Duminică,
in dimineaţa zilei de Sânziene, am plimbat câinele, am udat florile din balcon -
şi am observat bobocei la cel de-al doilea leandru - şi pentru că afară era cam
mohorât m-am gândit că e timpul pentru un nou puzzle. N-a fost să fie puzzle pentru
că s-a brodit să ieşim.
Spre
seară m-a gâdilat creierul şi m-am gândit că ar fi o idee bună să recitesc
romanul “Cocoşatul” (Paul Feval). Cartea fiind foarte sus pe un raft am urcat
pe-un scaun, am mutat mai jos cutia cu miniaturi din porţelan, m-am răsucit să
răspund persoanei care tocmai intra in cameră şi… cotul meu a împins cutia. Poooc!
Cred că am deschis gura larg, şi nu îndrăzneam să mă uit in cutie - in urma căzăturii
s-a auzit ca şi cum ar fi fost o cutie din plastic plină cu monede nu cu
miniaturi din porţelan. Îmi era clar: bibelourile s-au spart.
Am
evaluat paguba: opt din cele patrusprezece erau… decapitate (in mare parte). Au
mai rămas şase in colecţie. Le-am
adunat pe cele sparte, gata să le arunc… “Nu le arunca! Pot fi lipite!” zice o
voce. “S-a dus răul” - zice o altă voce (şi mă îndoiam profund că ar fi aşa) ☺ “Bibelourile
ciobite au energii negative” se mai aude cineva. Hei! îmi zic in gând. Sunt
doar cioburi, bune de aruncat. Apoi: de
reparat n-am încercat, încă, să repar bibelouri sparte. Le-am aşezat in altă
cutie şi luni am cumpărat o soluţie de lipit porţelan, piatră şi alte
materiale… Rămâne de văzut când le voi lipi… Tot aveam chef de-un puzzle!
Abia
joi am văzut florile leandrului… De le vedeam mai repede le fotografiam pentru Miercurea fără cuvinte! ca şi cum au înflorit la trei zile după Sânziene. Habar nu am
când bobocii au devenit flori. ☺
Ella
e-n vacanţă, dar păstrez tradiţia Fleur and Color (on Wednesday).