Nicolae Filimon – citate din Ciocoii vechi si noi

Nicolae Filimon îmi este cunoscut în special pentru romanul său „Ciocoii vechi și noi”, publicat prima dată (în volum) în 1863, la Imprimeria Statului, București, cu titlul Ciocoii vechi și noi sau Ce naște din pisică șoareci mănâncă, cu Dinu Păturică personaj central.

Creatorul lui Dinu Păturică s-a născut în 6 septembrie 1819 și a decedat în 19 martie 1865, de tuberculoză.

Părinții lui au fost protopopul Mihai Filimon și Maria.

Primele învățături le primește la școala catihetică din curtea bisericii Enii, cu dascălul Chiru. Unii presupun că ar fi urmat și școala de cântăreți bisericești a călugărului rus Visarion; alții presupun că a urmat cursurile Școlii Filarmonice înființată de I. Heliade și Aristia, în 1837.

Scriitorul a avut și o bogată activitate publicistică: a scris cronici muzicale și teatrale, colaborând la mai multe reviste și ziare.

Citatele care urmează le-am copiat din romanul Ciocoii vechi și noi, Editura Minerva, București, 1990, pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț. Jocul a fost inițiat de Ella, în colaborare cu Zina. 

Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voiește a se reorganiza, decât a da frânele guvernului în mâinile parveniților, meniți în concepțiune a fi slugi și educați într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preț! (...)

Ciocoiul este totdeauna și în orice țară, un om venal, ipocrit, laș, orgolios, lacom, brutal până la barbarie și dotat de o ambițiune (ambiție) nemărginită, care eclata (izbucnește / explodează) ca o bombă pe dată ce și-a ajuns ținta aspirațiunilor (aspirațiilor) sale. (...)

Știm cu toții că între slugile de la casele bogaților, ca în toate meseriile sociale, există o ierarhie oarecare. Ciocoiul dar își începe uneori carieră de la postul de rândaș (servitor, slugă), iar alteori de la lacheu, ce se pune în coada trăsurii boierului; devine cu încetul sofragiu (slugă care servea la masă); apoi vătaf de curte, iar mai apoi se face și el boier; și cu toate că unii-alții îi zic în deriziune (derâdere) „boier făcut”, copiii lui însă devin boieri și fii de boieri. (...) Astfel dar, omul nostru, mergând din raționământ (raționament) în raționământ și din deducție în deducție, devine comunist fără știrea lui și începe a pune în lucrare această doctrină, atât de frumoasă și egalitară în aparență cât este de hidoasă în fond. (...)

Este cunoscut că omul îmbogățit prin furtișag nu se satură niciodată de avere, oricât de bogat ar deveni, ci din contră, caută noi mijloace pentru a-și mări bogățiile. (...)

Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosebește de omul onest prin mai multe fapte iar mai cu seamă prin purtarea sa. El nu se pronunță definitiv pentru nicio doctrină politică, nu se face adept credincios al niciunui partid, nu pentru că are spiritul drept și nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele și partidele în folosul său. (...)

Cel ce nu se silește (obligă) la învățătură și cu gândurile zburatice, aceluia poți să-i zici carne cu ochi, iar nu om. (...)

- (...) du-te și te silește (obligă) să faci fericirea locuitorilor acestor două județe ce ți-am încredințat; dar bagă bine de seamă, să nu-i faci prea fericiți, mă înțelegi?... căci poate să ți se întâmple vreun rău. (...) Ciocoiul, ajungând la (...) locul nașterii sale, porunci să adune pe toți boierii din amândouă județele, toate isnafurile (breslele) și pe opincari (țărani); iar când mulțimea celor chemați umpluse curtea ispravniciei (administrației județelor), el se arătă în pridvor (balcon) și le citi această proclamație:

Frați boieri, neguțători și opincari,

Dumezeiasca pronie, milostivindu-se asupra acestei nenorocite patrii, m-a ridicat la vrednicia de ispravnic (administrator) al acestor două județe, Dumnezeu cel Atotputernic știe mai bine decât voi toți dragostea fierbinte ce arde în inima mea pentru fericirea voastră. Să știți dar cu hotărâre, fraților, că pe cât timp voi fi cu voi, nimeni nu va fi asuprit cu o para mai mult peste ce hotărăște nezamul (norma). Ludele (unitate fiscală în sistemul de impozitare) și celelalte iraturi (impozite) ale stăpânirii de acum înainte se vor împlini către oamenii cinstiți și cu frica lui Dumnezeu; mituielile (mita) și mâncătoriile vor lipsi cu totul. Cei năpăstuiți să vie la mine și-și vor afla dreptatea; căci doresc ca razele fericirii să străbată până în bordeiul cel ticălos al opincarului.

Amin, fie, fie.

**

Mi-am permis ca unele cuvinte să le actualizez în text; pentru alte cuvinte am scris „traducerea” între paranteze, conform dicționarului explicativ – sper că n-am comis vreo eroare majoră)

Nicolae Filimon, creatorul lui Dinu Paturica

Nicolae Filimon, unul dintre fondatorii romanului românesc, primul critic muzical român, cronicar teatral, s-a născut la 6 septembrie 1819, la București. A fost autor de nuvele romantice şi realist-satirice şi primul critic muzical român. A scris un jurnal de călătorii pe Dunăre, şi prin Occident, în Ungaria, Austria şi Italia. Cea mai importantă operă a sa este romanul Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă, apărută în 1863. Romanul este o frescă a societăţii româneşti la începutul secolului XIX.

Poate n-ar fi devenit faimos dacă nu l-ar fi creat pe Dinu Păturică, eroul primului roman realist românesc, un arivist din stirpea lui Julien Sorel, personajul principal din romanul Roșu și negru al lui Stendhal (Henri-Marie Beyle: n. 23 ianuarie 1783, Grenoble - d. 23 martie 1842, Paris).

“Ciocoii vechi şi noi este un act de acuzare, un denunţ al epocii care încorporează şi forţa unui document. Nicolae Filimon şi-a cunoscut bine timpul, moravurile, practicile şi straturile sociale, contemporanii”.

**

Ca să ajungă cineva la gradul de perfect slujnicar, cată, mai întîi de toate, să facă amor cu slujnicele, să suspine neîncetat pentru dînsele și să sufere de multe ori asprimea gerului, ploaia și alte calamități, ca să poată conversa o jumătate de oră cu prea iubita sa slujnică în budoarul ei cel parfumat cu estract de ceapă sau usturoi.
Ciocoiul infernal
Ce groaznic întuneric!…
Și luna cum lucește!…
Teribil suflă vîntul!…
Și glasul filomelei
Îmbată ochii mei!…
În aste triste locuri
Și pline de amor,
S-arată înainte-mi
Un trădător ciocoi,
Ce țara-ntreagă face
Să geamă surîzînd;
Ș-înfige ciocu-n sînul,
În sînul maicii sale;
Ș-a doua zi cu botul
Mînjit d-al țării sînge,
Se plimbă prin oraș!…

Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala, de Nicolae Filimon (06 septembrie 1819 - 19 martie 1865).

Foto: „Nicolae Filimon” de unknown - http://www.bucurestiivechi.ro/wp-content/uploads/2010/08/6.Nicolae-Filimon-.jpeg. Sub licență Public domain via Wikimedia Commons -
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Nicolae_Filimon.jpeg#mediaviewer/File:Nicolae_Filimon.jpeg

Vezi si: Nicolae Filimon, scriitor si folclorist

Nicolae Filimon - scriitor, folclorist, critic muzical

Nicolae Filimon s-a născut în 06 septembrie 1819, în București și a murit în 19 martie 1865, de tuberculoză. E înmormântat în cimitirul Bellu.

La 05.12.1857 debutează în publicistică, la ziarul "Naționalul", cu foiletoane ți cronici muzicale: Paralelism între fosta direcțiune și cea de astăzi; Teatrul italian. Lucrezia Borgia; Ernani.

Revista româna a lui A. I. Odobescu publică în foileton romanul Ciocoii vechi și noi sau Ce naște din pisică șoareci mănâncă și în anul 1863 apare în volum acest roman, fiind considerat cea mai cunoscută operă a sa, cu al său personaj celebru Dinu Paturică. Acel Dinu Paturică ce-și are o mulțime de corespondenți în zilele pe care le trăim. Despre romanul amintit se spune că este primul roman realist românesc.

Nicolae Filimon descrie astfel pe Dinu Păturică: un june de 22 de ani, scurt la statură, cu fața oacheșă, ochi negri, plini de viclenie, un nas drept și cu vârful cam ridicat în sus, ce indică ambițiunea și mândria grosolană. 

sursa: http://parohia-priboienii-de-sus.crestinortodox.ro/articole/psaltul-folcloristul-si-criticul-muzical-nicolae-filimon-719

Substanța romanului: ciocoismul, forma românească a parvenitismului, a venalității și a lăcomiei, a lipsei de repere morale, a mitocăniei agresive și viclene, a exhibiționismului îmbuibaților și îngâmfaților.

A fost nu doar scriitor, ci și între primii folcloriști români, primul critic muzical român modern, și flautist.

Într-o cronică muzicală își exprima opinia cu privire la originea baladelor și cântecelor lăutărești: muzica bisericească. Influențele orientale au apărut în timpul domniei fanariote, când la curțile domnești erau aduși cântăreți otomani.

*

Fiind alături de ideile înnoitoare de libertate și independență națională ale revoluționarilor de la 1848, Nicolae Filimon se apropie de concepția revoluționarului și istoricului Nicolae Bălcescu, înțelegând că înfrângerea Revoluției din Ungaria a fost din cauza lipsei unui front comun al națiunilor oprimate împotriva imperiului habsburgic. Scria în ziarul Naționalul din 1860, cu prilejul reprezentării operei Hunyadi László de Ferenc Erkel : Ungaria și România ce înfruntară mult timp furia fiilor lui Mahomed, astăzi căzute din antica lor splendoare, se privesc una pe alta cu ochii plini de lacrimi și pare că își zic : “la ce grad de mărire am fi ajuns noi astăzi, de nu ne-am fi sfâșiat una pe alta ca tigrii deșertului”.

Ion Ghica il descrie pe Nicolae Filimon într-una din Scrisorile sale: Acei care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel și voios, totdeauna mulțămit cu puținul ce câștiga prin munca și talentul său; caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea; modest până a roși când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent. Literatura a pierdut în el pe unul din luceferii săi.