Maimuța și merele din lemn. Bună dimneața Soare!

A trăit cândva o maimuțică ce hoinărea fericită prin junglă, hrănindu-se cu fructe delicioase atunci când îi era foame, odihnindu-se atunci când era obosită. Într-o zi a ajuns la o casă unde a văzut un platou cu mere foarte frumoase. N-a stat mult pe gânduri, a luat câte unul în fiecare lăbuță și a fugit înapoi în junglă. Maimuțica a mirosit merele, dar n-a simțit niciun parfum; a încercat să muște din unul și și-a rănit dinții, pentru că erau făcute din lemn, lustruite, strălucitoare și foarte frumoase. Când o altă maimuță le-a admirat, maimuțica le-a strâns și mai tare la piept. Își admira noile posesiuni și hoinărea mândră prin junglă. Strălucirea merelor în lumina Soarelui era perfecțiunea pentru ea. Se atașase atât de puternic de merele din lemn încât nu și-a dat seama că i s-a făcut foame. A văzut un copac plin cu fructe, dar a simțit merele și nu se putea hotărî să le lase pentru a se putea hrăni cu fructele zemoase. Nu se mai putea nici relaxa, de teamă să nu piardă merele, de teamă să nu fie nevoie să le apere de alte maimuțe.

O maimuțică mândră, dar mai puțin fericită, continua să hoinărească prin junglă. Merele i se păreau din ce în ce mai grele și se gândea să le abandoneze. Obosită și flămândă, cu mâinile ocupate de merele din lemn, nu mai putea urca în copaci pentru a culege fructe proaspete. Ce s-ar putea întâmpla dacă le-ar da drumul? Dar să renunțe la asemenea lucruri valoroase, pe care le admirau toate celelalte maimuțe era o nebunie; dar ce altceva ar fi putut face? Maimuțica era atât de obosită… La primul copac cu fructe, simțind aromele îmbietoare, a renunțat la merele din lemn, a urcat în pom și și-a savurat hrana care-i întărea trupul. Scăpând de grija merelor a devenit din nou fericită și liberă să hoinărească prin junglă, salutând Soarele, bucurându-se de tot ceea ce vedea, fără grija unor mere frumoase și inutile.

Ca și maimuțica, unii oameni cară după ei lucruri pe care le consideră valoroase, își poartă cu mândrie propria imagine, ducând o povară pe care o cred valoroasă, muncind prea mult din dorința pentru o viață mai bună. Și pare o nebunie să renunțe la griji - chiar și pentru liniștea spiritului - pentru că ceilalți îi invidiază pentru cele ce dețin.

(poveste sufită)

Photo: Karen Arnold

Text scris pentru Buna dimineata Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Cand aud pe cineva spunand: "Viata e grea" mereu sunt tentat sa intreb: "In comparatie cu ce"?

(Sydney J. Harris)