Tot despre concepţiile liberale

Deoarece capitalismul a condus la diferenţe mari între bogaţi şi săraci liberalii s-au confruntat cu o criză… Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea a apărut ideea împăcării celor doi poli ai vieţii politice: cetăţeanul şi statul. Astfel, încet-încet,  a luat naştere o nouă doctrină: neoliberalismul, care consideră necesar controlul social organizat efectuat de stat asupra activităţii economice, in scopul ajutării celor dezavantajaţi din punct de vedere economic, susţinând necesitatea serviciilor sociale, a cheltuielilor care au caracter social şi pe care le organizează utilizând o parte din venitul naţional.

(continuare de aici: https://diana-kundalini.blogspot.com/2017/09/conceptii-liberale.html)

Neoliberalismul este un fel de struţo-cămilă, ceva între capitalism pur şi socialism, statul având dreptul să intervină atunci când, de exemplu, pe piaţă se formează monopoluri şi carteluri… Liberalii de la noi, însă, vor ca statul să intervină pe rupte, in toate…

Ce se întâmplă de fapt? Cred că ştie toată lumea, pentru că s-a întâmplat şi in vremea când liberalii erau la putere. E drept, n-au guvernat vreodată singuri pentru că cei mai mulţi dintre cetăţenii care votează vin dupa 50 de ani de “să-mi dea statul” şi mulţi şi-au crescut copiii pe acelaşi principiu. Desigur, statul e obligat să-şi ocrotească cetăţenii – scrie in Constituţie – dar nu să-i ocrotească dându-le peştele gata prins, ci să-l înveţe să pescuiască (şi să-l lase liber să pescuiască).

Anumiţi întreprinzători au fost îngrădiţi – din ce in ce mai mult – de statul care cere diplome (sau alte documente) care să ateste că cineva, de exemplu, se pricepe să ascută cuţite, să confecţioneze bijuterii sau diverse vase. Nu e legal să prestezi diferite servicii sau să vinzi ceva dacă nu eşti înregistrat ca “persoană fizică autorizată” (cel puţin) şi talentul nu e suficient – să fii autodidact nu te ajută, trebuie să ai pregătire profesională in domeniul in care vrei să activezi. Pe lângă această cerinţă e multă birocraţie in ceea ce priveşte taxele către stat: vrei-nu vrei trebuie să plăteşti contribuţii pentru pensie şi asigurări de sănătate (nu contează că nu caştigi cât trebuie să plăteşti la stat – statul a stabilit anumite sume şi pace bună). Omul care se pricepe la cosit iarba trebuie să fie înregistrat ca “zilier” dacă vrea să facă asta (altfel ar putea fi considerat evazionist conform legii). Până şi cei care adună din gunoi materiale reciclabile şi le duc la centrele de colectare erau obligaţi (începând din anul 2011) să plătească impozit pe venit, de 16% – se reţinea şi se vira de cei care cumpără! Asta când nu sunt amendaţi că le adună… Acest impozit a fost eliminat din 2016 (aşa era vorba; nu am verificat dacă chiar e aşa) deoarece s-a constatat că tranzacţiile cu deşeuri de la persoane fizice au scăzut drastic iar cei care colectau deşeuri ocoleau plata impozitului şi a taxei de mediu de 3%...

Asta cu impozitul pe venitul din deşeuri adunate in special de oamenii foarte săraci a fost iniţiativa partidului democrat-liberal asimilat azi in partidul naţional liberal…

Cu ce idei au venit liberalii, de curând:

Vor să elimine ajutorul social pentru cei care refuză un loc de muncă in conformitate cu pregătirea lor – cică pentru a descuraja nemunca! Faza asta e fumată! Se practică şi in cazul şomerilor in plată – omul e trimis la cucuietii din deal, unde-i un post potrivit pentru el, potenţialul angajator – la rugămintea omului – îi dă in scris că nu se potriveşte postului (nu tuturor angajatorilor le place să aibă salariaţi chinuiţi).

Exerciţiu de imaginaţie: un adult de vârsta a doua absolvent de zece clase (sunt şi oameni care au renunţat la şcoală mult mai devreme, din motive diverse) la un liceu industrial, familist cu vreo doi copii la şcoală… I se oferă un post (opt ore) într-o intreprindere aflată la zeci de km distanţă de domiciliu, în vreo comună; firma la care va lucra nu decontează transportul, salariul pe care îl va primi omul va fi salariul minim pe economie – acest minim este azi de 1450 de lei, brut. Salariul net (după ce sunt reţinute sumele pentru şomaj, pensie, asigurare de sănătate, impozit pe venit) va fi de 1065 lei. Angajatorul plăteşte şi el contribuţii la şomaj, pensie, sănătate pentru angajat şi alte câteva taxe... Pentru un salariu minim net pe economie angajatorul cheltuieşte 1779 de lei (a se vedea un “calculator salarii”). Din cei 1065 de lei câţi rămân, efectiv, in buzunarul omului? Un abonament pe mijloacele de transport in comun (pe toate liniile) costă de la 70 de lei in sus, in funcţie de zonă (nu ştiu dacă sunt şi mai ieftine – poate pentru o singură linie, dar un loc de muncă aflat la zeci de km distanţă poate necesita – necesită, de cele mai multe ori – cel puţin două mijloace de transport). Orele petrecute pe drum nu le mai pun la socoteală. După ce-şi plăteşte ce are de plătit rămâne fără bani înainte de următorul salariu. Vor spune cei mai mulţi: e mai mult decât nimic! Desigur… dar e tot nimic – e salariu de mizerie care-i asigură doar subzistenţa: in loc de un cartof, familia lui va mânca doi cartofi. Pentru rechizitele copiilor şi alte necesităţi tot nu va avea bani! O întrebare justă: de ce să petreacă între 12 şi 15 ore la muncă, in drum spre şi de la muncă dacă tot sărac lipit pămâtului este? Doar pentru ca la stat să ajungă mai mulţi bani pe care politicienii să-i cheltuiască pentru pensii speciale, pentru floricele şi măriri de salarii la funcţionarii publici?

Altă idee liberală recentă: să se stopeze mărirea salariului minim “din pix”. Într-un fel, au dreptate, dar nu aşa cum vor ei să facă trebuie procedat. Dacă vor să nu fie mărite artificial salariile şi oamenii care muncesc au un cuvânt de spus: să refuze salariile de mizerie. Dar… cine are puterea de a face asta când are multe guri de hrănit?! Pentru că oamenii nu pot ar trebui să intervină… statul, prin atragerea de investiţii, prin crearea de noi locuri de muncă… Abia apoi pot veni cu ideea nemajorării artificiale a salariului minim (in caz contrar, angajatorii vor renunţa la unii salariaţi şi acestia vor ajunge... in întreţinerea statului). Ar trebui să renunţe, statul, la cerinţele – unele absurde – pe care le au de la micii întreprinzători. Ţăranii, la sate, de exemplu, ar putea trăi din ceea ce produc in gospodărie şi din vânzarea a ceea ce le prisoseşte. Dar nu! Vor să vândă ceva trebuie să plătească taxe, să se constituie într-o formă de societate. Puţini sunt cei care ştiu că nu in toate cazurile sunt obligaţi să plătească…

Pe scurt: politicienii ar trebui să relaxeze fiscalitatea şi ar trebui să facă legi pe care să nu le mai schimbe, uneori, de la lună la lună sau – mai rău! – să complice (şi mai mult) contabilitatea primară (nu toţi întreprinzătorii sunt contabili!). Politicienii ştiu exact ce e nevoie pentru ca oamenilor să le fie bine, dar nu e in intersul lor sau al grupurilor din care fac parte să le fie bine oamenilor, să nu mai stea la mila statului.

Încă ceva: pentru a avea o economie ok ar trebui ca redevenţele pentru exploatarea bogăţiilor solului şi subsolului (şi nu numai) să nu mai fie de doi lei. Politicienii (miniştrii, de regulă) care au in atribuţii să semneze fel şi fel de contracte de gen să nu mai accepte redevenţe mici şi foarte mici – din cine ştie ce motive. Bogăţiile solului şi subsolului sunt ale tuturor cetăţenilor români şi banii care ar veni de aici ar putea acoperi multe găuri! Poate că şi la învăţământ ar fi alocate cele 6 procente prevăzute in legea învăţământului – dispoziţie care e suspendată (desigur) la fiecare împărţire a banilor de la bugetul de stat. Unde nu există (nici) stabilitate legislativă greu se dezvolta societatea.

Întreprinzătorii au nevoie să facă predicţii pe termen mediu şi lung iar politicienii români schimbă legile de la o zi la alta – cel mai târziu de la o lună la alta.

Pentru a asigura oamenilor locuri de muncă politicienii (primarii, de regulă) ar putea obţine fonduri europene nerambursabile – dar nu să construiască terenuri de fotbal in pantă, parcuri in pădure şi săli de sport nefuncţionale pentru că, local, nu sunt bani pentru plata utilităţilor şi pentru salariile celor care ar trebui să le administreze.

O altă idee creaţă – care nu vine de la liberali (dar nici nu i-am auzit să se opună): suma pentru asigurări de sănătate care azi e suportată de angajator (fără a afecta salariul angajatului) să fie suportată de angajat! Altfel spus, salariul net va fi şi mai mic decât este azi. Cică vor să ia această măsură deoarece unii angajatori nu virează la stat sumele pe care le datorează şi angajaţii pot avea surpiza să fie nevoiţi să plătească dacă au nevoie de asistenţă medicală, de exemplu. Culmea impertinenţei: tot angajatorul este cel care va reţine sumele şi le va vira (sau nu) la stat! Dar va fi vinovat angajatul pentru că nu au fost virate aceste sume?

Încă mai sper că liberalii îşi vor reveni… dar infuzia de pedelei (cei care au făcut varză economia începând cu anul 2008 şi până prin 2014) îmi spulberă speranţa. In ceea ce se numeşte azi “partidul liberal” sunt orice, dar nu oameni care ştiu ce înseamnă liberalismul – n-au in sânge aşa ceva… Liberalismul înseamnă ceva de genul: trăieşte, şi lasă şi pe altul să trăiască. Liberalii din partid, însă, nu prea ştiu să se descurce pe cont propriu – “afaceriştii” au, in general, contracte cu statul… nu s-au deranjat să construiască o afacere… Ori au contracte cu statul, ori au preluat de la stat – când cu “privatizările” – fabrici şi făbricuţe, companii fel de fel, plătind preţuri derizorii (şi apoi le-au cam falimentat sau le-au vândut – bucată cu bucată – la fier vechi).

Gata, s-a terminat cu liberalismul…

Clubul cinefililor: They Live

sursa 

They Live (1988) e un film S.F. de serie B care se vrea o metafora a capitalismului in care unii (saracii si cei din clasa de mijloc) sunt sclavii celor bogati, ai guvernului. Un stat politienesc in care oamenii sunt urmariti cu drone.

Acest film al lui John Carpenter e un fel de 1984, dupa romanul omonim al lui G. Orwell, dar pe repede inainte. John Nada (Roddy Piper) traieste intr-o lume in care regula de aur este “cine are aurul face regulile”; e un om aproape fara casa, apoape fara ocupatie...

Filmul ilustreaza – nu tocmai exceptional – o lume in care cei defavorizati sunt tot mai multi, saracii devin tot mai saraci, drepturile omului sunt vorbe in vant, politicienii isi folosesc limba numai pentru a minti… Oamenii stau in faţa televizoarelor privind reclame stralucitoare, muncesc daca au unde, beau, fura, viseaza, spera… in timp ce salariile celor care duc greul economiei scad iar cele ale “gulerelor albe” cresc, in timp ce unii sunt concediati fara preaviz si altii, pentru obedienta, sunt avansati in posturi tot mai inalte.

Nada gaseste intr-o ascunzatoare niste ochelari de soare. Oriunde privea, in loc de reclame vedea mesaje subliminale menite sa mentina oamenii in stare vegetativa. Mesaje precum consumati, uitati-va la TV, cedeaza, supune-te, cumpara, nu contesta autoritatea, conformeaza-te il bombardau din orice colt de strada, din orice revista pe care o deschidea, de pe ecranul oricarui televizor. Ochelarii il mai ajuta sa vada ceva: adevaratul chip al celor care conduc societatea, si care sunt… extraterestri, desigur. Si extraterestrilor acestia exploatatori, pentru care Pamantul e “lumea a treia”, li se adauga pamanteni lacomi.

Alaturandu-se unui grup de rezistenta care incerca sa indrepte starea de fapt incepe lupta impotriva extraterestrilor care au luat infatisare umana facand din oameni scalvi, si incearca sa preia controlul satelitului prin care se transmiteau semnalele subliminale. Vor reusi?!

E un film pe care vi-l recomand? Nu tocmai – mai bine vizionati 1984. They Live este – afirma unii critici – o metafora a “epocii Regan”, o perioada caracterizata prin violenta, inegalitate, plutocratie, mass-media corporatista, rasism si lacomie. E o metafora a oranduirii neoliberale caracterizata printr-o combinatie de supraveghere si control in masa, forta bruta a autoritatilor, a tehnologiilor pentru placere si pentru distragerea atentiei: divertisment in masa, consumerism – toate menite sa limiteze posibilitatile mentinerii democratiei adevarate, care e subminata de grupuri organizate pe interese de cei bogati si de corporatiile care urmaresc, in economie si politica, interese perfect contrare celor ale majoritatii cetatenilor. Filmul aminteste oamenilor ca exista fiinte umane fara pic de compasiune si pentru care ceilalti oameni sunt doar producatori de beneficii si care fac numai calcule crude care duc la biopolitici distorsionate, care utilizeaza cuvantul “piaţa” pentru a decide valoarea unui om (piata fortei de munca, de exemplu).

“Rowdy” Roddy Piper a fost wrestler la viata lui – unul celebru din cate am inteles si care a murit anul acesta, la numai 61 de ani, in 31 iulie, in urma unui atac de cord. In film e “omul cu muschi”, alaturi de amicul sau Frank (Keith David).

Daca vreti sa vedeti filmul incercati sa priviti dincolo de scenariu, dincolo de micile “gafe”…

*

Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.

Liberalismul - doctrină politică

În doctrina liberală se urmărește pluralism politic, separarea puterilor în stat, respectarea drepturilor și libertăţilor cetăţeanului, un stat de drept, indiferent de forma de guvernământ.

Esenţa liberalismului clasic constă în libertatea individului, în raport cu statul, în libertatea de a fi întreprinzător și reprezentanții săi urmăresc realizarea unui cadru economic în acest sens, punând un accent mai slab pe asistența socială. În contextul actual liberalismul încearcă să echilibreze cele două extreme: întreprinzătorul de succes și cetățeanul care nu reușește să se descurce. O economie dezvoltată înseamnă și fondurile necesare susținerii bugetului pentru asistența socială.

Liberalismul din România vizează inclusiv protejarea categoriilor sociale defavorizate.

Liberalismul economic are la bază ideea conform căreia activitatea economică poate deveni optimă prin acţiunea indivizilor călăuziţi de interese materiale personale. Aceasta presupune crearea unui cadru legal și libertatea de acţiune, respingându-se orice intervenţie din partea statului.

Idei liberale au existat în societatea românească încă înainte de 1848 în programele unor societăţi politice secrete, grupări conspirative și societăţi culturale care urmăreau emanciparea politică, economică și culturală a ţării.

În oraşe, doctrina liberală a fost dezvoltată într-un sistem închegat şi în ele a găsit cei mai mulţi susţinători. Dar, pe măsură ce bogăţia creştea mai mult şi mai repede şi cu cât creştea, în consecinţă, numărul de imigranţi de la sate către oraşe, cu atât mai puternice deveneau atacurile pe care liberalismul le suferea din partea principiului violenţei. Populaţia venită de la ţară îşi găseşte curând locul în viaţa urbană şi adoptă repede la exterior maniere şi purtări orăşeneşti, dar rămâne vreme îndelungată străină de gândirea civică. [Ludwig von Mises (29.09.1881 - 10.10.1973), economist și filozof politic austriac-american, cel mai de seamă reprezentant al Școlii austriece de drept și economie.

În opera lui Mises, liberalismul își găsește o fundamentare a cărei coerență și rigoare intelectuală sunt greu egalabile. Pentru gânditorul austriac, ordinea proprietății private este conceptul ce subsumează perfect filozofia politică liberală. În opinia sa, toate celelalte realizări teoretice majore ale liberalismului - pledoaria pentru libertate, toleranță, pace - pot fi înțelese drept consecințe firești ale dreptului la proprietate privată. (wikipedia.org)]

Liberalismul este centrat pe individ și are drept premise libertatea individuală, inițiativa privată și limitarea puterii statului; nu urmărește intervenția statului decât în cazuri absolut necesare (cum ar fi asistența socială); privilegiază mecanismele de piață, considerate ca fiind singurele forme ce permit existența unei societăți capabile să asigure libertatea individuală.

Esenţa principiului liberalismului constă în apărarea proprietăţii, si nu în exproprierea ei.

Neoliberalismul a luat naştere din criza liberalismului și se distanţează de liberalismul clasic, proclamând necesitatea intervenţionismului accentuat al statului în toate domeniile sociale şi pledând pentru controlul substanţial al statului asupra activităţii economice.

Documentul oficial de naştere al neoliberalismului român îl reprezintă Constituţia din 1923.

Am așa, o vagă impresie (mint: nu-i vagă deloc) că în România se conturează, încet, icnind, inducând în eroare dar sigur, neoliberalismul. Din păcate. Ideea fuziunii între PD-L și PNL aproape că strigă în sensul neoliberalismului. Să fâsâioneze, dar mai normal ar fi să lase PNL în pace.

Actualizare iulie 2023. PNL (fusionat cu PD-L) a format coalitie de guvernare cu... PSD, alternând la guvernare.

Surse: resurse pentru democratie.ro; Note de curs, prof. Emil Răcilă; dictionar politic.