De ce merge Buhuhu la mare

Actualizare 26 iulie 2022

Insul în cauză și-a cerut scuze public. De ce abia acum (și după atâtea abureli) e important, dar... poate că nu mai contează.

Am aflat, și eu, că există un tip (nu-i scriu numele pentru că nu-l vreau asociat direct cu acest blog) care se laudă cu nevasta care arată ca o minoră... Ca o minoră! Nu spune că are „aspect adolescentin” sau ceva de gen, ci „minoră”. O fi, omul, cu gândul la minore... Nu-i nici tocmai moral și sigur e ilegal (dar el s-o gândi la minore care au împlinit vârsta de 15 ani și, conform legii din Ro, masculul e liber să dea atacul). Totuși, nu-l „bănuiesc” de pedofilie – dar tot cu „p” începe și chestia la care mă gândesc. Sau e doar arogant.

Nevastă-sa arată (așa de) „minoră” – zice el – pentru că „se îngrijește! Dâng, dâng! O fi și îngrijire, dar e... genetică! Așa-i ea, de felul ei, de la „mama natură” (dacă nu-i de la bisturiu și botox). De-asta e cu ea, pentru că are aspect tineresc?!

Îi spune unui reporter: Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Uită-te la ea! Câți ani îi dai?

Ups! Dacă nu arăta „așa”, la vârsta ei de 41 de ani, ce făcea omu’, divorța? Căuta alta, care să arate ca o minoră? Oricum, nu-i un compliment când spui cuiva „ce bine arăți la vârsta ta”.

Zice el (după ceva cuvinte de umplutură): Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. (...) Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!

1. Nu specifică: la care „noi” („venim la mare”) se referă? La el și la nevasta lui? La el și la toți bărbații care au depășit vârsta de 40 de ani? Ceilalți bărbați ce-or zice? Tot pentru piele, țâțe și buci merg la mare? A jignit, probabil, o mulțime de bărbați ale căror iubite n-or fi perfecte, ca a lui, după standardele lui.

2. „Ei” – care or fi ei! - merg la mare să vadă țâțe și buci?! Sunt chiar așa de disperați să vadă? Înseamnă că n-au văzut de ceva timp...

3. Cine vrea la mare tre’ să arate bine?! La mare nu merg oamenii doar pentru "țâțe și buci", mai merg pentru aerosoli, pentru vitamina D, pentru odihnă și multe altele.

4. Omu’ e, săracu’, prost de tot (informat). În capul lui, celulita „se duce” dacă faci sport. În capul lui (nu întrebați care cap!) celulită au doar femeile cu strat mai mare de țesut adipos...

5. În capul lui, o femeie tânără care a născut ar trebui să nu mai meargă la mare, pe plajă, dacă are vergeturi pe abdomen... 'că le vede el și-și strică ziua?

6. De ce are el impresia (e plin de impresii!) că cele care merg la mare vor să-i arate lui piele și vor să se împrietenească? Sigur, nu neapărat cu el, e om însurat, serios și nu discriminează... Din ce puț al gândirii a extras această generalizare?

7. De ce crede el că tinerele abia așteaptă să le privească sânii și fundul bărbații de vârsta lui?

8. Individul își dă seama că și-a jignit nevasta? N-o fi dat pe gură în numele lui (ceea ce-i și mai rău), dar a dat. El merge la mare să vadă ce nu are acasă? Vrea ceva nou, ceva „proaspăt”?!

Am văzut poze cu Buhuhu... Probabil că nu e fotogenic. Ce-ar fi să i se interzică să meargă la mare, să nu sperie minorele?!

Sau... omu’ făcea reclamă mascată cabinetelor unde femeile pot fi „scăpate” de celulită și alte imperfecțiuni?! Hm. Se poartă reclama mascată.

Insul se „apără” dând cu bățul în baltă și mai rău.

Citez: Am criticat public expunerea obezității și celulitei. Nu sunt primul care spune că avem o epidemie de obezitate. O spun medicii și o vedem cu toții.

Cum scriam mai sus: tipul e foarte, foarte prost (informat). Celulită poate avea și o femeie slabă. Apoi, sunt destui care nu văd „epidemie de obezitate”. Când chiar numai unul n-o vede înseamnă că „toți” nu sunt toți – generalizare stupidă, de om fără argumente (dacă mulți au zis... dacă zice la TV, dacă scrie în ziar... așa e!)

Citez: Cei care încă mai avem curajul să vorbim deschis și să deranjăm corectitudinea politică exagerată trebuie să o spunem deschis. Obezitatea este o problemă națională. 

Ce mare curaj îți trebuie să dai în femei care nu-s perfecte fizic!

El nu „deranjează” corectitudinea politică exagerată, el jignește, la grămadă, femeile (tinere sau mai puțin tinere). Afirmând că vrea să vadă la mare „țâțe și buci” (că poate se împrietenesc) se referea la obezitate... Sigur că da!

Citez: Da, am spus că fetele ar trebui să mai treacă pe la sală.

Și scapă de vergeturi și de celulită? Cât de prost (informat) trebuie să fie pentru a se „apără” în acest fel?! Poate-i spune antrenorul personal (habar n-am dacă are!) cum e treaba cu celulita și vergeturile...

Din câte am aflat ieri, omu’ „prezintă” la TV o emisiune de umor. O fi pe bune angajat la o astfel de emisiune?! Cei care-l plătesc sunt siguri că vor ca femeile cu celulită, cu vergeturi, cele care nu merg „la sală” și toți prietenii și rudele acestora să nu mai urmărească emisiunea?

„Erată”: Nu prezintă emisiunea, a fost invitat la emisiune, alături de alți invitați. Mulțumesc, Potecuță.

În urmă cu mai mulți ani, un alt specimen „dădea în femei” – ăla e (era?) regizor și nu mai știu ce, și i se urcase succesul la cap, probabil, și-a zis că cel mai bine e să „bată” ceva femei. Singura diferență între cei care dau cu pumnul în femei și cei care dau cu vorba este că ultimii nu lasă urme fizice. Altfel... o apă și-un pământ și unii și ceilalți. Părerea mea.

Cei care fac astfel de afirmații sunt ca cineva care ar închide ochii și-ar trage în mulțime cu pistolul: nu vor ști pe cine nimeresc și vor ucide. Pentru că vorbele chiar pot ucide... sau pot schilodi psihic pe unii mai sensibili.

Sursa foto: http://platonicsense.tumblr.com/post/1157393298/coisas-da-vida

Bărbați la bârfă

Atenția mi-a fost atrasă de o discuție purtată de doi tipi în parcarea din apropiere. Le auzeam doar glasurile – nu le-am recunoscut și nici n-am avut curiozitatea să aflu dacă-i știu pe cei doi măcar din vedere. M-am străduit să fac abstracție de problemele de serviciu, cu salariu și șeful aveau maaari probleme: munceau o zi și-o zi și le-a micșorat salariul, dar cheltuielile nu le micșorează nimeni, unele fiind fixe (expresia unuia dintre ei), dar când au zis numele unei tipe am ciulit urechile.

- O iritată! zice unul dintre ei după ce s-a plâns celălalt de respectiva colegă (am dedus). Am program până la 19; la 19 fără un minut mă sună și-mi spune că are nevoie să o duc dracu’ știe unde. (am dedus că tipul e șofer la vreo firma; curier, sau ceva cu mașina). Ce puii mei să-i zic? Nici nu știu de câte ori mi-a făcut la fel.

- Și aia, de la secretariat – cum puii mei o cheamă? (îi spune celălalt) - se îmbracă de parcă lucrează pe centură. Și-i urâtă.

- Și cutărică (prenumele) tot așa!

- Aia-i „panaramă”!

- Eram într-o zi la bancomat și vine la mine să mă întrebe la cât încep munca a doua zi. Ce puii mei treabă are ea? Voia s-o iau de acasă că nu știu ce! Atâta se mai răsfăța. Ce puii mei au femeile de se răsfață atâta?

- Și-ai luat-o de acasă?

- Ce puii mei puteam să fac? Se are bine cu... și aia-i cu șefu’.

Au mai ținut-o așa câteva minute dar nu i-am mai ascultat cu adevărat și pentru că nu păreau că vor schimba curând subiectul am „pornit” muzica în căști.

Nu am redat ad litteram dar diferențele între ce-am scris și ce-au zis nu-s tocmai esențiale. M-am comportat ca o babă curioasă – nu-i prima dată! (cred că-i pleonasm „babă curioasă”, dar nu contează!) Nimeni nu-i perfect! Dar zău acum: cum să rezist când aud doi tipi necunoscuți discutând despre femei? (când cunoscuții vor să bârfească schimb vorba)

În urmă cu mai mult timp, într-o noapte pe la ora 23, doi puștani („aburiți”, cred) treceau prin zonă și se tot întrebau (de răsuna valea!) pe cine să sune să vină cu ei la terasă. Unul dintre ei zice: „Sun-o pe X, că-i „gioarsă” și vine”. Ăla sună, vorbește cu lugu-lugu, și tipa îl refuză – am dedus, pentru că după ce și-a luat, „dulce”, „la revedere” a început s-o înjure și s-o facă în toate felurile, în timp ce amicul râdea bahic.

„Morala”: ai grijă ce vorbești și unde ‘că nu știi niciodată cine te aude.

Caractere dezvăluite

Se spune că în situații excepționale oamenii își dezvăluie adevăratul caracter. Sunt oameni pe care îi știi de-o viață și îi consideri niște “papă-lapte” pentru că nu sunt agitați să facă și să desfacă, iar în situații excepționale (cutremure, incendii, inundații etc.) ȋi vezi cum devin lideri și, prin calmul lor, reușesc să salveze vieți și bunuri, gestionȃnd situația ca și cum asta ar fi făcut toată viața. Și vezi, în același gen de situații, oameni pe care-i considerai puternici, adevărați protectori, cum o iau la goană fără să ofere cuiva ajutor, fără să le pese pe cine calcă în picioare.

Ce-mi veni cu “povestea” asta? La o postare despre foc, Laura a amintit într-un comentariu un film: “Flăcările destinului”, despre un incendiu într-un bazar din Paris și despre lașitatea unor bărbați, despre interese diverse apărute din dramele unora. Lașitatea mi-a amintit o întâmplare petrecută cu ani în urmă; nu voi uita niciodată acea zi, chiar dacă mi-o amintesc doar ocazional.  

În vara anului 1986 (cândva în august, nu știu data exactă și nu am căutat-o pe net), eram la o prietenă care locuia la etajul șapte al blocului. Ne-am adunat câțiva la o ceașcă de vorbă până ea termina de gătit pentru ziua aceea. Eram acolo: eu, ea (T), cei doi frați ai ei, prietenul meu de atunci, un amic, bunica prietenei (foarte bătrână și fără prea multă vlagă în picioare), mama prietenei (și aceasta în pat, bolnavă). Râdeam, discutam, în bucătărie. La un moment dat am avut senzația că se depărtează de perete capacul aragazului. N-am avut timp să spun “cred că e cutremur” pentru că a și început să se legene blocul, la modul serios. Ședeam pe un scaun lângă fereastra deschisă. Am aruncat o privire pe fereastră și-am zis pas: nu se putea scăpa pe acolo. Pe scări nu e indicat să fugi, cu liftul nici atât… M-am reașezat pe scaun și mi-am aprins o țigară. Ciorba din oala de pe foc sărea în jurul aragazului. T. a stins focul și, încetișor, a reușit să pună oala în chiuvetă. M-a rugat să o ajut să le ducem in cadrul unei uși pe mama și bunica ei. Clătinându-ne, ținându-ne de ziduri și mobile, cu chiu cu vai am reușit să le aducem în holul de la intrare. M-am reîntors la masă, să-mi continui țigara - “fie ce-o fi mi-am zis”. La etaje inferioare am mai “prins” cutremure, dar era prima dată la etajul șapte! Ce să faci în astfel de situație?! Să te arunci pe fereastră?!

Ce au făcut cei patru tineri viteji, altfel, nevoie mare? La primul semn de cutremur s-au adunat ciorchine pe pragul ușii de la intrare, pe care o deschiseseră larg, și întindeau mâinile spre noi, strigând in cor: “Haideți aici! Haideți aici!” Cum ședeam pe scaunul de lângă fereastră  - T. se așezase și ea la masa din bucătărie, și fumam amȃndouă - i-am văzut pe cei patru cât de caraghioși arată înghesuiți pe acel prag! Nu aveai loc să arunci un ac între ei! Unde să mai încapă patru femei, între care două bolnave?! I-am arătat scena gazdei și m-a pufnit râsul! Am rȃs cu lacrimi! La fel și T.! Îi priveam și râdeam ca proastele, comentând cu voce tare ce “bărbați de nădejde” avem lângă noi! Cutremurul se potolise, dar ei tot acolo erau! Imaginați-vă patru tineri înalți, lați în spate, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, înghesuiți în cadrul unei uși și dând din mâini ca o caracatiță din tentacule! Singurul ”ajutor” primit de la ei a fost imperativul indemn “haideți aici”. De atunci, cȃnd ȋmi vine in minte oricare dintre cei patru ȋi văd - pe toți - numai in postura aceea caraghioasă.

E sub demnitatea mea!

Femei sau bărbaţi, cu toţii ne dorim să avem cu cine împărtăşi bucuriile, alături de cine să trecem hopurile de care mai dăm in viaţă. Ne dorim să iubim şi să fim iubiţi.

Unii îşi doresc să fie cu cineva – cu oricine! – numai pentru a nu mai fi singuri; alţii doresc să aibă pe cineva alături pentru a nu fi nevoiţi să facă ceea ce nu le place; alţii vor să aibă alături pe cineva care să îi trateze regeşte doar aşa, pentru că există…

Am întâlnit o mulţime de oameni (tipologii) de-a lungul timpului. Unii cu suflet atât de bun încât aveam impresia că sunt ireali… Am întâlnit şi ipocriţi care pozau in oameni capabili să-şi dea şi cămaşa de pe ei pentru a-i fi bine altuia dar care nu făceau decât să-şi urmărească anumite interese. Am întâlnit oameni care au fost ajutaţi de o sută de ori şi dacă a o suta unu oară cine i-a ajutat n-a mai putut şi-au declarat duşmania pe faţă, strigând in stânga şi dreapta ce nenorocit e cel care nu i-a ajutat, după ce strigaseră cât de recunoscători sunt ei pentru ajutorul primit, ce suflet minunat au cei care i-au ajutat.

Am întâlnit femei care s-au căsatorit doar pentru a avea un copil căruia cineva să îi plăteasca pensie de întreţinere, pentru că ele nu aveau nevoie de “fraierul” pe care îl făcuseră tată. Am întâlnit femei care nu spală hainele copiilor, le aruncă şi cumpăra altele – chiar dacă nu-şi permit să facă asta şi împrumută bani nu doar pentru a cumpăra haine, ci şi mâncare; am întâlnit femei care-şi hrănesc copii mici cu snacks doar pentru că nu le place să gătească şi am întâlnit femei care toată ziua trebăluiesc, la serviciu, pentru soţ, pentru copii, pentru a fi curăţenie in casă… femei care se comportă, uneori, ca nişte servitoare, alături de bărbaţi care zac in fotoliu sau pleacă împreună cu prietenii şi când vin acasă – de oriunde – pretind ca mâncarea să fie caldă şi partenera să îi servească imediat, iar ei bagă sub nas, pleacă la TV şi gata munca lor pe ziua respectivă.

Am întâlnit bărbaţi care nu se sfiesc să spele vase sau rufe (şi) pentru partenenera de viaţă şi / sau pentru copii, bărbaţi care nu se dau in lături să gătească sau să folosească aspiratorul. Şi am întâlnit bărbaţi care îi numesc pe cei dintâi “nişte proşti aflaţi sub papucul femeii”, considerând că este sub demnitatea lor să-şi spele blidele din care mănâncă, să-şi spele ciorapii sau chiloţii! “Ce? Mi-am luat femeie ca să-mi spăl eu ciorapii?”, “Ce-s eu, slugă, să spăl vase şi să dau cu mătura?”, “E sub demnitatea mea să fac ceea ce trebuie să facă o femeie!”, "Vreau pe cineva care să mă scape de toate cele pe care le consider sub demnitatea mea a le face!”, “Nimeni nu mă poate convinge că nu e sub demnitatea mea să merg la piaţă!”, "E sub demnitatea mea să spăl rufe!” Bine, omule, dar doar pui rufele in maşina de spălat, închizi capacul, programezi maşina şi apeşi un buton! “NU! Aşa ceva nu trebuie să facă bărbatul! E sub demniatea lui!”, “Activităţile casnice intră in atribuţiile femeii”…, “Femeia trebuie să facă patul, ea trebuie să gătească şi să spele rufe, să ţină casa curată…”, “Cum să duc eu gunoiul?!”

Culmea?! Mulţi dintre aceşti bărbaţi fac tot ceea ce consideră a fi sub demnitatea lor! Doar că se plâng, şi se plâng… şi visează să întâlnească o femeie care să facă toate acestea; unii au angajat pe câte cineva să facă pentru ei curăţenie şi să spele rufe, dar blidele in care mănâncă zilnic tot ei le spală, cumpărăturile şi le fac tot ei chiar dacă e… sub demniatea lor. Hazliu este că-şi doresc să întâlnească femeia care să fie menajera lor, gratis… şi se miră că sunt singuri.

Cei mai mulţi dintre bărbaţii amintiţi mai sus sunt foarte politicoşi cu femeile, le oferă flori cu diferite ocazii, le cedează locul in mijloacele de transport in comun… sunt nişte gentlemani perfecţi pentru cei care nu-i aud vorbind despre cum e sub demnitatea lor să-şi spele ciorapii, mai ales când au o femeie lângă ei, femeie care are ca atribuţii şi spălarea ciorapilor bărbatului.

De ce se tem bărbaţii cel mai mult?

Habar n-am de ce se tem bărbaţii cel mai mult aşa că îi cred pe cuvânt - sau poate nu - pe cei care afirmă ca au publicat studii îndelung… studiate. Părerea mea: a nu se citi ce scriu pisălogii psihologii prin reviste - ca indicaţii pentru cititori - pentru că generalizează nepermis de mult pentru un psiholog.

Cică, cel mai mult bărbaţii se tem de medic. La un congres european al medicilor a fost prezentat un studiu pe tema comportamentului bărbaţilor in sălile de aşteptare ale cabinetelor medicale. Ei sunt mai nervoşi decât femeile - nu-şi găsesc locul, se plimbă, tuşesc, îşi strâng degetele. Un medic francez, pe numele lui Pierre Joue, zice că bărbaţii au această stare pentru că nu îşi cunosc propriul corp.

Zic şi eu: cred că azi, după ore şi ore petrecute in saloane de înfrumuseţare, la solar, in sala de sport, la coafor (oh! Scuze: la hair stilist) au ajuns să-şi cunoască şi corpul, dar tot sunt agitaţi in sala de aşteptare şi nu neapărat pentru că le e teamă, ci pentru că răbdarea lor are limite mai mici decât a femeilor - nu?! De la Natură femeile sunt îndeluuuung răbdătoare! Sunt nişte bărbate! (hhhm… poate din acest motiv bărbaţii sunt tot mai efeminaţi: să echilibreze balanţa). Dar sunt mulţi care se tem când văd un ac de seringă… îi vezi cum devin brusc palizi.

Apoi, bărbaţii se tem de concurenţă. Automobilistul Ayrton Senna (21.03.1960-01.05.1994) a declarat după câştigarea unei curse: Mi-a fost teribil de frică de adversari, dar fără acest sentiment nu aş fi putut câştiga! Ei, zic eu (deşi n-am habar dacă pilotul meu favorit a zis ce se zice că a zis), dacă pe circuitul de Formula Unu e valabil, pentru bărbatul care vrea performanţe in pat e posibil ca filosofia aceasta să-l distrugă, pentru că - zic cercetătorii - duşmanul cel mai de temut al unui bărbat este fostul iubit al partenerei deoarece el îşi imaginează că trebuie să demonstreze că e mai bun decât predecesorul (poate de aceea visează destui bărbaţii la virgine). Ceea ce e o prostie, dar cum să le-o scoţi unora din cap? Un bărbat sigur de sexualitatea lui n-are asemenea complexe - dar unul sigur de el e bărbat 100% nu un efeminat cu muşchi la ceafă.

Se mai tem bărbaţii de eşec. Dar mulţi oameni se tem de eşec, deci nu-i apanajul bărbaţilor. Cei mai mulţi doresc să fie mai presus decât femeile, să câştige mai mult decât ele, să fie întreţinătorii familiei - de câştigat câştigă mai mult decât femeile care au exact acelaşi fel de post  job cu ei şi prestează acelaşi tip de activitate, acelaşi numâr de ore… In mintea lor (asta cu mintea e de la mine) ei trebuie să fie, in viaţa socială, un succes de răsunet.

Bărbaţii se tem de lacrimi! Ei plâng rar, convinşi că lacrimile le trădează slăbiciunea, suferinţa, neliniştea (când sunt beţi nu se mai tem de lacrimi!). Dacă se întâmplă să plângă devin nervoşi, convinşi că numai femeile, firi mai slabe, au permisiunea de a plânge (poate de aceea bat unii femeile: le vine să plângă de neputinţă şi devin nervoşi).

Când o femeie plânge şi-l imploră să mai stea când el tocmai a aflat că a fost înlocuit ocazional, el se înduplecă şi mai stă. Atât de tare se tem unii bărbaţi de lacrimi încât decât să vadă o femeie plângând că el n-o vrea de nevastă o duce la starea civilă.

Textele motivaţionale ne arată că bărbaţii puternici au curaj să plângă. Aşa ar trebui să fie doar că… durerile mari nu au lacrimi iar oamenilor puternici nu prea le vine să plângă. Da’ ce ştiu eu?!

Se tem şi de calviţie. Îşi consideră podoaba capilară un plus al bărbăţiei - de aceea pare că a dat calviţia in toţi şi se rad pe scăfârlie (poate imaginându-şi că fac parte din trupele SEAL). Sau îşi lasă barba să crească, in compensaţie. Zău! Nu cred că bărbaţii se tem ce calviţie - poate că nu le place, e firesc, dar să se teamă?!

Frica de apropiere. Bărbaţii ar fi cuprinşi de o timiditate inexplicabilă atunci când se apropie prea mult de o femeie, de parcă in calea lor ar apărea un zid invizibil. Psihologii explică această teamă prin relaţia prea puternică dintre mamă şi fiu. Adică… îşi iubesc / respectă mama atât de mult încât au sentimentul că sunt pe cale de a comite incest? Nefiind psiholog nu prea înţeleg ce vor să zică psihologii dar mă gândesc la acei bărbaţi care abordează femeia ca un urs… Acelora le-ar trebui un zid real între ei şi femei.

Frica de impotenţă. Abia aici încep să cred că tocilarii au ceva mai multă dreptate. Zic ei că bărbaţilor le place să-şi manifeste calităţile extraordinare in pat. Şi cam fiecare începe prin a face comparaţii între el şi fostul ei, între el şi vreun prieten care se laudă de zor (şi care, poate, e încă virgin); se demoralizează total dacă ratează la prima întâlnire pe orizontală c’nd dorinţa e prea mare - şi mai sunt tute care nu găsesc altceva de făcut decât să râdă. Dacă nu reuşeşte să-şi satisfacă partenera - de parcă şi-ar şi da seama dacă ea nu vrea ca el să-şi dea seama - se va simţi frustrat şi va dori să încerce din nou şi din nou, să fie bine să fie amândoi pe aceeaşi aripă de avion… Dar, vorba lui Pascal Bruckner: femeile sunt ca avioanele şi bărbaţii ca paraşutiştii; femeile continuă să zboare in timp ce paraşutiştii sunt in cădere liberă (citat aproximativ). Puţini sunt bărbaţii care pot diferenţia un orgasm mimat de unul real şi puţine sunt femeile care pot face acelaşi lucru in cazul bărbaţilor (dar şi mai puţini sunt bărbaţii care ştiu să mimeze un orgasm).

Impotenţa e dură şi se ştie azi despre aceasta mai mult ca la începutul secolului XX dar tot sunt multe necunoscute… Da, da… nu există bărbat impotent ci numai femei nepricepute (valabilă şi reciproca: nu există frigide ci numai bărbaţi nepricepuţi). Categoric astea-s legende urbane deoarece s-a dovedit că există o legătură între tulburările instinctului sexual şi hipertensiunea arterială, bolile de inimă, diabetul şi folosirea unor medicamente. Tutunul nu-i ajută şi nici alcoolul: alcoolul măreţte dorinţa şi scade potenţa (şi-i poate apuca plânsul şi dacă-i apucă plânsul devin nervoşi şi dacă devin nervoşi mai iau şi femeia la bătaie ‘că deh! ea e cu pricina).

Dacă vă uitaţi la unul care arată ca de pe planşa de la cursul de anatomie, capitolul muşchi, puteţi avea surpriza ca cel mai important muşchi să fie… cel mai puţin dezvoltat.

Impotenţa erectilă poate fi însoţită de tulburări de libido, de dereglări ale ejaculării sau de lipsa de orgasm - un necaz nu vine niciodată singur.

Se mai tem bărbaţii că le vor cădea dinţii, se tem că se îngraşă şi unii se tem de clovni... Sunt şi ei, bărbaţii, oameni, deci au temeri. Nimeni nu-i perfect.

(text preluat de pe un blog pe care îl voi şterge)

Virginul din Brasov

Totul este de vanzare

Brasov devine celebru si prin altceva - pe langa Biserica Neagra si Castelul Bran (care nu-i in oras, ci in judet): un tip in varsta de 29 de ani isi vinde virginitatea. A devenit celebru si povestea lui nu e doar  in The Mirror ci si in Daily Mail si prin alte parti.

Sebastian declara ca a lucrat mult timp prin Italia dar acum e fara ocupatie, are datorii, are un frate diabetic de care trebuie sa se ingrijeasca… Pentru ca nu are bani dar are virginitate s-a gandit sa o vanda (la licitatie). Daca tipele o fac de ce n-ar face-o si un tip?!

Desi anuntul e vechi de cateva saptamani (din ianuarie 2015) nu a gasit cumparator pentru virginitatea lui. Poate, totusi, gaseste pe cineva care sa-l ajute financiar chiar daca nu-i vrea virginitatea…

Anuntul lui suna asa: Barbat, 29 ani, Brasov. Constitutie atletica, brunet. Vand virginitate si rog seriozitate. Pret: de la 850 euro (700 lire). Nu e inclus transportul.

Si-a exprimat speranta ca va fi cineva din strainatate. Deh, vanzand virginitate poate avea pretentii dar prin astfel de declaratii as zice ca-si scade sansele. Apoi, cu tristete pe care o putem ghici, a mai declarat ca “nu face bine stimei de sine sa fii respins de o lume intreaga” – dar n-as zice ca il respinge o lume intreaga, ci doar cei care ar fi dispusi sa-i cumpere virginitatea si sa aiba si bani pentru a o plati si a se mai si deplasa pana la el sau sa-i plateasca drumul…

El nu intelege de ce nu a primit nicio oferta, mai ales ca n-a specificat daca doreste sa-si piarda virginitatea cu un barbat sau cu o femeie, afirmand ca nu-i Brad Pitt (daca ma intrebati pe mine B.P. e prea efeminat pentru un barbat) dar nu-i nici urat… Cu gusturile e dificil: ne putem considera aratosi dar conteaza cum ne considera ceilalti…

In 11 februarie a.c., in cancan.ro scrie ca tipul a luat ţeapa: ar fi primit o oferta de 9000 de euro de la o tipa care zicea ca-i din Brasov si care tocmai se pregatea sa mearga dupa el cand ar fi primit alte doua oferte de la o bucuresteanca si o constanteaca ce-i promiteau 15 mii de euro… Asa ca… a ramas cu virginitatea pentru ca ultimele doua l-au pacalit iar brasoveanca probabil ca s-a razgandit – dar afacerile sunt afaceri, n-ar trebui sa se supere cineva.

Asta cu pacaleala e scrisa in cancan si nu stiu cat de credibila e sursa…

Tipul are si pagina de Facebook pe tema vanzarii virginitatii... Sau avea...

Fapt divers: Pentru cine, poate, nu stie: frenul (aţa), la unii este mai subtire, la altii mai gros si mai fibros iar la altii este elastic – daca e fibros nu se rupe si pune in dificultate actul sexual. Apoi, nu se prea vede daca e rupt sau nu… Acum, ce sa zic?! Cea care-l va cumpara sa fie sigura ca marfa-i nealterata, mai ales ca… exista si fraul fibros…

Surse

http://www.mirror.co.uk/news/world-news/man-auctions-virginity-700-newspaper-5057722

http://www.cancan.ro/actualitate/umilit-in-ultimul-hal-cum-a-ajuns-virginul-de-29-de-ani-bataia-de-joc-a-doua-femei.html
http://www.clopotel.ro/educatie/educatie_sexuala/despre_sex/Pierderea_virginitatii_la_baieti-95.html 

Brigada gogoașă, a barbatilor cu burta

În alte armate nu știu cum este dar despre armata americană și soldații ei am aflat câte ceva din unele surse.

Pentru a rămâne în armată, soldații trec periodic prin anumite teste. Unul dintre acesta ar fi cel de “fitness”. Standardele militare presupun o estimare a grăsimii corporale prin măsurarea taliei şi a gâtului.

Pentru a scapa de surplusul de grăsime soldații recurg inclusiv la intervenții chirurgicale.

Experţii în fitness şi medicii au cerut, recent, modificarea standardelor de greutate aplicate de Pentagon, argumentând că americanii au o masă musculară mai ridicată acum, ceea ce nu înseamnă neapărat că sunt mai puţin sănătoşi.

Cei care pică testul de fitness sunt transferaţi, pentru o lună, într-o unitate specială pe care soldaţii din Marină o numesc "plutonul-cotlet" sau "brigada-gogoaşă".

Chiar dacă după acest program un militar trece cu bine testele de grăsime, şansele sale de a fi promovat sunt din ce în ce mai mici.

Sursa: antena3.ro

Dar dacă nu-i vrea armata, îi vor femeile! Cică…

Prin anul 2010, în Daily Telegraph a apărut un articol despre faptul că bărbații “cu burtă” sunt amanți mai buni, în sensul că pot duce mai mult decât cei subțiri. Asta rezultă dintr-un studiu efectuat în cadrul unei universități din Turcia. Bărbații mai grași care au participat la studiu au rezistat în medie 7 minute și 18 secunde, în timp ce bărbații mai slabi au realizat o medie de un minut și 48 de secunde. Se pare ca cei mai grași au un nivel mai ridicat de hormoni feminini, fapt care întârzie punctul la care acești bărbați ating orgasmul. Cei slabi, sau într-o foarte bună formă fizică, ar fi mai puțin “rezistenți” tocmai din cauza testosteronului.

Happy Weekend! Editia 43, la Elly W.