Indicator de direcție: arătat cu degetul

În etapa a patra a jocului este tema la liber, denumită Fii creativ! Cum să nu zâmbesc știind că mă înghesuie creativitatea? În mintea mea – și uneori pe hârtie – creez minunății (sau nu) dar când să pun în practică... Ups! Zboară creativitatea. Vorba ‘ceea: teoria ca teoria, dar practica mă omoară.

Așa. La Transformări creative – martie 2023, ultima etapă, am ales să confecționez un tablou prin embosare. De-a lungul timpului am utilizat această metodă dar numai pe suprafețe mici și m-am descurcat onorabil – plus că tabla (aluminiu sau aramă) era dreaptă, netedă și fără vopsea.

Tabloul pe care l-am făcut e mititel: 9x13 cm și nu am avut din ce să-i fac o ramă potrivită și nici agățătoare sau suport nu are (încă) dar îl pot agăța de un cui, dacă vreau.

În imaginea de mai jos sunt doze folosite la proiecte din luna martie.

De ce am ales embosare

Am ales această metodă pentru că am în minte de mai multă vreme să fac un tablou cu mâna din imagine – desenul îl am de mulți ani, făcut de un coleg de liceu. Câteva cópii pe hârtie și carton am mai făcut și le-am plasat prin diferite locuri în casă. Cum, de ce l-am amplasat prin casă? Pentru că nu e frumos să arătăm cu degetul arătător!

Al doilea motiv pentru care am ales embosarea: să aflu dacă sunt în stare să lucrez pe o suprafață mai mare. Cred că sunt, deși nu am avut ciocănel pentru a denivela tabla în exteriorul modelului.

Al treilea motiv: altceva nu-mi venea în minte – poate pentru că neuronul deja se montase pentru această mână cu degetul mic bandajat.

Cum am confecționat tabloul

Am lăsat fără cap și fără fund o doză din aluminiu, am tăiat-o pe lungime și am îndreptat-o răsucind-o în sens invers decât era îndoită din fabricație, apoi am netezit-o cu o rigla din lemn – s-a îndreptat bine, dar am cam denivelat-o când am început să conturez mâna – indicatorul de direcție, adică.

Liniile de contur sunt trasate cu un creion, apăsând direct pe desenul fixat de tabla, apoi le-am adâncit (tot cu un creion cu mină rezistentă la apăsare)

În exteriorul conturului am ciocănit tabla pentru a o denivela, în ideea ca forma indicatorului de direcție să iasă mai mult în evidență – n-am idee dacă operațiunea are o denumire specifică.

Am colorat cu bronz auriu mâna (indicatorul de direcție), bandajul degetului mic e vopsit cu vopsea acrilică. Fondul exterior e vopsit cu vopsea neagră (acrilică) și înainte de a se usca total am curățat superficial pentru a crea iluzia de vintage.

Tabla am tăiat-o la colțuri pentru a putea îndoi marginile pe o bucată de carton.

Și gata tabloul.

Amenințătorul deget arătător

Degetul arătător – numit și indice (sau index, din latină) – este cel mai autonom deget.

Omul începe să arate cu degetul în primele 8-10 luni de viață; dacă n-o face până pe la 18-20 de luni există motive de a se crede că respectivul are ceva probleme.

Gestul de-a arăta cu degetul este foarte important: e un semn că bebelușul și-a dezvoltat anumite abilități sociale și de comunicare. Întinzând degetul arătător (cu braț cu tot sau ba), bebelușul poate transmite un mesaj, poate atrage atenția și poate încerca să influențeze acțiunile sau reacțiile celorlalți spre ceea ce indică el. Pe măsură ce avansează în viață, omul ar trebui să cam renunțe la acest gest.

Pentru cei care studiază limbajul trupului sunt importante și pozițiile degetelor.

Arătarea cu degetul e un gest obișnuit și e folosit atât la indicarea a ceva într-o fotografie, de exemplu, cât și pentru sublinierea unei afirmații, dar în cele mai multe cazuri gestul pare agresiv și nepoliticos, ceea ce face ca persoana cealaltă să se simtă ca și cum ar fi admonestată și chiar amenințată – mai ales dacă degetul mare este ridicat, nu strâns în pumn lângă celelalte.

Degetul arătător ridicat și ținut nemișcat semnifică atenție; dacă e ridicat și pendulat stânga-dreapta, se substituie mișcării capului în sensul nu.

Aproape toate gesturile pe care le face omul cu degetul arătător drept (dacă e dreptaci) au conotații negative și inspiră sentimente negative (sentimente care nu-s doar frică, așa cum își imaginează sau își doresc cei care amenință cu degetul arătător). E un gest care exprimă agresivitate și dominare, impunerea unor reguli proprii, tradiții, inflexibilitate.

Fiind un gest mai mult sau mai puțin inconștient (reflex) unii îl folosesc să atragă atenția, să determine pe cineva să conștientizeze ceva (să bage la cap) și adaugă o greutate nedorită gestului făcându-l să pară și mai agresiv.

A arăta cu degetul către alți oameni este considerat nepoliticos, deoarece este un gest asociat cu alocarea vinei (a arăta cu degetul spre...). Arătând spre cineva, automat și fără consimțământul acestuia, îl facem subiect de cercetare. A arăta cu degetul spre cineva înseamnă a acuza, a amenința...

În anul 2020 era o modă printre șefii de stat și de guvern: apăreau la TV și păreau că împung sacadat, cu arătătorul, telespectatorii în piept sau în umăr spunându-le că de nu ascultă ce li se spune va fi vai de capul lor (nu acestea erau cuvintele, bineînțeles, dar așa se traduceau însoțite de acel gest stupid pe care experții în comunicare nu-l recomandă în general, și cu atât mai mult nu-l recomandă politicienilor care se adresează cetățenilor). Oamenii percep acest gest ca fiind agresiv, adesea simțindu-l ca și cum ar fi o înjunghiere. Or vrea unii să arate spre alții pentru a le aduce la cunoștință punctul lor de vedere sau pentru a indica o direcție, dar e un gest prea puternic.

Când cineva își închide palma (strânge celelalte degete sub index) și arată cu degetul arătător vrea să transmită autoritate, dar nu le iese tuturor (mai ales celor care arată de parcă au exersat gestul înainte de a-l face în public).

Degetul îndreptat împotriva cuiva, cu pumnul dedesubt, este acuzator; când pumnul e poziționat la stânga arătătorului drept (sau la dreapta celui stâng) este un gest amenințător. Când degetul mare este ridicat și arătătorul e întins gestul indică ostilitate într-un grad ridicat (zice Joseph Messinger în Dicționar Ilustrat al Gesturilor).

Un fost șef de stat, de curând, tot la televizor, și-a încheiat discursul printr-un gest cu degetul arătător, ca și cum lovea telespectatorii cu o nuia, rostind apăsat Dacă nu aveți grijă urmați voi – ceva de genu’, cu referire la agresivitatea unui stat din zonă. Acum, chiar de-am urma noi: de ce naiba amenință populația?! Ce poate face populația pentru a opri un război pe care-l vor unii?!

Un fel de concluzie. Gesturile făcute cu degetul arătător sunt universal ofensatoare și trebuie evitate cu fermitate (mai ales de politicieni la adresa cetățenilor).

În limbajul trupului, gestul e considerat a fi unul gen supra-alpha și cei care-l fac vor să dea impresia de autoritate, de putere, dar cel mai adesea efectul este unul contrar.

E un gest cu două tăișuri arătatul cu degetul: unii se vor supune la orice, de frică, dar alții e posibil să sară la gâtul autoritarului.

sursa foto:

Image by OpenClipart-Vectors from Pixabay

Image by Clker-Free-Vector-Images from Pixabay