27 ianuarie-Comemorarea Victimelor Holocaustului

De prin iarna anului 2024, in special, mă gândesc că de nu ar exista legi - celor mai mulți indivizi le e frica de pedeapsa - istoria s-ar putea repeta și în ceea ce privește Holocaustul (poate nu la o scară atât de mare, dar suficient ca un mare număr de oameni să aibă de suferit). 

Faptul că mulți sunt rasiști, antisemiți și antimaiștiuce se poate remarca foarte ușor, din exprimarea acestora: Eu nu am nimic cu..., dar. Nu sunt rasist, dar... Mai mult nu trebuie sa spună pentru că știm că sunt exact ce afirmă că nu sunt.

Victime ale rasismului, ale discriminărilor de tot felul sunt în toată lumea... dar nu așa cum s-a întâmplat în timpul celui de-al doilea război mondial. Știm, mai mult sau mai puțin, ce s-a întâmplat, știm (oarecum) cum de-a fost posibil sa se întâmple, dar nu vom ști niciodată (sper!) cum se simte când trăiești așa ceva.

Ce este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Comemorarea victimelor Holocaustului nu e doar o aducere aminte, ci și un avertisment asupra urii, intoleranței, prejudecăților, rasismului.

Ceea ce s-a întâmplat atunci e o rușine pentru toți cei care se considera ființe umane. Nu e ca și cum azi, in lume, nu ar mai avea loc atrocități, distrugerea omului de către om, dar atunci a fost ceva organizat la scara mare.

Hotărârea ca aceasta zi sa fie comemorată in 27 ianuarie (1945, eliberarea deținuților din Auschwitz de un corp al Armatei Roșii) a fost luată de Organizația Națiunilor Unite în anul 2005, și prima comemorare a avut loc în 2006.

Ceea ce s-a întâmplat în timpul războiului în aceste lagăre de concentrare, de muncă forțată, de ucidere in masă a fost posibil pe fondul urii, prejudecăților, antisemitismului, rasismului... Aceasta Zi Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului e menită să ne țină atenția trează, să fim conștienți că ura, rasismul, prejudecățile există și să căutăm cu atenție semnele - pentru ca istoria sa nu se repete.

Amintirea trecutului ar trebui sa fie o garanție că așa ceva nu se va repeta.

Oamenii care erau scoși din case nu știau că sunt duși la muncă forțată, la moarte, și fiecare avea cu el cel puțin o valiză, cu lucruri de valoare materială și/sau sentimentala, documente, haine de schimb, jucării (cei care aveau copii mici). Când ajungeau la destinație le erau luate toate acestea și nu numai...

Ce este Holocaustul

Termenul Holocaust provine din limba greacă și înseamnă complet ars. E termenul care reprezintă cel mai mare masacru din istoria omenirii. 

Din anii 1950, termenul a fost restrâns și se referă exclusiv la masacrarea evreilor, in ajunul și în timpul celui de-al doilea război mondial, nu și la alte ucideri care au avut loc în timpul acestui război dincolo de linia frontului. Se estimează că peste două sute de mii de asasini au participat la Holocaust.

Numai la Auschwitz au fost uciși circa 1,1 milioane de oameni, majoritatea (aproximativ 90%) fiind evrei. Acest lagăr a fost unul dintre multele locuri de concentrare și de ucidere in masă organizate de Germania nazistă. 

In timpul celui de-al doilea război mondial au murit în astfel de locuri nu doar peste șase milioane de evrei, ci și sute de mii de romi și sinti (subgrup de romi care trăiește în principal în Germania și în alte țări din Europa Centrală), persoane cu dizabilități (fizice și/sau psihice), criminali, asociali (persoane considerate de regimul hitlerist că duc o existență parazitara și sunt balast pentru societate), homosexuali, Martori ai lui Iehova, oponenți politici ai nazismului, prizonieri de război, cetățeni sovietici și alte grupuri etnice slave și mulți alții, ne-evrei.

In vara anului 1944, simțind că pierd războiul, hitleriștii au început o exterminare intensiva, încercând să-și acopere urmele, ucigând,  incendiind și aruncând in aer clădiri din lagăr, dar Armata Roșie a înaintat mai repede decât se așteptau...

Să nu uităm nici de marșurile morții... Pe măsură ce Frontul de Est cădea, in vara anului 1944, naziștii au început să mute deținuții, din lagărele din Polonia ocupată, spre vest, către și în Reich - in vagoane neacoperite, dar mai des pe jos. In iarnă, mai ales, mii de prizonieri au murit - de frig, de foame, de epuizare. Trupele germane aveau ordin să împuște toți prizonierii care nu puteau ține pasul sau sa coboare din tren.

Acest eveniment istoric numit azi Holocaust s-a desfășurat între 1933 (ascensiunea naziștilor la putere, in Germania) și 1945 (înfrângerea Germaniei în cel de-al doilea război mondial); s-a urmărit, de Germania nazistă, distrugerea evreilor, conform concepției sale rasiste și antisemite. E un eveniment crucial - in plan etic, legal, cultural - care nu trebuie uitat. S-ar putea spune că Holocaustul a început, efectiv, in noaptea de 9 spre 10 noiembrie, cunoscută ca Noaptea de Cristal,  Noaptea sticlei sparte (Noaptea pogromului din noiembrie, in fapt) - sinagogile au fost incendiate, magazinele deținute de evrei au fost vandalizate, sute de oameni (evrei) și-au pierdut viața și mii au luat drumul lagărelor de concentrare; toate acestea în nici 24 de ore. Până în 13 noiembrie, în toată Germania și Austria s-a întâmplat același lucru: evreii erau scoși din casele lor, bătuți, urcați în camioane; clădirile erau devastate - participau și civili la aceasta nenorocire; străzile erau acoperite cu cioburi...

Ajunși în lagăr erau triati: bătrânii, copiii mici, bolnavii erau trimiși, de regulă, direct la moarte. Ceilalți erau deposedați de tot ce aveau, erau tunși, ținuți în carantină, batjocoriti, chinuiți apoi, cei care rezistau, erau repartizați în dormitoare. Celor uciși li se extrăgeau dinții de aur, iar părul era folosit in industrie.

In timpul Holocaustului au fost uciși cel puțin 1,5 milioane de copii.

Întrebarea, retorica, ce se formulează din reflex este: cum poate o ființă umană să ucidă, cu intenție, o ființă umană copil? Cum își poate apăra un părinte copilul, în condiții terifiante?!

Prizonierii care nu (mai) puteau munci ajungeau în camera de gazare și cei care mureau, la crematoriu (dar și în gropile comune)...

Ce s-a întâmplat atunci doar că nu mă face să cred că se transmite cruzimea, ca un virus... Explicație rațională nu există...

Notă. Imaginile sunt poze pe care le-am făcut materialelor cumpărate de la Muzeul Auschwitz - Birkenau.

Există câte o expoziție în fiecare bloc al morții - sunt prezentate obiecte și spații încărcate de suferința oamenilor care au trăit acolo în cele mai crude condiții. 

In vizită la Auschwitz-Birkenau

Spre sfârşitul clasei a XII-a câţiva colegi care împliniserăm vârsta de 18 ani, am hotărât să mergem într-o excursie in Republica Democrată Germană. Aveam noi oarece gânduri, dar nimic nu se concretizase. Între timp, din cei şase care eram, doi au renunţat la excursie. Patru rămaşi, am plecat spre Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.) să plătim avansul pentru excursie. Am plătit şi aşteptam cu nerăbdare să plecăm. După o săptămână, aşa cum era scris in contract, am fost să plătim restul de bani pentru excursie. Surpriză! Spre RDG se anulaseră toate excursiile. Aveam de ales între Bulgaria şi Polonia sau banii înapoi. Doi şi-au luat banii înapoi. Eu şi prietena mea am zis: “Hai in Polonia, să vedem Varşovia şi Cracovia”.

Grupul era format din 30 de oameni – numai excursii in grup se organizau – şi am plecat cu trenul. Prietena aceasta a mea era o carte de glume ambulantă. Cum îmi plăcea să-i dau replica am ţinut-o într-un râs tot drumul şi pe oriunde mergeam să vizităm ceva. Când am vizitat nu ştiu ce catedrală din Varşovia a trebuit să ieşim pentru că ne strâmbam de râs – nu aveam un motiv anume, doar că făceam comentarii aiuristice (râdeam ca proastele, altfel spus) pe tema excursiei pe care nu am dorit-o dar in care ne aflam.

Mi-a trecut pofta de râs in momentul in care am păşit pe sub arcada lagărului Auschwitz-Birkenau. Prietena mea şi cei mai mulţi din grup au ales să nu viziteze acel muzeu, aşa că au plecat cu autocarul spre alt obiectiv turistic. Am vrut să văd locul despre care am citit multe până atunci, locul despre care am văzut filme, locul unde s-a implementat soluţia finală gândită de nazişti.

Am intrat pe “Poarta Morţii”.

Trenurile erau încărcate cu oameni de diverse naţionalitîţi (lagărul avea sectoare speciale pentru fiecare naţionalitate). In acel moment n-am mai mers in pantofii mei, ci in ai celor care au ajuns acolo după o lungă călătorie in vagoane de transport animale şi marfă. Nu trebuia să închid ochii pentru a auzi strigătele naziştilor, glasurile disperate ale oamenilor care erau triaţi aproape imediat ce coborau din vagoane. Călcam pe urmele lor, îmi lăsam bagajale unde mi se spunea şi tăceam. Inima îmi bătea cu putere, de spaimă. Intuiam că va urma agonia. Mă imaginam la “vestiare”, scotându-mi toate hainele; îngehsuită între zeci de femei goale, împinsă “la duşuri” ca o vită. Umilită, aşteptam să fiu rasă în cap, spre distracţia paznicilor, neînţelegând ce-şi spun, dar intuind - după râsul lor grotesc - că îşi bat joc. Îmbrăcam apoi hainele împuţite pe care mi le trânteau in braţe, haine din material aspru, in dungi, şi ieşeam, aşteptând repartizarea într-un bloc, dârdâind de frig şi frică in rochia dungată.

Trupele SS germane, când făceau trierea noilor veniţi despărţeau bătrânii şi copiii de cei consideraţi apţi de muncă şi îi conduceau pe ultimul drum, spre camerele de gazare care arătau a săli de duş. Cei “păstraţi” pentru muncă erau despuiaţi, raşi in cap, batjocoriţi… li se tatua numărul şi din oameni deveneau animale cu număr de inventar.

Lagărul e imens – nu-mi mai amintesc tot ce am văzut – dar impresia mi-a rămas. Când eram acolo, in interitoriul crematoriului, aveam senzaţia că simt miros de ars…

Îmi amintesc miniaturile din capete umane, grămezile de păr, de dinţi din aur, de bijuterii, de ochelari, de haine, de fel şi fel de genţi şi valize, grămezile cu pantofiori de copii, cele cu încălţămintea adulţilor, stilouri, cărţi, fotografii şi o mulţime de obiecte personale… Cum să nu mă pufnească plânsul când ştiam că toate acele obiecte aparţinuseră unor oameni care avuseseră visuri şi speranţe pentru viitor, oameni care avuseseră o viaţă liniştită până când naziştii au decis să le hotărască destinul?! Şi-am dat apă la şoricei pe rupte, dar nu am vrut să ies, aşa cum m-a îndemnat ghidul, am insistat să văd tot ce ne arătau, să nu uit esenţialul: aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple!

Pe lângă Auschwitz-Birkenau, naziştii mai aveau şi alte lagăre de exterminare: Treblinka, Belzec, Chelmno, Sobibor. Un milion şi ceva de oameni, cetăţeni din toate statele ocupate de nazişti, au fost exterminaţi in lagărul Auschwitz-Birkenau.

Aici şi-au găsit moartea clerici şi oameni de diverse confesiuni, din diverse clase sociale şi care exercitau diverse profesii, femei, bărbaţi şi copii de toate vârstele. Erau aduşi aici şi de prin alte lagare de concentrare şi din lagărele de prizonieri de război. La 3 septembrie 1941 au murit gazaţi 600 de prizonieri de război şi 250 de deţinuţi aflaţi la infirmeria lagărului.

In Blocul 11, numit şi “Blocul morţii”, in ziua de 14 august 1941 moare, după două săptămâni de înfometare şi o injecţie cu formol, preotul polonez Maximilian Kolbe (canonizat ulterior), unul dintre fondatorii asociaţiei religioase “Armata Maicii Domnului”.  Era închis in Blocul 14, dar pentru că un deţinut de acolo evadase şi nu fusese găsit in 48 de ore (cum cereau regulile lagărului) toţi ocupanţii acelui bloc erau înşiraţi pe platou şi fiecare al zecelea era condamnat la moarte. Unul dintre deţinuţii care a fost “ales” a început să-şi strige copiii şi să plângă… Preotul s-a desprins din grup şi a cerut comandantului să meargă in locul aceluia – cererea i-a fost aprobată şi, alături de ceilalţi condamnaţi, a fost aruncat, gol, într-o celulă rece, fără ferestre şi fără aerisire – era mormântul celor îngropaţi de vii.

Această vizită in lagăr mi-a întărit convingerea că nu trebuie să închid ochii la nicio nedreptate, chiar dacă această nedreptate nu este împotriva mea, personal, sau împotriva celor dragi. Această vizită in lagăr mi-a întărit hotărârea de a nu tolera nicio manifestare de rasism din partea oricui ar veni. Atunci când ne facem că nu vedem ceva, atunci când nu reacţionam cu hotărâre unii dezaxaţi câştigă tot mai multă putere şi apoi trece prea mult timp până să fie învinşi, timp in care îşi săvârşesc nelegiurile cu tot mai multă răutate.

In 14 iunie 1940 naziştii au direcţionat primul convoi de polonezi in acest lagăr (de fapt, un complex de lagăre). In 27 ianuarie 1945 cel mai mare lagăr de exterminare nazist a fost eliberat de armata sovietică. 

27 ianuarie a fost desemnata Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. 

(am fotografiat două dintre vederile cumpărate atunci)