6 iunie 1883. Mormântul lui se află în cimitirul comunei
Stupca, în apropiere de altarul Bisericii Sfântul Dumitru; a fost inclus
pe Lista Monumentelor Istorice din judeţul Suceava din anul 2004.
Ciprian Porumbescu a solicitat catedra de muzică
de la liceul român ortodox din Braşov (Andrei Şaguna) la 1 septembrie 1881, dar pentru că nu era liberă la acea dată s-a
stabilit la şedinta Eforiei şcoalelor din 5/17 octombrie 1881 angajarea sa, “până la efectuirea alegerii prin Delegaţiunile
şcolare pe baza unei noi cereri” (sursa old.historia.ro)
La 11 noiembrie 1881, Porumbescu soseşte în oraşul de la
poalele Tâmpei şi se stabileşte, în gazdă, la familia Copony, din str.
Angergasse nr. 1431, în Şcheii Braşovului. (azi str. Prundului nr. 31, în
apropierea Colegiului Naţional “Andrei Şaguna”).
Pe lângă postul didactic solicitat, Porumbescu este numit
dirijor al corului Bisericii greco-ortodoxe “Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului
şi dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cântări din Braşov. A locuit in
Braşov între 15
noiembrie 1881 - 15 noiembrie 1882; a trebuit să plece spre Italia din cauza sănătăţii
şubrede, clima iernii braşovene nefiind indicată.
La Braşov a
luat lecţii de pian cu Hermann Geifrig (1805 –1886), dirijor şi organist la
Biserica Neagră.
La 27 februarie / 11 martie 1882 are loc premiera cu
spectacolul Crai Nou, operetă în două
acte, scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul piesei poetului Vasile Alecsandri.
O placă memorială, fixată pe zidul Colegiului Naţional “Andrei Şaguna”,
consemnează evenimentul care a avut loc în sala festivă a Gimnaziului român. (sursa
muzeulmuresenilor.ro)
Manuscrisul operetei Crai Nou se află la Muzeul Primei
Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului (Piaţa Unirii nr. 2-3).
₪ ₪ ₪
Despre autor
Constantin Ghiban
s-a născut in comuna Şchiopăteni (Huşi), la 9 ianuarie 1919. A rămas orfan de
ambii părinţi in copilărie, trăind mai apoi printre străini. A terminat şcoala
primară cu multe greutăţi, a urmat liceul din Timişoara , plătindu-şi taxele, cărţile şi întreţinerea
din banii agonisiţi cu trud. După terminarea liceului s-a înscris la Şcoala
militară de ofiţeri de artilerie din Piteşti ,
obţinând la absolvire gradul de sublocotenent. A luptat pe frontul
antihitlerist. De tânăr, scrie versuri pe care le publică in diferite reviste.
Dupa 1944 scrie nu doar poezii, ci şi texte pentru cântece, povestiri, scenete,
mici piese de teatru care sunt publicate in publicatiile literare ce sprijineau
talentele. A colaborat, încă din cadrul armatei, cu diferite formaţii
artistice. Numele lui e întâlnit des in revistele şi ziarele militare, pe
partiturile muzicale ale cântecelor de mase, in programele echipelor artistice
militare, in emisiunile radiofonice ş.a.. Cânta
la Stupca o vioară… este primul succes literar al autorului. Ideea
romanului s-a născut - conform afirmaţiilor sale - in 1939, când a jucat in
opereta Crai Nou pe scena Operei din Timişoara . Până la acest
roman, când încă era pe front, a scris o parte dintr-o operetă inspirată din
viaţa lui Ciprian Porumbescu: Un sărut la
despărţire. Abia prin 1952 revine la ideea unei operete despre viaţa compozitorului,
dar alege să scrie un roman. Munca de documentare a fost aproape titanică.
(din Prefaţa scrisă la roman de Viorel Cosma)
Sursa foto bust Ciprian Porumescu: Brasov