Asasinate notorii ale legionarilor din Romania

Asasinatele par a fi fost caracteristica principală a Mișcării legionare fondată de Corneliu Zelea Codreanu (zis și Căpitanul). S-a numit în mai multe feluri: Legiunea Arhanghelul Mihail (înființată în iunie 1927, când ruptura dintre discipolul Zelea Codreanu și profesorul său A. C. Cuza a devenit ireconciliabilă), Garda de Fier, Totul pentru Țară. Istoricii caracterizează această grupare ca fiind o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalist-fascistă, cu un caracter mistic-religios, anticomunist, antisemit, anticapitalism, antimasonic.

Susținând că îndeplinesc o misiune divină, legionarii aveau să promoveze asasinatul și eliminarea celor care se împotriveau cauzei sfinte. În timp, au întocmit liste negre cu numele celor care erau împotriva doctrinei pe care o propovăduiau, și care trebuia să fie înlăturați.

Ca organizator al tineretului ieșean cu idei radicale s-a impus un anume Corneliu Zelea Codreanu (născut în 1899)  care deși lupta împotriva împământenirii străinilor - mai ales a evreilor - făcea parte din aceeași categorie, el având în arborele genealogic polonezi, unguri, germani - abia în 1902, tatăl lui, Ion Zelea Codreanu, și-a schimbat numele Zelinschi (Zelinski) in Zelea Codreanu.

În deceniul al treilea, la inițiativa lui Zelea Codreanu, au avut loc mai multe incidente violente cu populația evreiască din localitățile Iași, Huși, Bîrlad, Botoșani, Cernăuți, Pașcani. Autoritățile au intervenit, iar Zelea Codreanu va reacționa violent, asasinându-l pe prefectul Manciu.

Constantin Manciu

Prefectul Poliției din Iași, este împușcat în cap de Zelea-Codreanu, in 25 octombrie 1924. C. Manciu a fost numit în funcție de ministrul Justiției, G. G. Mârzescu; era ofițer în rezervă, in Regimentul 10 Vânători, in caz de mobilizare urmând să fie numit șef al Atelierului de reparație al Corpului III de armată. Prefectul avea puteri depline și profita din plin de câte ori avea ocazia - și avea des. Uciderea lui, in public, a favorizat doar pe ucigaș (încurajându-l in demagogia lui), pentru că lucrurile nu s-au schimbat în bine.

Zelea-Codreanu era student la Iași în anii 1920; in 1923 a înființat Liga Apărării Național Creștine, mișcare politică extremistă care promova doctrina național-creștină; organizația a inițiat mai multe proteste îndreptate împotriva unui număr prea mare de etnici străini studenți în universitățile din țară (vizați erau în special etnicii evrei). Mișcarea a fost cunoscută sub numele de Numerus Clausus. Între studenți și autorități au avut loc mai multe confruntări dure în care studenții (inclusiv Codreanu) au fost agresați de polițiștii. În luna mai 1924, soldați și polițiști fac o descindere care se sfârșește cu arestarea a zeci de studenți care sunt închiși în beciurile Poliției, eliberați ulterior la presiunea exercitată de părinți și profesori. Un student, Comerzan, face plângere penală împotriva prefectului poliției; procesul a avut loc în octombrie 1924, iar Codreanu s-a prezentat ca avocat al studentului. La ieșirea din sediul judecătoriei, Codreanu îl ucide pe prefect, împușcăndu-l in cap, și, cu alte două gloanțe, rănește grav un comisar și un subcomisar. E arestat, iar procesul e strămutat la Turnu Severin. La presiunea străzii inculpatul a fost achitat, considerându-se că a fost legitimă apărare la provocările repetate ale prefectului.

Cu prilejul campaniei electorale din toamna anului 1933, legionarii au comis mai multe acte de violență (Valodin, Eschi-Baba, Iași, Tulcea, Constanța), noul guvern liberal in frunte cu I. G. Duca hotărând să dizolve Garda de Fier - decizie care a fost luată și la presiunea externă a statelor democrate (Franța, Anglia), care apreciau că legionarii constituie o agentură a Germaniei naziste in România (in viitor se va observa că au avut dreptate)

Ion Gheorghe Duca, prim-ministru

a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia in 29 decembrie 1933.

El s-a înscris în Partidul Național Liberal in 1907, și a avansat repede in cariera politică: deputat, ministru, președintele partidului (in decembrie 1930, după moartea lui Vintilă Brătianu), președinte al Consiliului de Miniștri ș.a.

A fost unul dintre cei mai hotărâți opozanți ai întoarcerii in țară a principelui Carol al II-lea, plecat in exil cu Elena Lupescu, dar, cu toate acestea, in 14 noiembrie 1933 a fost desemnat prim-ministru și a acceptat - un compromis, din cauză că scena politică internă și internațională era foarte agitată la acel moment.

Prima misiune a cabinetului său a fost aceea de a organiza alegerile. I.G. Duca își propusesem: stabilizarea economică în urma marii crize (1929-1933), asigurarea ordinii interne și respectarea legilor. Conflictele între forțele de ordine și legionari - care, cum ziceau reprezentanții guvernului, urmăreau schimbarea pe cale revoluționară a ordinii legale în stat și instaurarea unui regim social și politic neconform Constituției și tratatelor de pace. Aceste conflicte au dus la interzicerea presei legionare și la arestarea unui număr mare de membri ai Gărzii de Fier (denumire adoptată în 1930); Legiunea Arhanghelului Mihail a fost scoasă în afara legii, dizolvată (in 9 decembrie 1933) - legionarii nu mai puteau participa la alegeri (in 1931 au participat și Codreanu a obținut un loc în parlament, ca deputat de Neamț, in urma unor alegeri parțiale ulterioare organizate după ce unul dintre deputații aleși inițial s-a retras). Alegerile din 1933 au fost câștigate de liberali, dar în campania electorală s-au întețit conflictele între forțele de ordine și legionari și în urmă schimburilor de focuri au murit mai mulți legionari.

Legionarii își arogaseră o "misiune divină", și promovau asasinatul și eliminarea tuturor celor care se opuneau cauzei "sfinte". Prin acțiunile sale, I. G. Duca s-a opus. Carol al II-lea, la două zile de la terminarea alegerilor - cu victoria PNL - l-a convocat pe Duca la Sinaia, sub pretextul destituirii guvernatorului Băncii Naționale. În vagonul alăturat, din trenul in care era, se aflau și asasinii săi. După o întrevedere de două ore cu regele, la întoarcere, legionarii au aruncat o grenadă in calea lui (au fost răniți doi dintre însoțitorii prim-ministrului); in panica momentului, un legionar a tras o rafală de cinci gloanțe în capul prim-ministrului, care a murit pe loc. Cei trei asasini au fost condamnați pe viață, dar nu au apucat să-și ispășească pedeapsa pentru că au fost asasinați cinci ani mai târziu, alaturi de alti legionari (între care și Codreanu), in noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, în pădurea de la Tâncăbești.

Asasinii lui I. G. Duca au fost numiți de presă "Nicadorii" - acronim format din literele de început ale numelor acestora: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, Doru Belimace. La proces au luat vina asupra lor, au recunoscut calitățile prim-ministrului, de bun român și de om capabil, dar pentru că era francmason și vândut străinilor, politica lui a condus la dizolvarea gărzilor legionare din țară, așa că au hotărât să îl suprime.

După acest asasinat a fost declarată legea marțială; mii de legionari au fost arestați, dar liderul Codreanu, despre care se presupunea că a ordonat uciderea, nu a fost prins. Între liderii arestați era și generalul Zizi Cantacuzino (zis Grănicerul). Procesul s-a desfășurat la Consiliul de Război București în aprilie 1934. Ucigașii au fost condamnați la pedeapsa cu închisoare pe viață, dar liderii legionari arestați au fost eliberați.

Mihai Stelescu, ucis pentru trădare

A fost jurnalist și om politic de extremă dreaptă, deputat din partea Gărzii de Fier ales la alegerile generale din 1933, unul dintre cei mai mari militanți ai mișcării legionare și apropiat al lui Zelea Codreanu.

În timpul unei tabere de muncă organizată în Basarabia, a atras de partea lui câțiva legionari pe care i-a convins că Zelea Codreanu, Căpitanul, nu mai e util partidului și a conceput un plan de eliminare a acestuia, folosind cianura. Unul dintre complotiști a crezut că a fost demascat și a mărturisit totul.

Stelescu a fost judecat in Consiliul de onoare al legiunii, găsit vinovat și exclus din Legiune, primind șansa - de la Codreanu - să se reabiliteze printr-o bună conduită, dar Stelescu a continuat să-l denigreze. În anul 1936, Stelescu era internat la Spitalul Brâncovenesc din București; in 16 iulie, un grup de zece legionari au intrat în spital și l-au asasinat pe Mihai Stelescu cu zeci de focuri de armă, după care i-au ciopârțit cadavrul cu topoare. Ulterior, Decemvirii, s-au predat Poliției asumându-și întreaga răspundere. Opt dintre ucigași au fost condamnați la muncă silnică pe viață, doi la câte zece ani de închisoare.

Opt dintre Decemvirii s-au predat imediat: Ion Caratănase (student, vicepreședintele centrului studențesc), Ștefan Curcă (student), Iosif Bozânta (avocat in Oradea), Gavrilă Bogdan (student), Ion Atanasiu (student la teologie), Radu Vlad (student la teologie), Ion State Grigore (șofer), Ion Pele, iar doi s-au predat a doua zi: Ștefan Georgescu (student la teologie) și Ion Trandafir (student la chimie).

Armand Călinescu, prim-ministru

A. Călinescu era licențiat în filosofie, doctor în drept și științe economice (titluri obținute la București și Paris), prim-ministru din partea Partidului National-Țărănesc.

A fost asasinat în 21 septembrie 1939 - in timp ce se deplasa spre casă, cu automobilul, de la Ministerul Apărării - un grup de opt legionari a tras asupra lui mai multe gloanțe. Asasinii au fost prinși și executați în locul unde au săvârșit asasinatul. Carol al II-lea a dorit o răzbunare cruntă, motiv pentru care, in zilele următoare, jandarmii au ucis 105 membri importanți ai Mișcării Legionare și 147 de legionari aleși la întâmplare de prin fiecare județ (in total 254 de persoane); cadavrele celor astfel uciși au fost lăsate în văzul lumii mai multe zile.

În ianuarie 1931, pe baza datelor furnizate de Armand Călinescu, guvernul național-țărănesc dizolva Garda de Fier. Declară Călinescu mai târziu: (...) cunoșteam, din investigațiile Siguranței statului, care erau ideile reale care circulau în mintea membrilor Gărzii de Fier și eram în drept să le socotim periculoase pentru ordinea publică. Cu acea ocazie au fost arestați sub învinuirea de complot împotriva siguranței statului și deferiți justiției mai mulți lideri legionari, între care și Codreanu.

Între timp, guvernul PNȚ a căzut, iar tribunalul a dat un verdict de achitare. Din nou, "băieților" lui Codreanu și A. C. Cuza li s-a dat apă la moară, având posibilitatea să continue cu demagogia lor, cu ațâțarea instinctelor primare și specularea prejudecăților păturilor puțin educate, cu atacurile vehemente și interesate împotriva regimului parlamentar, cu apologia dictaturii bâtei și, mai ales, cu violarea normelor constituționale elementare și cu teroarea. În cursul anului 1933, conflictul dintre Călinescu și Gardă a devenit public și ireconciliabil, iar numele lui Armand Călinescu va rămâne scris pe listele negre ale mișcării legionare până în momentul uciderii lui.

În anul 1937, lui Armand Călinescu, alături de amicii lui politici, îi va fi dat să trăiască rușinea "pactului de neagresiune" Maniu - Codreanu (Maniu, adeptul parlamentarismului și alianțelor tradiționale a strâns mâna "căpitanului", partizanul dictaturii teroriste și al orientării țării spre Reich); Maniu sperase să tragă foloase din conflictul iscat între Carol și Codreanu. Mai pe față, mai pe ascuns, Călinescu făcea opoziție - din interior - lui Iuliu Maniu și adepților lui.

Armand Călinescu și alți câțiva fruntași părăsesc Partidul Național-Țărănesc, trecând de partea lui Carol al II-lea, sperând să oprească mișcarea legionară și să împiedice aservirea țării de către Reich. Din păcate, in dictatura regală, partidele care s-au perindat la conducere au promovat o politică de desființare treptată a drepturilor și libertăților democratice. Carol al II-lea hotăra singur sau consultându-se uneori cu membrii camarilei.

Călinescu era hotărât să facă tot ce putea pentru a reprima agentura hitleristă. Carol e convins, și în aprilie 1938, organele de stat au trecut la arestarea masivă a principalilor șefi legionari, in frunte cu Codreanu. După o întrevedere cu Hitler, in Germania, Carol a înțeles că indiferent ce atitudine ar fi adoptat în relațiile cu Reichul, Berlinul nu renunță la intenția de a aduce Garda de Fier la putere - in consecință, ordonă uciderea lui Zelea Codreanu; in 29 noiembrie 1938 ordinul este executat.

O parte dintre căpeteniile gărzii s-au salvat refugiindu-se in Germania și, in 1939 (după ocuparea Cehoslovaciei in martie) se regrupau, pregătindu-se sub îndrumarea directă a gestapoului. Foarte util a fost și ajutorul dat gărzii din interiorul țării, ajutor oferit de vârfurile politice și economice cele mai reacționare.

De la Berlin, Horia Sima a dat directiva Armand Călinescu trebuie să moară. Au avut loc mai multe încercări de asasinare, toate dejucate sau ratate, ceea ce i-a iritat pe cei din Berlin. E trimis la București Dumitru (Miti) Dumitrescu, instruit special de gestapo să preia conducerea "operațiunilor". Din echipa morții fac parte Miti Dumitrescu, frații Cezar și Traian Popescu, Ion Moldoveanu, Ion R. Ionescu, Ion Vasiliu - toți din Ploiești - și un alt complice, Marin Stănculescu, care avea sarcina să facă recunoașterea locului și după atentat să se retragă.

Armand Călinescu era, în politica internă, un adept al sistemului parlamentar burghez, iar în cea externă un susținător al alianțelor tradiționale cu Franța și Anglia. Este considerat... călăul democrației românești interbelice, eminența cenușie din spatele dictaturii carliste - a adus, însă, asasinarea lui ceva bun pentru cineva?

Un an mai târziu, in septembrie 1940, Garda de fier și generalul Ion Antonescu acaparau puterea, cu sprijinul Berlinului și a vârfurilor reacționare din țară. Teroarea și asasinatul s-au abătut cu furie asupra forțelor democratice, a tuturor adversarilor fascismului și hitlerismului. (din revista Magazin istoric, Anul I, nr. 7, octombrie 1967)

Masacrul de la închisoarea Jilava

În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 sunt uciși 64 de deținuți din închisoarea Jilava.

În septembrie 1940, generalul Ion Antonescu și Garda de fier acaparaseră puterea și obținuseră decretul regal prin care România era declarată stat național-legionar (in 14 septembrie).

Horia Sima, șeful legionarilor, e numit vicepreședinte al Consiliului de miniștri. În ziua de 26 noiembrie era programată deshumarea celor 14 legionari asasinați în pădurea de la Tâncăbești, între care și Zelea Codreanu, pentru a li se face o înmormântare creștinească. Legionarii au susținut că, fără premeditare, îndurerați și furioși, cei care săpau după osemintele camarazilor, au hotărât să plece spre închisoarea Jilava, unde erau închiși cei considerați vinovați pentru toate cele întâmplate membrilor mișcării legionare, și unde așteptau până să le vină rândul să fie judecați la tribunal. Au pătruns în închisoarea Jilava, închisoare păzită de militari, și au împușcat pe unii dintre deținuții politici aflați acolo și considerați autori principali ai crimelor săvârșite împotriva căpitanului și legionarilor sub fostul regim. Tuturor celor împușcați li s-a mai tras câte un glonț în cap pentru ca ucigașii să fie siguri de rezultat. (http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Masacrul_de_la_Jilava)

Între cei uciși în acea noapte s-au numărat și:

Mihail Moruzov, printre primii arestați. Era fondatorul - și șeful - Serviciului Secret de Informații al Armatei (1924) și era considerat o persoană "incomodă" deoarece, din funcția sa de șef a acestui Serviciu avea cunoștință despre toate evenimentele din timpul regimului carlist și participase la toate jocurile de culise ale Palatului Regal.

Gheorghe Argeșanu, fost prim-ministru, general de armată, om politic, ministru al Apărării Naționale, președinte al Consiliului de miniștri, susținător al regimului monarhic autoritar care, după asasinarea lui Armand Călinescu a acceptat, din funcția de prim-ministru, misiunea ordonată de șeful statului de a coordona represaliile împotriva legionarilor. (http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Gheorghe_Arge%C5%9Feanu)

Victor Iamandi, absolvent al Facultății de Drept și al Facultății de Litere din Iași, membru în Partidul National Liberal; a deținut portofolii in mai multe ministere, inclusiv în Ministerul Justiției - in calitate de ministru al justiției a aprobat măsurile anti-legionare. A fost susținător al regelui Carol al II-lea, căruia i-a devenit consilier în noiembrie 1939. (http://galeriaportretelor.ro/item/victor-iamandi-3/)

Au mai fost asasinați Gabriel Marinescu (fost ministru de Interne, fost prefect al Poliției Capitalei), Ion Bengliu și Ștefan Gherovici (foști comandanți ai Jandarmeriei), și foarte mulți foști agenți de poliție și foști jandarmi. În aceeași noapte de 26/27 noiembrie au mai fost asasinați la sediul Prefecturii Poliției Capitalei și în pădurea Balota-Vlăsia alți oficiali din Poliție.

În dimineața de 27 noiembrie 1940, au fost ridicați de la domiciliu și duși la sediul Prefecturii alți înalți demnitari: Constantin Argetoianu, Gheorghe Tătărescu, Ion Gigurtu (foști prim-miniștri), Mihail Ghelmegeanu (fost ministru de Interne), generalul Constantin Ilasievici și colonelul Victor Marinescu - toți acuzați de participarea la prigoană legionară in timpul lui Carol al II-lea. Din declarațiile lui Argetoianu rezultă că salvarea lor a fost apelul telefonic făcut de soția lui către Alexandru Rioșanu, subsecretar la Interne, care s-a prezentat la sediul Prefecturii și a cerut eliberarea demnitarilor - aceștia au rămas adăpostiți in sediul Ministerului de Interne până la 2 decembrie.

Profesorii Nicolae Iorga și Virgil Madgearu nu au avut aceeași șansă, și au fost asasinați în noaptea 27/28 noiembrie 1940.

Procesul celor implicați în asasinate s-a desfășurat în iulie 1941; condamnările au fost: moartea, pentru cei mai mulți, muncă silnică pe viață, ani de închisoare (cinci au fost achitați). Ancheta, însă, nu a stabilit cu exactitate lista asasinilor, nici modul în care au acționat și nici cine a dat ordinul.

Nicolae Iorga, consilier regal

- istoric, critic literar, documentarist, enciclopedist, memorialist, poet, dramaturg, parlamentar, ministru, profesor universitar și academician, a fost asasinat în noaptea de 27 noiembrie 1940. Valoarea lui ca intelectual nu cred că poate fi negată, dar a fost acuzat - pe drept - de antisemitism; asasinarea lui, însă, nu poate fi justificată - a fost un act de violență gratuită.

Fiind consilier regal, in urma unui schimb de replici in 1938 (Zelea Codreanu l-a acuzat într-o scrisoare că are o atitudine ambivalentă și nu încurajează suficient sentimentele naționaliste), istoricul a depus o plângere la poliție împotriva legionarului și acesta a fost condamnat la zece ani de muncă forțată pentru ultraj adus unui demnitar în exercițiul funcțiunii. Această plângere ar fi servit ca motiv pentru declanșarea procedurii judiciare împotriva liderului legionar care, in final, a fost omorât. Uciderea lui Iorga a fost răzbunarea legionarilor pentru moartea Căpitanului - l-au considerat autor moral.

Nicolae Iorga a fost ridicat de la locuința sa de un grup de legionari și ucis cu mai multe focuri de armă lângă Strejnicu. Horia Sima a negat că ar fi ordonat asasinarea omului de cultură și l-a considerat vinovat de moartea acestuia pe un alt legionar, Traian Boeru. Acest Traian Boeru a emigrat în Germania ulterior, unde s-a îmbogățit și, prin anii 1960 (când Sima era în Spania), a cerut o judecată formală pentru a se dezvinovăți. El recunoaște, totuși, că a fost prezent când Nicolae Iorga a fost luat de acasă.

In zi de crudă foamete / Fiindu-le lehamite, / În marginea țării întregi/ Au vrut s'ucidă pe moșnegi. / Iar ei au zis: Nu fiți păgâni, / Răbdați puțin pe cei bătrâni: / De-a lungul căii morților / Ei sunt in pragul porților. (Nicolae Iorga)

Virgil Madgearu

A fost un economist român, sociolog și politician de stânga, membru important in Partidul Țărănesc și al succesorului său, Partidul Național Țărănesc. Poziția lui era total antifascistă. Cu toate acestea, animat de dorința de a salva țara de la un faliment previzibil, economistul se angajase să vină în ajutorul guvernului condus de generalul Ion Antonescu. Acest aspect, și înțelegerea dintre Iulie Maniu și Zelea Codreanu, ar fi trebuit să-l pună la adăpost de "răzbunarea legionară" (credea profesorul) - știa că, in 1936, la Congresul studenților legionari, se constituise și o "echipă a morții" care avea o listă cu numele celor care urmau a fi "pedepsiți". Probabil că legionarii nu i-au uitat izbucnirea din Parlament in ziua când omagiul lui A. C. Cuza adus lui Hitler îl călcase pe nervi pe deputatul Madgearu: Eu fac apologia lui Hitler, pentru că ea duce la pace, nu la război. Deputatul s-a repezit la orator și, bătând cu pumnii în tribună, strigase revoltat: Nu permit ca acest nume să se pronunțe în Parlamentul român. E drept, in acele zile nu-și imaginase că viitorul îl va sili să trăiască într-un stat național-legionar câtă vreme mai existau un Maniu, un Brătianu, un Mihalache...

În ziua de 27 noiembrie 1940, pe la ora 14, in fața locuinței economistului a oprit o mașină neagră din care au coborât cinci indivizi, legionari, care apoi au intrat în casă, cerându-i lui Virgil Madgearu să îi însoțească la Poliția Capitalei pentru o declarație, o formalitate, și în cel mult o oră va fi înapoi acasă. Li s-a cerut să se legitimeze, doi au făcut-o, dar tot nu i-a crezut. Virgil Madgearu a acceptat să plece cu ei după ce și-au dat cuvântul de onoare de legionari că de-ar fi fost după ei nici n-ar fi trebuit să plece.

Profesorul a urcat pe bancheta din spate, dar mașina nu s-a îndreptat spre sediul Poliției, ci în direcție opusă, spre Snagov - a oprit în pădurea Snagov. Trecuse de ora 15. Legionarii l-au somat pe Virgil Madgearu să coboare și l-au condus la câteva sute de metri, departe de șosea, unde l-au împușcat.

Zgomotele împușcăturilor au fost auzite de un pădurar, care s-a gândit că sunt ceva braconieri și a alergat spre locul unde s-au auzit focurile de revolver. I-a întâlnit pe legionari când aceștia reveneau la mașină și le-a spus că nu au voie să tragă cu revolverul în pădure. Unul dintre asasini a răspuns pădurarului să nu se amestece că ei vor să se distreze împușcând ciori. Paznicul pădurii a notat numărul de înmatriculare al mașinii apoi a pornit în direcția de unde veniseră indivizii. A descoperit un corp uman căzut cu fața în jos. A anunțat imediat autoritățile.

Ancheta a demarat greu, se mișca și mai greu, fiind obstrucționată de aproape toate structurile decizionale - Mișcarea Legionară era la putere și relațiile dintre generalul Ion Antonescu și Horia Sima nu începuseră să se deterioreze. Abia după ce au fost înlăturați legionarii din conducerea țării ancheta a prins contur. S-a stabilit că aceeași "echipă a morții" l-a asasinat și pe Nicolae Iorga: Traian Boeru, Ion Tucan, Ștefan I. Cojocaru, Tudor Duca, Ștefan Iacobuță. Cei cinci lucrau la Institutul Național al Cooperației, unii având chiar funcții de conducere.

Virgil Madgearu era cunoscut ca fiind unul dintre cei mai consecvenți adversari politici ai regimurilor extremiste și a plătit cu viața. (http://www.madgearu.ro/desprenoi/virgilmadgearu.html)

Masacrul din ianuarie 1941

În ianuarie 1941 se termină cu statul național legionar - legionarii respectaseră prea puține dintre condițiile care le-au fost impuse când Ion Antonescu a adus la putere Mișcarea legionară (ML), ceea ce îl nemulțumea tot mai mult pe general. În plus, Antonescu voia ca excluderea evreilor din societate să se facă treptat, pentru a nu perturba funcționarea economiei și vieții sociale. Legionarii însă, profitând că aveau pozițiile de "comisari pentru românizare", jefuiau și torturau evrei, și se răzbunau pe foștii lor adversari politici. Poliția legionară (care dubla poliția oficială) și Corpul Muncitoresc Legionar (structura creată în octombrie 1936 pentru a înregimenta muncitori din toată țara) erau printre entitățile care subminau autoritatea statului.

În contextul asasinării unui ofițer german la București (de un cetățean grec, despre care oficialii au spus că era agent englez), in ianuarie 1941, conflictul dintre ML și Antonescu se accentuează; legionarii ocupă sediul Poliției din București, primăria capitalei, sedii de poliție, sedii de prefecturi, mai multe ministere și alte poziții strategice. Cu armata și jandarmii de partea sa, in principiu, Antonescu e defensiv inițial (știa că mulți ofițeri simpatizează cu legionarii) dar în seara de 22 ianuarie intervine împotriva rebelilor - pentru că Hitler a ales să îl sprijine pe el, nu Garda.

In timpul rebeliunii legionare din București, in cartierele Dudești, Văcărești, in alte zone intens locuite de evrei - Calea Rahovei, Șoseaua Pantelimon, de exemplu - au loc razii ale legionarilor cărora li se alătură vecini și indivizi puși pe furt. Sunt jefuite locuințele, magazinele atelierele românilor-evrei, și mulți oameni sunt reținuți și transportați în sedii ale organizației sau alte locuri controlate de legionari - reținerile s-au făcut fie pe baza unor liste, fiind vizați și lideri din organizațiile evreiești, fie la întâmplare de pe stradă sau din case.

Dintre evreii torturați in sediul Corpului Muncitoresc Legionar (Dumitru Groza era șeful muncitorimii legionare) din Calea Călărașilor un grup de 90 de oameni a fost dus în pădurea Jilava și executat - oamenii au fost încărcați in două camionete și duși la marginea satului Jilava, peste râul Sabar, unde legionarii care au însoțit camionetele cu trei automobile i-au scos pe oameni din camionete rând pe rând și i-au executat trăgând de aproape. Opt dintre oameni au reușit să fugă, dar majoritatea erau răniți și au fost repede prinși de legionari sau săteni și duși la primăria Jilava, apoi escortați din nou în pădure și executați, in seara zilei de 22 ianuarie. Sunt cunoscute 84 de nume; trei oameni au scăpat și au depus mărturie.

În 23 ianuarie, o parte dintre oamenii reținuți în 20 ianuarie și închiși la Prefectura Poliției au fost transportați la Abatorul Comunal de pe Splaiul Dâmboviței și uciși - se vorbește despre 15 victime, dar sunt cunoscute numai 11 nume ale celor care au fost uciși cu bestialitate.

Patrulele legionare rețineau oameni încă din 20 ianuarie. Peste 120 de evrei au fost uciși în zilele pogromului.

Printre cei bătuți și jefuiți in acele zile a fost și scriitorul român de origine evreiască Felix Aderca (1891-1962)

După rebeliune, cu sprijinul serviciilor de informații naziste, Horia Sima și mai mulți lideri ai Legiunii au fugit în Germania. Legionarii prinși în țară - câteva mii - au fost judecați în diferite procese și trimiși la închisoare.

Un fel de concluzie

Unii istorici par a fi de părere că legionarii au dat dovadă de un fanatism unic in istoria poporului român. Unele dintre asasinatele pe care le-au organizat au avut răsunet și la nivel internațional. Legionarii dominau prin teroare - părea a fi ceva gen: erai cu ei sau împotriva lor, neexistând o cale de mijloc. Oficialii arestau, condamnau, executau legionari, legionarii organizau atentate - un fel de "cerc al crimei". Nu legionarii au promulgat legile împotriva cetățenilor români de origine evreiască, dar s-au folosit din plin de acestea.

Surse info:

- Magazin istoric, Anul I, nr. 7, octombrie 1967

- Revista Dosarele istoriei, an II, nr. 4 (9), 1997

- Noiembrie însângerat, asasinarea lui Madgearu și Iorga, de Haralamb Zincă, Editura Publisol, București, 2021

- https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2016/08/27/a-c-cuza-parintele-fondator-al-antisemitismului-fascist-romanesc/

- https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/cel-mai-mare-scandal-politic-din-istoria-iasiului-1412232.html

- https://www.libertatea.ro/stiri/crimele-legionarilor-care-au-ingrozit-romania-asasinatele-carora-le-au-cazut-victime-i-g-duca-armand-calinescu-nicolae-iorga-si-virgil-madgearu-5112427

- https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/asasinarea-lui-nicolae-iorga-marele-istoric-roman-1760172.html

- https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/cine-au-fost-decemvirii-asasinii-sadici-care-au-1843198.html

- https://historia.ro/sectiune/general/asasinarea-lui-duca-2247024.html

- https://www.scena9.ro/article/masacru-antisemit-bucuresti-jilava-legionari-ianuarie-1941

23 August 1944, România părăsește Axa

Primul război mondial s-a desfășurat între anii 1914 – 1918.

Al doilea război mondial s-a desfășurat între 1 septembrie 1939 și 2 septembrie 1945.

Alianțele (vizibile) din cel de-al doilea război mondial

În cel de-al doilea război mondial au existat alianțe militare așa-zise principale:

1. Axa (Puterile Axei) – intrau aici Germania, Italia, Japonia, Slovacia, Ungaria,Bulgaria, România.

În 27 septembrie 1940 e semnat Pactul Tripartit (Pactul de la Berlin): Germania, Italia și Japonia se aliază; în noiembrie 1940 se alătura Ungaria, România, Slovacia; în martie 1941 se alătură și Bulgaria.

2. Aliații (Națiunile Unite): Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.).

De ce a ajuns România să lupte alături de Germania

Din 1916, România a fost aliat tradițional al Franței, Angliei și altor state care au făcut parte din blocul militar al Antantei în primul război mondial.

În 1939, când a început al doilea război mondial România s-a trezit, în Europa, cam singură în fața mașinii de război germane: Austria, Polonia, Cehia, Tările de Jos, Belgia, Franța, Norvegia, Danemarca și altele au capitulat sau au fost ocupate. Franța capitulase, Anglia era ocupată să se apere de raidurile aeriene germane.

România și-a declarat neutralitatea, dar a fost forțată, într-un fel, să renunțe la neutralitate și să aleagă o tabără.

URSS, condusă de alt dictator, se înțelegea cu Hitler. Prin Pactul Ribbentrop-Molotov Europa era la un pas de catastrofă, pentru că cei doi păreau că-și împart continentul fără probleme.

În 1940, prin Pactul Ribbentrop-Molotov, Dictatul de la Viena, respectiv Acordul de la Craiova, România pierde Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herța în favoarea URSS (azi, ținutul Herța e parte din Ucraina); Transilvania de Nord a fost pierdută în favoarea Ungariei și Cadrilaterul, tot cu acordul lui Hitler, în favoarea Bulgariei. Era pe vremea lui Carol al II-lea, cel care instaurase dictatura în 1938.

Când, în iunie 1941, generalul Ion Antonescu a ales să angajeze România în război alături de Germania a făcut-o, se zice, în speranța că va recupera teritoriile pierdute cu un an înainte.

Ion Antonescu a ajuns la putere în septembrie 1940, alături de legionari, în timpul catastrofei politice generate de pierderea Transilvaniei de Nord. Hitler l-a preferat pentru că reprezenta ordinea – unii spun că cei doi aveau caractere asemănătoare, dar nu s-au simpatizat reciproc, deși s-au întâlnit foarte des în anii de război. Generalul primește de la Hitler asigurarea integrității statului român dar și trupe germane pe teritoriul țării – Germania are, astfel, o bază germană solidă, după ce Carol al II-lea, în ultimele luni de domnie se apropiase de Hitler și solicitase o misiune germană în România.

Germania cerea României livrări constante de petrol și grâu. Nemții voiau petrol, românii voiau teritoriile înapoi.

România a intrat total nepregătită în război; nu a fost ajutată de miniștrii străini la care apelase Antonescu până la alianța cu Germania și, mai apoi, nu a fost ajutată în mod deosebit nici de aliații săi nemți. A urmat dezastrul de pe frontul de Est.

Începutul sfârșitului

Când a devenit mai mult decât clar că Germania va pierde războiul, politicienii români au început să se agite mai mult, încercând să-l convingă pe Antonescu să încheie un armistițiu. El le-a zis liderilor Partidelor Național Țărănesc și Liberal că el se dă la o parte și să semneze ei armistițiul, ceea ce aceștia n-au vrut. Liderii celor două partide sperau să se predea Aliaților – aveau legături cu generalul Wilson, comandatul suprem aliat în Mediterană, care se afla la Cairo. Așteptau un răspuns de la acesta, dar îndemnurile erau să capituleze în mâna rușilor... ceea ce liderii celor două partide ezitau să facă. De asemenea, acești lideri urmăreau ca în orice alianță ar face să nu intre și cei din Partidul Comunist, grupare care activa în ilegalitate de ani buni și care îndemna militarii și civilii să se opună germanilor cum pot; comuniștii voiau să înarmeze și civilii (muncitorii, în special) pentru a opune rezistență germanilor.

Comuniștii împrăștiau manifeste, răspândeau ziarul România Liberă și sabotau la greu buna funcționare a uzinelor, transportul feroviar s.a.m.d.

Soldați, subofițeri, ofițeri și generali!

Refuzați să mai luptați și să muriți pentru criminalii Hitler și Antonescu!

Cei de pe front! Treceți cu tot armamentul și echipamentul de partea Armatei Roșii, care vă va ajută să luptați pentru dezrobirea patriei noastre!

Cei din spatele frontului! Refuzați plecarea pe front. Treceți de partea poporului! Dezarmați și nimiciți pe cotropitorii hitleriști! Apărați și salvați onoarea, independența și avutul poporului român!

Manifestul PCR - 1 mai 1944

A sunat ceasul (...) Destul! Întoarceți armele contra nemților și trădătorilor de patrie din slujba lor. Alungați-i de pe pământul patriei noastre.

Alăturați-vă vitezelor Armate Sovietice și Aliate și luptați împreună cu ele pentru nimicirea completă a hitleriștilor.

România liberă – 28 iulie 1944.

(citate din cartea-document Și a fost ora H, de Haralamb Zincă, Editura Publisol, 2021)

Regele Mihai I, la sfatul apropiaților, îl arestează pe (deja) mareșalul Ion Antonesccu și decide să se alăture Coaliției Națiunilor Unite.

În 23 august, într-o miercuri, la ora 22:30, regele anunță întoarcerea armelor, ieșirea României din alianța cu Puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite. Această hotărâre, se spune, a scurtat cu șase luni cel de-al doilea război mondial.

La nu prea mult timp după aceea, România a câștigat... era comunistă.

Conform strategiei staliniste și cu sprijinul trupelor sovietice, Partidul Comunist Român (PCR) și-a eliminat treptat adversarii (în mod violent în multe cazuri). După abdicarea forțată a regelui Mihai I, în urma loviturii de stat din decembrie 1947, a fost instaurată Republica Populară Română. Și s-a tot avansat pe calea făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism (programul PCR).

Între 1947 și 1989, PCR a fost singurul partid politic oficial care a activat în România.

E adevărat, în timpul celui de-al doilea război mondial comuniștii au organizat o reală – și deloc neglijabilă – rezistență antinazistă dar...

Cauzele celui de al doilea război mondial

Cauzele acestui război pot fi regăsite, în principal, în rezultatul primului război mondial, pe care Germania l-a pierdut, și a fost încheiat Tratatul de Pace de la Versailles, în 1918. Prin acest tratat, Germania trebuia să renunțe la arme, să plătească daune de război țărilor împotriva cărora a luptat și să cedeze teritoriile cucerite în favoarea Marii Britanii și Franței. Despăgubirile nu erau mici, fapt ce a cauzat probleme financiare în Germania.

Pe la începutul anilor 1920, Adolf Hitler – un anonim, practic – a înființat Partidul Socialist Național (Partidul Nazist). Hitler și acoliții considerau că Tratatul de la Versailles e incorect pentru Germania și trebuie încălcat, că toți vorbitorii de limba germană ar trebui să locuiască într-un singur stat, cu un singur conducător, iar teritoriul Germaniei ar trebui să fie cât mai mare. Membrii și simpatizanții Partidului Nazist mai credeau ceva: unele grupuri sociale nu erau la fel de bune ca altele, așa ca au adoptat legi împotriva lor – aveau în vedere evreii, în primul rând, dar și țiganii, homosexualii, persoanele cu dizabilități fizice/psihice etc..

În anii 1930, ideile naziștilor au început să fie tot mai prezente în Germania. În 1933, Hitler a câștigat alegerile. Mai apoi, încălcând Tratatul de la Versailles, Germania a început să se înarmeze; teritoriile cedate anterior erau invadate, s-a început exterminarea evreilor.

Cum a început războiul

Germania invadează Polonia sub pretextul că armata poloneză atacase anterior un post de radio german. În 3 septembrie Marea Britanie declară război Germaniei (e susținută de Franța, Canada, Australia și Africa de Sud). În 17 septembrie, URSS invadează Polonia (în 23 august 1939 Germania și URSS au semnat pactul Ribbentrop-Molotov prin care au stabilit să nu se atace reciproc și decideau împărțirea Poloniei după invadarea acesteia). Mai târziu – în cronologia războiului – Germania (alături și de trupe române) a atacat URSS, încălcând pactul (iunie 1941).

Trupele germane cuceresc multe state europene, apoi își îndreaptă atenția și spre Africa.

În 7 decembrie 1941 Japonia atacă Pearl Harbour din Hawaii și americanii sunt atrași în război: a doua zi declară război Japoniei. În 11 decembrie 1941, conform Pactului de la Berlin, Germania și Italia susțin Japonia: declară război Statelor Unite ale Americii.

Și războiul se extinde.

În iulie 1943 se prăbușește regimul (fascist) al dictatorului italian Benito Mussolini. Germania rămâne fără un aliat important și începe serios declinul. În aprilie 1945 se sinucide Hitler.

Casele din oglinda. Reflexii in oglinda

În imagine sunt câteva case de pe strada Lupeni, o stradă pe care cred că am parcurs-o ultima dată cândva în adolescență (câțiva ani în urmă, desigur). Pe atunci urcam des la Cetățuia Brașovului.

De pe pagina de FB Brașov, orașul sufletului meu am ales această fotografie nu doar pentru că îmi place tare mult cum e realizată, ci și pentru amintiri – dar și pentru jocul găzduit de Carmen, preluat de la SoriN (http://fewstuff.blogspot.com/): 

Reflexii în oglindă, joc la care poate participa oricine postează pe blogul său o fotografie cu reflexii în oglindă și înscrie link-ul în tabelul de pe blogul Între vis și realitate.

Pentru că am mai scris despre unele străzi din Brașov am căutat ceva informații și despre aceasta, dar nu am găsit nimic interesant. Sigur, în arhivele statului sau la biblioteca județeană e posibil să găsesc dar nu e timp pentru o astfel de cercetare. Mi-ar plăcea să știu dacă a locuit pe acolo vreo personalitate marcantă din trecut și mi-ar plăcea să știu de ce se numește Lupeni. Dacă și ce personalitate a locuit pe acolo bănuiesc că n-o să aflu, iar despre denumirea străzii mă hazardez și-mi dau cu părerea mai jos.

Având în vedere că în Ro sunt localități care se numesc Lupeni și în multe localități există o stradă denumită Lupeni mă gândesc că numele i-a fost dat străzii în memoria minerilor morți, răniți, arestați în localitatea Lupeni din Hunedoara. În germană se numea Shylwolfsbach – Pârâul Lupului pe Jiu.

Ca rezultat al eșecului unor negocieri îndelungate cu privire la negocierea contractului colectiv de muncă (salarizare și condiții de muncă) în august 1929 a avut loc o grevă generală în care au fost implicate mai multe mine și circa 6000 de oameni. Minerii trăiau în sărăcie extremă, având salarii sub limita decenței și aproape că nu existau locuințe pentru ei; directorii câștigau de 5-6 ori mai mult decât ei (având și multe sporuri de sute de lei, iar minerii, pentru depășirea normei, abia primeau câteva zeci de lei în plus); proprietarii minelor câștigau cât toți la un loc.

Greva a fost înnăbușită brutal: jandarmii au tras în oameni (fuseseră trimiși acolo și grăniceri, dar aceștia ar fi tras în aer).

Sursa aleasă de mine pentru informații:

https://foaienationala.ro/lupeni-1929-istorie-imposibil.html

Sau… Poate că strada din Brașov se numește Lupeni pentru că acolo o fi locuit cineva pe nume Lupu – foarte cunoscut pentru ceva - și oamenii ziceau că merg la Lupu sau pe strada lui Lupu și așa a ajuns strada să se numească astfel. Sextil Pușcariu, în Brașovul de altădată a scris că unele străzi și/sau localități ajungeau să fie denumite și în acest mod.

Oficial, străzile din Brașov au început să aibă denumiri în anul 1887 și numerotarea caselor a început din 1890.

1 Mai Muncitoresc

Întâi mai muncitoresc... Ce oroare! Nu „Ziua Internațională a Muncii” era oroare (pentru mine) până in 1989, ci defilările, programele „artistice patriotice”... De la „șoimii patriei” (copiii de grădiniță) și până la adulții care încă mai erau în „câmpul muncii” – fie pe ogoare, fie prin uzine sau pe unde munceau ei – se îmbrăcau frumos și defilau prin fața autorităților centrale/locale. În tribune erau cocoțați niște... oameni (nu prea diferiți de cei pe care azi îi numim politicieni) cărora „muncitorimea” părea că le dă onorul. Bleah! De două ori am fost la defilare, de 23 august, când eram copil – voiam cocoșei din zahăr ars pe băț, minge cu țichi și rumeguș și pe „hopa-mitică”.

Acum, să nu creadă cineva că toți oamenii îmbrăcați cu „haine bune” erau prezenți acolo din plăcere, pentru că „erau pătrunși” de spiritul socialismului și înaintării României spre comunism. Oh, nu! Erau obligați. Aveau liber de la serviciu, bifau defilarea apoi... liber la „iarbă verde” sau ce mai făceau oamenii pe atunci. Unii aveau de pregătit – cu mai mult timp înainte – fel și fel de „reprezentații patriotice”. De-aș fi reușit să ignor pancartele cu fel și fel de sloganuri (obsesiv mi se părea „Proletari din toate țările uniți-vă!”), portretele „conducătorilor iubiți”, „versurile patriotice”, steagurile tricolore, steagul roșu comunist cu secera și ciocanul, și tot felul de de-astea axate pe cultul personalității unora aș zice că era o atmosferă faină în astfel de zile. Dar pentru că n-am reușit să ignor mulțimea aceea purtătoare de pancarte și strigătoare de lozinci nu zic că era faină atmosfera. Era să uit de „carele alegorice”! Între lozincile pe care le strigau oamenii – nu toți, dar unii erau vocali, nu glumă! - se regăseau: „Ceaușescu – Muncitorii”, „Ceaușescu - P.C.R.”, "Ceaușescu și poporul”...

Cică, prezența era obligatorie. Probabil – nu știu, pentru că nu m-am prezentat la absolut nici o „defilare”, cu nicio ocazie (exceptând copilăria, cum am scris mai sus).

Originea Zilei Internaționale a muncii este în mișcarea de protest a unor muncitori din Chicago, Illinois (SUA), care s-au unit într-o grevă și cereau scurtarea zilei de muncă de la 12-14 ore la opt ore fără micșorarea salariului. Acțiunea s-a petrecut în Piața Haymarket, în mai 1886. În urma intervenției polițiștilor au murit 11 oameni și circa 200 au fot răniți. S-a lăsat și cu procese (nu împotriva polițiștilor, evident) și s-au pronunțat condamnări la moarte și la închisoare pe viață.

În 1889, la al II-lea Congres al Internaționalei Socialiste s-a decis ca ziua de 1 mai să fie decretată „ziua internațională a muncitorilor” și la 1 mai 1890 să se organizeze – în cinstea celor împușcați în Piața Haymarket – cel mai mare protest împotriva exploatării prin muncă. Paranteză: cei care muncesc azi câte 10-12 ore pentru salariul minim pe economie (acolo unde există) și salariu de mizerie, în general, nu se cheamă că sunt exploatați prin muncă? Am închis paranteza.

În România, primul Întâi Mai a fost sărbătorit în 1890, sub denumirea „Ziua Solidarității Oamenilor Muncii”. În timpul regilor Carol I și Ferdinand Ziua Muncii era pentru popor o sărbătoare câmpenească, mai mult decât orice. Sărbătoarea a devenit un eveniment de amploare după instaurarea regimului bolșevic, cu ajutorul Armatei Roșii, și-a început să fie asociată cu ideologia comunistă - în România devenise o sărbătoare de preamărire a partidului și-a „conducătorului iubit”. În anul 1960, în semn de protest față de politicile sovietice, președintele american Eisenhower a numit sărbătoarea și „Ziua Dreptului în Statele Unite”.

Pe măsură ce ideologia comunistă era impusă, ziua de 1 mai a fost asociată cu victoria muncitorilor asupra exploatatorilor.

Revin la obligativitatea prezenței... N-ar fi trebuit să fie prezența obligatorie pentru că în Constituția de atunci scria la art. 2: Întreaga putere în Republica Socialistă România aparține poporului, liber și stăpîn pe soarta sa. Puterea poporului se întemeiază pe alianța muncitorească-țărănească. În strînsă unire, clasa muncitoare - clasa conducătoare în societate -, țărănimea, intelectualitatea, celelalte categorii de oameni ai muncii, fără deosebire de naționalitate, construiesc orînduirea socialistă, creînd condițiile trecerii la comunism.

În Constituția din 1952 scria mai clar, în art. 2, că „muncitorimea” e clasa conducătoare în societate: Baza puterii populare în Republica Populară Română este alianța clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare, în care rolul conducător aparține clasei muncitoare.

Sunt multe articole „interesante” în Constituția din 1965 (valabile, în mare parte, până în 1989 inclusiv) dar vă mai plictisesc doar cu două:

Art. 3. - În Republica Socialistă România forța politică conducătoare a întregii societăți este Partidul Comunist Român.

Art. 26.- Cetățenii cei mai înaintați și mai conștienți din rîndurile muncitorilor, țăranilor, intelectualilor și ale celorlalte categorii de oameni ai muncii se unesc în Partidul Comunist Român, cea mai înaltă formă de organizare a clasei muncitoare, detașamentul ei de avangardă.

Pfuuu...

Încărcătura istorică a lunii august

Ideea acestui text mi-a venit în timp ce încercam să aflu de ce data de 1 august e dată pe site-ul http://calendar.city-star.org/ro ca fiind ziua în care a început primul război mondial care, până la începerea celui de-al doilea război mondial, s-a numit războiul cel mare (războiul națiunilor). Declanșarea acestui război a avut ca motiv asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, la Sarajevo, în 28 iunie 1914. Cine nu are motiv creează unul.

Și tot căutând mi-am zis că... ce-ar fi să adun la un loc unele evenimente istorice care au avut loc în august (de-a lungul timpului) și sunt legate de România? Nu mă mai încumet la așa ceva a doua oară, dar nu spun „niciodată”.

Evenimente în august din primul război mondial

Războiul a durat din 28 iulie 1914 (când Austro-Ungaria a declarat război Serbiei) până în 11 noiembrie 1918 și au fost implicați peste 70 de milioane de militari.

De ce e dată ziua de 1 august ca început de război mondial? N-am idee, îmi dau cu presupusul, dar - poate - aflu de ce scrie așa pe acel site sau aflu că e greșit total: poate pentru că la 1 august a intrat în război și o a treia națiune: Rusia?

După multe scandaluri diplomatice, în 28 iulie 1914 erau, practic, în război doar Austro-Ungaria cu Serbia, dar la 1 august Germania a declarat război Rusiei, Rusia a îndemnat Franța să deschidă un al doilea front în vest, iar la 3 august Germania a declarat război și Franței. Tot în 3 august 1914, Consiliul de Coroană de la Sinaia hotărăște neutralitatea României în primul război mondial. În 4 august Regatul Unit a declarat război Germaniei, pentru încălcarea neutralității Belgiei, iar la 23 august a intrat în război și Japonia, de partea Puterilor Aliate, profitând de distragerea Germaniei, prinsă în războiul european, pentru a-și extinde sfera de influența în China și Pacific.

În 14 august 1916, România (Regatul României) intră în primul război mondial; după doi ani de neutralitate fiind în stare de război cu Austro-Ungaria, de partea Antantei (Franța, Imperiul Francez și Imperiul Rus). Două dintre motive: „unirea Româniilor de pe cele două părți ale Carpaților”, eliberarea „de sub stăpânirea străină pe frații noștri de peste munți și din plaiurile Bucovinei” (din Proclamația Regelui Ferdinand către Români, din 15 august 1916).

18 august 1916 - Bulgaria atacă Dobrogea românească; declarația de război a fost făcută abia a doua zi.

28 august 1916 - Germania declară război României (primul război mondial)

În noaptea 28/29 august 1916 (15/16 august pe stil vechi) - București e a treia capitală europeană (după Paris și Londra) bombardată de aviația germană.

6 august 1917, începe Bătălia de la Mărășești, între armatele României și Germaniei, în primul război mondial.

Evenimente în august din al doilea război mondial

La 2 august 1940, Stalin semnează un decret pentru crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenească, pe o parte din teritoriul României ocupat cu forța.

În 30 august 1940, Dictatul de la Viena: România pierde nordul Ardealului.

3 august 1941 - bombardament sovietic puternic asupra municipiului Constanța.

22 august 1941 - e numit mareșal Ion Antonescu.

La 1 august 1943, aviația americană bombardează orașul Ploiești pentru prima dată (Operațiunea Tidal Wave)

În 23 august 1944, regele Mihai I de România ordonă arestarea mareșalului Ion Antonescu și întoarcerea armelor împotriva trupelor hitleriste.

31 august 1944 - trupele sovietice au intrat în București.

6 august 1945 - guvernul sovietic restabilește relațiile diplomatice cu România; guvernele SUA și Angliei au condiționat reluarea relațiilor diplomatice de includerea în guvernul Petru Groza a unor reprezentanți din Partidului Național Liberal și din Partidul Național Țărănesc; vor stabili relații diplomatice cu România în 5 februarie 1946.

În 21 august 1945 Regele Mihai I a somat guvernul Petru Groza să demisioneze; fiind refuzat a hotărât să nu mai semneze decretele de legi („greva regală”).

După război

15 august 1947 - în România e adoptată o nouă reforma monetară.

Istorie și mai veche

22 augsut 1456 - a început a doua domnie a lui Vlad Țepeș în Țara Românească (până în noiembrie 1462)

6 august 1484 - începe asediul cetății Chilia, în timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova (iunie-august 1484); cetatea e cucerită de invadatori în 14 august 1484.

22 august 1531, Petru Rareș e înfrânt de poloni - Bătălia de la Obertyn.

27 august 1588 - Tratat de comerț încheiat de Petru Șchiopul, cu Elisabeta, regina Angliei, prin intermediul ambasadorului Angliei la Constantinopol.

13/23 august 1595 - victoria armatelor munteno-transilvănene conduse de Mihai Viteazul (Bătălia de la Călugăreni, împotriva otomanilor)

În 19 august 1601 este asasinat Mihai Viteazul, în cortul sau din tabăra amplasată în apropierea orașului Turda (se pare că ordinul era „arestat sau ucis”).

15/26 august 1714: domnitorul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, și cei patru fii ai lui și ginerele au fost executați de turci prin decapitare (sultan era Ahmed al III-lea).

5 august 1746: domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat desființează rumânia (iobăgia, cum era numită în Transilvania) în Muntenia.

20 august 1749 - a început domnia fanariotă a lui Constantin Racoviță în Moldova.

În 22 august 1785 e promulgată patenta de desființare a iobăgiei în Transilvania. În anul 1784 are lor Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, având ca scop desființarea șerbiei (șerbul avea pe atunci aproape statutulunui sclav). Datorită răsunetului european stârnit de răscoală, Curtea de la Viena, prin împăratul Iosif al II-la, emite ordonanța din 22 august 1785, prin care e suprimată șerbia. Desființarea definitivă a iobăgiei a avut loc abia în anul 1848.

La 28 august/9 septembrie 1804, un puternic incendiu a distrus o parte din București; atunci s-au luat primele măsuri de aliniere a străzilor orașului.

26 august 1826 - ultima execuție publică la București; pedeapsa cu moartea va fi desființată de Regulamentul Organic, în iulie 1831 (până în 1834, urmând apoi alte aboliri)

7 august 1858 - Convenția de la Paris. Pentru Principatele Române se prevedea un regim parlamentar și cenzitar și se desființau privilegiile marii boierimi.

8 august 1870 - a avut loc mișcarea antidinastică de la Ploiești, condusă de Alexandru Candiano-Popescu, numită și Republica de la Ploiești.

27 august 1877 - primul atac al trupelor române asupra redanului (lucrare simplă de fortificație) otoman din față redutei Grivița-1 din sistemul de apărare a Plevnei.

30 august 1877, asaltul armatei române asupra redutei turcești Plevna III, în timpul războiului pentru independența.

Evenimente alese aproape la întâmplare

7 august 1922, acțiunea grevistă a muncitorilor de la Fabrica de vagoane „Astra” din Arad.

5 august 1929, greva minerilor de la Lupeni.

31 august 1931 - Corneliu Zelea Codreanu a fost ales deputat.

29 august 1936 - Nicolae Titulescu este înlăturat de la conducerea Ministerului de Externe al României în urmă presiunilor cercurilor guvernamentale din Germania și Italia.

21 august 1965 - în urma adoptării unei noi constituții e proclamată Republica Socialistă România.

2 august 1969, Richard Nixon vine la București (primul președinte american care a fost în România)

În 3 august 1975 s-a încheiat vizita oficială (de două zile) efectuată de președintele american Gerald Ford în România.

1 august 1977, greva generală a minerilor din Valea Jiului (s-a încheiat în 3 august).

27 august 1989 - Marea Adunare Națională de la Chișinău a decis oficializarea limbii române și trecerea la alfabetul latin.

27 august 1990 - Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova.

Informațiile le-am cules de pe wikipedia; știind că pot apărea unele erori și acolo am verificat cele mai multe date, dar nu toate. În caz că am scris vreo prostie vă rog să-mi atrageți atenția.

Lucian Boia despre România

Am selectat câteva fragmente dintr-o carte și din interviul acordat în ianuarie 2013 redacției dela0.ro de istoricul Lucian Boia (n. 02.02.1944, București).

Cartea De ce este România altfel? (ediția a II-a, adăugată) a apărut la Editura Humanitas în 2018.

Citate din carte:

Țările și națiunile sunt diferite. Asemănătoare și diferite. România intră și ea, firește, în acest joc al asemănărilor și deosebirilor. Nu cumva este totuși și mai diferită? Cu alte cuvinte, nu se situează oare mai "excentric", sub tot felul de aspecte, în raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativă normalitate europeană? Modul extravagant în care s-a derulat psihodrama politică din vara anului 2012 (n.b. anul suspendării președintelui, între altele) a lăsat impresia că țara e defectă. Desigur, cei care privesc din afară sunt mai impresionați decât românii, obișnuiți cât de cât cu ei înșiși, dar până și printre români exasperarea crește. Ceva nu merge în România, și nu doar sus, în clasa politică, și nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem? Nu, e doar o istorie. Dar poate că înseamnă același lucru.

*

Prezentul este opera trecutului. România s-a făcut într-un anume fel: de aceea este așa cum este. Parcurgându-i rapid istoria, am putut identifica o lungă serie de trăsături specifice, mai mult sau mai puțin îndepărtate de condiția europeană "medie", și prinse ele însele în combinații contradictorii. Înlănțuindu-se, toate aceste particularități, prea multe particularități, conduc la România de astăzi. O țară care se încăpățânează să fie altfel. Ceea ce înseamnă uneori și reușite, nu doar neîmpliniri și dereglări. Necazul este că ceea ce nu merge într-o societate ajunge să strice și ceea ce merge. Nu e un merit să mergi corect, e o deficiență să mergi strâmb. Ce poate fi mai îngrijorător decât faptul că atât de mulți tineri, tot mai mulți, și printre cei mai promițători, își văd realizarea doar în afară României? Avem nevoie mai presus de toate de o privire critică și cât mai puțin îngăduitoare: să ajungem să separăm odată mediocritatea și impostura de valoare. În lături!, exclama Titu Maiorescu, la 1886. E un demers care ar trebui actualizat. Va reuși România să o facă?

Citate din interviu:

România e țara cu una dintre cele mai slabe opoziții la comunism, chiar dacă au fost oameni care s-au opus. În România nu a existat samizdatul. Intelectualii români au ajuns la un soi de compromis cu puterea, dându-li-se o anume libertate până la un punct dincolo de care nu se putea trece. Aici nu a existat nicio carte publicată clandestin și nicio opoziție de amploarea Primăverii de la Praga. Românii nu au cultura rezistenței și asta tot din Evul Mediu vine. Ba mai mult, au o cultură a supunerii, de la țăranul prea supus în fața boierului, de la domnitorul prea supus în fața Porții Otomane. Deci te supui, dar încerci să te descurci, să îl tragi pe sfoară eventual pe cel căruia te supui. Asta nu ține de conjunctură. Lucrurile astea ți le faci cu mâna ta.

Uitați-vă la felul în care s-a ajuns la comunismul dinastic. Românii au înghițit că soțul care era conducătorul țării să își împartă puterea cu soția și cu fiul. În Europa așa ceva nu a existat. Să nu mi se spună că a fost o fatalitate. Românii au înghițit chestia asta care este rușinoasă și care ar trebui asumată. Toate astea au dus la o dereglare majoră și nu am ieșit prea bine din comunism.

Dacă te uiți la clasa noastră politică, cu excepțiile de rigoare, ce i-a preocupat cel mai mult a fost să se îmbogățească. Și în contextul ăsta ideologiile au fost lăsate deoparte. (...)

Reporter: De ce credeți că societatea românească nu reacționează în niciun fel în fața unor astfel de lucruri?

Lucian Boia: Pentru că românii au cultura tăcerii, iar exploziile sunt o dată la o sută de ani. Am avut o explozie la 1907, alta în 1989. Ideal ar fi să nu ai asemenea explozii, ci o conștiință civică astfel încât lucrurile să se regleze în permanență. Când s-au redus salariile bugetarilor ar fi trebuit să existe reacția oamenilor. Dar românii sunt apatici, nu reacționează. În țările occidentale au fost reduceri mult mai mici și am văzut manifestații-monstru. În Franța nu ar îndrăzni nimeni să reducă salariile cu 1% că ar fi o nouă revoluție.

Interviul integral:

https://beta.dela0.ro/lucian-boia-o-sa-i-aducem-la-disperare-pe-europeni/

₪ ₪ ₪

Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella. In fiecare zi de luni din săptămâna în care începe luna calendaristică.