René Guénon: Adevărul nu e un produs al minții umane

Adevărul nu este un produs al minții umane. Într-o civilizație tradițională e de neconceput ca un om să revendice o idee ca fiind a sa; și, in orice caz, dacă ar face acest lucru, ar priva-o de orice credit și autoritate, reducând-o la nivelul unei fantezii lipsite de sens: dacă o idee e adevărată aparține în mod egal tuturor celor care sunt capabili să o înțeleagă; dacă e falsă, nu există niciun merit în a fi inventat-o. (René Guénon: Criza lumii moderne, Ed Humanitas, București, 1993)

René Jean-Marie-Joseph Guénon s-a născut în 15 noiembrie 1886 la Blois, Franța. Este considerat întemeietoriul Școlii Tradiționaliste (sau perenialiste) în gândirea occidentală.

Prin Tradiție, René Guénon înțelege filonul de înțelepciune primordială care transcende din vremuri imemoriale prin manifestările spirituale ale tuturor popoarelor din toate timpurile și poate fi recunoscut ca fiind același, indiferent de particularitățile culturale din diversele zone geografice. Acest filon e de origine divină, consideră René Guénon, și ajunge la oameni prin revelație, putând fi înțeles prin cunoaștere intelectuală, cunoaștere care e diferită de cea discursivă, specifică rațiunii care stă la baza istoriei cunoscute a filosofiei și științei occidentale.

O idee adevărată nu poate fi nouă, pentru că adevărul nu este un produs al minții umane; există independent de noi și tot ceea ce trebuie să facem este să luăm cunoștință de el; in afara acestei cunoașteri nu poate exista decât eroare: dar oare modernii, in general, se preocupă prea mult de adevăr sau chiar știu ei ce este?

Și aici cuvintele și-au pierdut adevăratul sens, întrucât unii oameni (de exemplu, pragmatiștii contemporani) merg atât de departe încât folosesc in mod greșit cuvântul adevăr pentru ceea ce este pur și simplu utilitate practică, adică ceva complet străin ordinii intelectuale.

Rezultatul logic al abaterii moderne este tocmai negarea adevărului, precum și a inteligenței al cărei obiect este adevărul.

Omul modern, in loc să încerce să se ridice la adevăr, caută să coboare adevărul la propriul său nivel.

Matematician, filosof, metafizician, mare iniţiat - cunoscător al diferitelor doctrine esoterice - francmason și creștin implicat, René Guénon va milita toată viața pentru o trezire spirituală a omenirii, aflată într-o profundă criză. A avut o contribuție importantă în studiul mentalității tradiționale, metafizicii, esoterismului, simbolismului și ritualurilor de inițiere.

Sfârșitul unei lumi este și nu poate fi niciodată altceva decât sfârșitul unei iluzii.

Am intrat, de fapt, in faza finală..., perioada cea mai întunecată a acestei epoci întunecate, starea de disoluție din care nu există nicio ieșire decât printr-un cataclism, deoarece nu mai e necesară o simplă renaștere, ci o renovare completă.

În 1921 publică lucrarea Introducere generală in doctrinele indiene, unde expune teoria ciclurilor: lumea actuală străbate kali-yuga (epoca întunecată*) și se va distruge înainte de a renaște.

René Guénon considera că Occidentul trece, mai mult decât oricând, printr-o criză cauzată de ruptura de Tradiția întruchipată de valorile autentice ale creștinismului. Între 1909-1912 ia contact cu doctrinele orientale a căror coerență și unitate de principii cu creștinismul va încerca să le pună în evidență în dorința de a trezi în Occident forțele capabile să se opună decăderii acestuia.

Critica Occidentului modern atinge concepte precum umanism, democrație, individualism, desființând fără rezerve ceea ce numim filosofie tradițională, științe tradiționale, sistem filosofic etc.

Tradiționalist, Guénon, prieten cu Léon Daudet (regalist, figură importantă a extremei drepte, fiul lui Alphonse Daudet), scria: Istoria arată clar că necunoașterea ordinii ierarhice (ordine bazată pe supremația autorității spirituale asupra puterii vremelnice) duce pretutindeni și totdeauna la aceleași consecințe: dezechilibru social, dominație a elementelor inferioare și degenerescență intelectuală. Guénon dorește restaurarea "elitelor". Extrema dreaptă încearcă să-i recupereze scrierile, opera lui părând a fi o gândire totalizatoare și, scoțând din context anumite idei și/sau compilându-le, ar putea fi aplicate în "argumentarea" doctrinei extremei drepte - ceea ce ar fi fals, nu doar greșit. O analiză a scrierilor lui Guénon impune o precauție metodologică; scrierile lui trebuie citite cu prudență.

Civilizația modernă, ca și toate celelalte lucruri, are rațiunea sa de a fi, și dacă într-a-devăr încheie un ciclu, se poate spune că este ceea ce trebuie să fie, că vine la timpul și la locul potrivite; cu atât mai mult însă va trebui să fie judecată, după cuvântul Evangheliei: Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.

(Criza lumii moderne a fost publicată prima dată în 1927).

Postarea e in memoria metafizicianului René Guénon și o înscriu în tabelul jocului Citate favorite, joc găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, dar nu înainte de a nota și câteva date biografice.

René Guénon, câteva date biografice

René Guénon a fost un copil bolnăvicios. În 1904 merge la Paris, ca student la matematică, dar renunță după doi ani din cauza firii bolnăvicioase, dar și pentru că era interesat mai mult de practicile și de tradițiile religioase, dar și de esoterism. Prima școală esoterică in care s-a inițiat a fost cea a lui Papus (Gerard Encausse) - mișcare esoterică de inspirație hermetică și creștină; părăsește ordinul din cauza unor neînțelegeri doctrinare, considerând că acolo nu poate obține o cunoaștere autentică. Fondează, in 1909, Ordinul Renovat al Templului, dar îl desființează repede.

În 1909 devine membru al Bisericii Gnostice a Franței fondată de Leonce Fabre des Essarts, devenind fratele Palingenius. Fabre îi îngăduie să scoată o revistă, La Gnose (Gnosa), unde își face cunoscute ideile ce se vor regăsi mai apoi în două cărți ale sale: Omul și viitorul său potrivit Vedanta (1925) și Simbolismul Crucii (1931); in aceeași perioadă aderă și la francmasonerie. Părăsește și acest ordin, orientând-se spre studiul tradițiilor orientale. Ajunge inițiat în hinduism și daoism.

În 1912 se căsătorește și tot în același an se orientează spre sufism, sub conducerea pictorului suedez John-Gustaf Agueli, convertit la islam și devenit Abdul Hadi. Esoterismul musulman va deveni pentru René Guénon ultima verigă a lanțului inițiatic.

Din cauza problemelor de sănătate nu va participa la primul război mondial, dar în această perioadă studiază filosofia la Sorbona și după finalizarea studiilor, în 1917 e profesor de filosofie la Setif, in Algeria, timp de un an, la un colegiu francez, predând filosofie.

În 1928 rămâne văduv și trece printr-o stare depresivă; in 1930 se îmbarcă pentru Cairo unde, in 1934 se convertește la Islam, se căsătorește cu fiica unui conducător spiritual, Karima.

După convertirea la islam va avea ca nomen Abd el Wahed Yekin (Yahya, in alte surse) - "Slujitorul celui Unic"; se va atașa ramurii shadite a sufismului.

Deși se stabilise în Egipt, a continuat să exercite influență asupra Occidentului prin articolele lunare care apăreau într-o revistă pariziană, Etudes Traditionnelles, corespondența extraordinar de vastă și cărțile scrise în perioada celui de-al doilea război mondial. 

Punând bazele Școlii Tradiționaliste a influențat pe mulți prin opera sa. Ananda Coomaraswamy (istoric, metafizician și filosof al artei indiene și al istoriei artei și simbolului în cultura asiatică) și-a schimbat întreaga viață și operă datorită lui Guénon - scrierile acestuia, după ale lui Guénon, sunt cele mai puternice și mai sincere din domeniul tradițional și pot fi luate ca referință fără ezitare. Frithjof Schuon (filosof și metafizician elvețian de origine germană), convertit la islam, a instituit o cale inițiatică pentru Europa - pe această cale au pășit și Mihail Vîlsan, Vasile Lovinescu; pe lângă aceștia doi, Guénon a întreținut o vastă corespondență și cu gânditorul Marc-Mihail Avramescu. Scrierile lui Guénon au influențat și pe alții, între care Mircea Eliade, logicianul Anton Dumitru și teologul Andrei Scrima.

Mihail Vîlsan, convertit la islam, devine, după moartea lui Guénon, redactorul șef al revistei Etudes Traditionnelles și începe publicarea operei postume a acestuia.

Între mulți alții, Andre Gide și Andre Breton au reflectat și ei asupra operei lui Guénon.

René Guénon s-a stins din viață în 7 ianuarie 1951, la Cairo, după o suferință fizică intensă; corpul a fost așezat în mausoleul familiei soției.

Despre cum a descoperit islamul René Guénon: https://www.islamweb.net/en/article/29386/how-rene-guenon-discovered-islam

René Guénon și catolicismul: http://traditioetrestauratio.blogspot.com/2012/04/william-h-kennedy-rene-guenon-and-roman.html

* Kali Yuga conform Ramayana: În Kali Yuga, focarul păcatului, bărbații și femeile sunt cu toții cufundați in nelegiuire și acționează contrar Vedelor... fiecare virtute a fost înghițită de păcatele din Kali Yuga; toate cărțile bune au dispărut; impostorii au promulgat o serie de crezuri, pe care le-a inventat propria lor minte. Toți oamenii au căzut pradă iluziei și toate actele pioase au fost înghițite de lăcomie.

Metapsihica și parapsihologie

Metapsihica

Metapsihica încearcă să explice lumea paranormalului.

Termenul a fost creat de Charles Richet: Metapsihica este știința care studiază toate fenomenele ce par a se datora unor forțe inteligente necunoscute, înțelegând prin aceste inteligențe fenomenele intelectuale uluitoare ale inconștientului nostru.

Sinonime ale metapsihicii: „psihotronică” (F. Clarc), „transfizică” (J. André), „epsionică” (J.W. Campbell) și în sfârșit parapsihologia.

Fenomenele metapsihice ar putea fi explicate prin: Dumnezeu sau diavol; printr-un energetism – ar exista o „forță psihică” gata să acționeze în cuprinsul materiei (W. Crookes); prin spiritism (adică prin prezența morților); prin superstiție, eroare sau înșelătorie (teze ale Uniunii raționaliste); prin fizica modernă (O. Costa de Beauregard).

Metapsihica începe cu Mesmer (1779) și cu „magnetismul animal” al acestuia. Ea înglobează spiritismul și, prin W. Crookes, se străduiește să devină „experimentală”, „științifică”. Perioada sa „obiectivă” datează din 1934, de când Rhine a introdus statistica printre metodele de cercetare. De atunci metapsihica poate deveni într-adevăr parapsihologie.

Domeniile metapsihicii sunt următoarele: metapsihologia (telepatie, clarviziune, dedublare, hipnotism, mese care se învârtesc etc.); metapsihofizica (ectoplasmă; telekinezie – adică acțiunea de la distanță asupra unui obiect etc.).

Metapsihica se situează deci în punctul unde spiritismul, cu alte cuvinte comunicarea cu supranaturalul și chiar cu lumea de dincolo, cedează locul parapsihologiei, adică ascezei științifice. Demersul este de înțeles: fenomenele necontrolate n-au constituit niciodată un criteriu al adevărului. Fraudele, lipsa măsurătorilor și a aparaturii experimentale, imposibilitatea de a repeta experiențele sunt cel puțin jenante.

Totuși, metapsihica evită ciudățeniile parapsihologiei, care, în fond, reprezintă pierderea contactului cu obiectul său – prin definiție, imposibil de măsurat. (...)

Metapsihica se vrea pur și simplu fenomenologică și dorește să efectueze clasificări.

Metapsihica nu face parte din hermetism. Unii ezoteriști au furnizat, fără îndoială, grile de lectură privind fenomenele paranormale; iar metapsihica a confirmat realitatea invizibilului (inițiere, magie etc.). Dar realitățile vizate de aceste două discipline rămân ireductibile.

*

Ipotezele metapsihice (...) nu sunt generatoare de tratamente (în opoziție cu ipotezele freudiene, de pildă), deci nici rodnice, nici verificabile în privința efectelor lor (...). Din care cauză își pierd valoarea de exactitate și intră în concurență cu ipoteza, mai comodă, a spiritismului. (Yvonne Catellan, în „Spiritismul”).

Parapsihologia

Parapsihologia nu trebuie confundată cu metafizica. Cea de-a doua este de tip fenomenologic; prima, de tip statistic. Presupunerile celei dintâi sunt îngust „materialiste” și chiar scientiste; ale celeilalte, „spiritualiste” – dar obiectul studiului rămâne același.

Procedeele experimentale ale parapsihologiei (născută o dată cu lucrările lui Rhine, în 1927) le imită pe cele ale științei materiei: laboratoare, instrumentație, repetări ale experiențelor.

Experiențele cele mai simple se fac cu jocurile de cărți ale lui Zenner (jocuri cuprinzând figuri geometrice simple). Aceste cărți sunt amestecate în mod sistematic, cu ajutorul aparatelor. Un experimentator trage o serie și încearcă să ghicească figurile. Experiența dovedește că experimentatorul ghicește mai des decât ar lăsa să prevadă legile hazardului. Ceea ce „dovedește” îndeajuns existența fenomenelor imaginate. Dar este oare nevoie să „dovedim” existența lor? Premonițiile sunt o realitate, și devine absurdă dorința de a le demonstra – cu atât mai mult cu cât experimentarea le restrânge câmpul de acțiune, fiindcă acestea nu se efectuează in vitro. Mai interesante ar fi experiențele de telekinezie; dacă s-ar verifica, ele ar arăta acțiunea spiritului asupra materiei.

*

Ideea de la care a pornit Rhine, când și-a întreprins experiențele, a fost de a încerca pur și simplu să afle dacă există o posibilitate, inexplicabilă până atunci prin dispozitive științifice, de a cunoaște evenimentele altfel decât cu ajutorul celor cinci simțuri ale noastre. Această atitudine, pentru spiritualiști mărginită și pentru raționaliști nebunească, a condus la rezultate care n-au încetat nici azi să intrige. El a numit posibilitatea aceasta Extra-Sensory Perception (prescurtat E.S.P.): percepție exstrasenzorială, termenul cel mai general ce se poate da. (Pierre Vigne, Lumières sur l’après-vie).

Fragmente pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Textul l-am copiat din cartea „Maeștrii ocultismului”, de André Nataf, Editura Enciclopedică, București, 1995; traducători: George Anania și Matilda Banu.