Cadoul şi gândul. Citate favorite

Cadourile făcute fără bucurie - nu din inima curată - nu aduc vreun folos real, deoarece, odată cu el, atunci când e firesc, se dă încă ceva, nevăzut, incomparabil mai preţios decât însuşi cadoul – şi anume gândul care-l însoţeşte, adevăratul aducător de prosperitate sau nenorocire. Chiar şi cel mai neînsemnat dar bănesc (in raport cu posibilităţile) făcut însă cu bucurie, cu îndemnul sincer de a veni in ajutorul celui împovărat, îl înfăşoară pe acesta in elementul mental ca şi cu o învelitoare magică. Un asemenea dar, nu numai că a înlăturat lipsa materială pentru moment, dar i-a şi insuflat ceva, incomparabil mai preţios: l-a dăruit pe omul nevoiaş cu forţa spirituală, i-a întărit dorinţa de a prinde puteri, cu care să înlăture sărăcia şi atârnarea de altul.

Pe când omul care dăruieşte in silă sau din datorie, fără bucuria de a dărui, fără simpatie şi iubire pentru aproapele, acela poate să uşureze lipsa materială pentru o clipă, dar dania care nu e însoţită de “O bucurie adâncă şi de bune intenţii”, e stearpă pentru suflet. Darul făcut numai sub presiunea opiniei publice, cu zgârcenie, are o influenţă mentală nefastă asupra primitorului, acţiunea rea “care prin ricoşare se întoarce asupra dătătorului, conştiinţa darului silit neînsufleţindu-i omului mulţumire deplină, ci exact contrariul (Prentice Mulford).

(In Prefaţă la In zarea nemuririi, de Prentice Mulford, Ed. Lotus, Bucureşti, 1992; traducere şi prefaţă: Alexandru E. Russu-Bahmut)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 

Prentice Mulford s-a născut la 05.04.1834 in Sag Harbor (Long Island), New York, şi a decedat la 27.05.1891, in barca sa ancorată aproape de Long Island – a murit liniştit, fără vreo aparentă boală sau suferinţă. După 30 de ani – cât au stat într-un mormânt nemarcat – rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate in cimitirul Oakland din Sag Harbor şi pe piatra de căpătâi scrie: “Gândurile sunt lucruri”.

A avut o viaţă tumultoasă şi era considerat un “om ciudat”. La vârsta de 22 de ani s-a îmbarcat pe o navă, spre California - unde a stat 16 ani, fiind căutător de aur, de argint, profesor, bucătar, observator al naturii umane ş.a., dar nu pentru bani făcea ceea ce făcea, ci pentru a experimenta. A fost un profesor înţelept, mergând pe ideea că fiecare trebuie să înveţe ceea ce i se potriveşte, ceea ce i se pare necesar şi să îşi descopere singur esenţa, nu să înveţe ceea ce ştiu ceilalţi că trebuie învăţat. A scris mai multe povestiri umoristice scurte, a fost jurnalist şi autor. In anul 1865 a devenit interesat de fenomenul mental şi spiritual. A ajutat la fondarea curentului filosofic Noua gândire (The New Thought) care există şi azi, curent considerat de mulţi ca derivând din scrierile nepublicate ale lui Phineas Quimby (filosof, vindecător, mesmerist şi inventator).

In zarea nemuririi, apărută prima dată in România in anul 1947, înainte ca cenzura comunistă să devină totală, sunt traduse câteva dintre eseurile publicate de Prentice Mulford in lucrarea sa (de şase volume) The White Cross Library - Your Forces and How to Use Them.

Invata sa te regenerezi. Forta Naturii

Cu inceputul fiecarei primaveri, pe planeta noastra isi reincepe actiunea forta, care porneste si iradiaza de la soare. Ea patrunde in tot ceea ce este organic si in primul rand in om – cel mai inalt, cel mai complex si totodata cel mai susceptibil organism intelectual. […] La ivirea primaverii se produce si in noi un fel de “naparlire”! Atunci eliminam vechea substanta care nu mai poate fi asimilata acum si intuim o alta noua, in cazul in care, se intelege, acordam fortei regeneratoare posibilitatea de a actiona binefacator asupra noastra. In acest timp e bine ca trupul nostru sa inceteze a mai lucra, asa cum inceteaza la animale, pentru ca tot ce e viu are nevoie si de odihna.

Dar cum sa faca omul modern asa ceva? Cum sa-si neglijeze indeletnicirile, sa se priveze de painea cea de toate zilele pentru a se da pe sine “reparatiei primaverii”? Hotararile omenesti nu sunt intotdeauna cele mai firesti. Atunci cand natura ordona “la odihna”, omul raspunde “la munca”, aruncandu-se singur in oceanul suferintelor.

Nu exista granita intre spirit si materie! Materia este expresia gandului accesibil simturilor noastre externe.

Nu trebuie sa fim mereu “in plina uniforma de parada”; cateodata, ba chiar adeseori, trebuie sa ne luam libertatea de a lasa sa se mai odihneasca bunele noastre maniere, ale corectitudinii si ale cerebralului si a spune tot ce ne trece prin cap, prostii, trivialitati chiar, fara sa ne fie teama ca vom fi supusi unei critici oarecare, unei atitudini dispretuitoare.

Trebuie sa vrem sa ne pastram nepasarea inerenta tineretii, tinuta, vioiciunea, gratia si puterea trupului nostru.
(In zarea nemuririi, Prentice Mulford, Ed Lotus, Bucuresti 1992; traducere de Alexandru E. Russu)

Invata sa te regenerezi! :)