Clifford, marele câine roșu. Film

Clifford the Big Red Dog (2021) este un film numai bun pentru copii, dar și pentru adulții care au sau ba copii dar le plac filmele pentru copii. Este un film pe care îl consider potrivit pentru relaxare și amuzament. 

Oh, sunt sigură că sunt unii capabili să spună că e un film care îi învață pe copii că e în regulă să fie iresponsabili și să aibă câini uriași pe care să nu-i poată stăpâni. Ceva de genul a comentat cineva despre animația cu același titlu care a fost difuzată între anii 2000-2003. Să fie sănătoși, dacă doar atât au reușit să înțeleagă. N-am văzut animația – până ieri nici nu știam că există. 

Filmul e ecranizarea unei serii de cărți pentru copii, scrisă de Norman Bridwell.

Când am citit titlul mi-a fugit gândul la alt film: „Red Dog”, un câine comunitar care a trăit – în realitate – într-o comunitate din Australia.

Despre film am aflat la Jo, pe FilmSerial. Consider că este o datorie de onoare să amintesc blogul unde am descoperit o informație utilă. Voi aminti blogul de câte ori voi scrie despre un film pe care l-am vizionat după ce am citit acolo informații.

Revin la Clifford, la uriașul câine roșu și pufos care e - încă! - doar un pui nu tocmai educat; un pui de câine mare cât casa, care trăiește în orașul New York. E un câine „fermecat” care crește în funcție de cât de mult este iubit.

Sunt o mulțime de scene hazlii, iar dialogurile sunt savuroase, cele mai multe. La un moment dat aveam sentimentul că unchiul fetiței Emily Elizabeth Howard (Darby Camp), este copilul din film, deoarece e total iresponsabil acest unchi Casey (Jack Whitehall), dar și simpatic. În lipsă de ceva mai bun, acest unchi a fost rugat de sora lui, mama fetiței, să facă pe dădaca cât timp ea e plecată în alt oraș.

Unchiul vrea să dea impresia că e responsabil tocmai când au intrat în cortul domnului Bridwell, un bătrânel simpatic care deținea un adăpost pentru animale deosebite și fără stăpân, iar Emily își dorește să ia acasă un mic câine roșu, un câine diferit de orice alt câine văzut vreodată, iar el refuză categoric. 

Și Emily era, cumva, diferită de majoritate și fiind și nouă în școala unde învăța (în clasa a VI-a) era mai mereu luată peste picior de colege, mai ales de una. 

Nu are de ales și pleacă fără câine dar – surpriză! - când ajunge acasă descoperă că micul câine roșu este în rucsacul ei. 

Unchiul e de acord să țină câinele până a doua zi, când îl vor înapoia. 

A doua zi începe aventura. La această aventură ia parte și un coleg al fetiței: Owen Yu, care și el era luat peste picior la școală. Tatăl lui Owen (Russell Wong) își oferă ajutorul în legătură cu Clifford. 

Russell Wong are un rol minor în acest film, dar e un actor pe care l-am văzut, cândva, într-un serial (cu arte marțiale) difuzat la TV și mi-a rămas în minte - n-a trecut o săptămâna (cred) de când mi-am amintit de existența lui și l-am văzut în acest film!

Nu povestesc mai mult pentru că n-ar mai avea farmec filmul – dacă vrea să-l mai vadă cineva. Nu e ca și cum e imprevizibil ceva, dar totuși... parcă nu-i frumos să stric plăcerea vizionării.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Clifford2021Poster.jpg

Fair use. Încărcată pe Wikipedia de utilizatorul DatBot

https://en.wikipedia.org/wiki/User:DatBot

Dune. Părerea mea despre ecranizări

În anul 2020 mi-a pierit de tot cheful de-a vedea filme, dar după ce am descoperit blogul lui Jo, încetișor, mi s-a redeschis apetitul. În 2020 aș fi avut timp – nu glumă – să tot văd filme, dar aveam senzația că trăiesc într-un an care ilustrează o lume distopică (senzația se menține) – un gen de filme care-mi place pentru că arată unde ar putea ajunge omenirea dacă unii oameni nu încetează cu exagerările în orice.

Pe blog la Jo, FilmSerial, sunt amănunte despre filmul Dune din 2021, despre actori, regizor etc..

Filmul Dune este realizat după romanul cu același nume al lui Frank Patrick Herbert (n. 08.10.1920 – d. 11.02.1986). Romanul Dune (1965) a mai avut cinci „continuări” (am pus ghilimele pentru că fiecare roman poate fi citit separat și se poate înțelege despre ce e vorba): Mântuitorul Dunei (1969), Copiii Dunei (1976), Împăratul-Zeu al Dunei (1981), Ereticii Dunei (1984) și Canonicatul Dunei (1984). Am citit numai Dune, Mântuitorul Dunei și Copiii Dunei, dar cel mai mult și mai mult mi-a plăcut Dune. Autorul s-a documentat timp de șase ani pentru acest roman și greu a găsit o editura mică pentru a-l publica. A fost un roman premiat, dar a devenit bestseller prin 1968.

Nici în cazul cărților și nici în cel al filmelor SF nu m-aș putea numi fan, dar am citit și văzut multe – și mi-au plăcut multe. Romanul Dune – în special – are ceva care m-a atras iremediabil: a dat viață, cu mult realism, unei alte lumi; a inclus, armonios, istorie, psihologie, filosofie, religie, discursuri intelectuale și – evident! - intriga țesută excelent. S-a spus despre Dune că este primul roman science fiction ecologic major – probabil că este, dar la acest aspect (ecologie) m-am gândit doar după ce am citit asta despre Dune.

Pentru a înțelege un pic mai mult de ce îmi plac aceste romane ale lui Frank Herbert și nu savurez ecranizările în mod deosebit las mai jos câteva link-uri spre citate scrise de Zina cu ocazia jocului Citate favorite: Dune (vol 1); Dune; Mântuitorul Dunei.

Ceea ce urmează e departe de a fi recenzie.

Prima ecranizare pentru Dune aparține lui David Lynch, în 1984. Am încercat să-l văd, prima dată, cândva în anii 1990, dar nu am rezistat mai mult de o oră, pentru că... nu-mi plăcea actorul care „dă viață” lui Paul Atreides, personajul central, să zic așa. Kyle MacLachlan mi se pare nepotrivit pentru rol și pentru că are un chip cam efeminat pentru un (viitor) „om al deșertului” și nu e deloc aproape de cum mi l-am imaginat pe Paul Atreides în descrierea schițată de Frank Herbert. Ceilalți actori din film reușesc mult mai mult „să intre în pielea personajelor”. Să nu uit: în rolul lui Feyd-Rautha, nepotul favorit al baronului Vladimir Harkonnen (dușmanul Casei Atreides), e interpretat de Sting. Știu asta acum deoarece am insistat să văd filmul pentru a face comparația cu filmul Dune apărut în 2021, în regia lui Denis Villeneuve, cu Timothee Chalamet în rolul lui Paul Atreides.

Filmul prezintă povestea unui tânăr prezis a fi Kwisatz Haderach, cel care va elibera planeta Dune. Acest Mesia e anunțat din vechime și Fremenii, aprigii locuitori ai planetei deșertice, îl tot așteaptă și „urmăresc semnele”.

În Dune din 2021 îmi pare că actorii sunt personajele! Cine a ales distribuția s-a orientat super, din punctul meu de vedere. Totuși, nu înțeleg de ce a fost necesară „schimbarea sexului” ecologistului care „umblă în două lumi”: Liet-Kynes e femeie în Dune din 2021.

Scena în care Paul Atreides este supus, de Cucernica Maică Gaius Helen Mohiam (din Școala Bene Gesserit) unui „test al fricii”, nu e suficient accentuată - părerea mea.

Filmul din 1984 mi se pare mai aproape de ideea romanului: intriga o consider mai clar conturată, „discursurile intelectuale” nu sunt total ignorate, și sunt mai puține efecte speciale ca-n filmul din 2021 pe care-l consider un super fain film SF de aventuri/război, dar cam atât. Poate va fi altfel în partea a doua, regizorul având în plan o parte a doua (in 2023); și o parte a treia (Mântuitorul Dunei) - prima parte se termină cam ciudat chiar și pentru cei care nu au citit romanul și nu au văzut filmul din 1984 sau miniserialele din 2000 (Dune) și 2003 (Copiii Dunei combinat cu Mântuitorul Dunei) – trei episoade fiecare.

Nici în Dune din 2021 nu aș fi înțeles care-i treaba cu aterizarea forțată, în deșert, a lui Paul Atreides și a mamei lui, Jessica, dacă nu aș fi citit romanul (e suficientă și descrirea), pentru că e prea „pe repede înainte” redată și supraviețuirea lor în deșert și întâlnirea cu Fremenii. E lungită scena cu zborul (efecte speciale reușite, e adevărat) și scurtate scenele în care ar trebui ilustrate anumite „schimbări”, adaptări ale lui Paul Atreides la noua viață. Evident, mă prindeam că e o aterizare forțată din cauza furtunii în care au trebuit să intre pentru a scăpa de urmăritori, dar lipsește „filosofia” prezentă în roman. Da, știu, e film nu-i roman! Deh! Nu pot scrie despre film fără să mă raportez la roman.

Realitatea este că e greu să „prinzi” în film esența romanului, care nu e doar despre ecologie, cucerirea unor lumi etc. s.a.m.d. Ar trebui să fie un serial cu multe episoade (și chiar sezoane). Evident, e doar părerea mea. Cine nu a citit romanul și este fan SF va fi super încântat de film. Cei care doresc să înțeleagă ideile din spatele intrigii (un fel de a spune) ar trebui să citească descrierile apărute despre Dune (2021). Nici intriga nu mi se pare excepțional accentuată - analizând tot prin prisma romanului.

Despre serialele amintite (din 2000 și 2003) nu scriu mai nimic pentru că mi-e imposibil să le urmăresc – am încercat de curând, din nou. Paul Atreides (interpretat de Alec Newman) este blond! Efectul de ochi „albastru în albastru” dat de mirodenie (melanj, „spice”) este mai nereușit decât în filmul din 1984. Rolul surorii lui Paul Atreides, Alia, e interpretat de o actriță care pare că mai mult pozează decât interpretează – nu cunosc numele actriței, nu m-a interesat.

Despre regizori, scenariști, actori etc. nu cunosc prea multe. În general, nu mă interesează cine regizează, cine joacă etc. atunci când aleg un film, pentru că, oricum, nu rețin numele pe termen lung. Îmi plac filmele în care actorii interpretează, nu pozează, filmele în care „acțiunea” curge lin și rapid – fără „scene de umplutură” - și are logică. Sunt mulți actori (și câțiva regizori și producători) al căror nume l-am reținut, în timp, și știu că, de cele mai multe ori, când aud/văd/citesc numele lor voi vedea un film care-mi va plăcea.

În anii 1970 au mai încercat și alți regizori să ecranizeze romanul Dune, dar am dedus că au rămas la stadiul de idee.

Cum am zis: sunt fan roman Dune, nu fan filme, romane, nuvele, povestiri SF și / sau fantezie, în general, dar sunt multe din acest gen care mi-au plăcut sau mi-ar plăcea să le văd / citesc. Mi-a plăcut „Urzeala Tronurilor” (Games of Thrones)! Mi-a plăcut chiar foarte mult și am „prins ideile” fără a citi vreo descriere sau romanele, dar a fost un serial, nu un film; adaptare după seria de cărți fantastice ale lui George R. R. Martin: „Cântec de foc și gheață”. Am citit o singură nuvelă scrisă de GRRM (cel puțin, doar de aceasta îmi amintesc acum): Un cântec pentru Lya.

Clubul cinefililor: The Legend of Omar Khayyam

Intalnirea saptamanala la Clubul cinefililor gazduit de Carmen, unde vin cu un film recomandat de karmapolice aici: http://cybershamans.blogspot.ro/2015/10/filmul-de-weekend-legend-of-omar-khayyam.html

Am intarziat sa il vad pentru ca aveam nevoie de o seara linistita, in care sa-l savurez, pentru ca Omar Khayyam e numai unul; dupa ce l-am vazut nu am stiut sa il cuprind in cuvintele pe care le am in vocabular… :)

sursa 

The Keeper. The Legend of Omar Khayyam (2005), in regia lui Kayvan Mashayekh, ilustreaza o particica din viata aventuroasa a astronomului, matematicianului, filosofului si poetului persan Omar Khayyam. E o legenda in care sunt impletite fapte istorice - cat e legenda si cat e istorie nu sunt in masura sa afirm pentru ca izvoarele cu privire la viata poetului se contrazic (nici chiar anul nasterii nu e cert, ci stabilit cu aproximatie).

Povestitorul ii informeaza pe spectatori ca in fiecare familie musulmana este desemnat un reprezentant care sa invete si sa transmita urmasilor traditia, pentru a nu se pierde, oriunde membrii familiei ar ajunge sa traiasca.

Un puşti in varsta de 12 ani, Kamran (interpretat de Adam Echahly) afla ca unul dintre stramosii sai a fost Omar Khayyam (interpretat in film de Bruno Lastra) si vrea sa afle povestea, sa o poata transmite mai departe. Dorinta de a afla sfarsitul povestii il impinge sa utilizeze un pasaport care nu e al lui, sa falsifice semnatura mamei pe acordul de a face singur calatoria din America spre Marea Britanie pentru a citi o carte cu poeziile lui Khayyam pe care o aristocrata (interpretata de Vanessa Redgrave) o avea in familie din mosi stramosi. Apoi calatoreste in Iran, sa afle sfarsitul povestii de la bunicul sau foarte batran si bolnav.

Povestea se desfasoara pe doua planuri: in mileniul nostru si in mileniul 11, cand a trait Omar Khayyam (18.05.1048, Nishapur, Persia - 04.12.1131). Tanarul Omar ramane orfan de tata cand avea 12 ani - doar mama si micuta sclava Darya mai sunt pentru a-l consola. Mama lui il roaga pe un invatat sa il ia pe langa el si sa-l educe. Invatatul, incantat - si mirat - de cunostintele avansate ale unui copil, accepta, ba ii spune mamei ca il va si plati pentru a-l ajuta la una alta.

Trei lucruri trebuie sa invete un baiat pentru a fi barbat - ii spune inteleptul lui Omar: fii cinstit, calareste bine, nu spune minciuni. Daca tainele invataturii le poate impartasi micului curios, tainele calariei si ale luptei ii vor fi dezvaluite de tatal lui Hassan bin Sabbah (interpretat de Christopher Simpson), viitorul intemeietor al sectei asasinilor. Cei doi tineri devin prieteni foarte buni. Darya crestea alaturi de ei, antrenandu-se cu ei, plimbandu-se cu ei, iubita de amandoi, dar iubindu-l numai pe Omar. Cand cei doi se bat in targ cu niste straini, pentru Darya (Marie Espinosa), pe care un targovet s-a oferit sa o cumpere, tatal lui Hassan o vinde pe fata. Omar e deznadajduit, si tot ce poate face este sa isi rosteasca durerea in versuri.

Malik (Moritz Bleibtreu) este un prieten al celor doi, care ajunge sultan. Omar ramane langa acesta, ca sfatuitor in ale stiintei, dar Hassan, nemultumit de islamul lui Malik, se retrage in castelul Alalamut (Aluh Amut), care va deveni o cetate greu de cucerit, si intemeiaza Secta Asasinilor, ucigasii tacuti care au terorizat aproape intreg Orientul Mijlociu timp de aproape doua secole - cetatea a distrus-o piatra cu piatra, in 1256, Ulugu-Han, un nepot al lui Genghis-Han, transformand - la propriu - Ghilda Asasinilor in praf si pulbere (evenimentul nu apare in film, perioada fiind cu totul alta).

Pentru ca Omar, in slujba lui Malik, schimba - intre altele - calendarul islamic, lunar, cu unul laic, isi castiga multi dusmani mai ales intre sunniti. Hassan ii salveaza viata la un moment dat si il gazuieste in castelul sau, facandu-i o propunere pe care el o crede de nerefuzat.

Ma asteptam la altceva de la acest film - poate aventura in “toata legea” unui film de gen, dar m-a incantat ideea de a “vedea” cum, probabil, aratau locurile pe unde a pasit Omar Khayyam, ce fel de oameni au fost cei pe care i-a intalnit. Desi imi place mult acest poet prea multe despre viata lui nu stiam si la prietenia cu Hassan bin Sabbah (numit si “Vechiul Om al Muntilor” sau “Batranul din Munti”) nu m-as fi gandit nici intr-o mie de ani. Acest amanunt m-a determinat sa vad filmul si nu mi-a parut rau pentru ca impletita in firul vietii lui Omar Khayyam e atinsa si tema primei cruciade, nu doar inceputul erei sectei asasinilor despre care se spune ca exista si azi, secreta, invaluita in mister.

Am venit, de unde? Unde duce drumul? / Care-i rostul vieţii ? Tainele sugrumu-l. / Câte inimi pure - Roata de Azur / Arde-n scrum şi pulberi! Spuneţi, unde-i fumul? (de Omar Khayyam, in traducerea lui Otto Starck).

Nu poezia l-a facut pe Omar celebru, ci “poezia vietii lui”.

Intr-o zi, viata ti se va sfarsi. Si tot ce va ramane sunt momentele pe care le-ai trait la intensitate maxima. Si daca esti norocos, aceste momente traiesc in vietile celor pe care "i-ai atins".

Clubul cinefililor: The 100-Year-Old Man Who Climbed Out the Window and Disappeared

Allan: Toata lumea a ţipat la mine, de la feroviari la dictatori. Chiar si mama a ţipat - nu-mi mai amintesc ce, dar a ţipat. Si eu am ţipat, cred, pentru ca asta faci cand te nasti si privesti in jur.

The 100-Year-Old Man Who Climbed Out The Window And Disappeared (2013), in regia lui Felix Herngren, adaptat dupa romanul de debut al lui Jonas Jonasson, publicat in anul 2009, devenit cel mai bine vandut roman din Suedia in 2010 si best sellers international in 2012, este o comedie exploziva, o fabula super faina, la care nu ma asteptam cand am accesat acest film, dar poantele au inceput in primele 20 de minute asa ca n-am renuntat sa il vad, si tare bine mi-a facut filmul.

Allan Karlsson (interpretat de Robert Gustafsson) este un batran care a avut o viata aventuroasa, ajungand sa danseze cu Stalin, sa-l ajute pe Oppenheimer la bomba, sa stea la masa cu vicepresedintele Harry S.Truman, sa evadeze din gulag impreuna cu fratele lui Einstein, ajungand spion dublu pentru rusi si americani, prietenul generalului Franco si multe altele.

De mic, Allan avea pasiunea sa arunce lucruri in aer. L-a aruncat in aer pe negustorul din satul lor - pentru ca i-a inselat mama cu privire la un ou primit de la rusi dupa ce i-au executat tatal care promova prezervativul ca fiind solutia impotriva saraciei, solutia pentru satisfacerea poftelor si dorintelor. Testul exploziei a fost un succes, dar eu am aterizat intr-un spital de psihiatrie - povesteste Allan. Peste ani, dupa ce un medic s-a asigurat ca nu va avea mostenitori, a fost eliberat in lume. Pofta de a arunca lucruri in aer nu l-a parasit dar, din cand in cand, se mai plictisea si lua o pauza apoi, ceva ii deschidea din nou apetitul.

Acum, cu o zi inainte de a implini varsta de 100 de ani, sedea in casa lui - fiind sub ingrijire la domiciliu - si astepta ziua… Dar in seara dinaintea implinirii sutei de ani, Molotov, motanul sau, n-a mai venit acasa… Dimineata, asistentii se pregateau sa-i sarbatoreasca centenarul, dar cand au ajuns la casa batranelului au constatat ca disparuse. Pentru ca nu l-au gasit in apropiere au anuntat politia… Batranul de o suta de ani a iesit pe fereastra si a disparut - pentru unii ar fi fost mai bine sa nu iasa: viata aventuroasa si un nou sir de incurcaturi au inceput. Desi varstnic, cam greoi la mers, mintea ii e agera. Ajunge in autogara si-l intreaba pe casier:

- Unde pot merge de aici?

- Unde vrei sa ajungi, presupun…

Pentru ca nu avea bani destui a cumparat un bilet pana in cea mai apropiata localitate. In timp ce astepta  autobuzul a intrat un tanar cu o valiza mare si l-a rugat sa i-o pazeasca până foloseste toaleta. Pentru ca a sosit autobuzul Allan a urcat, luand valiza cu el. Asa incepe aventura: un lung sir de peripetii in care sunt antrenati cativa oameni in viata carora intra pe neasteptate - intre care si un tanar care nu se hotara ce studii sa termine si care era aproape economist, aproape farmacist, aproape zoolog, aproape multe - politisti si traficanti de droguri.

Actiunea filmului se desfasoara pe doua planuri: prezent si trecut. Replicile sunt copioase! La varsta de o suta de ani este - cum altfel?! - impacat cu sine si cu lumea, nu se grabeste, nu se teme, nu ia lucrurile in tragic… doar se bucura de viata.

- Unde vrei sa mergi?

- Timpul ne va spune…

Viaţa e cum e şi începe cum o iei - e filosofia de viaţă a lui Allan Karlsson. 

*

O noua intalnire la Clubul cinefililor unde membrii - prezenti si viitori - se intalnesc pe pagina la Carmen la fiecare sfarsit de saptamana.

*

sursa foto: http://www.rogerebert.com/reviews/the-100-year-old-man-who-climbed-out-the-window-and-disappeared-2015