Arde catedrala Notre-Dame din Paris

Când am văzut ştirea pe TV5 am crezut că-i vreun scenariu de film - cum am crezut când s-au prăbuşit “turnurile gemene” din New York City! Nu-mi vine să cred că au putut fi atât de neglijenţi încât să dea foc edificiului!

O mulţime de pompieri se luptă să salveze ce se mai poate salva (multe artefacte au fost distruse), să scoată din incintă obiectele de inestimabilă valoare care sunt acolo! Înca nu-mi vine a crede! Fleşa (turnul piramidal), cea mai înaltă porţiune a edificiului, s-a prăbuşit, acoperişul a fost distrus in întregime şi un şuvoi gros de fum se împrăştie deasupra Parisului, cenuşa aşezandu-se pe o mare porţiune din oraş. Se presupune a fi un accident - edificiul fiind in renovare.

A rezistat atâtea secole! Trebuie să reziste in continuare!

Martorii la dezastru au ramas fără cuvinte! Privesc neputincioşi flăcările care muşcă din edificiu. Unii se întreabă - pe bună dreptate, aş zice - de ce nu au fost aduse elicoptere pregătite pentru stingerea incendiilor…

M-a afectat tare mult acest incident, mai ales că a apărut pe ecran când nu mă aşteptam, nereuşind să înţeleg imediat ce văd! E o minune de catedrală! Întunecată foarte, e drept, dar asta face parte din farmecul ei!

Culmea e că, de regulă, nu stau la TV, dar m-a rugat cineva să aflu dacă la noi mai e canalul Discovery funcţional şi, butonând, am dat de TV5, unde am şi rămas câteva minute. Si-am scris aici pentru... a-mi descărca memoria de imagini! 

Cum se agită spiritele…

Cum se ridică mingea la fileu extremiştilor, naţionaliştilor, xenofobilor, islamofobilor şi altora de gen…

Vor urma noi discuţii despre “cotele de imigranţi” aşa că se pregăteşte terenul…

Apare un titlu de ziar: “3.000 de BISERICI vor fi demolate în Franţa, Germania şi Anglia. Pe locul lor se vor construi MOSCHEI”. (am păstrat grafica din ziar)

Sunt scrise cu litere mari şi îngroşate cuvintele “biserici” şi “moschei” – acei cititori prea-credincioşi creştini şi islamofobi (sper să se înţeleagă că nu generalizez, ci mă refer doar la extremişti), deja programaţi să deteste orice e diferit de ei, nici nu mai sunt interesaţi de text, ci gata cu huiduitul. Prima manipulare, mizându-se pe faptul că puţini sunt cei care citesc integral un articol, mai ales dacă e pe FB (unde apare doar titlul, pentru cei – foarte mulţi, de regulă - care nu deschid pagina cu textul integral); şi mai puţini sunt cei care cercetează, să afle exact despre ce e vorba.

După titlu, urmează “introducerea” – câteva rânduri care apar imediat sub titlu şi sunt vizibile fără a deschide pagina cu articolul:

Despre ce este vorba? Despre declinul Europei, despre declinul creştinismului european? Ce se ascunde în spatele acestor stări de fapte pe care nimeni nu reuşeşte să le oprească, alegând să stea cu mâinile încrucişate fiind părtaşi la decăderea bătrânului continent. Ce fac Puternicii Europei de ce se tem şi de cine? Sunt întrebările pe care orice european preocupat şi le pune. Teama de islamizare a Europei este tot mai mare, comunităţile nu pot influenţa pentru că guvernanţii sunt autişti.

După “introducere” scrie ce se întâmpla, de fapt, cu aceste biserici şi se inserează şi declaraţia unei extremite precum Marine Le Pen (extrema dreaptă, Franţa, care sugera să fie distruse toate moscheile extremiştilor).

E citat şi Joachim Reinig (politician de stânga, Germania), care era de acord cu ideea că bisericile in care nu se mai adună oameni ar putea să fie transformate şi in moschei – adică vândute musulmanilor care se oferă să le cumpere.

Cum diferenţiază politicianul francez extremiştii de ceilalti – când in discuţie sunt toţi credincioşii dintr-o religie - ştie numai ea. De ce nu ar fi transformate in moschei bisericile pe care creştinii nu le mai populează? E mai ieftin să fie demolate?! De întreţinut, “capii bisericii” nu mai vor să le întreţină pentru că îi costă cât nu face…

Titlul din ziarul care mi se pare mai mult o fiţuică de scandal (pentru că scandalul vinde ziare) e menit să agite spiritele şi atât, pentru că nu are prea multă logică, titlul ales fiind doar o speculaţie, ba chiar o minciună, dacă mă refer doar la ideea că biserici creştine vor fi demolate şi pe locul lor se vor ridica moschei. Nu asta scrie in textul articolului! Nici asta nu scrie: unele vor fi moschei, altele… apartamente, galerii de artă, parcări etc. (a doua manipulare grosolană)

Un francez scria că in luna iulie autorităţile au demolat Capela Sfântului Martin din Sablé-sur-Sarthe (construită între 1880-1886) şi de-târnoşită (nu ştiu care ar fi termenul potrivit pentru  “retragerea” sfinţirii facute unei biserici) in anul 2015 – in locul ei se va amenaja o parcare. Biserica Saint-Nicaise din Rouen e “programată” pentru demolare din motive de siguranţă – altfel spus, clădirea este şubredă şi a devenit pericol public, fiind mai ieftin să o demoleze decât să o consolideze.

In acelasi articol francezul mai scrie că in 2016, in Franţa, au fost demolate şapte biserici; două au fost demolate in prima jumătate a anului 2017; pe lângă acestea, 26 au fost scoase la vânzare in anul 2016 şi 12 in 2015. In 2017 multe biserici au fost transformate in clădiri de birouri, apartamente, centre de recreere, săli de gimnastică şi galerii de arta.

A se reţine: reprezentanţii bisericii din Franţa au avut ideea să se vândă / demoleze unele biserici pentru că enoriaşii nu mai sunt in număr atât de mare încât să justifice cheltuielile cu întreţinerea lor. A cui e “vina” că oamenii nu se mai îndreaptă către biserici in număr la fel de mare ca in alte secole?

Ideea vânzării bisericilor nu e nouă in Franţa, dar in 2013 s-au scandalizat unii când dioceza din Vierzon (cu o populaţie de aproape 30 de mii de oameni şi 6 biserici romano-catolice) a hotărât să vândă unele dintre ele şi liderul organizaţiei musulmane marocane s-a oferit să cumpere una pentru a o tranforma in moschee.

Biserica Angliei (Biserica Episcopală Anglicană) are in plan să vândă mai multe biserici, pentru alte destinaţii – cam din acelaşi motiv ca şi francezii. Unele au şi fost vândute şi tranformate in moschei. Cine nu vrea moschee într-o fostă biserică nu trebuie decât să refuze vânzarea pentru o astfel de destinaţie… sau, in cazul credincioşilor contrariaţi, să adune bani şi să plătească întreţinerea lăcaşului de cult respectiv.

Francezii şi englezii n-au auzit, probabil, de Valea Plopului, un sat din Prahova, unde (din 2014) sunt 28 de biserici (in 2007 erau 26, una la 11 familii). "Avem o bisericuţă construită pe un deal in memoria copiilor avortaţi, avem câte o biserică in curtea grădiniţelor, alte două biserici in curţile celor două şcoli. In total sunt atâtea biserici cât să slujim duminica într-una singură şi in rest să le vina rândul o dată pe lună, adică 28", a declarat preotul satului.

Revin la “introducerea” textului publicat in septembrie anul curent într-o fiţuică…

Despre ce este vorba? (se întreabă persoana care şi-a pus semnătura)

Posibil răspuns: e vorba despre faptul că reprezentanţii bisericilor nu mai sunt dispuşi să cheltuiască degeaba sume mari de bani

Despre declinul Europei, despre declinul creştinismului european?

Europa nu intră in declin din cauză că unii vând bisericile şi alţii le cumpără, transformându-le in ce le aduce lor profit… Declinul creştinismului european? Poate că oamenii se orientează către lucruri mai palpabile; nu zic că-i bine (nici că-i rău), dar fiecare face ce vrea pentru că lipsa credinţei unora într-o divinitate nu încalcă dreptul altora de a crede.

Ce se ascunde în spatele acestor stări de fapte pe care nimeni nu reuşeşte să le oprească, alegând să stea cu mâinile încrucişate fiind părtaşi la decăderea bătrânului continent?

De ce trebuie să se ascundă ceva? Pur şi simplu o categorie de credincioşi nu se mai înghesuie la biserică de 3-4 ori pe săptămâna ci, eventual, mai merg cu ocazia marilor sărbători religioase, iar bisericile nu se mai justifică in număr atât de mare (banii cheltuiţi cu biserici in care nu mai intră cineva pot fi utilizaţi in alte scopuri sociale). Nu prin aşa ceva “decade” bătrânul continent.

Ce fac Puternicii Europei de ce se tem şi de cine?

“Capii” bisericilor ar trebui numiţi între “puternicii Europei”, iar dacă ei vând biserici şi nu au obiecţii la transformarea lor in centre de distracţie sau in moschei… De ce să nu transforme o biserică in moschee şi să salveze ceva din spaţiul oraşelor, din zona verde, de exemplu, dacă oricum moschei vor fi construite?

Sunt întrebările pe care orice european preocupat şi le pune. Teama de islamizare a Europei este tot mai mare, comunităţile nu pot influenţa pentru că guvernanţii sunt autişti.

European preocupat de ce? De islamizare sau de decăderea creştinismului? Numai modul in care se opun şi discută unii despre ce nu le convine arată de ce creştinismul decade… Teama de islamizare? Să fim serioşi! Da, e in creştere numărul musulmanilor şi prin convertire, dar nimeni nu e convertit cu forţa! Cei care trec de la creştinism la islam o fac de bună voie – poate simt că “îi reprezintă” mai bine doctrina, e mai aproape de sufletul lor…  

Guvernantii sunt autişti.

Guvernanţii par autişti oricum… Dar! Ar trebui să se ştie (un jurnalist, mai ales, ar trebui să ştie), pentru că se strigă des, şi scrie in mai toate constituţiile europene: statul şi biserica nu se amestecă – fiecare cu treburile lui; aşa cer credincioşii şi aşa cer şi laicii. Acum se doreşte amestecul statului? Probabil, se cere intervenţia guvernanţilor in ideea că de la stat vin cei mai mulţi bani pentru construirea de noi biserici, din ce in ce mai mari…

Una bună, in sensul de aiureală, din punctul meu de vedere: de conflictul dintre creştini şi musulmani profită… evreii! Cică evreii folosesc această strategie: divide et impera! Dacă-i aşa (să iau absurdul ca probabilitate) bravo lor! Şi ruşine celor care se lasă păcăliţi! Să ştii “aşa ceva” şi, totuşi, să continui să te războieşti…

Sunt aproape sigură că unii dintre cei care citesc vor asocia imediat “moschea” cu extremismul religios, cu terorismul. Poate că ar trebui să se gândească de două ori. Terorismul există şi fără a transforma bisericile in moschei. Armonia între cei de religii diferite nu e imposibilă dar – ca in mai toate cazurile cu gâlceavă la scară mare – totul se reduce la bani, la profituri mari pentru diverse grupuri (sau state) care asmut oamenii unii asupra altora. E doar o părere (argumentele le las pentru o eventuală altă dată, însă sunt uşor de dedus de oricine are minime cunoştinţe de economie, geoeconomie şi/sau geopolitică).

Nu reuşesc să înţeleg cum au ajuns oamenii la acest înalt nivel de ură… indiferent cine e cel care urăşte un semen de-al lui şi vrea să-l vadă distrus… De fapt, cred că aşa a fost de când e omul pe Terra… Pentru supravieţuire/conservare unii vor să-i distrugă pe alţii – vorbeşte lumea. Supravieţuirea ca naţie, ca etnie, ca specie? Dacă o ţinem tot aşa e puţin probabil că vom supravieţui ca specie…

Surse:

http://evz.ro/europa-biserici-demolate-franta.html

http://www.zeit.de/2016/25/moscheen-hamburg-neubauten-joachim-reinig

http://www.zerohedge.com/news/2017-08-06/france-churches-vanish-mosques-spring

https://www.youtube.com/watch?v=l82jXj5tHos

Lotus. Reflexii in oglindă

In buddhism, lotusul simbolizează puritatea, fidelitatea, creativitatea şi iluminarea.

In Cambodgia, florile de lotus cresc sălbatic dar sunt şi cultivate. Floarea este utilizată in general pentru a decora locuinţele şi ca ofrande, dar şi in consumul alimentar – totul e comestibil la această plantă; tulpinile lungi pot fi folosite in salate şi mâncăruri de legume; rădăcinile pot fi consumate dar trebuie bine fierte pentru îndepartarea eventualilor dăunatori; seminţele seamăna cu cele ale stejarului şi pot fi consumate crude, după ce sunt scoase din coaja – la gust seamănă cu nuca.

Minunata floarea de lotus a devenit simbol al Cambodgiei. Deoarece noaptea se închide şi se scufundă, iar dimineaţa se înalţă deasupra apei este considerată simbol al trezirii la viaţa spirituală (nu doar in traditţa buddhistă). Multe temple din Cambodgia – inclusiv celebrul Angkor Wat – sunt construite după “modelul” florii de lotus.

Templul Angkor Wat (marele templu) a fost construit in secolul XII de un rege local şi e cel mai bine conservat loc din punct de vedere arheologic. Este cel mai important centru religios – prima dată a fost hindus, dedicat zeului Vishnu, apoi a devenit buddhist. Arhitectura este caracteristică khmerilor, cei care, in jurul anului 400 e.n. au creat pe actualul teritoriu al Cambodgiei statul numit Chen-la, influenţat de cultura indiană şi care a atins apogeul in jurul anului 700 sub conducerea rajahului Jayavarman I. După mai multe urcuşuri şi coborâşuri ceea ce devenise Imperiul Khmer a dispărut complet in secolul XV, pe teritoriul său dezvoltandu-se diferite regate hinduse şi buddhiste (wikipedia).

Sursa foto: Turism de Aventura - in 2021 adresa nu mai exista (Cambodgia, 2017).

Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

In liniste, la biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului

În cimitirul care aparţine de biserica Sfântul Nicolae este înmormântat - la dorinţa sa testamentară de a fi înmormântat la Braşov - diplomatul român Nicolae Titulescu, ministru al justiţiei, al finanţelor, ministru de externe, ambasador în Anglia şi Franţa, preşedinte al Ligii Naţiunilor, iar în anul 1935 a fost propus pentru Premiul Nobel pentru pace.

Troiţa din curtea Bisericii Sfântul Nicolae, oglindită în marmura monumentului funerar dedicat lui Nicolae Titulescu.

Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului este considerată catedrala românilor din Ţara Bârsei; e atestată încă din anul 1292, când acolo a fost pusă doar o cruce de lemn cu şindrilă (troiţă).

Cercetările efectuate când a fost restaurat lăcaşul (1969-1975) au confirmat existenţa succesivă a trei edificii: biserica de lemn (secolul XIV), in secolul XV (din 1495) se construieşte o biserică din zid şi mai apoi, tot din piatră, începe construcţia voievodul Neagoe Basarab - motiv pentru care cronicile locale îi adresează omagii şi, probabil, din acelasi motiv, o stradă din Braşov îi poartă azi numele.

Sursa foto troiţă: Brasov, orasul sufletului meu.

Sursa foto biserică: crestinortodox.ro

Obiective culturale in Piaţa Sfatului Braşov (III)

Piaţa Sfatului s-a numit Târgul Grâului cândva şi era plină de tonete cu zarzavat şi alte produse la care vindeau in special ţărănci. Pavajul era din pietre de râu. Pe Şirul Grâului (latura dintre actualele strazi Muresenilor si Republicii), era Corso, unul dintre locurile preferate de plimbare.

In Piaţa Sfatului sunt concentrate multe obiective culturale, clădiri de patrimoniu cu istorie interesantă. Dintre obiectivele pe care le consider de interes si care se afla in zonă amintesc:

Biserica Neagră, Curtea Honterus nr. 2, punct de atracţie al Braşovului, unul dintre cele mai importante monumente in stil gotic din Transilvania.

Casa Negustorilor construită de Apollonia Hirscher (azi restaurantul “Cerbul Carpatin”), Piaţa Sfatului nr. 14-15. Casa Negustorilor a fost ridicată între anii 1541-1547. Clădirea are stâlpi de piatră, amintind stilul Renaşterii, şi arcade la parter şi etaj. In urma incendiilor din 1689 şi 1699, clădirea este avariată şi reconstruită. De-a lungul timpului, deoarece aici a fost un mare centru de vânzare a produselor, mai ales a celor realizate de pantofari (numiti “bătuşi”) şi cojocari, clădirea a fost denumită şi "Podul Bătuşilor". 

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, Piaţa Sfatului nr. 3.

Iniţiativa înfiinţării acestei Biserici în Cetatea Braşovului se naşte în condiţiile conflictului dintre greci şi români pentru Biserica Sf. Treime de pe actuala str. Bariţiu, pe care grecii, prin intervenţiile la autorităţile din Braşov şi Viena o obţin, alungând din biserică pe preotul român Gheorghe Haines şi interzicând  românilor să  participe la slujba religioasă, mai ales după hotărârea impusă de magistratul braşovean, emisă în 30 septembrie 1791, care certifica Biserica Sf. Teime ca "biserică grecească naţională" şi ca urmare averile ei intră în administraţia companiei greceşti.

In 1833, negustorii braşoveni cumpără o casă in mijlocul Cetăţii, unde se va deschide atât capela, cât şi o şcoală al cărei scop era ca elevii să înveţe “limba nemţească, grecească şi românească, scrisoarea (scrierea) şi socoteala”. Pentru a da prestigiu şcolii apelează la tânărul profesor de la Blaj, George Bariţiu, care semnează, in 1836, un contract pentru 3 ani. In 9 iulie 1895, in urma efortului depus de protopopul-cărturar Bartolomeu Baiulescu (1831-1909), se pune piatra fundamentală a bisericii, sfinţită de mitropolitul Ion Meţianu in iunie 1899. 

Casa Sfatului, Piaţa Sfatului nr. 30 - o veche clădire a breslei cojocarilor care, in 1420, a fost înălţată cu un etaj pentru şedinţe şi procese. Clădirea găzduieste astăzi Muzeul de Istorie. In perioada medievală a fost Primăria oraşului. Aici se dădeau toate sentinţele capitale, dar acestea se duceau la îndeplinire în Piaţa Sfatului în locul unde acum este fântâna arteziană. 

In Casa Sfatului s-au luat, veacuri de-a rândul, hotărâri legate de evenimente importante pentru Braşov, Ţara Bârsei, sau chiar pentru întreaga Transilvanie. Aici se decide opoziţia impotriva predării oraşului Habsburgilor. Aici ţine Mihai Viteazul una din dietele Transilvaniei. 

Casa Sfatului adăpostea odinioară, în pivniţă, o vinotecă extrem de apreciată. Modelul a fost preluat din Austria, unde erau vestite aceste Rathauskeller.

Casa Mureşenilor s-a deschis în Piaţa Sfatului nr. 25, în anul 1968, ca urmare a donaţiei făcute de urmaşii familiei Mureşianu. Ei puneau astfel în operă testamentul cultural al lui Iacob Mureşianu, oferind statului român, în vederea organizării unui muzeu, spaţiul necesar, o foarte valoroasă colecţie de mobilier, pictură, sculptură şi mai ales o arhivă de o inestimabilă valoare culturală, numărând peste 25.000 de documente. Muzeul este consacrat memoriei mai multor membri ai acestei familii cu mari merite în viaţa culturală şi politică a vremii lor.

Până in 31 martie 2017 mai e deschisă expoziţia ”Patrimoniul tehnic. Măiestrie. Creativitate. Diversitate” - conţine 178 bunuri culturale de patrimoniu aparţinând Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, şi contribuie la o mai bună cunoaştere a moştenirii naţionale cu privire la apariţia şi evoluţia meteorologiei, telefoniei, radiocomunicaţiei, aviaţiei, înregistrarea şi redarea sunetului, fotografie, mineralogie. La acestea se adaugă valoroase mărturii memoriale despre savanţii Petru Poni, Radu Cernătescu şi Ştefan Procopiu. Dintre numeroasele obiecte prezente în cadrul expoziţiei atrage atenţia o vioară electromagnetică fără cutie de rezonanţă, inventată de Gabriel Dimitriu.

Program: Luni – Sâmbătă, 9.00-17.00.

Banca Naţionala a României, Piaţa Sfatului nr. 26, îşi are sediul in unul dintre cele trei palate construite de fraţii Frederich şi Wilhelm Czell (industriaşi saşi, cei care au înfiinţat fabrica de bere din Braşov, in 1892). Palatul e cel de-al doilea, construit în 1903 de Frederich Czell, pe locul unde industriaşul avea deja trei case. Le-a demolat şi a ridicat un palat impresionant, cu balconaşe sculptate şi basoreliefuri cu figuri umane.

Palatul Safrano poate fi văzut in Piaţa Sfatului la nr. 23, construit la sfîrşitul secolului XIX de familia de comercianţi greci Safrano. De acest nume e legată o frumoasă poveste de dragoste între politicianul transilvănean Alexandru Vaida Voevod şi braşoveanca Elena Safrano, fiica omului de afaceri Anastasie Safrano.

Prima farmacie. În clădirea din Piaţa Sfatului nr.16 a funcţionat prima farmacie a oraşului (a doua din România, după Sibiu).  Prima menţiune documentară a imobilului aflat in Piaţa Sfatului colţ cu str. Apollonia Hirscher datează din anul 1511 (unii zic 1512 sau 1514), dovada existenţei farmaciei fiind şi o chitanţă prin care se plătea onorariul farmacistului. Oficina era organizată după modelul celor care existau, in evul mediu, pe lângă mănăstiri şi curţi nobiliare unde, cu instrumentar rudimentar se preparau diferite medicamente, uleiuri, esenţe parfumate, elixire ş.a.

In spatele clădirii se afla o curte interioară, cu grădină. unde se cultivau plantele medicinale pentru farmacie.

Muzeul Civilizaţiei Urbane, in Piaţa Sfatului nr. 15, un muzeu care ilustrează modul de viaţă al locuitorilor într-un spaţiu urban şi relaţiile comerciale ale Braşovului cu Orientul şi Occidentul, între sec. al XVII-lea şi al XIX-lea.

Clădirea, atestată arheologic din sec. XIII-XIV, are ferestre şi uşi cu ancadramente de piatră şi bolţi cu penetraţii specifice Renaşterii, fiind refăcută in anul 1566, cum s-a constatat cu ocazia recentelor cercetări. A suferit multe modificări de-a lungul timpului.

Faţada spre piaţă avea arcade sprijinite pe stâlpi de piatră, pentru spaţiile de vânzare ale negustorilor şi meşteşugarilor; pe la 1800 a fost înlocuit porticul şi azi, la parter, una dintre camere (lungă şi îngustă) e fostul gang.

Restaurantul Luther. In clădirea (foarte frumoasă) din Piaţa Sfatului nr. 10 a fost cândva un restaurant de lux, Luther, al comerciantului bucureştean Ion Moşoiu, considerat “fiu al Brasovului” si pentru donatiile pe care le facea pentru oras si, in special, pentru liceul Andrei Saguna. Restaurantul era frecventat in special de intelectuali: medici, profesori dar mai ales avocaţi.

In februarie 2016 s-a deschis acolo…Braseria Luther.

Sursa foto “Turnul cu ceas”: Brasov, orasul sufletului meu.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

Bibliografie:

http://www.protopopiatul-brasov.ro/index.php?p=cat&cat=CAT0000281;

http://muzeulmuresenilor.ro/about/; casasfatului.ro; http://monitorulexpres.ro; mcubrasov.ro (Muzeul Civilizatiei Urbane); http://www.brasovturism.ro;

“Străzi, case, oameni din Braşov”, de Steluţa Pestrea Suciu

“Braşovul de altădată”, Sextil Puşcariu; 

Felinare, străzi, parcuri, pieţe şi oameni

Ideea felinarelor am preluat-o de la pandhora, si cand am gasit fotografiile nu m-am multumit doar sa le postez pentru ca prea se impleteau multe in mintea mea.

In 1804, prima solutie de iluminat public pentru Brasov a fost utilizarea felinarelor cu ulei.

Descoperirile care permiteau iluminatul public cu gaz de huila se datoreaza lui Philippe Lebon (1791) si lui William Murdoch (1792). Prima strada din lume iluminata cu gaz a fost Pall Mall din Londra, in 1807. Nu stiu cand a fost introdus iluminatul public cu gaz in Brasov, dar pe una dintre laturile Pietii Prundului din Brasov se afla un stalp din fier, ca dovada a iluminatului public cu gaz aerian; inscrisul de pe stalp informeaza curiosii ca a fost lucrat in atelierele fratilor Schiel in Kronstadt.

In octombrie 2015, Brasov devenea primul oras din sud-estul Europei acoperit integral de un sistem de iluminat public coordonat prin telegestiune*. Se pregateste pentru iluminatul cu LED.

Restaurantul Gaura Dulce e situat pe strada Piata Sfatului 12-14, in spatele restaurantului “Cerbul Carpatin”. Birtul, pe vremuri, era deschis dis-de-dimineata, pentru negustori, in special. Specialitatea brasoveana care se servea acolo: flechii. Carnea proaspata era fripta pe gratar, taiata in forma de taietei, peste care se presarau sare si piper, apoi se stropeau cu vin si borviz (in maghiara; pe româneşte: apa minerala). Gratarele sfaraiau non-stop la Gaura Dulce. Cine intreba pe atunci unde este Gaura Dulce i se spunea s-o caute in fundul Cerbului – dar nu pentru ca era in spatele acestui restaurant se numea asa, ci pentru ca acolo puteau fi intalnite “fetiţe” ieftine (până la venirea comunistilor prostitutia era legala si in Brasov) – pe langa multe restaurante functionau pe atunci case de toleranţă.

Strada Apollonia Hirscher se deschide dinspre Piata Sfatului – si pe aici se poate ajunge la restaurantul Gaura Dulce. Dinspre Piata, pe stanga, se afla Cerbul Carpatin (cladire din secolul al XVI-lea), iar in dreapta e Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului (Casele Closius-Hiemesch-Giesel, 1566).

Apollonia Hirscher, cea care da numele strazii, a fost una dintre cele mai interesante figuri din istoria Brasovului. A trait in secolul al XVI-lea si a fost cea mai bogata femeie din Cetate, fapt remarcat mai ales dupa moartea sotului, Lucas Hirscher (1482-1541), negustor si jude al Brasovului, castelan al cetatii Branului. A facut parte din Patricianatul Sasesc al vremii – ceea ce nu era tocmai obisnuit pentru o femeie, asa cum nu era obisnuit nici faptul ca o femeie sa se ocupe cu negustoria, dar dovedindu-se comerciant abil si negociator desavarsit a reusit sa se impuna. Afacerile derulate de ea se intindeau pana in Austria si Turcia. A intemeiat multe fundatii si a donat o mare parte din averea ei brasovenilor – mai ales dupa moartea fiicei. Printre donatii se numara si “Casa Negustorilor” (numita si “Casa Hirscher”), actualul restaurant “Cerbul Carpatin” - partea dinspre actuala str. Apollonia Hirscher se numea “Podul Bătuşilor” (bătuş avea sens de cizma – prin extindere pantofar); podurile denumeau centrele de vanzare a produselor, deci Podul Bătuşilor era locul unde se comercializa incaltamintea mesterilor brasoveni (la etajul “Casei Negustorilor”, cea mai mare cladire din oras la acea vreme).

Pe aceasta strada este si Centrul Cultural “Reduta”.

Strada Sfântul Ioan, din str. Republicii (dinspre Modarom) e prima spre dreapta; s-a numit candva Johannis Gasse si Maiakovski. Pe aceasta strada, la nr. 7, se afla Biserica Franciscana, cu hramul Sf. Ioan Botezatorul, alaturi de manastirea pe care o deserveste. Monument din secolul al XVI-lea (stil gotic), refacut in secolul al XVIII-lea cu elemente in stil baroc – loc de inchinaciune si pentru ortodocsi, de Sf. Anton, considerat “mare facator de minuni”.

Manastirea franciscana a fost fondata in jurul anului 1507. In anul 1530 calugarii franciscani au fost alungati din Brasov, fiind suspectati de simpatii prohasburgice (ca o consecinta a Bataliei de la Feldioara). Biserica a fost secularizata de orasul Brasov, care a adoptat reforma luterana. Marele incendiu din 1689 a produs importante stricaciuni si acestui lacas. In anul 1724 franciscanii au revenit la Brasov.

Peste drum de biserica, la nr. 16, a locuit candva colonelul scriitor Mircea Petala, nascut la Galati in 1899, intr-o familie cu radacini istorice. Venit la Brasov, e numit seful militar al Regionalei CFR Brasov ce cuprindea zona Fagaras, Tarnava Mare, Trei Scaune si Harghita.. Dupa 1944, cu mari sacrificii, punandu-si viata in pericol, a sustinut miscarea de rezistenta din muntii Fagaras. Mircea Petala a semnat lucrarea “Frica in razboi” (1937), cu un cuvant introductiv de N. Iorga. A murit in 1945 si e inmormantat la Cimitirul Bellu din Bucuresti. (Strazi, case, oameni din Brasov, de Steluţa Pestrea Suciu, Ed. Foton, Brasov, 2011). Fratele lui, George Petala, a locuit in vila Beer.

La nr. 10 a locuit dr. Ioan Vintilă (1889-1973), care a fost medic intr-o circumscriptie care includea si Scheiul, iar scheienii – carora nu le intra usor cineva in gratii – aveau despre el numai cuvinte de lauda.

S-a nascut la Rasnov; tatal lui era oier. Invatatorul sau, intuindu-i calitatile intelectuale a sfatuit familia sa il trimita sa invete carte la Gimnaziul Romanesc din Brasov (a luat fiinta la 1 noiembrie 1850). In 1908 termina studiile liceale si se inscrie la Facultatea de Medicina din Cluj, unde face anul I, apoi continua la Budapesta, Viena si Innsbruck. In primul razboi mondial e mobilizat ca medic si merge in linia intai, ajungand pe frontul din Italia. E obligat de imprejurari sa faca chirurigie. Dupa 1918 ajunge medic la Sfantu Gheorghe, apoi la Codlea si la Brasov, unde cumpara cu bani partial imprumutati de la rude casa de pe str. Sf. Ioan, unde deschide si cabinetul. Usa lui era deschisa zi si noapte, la propriu si la figurat. Pe unde a trecut a lasat ceva din sufletul sau. In 1944 i se confera Ordinul Steaua României in grad de Ofiter. Desi era prieten cu Iuliu Maniu a stat departe de politica. (din Strazi, case, oameni din Brasov).

Pe locul unde azi e parcarea din spatele hotelului “Aro Palace” se intindea un sir de case, majoritatea cu parter si etaj, dar au fost demolate pentru sistematizarea zonei.  

Parcul “Nicolae Titulescu”, numit dupa marele diplomat român inmormantat in curtea bisericii Sfântul Nicolae din Şchei (biserica din anul 1292). Parcul dateaza de prin anul 1885; a fost loc viran candva, in apropierea Porţii Vămii (unde azi incepe str. Mureşenilor, dinspre Livada Poştei). Era locul unde opreau carele sătenilor care veneau cu marfa la târgul din cetate. In zona era candva si un lac, numit Lacul vrajitoarelor.

Parcul e situat intre Bd. Eroilor (hotel “Aro Palace”, hotel “Capitol”) si str. Nicolae Iorga (strada pe care se afla Biserica Buna Vestire, 1936); in apropiere sunt Cercul Militar (Casa Armatei), Rectoratul (in Livada Postei), Biblioteca Judeteana “George Baritiu”, primaria, Piata Tricolorului s.a.

Sunt in parc locuri special amenajate pentru copii, un spatiu special amenajat pentru jucatorii de sah, fantana arteziana cu bazin mare, statuia politicianului Nicolae Titulescu (ce si-a dorit sa fie inmormantat la Brasov), poetului Stefan Octavian Iosif (originar din Brasov), epigramistului, poetului s.a. Cincinat Pavelescu (a locuit, spre finalul vietii, in apropierea Bisericii Negre).

 

Parcul porumbeilor

Parcul Eroilor (unde sunt inmormantati cei ucisi in Decembrie 1989) sau Parcul porumbeilor, in apropierea primariei; si azi se aduna aici multi porumbei, dar parca nu asa de multi ca atunci cand eram copii si hraneam porumbeii, apoi ii alergam.

Piaţa Unirii din Şcheii Brasovului. Până la 1944 s-a numit Piata Prundului, nume dat de la prundisul adus de apele care curgeau de la Pietrele lui Solomon si formau prundis in piata, sediul central al fostului sat Şchei.

In Piaţa Unirii nr. 2-3 e situata “Prima Şcoală Românească”, intr-o cladire ridicata in anul 1495 si recladita in 1760. Inceputurile scolii ar putea fi undeva prin secolele XI-XII. O dovada este un manual, de 700 de pagini, numit ”Omiliar”, o carte despre virtuti, semn ca, inainte de toate, scoala te invata sa fii om. Cu siguranta, scoala exista la 1399, pentru ca in acel an, Papa Bonifaciu vorbeste “despre ciracii (elevii) din Şcheii Braşovului, care invatau scoala de la pseudodascali”. (Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean).

Intre altele, aici se află o troiţă** ridicata (in 1738) de capitanul Ilie Birt, un personaj controversat al Brasovului, care a trait pe la 1700. A fost si contrabandist de alcool, avea si o carciuma, dar refuza sa plateasca taxe sasilor, tratandu-i cu bataie pe functionarii care-i bateau la usa sa-i ceara impozite. Românii l-au poreclit “Birt”. Pentru ca avea grad de capitan in armata austriaca sasilor nu le prea dadea mâna sa-l inchida la inchisoarea care era atunci la Casa Sfatului (unde se afla si o camera de tortura).

Cum castigau o victorie impotriva turcilor, cum ridica Ilie Birt o troiţă, pe care oamenii Magistratului veneau si-o daramau – asa ca a construit una in faţa casei sale.

Ilie Birt a luptat contra turcilor, dar si pentru drepturile şcheienilor, ale bisericii ortodoxe, a aparat scoala româneasca si a ridicat troiţe. In secolul XVIII s-a dus până la Imparat, la Viena, sa-i ceara separarea administrativa si juridica a Şcheiului de Cetatea Brasov – visa la Republica Şchei.

In Piata Unirii (Prundului) se mai afla si statuia soldatului român, in memoria eroilor din primul razboi mondial, monument ridicat in anul 1939 la initiativa “Reuniunii femeilor române”.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

* Telegestiunea – telemanagementul - defineste un concept ce grupeaza functiuni de monitorizare, comanda si transmisie de date, prin adaptarea iluminatului in functie de nevoile specifice ale beneficiarilor: reducere nivel de iluminare pe paliere orare functie de anotimp, de gradul de ocupare a zonei, trafic - pe diverse tipuri de zone urbane- nevoile mai mari de securitate duc la un necesar de iluminare mai mare etc.

** Troiţă - cruce mare de lemn sau de piatra (impodobita cu picturi, sculpturi, inscriptii si uneori incadrata de o constructie mica), asezata la raspântii, pe langa fantani sau in locuri legate de un eveniment.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

Sursa fotografii: Brasov, orasul sufletului meu.

(clic pe foto pentru marire)

Biserica Neagră sau Sfânta Maria - descoperiri recente

În anul 2012 arheologii care faceau săpături pentru reabilitarea şi reamenajarea curţii Bisericii Negre au descoperit peste 50 de morminte cu oseminte care datează atât din Evul Mediu, posibil din secolul al XI-lea, cât şi din epoca modernă. Se știa că în zonă trebuie să existe un cimitir deoarece în jurul oricărei biserici medievale a existat un cimitir - începând din secolul al XI-lea s-a stabilit în lumea creştină că cimitirele trebuie să fie amplasate în imediata apropiere a bisericilor.

Osemintele nu au fost gasite întregi, ele s-au deranjat unele pe altele deoarece în Evul Mediu şi chiar în epoca modernă mormintele nu erau semnalizate, nu aveau cruci, monumente ca în ziua de astăzi; decedatul se punea în mormânt şi nu se mai cunoştea locul, morții ajungând să se suprapună. Pe lângă aceste morminte au fost găsite şi ruine ale unor clădiri.

Descoperirile făcute pe latura de nord-est a bisericii, demonstrează că a existat această mănăstire premonstratense (1) construită din piatră. Este o construcţie solidă pe care nu o putea face o comunitate stabilită accidental acolo. Felul în care este construită arată o comunitate mare, cu posibilităţi financiare, a precizat dr. Daniela Marcu Istrate, responsabilul ştiinţific al şantierului. Vestigiile descoperite lângă Biserica Neagră, mai multe obiecte, dar şi alte clădiri din piatră, atestă faptul că au existat aşezări fortificate din cea de-a doua jumătate a secolului al XII-lea. Descoperirile atestă mai multe etape de locuire de dinainte de atestarea documentară a oraşului, la 1235.

Braşovul - sub numele de Corona - a apărut pentru prima dată în Catalogus Ninivensis, un catalog al mănăstirilor premonstratense din Transilvania şi Ungaria, alcătuit între 1236 şi 1241. Catalogul conţine toate aşezămintele vizitate de abatele Fredericus în 1235 şi se păstrează într-o copie din secolul al XV-lea. Prima menţiune documentară cunoscută până acum a Braşovului apare în respectivul catalog în contextul în care se vorbeşte despre mănăstirea de călugăriţe din acest oraş. Claustra sororum… in Hungaria… Dyocesis Cumanie Corona, se menţionează în document.

Pe scurt: până la închiderea șantierului, care a durat mai mult de doi ani, s-au descoperit: zidurile unei foste capele a Bisericii Negre, datând cel mai probabil din secolul al XIV-lea - vechea capelă era atestată în documente dar nu exista nicio dovadă fizică a existenţei; peste 1.400 de morminte cu oseminte care datează atât din Evul Mediu, posibil din secolul al XI-lea, cât şi din epoca modernă; podoabe şi bucăţi de vase, gropi pentru provizii și două pietre funerare datând de la începutul secolului al XVIII-lea, una dintre ele păstrată într-o stare de conservare foarte bună.

Nota.

(1) Premonstratens. Ordinul Premonstratens (în latină Candidus et Canonicus Ordo Praemonstratensis) a fost întemeiat în anul 1120 de Norbert von Xanten, împreună cu alți 13 însoțitori, în localitatea Prémontré de lângă Laon (Franța). Ordinul cuprinde canonici regulari, ce reprezintă o sinteză a vieții monahale și a celei canonice. Există și un ordin feminin al premonstratenșilor. (wikipedia.org)

Ordinul ar fi ajuns pe teritoriul României dupa anul 1150.

Fapt divers. În Oradea, reprezentanții Ordinului Premonstratens au deschis 12 dosare de retrocedare pentru: terenul de sub stadionul Voinţa, clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Oradea, 27 de terenuri din centrul staţiunii Băile Felix, totalizând 135.619 metri pătraţi, alte 1.000 de hectare de terenuri arabile, păşuni, păduri şi construcţii în comunele Sânmartin şi Hidişelu de Sus - pe motiv că Le-au aparţinut “în netulburată stăpânire” încă din Evul Mediu.

Surse:

http://www.brasov.net/capela-veche-700-ani-descoperita-biserica-neagra/

http://newsbv.ro/2013/02/27/orasul-descoperit-langa-biserica-neagra-schimba-data-atestare-documentara-brasovului/

http://transilvaniareporter.ro/esential/proprietari-din-evul-mediu-jumatate-din-oradea-ceruta-la-retrocedare/

Vezi si: File de istorie; Mostenire culturala: orga; Turnul cu clopote si ceas; Legendele Bisericii Negre

Biserica Neagră sau Sfânta Maria - moștenire culturală

Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente în stil gotic din România și deține un tezaur inestimabil, afirmă cunoscătorii.

Decorarea bisericii a început puţin după anul 1400, perioadă din care se pare că datează statuia Sfântului Ioan Botezătorul. Pe la 1430 au fost executate statuile Isus-salvatorul lumii, Maria cu pruncul şi statuia apostolului Petru.

Între valorile aflate în biserică sunt și:

Amvonul (1696). Cel dinaintea acestuia s-a pierdut în marele incendiu din anul 1689. Maistrul măcelar Laurenz Bömches a susţinut ridicarea celui nou, iar monograma lui se află pe coroana ornamentală, pe una dintre laturile-oglindă ale amvonului.

Cristelniţa (bronz, 1472) este unul dintre puţinele obiecte rămase din perioada de dinainte de incendiu şi în acelaşi timp un exemplu valoros al artei de turnătorie medievală. Scrierea gotică minusculă destăinuie numele donatorului: parohul Johannes Reudel. În protuberanţa boltită din piciorul cristelniţei se pune mangal pentru încălzirea apei de botez. După aproape 150 de ani, în anul 1716, fierarul Meensen Hannes a realizat un grilaj din fier forjat care înconjoară cristelnița.

Orgile. În interiorul bisericii se află una dintre cele mai mari orgi din Europa, compusă din 4000 de tuburi; a fost construită în perioada anilor 1836-1839 de cunoscutul constructor de orgi Carl August  Buchholz din Berlin și este renumită pentru acuratețea sonorității. Orga Buchholz s-a păstrat în starea iniţială datorită faptului că tuburile originale nu s-au pierdut şi nu au fost înlocuite, iar micile modificări întreprinse în timp au fost anulate mai târziu. Acordajul şi presiunea vântului au fost aduse la starea iniţială.

În anul 1924, galeria din fața orgii a fost mărită pentru a se putea organiza concerte mari de muzică sacră cu participarea corului, chiar și astăzi având loc săptămânal concerte de orgă aici. De-a lungul anilor au fost realizate numeroase discuri de vinil, casete audio și cd-uri cu aceste concerte.

Orga din corul Bisericii Negre a fost construită în anul 1861 pentru comunitatea de saşi din Lechinţa în nordul Transilvaniei, de către constructorul Carl Hesse din Viena. Orga Hess a fost adusă în anul 1970 la Posmuş şi 80 de ani mai târziu a fost transportată în stare degradată la Braşov. În 1997 a fost restaurată de firma Stemmer/Zumikon şi este folosită de atunci în concerte şi în timpul slujbelor religioase. Instrumentele de orchestră, în special cele de suflat, pot fi acompaniate doar la orga Hesse. În Transilvania s-au păstrat mai multe orgi Hesse: cele din Moşna, Sibiu şi Biertan, ca exemple.

Colectia de covoare. Tot aici se află cea mai mare colecție de covoare vechi din Asia Mică, din regiunile Brussa, Usak și Ghiordes, din secolele XVII-XVIII, ce reprezinta un tezaur inestimabil al Bisericii Negre. Acestea au fost donate de-a lungul timpului de breslele meșteșugarilor din oraș, de negustori și cetățeni.

Cu excepția muzeului Topkapî din Istanbul, Biserica Neagră posedă cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI. Interiorul Bisericii Negre este dominat de spledoarea de culori a celor aproximativ 110 covoare orientale expuse. Nici astăzi specialiștii nu sunt mereu siguri în privința tipurilor de covoare și a datării lor. Majoritatea covoarelor din Biserica Neagră sunt categorisite ca transilvănene, pentru că s-au păstrat în număr mare și în multe variante pe teritoriul Transilvaniei.

Mai pot fi admirate în Biserica Neagră:

- un fragment din altarul din Feldioara, care datează din secolul al XV-lea; din Feldioara a ajuns în posesia Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei, iar de acolo în Biserica Neagră; pe tablă sunt pictate scene din viaţa lui Hristos;

- o pictura în ulei, de Fritz Schullerus (1898), pe zidul din drepta faţă, lângă cor. Este reprezentat acel moment fictiv în care marii sfatului braşovean depun jurământul pe Cartea Reformei, de Johannes Honterus, şi pecetluiesc reforma în oraş. Prin stilul său, tabloul se apropie mult de pictura istorica a anilor 1890 din München, care cultiva un realism expresiv;

- pictura în ulei Nunta din Cana, reprezentarea modernă a pictorului braşovean Hans Eder (1883-1955) şi îl înfăţişează pe Isus după ce a înfăptuit transformarea apei în vin;

- pe una dintre coloanele navei principale este sculptat blazonul orașului Brașov și cel al familiei Hunyadi;

- stranele breslei tâmplarilor brașoveni (pe la 1715). Pe latura din față a stranelor sunt evidențiate zece virtuți, ca semn al credinței protestante a locuitorilor. Mai multe dintre stranele din biserică au fost realizate după marele incendiu;

- un număr mare de veșminte liturgice din materiale textile medievale și baroce de lux. Printre ele se află și veșmintele preoțești de slujbă și pluvialele purtate în Biserica Catolică în ceremoniile de sfințire sau în timpul procesiunilor; ș.a.

Statuia lui Honterus, de Harro Magnussen. Statuia este o reprezentare idealistă a reformatorului, umanistului, tipografului și pionierului sistemului școlar, Johannes Honterus (1498-1549). Poziția sa și cartea pe care o ține în mână sunt în perfectă concordanță cu împrejurimile: cu o carte în mână, savantul indică spre liceul brașovean cu tradiție. Honterus coresponda cu Melanchton, reprezentantul umanismului în învățământ, și încuraja reorganizarea sistemului școlar. În același timp era și fondatorul primei tipografii în care au fost editate materiale reformatoare, materiale didactice și volume ale clasicilor antici ai reformei educației din Transilvania. În perioada reformei, vechile școli teologice latine au fost transformate în școli protestante. Cele două reliefuri din bronz de pe soclu îl reprezintă pe Honterus în tipografie și la împărtășanie. (Ágnes Bálint)

Johannes Honterus, umanist și om de cultură cu importante contribuții la dezvoltarea culturală și economică a zonei Brașovului (a scris cărți, a avut inițiativa construirii unei fabrici de hârtie în Brașov ș.a.) , este înmormântat în Biserica Neagră.

Sursa info principala: http://www.honterusgemeinde.ro/ro/biserica-neagr259/istorie/

Foto de la https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu/photos_albums 

vezi si: Biserica Neagra - file de istorie Biserica Neagra - turnul cu clopote si ceas Biserica Neagra - legende Biserica Neagra - descoperiri recente

Biserica Neagră sau Sfânta Maria - file de istorie

Biserica Neagră (Die Schwarze Kirche, în germană; Fekete Templom, în maghiară) din Brașov este unul dintre cele mai importante monumente în stil gotic din Transilvania, unul dintre cele mai reprezentative din România și cel mai mare din sud-estul Europei (cel mai mare edificiu religios între Viena și Istanbul). Este biserica parohială a comunității evanghelice luterane din Brașov, situată în centrul municipiului Brașov, fiind și unul dintre simbolurile oraşului Braşov. Parohia brașoveană a primit hramul Sfintei Maria, fapt dovedit și de fresca Mariei, aflată în hala porții sudice.

Reforma protestantă a pătruns în Transilvania la jumătatea secolului al XVI-lea și s-a răspândit în mare parte datorită umanistului și pedagogului Johannes Honterus (1498-1549). În anul 1542 s-a celebrat prima slujbă evanghelică în Biserica Neagră, iar în timpul aceleiași mișcări s-au îndepărtat și altarele secundare. Până în anul 1542 biserica fusese catolică.

Edificiul inițial a fost o bazilică romanică, distrusă în marea invazie tătară din anul 1241. Reconstrucția ca biserică gotică de tip hală a început în jurul anului 1380 (probabil începând cu 1377).

Construcţia a durat aproape o sută de ani; a început în anul 1377 şi s-a finalizat în jurul anului 1477. În anul 1421 construcţia, neterminată, a fost aproape distrusă din cauza primei invaziii otomane. Alte surse afirmă ca s-a început construcția bisericii în stil gotic în anul 1383, în timpul parohului Thomas Sander (conform unei inscripții descoperită în zidul bisericii și care îl atestă ca prim ctitor pe Thomas despre care scrie că a murit în anul 1410), când Braşovul se afla într-o perioadă de dezvoltare culturală şi economică puternică, fiind cel mai însemnat oraş comercial şi industrial la graniţa dintre apus şi răsărit.

De-a lungul secolelor XVI-XVII biserica a fost afectată de multe cutremure astfel încât, la jumătatea secolului al XVII-lea, a fost nevoie de lucrări de restaurare.

Marele incendiu din 21 aprilie 1689 a cuprins şi biserica parohială, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior. Acoperișul s-a prăbușit, vitraliile s-au spart, orga și clopotele s-au topit (ultimele căzând peste ceasul din turn, distrugându-l), iar altarul și toate bunurile din interior au fost arse. A pierit și vestita bibliotecă a lui Johannes Honterus, plină cu incunabule și manuscrise vechi, și atelierele meșteșugărești împreună cu sculele și mărfurile depozitate. Aproape un secol i-a trebuit Cetății să-și revină după acel incendiu. De atunci, ruina înnegrită de fum s-a numit Biserica Neagră, (denumire devenită oficială în secolul al XIX-lea). Tot după incendiu i s-a ridicat și actualul acoperiș, înalt de 20 de metri. Meșterii care au lucrat la refacerea ei erau veniți din orasul Danzing, motiv pentru care noile bolți sunt în stil baroc și nu gotic. Tot în această perioadă s-au construit şi galeriile pentru ca biserica să poată face faţă numărului tot mai mare de enoriaşi care luau parte la slujbe. Lucrările au fost încheiate în anul 1722, odată cu noua inaugurare.

Dacă azi este interzis comerțul stradal, înainte vreme țăranii își vindeau produsele chiar lângă zidurile bisericii, în zonă fiind și multe ateliere meșteșugărești. Străzile care duceau spre Biserica Neagră fiind în principal comerciale, casele având la parter magazine și ateliere, iar în Piața Sfatului se țineau târguri la care se prezentau oameni și din afara cetății.

Date tehnice - Biserica Neagra

Edificiul măsoară 89 de metri lungime și 38 de metri lățime. În biserică încap circa 5.000 de persoane. Este o biserică-hală în stil gotic târziu, fiind formată din cor, naos și turn. Din lungimea totală a construcției, 31 m sunt reprezentați de cor, 42 m de naos și 16 m de baza turnului.

Din cele două turnuri ale planului inițial a fost ridicat doar cel sudic până la o înălțime de 44 m, iar cupola sa se ridică la 65 m pe brațul transversal al crucii. Deasupra balconului, pe latura sudică a turnului, respectiv pe cea vestică, se află cadranele ceasului din turn. Portalul principal al bisericii se află pe latura sudică și este îmbogățit cu sculpturi ornamentale.

Zidurile exterioare și vârfurile bolților au 21 m înălțime.

Coama acoperișului aparținând naosului se ridică la 42 m, iar cel al corului la aproximativ 38 m.

Partea turnului are 30 m, iar în exterior, între cele două scări în spirală, măsoară 31 m.

Suprafața totală a bisericii ocupă 2500 mp, iar blocurile din care sunt construite zidurile au un volum de 9000 mc. Suprafața acoperișului bisericii măsoară aproximativ 4500 mp. Biserica Neagră se află la 589 m deasupra nivelului mării.

Biserica Neagră este caracterizată prin înălțimea egală a navei centrale și a navelor laterale, spre deosebire de tipul bazilică, la care nava centrală este mai înaltă decât cele laterale.

Din punct de vedere arhitectonic Biserica Neagră domină centrul medieval al Brașovului.

În fiecare an trec pragul Bisericii Negre aproximativ 100.000 de turiști, fiind considerată al doilea obiectiv de interes major din județul Brașov, după Castelul Bran.

Potrivit Google Panoramio, Biserica Neagră este pe primul loc în România în ceea ce priveşte cele mai fotografiate obiective turistice (locul 295 în lume). Face parte din Circuitul Bisericilor Fortificate din România, cel mai de success circuit turistic. Dintre cele peste 100 de biserici incluse în tur Biserica Neagră este cea mai vizitată.

Sursa foto: https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu/photos_albums

- / -

Reflexii în oglindă. Meditație

În Thailanda sunt circa 40.500 de temple buddhiste - 95 % dintre locuitori fiind buddhisti. Unele temple sunt mici - simple și austere - situate în afara traseelor turistice, dar altele fac parte din complexe în care există săli mari, școli și multe statui ale zeităților venerate, fiind impunătoare, strălucitoare.

Templul thailandez (wat) este format dintr-o îngrămădire de clădiri care, în totalitatea lor, compun o mănăstire, deși fiecare clădire are o destinație specială. Templul principal, centrul întregului complex, se numește bote (ubosot) și are o formă dreptunghiulară - corespunde în linii mari bisericii creştine, aici având loc ritualurile de cult. Încăperea bote-ului, largă de obicei, are o parte centrală despărțită de două alte încăperi laterale prin două rânduri de coloane. Intrarea în ubosot se face desculţ. Preferabil să te plimbi în sensul acelor de ceasornic - gest superstițios despre care se spune că aduce noroc. Cine dorește să se odihnească - și sau să mediteze - se poate așeza în genunchi, în poziția lotus, turcește dar în niciun caz cu picioarele îndreptate spre Buddha.

Totul este ornamentat cu sculpturi și gravuri, iar plafonul, din lemn, poartă figuri care imită stelele. La fel de bogat ornamentate sunt și coloanele masive, cu gravuri și picturi reprezentând de obicei scene din Ramayana.

În Thailanda, mulți tineri bărbați aleg să fie călugări în temple între 6 luni și 3 ani - se spune despre cel care a petrecut un timp în călugărie că este mai bărbat și e considerat de familiile fetelor o partidă bună.

Sursa fotografii: Turism de Aventura (albumul “Thailanda”) / www.extreme-travel.ro

"Reflexii în oglindă", la Iulisa