Adormirea Maicii Domnului

În fiecare an, în ziua de 15 august, creștinii ortodocși, romano-catolici și greco-catolici prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare). În Biserica Romano-Catolică se numește Înălțarea la cer a Sfintei Fecioare. În Biserica Anglicană se numește Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria.

În Biserica Catolică, sărbătoarea este celebrată și printr-o procesiune religioasă cu statuia Sfintei Fecioare, și e urmată de sărbătoarea din 22 august, Încoronarea Sfintei Fecioare Maria ca regină.

De ce data de 15 august a fost aleasă pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Bizantinul Flavius Mauricius Tiberius Augustus (cunoscut sub numele Mauriciu/Maurikios), care a fost împărat între anii 582 – 602, a fixat – pe cuprinsul întregii biserici bizantine - data de 15 august pentru Adormirea Maicii Domnului (Koimesis = a adormi). El a fost cel care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani (anul 598). La sfârșitul secolului al VII-lea a fost aleasă aceeași zi și de Biserica Romană.

Altă sursă, profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban, afirmă că data de 15 august a fost aleasă în secolul al V-lea, la puțin timp după Conciliul din Efes (431) – Sinodul III Ecumenic - deoarece coincide cu consacrarea la Ierusalim a primei biserici dedicate Mariei, mama lui Isus, fiul lui Dumnezeu - biserica Mormântului Sfintei Fecioare.

Sărbătoarea din 15 august punctează sfârșitul anului bisericesc (liturgic), iar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie, Sfânta Maria Mică) marchează deschiderea acestuia.

Adormirea Maicii Domnului cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria

Adormirea Maicii Domnului a fost prăznuită de Biserica creștină încă din primele secole. Strămutarea ei la cer e atestată încă din secolul al II-lea de un ucenic al apostolului Ioan, Leuciu. Unele studii relativ recente despre scrierile apocrife, ca și săpăturile arheologice din Palestina, au confirmat că Dormitio Virginis sau Transitus Mariae a lui Leuciu era un panegiric iudeo-creștin care se citea la mormântul Sfintei Fecioare din Ghetsimani cu ocazia sărbătorii Înălțării sale la cer – spune preotul profesor Eduard Ferenț.

În secolul al V-lea, sărbătoarea exista în Siria, fiind menționată în documentele vremii, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul III Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Tot atunci a fost hotărâtă și învățătura dogmatică despre cinstirea Fecioarei Maria, omul prin care Dumnezeu s-a făcut om.

Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, orașul sfânt, unde, aproape de Grădina Ghetsimani, se află mormântul Maicii Domnului și biserica zidită pe acest mormânt.

Odată ce sărbătoarea a devenit oficială în calendarele bisericești s-au răspândit și povestirile despre viața și faptele Fecioarei Maria, prin predici, doctrine și arta religioasă.

Fecioara Maria și Biblia

În Biblie (Noul Testament) nu se face vorbire despre viața Fecioarei Maria și nici despre ce s-a întâmplat cu ea după moartea, Înălțarea și Învierea lui Isus, Fiul ei – scrie doar că a fost lăsată în grija apostolului Ioan. Bineînțeles, se face vorbire despre cum a ajuns să fie mama Fiului lui Dumnezeu.

Altfel spus, nu există un fundament explicit biblic, motiv pentru care sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului nu e recunoscută și acceptată mai ales în bisericile neoprotestante. Protestanții (luteranii, reformații) arată respect Maicii Domnului, nu neapărat evlavie în sens ortodox sau catolic.

Și ortodocșii și catolicii acceptă fecioria Mariei la Bunavestire, dar catolicii au promovat oficial teza Imaculatei Concepții (Maica Domnului a fost ferită de păcatul primordial), iar ortodocșii resping această teză deși tot despre desăvârșita curățenie a Fecioarei Maria vorbesc – condiție fără de care nu ar fi existat Întruparea Domnului.

Fecioara Maria este pomenită cu numele și în Coran, lăudată (între altele) pentru că și-a aparat castitatea – numele ei arab este Miryam sau Maryam.

Motivul pentru care bisericile numite tradiționale împărtășesc credința Ridicării la Cer a Maicii Domnului este teologic și e fundamentat pe credința în Învierea lui Isus Hristos din morți și Înălțarea la dreapta Tatălui ceresc. De exemplu, în unele fragmente ale Epistolelor Sfântului Apostol Paul către creștinii din Tesalonic: dacă noi credem că Isus a murit și a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiți împreună cu el. Tema e reluată în Epistola către Romani: Și după cum toți mor în Adam, tot la fel, în Hristos, toți vor fi readuși la viață. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Hristos, după aceea cei care sunt ai lui Hristos (...) Dacă acest adevăr de credință este valabil pentru toți cei care cred în învierea lui Isus Hristos, Biserica a considerat că și adormirea și înălțarea la cer a Mamei Fiului lui Dumnezeu se înscriu perfect în această viziune, și că, celebrând în mod solemn cele întâmplate Sfintei Fecioare Maria, ea întărește în noi convingerea că și noi vom avea parte de o înviere și de o ridicare în slavă alături de Isus Hristos, explică preotul profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban.

Despre Adormirea Maicii Domnului în Tradiție

Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție sunt izvoarele revelației dumnezeiești și se completează reciproc – ceea ce nu e scris în Scriptură este înmagazinat în Tradiție. În ceea ce privește copilăria lui Isus Noul Testament este destul de vag la fel și despre viața și sfârșitul Maicii Domnului – amănunte despre acestea sunt regăsite în cărțile apocrife sau evangheliile apocrife, cărți pe care reprezentanții Bisericii nu le-au înscris în Biblie în perioada primară, când au avut loc primele lupte dogmatice.

Unele dintre aceste cărți – afirmă cunoscătorii – au valoare liturgică și dogmatică, dar altele cuprind și idei gnostice sau fapte incredibile (cum ar fi un copil Isus răzbunător).

Pe de altă parte, sunt în aceste cărți apocrife episoade pe care creștinii ortodocși le prăznuiesc: Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie) sau Adormirea Maicii Domnului.

Transitus Mariae a lui Leuciu este un document iudeo-creștin din perioada subapostolică unde sunt menționate unele evenimente:

- Maria a murit la Ierusalim, la câțiva ani după ce a murit Isus;

- Isus a venit cu un alai de îngeri, a luat sufletul Mariei și l-a dus la Arborele vieții;

- apostolii au înmormântat-o pe Maria în Grădina Ghetsimani când – consemnează Leuciu - ar fi avut loc o împotrivire a iudeilor;

- la patru zile de la înmormântare Isus poruncește arhanghelului Mihail să poarte la cer și trupul Mariei. Cu ocazia inundațiilor din anul 1972, în Ierusalim, și după unele restaurări, ar fi fost descoperit mormântul Maicii Domnului și datele arheologice ale situării mormântului corespundeau cu cele transmise de Leuciu.

Unii creștini resping Tradiția ca bază a revelației. Înainte de a fi scrise, faptele din Vechiul și Noul Testament au circulat timp îndelungat pe filiera orală – și asta înseamnă Tradiția Bisericii. Unele dintre aceste fapte au fost consemnate mai apoi în scris, altele au rămas în patrimoniul oral al Bisericii sau au fost preluate în cărți apocrife. Deși nu sunt incluse în canonul Sfintei Scripturi multe dintre evenimentele consemnate în cărțile apocrife se regăsesc pictate pe pereții unor biserici sau mânăstiri.

Reprezentarea iconografică și scrierile despre Adormirea Maicii Domnului

Moartea Fecioarei Maria formează un ciclu de scene care sunt descrise pe scară largă în arta creștină, în special în bisericile dedicate ei. Scena morții în sine se alătură uneori cu cea a Adormirii Maicii Domnului.

În arta religioasă evenimentul e fundamentat pe scrieri ale Părinților Bisericii și pe cărți apocrife.

În unele reprezentări Maica Domnului e așezată pe un pat, îmbrăcată într-un maforion (văl/mantie).

Literatura apocrifă timpurie conține mai multe versiuni ale poveștii, unele dintre ele datând probabil din secolul al IV-lea.

Legenda de Aur, apărută în secolul al XIII-lea, într-o perioadă în care devotamentul popular pentru Fecioară era intens, dă o relatare extinsă bazată pe lucrările apocrife. Subiectul a fost frecvent reprezentat din această perioadă.

Potrivit unor Sfinți Părinți și Scriitori ai Bisericii, Maica Domnului a fost înștiințată de Dumnezeu, prin Arhanghelul Gavriil, cu trei zile înainte de adormire. Aceste zile Maica Domnului le-a petrecut în priveghere, meditație și rugăciune; a împărțit hainele săracilor.

Tradiția spune că apostolii au fost aduși pe nori de la Betleem, în jurul patului unde era așezată Maica Domnului, și de aici toți ajung – ca prin minune – în cetatea sfântă, la Ierusalim.

Momentul adormirii coincide cu venirea lui Isus, care ia în mâini sufletul Maicii Sale pentru a-l urca la cer, dar nici trupul nu va rămâne pe pământ, ci va merge direct în împărăția cea cerească.

Într-o predică grecească timpurie, care celebra Adormirea Maicii Domnului, episcopul Ioan al Tesalonicului pretindea că a cules diferite mărturii ale morții acesteia. Fecioara și-a chemat rudele și prietenii să stea cu ea două nopți, să cânte imnuri de slavă, nu cântece de întristare. Primul apostol sosit a fost Ioan, și apoi au fost aduși pe nouri ceilalți, de prin toate colțurile lumii. În a doua noapte apostolul Ioan a ținut o predică, îndemnând pe toți cei prezenți să ia curaj de la Maica Domnului și să ducă o viață plină de virtute în așteptarea propriilor morți. Atunci când Domnul, avându-l alături pe Arhanghelul Mihail, a intrat în odaie Fecioara a zâmbit către Fiul ei. Domnul a luat sufletul ei și l-a pus în mâinile arhanghelului Mihail.

Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, ajungând trei zile mai târziu când, întristat, a cerut să se deschidă mormântul pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu. Mormântul a fost deschis dar nu au găsit decât straiele de îngropăciune, pentru că ea fusese luată de Hristos, Domnul ce devenise carne din carnea ei, pentru a o duce către locul moștenirii sale eterne, mereu vii.

În cartea Ghidul sărbătorilor românești, sunt consemnate anunțarea Fecioarei că va muri, precum și scena înmormântării. Maica Domnului s-a pregătit pentru momentul care urma: s-a închinat și a dat de pomană haine și mâncare, apoi s-a așezat în pat așteptând sfârșitul. La trecerea Ei în lumea celor drepți pomii cu roadele lor s-au unit, formând un pom uriaș care a fost purtat în fruntea procesiunii. Bostanul și porumbul au prins viață și au alcătuit un buchet impresionant din floarea-soarelui pe care l-au așezat pe sicriu. De atunci, porumbul și dovleacul se îngălbenesc de Sfânta Maria.

Înmormântarea a fost însoțită de tunete puternice, iar apostolii lui Isus au ținut slujba. Maica Domnului a fost îngropată pe Ghetsimani unde, după trei zile, apostolul Toma a venit să cerceteze locul, dar Sfânta Fecioara urcase la cer.

Legenda de Aur (Aurea)

Predica episcopului Ioan al Tesalonicului a ajuns cunoscută în Occident prin intermediul unei variante latine atribuite lui Melito din Sardis. 

În secolul al XIII-lea, Jacobus de Voragine (cca. 1230 – 13/16.07.1298, dominican, cronicar italian, arhiepiscop de Genova), a compilat mai multe povestiri creștine timpurii (scrise) în așa-numita Legendă de Aur, o colecție a vieților legendare ale sfinților mai mari ai bisericii medievale – a fost una dintre cele mai populare lucrări religioase ale Evului Mediu.

În această colecție de texte numită Legenda de Aur sunt și povestiri despre Fecioara Maria.

Jacobus se numără între primii scriitori creștini care o consideră pe Maria ca mediatoare, mijlocitoare între Dumnezeu și oameni. În viziunea lui despre trupul mistic al lui Hristos Fecioara Maria este gâtul prin care toate harurile curg de la Hristos în trupul său. Acest punct de vedere a fost împărtășit de alții – între care Bernardino din Siena și, mai recent, de Gabriel Roschini, unul dintre mariologii importanți ai secolului al XX-lea.

Jacobus de Voragine este relevant pentru mariologie (studierea vieții Fecioarei Maria) datorită numeroaselor sale predici mariane. El descrie miracolele Mariei și explică obiceiurile locale specifice în zilele de sărbătoare mariană. Majoritatea acestor tradiții nu s-au păstrat, dar lucrările lui Jacobus sunt o sursă valoroasă pentru studiul obiceiurilor mariane medievale.

Legenda Aurea (numită inițial Legenda Sanctorum) a câștigat o mare importanță în literatura hagiografică ulterioară (hagiografie = studierea vieții sfinților). S-au păstrat peste nouă sute de manuscrise (în diverse limbi); între anii 1470 și 1530 a fost cea mai tipărită carte din Europa și, probabil, cea mai citită, după Biblie.

Autorul a intenționat să adune într-un singur loc toate informațiile anterioare despre viețile sfinților și, în unele cazuri, și-a exprimat părerea de istoric asupra veridicității informațiilor, dorind să convingă de autenticitatea povestirilor sale și, în același timp, să le aducă la cunoștința tuturor, ilustrând doctrina catolică.

Versiunile lui asupra legendelor hagiografice și-au făcut loc în conștiința populară și au stat la baza a nenumărate reprezentări artistice.

Paștele verii. Calendar popular

În tradiția ortodoxă, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului e numită și Paștele verii. E precedată de 14 zile de post aspru și asceză prin care creștinul se pregătește pentru praznic. În perioada timpurie a creștinismului postul dura mai mult – creștinii din împrejurimile Ierusalimului se retrăgeau 40 de zile – pentru post și rugăciune - în corturi amenajate pe valea Cedronului.

Ziua mai e numită Sântămăria sau Uspenia (denumirea slavonă).

Ziua de 15 august marchează – în calendarul popular – momentul în care se adună ultimele plante de leac.

În această zi de Sfânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă.

Se spune La mulți ani sau nu cu ocazia Adormirii Maicii Domnului?

Răspunsul corect la întrebare pare a fi: depinde pe cine întrebi.

Astfel, într-o explicație, se arată că sărbătoarea e una plină de bucurie, nu una tristă. Moartea Maicii Domnului e mutare la Viață, după cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: Mutatu-te-ai la viață ceea ce ești Maica Vieții. Ea a fost mutată cu trup cu tot la ceruri dar, spre deosebire de Mântuitor, a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Așadar, în ortodoxism, accentul căzând pe viața veșnică (moartea fiind doar o trecere, un prag) nu e greșit să spunem La mulți ani! cu ocazia onomasticii.

Pe de altă parte, în Moldova, Sfânta Maria Mare e considerată a morților, fiind pomeniți toți cei care i-au purtat numele și care au plecat dintre cei vii – nu se spune La mulți ani! în 15 august, ci în 8 septembrie, la Sfânta Maria Mică, atunci când e celebrată nașterea sa, când sunt sărbătoriți viii care-i poartă numele.

Notă. În textele consultate pentru a aduna aici unele informații am întâlnit unele contradicții și/sau greșeli. Greșelile m-am străduit să le corectez, consultând cât mai multe surse, iar peste contradicții am cam sărit, alegând să scriu ideile întâlnite în mai multe surse.

Surse online:

http://projects.mcah.columbia.edu/medieval-architecture/htm/sw/ma_sw_gloss_deathvirg.htm

https://www.avantaje.ro/articol/legenda-adormirii-maicii-domnului

https://www.gandul.ro/stiri/adormirea-maicii-domnului-cat-de-importanta-este-pentru-crestini-sfanta-maria-mare-14675688

https://en.wikipedia.org/wiki/Jacobus_de_Voragine

https://ro.wikipedia.org/wiki/Legenda_aurea

https://identitatea.ro/adormirea-maicii-domnului/

https://romania.europalibera.org/a/adormirea-maicii-domnului/31409477.html

https://www.monitorfg.ro/2019/08/12/adormirea-maicii-domnului-ce-nu-stim-despre-acest-mare-praznic/

Imagine de Dimitris Vetsikas de la Pixabay

Paștele cu bucurie!

Pentru toți cei care sărbătoresc Paștele acum!

Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să vă sădească în suflet, inimă și minte încredere, lumină, iubire și speranță.

Imagine de Pezibear de la Pixabay

Omul schimbă Cuvântul lui Dumnezeu

Cu vreo câțiva ani în urmă am citit că unii popi vor să schimbe (modifice/corecteze) rugăciunea Tatăl Nostru. M-am gândit că au luat-o razna, dar ceilalți - majoritari, mă gândeam – nu vor permite. Pentru că nu s-a schimbat nimic am zis că le-a trecut... Nu! Nu le-a trecut, au rumegat-o și au dat-o: în loc de „și nu ne duce pre noi în ispită” (Matei 6), catolicii vor spune: „și nu ne lăsa să cădem în ispită”. Cum justifică Papa Francisc această modificare? Cică, ar fi o eroare de traducere, atunci... Că nu este așa argumentează profesorul Alin Fumurescu, în articolul „... drumul spre iad al Papei Francis”:

Dacă mergem la originalul în care a fost scrisă Evanghelia lui Matei, greaca Koine (un dialect de tranziție între greaca veche și cea modernă), cuvântul este εἰσφέρεται (eispheretai) – și, peste tot pe unde apare în Noul Testament, este tradus fie prin a „duce”, fie prin a „aduce” (ceea ce-ar fi și mai greu de digerat, conform logicii mai sus enunțate). Simplu spus, așa, și nu altfel, ne-a îndemnat Iisus Hristos să ne rugăm. Fie că ne convine, fie că nu.

Articolul, la adresa de mai jos:

https://fumurescu.com/2020/11/27/drumul-spre-iad-al-papei-francis/

Citez:

Vrem să modificăm și ceea ce nu se mai poate modifica. Vrem să modificăm până și realitatea trecutului. Cu orice preț. (...) Rescriem istoria. Nu ne mulțumim s-a reinterpretăm. Nu. O alterăm. O corupem, o răsucim, în așa fel încât să corespundă dorințelor noastre. (...) să ne amintim de modificarea textelor non-PC, de la poveștile cu Scufița Roșie până la romanele lui Mark Twain, ba chiar și textele lui Shakespeare. Nu le mai interzicem, nu le mai cenzurăm – asta e simplu. Le rescriem.

Pentru că nu doar viitorul trebuie să se plieze după dorințele noastre, ci și trecutul.

(„sublinierile” aparțin autorului).

Imagine de cgrape de la Pixabay

Diavolii dansatori din San Francisco de Yare

sursa foto

Dansul diavolilor (Diablos Danzantes de Yare) este un vechi dans ceremonial cu influente africane si autohtone. E un festival ale carui origini merg inapoi in timp cca. 400 de ani, traditia fiind transmisa din generatie in generatie – potrivit traditiei orale, originea fratiei din San Francisco de Yare se afla undeva acum 400 de ani cand un preot fara bani si fara credinciosi alaturi de care sa organizeze procesiunea Preasfântului Sacrament ar fi zis: “Fara bani si fara credinciosi vor veni diavolii”. Dupa o furtuna, cativa diavoli s-ar fi prezentat in faţa bisericii si au rostit legamant de supunere. Cercetarile arata si alte origini ale obiceiului.

Orasul celebru pentru festival a fost fondat (in anul 1714?) de proprietarii de sclavi care detineau in zona plantatii de trestie de zahar si cacao.

Dansul diavolilor se refera la o serie de obiceiuri populare venezuelene care au loc de Ziua Trupului Domnului (Corpus Christi, la catolici) in diferite regiuni ale statului. Exista unsprezece grupuri, organizate ca bresle, societati sau asociatii independente, stabilite in diverse comunitati. Azi, grupurile s-au organizat in asociatii non-profit care acceseaza fonduri publice si private pentru a mentine traditia si dezvolta festivalul in vederea atragerii unui numar cat mai mare de spectatori. “Fratiile” includ mai mult de cinci mii de persoane. Cel mai cunoscut festival este Diavolii Dansatori din San Francisco de Paula* de Yare (Festival de los Diablos Danzantes), in Miranda, la sud de Caracas, Venezuela - festivalul care atrage cei mai multi turisti in fiecare an.

La inceput obiceiul a fost respins de oficialii bisericii, apoi tolerat si in final acceptat. In anul 2012 festivalul (obiceiul) a fost inscris pe Lista reprezentativa a patrimoniului cultural imaterial al umanitatii, UNESCO.

In San Francsco de Yare, langa langa biserica locala, isi au sediul si diavolii dansatori – cladirea e cunoscuta sub numele de Casa de los Diablos Danzantes.

Festivitatea incepe cu o zi inainte de sarbatoarea catolica Trupul Domnului.

sursa foto

Fiecare dansator poarta o camasa rosie, pantaloni rosii, sosete rosii si sandale. Fiecare are in jurul gatului cate un rozariu, o cruce sau amuleta, dupa caz.. O alta cruce e aplicata pe costum. Intr-o mână ţin un maracas**, iar in cealalta mâna un bici scurt; au măşti uriase multicolore, cu aspect grotesc, cu coarne, ochi iesiti din orbite, iar multe au dinti rânjiţi. De fiecare masca e prinsa o gluga din pânză rosie.

Fiecare Fratie are propriile măşti diavolesti.

Exista mai multe categorii de dansatori: capataz (supraveghetorul), cunoscut si ca diablo mayor (diavolul principal) – masca lui are patru coarne. In general, el e ales pentru ca are o vechime mai mare. Masca asistentului supraveghetorului (segundo capataz) are trei coarne, iar dansatorii obisnuiti, care nu au grade, au cate doua coarne. Unii dansatori sunt promeseros, adica cei care se  tin de promisiunea de a dansa o data pe an, timp de mai multi ani sau chiar toata viata; ei sunt cei care transmit traditia Aceasta promisiune, sub juramant, e facuta de obicei de persoane care cred ca Dumnezeu le-a cerut un lucru deosebit.

La amiaza dansatorii pleaca de la sediul lor si se duc la biserica, unde, in faţa lacasului, primesc consimtamantul preotului pentru tot restul procesiunii. Apoi incep sa danseze pe strazile orasului, uneori de la o usa la alta; adesea, locuitorii ii intampina cu dulciuri, bauturi si diverse alimente.

Fara oprire, procesiunea continua pe tot parcursul dupa-amiezii.

A doua zi dimineta, in timp ce la biserica incepe Liturghia, dansatorii (adulti, tineri, copii de sex masculin) se intalnesc din nou la Casa de Los Diablos. In timp ce scutura la unison maracasele se indreapta spre cimitir dansand in ritmul tobelor. In cimitir e ridicat un altar in faţa caruia aduc omagiu prietenilor morti. In timpul acestei ceremonii tobele bat intr-un ritm lent. La final ies din cimitir cu spatele - avand grija ca nu cumva sa intoarca spatele altarului – si merg la biserica, unde asteapta sa se termine Liturghia. La finalul liturghiei preotul iese si ii binecuvanteaza pe dansatorii care ingenuncheaza, tinand capetele plecate, mastile prinse de glugi atarnandu-le in jos, ceea ce simbolizeaza triumful binelui asupra răului. Preotul se asaza langa diavolul principal si impreuna asculta juramintele noilor promeseros, care le explica motivul pentru care ei promit sa danseze si spun cati ani vor face acest lucru.

Tobosarii incep sa bata tobele mai rapid, iar diavolii dansatori ii urmeaza scuturandu-si trupurile si maracasele cu putere in bataia tobelor (pentru alungarea spiritelor rele).

Azi, in unele comunitati, pot fi intalnite si femei dansand in public. Cu mai mult timp in urma dansau si ele dar nu in costume de diavol si nu pe strazi. Ele poarta fuste rosii, bluze albe, iar pe cap au baticuri albe sau rosii. Nu le lipsesc panglicile colorate care flutura, ca protectie impotriva spiritelor rele.

In general, rolul femeilor este de a supraveghea pregatirea spirituala a copiilor, de a organiza etapele ritualului, de a prepara alimentele si de a ridica altare verzi de-a lungul traseului pe care il urmeaza procesiunea

Note:

* San Francisco de Paula (27.03.1416-02.03.1507) a fost un calugar care a infiinta un ordin monahal catolic in Calabria, Italia.

**Maracas - instrument muzical de percutie, din doua nuci de cocos cu mâner, umplut cu nisip sau graunte mici, care, prin scuturare, produce sunete asemanatoare cu ale castanietelor (DEX). Cele utilizate de Diavolii Dansatori sunt de origine autohtona.

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Surse info online:

http://www.unesco.org/culture/ich/en/RL/venezuela-s-dancing-devils-of-corpus-christi-00639;

https://venezuelanalysis.com/images/7522

altele.

Din istoria Ordinului Cavalerilor Teutoni

(foarte pe scurt)

Denumirea propriu-zisa este Ordinul Cavalerilor Sfintei Marii din Ierusalim.

Fecioara Maria este considerata principala protectoare a teutonilor, secondata de Sfanta Elisabeta a Ungariei, dupa canonizarea acesteia in 1235. Este venerat si Sfantul Gheorghe deoarece acesta este protectorul ordinelor cavaleresti si al cruciadelor. Cavalerii teutoni imbracau mantii albastre cu o cruce neagra purtata peste o tunica alba. Aceste semne distinctive au fost confirmate de Papa in 1211.

Ordinul Cavalerilor Teutoni (Ordo Teutonicus, acronim OT) este un ordin religios catolic german (in evul mediu fiind religios-militar cruciat), infiintat ca ordin militar-monastic in anul 1198 in Acra (Akko), in Palestina. Altfel, a fost infiintat in 1190 de catre ducele Frederick de Swabia in timpul asediului orasului Acra, in timpul celei de a treia Cruciade, cand o fratie spitaliceasca formata din germani a fost creata pentru a ingriji cruciatii germani.

O bulă papala emisa de Inocentiu al III-lea (1198 – 1216), datata 19 februarie 1199, a confirmat evenimentul din 5 martie 1198, cand Ordinul a fost recunoscut ca militar-monastic, si a mai specificat ca noul ordin va avea grija de bolnavi ghidandu-se dupa regulile Cavalerilor Ospitalieri, in schimb celalalte activitati vor avea drept model organizarea Cavalerilor Templieri. 

Cuprindea numai germani dar in lupte, adeseori, se alaturau oameni din mai multe state. Ordinul teutonilor a contribuit la expansiunea crestina si germana in jurul Mării Baltice si, in 1226, a obtinut de la imparatul Frederic al II-lea suveranitate asupra teritoriilor cucerite.

Intre 1217-1221 Ordinul a participat si la Cruciada a V-a din Egipt. Ordinul e asemanat cu cel al Templierilor si Ospitalierilor, fiind si la fel de puternic.

Pe la inceputul secolului al XIV-lea, cavalerii teutoni au devenit o putere militara si financiara de prim rang, ajungand la apogeu sub marele maestru Winrich von Kniprode (1351-1382). Au avut foarte multe victorii, dar nici infrangerile nu le-au fost straine.

Ultimul mare maestru al teutonilor, Albert de Brandenburg, a aderat la reforma protestanta si a secularizat posesiunile Ordinului Teutonilor, intemeind ducatul ereditar al Prusiei, in 1525.

Partea catolica a ordinului a supravietuit in Germania până in 1809, cand a fost desfiintata de Napoleon, si a renascut in 1839 la Viena, avand rolul asistential originar.

Dupa persecutiile suferite sub regimul nazist (intre 1933 si 1945) ordinul a fost reinfiintat imediat dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial.

In timpul primului razboi mondial cavalerii teutoni au atras 1.500 de sponsori din randul nobilimii austriece pentru sustinerea efortului financiar de ingrijire a ranitilor. Ordinul a ingrijit in institutiile proprii aproximativ 3.000 de soldati. Odata cu terminarea Primului Razboi Mondial si cu sfarsitul monarhiei Habsburgilor, Ordinul si-a pierdut si ultimele posesiuni. In 1923 arhiducele Eugen a demisionat din functia de Mare Maestru. In 1929 Papa a reorganizat ordinul sub forma unuia pur religios format din preoti. Nu au mai fost numiti cavaleri propriuzisi in adevaratul sens al cuvantului, ultimul fiind Friedrich Graf Belrupt-Tissac, care a murit in 1970.

Sediul Ordinului este azi la Viena, unde locuieste si Marele Maestru iar majoritatea membrilor sunt calugarite. Aceasta organizatie este unica in cadrul ordinelor religioase catolice prin faptul ca toate calugaritele membre se afla sub autoritatea unui barbat.

Surse info: wikipedia si http://secretele-mele.board-idea.com/t102-ordinul-cavalerilor-teutoni

Foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Cavalerilor_Teutoni

Tot despre cavalerii teutoni:

Cavalerii Teutoni in Ţara Bârsei 
Cetăţile cavalerilor teutoni in Ţara Bârsei 

Reabilitarea Cavalerilor Templieri

In octombrie 2007 papalitatea a dat publicitatii documentele judecarii Cavalerilor Templieri din 1307-1312. Documentele au fost pierdute in arhiva Vaticanului pentru mai mult de 3 secole, fiind „puse in dosare gresite”, pâna au fost descoperite de un cercetator academic, profesoara Barbara Frale, in anul 2001.

Pergamentul Chiron arata ca opinia majoritara asupra acelor evenimente este gresita, Papa Clement al V-lea declarand la vremea aceea ca Templierii nu sunt eretici, dar desfiintand totusi Ordinul pentru a-si mentine bunele relatii cu regele, acuzatorul Cavalerilor. El insusi l-a interogat pe cel mai inalt demnitar al cavalerilor, care a fost inchis de regele francez Filip al IV-lea.

Cardinalul argentinian Jorge Mejía, care timp de cinci ani (1998 - 2003) a fost numarul unu in Biblioteca din Vatican si Arhivele Secrete, nu s-a aratat foarte surprins ca, in secolul XVII, s-a pierdut urma pergamentului ce cuprinde informatii despre procesul cavalerilor. Documentul s-a ratacit din cauza numarului mare de manuscrise.

Cand "Processus contra Templarios" a fost publicata in anul 2007, a creat destula vâlvă, dar istoricii sunt de parere ca pergamentul de curand gasit nu aduce cine stie ce noutati pentru ca ei ajunsesera la aceeasi concluzie studiind alte documente.

Lucrarea bazata pe Pergamentul Chinon a fost prezentata publicului in 25 octombrie 2007, la Vatican, in Sala Sinodului; aceasta cuprinde documentele procesului care a distrus Ordinul Cavalerilor Templieri si care au fost publicate intr-o editie limitata la 799 de exemplare (in valoare de cca 6000 euro fiecare); documentele sunt reproducerea fidela a originalelor pastrate in Arhive. Volumul cu numarul 800 apartine papei Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger).

Lucrarea, integral facuta manual, contine doua volume (29X45 cm) legate in piele; au cate 256 de pagini fiecare si cantareste 5 kg. Documentele sunt pastrate intr-un fel de etui cu sigiliu; sunt facsimile in latina, imprimate pe pergament.

Majoritatea exemplarelor puse in circulatie au fost achizitionate de marile biblioteci universitare din Asia, Europa si S.U.A. In 2012, un colectionar român a adus la o licitatie in Bucuresti unul dintre exemplare.

Unele voci sustin ca procesul Cavalerilor Templieri a fost actul de nastere al tuturor proceselor politice.

In Spania, scria Daily Telegraph in august 2008, membrii Asociatiei Ordinului Suveran al Templului lui Hristos care se declara descendentii legendarilor Cavaleri Templieri, l-au chemat in judecata pe Papa Benedict al XVI-lea pentru a obtine de la acesta recunoasterea confiscarii proprietatilor Templierilor de catre Vatican. Este vorba de dizolvarea Ordinului de catre Papa Clement al V-lea in anul 1307, insotita de confiscarea a peste 9000 de proprietati in valoare de 100 de miliarde de euro. Cei care se proclama urmasii Templierilor spun ca nu vor sa ruineze economic Vaticanul ci doar sa reabiliteze numele fostilor cavaleri si sa obtina recunoasterea dimensiunilor complotului impotriva acestora.

Din istoria Ordinului Cavalerilor Templieri

Despre Ordinul Cavalerilor templieri s-a scris si se va mai scrie multa vreme si pentru ca este unul dintre ordinele monahale care au fost inconjurate de o aura de mister.

Unii considera ca membrii ordinului s-ar fi lasat sedusi, la un moment dat, de ocultism si gnosticism, cat si de influente arabe. Influentele arabe le explica simplu unii autori: starea de barbarie a Crestinatatii de atunci e de inteles pentru atractia mistica si intelectuala pe care o exercita Asia asupra oamenilor neciopliti veniti din Europa; arabii aduceau cu ei comorile antichitatii, o filosofie mai subtila decat cea a Occidentului, o civilizatie mai rafinata si mai puternica. (Jean M. Riviere, in Istoria doctrinelor esoterice). Templierii din Asia cunoasteau limba araba si ordinul a numarat si cavaleri musulmani, dar Templierii nu au trecut in secret la mahomedanism, cum au speculat unii, desi intrepatrunderea ideilor si conceptiilor a fost ampla, profunda si constanta.

Aparitia Ordinului care avea sa devina cel mai puternic din intreaga Creştinătate a fost motivata de Cruciade. Pe scurt, Ordinul a fost infiintat prin 1118 (1119, alte surse) de Hugues de Payen (sau Payns) si Godefroy de Saint Omer, care si-au asociat alti sapte cavaleri. Din 1118 pana in 1127 numarul cavalerilor a ramas de noua, si erau atat de saraci incat calareau un singur cal. Vitejia si saracia i-au facut sa primeasca numeroase daruri si au suscitat generozitatea nobililor si a populatiei. Cavalerii erau atat oameni de arme cat si slujitori ai credintei si aparea ca necesara reglementarea statutului asociatiei. Papa era singurul in masura sa permita infiintarea unui ordin in acelasi timp religios si militar. In cursul anului 1127, Hugues de Payens, ales maestru al micii grupari, a plecat de la Ierusalim in Franta pentru a primi confirmarea pontificala si normele de organizare. Cavalerul a strabatut Franta si Anglia, apoi s-a intors la Ierusalim dupa ce facuse achizitii importante si recrutari considerabile.

Templierii au jucat un rol economic si politic deloc neglijabil, care ulterior, a contribuit la caderea lor. La Paris, ordinul stapanea tot terenul unde candva au fost mlastini (pe care ordinul le desecase); avea in slujba artizani, cultivatori, pietrari, confrerii de lucratori etc.

Ordinul cuprindea calugari militari razboinici, calugari capelani si calugari de serviciu (slujitori). Cei care nu erau razboinici au creat o puternica infrastructura economica in intreaga creştinătate, introducand pentru prima oara proceduri financiare care au reprezentat inceputul sistemului bancar, si au construit numeroase fortificatii in Europa si Ţara Sfântă.

Templierii au fost soldati-calugari al caror scop a fost sa apere locurile sfinte (Ierusalim, Bethleem s.a.). Au facut trei juraminte: al saraciei, al castitatii si al supunerii. Valorile Ordinului, adunate in comanderii, in biserici si in turnul templului din Paris, erau imense. Veniturile provenite de la posesiunile lor din Orient erau suficiente pentru a acoperi cheltuielile de pregatire si de razboi ale cavalerilor. Ordinul devenea din ce in ce mai puternic si mai periculos, pentru ca nobili si regi le erau datori vanduti.

Cavalerii templieri puteau fi recunoscuti dupa vesminte: o mantie alba cu o cruce roşie, distinctiva, si pentru ca erau printre cei mai bine echipati, antrenati si disciplinati razboinici din perioada cruciadelor.

A saptea Cruciada a fost un esec rasunator pentru Crestinatate. Multi au fost de acord ca de s-ar fi unit cele doua ordine militare, al Templierilor si al Ospitalierilor, cum isi exprimase dorinta si papa Clement al V-lea, Accon, ultima reduta a crestinatati nu ar fi cazut in mainile sarazinilor la 16 iunie 1291. Cele doua ordine militare sunt rivale incepand cam de pe atunci.

Filip cel Frumos (n.1268-d.1314, rege al Frantei intre 1285-1314) era invidios pe bogatia si puterea templului si ceea ce îi ranea adanc orgoliul nu erau doar datoriile pe care le avea la Templu, ci si privilegiile Ordinului, cu dreptul de a acorda azil, cu dreptatea pe care o impartea la toate nivelurile. Peste toate, afirma unele surse, in iunie 1306, in urma unui ordin dat de rege si care a nemultumit populatia, s-a declansat o rezmerita, iar el a fost nevoit sa ceara ajutor cavalerilor templieri, care l-au pazit pana la innabusirea razmeritei.

Jacques de Molay

La acea vreme mare maestru era Jacques de Molay (n.1234-d.1314). Filip cel Frumos dorea sa verse in visteria lui saracita bogatiile Templului si avea nevoie de sprijinul papei pentru ca numai acesta putea desfiinta un astfel de ordin. A facut presiuni asupra prelatului, l-a santajat, si in final a reusit sa-i castige concursul.

Succesul templierilor era strans legat de succesul cruciadelor, ei fiind sprijiniti de biserica catolica. Cand Ţara Sfântă a fost pierduta, iar calugarii militari templieri au suferit infrangeri zdrobitoare, sprijinul pentru existenta ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile initiatice secrete ale lor au creat neincredere, iar regele Filip al IV-lea al Frantei a inceput sa faca presiuni asupra papei Clement al V-lea.

Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat majoritatea membrilor Ordinului, inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay, si, dupa ce le-a obtinut marturisirile prin tortura, i-a ars pe rug, pe data de 18 martie (19, dupa alte surse) 1314. In 1312, papa Clement, sub presiune din partea regelui Filip, a dizolvat cu forta intregul ordin. Toti cei condamnati si executati, si-au retractat marturisirele facute sub tortura. Daca si-ar fi recunoscut “erezia” ar fi fost crutati, dar retractand marturisirea facuta sub tortura au fost arsi pe rug.

Dupa disparitia conducatorilor Ordinului, restul templierilor din Europa au fost fie arestati si judecati, fie absorbiti in alte ordine militare, precum Cavalerii Ospitalieri sau Ordinul de Calatrava, sau lasati sa se retraga si sa traiasca in continuare in pace. E posibil ca unii sa fi fugit in teritorii ce nu erau sub controlul papei, precum Scotia excomunicata, unde au luptat pentru regele Robert Bruce si au avut o influenta importanta asupra istoriei Scoţiei, inclusiv in incercarile de restaurare a dinastiei Stuart in Regatul Unit.

Masonerie

Unele voci sustin ca templierii sunt adevaratii vinovati de aparitia primei forme de francmasonerie, asa-numita masonerie operativa, care grupa intr-o asociatie de tip secret mestesugarii constructori.

Dupa distrugerea Ordinului Templierilor, mestesugarii constructori afiliati nu au suferit repercusiuni. Ei s-au grupat in jurul Cavalerilor Ioaniţi (Ospitalieri, ordin infiintat in anul 1099 - altii zic 1048, la Ierusalim - Cavalerii de Malta, azi), pastrandu-si privilegiile, dar au preluat cea mai mare parte din ierarhia, ritualul si legendele templierilor.

Templierii azi

In Ordinul paramasonic numit Ordinul Jacques de Molay sunt initiati in exclusivitate fiii minori ai Masonilor, tineri cu varste intre 15 si 21 de ani si care isi exprima vointa de a face parte din Ordin.

DeMolay International este una dintre cele mai influente organizatii de tineret din S.U.A. din care ar fi facut parte cosmonautul Neil Armstrong, scriitorul John Steinbeck si Bill Clinton (fost presedinte al S.U.A.)

Ordo Supremus Militaris Templi Hierosolymitani, este cel mai cunoscut ordin templier, format din cavaleri si dame, inregistrat in Elvetia, acreditat de Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite ca organizatie non-guvernamentala cu statut special consultativ, cu misiuni in cadrul ONU din New York, Geneva si Viena. Ca si Cavalerii Templieri din vechime, Ordinul acesta isi desfasoara activitatea ca o retea mondiala, cu profesionisti in cele mai diverse domenii: oficiali guvernamentali, membri ai Corpului Diplomatic, clerici de rang inalt, ofiteri militari, medici si chirurgi, ingineri, istorici etc. implicandu-se in ajutorarea celor in nevoie. E o organizatie crestina afiliata Bisericii Catolice.

In Regatul Unit al Marii Britanii functioneaza Marele Priorat al Cavalerilor Templieri.

Superstitie si literatura

Unele legende urbane conecteaza superstitia cu ziua de (vineri) 13 octombrie 1307, ziua in care regele Filip cel Frumos a dat ordin si au fost arestati sute de cavaleri templieri, si apoi arderea acestora pe rug – fapte popularizate (si) de Maurice Druon in celebrul roman Regii blestemati. In 1989 a fost lucrarea lui John J. Robinson, Nascut in sange: Secretele pierdute ale Francmasoneriei; a urmat, intre altii, Dan Brown, in 2003, cu romanul Codul lui da Vinci.

~~~~~~~~

Sursa foto

Molay

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Molay.jpg

volume – Procesul impotriva Templierilor

http://knightstemplarvault.com/processus-contra-templarios/

cavaler templier

https://www.facebook.com/templer.knight.1?fref=ts

surse pentru mai multe informatii:

wikipedia.org

http://knightstemplarvault.com/processus-contra-templarios/

http://www.scrinium.org/scrinium/Opere.php?idProgetto=3&idOpera=20&idLingua=2

http://www.britannica.com/biography/Jacques-de-Molay

http://www.osmth.org/about-osmth

http://www.knight-templar.org.uk/

Ocrotitoarea pisicilor, Sfanta Gertrude de Nivelles

In data de 17 martie credinciosii catolici sarbatoresc pe Sfantul Patrick, numit si Apostolul Irlandei. Cel mai celebru simbol asociat cu Sfântul Patriciu este trifoiul. Se spune că sfântul s-ar fi folosit de un trifoi cu trei foi pentru a le explica mai bine doctrina Sfintei Treimi păgânilor irlandezi. Catolicii se imbraca in verde, culoare asociata azi sfantului dar care e, de fapt, culoare specifica a Iralndei. Protestantii se imbraca in portocaliu, alta culoare nationala devenita simbol al sfantului. De ziua Sfantului Patrick au loc petreceri, carnavaluri, cu purtari de steaguri si trifoi.

sursa

Tot in 17 martie e sarbatorita si Sfanta Gertrude de Nivelles, considerata (si) ocrotitoarea pisicilor, poate pentru ca, se zice, ii scapa pe oameni de frica de soareci (prin rugaciunile in care e pomenita) si are puterea de a goni soarecii si sobolanii care se ascund in case si hambare. Este si ocrotitoarea gradinarilor si a calatorilor; de asemenea, se zice ca ii scapa pe oameni si de bolile mintale.

S-ar fi nascut in jurul anului 626, in familia lui Pippin de Landen, un puternic nobil si om politic la curtea regelui Dagobert I, pe teritoriul Belgiei de azi. Inca de foarte mica a fost un copil dedicat rugaciunilor si vietii religioase si refuza o casatorie cu fiul unui duce, spunand ca ea nu va avea vreun sot pamantesc, ci pe Hristos Domnul. Dupa moartea tatalui, Gertrude se retrage la manastirea benedictina pe care o va fonda alaturi de mama ei, Itta de Nivelles, acolo fiind la acea vreme singurul loc unde femeile isi puteau pastra independenta financiara, economica si sexuala. Unele surse afirma ca mama ar fi tuns-o precum calugarii pentru a descuraja petitorii. Gertrude avea inclinatii artistice si intelectuale considerate, la acea vreme, deosebite pentru o femeie.

In anul 650, cand a murit mama ei, Gertrude a devenit stareta manastirii si era cunoscuta pentru ospitalitatea faţă de pelerini, pentru sprijinul acordat calugarilor irlandezi dar si pentru unele miracole pe care le-ar fi infaptuit. In anul 656 renunta la staretie in favoarea unei nepoate si isi va petrece restul vietii studiind Scripturile.

A murit in anul 659; se presupune ca in data de 17 martie, chiar ziua in care un calugar i-a prezis candva ca va muri.

Desi nu a fost canonizata oficial, in anul 1677, Papa Clement al XII-lea a declarat ziua de 17 martie ca fiind ziua sfintei Gertrude, patroana calatorilor si gradinarilor, vindecatoarea de boli mintale si cea care poate alunga sobolanii.

*

Protectori ai pisicilor, implicit, mai exista in calendarul crestin: Francisc din Assisi, protectorul tuturor animalelor, sarbatorit in 4 octombrie; se mai vorbeste la catolici si de Sfanta Maria Bartolomeu Bagnesi, o calugarita dominicana din Florenta secolului al XVI-lea, despre care legenda spune ca atunci cand nu avea ce manca pisicile ii aduceau branza. Tot in octombrie, in data de 27, românii (ortodocsii) sarbatoresc pe Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov (Dimitrie cel Bun, protectorul Bucurestiului), ocrotitorul celor care nu cuvanta. Doi mari sfinti, iubitori ai creatiei, care au menirea de a le trezi oamenilor mila si indurare faţă de vietuitoarele de pe pamant, din cer si din ape.
De la Anca (Personale - blogul a fost sters intre timp) am aflat de Sfantul (Ierarh) Modest, din calendarul crestin ortodox, sfant ocrotitor al animalelor domestice, praznuit la 18 decembrie. Cautand informatii despre acesta am gasit si despre altii. Cuviosul Gherasim de la Iordan este cunoscut unora pentru prietenia neobisnuita pe care o avea cu un leu. Sfantul mucenic Trifon, care a trait pe la inceputul crestinismului, si-a indreptat si el atentia, cu mila, catre animale. Se spune ca adesea pe langa Sfantul Serafim de Sarov putea fi vazut un urs bland. Cuviosul Paisie Aghioritul era prieten cu pasarile salbatice care nu se sfiau sa vina sa-i manance din palme.
*

In Egiptul antic pisicile au avut protectori foarte puternici. :) 

Mai multe informatii:

https://en.wikipedia.org/wiki/Gertrude_of_Nivelles

http://junkee.com/today-is-also-st-gertrudes-day-celebrate-the-patron-saint-of-cats/53228#2pummZMY3SkHhoOq.01

http://www.formula-as.ro/2007/792/spiritualitate-39/dimitrie-cel-bun-protectorul-animalelor-8549

http://ziarullumina.ro/inima-iubitoare-imblanzeste-si-fiarele-78154.html

Papa Ioan Paul I. Controverse la Vatican

Istoria papalitatii e mai veche decat istoria unui stat (Vatican, enclava in Italia, Roma; asa cum il stim azi fiind din 1929) si e mai mult decat istoria unei institutii (Sfantul Scaun); e o suma de fapte reale impletite cu fictiuni, cu naratiuni apocrife, ciudatenii si ritualuri inca existente, de secrete pazite cu strasnicie si mistere inventate, de scandaluri, toate capabile sa suscite interesul istoricilor, al amatorilor, al pasionatilor de mister si al adeptilor teoriei conspiratiei.

Din istoria papalitatii

Istoria papalitatii e presarata de o multime de pontifi care au ramas cunoscuti in istorie pentru anumite fapte. De exemplu:

Papa Urban al II-lea (1042-1099, ales in 1088) a ramas in istorie ca fiind cel care a lansat Prima Cruciada impotriva musulmanilor (1095).

Papa Grigorie al IX-lea a pastorit intre anii 1227-1241 si a fost cel care a instaurat Inchizitia papala, inchizitia deja existand, dar in anul 1235, este considerată oficiala de catre papa; acelasi Papa, in 1238, a denuntat Lumina Sfanta de la Ierusalim ca inselatorie.

Clement al V-lea a fost unul dintre cei mai insemnati papi din evul mediu - in timpul sau sediul papilor a fost mutat de la Roma in Franta, la Avignon; impreuna cu regele Frantei, Filip al IV-lea (zis Filip cel Frumos) a pus la cale distrugerea Ordinului Templierilor; intr-o zi de vineri 13 octombrie 1307, a fost emis un edict care ordona arestarea templierilor simultan in toata Europa si cei care au fost prinsi au fost torturati pentru a se afla locul unde era ascuns tezaurul lor.

Cand s-au format Statele Papale, Vaticanul era parte a Romei. Papa Leon al IV-lea a decis sa construiasca Zidul Leonin care sa desparta Vaticanul de Roma, fiind denumit Orasul Leonin. In timpul erei Risorgimento (Unirea Italiei), Statele Papale au fost anexate la Italia. Papa Pius al IX-lea ramane doar cu Vaticanul, declarandu-se Prizonier in Vatican. Dupa semnarea Tratatului de la Lateran, din 1929, se formează Vaticanul.

Papa Ioan Paul I - controverse

Ioan Paul I (sursa)

Ioan Paul I (Albino Luciani) s-a nascut in 17 octombrie 1912 in Forno de Canale (actualul oras Canale d'Agordo), in provincia Belluno, regiunea Venetto din nordul Italiei. A fost ales Papa in 26 august 1978, in mare parte cu sprijinul cardinalilor din Lumea a Treia*, conclavul propunand initial pe cardinalul brazilian Aloísio Lorscheider, dar pentru ca numirea sa nu a reusit voturile au trecut la Luciani; s-a sugerat ca a avut cuvantul decisiv arhiepiscopul de Florenta, cardinalul Benelli.

Ioan Paul I (in latină Ioannes Paulus PP. I) a fost primul papa din istorie care si-a ales un nume dublu, in cinstea celor doi predecesori ai sai directi, Papa Ioan al XIII-lea si Papa Paul al VI-lea; a fost primul, papa care a utilizat formula întâi in titulatura oficiala a numelui sau.

Papa Ioan Paul I este adesea comparat, datorita prieteniei sale cordiale si a smereniei de care dadea dovada, cu Bunul Papa Ioan, popularul papa Ioan al XXIII-lea; avea si un fin simt al umorului, fiind numit si papa care zambeste intotdeauna.

A fost papa al Bisericii Romano-Catolice si suveran al Vaticanului intre 26 august 1978 si 28 septembrie 1978. Pontificatul său, de numai 33 zile, a reprezentat unul dintre cele mai scurte pontificate din istoria papalitatii. In 28 septembrie 1978 papa Ioan Paul I a murit subit, fiind gasit mort in camera lui. Reprezentantii Vaticanului au declarat ca a murit in urma unui infarct miocardic, stiindu-se ca papa avusese unele probleme si a suferit unele interventii chirurgicale, dar sanatatea lui a fost considerata buna cand a devenit candidat. Diagnosticul nu a fost confirmat in urma unei autopsii, fapt care a determinat aparitia unor teorii ale conspiratiei privind decesul papei, desi in cazul decesului unui papa autopsia nu e o practica obisnuita, legea Vaticanului interzicand-o.

In chiar prima zi cand a fost inscaunat ar fi facut o declaratie socanta, prin care ii avertiza pe toti ca urma o mare schimbare in ceea ce priveste averea bisericii, in principal. El sustinea ca “nu avem niciun fel de bunuri temporale de oferit, niciun fel de interese economice de discutat”. La vremea respectiva se zvonea ca Vaticanul era scindat in doua tabere: una care dorea sporirea intereselor financiare si una care dorea instaurarea adevaratului spirit bisericesc.

Din primele zile ale pontificatului, papa s-a exprimat cu privire la necesitatea revenirii bisericii la saracia evanghelica, pretinzand ca doreste sa revizuiasca fundamental prezenta Vaticanului pe pietele financiare mondiale.

Ideea revolutionara a lui Luciani ar fi fost aceea de a distribui 90 % din bogatie in diferite parti ale lumii pentru locuinte, scoli, spitale etc., iar 10 % din activele ramase si fie rezervate nevoilor bisericii, idee care, evident, era inacceptabila pentru liderii finantelor Vaticanului.

David Yallop, un jurnalist de investigatii englez, a elaborat un scenariu potrivit caruia Papa ar fi fost otravit. In cartea lui, In God’s Name (In numele Domnului, publicata in 1984), sustine ca, in pofida timpului scurt cat a fost papa, Luciani era inclinat spre reforme. Pe primele locuri ale listei de prioritati a lui Luciani cu privire la lucrurile care trebuie indreptate ar fi fost Banca Vaticanului si institutiile financiare bisericesti adiacente.

La vremea cand Luciani a preluat pontificatul dupa Giovanni Montini, Papa Paul al VI-lea, Banca Vaticanului se transformase intr-o hidra a marilor finante multinationale, ajungand si in zone foarte putin probabil sa fi fost frecventate de Sfantul Spirit - autorul referindu-se la loja masonica Propaganda 2, la relatiile cu organizatiile criminale precum Cosa Nostra. Aceasta transformare in rău incepuse cu cinci decenii in urma, cand Vaticanul ar fi incheiat o afacere banoasa cu guvernul fascist al lui Benito Mussolini, care a fost urmata de un pact similar cu Hitler.

S-a mai spus ca banii Vaticanului erau administrati de un bancher american, Paul Marcinkus, care colabora cu loja masonica Propaganda 2, unii reprezentanti ai mafiei si oameni cheie in guvernul italian si acest Marcinkus ar fi fost vazut plimbandu-se singur pe holurile din apropierea camerei papei.

Aceasta supozitie e, oarecum, sustinuta de declaratiile pe care Calcara Vincenzo, un mebru Cosa Nostra care a ales sa colaboreze cu justitia, le-a facut magistratului Paolo Borsellino (ucis mai apoi de Cosa Nostra) si care au fost facute publice la inceputul anului 2008. Mafiotul declara ca i-a ajuns la cunostinta o conjuratie a patru cardinali, toti membri in Ordinul Sfantului Mormant (ca si Marcinkus) si in relatii cu Antonio Albano (notarul personal al lui Giulio Andreotti** si al sefilor mafioti Luciano Leggo si Frank Coppola si care, cu ajutorul lui Marcinkus l-ar fi ucis pe papa administrandu-i o doza mare de picaturi calmante prin intermediul medicului personal.

Conform afirmatiilor lui David Yallop, ideea lui Ioan Paul I era ca biserica nu trebuie sa aiba putere si nici sa detina bogatii, cheltuirea banilor trebuind sa fie cunoscuta publicului. Tot jurnalistul sustine, in cartea sa, ca doua aspecte au fost in contradictie cu vointa unor grupuri de putere din Vatican si cercurile adiacente si au stat la baza hotararii de a-l ucide pe papa: chestiuni demografice (controlul nasterilor) si administrarea finatelor.

Papa Ioan Paul al II-lea care a urmat a detinut unul dintre cele mai lungi pontificate din istoria papalitatii, iar atitudinea lui a fost una permisiva, nedorind sa continue politica de schimbare inceputa de predecesorul sau - a condus pana in ultima clipa a vietii.

Teoriile lui Yallop au fost compromise, oarecum, de John Cornwell in cartea sa Un hot in noapte (A Thief in the Night, aparuta in 1989) in care propunea o inlantuire de coincidente in locul discrepantelor din declaratii la care facea referire Yallop. Mai tarziu, in 1997 a fost publicata cartea lui Robert Hutchinson, Vina Imparatia Lor: in lumea secreta a Opus Dei (Their Kingdom Come: Inside the Secret World of Opus Dei***), unde se refera la mai multe persoane care s-au opus Opus Dei si care, aparent, au murit in urma unui atac de cord, speculand ca, de fapt, ar fi putut fi otraviti si sugerand ca acelasi lucru s-ar fi putut intampla si cu Ioan Paul I.

Cu certitudine nu se va sti, probabil, vreodata daca papa Ioan Paul I a fost ucis sau a murit din cauze naturale, dar cei mai multi cercetatori par a fi de acord ca ceva nu a fost in regula pentru ca primele declaratii date cu acea ocazie au fost destul de contradictorii si unele protocoale nu au fost respectate in acea noapte. De exemplu, papa nu era pazit in momentul in care a murit, iar raportul politiei a aratat ca inainte cu ceva timp inainte sa moara a apasat butonul de panica de langa patul sau si timp de cateva ore nu a venit cineva sa vada ce se intampla. Unele surse sustin ca papa a fost gasit tinand intre degete un set de documente cu schimbarile pe care dorea sa le implementeze la Vatican.

Note

* Lumea a Treia e un termen care a aparut in timpul Razboiului Rece pentru a identifica statele care au ramas nealiniate NATO sau blocului comunist, in general, tari cu trecut colonial din Africa, America Latina, Oceania si Asia. Din Prima Lume faceau parte Statele Unite ale Americii, natiunile din Europa de Vest si aliatii lor. Lumea a Doua era formata din Uniunea Sovietica, China, Cuba si aliatii lor.

** Giulio Andreotti (n. 14.01.1919 – d. 06.05.2013) a fost prim-ministru al Italiei de trei ori: intre 1972-1973; 1976-1979; 1989-1992; a fost si ministrul afacerilor externe intre 1983-1989; acuzat de complicitate cu mafia, a fost achitat si exonerat de toate acuzatiile, in toate cele trei instante.

Crucea Opus Dei

*** Opus Dei (Praelatura Sanctae Crucis et Opus Dei - Lucrarea lui Dumnezeu) a fost intemeiata de Josemaría Escrivá de Balaguer (1902-1975), la Madrid la 2 octombrie 1928; intemeietorul a fost canonizat in anul 2002. Este o institutie a Bisericii Catolice, o prelatura personala****, al carei scop este sa contribuie la munca de evanghelizare a Bisericii, raspandind chemarea universala la sfintenie in viata de zi cu zi. Prelaturile personale sunt structuri ierarhice ale Bisericii Catolice, compuse din laici si preoti, sub conducerea unui prelat. Sediul, impreuna cu biserica prelaturii, se afla la Roma. Din Opus Dei se vorbeste ca ar face parte, intre altii, si fostul prim-ministru al Italiei, Silvio Berulsconi. Opus Dei e numita de carcotasi Sfanta Mafia sau Masoneria Alba.

**** Prelatura personala este unul dintre modurile de auto-organizare ale Bisericii Catolice, infiintata de Sfantul Scaun pentru realizarea anumitor sarcini pastorale in beneficiul diferitelor grupuri sociale din anumite regiuni sau natiuni, sau chiar la nivel mondial. Prelaturile personale sunt conduse de un preot, numit prelat de catre Papa, care poate fi si episcop. De asemenea exista un prezbiteriu compus din preoti seculari si mai sunt credinciosi laici.