Nemultumitii sunt fiinte umane

Nu mai știu în ce context, Gică Hagi a spus: Omul e o persoană umană. Sigur că râzi, dar unuia cu renumele lui Hagi îi poți accepta astfel de aiureli.

Când, însă, apare un afacerist milionar devenit și politician (vicepremier) și, referindu-se la oamenii care protestau in stradă (pe la începutul lunii) pentru că le sunt diminuate veniturile, face afirmații de genul: ... venim și spunem așa: știm că e complicat, știm că sunteți cu toții ființe umane... dai din buze ca un pește, pentru că n-ai replică.

Aroganța unora are limite? Doar întreb!

Desigur, îi înțelege pe acești oameni, și el ar protesta in locul lor (dacă ar fi ființă umană? doar întreb!)

Oare atunci descoperise expresia ființe umane și-i plăcea cum sună? Doar întreb, nu afirm, să n-avem vorbe! A repetat: Indiferent că sunteți în zona bugetară, zona antreprenorială, că sunteți profesori sau judecători, știm cât este de complicat pentru o ființă umană să fie în situația în care să dea ceva sau să i se ia ceva. Elevi, școlari, studenți, sindicaliști și așa mai departe. Nu e că nu ne dăm seama sau că nu înțelegem cât de complicat este pentru fiecare ființă umană (...)

Ce sunt cei la care se referă vicepremierul când zice știm, înțelegem? Persoane non-umane? Doar întreb!

Sursa foto (făcută cu IA): https://pixabay.com/users/artychoc-29242728/

Aroganță cu muștar

Unii dintre politicienii lumii dezvoltă o „aroganță patologică” atunci când ajung să coordoneze vreun minister, să facă parte din Parlament s.a.m.d.. Se comportă ca unii care timp de-o jumătate de viață au fost marginalizați, ironizați și mai știu eu cum și acum, când au „puterea”, își arată „valoarea”, vor să-și scoată pârleala, să arate ei "ălora" că e rândul lor acum. Hm.

Unii cetățeni se întreabă de ce politicienii (nu chiar toți) îi iau pe cetățeni de idioți. Răspunsul e simplu: pentru că i-au votat pe ei. Problema e că în Ro nu avem ofertă prea bogată când vine vorba de alegerile electorale și mulți politicieni au fost parte (ca membri sau simpatizanți) din „partidul” de tristă amintire Frontul Salvării Naționale (FSN) – cei tineri par a fi urmașii, învățăceii etc. primilor.

Pâine cu muștar

Dacă nu urmăresc, în mod regulat și voit, diverse emisiuni la TV și totuși, când sunt în apropierea unui televizor deschis și văd/aud „minuni”, se poate spune că e plin de astfel de „minuni”?

Acum vreun an – nu țin minte datele, dar rețin „aparițiile deosebite” – președintele partidului USR declara că atunci când nu se ajungea cu banii mânca... pâine cu muștar. Era o emisiune unde era un bucătar și o tipă care stătea la masă cu politicianul și discutau diverse – am aflat acum, când am căutat „probe”. La min aprox 19 zice de pâine cu muștar.

https://www.youtube.com/watch?v=jIw94uHDGKQ

Mă prefac a-l crede. Pe de altă parte, dacă chiar a fost atât de sărac, nu prea e de mirare aroganța care-l caracterizează. Cred că nu sunt prea mulți cei care „s-au ajuns” și rămân cei care au fost. Poate greșesc...

Revenind la emisiunea TV. Prima dată atenția mi-a fost atrasă de observația femeii care i-a zis să-și țină bine ochelarii că de vor cădea... Iar el zice ceva gen: „Bănuiesc că de se întâmplă e cineva pregătit...” Sigur, a glumit.

Faza cu ochelarii e de-o aroganță extremă, în opinia mea. Tipul era vicepremier pe atunci, se afla în plenul Camerei Deputaților și-i cad ochelarii de pe pupitru dar nu se ridică să și-i recupereze; tipa de lângă el (colaboratoare a lui, zice el) cheamă un angajat al Camerei și tipul îi arată cu degetul unde sunt ochelarii. Angajatul îi ridică și-i dă tipului, care nu se deranjează să mulțumească. Întrebat despre gest spune ce spune apoi zice că el și angajatul și-au zâmbit (aveau măști amândoi), și i-a mulțumit. În filmare nu pare că i-ar fi zâmbit (nici măcar din ochi, pentru ca nu prea privea spre om); cât despre mulțumesc... o fi fost în mintea lui, a politicianului, dar din imagine nu se deduce nici măcar un gest de mulțumire. Dacă greșesc, mea culpa – de aceea postez link-ul, să vadă și alții, iar dacă greșesc, să-mi spună.

https://www.youtube.com/watch?v=shEake3d7DE&t=44s

Pe la min 0:42 începe scena cu „mulțumesc”.

În aprilie a.c., șeful de la Ministerul Agriculturii e întrebat ce-ar face de-ar avea pensie de o mie de lei și ar vedea că-i 60 de lei kilul de carne de miel: și-ar cumpăra? câtă?! Ce zice omu’: „Vorbiți cu un om care atunci când eram la liceu de foarte multe ori mâncam pâine cu muștar”. „Știu ce înseamnă să te restrângi”, mai zice el și, evident, este empatic – îi înțelege pe oameni. Altfel spus, ne "restrângem" și ne cumpărăm muștar; de pâine vedem de unde facem rost – dacă n-o veni unul să zică precum Maria Antoaneta: „dacă nu au pâine, să mănânce cozonaci”. Cozonac cu muștar. Mda.

Cu gura lui le zice el, ministrul, la adresa de mai jos.

https://www.youtube.com/watch?v=kqgM3Fgp_AA

Poate că ar fi bine să ne apucăm toți de mâncat pâine cu muștar - reușim să ajungem politicieni de succes în Ro și, pe cale de consecință, bogați bine.

Să declare un sportiv de performanță (de exemplu), foarte premiat, că a mâncat în tinerețe pâine cu muștar e una, dar s-o facă un politician mi se pare deplasat! E aroganță, din punctul meu de vedere. E ca și cum le-ar spune cetățenilor – pensionarilor, în special, dar și altor oameni cu venituri mici și foarte mici – că ei s-au descurcat cu pâine și muștar în tinerețe, deci nu e dracu’ chiar așa de negru și-ar putea face și ei, pensionarii (și săracii țării) acest efort.

Să fii sărac și să devii bogat prin muncă, prin aptitudini etc. e demn de laudă, de dat ca exemplu, dar chiar și în astfel de situații e bine să nu fii arogant, iar dacă alegi să calci în politică ar trebui să păstrezi pentru tine astfel de amintiri pentru că acum ești acolo (în rândul politicienilor) să rezolvi lucruri pentru ca alții să nu treacă prin ce-ai trecut tu. Părerea mea.

Nu mai știu cine zicea ceva de genul: nu poți eradica sărăcia cu oameni care îi urăsc pe săraci. În România pare că se dă o luptă împotriva săracilor, nu a sărăciei...

Amenințătorul deget arătător

Degetul arătător – numit și indice (sau index, din latină) – este cel mai autonom deget.

Omul începe să arate cu degetul în primele 8-10 luni de viață; dacă n-o face până pe la 18-20 de luni există motive de a se crede că respectivul are ceva probleme.

Gestul de-a arăta cu degetul este foarte important: e un semn că bebelușul și-a dezvoltat anumite abilități sociale și de comunicare. Întinzând degetul arătător (cu braț cu tot sau ba), bebelușul poate transmite un mesaj, poate atrage atenția și poate încerca să influențeze acțiunile sau reacțiile celorlalți spre ceea ce indică el. Pe măsură ce avansează în viață, omul ar trebui să cam renunțe la acest gest.

Pentru cei care studiază limbajul trupului sunt importante și pozițiile degetelor.

Arătarea cu degetul e un gest obișnuit și e folosit atât la indicarea a ceva într-o fotografie, de exemplu, cât și pentru sublinierea unei afirmații, dar în cele mai multe cazuri gestul pare agresiv și nepoliticos, ceea ce face ca persoana cealaltă să se simtă ca și cum ar fi admonestată și chiar amenințată – mai ales dacă degetul mare este ridicat, nu strâns în pumn lângă celelalte.

Degetul arătător ridicat și ținut nemișcat semnifică atenție; dacă e ridicat și pendulat stânga-dreapta, se substituie mișcării capului în sensul nu.

Aproape toate gesturile pe care le face omul cu degetul arătător drept (dacă e dreptaci) au conotații negative și inspiră sentimente negative (sentimente care nu-s doar frică, așa cum își imaginează sau își doresc cei care amenință cu degetul arătător). E un gest care exprimă agresivitate și dominare, impunerea unor reguli proprii, tradiții, inflexibilitate.

Fiind un gest mai mult sau mai puțin inconștient (reflex) unii îl folosesc să atragă atenția, să determine pe cineva să conștientizeze ceva (să bage la cap) și adaugă o greutate nedorită gestului făcându-l să pară și mai agresiv.

A arăta cu degetul către alți oameni este considerat nepoliticos, deoarece este un gest asociat cu alocarea vinei (a arăta cu degetul spre...). Arătând spre cineva, automat și fără consimțământul acestuia, îl facem subiect de cercetare. A arăta cu degetul spre cineva înseamnă a acuza, a amenința...

În anul 2020 era o modă printre șefii de stat și de guvern: apăreau la TV și păreau că împung sacadat, cu arătătorul, telespectatorii în piept sau în umăr spunându-le că de nu ascultă ce li se spune va fi vai de capul lor (nu acestea erau cuvintele, bineînțeles, dar așa se traduceau însoțite de acel gest stupid pe care experții în comunicare nu-l recomandă în general, și cu atât mai mult nu-l recomandă politicienilor care se adresează cetățenilor). Oamenii percep acest gest ca fiind agresiv, adesea simțindu-l ca și cum ar fi o înjunghiere. Or vrea unii să arate spre alții pentru a le aduce la cunoștință punctul lor de vedere sau pentru a indica o direcție, dar e un gest prea puternic.

Când cineva își închide palma (strânge celelalte degete sub index) și arată cu degetul arătător vrea să transmită autoritate, dar nu le iese tuturor (mai ales celor care arată de parcă au exersat gestul înainte de a-l face în public).

Degetul îndreptat împotriva cuiva, cu pumnul dedesubt, este acuzator; când pumnul e poziționat la stânga arătătorului drept (sau la dreapta celui stâng) este un gest amenințător. Când degetul mare este ridicat și arătătorul e întins gestul indică ostilitate într-un grad ridicat (zice Joseph Messinger în Dicționar Ilustrat al Gesturilor).

Un fost șef de stat, de curând, tot la televizor, și-a încheiat discursul printr-un gest cu degetul arătător, ca și cum lovea telespectatorii cu o nuia, rostind apăsat Dacă nu aveți grijă urmați voi – ceva de genu’, cu referire la agresivitatea unui stat din zonă. Acum, chiar de-am urma noi: de ce naiba amenință populația?! Ce poate face populația pentru a opri un război pe care-l vor unii?!

Un fel de concluzie. Gesturile făcute cu degetul arătător sunt universal ofensatoare și trebuie evitate cu fermitate (mai ales de politicieni la adresa cetățenilor).

În limbajul trupului, gestul e considerat a fi unul gen supra-alpha și cei care-l fac vor să dea impresia de autoritate, de putere, dar cel mai adesea efectul este unul contrar.

E un gest cu două tăișuri arătatul cu degetul: unii se vor supune la orice, de frică, dar alții e posibil să sară la gâtul autoritarului.

sursa foto:

Image by OpenClipart-Vectors from Pixabay

Image by Clker-Free-Vector-Images from Pixabay