Steaua Craciunului. Adventul foto 15

Auzise Bo prin sat că se difuzează un film la căminul cultural; un film despre plante decorative pe care le preferă umanii de Crăciun dar – cel mai important – și despre câini și pisici, iar el e direct interesat să mai afle câte ceva despre aceste vietăți – mai ales despre pisici.

S-a strecurat în sală fără vreo problemă, pentru că nu era prea multă lume acolo.

La asta nu se-aștepta! Pe ecran, un câine și o pisică păreau prieteni foarte buni, discutând lângă o minunată floare despre care cineva povestea că ar fi Poinsettia, numită și „Steaua Crăciunului” sau „Floarea Nopții Sfinte”.

Floarea ca floarea, dar pe el îl nedumerea prietenia celor două patrupede. El știa – ancestral – că pisica și câinele nu mai sunt prieteni de când pisica a înșelat încrederea câinelui.

Of! Prieteni sau ba, n-ar trebui să guste din floarea-stea! Nu e foarte otrăvitoare pentru ei (dacă nu se lăcomesc), dar nici bine n-o să le fie câteva zile! "Să le spună cineva!" gândea agitat șoricelul. Chiar atunci a auzit glasul din „spatele” ecranului – se spunea acolo fix ceea ce el gândea. Când privi în jurul lui... a nutrit speranța că au înțeles exact câinii și pisicile (și-și vor transmite informația de la unii la alții) pentru că umanii erau preocupați de ale lor.

Ziua 15 din Adventul fotografic este despre Poinsettia (Steaua Crăciunului), o plantă frumoasă care la mine nu ține mai mult de câteva zile. Mă bucur că în acest an nu am primit una pentru că mă doare sufletul văzând-o murind.

Ia-ţi câinele cu tine la muncă

Ia-ţi câinele cu tine la muncă, sau pisica!

Poate că nu-mi venea ideea să scriu despre această zi dar citind paginile scrise de Carmen in “jurnalul de vacanţă” (Între vis şi realitate) despre zilele petrecute in Piombino, Italia, am aflat că oraşul Piombino s-a autoproclamat “protector al animalelor de companie”. Acolo, animalele de companie au acces in magazine, iar in supermarket cărucioarele sunt prevăzute cu un coş special pentru câini.

De sute de ani, câinele e cel mai bun prieten al omului şi, mult timp, om şi câine, au muncit împreună - in unele cazuri a rămas la fel: câinii care apără turmele şi ţin animalele laolaltă, câini care ne protejează proprietatea, câini care descoperă droguri, câini salvatori, câini care caută suprevieţuitori in urma unor dezastre… Probabil că nu mulţi ştiu câţi câini (dar şi alte animale de companie) au salvat viaţa proprietarilor lor simţind fum de la un incendiu, miros de gaz şi dând alarma, câţi câini au plecat să alerteze alţi oameni pentru a veni in ajutorul prietenilor umani căzuţi pe undeva in urma unui accident…

Azi, cainii sunt mai mult parteneri de joaca sau companie. Si cei mai multi raman singuri in casa ore in sir, mai ales in timpul cat prietenii lor umani sunt plecati la munca.

Ideea unei Zile internaţionale “Ia-ţi câinele cu tine la muncă” e menită să aducă împreuna lucrătorii şi animalele lor de companie. Iniţiativa aparţine unei organizaţii care, între timp, s-a închis, dar a fost preluată, in 1999, de o altă organizatie, fondata de Patti Moran, in 1994: Pet Sitters International care azi are filiale in Statele Unite ale Americii, Canada dar şi in alte ţări. Organizaţia se ocupă şi cu educarea câinilor de companie, cu promovarea, susţinerea şi recunoaşterea beneficiilor excepţionale pe care le aduc animalele de companie. Este şi cea mai mare asociaţie educaţională din lume care se ocupă cu dresarea animalelor de companie numite utilitare.

Ideea “Ia-ţi câinele cu tine la muncă” se desfăşoară într-o zi de vineri din luna iunie (nu am înţeles exact cum se alege ziua) - anul acesta este in 22 iunie.  Pentru prima dată, in 18 iunie 2018 s-a organizat şi ziua “Ia-ţi pisica la muncă” şi se doreşte extinderea şi pentru alte animale de companie.

Azi, nu poate fi considerată chiar o zi mondială, dar se tinde spre aceasta - in Statele Unite şi Canada, in special, sunt mii de companii care participă şi tot mai multe se înscriu pentru a “deschde porţile” animalelor de companie pentru că acest fapt este benefic şi pentru angajaţi, pentru că sunt mulţi cărora le plac animalele de companie dar care nu au şi într-o aşa zi se pot bucura la vederea lor şi - cine ştie? - poate se vor încumeta să îşi asume şi ei o astfel de responsabilitate. Cu o astfel de zi mai mulţi oameni vor putea înţelege legătura dintre om şi câine, dintre om şi animal, in general.

Vă las in compania unui câine la birou - video realizat de The Humane Society of the United States pentru ziua “Ia-ţi câinele cu tine la muncă” din 26 iunie 2015.

vizualizare pe YT

https://www.youtube.com/watch?v=iLaJaCx3Ebc

Alma şi Fifi

Acum un an şi un pic (sper că nu mă înşel), Adriana mi-a oferit in dar fotografia cu Alma şi Fifi. N-am ştiut ce să fac cu ea şi am păstrat-o doar pentru mine! Atât de mult îmi plăcea încât nimic nu mi se părea potrivit pentru aceasta fotografie. Atunci când îmi place ceva foarte mult nu ştiu cum să mă manifest – in cuvinte; la fel mi se întâmplă şi când ceva mă întristează foarte tare.

Fotografia imi place la fel de mult şi azi! O căţeluşă din rasa Rottweiler “ţine in braţe” un pui de pisică. O fiinţă puternică oferă ocrotire uneia vulnerabile care nici nu e din specia ei! Oare de ce nu procedează şi oamenii astfel?

Alma pare a spune: “Să nu îndrăznească cineva să tulbure somnul micuţei mele prietene!” Şi Fifi doarme liniştită, simţindu-se ocrotită între lăbuţele unui dulău pe care mulţi îl consideră a fi “rasă periculoasă”. Oare de când câinii care-şi protejează stăpânii şi teritoriul sunt periculoşi?

Pentru că azi e Ziua internaţională a animalelor mi s-a părut potrivit să postez fotografia. Ce să fac? Iubesc câinii, iubesc pisicile, iubesc animalele in general şi zâmbesc instantaneu când văd vreunul – cât de urât ar fi el aparent. 

E o junglă

Atunci când ai un traseu fix: acasă-muncă-şcoală-mall-etc. nu prea ai parte să vezi multe şi unii ajung să creadă că nimic neplăcut nu se întâmplă in zona lor dar, de fapt, ei nu ies din propria zonă de confort. Şi bine, fac, in fond, dar să nu mai spună că ceea ce ei nu au văzut nu există.

Activate de o întâmplare recentă, mi-au revenit in minte unele dintre întâmplările la care am fost martoră sau despre care am auzit sau citit. Unele sunt amuzante, altele din contră, despre unele am scris, despre altele nu voi scrie… prea curând.

Sunt oameni care nu mai au loc nici de porumbei şi nici de ciori. De câini, se ştie prea bine, sunt foarte mulţi cei care nu mai au loc, şi nu doar de cei maidanezi. Sunt oameni care beau prea mult şi n-au ce face, alţii n-au somn şi se iau de oameni de la înălţimea etajului; altul apară un câine şi-şi pierde viaţa. Mai sunt cei care lovesc azi un câine şi câinele, mâine, ar putea agresa un om nevinovat, cum şi mie mi s-a întâmplat, când m-a muşcat un câine după care unii aruncau cu piatra. Ba mai sunt şi indivizi care-şi bat propriul câine!

Oamenii, însă, nu se iau doar de animale pe stradă! Până şi unii poliţai se comportă dubios cu unii oameni. Da, omul e beat, dar pentru asta nu trebuie să-i dea brânci!

Un individ oarecare îşi bate iubita, la adăpostul întunericului… Altul îşi strigă necazurile şi ameninţă la întâmplare…

Am senzaţia că oamenii au luat-o razna! Au ajuns să arunce câini  pe fereastră sau să îi mutileze! Poliţaii amendează oamenii fără adăpost care adună plastic din gunoaie sau pe cei care hrănesc pisici! Uneori, urmărind aplicarea legii cu orice preţ nu se mai ţine cont de oameni… Dorinţa de a fi deosebit îi aduce pe unii in situaţia de a ucide animale "in direct"!

Poveşti am multe şi, pe zi ce trece, se tot adună…

Poliţaii şi adolescenţii beţi

Noaptea, pe la doişpe, cu ani in urmă, plimbam pe “domnul Problemă” – Boby, boxerul pe care l-am găsit şi care lătra cam la tot ce avea patru picioare. Bulevardul lung şi pustiu – o plăcere să te plimbi când e linişte şi aerul mai curat. Imediat după ploaie. La un moment dat, in faţa mea apare un grup de puştani care făceau gălăgie, loveau coşurile de gunoi până le dărâmau, urcau pe bănci, înjurau in gura mare. O clipă m-am temut: nu ştii ce-s in stare să facă adolescenţii in general, dar când sunt beţi! Arunc o privire in spate, cu gândul să mă întorc de unde am venit. Acolo, la câţiva metri in urma mea – dar departe de puştani – doi poliţai. Ar fi trebuit să răsuflu uşurată, in caz că… ei erau acolo. Ţi-ai găsit! Sub privirile mele mirate cei doi îşi făceau semne, in ce direcţie să dispară: să traverseze sau să intre între blocuri. Cred că nu se puteau hotărî pentru că la un moment dat s-au ciocnit puternic unul de celalalt, pornind in direcţii opuse, apoi au dispărut între blocuri ca şi cum nici n-au fost! Conta că eram acolo şi erau acolo şi adolescenţii scăpaţi de sub control? Nu! Treaba lor nu părea să fie protejarea cetăţenilor şi a bunurilor oraşului. Adolescenţii s-au apropiat, m-au ocolit şi şi-au văzut de ale lor.

Furia personificată

Tot noapte, tot in cartier. Ar putea ca cineva să creadă că e un cartier rău famat cel in care locuiesc. Nu, doar că, atunci când eşti atent, realizezi câte se întâmplă in jurul tău.

Liniştită, tot cu câinele, mă plimbam in apropierea blocului, într-o zonă verde înconjurtă cu gard viu. Se auzeau voci agitate, care se apropiau. Un tânăr şi o tânără. Cred că ea era gong de beată. Striga cât o ţineau plămânii despre un tip care nu ştiu ce-i făcuse. Striga şi înjura, lovea cu poşeta in gardul viu, dădea cu piciorul in bordură. Şi-a dat de coşul de gunoi din zonă. Dă-i bătaie coşului! Cu picioarele, cu pumnii, cu poşeta. Dădea in coş şi-l zgâlţâia şi-mi imaginam că-l vede pe tipul care-o supărase. Cel de lângă ea încerca s-o potolească, dar pas de-a potoli furia dezlănţuită!

Câinii maidanezi şi pisicile

A fost o perioadă in care, noapte de noapte, o haita de câini (mereu aceeaşi) dădea o raită şi prin cartierul nostru. De cele mai multe ori se iau de pisicile care nu sunt la adăpost. Aveam lângă fereastră pregătiţi câţiva cartofi mici, să dau după câini atunci când îi auzeam lătrând la pisicile ascunse pe sub maşini. Unui taximetrist i-au spart câinii un “stop” încercând să ajungă la pisica adăpostită pe roată, sub aripă, şi i-au zgâriat maşina – am dat după ei cu cartofi până au fugit (era târziu in noapte). Oh! Nu sunt singura care făcea asta! :) In unele nopţi am auzit ferestre deschizându-se, bătăi din palme şi… cartofii zburau după câini.

Johnny, pisicul nostru cel mic, a fost scăpat de mama de o haită de câini care-l alergaseră - ziua -  până sub o maşină. Mama, fiind afară, a dat cu un băţ după ei şi ţipa “marş”, să alunge câinii. Or fi zis vecinii că a luat-o razna, pentru că tata tocmai murise, cu vreo două săptămâni înainte. Dar nu despre Johnny voiam să scriu, ci despre o micuţă alb cu negru pe care a prins-o haita, într-o noapte.

Cei care sunteţi sensibili, vă rog, săriţi următoarele două paragrafe.

Am auzit lătrături furioase şi miorlăituri de groază. Am privit pe fereastră, să ştiu spre ce direcţie să-mi concentrez atenţia. A fost prea târziu! La nici 50 de metri de bloc, haita a sfâşiat pisoiul! Am văzut, efectiv, cum au smuls din ea mai multe boturi, apoi s-au bătut pe bucăţile însângerate. Imaginea mi-a rămas întipărită in minte pe vecie! Atunci mi-am dorit să nu fi fost luminată zona, să nu fi auzit lătrăturile! A doua zi, in locul respectiv, erau doar pete de sânge…

In altă noapte, câinii au alergat o pisicuţă care avea un picior rupt de un om care n-a avut loc de ea. Se mişca greu – lăbuţa îi atârna ca şi cum ar fi fost o şosetă goală (fusese tot ce a putut face veterinarul pentru ea) – o numiserăm “şoseţica”. In acea noapte am reuşit să ajung afară la timp şi să alung haita, dar după câteva zile au reuşit s-o ucidă…

Să fi urât câinii pentru asta?! Da, m-am gândit cu răutate la ei, dar mi-am dat repede seama că e instinct, nu agresivitate gratuită. E soarta vietăţilor in sălbăticie – erau ele intre ele, animalele…

Pisica zăpăcită

Într-o noapte, târziu, plimbam câinele pe bulevardul lung şi liber de oameni şi maşini. La vreo 50 de metri înainte, o mâţă neagră făcea salturi înalte, se dădea peste cap, alerga in zig-zag pe lăţimea trotuarului, dintr-o zona verde in alta. Pe acolo urma să trec şi mă temeam ca pisica să nu atace câinele – sunt teribil de feroce aceste feline şi când îşi înfig ghearele şi dinţii smulg nu doar pielea de pe animal (sau om). Când m-am apropiat s-a mai liniştit şi privea, cu multă atenţie, ceva aflat lângă ea. Încetişor, m-am apropiat: era un şoricel mititel – probabil mort la acel moment. Nici bine nu m-am zgâit că pisica a agăţat şoricelul, l-a aruncat “peste cap” şi-a fugit după el. Câinele a început să latre, aşa ca m-am indepărtat.

Pentru prima dată – şi ultima (deocamdată) am fost martoră la “joaca pisicii cu şoarecele”. Nu mi-a plăcut., dar zbenguiala pisicii – până să aflu ce făcea – m-a distrat.

Portocaliul pitit in iarbă

Serile trecute, lângă bloc, plimbam câinele, noaptea. Toate se întamplă numai noaptea! Un pisoi portocaliu, pe care l-am văzut cu ce uşurinţă urcă şi coboară din copaci - şi m-am temut pentru cuiburile de păsări care sunt prin copacii din zonă - era ghemuit in iarba destul de înaltă şi nu părea să se dea dus deşi mă apropiam cu câinele. Am văzut că dă din fălcuţe şi mi-am imaginat că a găsit ceva de mâncare, aşa că am ocolit locul. A doua zi, dimineaţa, am trecut prin zonă: peste tot fulgi şi un trupuşor de porumbel zăcea acolo fără cap… Cina pisoiului fusese acest proumbel. N-aş fi putut să-l salvez nici dacă interveneam in momentul când am văzut pisoiul – el molfăia deja.

Acesta e incidentul care mi-a adus in minte întreg valul de mai sus.

Când e vorba despre animale, e legea firii, mai greu de înţeles e firea unor oameni.

Vorba cântecului: It's A Jungle Out There  (vizualizare pe YT)
https://www.youtube.com/watch?v=BhKlBH2_dVY

Poveste despre iertare. Bună dimineața Soare!

De ce e bună iertarea…

Un om stătea liniștit la masă, ospătându-se cu poftă din felurite bucate aburinde. La picioare s-a așezat câinele său. Privind spre ochii omului, câinele își spunea: Dă Doamne să mănânce cu poftă stăpânul meu și, după ce s-o sătura, să-mi dea și mie o bucățică!

În acest timp, s-a apropiat și pisica. Privindu-l pe om cum mănâncă și gudurându-se pe lângă el, își spunea în sinea ei: Dă Doamne să orbească stăpânul meu, doar o clipă, să-i pot fura mâncarea!

Câinele aștepta să primească tot ce omul s-ar fi îndurat să-i dea, cunoscând bunatatea stăpânului său. Pisica, însă, pândea orice moment să poată fura, lăcomia îndemnând-o să nu se mulțumească numai cu ceea ce ar fi primit.

Așa se întâmplă, uneori, și în viață. Unii dintre cei care ne înconjoară sunt asemenea câinelui, adică fideli și devotați, răbdători și sinceri cu prietenii. Alții, însă, sunt asemenea pisicii: mereu cu un zâmbet și cuvinte dulci pe buze dar cu răutate în suflet, așteptând doar prilejul să fure și să profite.

Când ai în preajma ta prieteni adevărați, bucură-te pentru ei și pentru prietenia voastră; când vezi, însă, că de tine se apropie și cei asemenea pisicii, nu-i goni și nu te purta cu ei așa cum ar merita, ci încearcă, prin bunătatea ta, să îi faci și pe ei mai buni.

Suferi de pe urma unui om rău? Iartă-l, ca să nu fie doi oameni răi! poate că ar zice Soarele, care pe toți ne încălzește.

Dacă dorești să participi, în fiecare luni, publică pe blogul tău, un articol (video, text, imagini) cu această temă și dacă vrei să-l împărtășești cu noi  înscrie articolul la "Bună dimineața Soare!" pe blogul Iulisei.