Tutankhamon era regină

Având in vedere că sunt mulţi cei care citesc doar  titlurile şi primele rânduri – obicei pe care se bazează mulţi “publicişti” pentru a răspândi ştiri false - o scriu clar: Tutankhamon nu era femeie. Am ales acest titlu pentru că azi e 1 aprilie – nu m-am putut abţine. :) Adevărul e că mă aştept la orice fel de declaraţii ale savanţilor de tot felul, şi pot doar să-i cred pe cuvânt.

Mare descoperire, mare! Dupa 90 şi ceva de ani de când i-a fost descoperit mormântul cercetătorii au ajuns la concluzia că tânărul faraon,– in vârsta de 18 ani, zic ei, cercetatorii – fiul faraonului reformator Amenofis IV şi al reginei Nefertiti - nu era deloc un neputincios, un bolnăvicios, un faraon cu un picior diform, cum s-a crezut aproape un secol? Nu! Adică, era, dar... Au analizat armura, şi aceasta dovedeşte că… faraonul a folosit-o din plin – in sensul că era uzată, “şi poate chiar a folosit-o in luptă”! Măi, să fie! Poate a folosit-o? OK. Mie-mi convine, pentru că îmi place “ideea unui Tutankhamon războinic”. Dar chiar n-a existat un cercetător mai destupat la cap care să cerceteze şi armura? Şi-apoi… e sigur că e armura lui?! Cum sa nu?! ar zice unii! Dar… de ce da?! Chiar nu e posibil să fi fost îmbrăcat in armura vreunui “erou”, pentru a-l păcăli pe Osiris? Poate doar îmbrăca armura zilnic, de formă… şi armura s-a uzat

Studiile anterioare au scos la iveală că tânărul rege avea probleme de sănătate, având o boală genetică ce îi deteriora oasele, ceea ce îl putea face să nu poată să meargă fără ajutor – scrie “Fox News” in martie 2018. Concluzie: îl putea face… sau nu.

Vedem abraziuni de-a lungul marginilor părţilor de piele ale armurii, ceea ce înseamnă că armura este uzată. Mai sugerează şi că Tutankhamon a purtat-o şi poate chiar a participat la luptă, a precizat Lucy Skinner, cercetătoare de la Universitatea Northhampton care a participat la acest studiu.

Doar o parte a armurii s-a păstrat, şi au utilizat o nouă tehnică de scanare care îmbină mai multe imagini ale unui obiect văzute din unghiuri de lumină diferite. Metoda a permis savanţilor să vadă pentru prima dată trăsăturile în detaliu ale armurii.

Poate-s eu mai toantă, dar nu înţeleg importanţa acestei descoperiri. Au fost studiile anterioare greşite? Probabil că cercetătorii au fost obligaţi “să iasa cu ceva”, să-şi justifice banii primiţi pentru cercetări… Zic şi eu…

Nu ştiu ce cred alţii, dar încep să mă îndoiesc şi de zisa (sinceritatea)… savanţilor, nu doar a politicienilor…

Galben misterios. Miercurea fara cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin.

Fotografiile sunt facute de Radu Vatcu (extreme-travel)

Miercurea fara cuvinte! Legatura

Fotografie pentru Miercurea fara cuvinte! (45) la Carmen, unde sunt invitati sa participe toti cei care doresc.

Egipt: Deşertul Alb
Image © Obie Oberholzer / laif 

Lotusul albastru din Egiptul antic

La inceputul lumii haosul acvatic (Nun) domina Pamantul si Cerul (Nut) era intunecat. Nicio fiinta nu exista si intunericul acoperea totul pana cand, din abisul oceanului planetar, a crescut o floare de lotus albastra (Nefertum) care si-a deschis incet petalele, ca si cum cerul albastru saluta soarele, dezvaluind in inima de aur o fiinta stralucitoare. Un parfum dulce s-a revarsat peste intinderea neagra si lumina transmisa de acest copil divin a alungat intunericul inceputului, devenind Ra, sursa tuturor formelor de viata.

Fiind considerati zei coboriti intre muritori faraonii luau nastere din caliciul lotusului. O sculptura il reprezinta pe Tutankhamon nascandu-se dintr-un lotus albastru, specia de lotus considerata sacra in Valea Nilului.

Varianta unei legende din Egiptul de Sus arata ca nufarul primordial isi inchidea petalele la sfarsitul fiecarei zile, alunecand in haos, si le deschidea in ziua urmatoare si nimic altceva nu se intampla. Nefertum s-a simtit singur si trist; a inceput sa planga, dorindu-si pe cineva alaturi de care sa se bucure de farmecul vietii, si din gandurile si lacrimile lui au luat nastere zeii, primii oameni si tot ceea ce exista. Dupa ce gandurile sale au luat forma, Nefertum le-a dat viata rostindu-le numele - gandurile si cuvintele sunt puterea din spatele creatiei.

Floarea de lotus se scufunda in apa pe timp de noapte si iese la suprafata dimineata. Aceasta trasatura unica a fost strans asociata de egipteni (si nu numai) cu creatia, reinnoirea si renasterea. Lotusul sacru se inalta deasupra apei, in timp ce nufarul pluteste pe suprafata acesteia.

Nefertum (“la fel de frumos ca Atum” sau “perfectiunea lui Atum”) a fost considerat initial a fi un aspect al acestui zeu - Atum reprezentand soarele si Nefertum reprezentand rasaritul. Nefertum se nastea cu fiecare rasarit si murea cu fiecare apus, lotusl albastru fiind singurul din aceasta specie de plante care nu doar isi inchide petalele noaptea, dar se si scufunda in apa, aparand a doua zi, deschizandu-si petalele si dezvaluind centrul auriu. Acest ciclul al renasterii dimineata si al mortii seara, cand soarele calatorea in lumea intunericului, reprezenta pentru anticii egipteni lupta de zi cu zi intre haos si ordine (Ma’at).

Cand Atum a fost identificat cu Ra (Atum-Ra), Nefertum a ajuns sa fie considerat o zeitate independenta, dar in stransa asociere cu soarele nou-nascut, iar cand zeul Path a fost considerat zeu suprem, creatorul a tot ceea ce exista, Nefertum a fost descris ca fiul acestuia si al zeitei Sekhmet sau al zeitei Bastet (ambele reprezentand felinele, in principal: prima leii, a doua pisicile, cele doua zeitati identificandu-se la un moment dat).         

Frumosul zeu tanar Nefertum era patronul artei parfumurilor si al artei vindecarii. O legenda spune ca insusi Ra, cand era batran a primit de la Nefertum un buchet cu flori de lotus al caror parfum sa-i usureze suferintele, scena descrisa in Textele Piramidelor: “floarea de lotus care este sub nasul lui Ra”.

Nefertum era asociat atat parfumului placut al lotusului cat si proprietatilor medicale al acestuia – pe care egiptenii antici le cunosteau foarte bine - dar a fost asociat si cu alte plante preferate de egipteni la acea vreme: trandafirul, muscata, albastreaua si, pe scurt, ar putea fi considerat arhetipul aromaterapistului.

Lotusul albastru (cunoscut azi si cu numele “crin de apa”), frumos parfumat, era un simbol al nemuririi, al puritatii si al frumusetii. A fost considerat tronul unor zei precum Osiris, Isis, Nephtys sau Horus, devenind la un moment dat simbol regal feminin in timpul domniei lui Akhenaton, creatorul primei religii monoteiste, a carei sotie se numea Nefertiti, derivand din numele lotusului albastru, insemnand “frumoasa a venit”. Regina si printesele purtau flori de nufar ca semn al rangului lor inalt.

Semnificatia religioasa a florii de lotus albastru a fost importanta pentru egiptenii antici, multe coloane ale templelor avand capiteluri flori de lotus, ca niste nuferi infloriti din pamant. Tulpina lotusului era considerata axa lumii si petalele erau manifestarea si dezvoltarea multiforma a lumii.

Pe frescele egiptene, in hieroglife, lotusul e intalnit pretutindeni, atat in viata cat si in moarte. Faraonul primeste in dar de la sotia sa buchete de lotus, printesele il poarta pe diadema, fecioarele muziciene isi ofera jerba de lotus.

Simbolizand nasterea si renasterea dupa moarte, muritorul care a trait in adevar, dreptate, frumusete, bine, pentru a se preschimba in lotus etern se declara in faţa lui Osiris: “Sunt curat!” si devine lotus, prim nascut printre nemuritorii divini: “Sunt lotus inefabil, splendoare si puritate / Printre zei sunt intaiul nascut / Sunt insusi Ra si Ra se afla in mine, / Stapan pe ritmurile ce conduc Universul / Dincolo de orice dincolo”.

Nefertum a fost asociat cu renasterea, atat ca personificare a soarelui nou-nascut dar si ca patron al multor ingrediente necesare procesului de mumificare. Un pasaj din Cartea Mortilor se refera la o binecuvantare data decedatului: “Ridica-te precum Nefertum din Lotus, sub narile lui Ra, si apari la orizont in fiecare zi”.

Nefertum a fost cunoscut ca “Cel care este frumos” si “Crinul de Apa al Soarelui”, fiind un zeu foarte iubit si reprezentat in multe statuete mici folosite ca amulete pentru noroc.      

Lotusul albastru a fost folosit ca sursa de hrana, sursa de parfum dar si ca tonic general, cunoscandu-se proprietatile sale farmaceutice si afrodisiace. Ideea egipteana de sexualitate se prea poate sa se fi identificat creatiei si fiind o floare a creatiei lotusul albastru a devenit o floare in stransa legatura cu fertilitatea si sexualitatea. Imaginile femeilor care poarta flori de lotus poate arata originea lor nobila dar si faptul ca sunt apte sa aiba copii sau ca sunt dorite sexual, iar in cazul barbatilor reprezentati cu flori de lotus poate fi vorba atat despre originea nobila, divina, cat si despre potenta lor, iar florile de lotus desenate sau asezate in sarcofage si morminte poate reprezenta dorinta decedatilor de a trai viata de apoi, si de a renaste, fertili si frumosi.

Florile de lotus cunoscute in Egipt au trei culori: alb (Nymphaea lotus), roz (Nelumbo nucifera - introdus in tara mai tarziu, din Persia) si albastru (Nymphaea cerulea), aceasta din urma avand pentru ei o semnificatie importanta si apare in hieroglife, dar toate cele trei specii au aparut in arta egipteana (lotusul roz e prezent si in arta elenistica, 323 i.e.n.-31 e.n.).

Botanistii considera ca lotusul albastru egiptean nu este un lotus adevarat, ci face parte din familia crinilor de apa, de aceea proprietatile acestuia nu se regasesc si la celelalte specii. Alte deosebiri se refera la faptul ca lotusul albastru se ridica deasupra apei dimineata si se scufunda la lasarea serii, pe cand ceilalti se ridica din apa si acolo raman, deschizandu-si petalele dimineata si strangandu-le la lasarea serii; de asemenea, lotusul are un numar mai mare de seminte in centrul sau pe cand crinul de apa nu. Cu toate acestea, pe oameni nu-i intereseaza disputa botanistilor, ci se bucura de frumusetea si natura mistica a acestor flori, a parfumului si a proprietatilor deosebite.

In Egipt niciun monument din Valea Nilului, niciun sul de papirus nu e intalnit fara ca aceasta planta sa se afle la loc de cinste, aparand pe capitelurile pilonilor templelor, pe tronurile si pe vesmintele faraonilor si reginelor, pe acoperamantul de cap al faraonilor dovedind originea lor divina; lotusul apare peste tot.

Pisica in Egiptul de azi (4)

Pisicile domestice (Felis silvestris catus) erau cunoscute in Egiptul antic (cu mai mult de 3500 de ani in urma) ca Mau si au fost considerate sacre. Erau atat de respectate incat daca cineva era prins ca a ucis o pisica (intentionat sau din greseala) era ucis cu pietre.

Cu mii de ani in urma egiptenii erau singurii care aveau pisici domestice. Le-au fost de un real folos, pentru ca nimiceau daunatorii care le puneau in pericol atat colibele (construite din trestie) si casele (din chirpici), dar si proviziile de grane, mancarea (alimentele de baza fiind painea si alte produse din faina) si sanatatea, si de aceea le-au divinizat, zeitatile asociate pisicilor fiind unele dintre cele mai puternice.

De la ei au furat grecii si fenicienii pisici si le-au dus in tarile lor pentru a-si rezolva propriile probleme cu rozatoarele si serpii veninosi de pe langa locuinte.

Initial, pisicile au fost dresate sa vaneze pasari sau peşti si sa le aduca stapanilor, si au fost dresate sa ţina rozatoarele departe de cadavre.

Pisica egipteana Mau este descendenta directa din antica pisica venerata in Egipt si din care – in natura - nu prea mai sunt multe exemplare in lume, iar in tara lor – unde candva au fost venerate – sunt otravite si lasate sa moara de foame si de boli pe strazi.

Mau are pe frunte semnul “M”, considerat ca fiind marca scarabeului, un simbol divin in Egiptul antic. In Islam se crede ca “M” din fruntea pisicii este semnul lasat de degetele Profetului care a mangaiat-o.

Azi, insa, pisicile Mau ar putea ajunge sa fie pe cale de disparitie in tara natala, lasate sa vagabondeze pe strazi, cautandu-si hrana in gunoaie, pline de boli specifice pisicilor, avand o viata scurta si grea. Guvernul egiptean considera pisicile ca fiind animale daunatoare si, in incercarea de a micsora numarul animalelor fara stapan, otraveste pisicile si vaneaza cainii maidanezi in mod sistematic. Aceasta actiune de decimare pune in pericol supravietuirea rasei in Egipt, dar ar putea fi in pericol si supravietuirea rasei in afara granitelor Egiptului pentru ca lipseste “sangele nou”.

Cairo - pisici pe strada

Intr-o scurta plimbare prin Cairo se lamureste orice turist cu privire la gradul de decadere al legendarelor pisici, care au ajuns prada autovehiculelor, abuzurilor, foametei si bolilor.

In decembrie 2003, Gloria Lauris, cetatean canadian, impreuna cu sotul si fiul sau, a mers in vizita la rude in Egipt. Achizitionase o pisica Mau de la un crescator din Canada si spera sa ii gaseasca un companion original. Mare i-a fost surpriza cand a inteles ca localnicii habar nu au despre Mau si ce a reprezentat aceasta in lumea antica egipteana, cat de faimoasa a fost si cat de rara in afara granitelor de atunci. A cautat o pisica Mau si la magazinele unde se comercializeaza animale de companie dar erau numai pisici din rase importate. A aflat ulterior ca o pisica Mau originala poate gasi pe strazi, vagabondand si scormonind in gunoaie, traind in conditii deplorabile, ignorata si nedorita.

In acel moment, Gloria Lauris s-a hotarat sa le vina in ajutor pisicilor Mau, iar in anul 2004 a infiintat Egyptian Mau Rescue Organization (EMRO), care se ocupa si in prezent cu salvarea pisicilor Mau si le cauta adapost la cei care isi doresc o pisicuta Mau direct din patria mama. Doamnei Gloria Lauris i-au venit in ajutor crescatorii de Mau din S.U.A., Canada si Noua Zeelanda, precum si grupuri din Marea Britanie, adaposturile de animale nou create din Cairo, care au salutat noua organizatie menita sa ajute la bunastarea animalelor din Egipt.

Cairo - pisici in adapostul EMRO

Gloria Lauris le cauta adapost in casele celor care stiu sa aprecieze trecutul legendar al pisicilor faraonice si le ofera gratuit, in timp ce o pisica Mau cu pedigree costa in S.U.A. si Europa intre 850-1500 de dolari, pretul crescand foarte mult dupa ce actrita Halle Berry a jucat in filmul Catwoman (2004).

Vezi si:

Pisica in Egiptul antic (1) - Domesticirea

Egiptul antic: pisica venerata (2) - asocierea cu zeii

Statutul pisicii in Egiptul antic (3)

Statutul pisicii in Egiptul antic (3)

sursa: Egyptouring

In Egiptul antic multe animale erau considerate reprezentante ale diferitilor zei: crocodilul – Sobek, şoim – Horus, ca exemple, dar pisica avea un statut special, fiind cea mai agreata de egipteni.

Potrivit teoriei ca pisicile erau semi-zei (teorie neagreata de foarte multi egiptologi), numai faraonul avea un statut atat de ridicat inca sa isi permita sa detina o pisica. Astfel, toate pisicile au ajuns sub tutela faraonului si ranirea unei pisici era considerata tradare si pedepsele erau excesiv de aspre, mergand pana la condamnarea la moarte a celui care ucidea o pisica, deliberat sau din greseala.

La apogeul popularitatii zeitei Bastet chiar si ranirea unei pisici putea aduce imprudentului condamnarea la moarte. Diodor din Sicilia a scris: “Cine ucide o pisica in Egipt este condamnat la moarte, indiferent ca a comis aceasta crima intentionat sau nu. Poporul se aduna si il omoara. Un roman nefericit, care a ucis accidental o pisica, nu a putut fi salvat nici de regele Ptolemeu, nici de teama pe care o inspira Roma”.

Cu toata aceasta protectie, dovezile arheologice arata si pisici descoperite la Bubastis si care aveau traume severe la cap si la gat, semn ca au fost ucise intentionat. Cercetatorii considera ca aceasta actiune a fost acceptata in Bubastis pentru a preintampina o explozie a populatiei de feline si pisicile respective ar fi fost oferite zeitei Bastet; prin urmare, vor trai vesnic in raiul pisiciesc.

Exportarea pisicilor in alte ţări era strict interzisa, ceea ce a condus la un infloritor comert cu pisici de contrabanda. Pisicile si-au gasit drumul afara din Egipt si datorita grecilor si fenicienilor care le-au furat pentru a rezolva problema cu propriile lor rozatoare si, in plus, le foloseau ca moneda deschimb in comertul cu alte state. Inregistrarile descoperite confirma ca, uneori, armata era trimisa - intr-un efort inutil - sa salveze felinele rapite si sa le aduca acasa, in Egipt. De asemenea, era interzis a oferi sau a vinde o pisica unui strain.

Herodot consemneaza si un fapt cu privire la persanii care (in anul 500 i.e.n.) au folosit dragostea egiptenilor pentru pisici impotriva lor. Teoretic, persii au capturat un numar mare de pisici din jurul orasului Pelusium (la cca 30 km de Port Said de azi) si apoi au marsaluit prin orasul unde armata egipteana era in asteptare. Cand persii s-au apropiat, comandantul egiptean a ordonat atacul, dar persii au folosit felinele ca scut; egiptenii nu au atacat, de teama sa nu raneasca felinele pe care le venerau si au fost profund tulburati vazandu-le atat de speriate. Persanii au profitat de ezitare si au castigat batalia fara victime.

Familiile bogate isi imbracau si decorau pisicile cu podoabe valoroase. Multi parinti isi botezau copii, mai ales fetele, cu nume precum Mit sau Miut. La Deir el Bahri, in templul lui Mentuhotep II (2060-2009 i.e.n., din Dinastia a 11-a), a fost descoperita mumia unei fete in varsta de cinci ani care se numea Mit.

Mumificarea si inmormantarea

Ca animale venerate, unele pisici au fost mumificate dupa moarte la fel ca si oamenii. Uneori au fost mumificate ca animale de companie pentru decedat, in speranta ca vor putea reveni alaturi de stapan intr-o noua viata. Dar majoritatea au fost mumificate din motive religioase ca ofrande, in speranta de a se castiga favorurile zeitatii pe care pisicile o reprezentau.

Au fost descoperite multe morminte datand din timpul Regatului Nou (1540-1069 i.e.n.) pictate cu scene care dovedesc faptul ca pisica era parte a vietii de zi cu zi a egiptenilor antici. O alta scena care apare este aceea cu o pisica asezata sub scaunul unei femei, aratand ca pisica e acolo pentru a ocroti stapana casei.

Atunci cand o pisica murea familia era in doliu si ca semn al durerii oamenii isi radeau sprancenele.

Pisica era mumificata si langa ea erau ingropate alimente necesare: lapte, soareci, sobolani. Cele mai multe pisici erau duse la Bubastis pentru a fi inmormantate, dar au fost descoperite morminte si in Giza, Abydos, Denderah si Beni Hasan. In Beni Hassan un fermier a fost descoperit, in anul 1888, un mormant care continea circa 80 de mii de feline. De atunci, multe alte cimitire de pisici au fost descoperite dar, din pacate, au fost jefuite inainte ca egiptologii sa le studieze. In secolul 19 circa 180 de mii de pisici mumificate au fost aduse in Marea Britanie pentru a fi transformate in ingrasamant.

Pisica decedata era infasurata in panza subtire si dusa sa fie imbalsamata. Diodor consemna ca pisica era tratata cu ulei de cedru si condimente care aveau proprietatea de a da un miros frumos si de a conserva trupul pentru o lunga perioada de timp.

Mau

Pisica ramane unul dintre simbolurile importante ale culturii Egiptului antic, fiind recunoscuta ca emblema a societatii egiptene de atunci chiar daca nimic din cultul acesta nu mai este amintit azi altfel decat arheologic.

Surse: Pisica in Egiptul antic (1993), de Jaromir Malek, Egiptul Antic (1997), David Silverman, nationalgeographic.com; wikipedia.org (pisicile in Egiptul antic, Bastet); Herodot (Cartea a II-a, Euterpe); Diodor din Sicilia, Biblioteca istorica s.a.

Nota. Nu sunt specialist in egiptologie, ci doar pasionat; am incercat sa rezum din putinele surse la care am avut acces (din vasta bibliografie care exista despre pisicile Egiptului antic); denumirile si numele pot aparea diferit, in functie de autori si la fel se poate intampla in cazul unor date istorice.

Vezi si:

Pisica in Egiptul antic (1) - Domesticirea

Egiptul antic: pisica venerata (2) – asocierea cu zeii
Pisica in Egiptul de azi (4) 

Egiptul antic: pisica venerata (2)

Dupa piramide, mumii si fardurile pentru pleoape (kohl), aproape nimic nu evoca mai multa veneratie si mister decat fascinatia egiptenilor pentru pisici. Pisicile au fost nu doar cele mai populare si indragite animale de companie, ci statutul lor a crescut la cel de animale sacre si apoi la cel de animale ocrotite de cele mai stimate si puternice zeitati, ca nicio alta creatura inaintea lor.

In sate, cel mai mare pericol pentru oameni, alimente si grane erau daunatorii precum soarecii, sobolanii, serpii veninosi si pisica s-a dovedit un vanator foarte iscusit, asa ca egiptenii le-au invitat in casele lor. Pisicile au fost animale de companie perfecte: jucause, afectuoase, inteligente, abile si utile agricultorilor care, practic, au sustinut viata in Egipt.

Egiptenii antici, in consemnarile lor, nu au facut diferenta intre pisicile salbatice si cele domesticite, intre pisici si felinele mari si cercetatorii au unele dificultati in a emite teorii precise in legatura cu aceste zeitati-feline. Toate pisicile au fost consemnate cu numele de “Miu” (sau “Miut”), adesea tradus ca “el/ea care miauna” – originea cuvantului nu e foarte clara dar se presupune ca provine din onomatopeicul “miau”, sunetul pe care-l face pisica. Nu se obisnuia ca pisicilor sa li se acorde un nume – li se spunea simplu “miu” sau “miut” (pisica de sex feminin) – dar au existat si exceptii: pisica Nedjem (scumpo) si pisica lui Thutmosis, Tai Miuwette (micul miorlaitor).

Asocierea pisicilor cu zeitatile

Vechii egipteni nu se inchinau la animale, ci asociau un animal unei anumite divinitati, considerand ca respectivul zeu avea atribute, calitati care se regaseau in acel animal si cine facea rau animalului facea rau zeului al carui spirit era materialziat in acel animal.

Cea mai veche zeitate felina despre care s-au gasit dovezi a fost Mafdet si a fost descrisa in Textele Piramidelor cum ucide un sarpe. O reprezentare a zeitei, descoperita pe un vas de piatra dintr-un mormant din Abydos (cca. 2800 i.e.n.), o arata ca pe o pisica mare, probabil un ghepard sau un leopard.

Mafdet apare ca o zeitate feminina in timpul primei dinastii (intre 3400-3000 i.e.n.), ca zeita felina avea atributii in protejarea impotriva muscaturilor veninoase, in special cele de sarpe si scorpion (poate pentru ca pisica vana serpi si scorpioni). Uneori era reprezentata ca felina feroce, dar cel mai adesea ca o femeie cu cap de leu, ghepard sau pisica domestica (uneori era reprezentata si ca o pisica avand cap de femeie) si pentru ca pisica putea proteja impotriva micilor monstri care faceau nesigure casele egiptene Mafdet a devenit protectoarea caminelor si a Regatului.

Pisicile au fost asociate si zeitei Isis, considerata “mare mama”.

Cea mai cunoscuta zeita-pisica era Bastet (Bast, Pasch, Ubasti), dar zeitati precum Neith (zeita razboiului, intre altele) lua infatisare de pisica uneori si, de asemenea, pisica era simbolul sacrul al Mut, zeita mama a Tebei. Principalul centru de cult al zeitei Bastet a fost in Egiptul de Jos, in orasul Bubastis, inlocuind-o pe Mafdet ca protectoare a Egiptului de Jos, a faraonului si a soarelui Ra.

Mafdet si Bastet si-ar putea avea originea in legenda pisicii divine numita Mau / Muit care a aparat de sarpele Apophis unul dintre copacii divini Persea, in Annu, salvand astfel zeul soare. Pisica a prins sarpele si i-a retezat capul. Mafdet si Bastet sunt adesea schimbate cand este vorba despre felina care a salvat copacul de sarpe.

Pe la inceputul mileniului III, Bastet a fost asociata cu toate pisicile si fiecare felina a fost considerata o reprezentare fizica a spiritului ei. Dar zeitatile – sau vointa faraonului – erau schimbatoare. La momentul in care Egiptul de Sus si Egiptul de Jos au fost unificate (pe la cca. 3000 i.e.n.), Bastet a fost inlocuita cu zeita Sekhmet, o zeitate mult mai apriga decat Bastet, desi asemanatoare, dar cu cap de leoaica. Cu aceasta schimbare, in miturile egiptene au aparut doua zeitati: Bastet, ocrotitoarea pisicilor domestice si Sekhmet, ocrotitoarea leilor. Avand chipul faraonului, Sfinxul era asociat cu zeita-leu Sekhmet, dar si cu zeii Ra si Amon.

Egiptenii au iubit-o atat de mult pe Bastet incat aceasta a devenit protectoarea caminului, a femeilor si copiilor, a pisicilor si veghea asupra familiei; a fost zeita rasaritului (zeitate solara), a cantecului si dansului dar si a fertilitatii si protectoare a nasterilor.

Bastet a fost identificata, uneori, cu Ochiul lui Ra, considerandu-se ca ea priveste cu inversunare dusmanii Egiptului si apara statul de invazii.

Pisicile au fost dintodeauna venerate si asociate cu unele dintre zeitatile cele mai puternice, dar cand in orasul Bubastis (Per-Bast) si-a stabilit resedinta faraonul Shoshenq I (Dinastia a 22-a, libiana sau bubasta, intre anii 947-720 i.e.n.) zeita Bastet a devenit una dintre cele mai puternice zeitati si pisicile au devenit cu atat mai importante.

Herodot a vizitat Bubastis in anul 450 i.e.n. si a consemnat ca templul zeitei Bastet “nu era la fel de mare ca cele din alte orase si, probail, nici la fel de scump, dar niciun alt templu din Egipt nu a oferit o placere mai mare pentru ochi”. El a confirmat si festivalul anual care avea loc in cel mai popular oras din Egipt si unde se adunau pelerini de pe intreg teritoriul Egiptului pentru a sarbatori prin dansuri, cantece si bautura si sa roage zeita sa fie de partea lor in lunile ce vor urma.

Festivalul in cinstea zeitei Bastet era unul dintre cele mai mari si mai cu entuziasm sarbatorit din intregul Egipt. In templul de aici preotii intretineau pisici mari si langa Bubastis a fost descoperit un cimitir mare cu pisici mumificate.

Festivalul era atat faimos incat si Ezechiel l-a consemnat in Cartea sa: Tinerii din On (Heliopolis) si din Pi-Beset (Bubastis) vor cadea ucisi de sabie, si cetatile acestea se vor duce in robie. (30:17). Bubastis a fost distrus de persi in anul 350 i.e.n. si cultul zeitei Bastet a fost interzis prin decret imperial in anul 390 i.e.n., iar importanta pisicii s-a diminuat – pisica nu mai era considerata divina sau incarnarea unui zeu.

Creaturile gratioase care acum dorm pe pernele noastre au fost companioni salvatori pentru oamenii din Egiptul antic. I-au salvat de foamete si de boli. Intr-o lume in care casele erau pline cu vietati mici si periculoase, ascunse pe la colturi sau in vase de lut, pline cu soareci si sobolani care devorau granele depozitate, pisica s-a dovedit salvarea impotriva tuturor acestor vietati daunatoare. Nu e deloc de mirare ca egiptenii au ajuns sa li se inchine.

Surse: Pisica in Egiptul antic (1993), de Jaromir Malek, Egiptul Antic (1997), David Silverman, nationalgeographic.com; wikipedia.org (pisicile in Egiptul antic, Bastet); Herodot (Cartea a II-a, Euterpe); Diodor din Sicilia, Biblioteca istorica s.a.

Nota. Nu sunt specialist in egiptologie, ci doar pasionat; am incercat sa rezum din putinele surse la care am avut acces (din vasta bibliografie care exista despre pisicile Egiptului antic); denumirile si numele pot aparea diferit, in functie de autori si la fel se poate intampla in cazul unor date istorice.

Vezi si:

Pisica in Egiptul antic (1) - Domesticirea
Statutul pisicii in Egiptul antic (3)
Pisica in Egiptul de azi (4)

Pisica in Egiptul antic (1)

Anticii egipteni respectau toate animalele care imparteau lumea cu ei si multe au fost asociate unor zeitati sau unor caracteristici umane pozitive, dar pare ca niciun animal nu s-a bucurat de o mai mare stima ca pisica. Pisica a fost strans asociata cu mai multe zeitati si, intr-o perioada, pisicile au fost considerate chiar semi-zei (desi nu toti egiptologii sunt de acord).

Egiptenii nu venerau animalele in sine – cum cred multi – ci spiritul zeului care se materializa in aceste animale (a face rau unui animal insemna a face rau zeului).

Pisica – sunt de parere unii cercetatori – a avut un statut cu totul special poate si pentru ca nu era doar simpatica si jucausa, ci si foarte utila intr-o societate agrara cum era cea egipteana, iar pisica era animalul care ucidea multi daunatori ai recoltelor sau proviziilor din magazii: soareci, sobolani, serpi s.a.

Au existat doua specii de pisici caracteristice Egiptului antic: pisica de jungla (Felis Chaus) si pisica salbatica africana (Felis silvestris lybica), aceasta din urma avand un temperament mai bland si fiind mai usor domesticita decat ruda sa salbatica. Intr-un final, cele doua specii se pare ca s-au combinat si au creat o noua specie: pisica egipteana, Mau.

Domesticirea pisicii

sursa: Egyptouring

Nu se stie sigur cand si cum a fost domesticita pisica, dar cele mai multe surse vorbesc despre egiptenii care au domesticit aceasta felina.

Cand egiptenii au observat ca aceasta felina salbatica devoreaza daunatorii granelor au inceput – se zice - sa lase prin magazii capete de peşte si alte alimente despre care si-au dat seama ca placeau pisicilor, scopul fiind acela de a le atrage si de a le tine cat mai mult in preajma. Gasind hrana din belsug, pisicile s-au apropiat de asezarile umane si, astfel, au scapat si de pradatorii mai mari care le pandeau in salbaticie. Curand, s-au acomodat in casele oamenilor si aici isi cresteau puii in siguranta.

Pe masura ce a trecut timpul s-a schimbat si obiceiul lor de hrana dar si aspectul fizic: trupurile au devenit mai mici si mai putin muschiuloase (din cauza hranei si a activitatii), creierul a devenit mai mic (pentru ca s-au redus instinctele de supravietuire). Schimbari au avut loc si in modul de a se reproduce si au dezvoltat toleranta pentru om.

Pisicile nu erau iubite si respectate doar pentru ca erau simpatice, ci si pentru ca erau extrem de inteligente si abile. Egiptenii au si vanat alaturi de pisici, nu doar se bucurau de compania lor, ceea ce este un fapt uimitor in cazul acestor feline cunoscute pentru individualism si incapatanare.

Intre altele, egiptenii antici credeau ca de le apare o pisica in vis recolta va fi bogata. Si mai credeau ca pisicile sunt creaturi magice, capabile sa aduca noroc celor care le adapostesc.

Pisicile erau adorate si pentru calitatile lor misterioase. Exista un mit care spune cum egiptenii au castigat o lupta datorita pisicilor. Luptau cu o armata straina si in momentul atacului au eliberat mii de pisici. Vazand atacul acestor creaturi terifiante armata straina s-a retras panicata.

Pisicile nu au fost apreciate numai pentru abilitatile de vanator, ci si ca animale de companie mult iubite, cum era si pisica printului Thutmosis (fiul lui Amenhotep al II-lea si fratele mai mare al lui Amenhotep IV, care si-a luat numele de Akhenaten si a fost intemeietorul primei religii monoteiste) - pe sarcofagul lui Thutmosis este reprezentata si pisica.

Stramosul pisicilor de azi este pisica egipteana, sunt de acord majoritatea cercetatorilor, existand si dovezi in acest sens, desi sunt si unii care afirma ca pisica a fost introdusa in Egipt din Persia, in anul 2000 i.e.n. sau din Nubia, in timpul Regatului Nou, dar acest fapt e putin probabil deoarece exista dovezi semnificative ca pisica exista in Egipt cu mult inainte de aceasta data. Arheologii au descoperit in  Mostagedda (aproape de Asyut) intr-o movila datata in urma cu aproximativ 6000 de ani, un om ingropat alaturi de pisica lui - despre pisica se stie ca a fost domesticita mai tarziu dar s-a tras concluzia ca acea pisica a fost importanta pentru decedat.

In general, se considera ca pisicile au fost domesticite in Egipt in jurul anului 2000 i.e.n. Cainii fusesera domesticiti cu mai mult de 1000 de ani inainte.

Surse: Pisica in Egiptul antic (1993), de Jaromir Malek, Egiptul Antic (1997), David Silverman, nationalgeographic.com; wikipedia.org (pisicile in Egiptul antic, Bastet); Herodot (Cartea a II-a, Euterpe); Diodor din Sicilia, Biblioteca istorica s.a.
Nota. Nu sunt egiptolog, ci doar pasionata; am incercat sa rezum din putinele surse la care am avut acces (din vasta bibliografie care exista despre pisicile Egiptului antic); denumirile si numele pot aparea diferit, in functie de autori, si la fel se poate intampla in cazul unor date istorice.
Vezi si:
Egiptul antic: pisica venerata (2) - asocierea cu zeii
Statutul pisicii in Egiptul antic (3)
Pisica in Egiptul de azi (4)

Cultul unor zei antici egipteni

Fanatismul religios al primelor secole ale erei noastre a distrus sansele ca sufletul egipteanului antic sa fie cunoscut, a distrus sansa de a putea fi ridicat vălul si de pe mileniile care au precedat formarea “Regatului Unit”, pana la contactele egiptenilor cu civilizatia sumeriana, prin mileniul al IV-lea i.e.n..

Religia anticilor egipteni, ritualurile sunt cunoscute azi mai mult din imnuri, din textele religioase, in general, dar in aceeasi masura sunt de neinteles desi au fost traduse papirusurile, stelele, hieroglifele de pe pietrele mormintelor pe care sunt explicate ceremoniile religioase, descrise vesmintele preotilor, ierarhia sacerdotilor; au rezistat timpului textele cântărilor sacre din timpul procesiunilor, descrierea dansurilor rituale s.a. dar marile biblioteci ale antichitatii au fost distruse de bigoti, de capetenii barbare inculte, de intoleranta cuceritorilor care nu aveau capacitatea de a intelege ceea ce insemna tot ce era adunat acolo si astfel s-a distrus si sansa de a sti mai multe despre sufletul egipteanului antic.

Cel mai important mit egiptean este cel legat de Osiris, zeul-om, cel care sta la baza misteriilor*, cel care domina, alaturi de sora si, totodata, sotia sa, Isis, intreaga teologie esoterica a Egiptului. El a fost creat de catre Demiurg, e fiul sau, dar, inainte de toate, Osiris este stapanul oamenilor, este sacru, el nu este numit. Osiris este marele conducator ancestral al poporului egiptean. Osiris este zeul celor vii si al celor morti, este conducator de popoare, e o zeitate benefica si inspaimantatoare in acelasi timp, zeu venerabil, mare si binefacator prinţ al eternitatii, cum e numit intr-un imn. El e temut in inima lor de oameni, de cei iluminati si de morti.

Ceremoniile exoterice si esoterice aveau loc in temple - templul era lacasul zeului si fiecare localitate avea o zeitate a sa, cu templul aferent unde puteau fi intalnite biblioteci, pravalii, sali diverse si sanctuarul propriu-zis, unde se afla Sfanta Sfintelor, naosul care adapostea statuia divina. Multimea nu avea acces in Sfanta Sfintelor – doar i se aratau zeii pentru a-i adora.

Horus, Osiris, Isis
sursa: wikimedia.org

Un lung pasaj din Textele Sarcofagelor (148) se refera la nasterea lui Horus, la teama mamei lui, Isis, ca Seth va urmari sa ii omoare pruncul care e “samanta divina”. Isis le striga zeilor ca samanta pe care o poarta in pantece este protejata de Atum, zeul suprem, care o sfatuieste sa se ascunda pana ce va da nastere – mitul spune ca Isis va sta ascunsa in malstinile de la Chemmis**. Zeul Thot*** este cel care a protejat mama si pruncul harazit sa fie regele regilor, impotriva urii lui Seth.

Zeii egipteni au ajuns in lumea greco-latina, pana la Roma. In jurul anului 105 i.Ch., la Pompei a fost ridicat un Iseum (templu inchinat zeitei Isis, considerata patroana marinarilor si al carei cult era raspandit de marinarii egipteni si greci). Osiris-Apis a fost adoptat sub numele Sarapis, serapeumul din Alexandria, fondat de Ptolemaios Soter, a fost centrul unui cult care avea sa se raspandeasca si in lumea greco-latina. Grecii nu au inteles prea bine ce era cu Osiris si Apis si au creat un zeu nou: Sarapis, elenizand cuvantul Osor-Hapi, prin care era desemnata una dintre manifestarile lui Osiris dupa moarte: boul Apis.

Doctrinele egiptene cucereau lumea, fiind raspandite de marinari, calatori, carturari. Libertii si sclavii din Roma au adoptat rapid noua religie. Autoritatile de la Roma au incercat in zadar sa puna stavila cultului zeilor alexandrini (Isis, Osiris, Horus - familia divina), cu tot mai multi adepti. De cinci ori au incercat, in anii 59, 58, 53, 50 si 40 i.Ch., cand Senatul a ordonat sa fie rasturnate altarele si statuile din templele acestor zei, dar fara spor: raspandirea credintelor a fost mai puternica decat interdictiile, la fel cum s-a intamplat mai tarziu cu crestinismul, care a triumfat in faţa rezistentei opuse de puterile publice.

Traditiile si textele sacre egiptene cele mai vechi il identifica pe Mesia cu “Stapanul Anului” si “Stapanul Piramidei”. Mai tarziu, preotii l-au identificat pe Osiris cu Mesia si considerau ca misiunea acestuia era simbolizata prin monumentul lui Khufu (cunoscut sub numele de Marea Piramida), considera G. Barbarin (in Secretul Marii Piramide sau Sfarsitul lumii adamice). W. Marsham Adams, recurgand tot la textele sacre egiptene, considera ca Marea Galerie a piramidei simbolizeaza “Drumul Nou al Adevarului in Lumina”, deschis prin suferinta lui Osiris.

Faptul ca doctrinele esoterice egiptene se adresau unor elite si nu erau cunoscute publicului - preotii fiind aceia care explicau populatiei ce doreau zeii - a condus, in urma tulburarilor profunde care au zguduit Egiptul si lumea mediteraneana, la disparitia esoterismului templelor. Cam in aceeasi perioada lua nastere o religie noua, animata de o credinta vie si care castiga cu usurinta teren in randurile oamenilor care nu fusesera initiati in invataturile subtile ale misteriilor. Religia Bisericii Crestine nu atingea profunzimile filosofice ale cultelor isiace, dar patrundea in masa poporului si aducea cu sine o spiritualitate, un sens al divinului, o moralitate pe care vechile culte nu le ofereau.

***

Note:

* Misteriile erau ceremonii cu un caracter special, destinate unor elite de preoti si de initiati, care se celebrau in locuri izolate, la anumite date, prestabilite, la alte ore decat ceremoniile destinate cultului obisnuit. Grecii si romanii numeau aceste ceremonii misterii, egiptenii aveau termenul seshtau si akhu (cu sensul de lucruri sacre,glorioase, utile).

** Chemmis e denumirea greceasca a anticului Akhbit, în Delta Nilului din nordul Egiptului de Sus, care, potrivit unuia dintre mituri, este locul unde s-a nascut Horus, ascuns de unchiul sau Seth care urmarea sa-l ucida. Mult mai tarziu, Herodot spune ca Chemmis era o insula plutitoare pe lacul de langa templul zeitei Buto si care, fiind mereu in miscare, constituia un loc perfect unde sa stea ascunsi Isis si Horus.

*** Thoth, zeul egiptean al Lunii, al aritmeticii, al vorbirii si inventatorul scrisului, identificat de unii autori cu Hermes al grecilor, scribul zeilor, mesagerul lui Zeus, patronul hermetismului. Unii gnostici identifica figura lui Hermes cu aceea a lui Moise, a lui Isus sau a Sfantului Ioan.

Textul nu epuizeaza nici pe departe tema.

Surse: Mitologie egipteana, Geraldine Pinch; Maestrii ocultismului, Andre Nataf; The House of the Hidden Places (1895), W. Marsham Adams

Vezi si:

Amenofis IV, intemeietorul primei religii monoteiste

Urmarit general. Miercurea fara cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fara cuvinte (49), la Carmen.

Sursa foto: https://www.facebook.com/ExtremeTravelandAdventure

actualizare 2021: adresa paginii s-a schimbat intre timp, foto nu mai sunt in albumele actuale

Amenofis IV - faraonul controversat

Amenofis (Amenhotep) IV, in anul 5 de domnie isi schimba numele in Akhenaton, care inseamna "slujitorul globului lui Aton" (glob care arde in flacari) – in ale surse traducerea este: “Cel care este pe placul lui Aton”

Suveranul a domnit intre anii 1379-1362 i.e.n. si a fost al 10-lea reprezentant al dinastiei 18, fiul lui Amenofis II si al reginei Tiy. Sotia lui este frumoasa si celebra Nefertiti.

Akhenaton a fost cea mai controversata personalitate din galeria faraonilor egipteni.

Sprijinindu-se pe aparatul functionaresc Akhenaton a pus la cale – si a reusit – o reforma care a vizat eliminarea puterii ideologice si economice a preotimii zeului Amon. Scarbit de putreziciunea morala a clerului instaureaza in religia egipteana cultul zeului unic. Preoţii doreau puterea supremă; erau la fel de bogaţi şi de puternici ca faraonul, de aceea (printre altele) Akhenaton s-a proclamat Mare Preot al Soarelui (Ur mau, adica marele vizionar), titlu acordat faraonilor din Imperiul vechi – şi unicul preot – el fiind cel care făcea legătura între om şi zeul unic Soare. Templul lui a fost construit cu spatele la templul lui Amon, în Teba.

In anul in care isi schimba numele paraseste Teba si, la 300 km spre Nord – in Egiptul Mijlociu – incepe constructia unei capitale numita Aketaton (“Orizontul lui Aton”), situata pe locul actualei localitati Tell el-Amarna. Abandoneaza cultul vechilor divinitati egiptene – mai ales pe cel al lui Amon din Teba si Re-Harakhte – si ridica la rang de zeu unic o divinitate obscura: Aton, zeu personificat prin discul solar – unica divinitate a unei noi religii. Faraonul era fiul, imaginea si reprezentantul acestei unice si puternice zeitati pe pamant, fapt care i-a determinat pe multi carturari sa-l considere pe Akhenaton creatorul primei religii monoteiste din istorie. Vechiul zeu solar RA sau HOR-AKHTI (Horus care biruie zorile) e identificat, pe de o parte, noua ipostaza a zeului-Soare, corp ceresc si "parinte al regelui", si, pe de alta parte, cu SHU, fiul zeului primordial RA, adica regele insusi. E o pilda a treimii implicand relatia ereditara tata-fiu, o pilda a doctrinei conform careia parintele-creator continua sa traiasca prin fiul care a fost creat - intrupandu-se intr-un singur tot.

Cartusele gravate din ordinul lui Akhenaton poarta aceasta mentiune: "Ra este Hor Akhti care biruie zarile in numele sau, Shu, care este Aton".

Zeul este numai izvorul fortei vitale; el este esenta spirituala care cuprinde Binele, Adevarul, Dragostea si Fericirea.

Regele a fost, pe vremea aceea, misticul adorator al Treimii dumnezeiesti, descoperind-o cu 14 secole i.d.Ch.

Preotimea lui Amon este persecutata, numele zeului martelat, statuile sale distruse. Ceilalti zei sunt si ei izgoniti din panteonul egiptean.

La curtea de la Tell el-Amarna sotia lui, Nefertiti, apare in toate reprezentarile pictografice alaturi de sotul ei (ceea ce este tot o noutate pentru acele timpuri) In anul 12 de domnie, insa, Nefertiti dispare din inscriptiile regale si locul ei este luat de una dintre cele sase fiice ale reginei.

Sub domnia lui Akhenaton, in arhitectura, sculptura, pictura, bazorelief soliditatea, hieratismul si austeritatea cedeaza locul elegantei, nonconventialismului care, adesea, au alunecat in naturalism.

Desi mostenise un regat puternic si prosper, preocupat exclusiv de problemele ideologice pare ca faraonul a neglijat amenintarile de la hotare si paza posesiunilor asiatice. Armata nu s-a bucurat de atentie in timpul domniei sale. Dinastii din Palestina si Siria se emancipeaza treptat de sub autoritatea faraonului, cetatile prietene nu primesc raspuns in urma cererilor repetate si Regatul Hitit condus de Suppiluliuma I (1380-1346) incepe victorios expansiunea in spatiul de la Sud de Muntii Taurus.

Ii urmeaza pe tron un ginere, Smenkhkare – timp de un an – apoi Tutankhamon, in timpul domniei caruia se va reveni la vechii zei egipteni. Acest faraon ocupa tronul la varsta de 10 ani, puterea fiind exercitata de vizirul Ay si de generalul Horemheb.

Tutankhamon este faraonul care a devenit celebru nu prin acte de vitejie sau reforme spectaculoase, ci prin mormantul sau in care au fost descoperite comori antice.

Resurse (in special): Civilizatiile Orientului Antic, Mic dictionar biografic, Horia C.Matei, Ed. Albatros, Bucuresti, 1990

Multe resurse sunt si multe opinii; am incercat un fel de rezumat.

Altele:

Imnul lui Amon Ra, Cantecul harpistului

Imnul lui Amon Ra (fragment, Regatul Nou)

El face să înverzească pășunile pe care pasc turmele mele și cirezile ce dau hrană oamenilor,

El dă viață peștilor din fluvii și tuturor păsărilor văzduhului,

El dă suflare făpturii din om și hrana gâștelor din cotețe,

El dă viață păsărilor din stufăriș, târâtoarelor și tuturor insectelor zburătoare,

El dă hrană șoarecilor de câmp și păsărilor care zboară din ram în ram.

(traducere Ovidiu Drimba)

Cantecul harpistului (fragment, Regatul Vechi)

Egyptian Harp of Old Kingdom

de copiat link in "bara de cautare" browser:

https://www.youtube.com/watch?v=rIIeXgy827A

Music in the Age of the Pyramids, de Rafael Pérez Arroyo y Syra Bonet – 2001

Sporește-ți cât poți plăcerile vieții

și, cât trăiești, orânduiește-ți viața după poftele inimii.

Căci te va ajunge ziua plângerii,

dar plângerile tale, zeul morții nu le va auzi;

iar bocetele celor rămași în viață

nu pot dărui viața celui din mormânt.

Bucură-te de ziua de azi și petrece!

Nu-ți întuneca viața cu gânduri!

Căci nimeni nu-și poate lua cu sine avutul din lumea aceasta,

și, din câți au plecat dincolo, nimeni nu s-a mai intors.

(in traducerea lui Ovidiu Drimba)