Adormirea Maicii Domnului

În fiecare an, în ziua de 15 august, creștinii ortodocși, romano-catolici și greco-catolici prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare). În Biserica Romano-Catolică se numește Înălțarea la cer a Sfintei Fecioare. În Biserica Anglicană se numește Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria.

În Biserica Catolică, sărbătoarea este celebrată și printr-o procesiune religioasă cu statuia Sfintei Fecioare, și e urmată de sărbătoarea din 22 august, Încoronarea Sfintei Fecioare Maria ca regină.

De ce data de 15 august a fost aleasă pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Bizantinul Flavius Mauricius Tiberius Augustus (cunoscut sub numele Mauriciu/Maurikios), care a fost împărat între anii 582 – 602, a fixat – pe cuprinsul întregii biserici bizantine - data de 15 august pentru Adormirea Maicii Domnului (Koimesis = a adormi). El a fost cel care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani (anul 598). La sfârșitul secolului al VII-lea a fost aleasă aceeași zi și de Biserica Romană.

Altă sursă, profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban, afirmă că data de 15 august a fost aleasă în secolul al V-lea, la puțin timp după Conciliul din Efes (431) – Sinodul III Ecumenic - deoarece coincide cu consacrarea la Ierusalim a primei biserici dedicate Mariei, mama lui Isus, fiul lui Dumnezeu - biserica Mormântului Sfintei Fecioare.

Sărbătoarea din 15 august punctează sfârșitul anului bisericesc (liturgic), iar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie, Sfânta Maria Mică) marchează deschiderea acestuia.

Adormirea Maicii Domnului cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria

Adormirea Maicii Domnului a fost prăznuită de Biserica creștină încă din primele secole. Strămutarea ei la cer e atestată încă din secolul al II-lea de un ucenic al apostolului Ioan, Leuciu. Unele studii relativ recente despre scrierile apocrife, ca și săpăturile arheologice din Palestina, au confirmat că Dormitio Virginis sau Transitus Mariae a lui Leuciu era un panegiric iudeo-creștin care se citea la mormântul Sfintei Fecioare din Ghetsimani cu ocazia sărbătorii Înălțării sale la cer – spune preotul profesor Eduard Ferenț.

În secolul al V-lea, sărbătoarea exista în Siria, fiind menționată în documentele vremii, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul III Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Tot atunci a fost hotărâtă și învățătura dogmatică despre cinstirea Fecioarei Maria, omul prin care Dumnezeu s-a făcut om.

Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, orașul sfânt, unde, aproape de Grădina Ghetsimani, se află mormântul Maicii Domnului și biserica zidită pe acest mormânt.

Odată ce sărbătoarea a devenit oficială în calendarele bisericești s-au răspândit și povestirile despre viața și faptele Fecioarei Maria, prin predici, doctrine și arta religioasă.

Fecioara Maria și Biblia

În Biblie (Noul Testament) nu se face vorbire despre viața Fecioarei Maria și nici despre ce s-a întâmplat cu ea după moartea, Înălțarea și Învierea lui Isus, Fiul ei – scrie doar că a fost lăsată în grija apostolului Ioan. Bineînțeles, se face vorbire despre cum a ajuns să fie mama Fiului lui Dumnezeu.

Altfel spus, nu există un fundament explicit biblic, motiv pentru care sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului nu e recunoscută și acceptată mai ales în bisericile neoprotestante. Protestanții (luteranii, reformații) arată respect Maicii Domnului, nu neapărat evlavie în sens ortodox sau catolic.

Și ortodocșii și catolicii acceptă fecioria Mariei la Bunavestire, dar catolicii au promovat oficial teza Imaculatei Concepții (Maica Domnului a fost ferită de păcatul primordial), iar ortodocșii resping această teză deși tot despre desăvârșita curățenie a Fecioarei Maria vorbesc – condiție fără de care nu ar fi existat Întruparea Domnului.

Fecioara Maria este pomenită cu numele și în Coran, lăudată (între altele) pentru că și-a aparat castitatea – numele ei arab este Miryam sau Maryam.

Motivul pentru care bisericile numite tradiționale împărtășesc credința Ridicării la Cer a Maicii Domnului este teologic și e fundamentat pe credința în Învierea lui Isus Hristos din morți și Înălțarea la dreapta Tatălui ceresc. De exemplu, în unele fragmente ale Epistolelor Sfântului Apostol Paul către creștinii din Tesalonic: dacă noi credem că Isus a murit și a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiți împreună cu el. Tema e reluată în Epistola către Romani: Și după cum toți mor în Adam, tot la fel, în Hristos, toți vor fi readuși la viață. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Hristos, după aceea cei care sunt ai lui Hristos (...) Dacă acest adevăr de credință este valabil pentru toți cei care cred în învierea lui Isus Hristos, Biserica a considerat că și adormirea și înălțarea la cer a Mamei Fiului lui Dumnezeu se înscriu perfect în această viziune, și că, celebrând în mod solemn cele întâmplate Sfintei Fecioare Maria, ea întărește în noi convingerea că și noi vom avea parte de o înviere și de o ridicare în slavă alături de Isus Hristos, explică preotul profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban.

Despre Adormirea Maicii Domnului în Tradiție

Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție sunt izvoarele revelației dumnezeiești și se completează reciproc – ceea ce nu e scris în Scriptură este înmagazinat în Tradiție. În ceea ce privește copilăria lui Isus Noul Testament este destul de vag la fel și despre viața și sfârșitul Maicii Domnului – amănunte despre acestea sunt regăsite în cărțile apocrife sau evangheliile apocrife, cărți pe care reprezentanții Bisericii nu le-au înscris în Biblie în perioada primară, când au avut loc primele lupte dogmatice.

Unele dintre aceste cărți – afirmă cunoscătorii – au valoare liturgică și dogmatică, dar altele cuprind și idei gnostice sau fapte incredibile (cum ar fi un copil Isus răzbunător).

Pe de altă parte, sunt în aceste cărți apocrife episoade pe care creștinii ortodocși le prăznuiesc: Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie) sau Adormirea Maicii Domnului.

Transitus Mariae a lui Leuciu este un document iudeo-creștin din perioada subapostolică unde sunt menționate unele evenimente:

- Maria a murit la Ierusalim, la câțiva ani după ce a murit Isus;

- Isus a venit cu un alai de îngeri, a luat sufletul Mariei și l-a dus la Arborele vieții;

- apostolii au înmormântat-o pe Maria în Grădina Ghetsimani când – consemnează Leuciu - ar fi avut loc o împotrivire a iudeilor;

- la patru zile de la înmormântare Isus poruncește arhanghelului Mihail să poarte la cer și trupul Mariei. Cu ocazia inundațiilor din anul 1972, în Ierusalim, și după unele restaurări, ar fi fost descoperit mormântul Maicii Domnului și datele arheologice ale situării mormântului corespundeau cu cele transmise de Leuciu.

Unii creștini resping Tradiția ca bază a revelației. Înainte de a fi scrise, faptele din Vechiul și Noul Testament au circulat timp îndelungat pe filiera orală – și asta înseamnă Tradiția Bisericii. Unele dintre aceste fapte au fost consemnate mai apoi în scris, altele au rămas în patrimoniul oral al Bisericii sau au fost preluate în cărți apocrife. Deși nu sunt incluse în canonul Sfintei Scripturi multe dintre evenimentele consemnate în cărțile apocrife se regăsesc pictate pe pereții unor biserici sau mânăstiri.

Reprezentarea iconografică și scrierile despre Adormirea Maicii Domnului

Moartea Fecioarei Maria formează un ciclu de scene care sunt descrise pe scară largă în arta creștină, în special în bisericile dedicate ei. Scena morții în sine se alătură uneori cu cea a Adormirii Maicii Domnului.

În arta religioasă evenimentul e fundamentat pe scrieri ale Părinților Bisericii și pe cărți apocrife.

În unele reprezentări Maica Domnului e așezată pe un pat, îmbrăcată într-un maforion (văl/mantie).

Literatura apocrifă timpurie conține mai multe versiuni ale poveștii, unele dintre ele datând probabil din secolul al IV-lea.

Legenda de Aur, apărută în secolul al XIII-lea, într-o perioadă în care devotamentul popular pentru Fecioară era intens, dă o relatare extinsă bazată pe lucrările apocrife. Subiectul a fost frecvent reprezentat din această perioadă.

Potrivit unor Sfinți Părinți și Scriitori ai Bisericii, Maica Domnului a fost înștiințată de Dumnezeu, prin Arhanghelul Gavriil, cu trei zile înainte de adormire. Aceste zile Maica Domnului le-a petrecut în priveghere, meditație și rugăciune; a împărțit hainele săracilor.

Tradiția spune că apostolii au fost aduși pe nori de la Betleem, în jurul patului unde era așezată Maica Domnului, și de aici toți ajung – ca prin minune – în cetatea sfântă, la Ierusalim.

Momentul adormirii coincide cu venirea lui Isus, care ia în mâini sufletul Maicii Sale pentru a-l urca la cer, dar nici trupul nu va rămâne pe pământ, ci va merge direct în împărăția cea cerească.

Într-o predică grecească timpurie, care celebra Adormirea Maicii Domnului, episcopul Ioan al Tesalonicului pretindea că a cules diferite mărturii ale morții acesteia. Fecioara și-a chemat rudele și prietenii să stea cu ea două nopți, să cânte imnuri de slavă, nu cântece de întristare. Primul apostol sosit a fost Ioan, și apoi au fost aduși pe nouri ceilalți, de prin toate colțurile lumii. În a doua noapte apostolul Ioan a ținut o predică, îndemnând pe toți cei prezenți să ia curaj de la Maica Domnului și să ducă o viață plină de virtute în așteptarea propriilor morți. Atunci când Domnul, avându-l alături pe Arhanghelul Mihail, a intrat în odaie Fecioara a zâmbit către Fiul ei. Domnul a luat sufletul ei și l-a pus în mâinile arhanghelului Mihail.

Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, ajungând trei zile mai târziu când, întristat, a cerut să se deschidă mormântul pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu. Mormântul a fost deschis dar nu au găsit decât straiele de îngropăciune, pentru că ea fusese luată de Hristos, Domnul ce devenise carne din carnea ei, pentru a o duce către locul moștenirii sale eterne, mereu vii.

În cartea Ghidul sărbătorilor românești, sunt consemnate anunțarea Fecioarei că va muri, precum și scena înmormântării. Maica Domnului s-a pregătit pentru momentul care urma: s-a închinat și a dat de pomană haine și mâncare, apoi s-a așezat în pat așteptând sfârșitul. La trecerea Ei în lumea celor drepți pomii cu roadele lor s-au unit, formând un pom uriaș care a fost purtat în fruntea procesiunii. Bostanul și porumbul au prins viață și au alcătuit un buchet impresionant din floarea-soarelui pe care l-au așezat pe sicriu. De atunci, porumbul și dovleacul se îngălbenesc de Sfânta Maria.

Înmormântarea a fost însoțită de tunete puternice, iar apostolii lui Isus au ținut slujba. Maica Domnului a fost îngropată pe Ghetsimani unde, după trei zile, apostolul Toma a venit să cerceteze locul, dar Sfânta Fecioara urcase la cer.

Legenda de Aur (Aurea)

Predica episcopului Ioan al Tesalonicului a ajuns cunoscută în Occident prin intermediul unei variante latine atribuite lui Melito din Sardis. 

În secolul al XIII-lea, Jacobus de Voragine (cca. 1230 – 13/16.07.1298, dominican, cronicar italian, arhiepiscop de Genova), a compilat mai multe povestiri creștine timpurii (scrise) în așa-numita Legendă de Aur, o colecție a vieților legendare ale sfinților mai mari ai bisericii medievale – a fost una dintre cele mai populare lucrări religioase ale Evului Mediu.

În această colecție de texte numită Legenda de Aur sunt și povestiri despre Fecioara Maria.

Jacobus se numără între primii scriitori creștini care o consideră pe Maria ca mediatoare, mijlocitoare între Dumnezeu și oameni. În viziunea lui despre trupul mistic al lui Hristos Fecioara Maria este gâtul prin care toate harurile curg de la Hristos în trupul său. Acest punct de vedere a fost împărtășit de alții – între care Bernardino din Siena și, mai recent, de Gabriel Roschini, unul dintre mariologii importanți ai secolului al XX-lea.

Jacobus de Voragine este relevant pentru mariologie (studierea vieții Fecioarei Maria) datorită numeroaselor sale predici mariane. El descrie miracolele Mariei și explică obiceiurile locale specifice în zilele de sărbătoare mariană. Majoritatea acestor tradiții nu s-au păstrat, dar lucrările lui Jacobus sunt o sursă valoroasă pentru studiul obiceiurilor mariane medievale.

Legenda Aurea (numită inițial Legenda Sanctorum) a câștigat o mare importanță în literatura hagiografică ulterioară (hagiografie = studierea vieții sfinților). S-au păstrat peste nouă sute de manuscrise (în diverse limbi); între anii 1470 și 1530 a fost cea mai tipărită carte din Europa și, probabil, cea mai citită, după Biblie.

Autorul a intenționat să adune într-un singur loc toate informațiile anterioare despre viețile sfinților și, în unele cazuri, și-a exprimat părerea de istoric asupra veridicității informațiilor, dorind să convingă de autenticitatea povestirilor sale și, în același timp, să le aducă la cunoștința tuturor, ilustrând doctrina catolică.

Versiunile lui asupra legendelor hagiografice și-au făcut loc în conștiința populară și au stat la baza a nenumărate reprezentări artistice.

Paștele verii. Calendar popular

În tradiția ortodoxă, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului e numită și Paștele verii. E precedată de 14 zile de post aspru și asceză prin care creștinul se pregătește pentru praznic. În perioada timpurie a creștinismului postul dura mai mult – creștinii din împrejurimile Ierusalimului se retrăgeau 40 de zile – pentru post și rugăciune - în corturi amenajate pe valea Cedronului.

Ziua mai e numită Sântămăria sau Uspenia (denumirea slavonă).

Ziua de 15 august marchează – în calendarul popular – momentul în care se adună ultimele plante de leac.

În această zi de Sfânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă.

Se spune La mulți ani sau nu cu ocazia Adormirii Maicii Domnului?

Răspunsul corect la întrebare pare a fi: depinde pe cine întrebi.

Astfel, într-o explicație, se arată că sărbătoarea e una plină de bucurie, nu una tristă. Moartea Maicii Domnului e mutare la Viață, după cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: Mutatu-te-ai la viață ceea ce ești Maica Vieții. Ea a fost mutată cu trup cu tot la ceruri dar, spre deosebire de Mântuitor, a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Așadar, în ortodoxism, accentul căzând pe viața veșnică (moartea fiind doar o trecere, un prag) nu e greșit să spunem La mulți ani! cu ocazia onomasticii.

Pe de altă parte, în Moldova, Sfânta Maria Mare e considerată a morților, fiind pomeniți toți cei care i-au purtat numele și care au plecat dintre cei vii – nu se spune La mulți ani! în 15 august, ci în 8 septembrie, la Sfânta Maria Mică, atunci când e celebrată nașterea sa, când sunt sărbătoriți viii care-i poartă numele.

Notă. În textele consultate pentru a aduna aici unele informații am întâlnit unele contradicții și/sau greșeli. Greșelile m-am străduit să le corectez, consultând cât mai multe surse, iar peste contradicții am cam sărit, alegând să scriu ideile întâlnite în mai multe surse.

Surse online:

http://projects.mcah.columbia.edu/medieval-architecture/htm/sw/ma_sw_gloss_deathvirg.htm

https://www.avantaje.ro/articol/legenda-adormirii-maicii-domnului

https://www.gandul.ro/stiri/adormirea-maicii-domnului-cat-de-importanta-este-pentru-crestini-sfanta-maria-mare-14675688

https://en.wikipedia.org/wiki/Jacobus_de_Voragine

https://ro.wikipedia.org/wiki/Legenda_aurea

https://identitatea.ro/adormirea-maicii-domnului/

https://romania.europalibera.org/a/adormirea-maicii-domnului/31409477.html

https://www.monitorfg.ro/2019/08/12/adormirea-maicii-domnului-ce-nu-stim-despre-acest-mare-praznic/

Imagine de Dimitris Vetsikas de la Pixabay

Săptămâna Luminată

Interesul în ceea ce privește perioada de dinainte de și de după Sărbătoarea de Paște s-a „declanșat” în anul 2019. Pregătisem postările privind Săptămâna Mare pentru anul 2020, dar anul trecut n-am avut dispoziția necesară pentru că sărbătoarea pascală a fost una... A fost sau am visat? (anul 2020 e o nebuloasă în mintea mea). Le-am mai completat, le-am mai scurtat și le-am "trecut pe curat".

Sunt unele chestiuni pe care le-am cunoscut superficial și unele pe care nu le-am cunoscut deloc. Mă repet: n-o să țin minte tot ce-am scris pe aici dar acum am un „rezumat” care mă ajută să-mi amintesc în caz că voi avea nevoie sau voi dori.

După Săptămâna Mare - și Duminica Învierii - urmează Săptămâna Luminată (între Înviere și Duminica Tomii), în care fiecare zi are o denumire precisă și semnificații speciale: Lunea Albă, Marțea Albă, Sfânta Miercuri, Joia Verde, Vinerea Scumpă (Fântânița), Sâmbăta Luminată, Duminica Tomii. E prima dată când aflu despre Săptămâna Luminată - poate că am mai auzit cândva, dar n-am băgat de seamă, n-am reținut. Încă ceva ce nu am știut: în această săptămână credincioșii se salută cu „Hristos a înviat!” și răspund „Adevărat a înviat!” (de fapt, 40 de zile, până la Înălțare). Știam că acest salut e caracteristic (să zic așa) zilelor de Paști, începând de la miezul nopții din Sâmbăta Mare.

Înainte vreme, Botezul se făcea în noaptea de Paști (scrie pe site-ul crestinortodox.ro) și cei botezați erau numiți „luminați” - toată săptămâna care urma după Paști aceștia purtau haine albe. Se spune că de la hainele albe s-a numit astfel săptămâna următoare Paștelui. În altă opinie, Săptămâna Albă își are originea denumirii în faptul că preotul cheamă oamenii (toți oamenii): „Veniți să primiți lumina!” Îi cheamă pe oameni să facă trecerea de la întunericul morții la lumina vieții veșnice. Această trecere de la întuneric la lumină e simbolizată prin aprinderea tuturor lumânărilor de la o singură lumânare. Apoi, preotul vestește: Acum toate s-au umplut de lumină: cerul și pământul și cele de sub pământ.

Prin învierea Domnului Isus Hristos din morți se crede că Raiul se deschide tuturor sufletelor reținute în prinsoarea iadului începând de la Adam și până la venirea Mântuitorului și rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomii. Se spune că cei care mor în Săptămâna Luminată ajung direct în Rai, indiferent de păcatele pe care le-au săvârșit. Slujba înmormântării e înlocuită de slujba Învierii - am aflat cu ocazia slujbei de înmormântare pentru al treilea frate al mamei, Anghel, care a murit în Joia Verde din 2018); a fost ca un al treilea tată pentru mine; între altele, el m-a învățat să conduc motocicleta.

Lunea Albă. În această zi de luni se deschid porțile Raiului și ale iertării. Se obișnuiește ca finii să meargă în vizită la nași (cu pască, ouă roșii și colaci), iar copiii merg la părinți. Se spune că trebuie stropită casa cu agheasmă și trebuie dat de băut rudelor.

Marțea Albă. Această zi de marți e impusă ca nelucrătoare (nu se face curat, nu se spală rufe, nu se calcă). În unele zone rurale femeile dau de pomană pasca rămasă de la Paști și vin roșu.

În a doua și a treia zi de Paști (în Lunea Albă și Marțea Albă) avea loc stropitul ritual cu apă, în amintirea readucerii la viață a fetei care a leșinat la aflarea învierii lui Isus prin stropirea ei cu apă de tinerii care treceau întâmplător pe stradă. Lunea, feciorii stropeau cu apă fetele din sat; marțea îi udau fetele pe feciori.

Sfânta Miercuri (Sfânta Mercurie și Sfânta Mercure apare în unele surse). În această zi de miercuri bărbații pot merge să lucreze la câmp, dar nu și femeile. Tradiția spune că nu e bine a munci de „nunta șoarecilor” pentru că aduci rozătoarele în casă și tot anul îți vor lipsi bucatele de pe masă.

Joia Verde. În ziua de joi din Săptămâna Luminată se cinstesc holdele, grădinile și grânele. Nu e bine să se muncească - cine muncește în această zi atrage asupra casei nenorocul, seceta și dăunătorii în livezi. Ziua mai e numită Joia Rea, și e necesar un ritual al morților: 44 de găleți cu apă sunt cărate de o persoană, se aprind două lumânări la cele patru capete și apa astfel „sfințită” se varsă înapoi în fântâna din curte.

Vinerea Scumpă (Fântânița). În această vineri este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă e în contrast direct cu Vinerea Neagră. Legendele spun că Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, pentru că era apă dătătoare de viață.

Sâmbăta Luminată. Credincioșii merg la biserică având cu ei un ou roșu, și se împărtășesc. În această zi de sâmbătă din Săptămâna Luminată nu se îngenunchează, nu se fac mătănii; oamenii doar se închină. Isus Hristos nu îi vrea pe oameni în umilință, nu vrea prosternare, ci îi vrea îndreptați spre căință și biruință asupra propriilor păcate. Se spune că toți cei care se nasc în Sâmbăta Luminată vor fi norocoși toată viața, dar și cei care se nasc în oricare zi din Săptămâna Luminată, mai ales când se trage clopotul la biserică. În această zi nu se spală, nu se calcă, nu se fac alte treburi casnice. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas - morții vor fi pomeniți luni (Paștele Blajinilor), după Duminica Tomii.

Duminica Luminată (Duminica lui Toma Necredinciosul). În această duminică Apostolului Toma i se năruie îndoielile cu privire la Învierea Mântuitorului Isus Hristos. Toma nu a fost prezent când Hristos a venit în mijlocul Apostolilor și întâmpinase cu scepticism cele ce i-au spus ei. Când, în prima duminică după Paști Isus a venit din nou în mijlocul lor era prezent și Toma. Venise din nou pentru a spulbera orice îndoială ce apăruse chiar și în inima celor care crezuseră în El. Mântuitorul îl îndeamnă pe Toma: Adu-ți degetul tău încoace, Și adu mâna ta, și nu fi necredincios ci credincios. Toma roșește covârșit de puterea dumnezeiască: Domnul meu și Dumnezeul meu! Isus i-a răspuns: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! Din acest motiv, duminica aceasta din Săptămâna Luminată se numește și Duminica Tomii/Tomei.

E o sărbătoare a morților; sunt pomeniți cei are au murit înecați.

Vezi și: Săptămâna Mare;

Image by Marion Wellmann from Pixabay

Duminica Invierii

Sărbătoarea Învierii Domnului să reverse asupra tuturor sănătate, liniște și bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfântă să ne înalţe sufletele spre noi trepte spirituale și să ne călăuzească pașii pe drumul vieții. "Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia".

Piatra mormântului lui Isus a fost dată de-o parte, iar Hristos a înviat din morți.

Foarte devreme, duminică dimineaţă, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi alte femei aduc mirodenii la mormânt pentru a unge trupul lui Isus. Ele zic una către alta: Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormântul de amintire? (Marcu 16:3). Dar a avut loc un cutremur. Îngerul lui Dumnezeu a rostogolit piatra, gărzile nu mai sunt acolo, iar mormântul pare gol.

Când s-a produs cutremurul şi au apărut îngerii, soldaţii care păzeau mormântul „au tremurat de frică şi au rămas ca morţi”. După ce şi-au revenit, ei s-au dus în oraş şi „le-au povestit preoţilor principali tot ce se întâmplase”. Apoi preoţii s-au consultat cu bătrânii iudeilor. S-a luat decizia ca soldaţii să fie mituiţi ca să ascundă adevărul şi să susţină următoarele: Discipolii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce dormeam (Matei 28:4,11,13).

În această zi, dis-de-dimineață ca într-un nou început, Domnul se arată mai întâi Maicii Sale, după aceea Mariei Magdalena, femeilor mironosițe, lui Simon Petru. Îi însoțește apoi pe Luca și Cleopa la Emaus unde le "frânge și împărtășește pâinea", săvârșind astfel Dumnezeiasca Euharistie - în această zi a învierii. În aceeași zi se arată și ucenicilor, fără Toma, împărtășindu-le Duhul Sfânt, arvuna botezului cu Duhul Sfânt, Harul iertării păcatelor, Harul apostoliei și al preoției: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Se înfățișează mai apoi celor unsprezece ucenici, când era și Toma de față (în duminica următoare, când Toma era pregătit să-L vadă). În Noul Testament sunt amintite unsprezece apariții ale lui Isus (zece între Înviere și Înălțare și una după Cincizecime) dar nu toate sunt descrise/amintite în aceeași Evanghelie - o parte sunt amintite de unii evangheliști, altă parte de alții.

Isus a spus: Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi (Ioan 11:25).

*

Faptul că femeile mironosițe au fost primele care L-au văzut pe Hristos înviat din morți are o semnificație deosebită. Înspăimântați de ceea ce se petrecuse, Apostolii s-au ascuns într-o casă, în vreme ce femeile, pline de dragoste, de căldură sufletească și de bărbăție, s-au dus la mormânt încă dinainte de a se ivi zorile pentru ca să ungă Trupul lui Hristos cu miresme. Nu le-a fost frică nici de întuneric, nici de singurătate și nici de soldați. Aceasta înseamnă că, pentru a se învrednici să-L vadă pe Hristos înviat, omul are nevoie de dragoste și de bărbăție.

Mironosiţele au devenit evangheliste ale Evangheliștilor și apostoli ai Apostolilor. Eva a fost aceea care a adus lui Adam vestea căderii, iar acum, tot femeia este cea care aduce Apostolilor vestea Învierii. În acest fel s-a făcut reașezarea firii femeiești pe locul avut înainte de păcat. Nimeni nu o mai poate învinui acum pe femeie de încălcarea poruncii și de cădere. (crestinortodox.ro)

*

Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.

Hristos a înviat!

Image by Jeff Jacobs from Pixabay

Sâmbăta Paștelui

În Săptămâna Mare e bine ca oamenii să se împace, dacă s-au certat, să ierte, dacă li s-a greșit.

În această zi de sâmbătă Isus s-a odihnit în mormânt. În Marea Sâmbătă e prăznuită îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea în iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiți.

În noaptea de sâmbătă spre duminică este Învierea. La miezul nopții, credincioșii cântă împreună cu preoții Hristos a Înviat! Slujba de înviere se încheie duminică dimineața, dar nu mulți rămân în biserică până atunci. Cei mai mulți pleacă după ce au luat Lumina. Lumânarea trebuie să rămână aprinsă până acasă unde, după ce fac semnul crucii o sting de pragul de sus al ușii de la intrarea în casă, gest care simbolizează Lumina care luminează pe credincios și casa în care trăiește. Lumânarea de la Înviere trebuie păstrată și se aprinde la nevoie - pentru o rugăciune specială, pentru diferite trebuințe (boală, de exemplu). (crestinortodox.ro)

Murind, Hristos a pus capăt morții. Prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna (Romani 6:10) - a îndepărtat păcatele de la om. Hristos a folosit moartea pentru a-i elibera pe oameni de moarte; a murit pentru ca oamenii să trăiască. Isus a îndepărtat groaza morţii. De aceea, pentru cei care sunt „în Hristos" moartea a fost transformată astfel încât ea nu este mai mult decât un somn.

Umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, scrie Pavel (Români 8:6) - nu afirmă că firea pământească va cauza moartea, ci spune că aceasta este moarte. Cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte. (1 Ioan 3:14) Pentru a fi mântuit, un om trebuie să treacă de la moarte la viaţă (Ioan 5:24).

Isus a spus: Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea (Ioan 8:51) - un astfel de om nu va fi despărțit de Dumnezeu prin moarte. Prin aceste cuvinte nu e negată moartea biologică - omul va trece prin poarta pe care o numim moarte, dar moartea a fost înfrântă; moartea lui Isus înseamnă că cel care-L urmează a ieșit deja din starea de moarte, e adus într-o stare nouă, caracterizată ca viață.

(http://dictionarbiblic.blogspot.com)

Image by S. Hermann & F. Richter from Pixabay

Vinerea Mare sau Vinerea Neagră

Moartea lui Isus a avut un rol determinant în realizarea scopului lui Dumnezeu. Isus a fost conceput prin spiritul sfânt al lui Dumnezeu și s-a născut perfect, n-a moștenit moartea, și și-a dat viața pentru ca oamenii să aibă șansa de a trăi veșnic și de a se bucura de viața de care i-a privat Adam prin neascultarea sa.

În Vinerea Mare este rememorată aducerea la judecată, batjocorirea, schingiuirea, răstignirea, moartea și îngroparea lui Isus. Este ziua în care Hristos a fost răstignit, pe muntele Golgota. Se ruga în grădina Ghetsimani când a fost prins și dus la o așa-zisă judecată. Și-a purtat crucea pe umeri până în vârful muntelui, unde a fost răstignit între doi tâlhari.

Vinerea Mare este ziua poticnirilor. Poporul cel ales își pierde dreptul de întâi-născut prin nelucrare și necredință față de Dumnezeu; Iuda, din ucenic și hărăzit împărăției, moștenește iadul pentru iubirea de arginți; Petru, ucenicul, se leapădă de Învățătorul dintr-o nesocotită încredere în sine și numai cu amare lacrimi își va putea spăla greșeala; păcătoasa cea desfrânată devine mironosiță și toată lumea va vorbi de umilința și căința ei, iar tâlharul intră primul în Rai, prin smerenie și credință.

Cu excepția crucificării a 800 de locuitori ai Ierusalimului din ordinul regelui hasmoneu Alexandru Ianei în 87 î.Hr., în Palestina răstignirea nu era practicată de evrei, era aplicată doar de autoritatea romană. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbrăcat de haine, biciuit și obligat să parcurgă drumul până la locul execuției, cu bârna orizontală a crucii în spate, legată de mâinile întinse. Sentința era pronunțată de către conducătorul provinciei într-un loc public. După ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe mâini, rostește sentința. Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Și crucea.

Ziua de vineri este numită Pregătirea deoarece oamenii pregătesc mâncare şi încheie orice altă activitate care nu poate fi amânată până după sabat. La apusul soarelui în ziua de vineri, 14 nisan, va începe ziua de 15 nisan, care este sabat - un sabat dublu în acea zi sau un sabat mare, pentru că 15 nisan va fi prima zi dintre cele şapte zile ale Sărbătorii Turtelor Nedospite, aceasta fiind întotdeauna un sabat.

Pentru a nu rămâne trupurile pe cruce până a doua zi, când era sabat, iudeii cer lui Pilat permisiunea de a grăbi moartea osândiților (prin zdrobirea fluierelor picioarelor) și apoi să fie coborâți și înmormântați - cei doi tâlhari erau încă vii, așa că le-au fost strivite oasele, dar Hristos nu mai trăia - pentru a se convinge că e mort un soldat roman l-a împuns cu sulița în coastă și imediat au țâșnit sânge și apă.

Trupul mort, coborât de pe cruce, putea fi aruncat într-o groapă comună, împreună cu instrumentele execuției sau putea fi încredințat oricui s-ar fi milostivit să-l îngroape.

Iosif din oraşul Arimateea, „un om bogat” şi un membru respectat al Sanhedrinului*, este şi el prezent la execuţie. Despre el se spune că este „un om bun şi drept” care aşteaptă Împărăția lui Dumnezeu. De fapt, el era discipol al lui Isus, dar pe ascuns, de teama iudeilor. Iosif nu a fost de acord cu decizia Curţii privitoare la Isus. Iosif cu Nicodim iau trupul lui Hristos, îl ung cu aromate, îl înfășoară într-un giulgiu și pe cap îi pun o mahramă, împlinind astfel datina iudaică a înmormântării. Îl pun într-un mormânt nou dintr-o grădină din apropiere, despre care se spune că ar fi fost al lui Iosif. Iudeii vor pecetlui piatra mormântului și vor pune paznici pentru ca adepții Lui să nu meargă noaptea să ia trupul și apoi să spună că acesta a înviat, așa cum a prezis. Dar mormântul va rămâne gol.

Notă: *Sanhedrin (din ebraică) sau Sinedriu (din greacă: synedrion = tribunal, adunare) a fost un tribunal la vechii evrei, activând ca un corp legislativ religios, curte de judecată și administrator de ritualuri și era condus de un Mare preot. Membrii acestui tribunal se întâlneau doar în anumite situații în Templul din Ierusalim. Acest tribunal (sau consiliu suprem) judeca pricinile importante, interpreta legea și delibera asupra chestiunilor publice. Sanhedrinul a funcționat în Palestina Romană, din timpul Macabeilor (cca. 165 î.Hr.) până la sfârșitul patriarhatului (425 d.Hr.). (wikipedia)

Image by Dorothée QUENNESSON from Pixabay

Joia Mare. Săptămâna Patimilor

După trei ani și jumătate în care a predicat și predat, Isus știa că nu peste mult timp viața sa pe pământ avea să se sfârșească. Conducătorii religioși plănuiau să-l omoare, dar se temeau de o revoltă din partea poporului, care-l considera pe Isus Profet, așa că trădarea lui Iuda le-a picat tocmai bine.

Din Betania, Isus și ucenicii lui ajung la Ierusalim. Iuda e prezent lângă Domnul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat cu o zi în urmă, doar că acum pândește un moment prielnic pentru nelegiuirea sa.

În Joia Mare au avut loc masa de Paști (Cina cea de Taină) și trădarea lui Iuda. În această zi de joi este amintită și spălarea picioarelor ucenicilor - ca pildă de smerenie. E ziua în care încep patimile prin vinderea Domnului.

La Cina cea de Taină ucenicii au întristat din nou pe Domnul, provocând o discuție despre întâietate, cu prilejul ocupări locurilor la masă, făcându-L să repete învățătura despre adevărata demnitate în împărăția lui Dumnezeu.

Spălarea picioarelor făcea parte din ceremonialul ospitalității iudaice și orientale deoarece se stătea la masă într-o intimitate necunoscută de multe alte popoare și igiena era foarte importantă. La mesele prelungite, cu un caracter mai intim sau solemn, înainte de a începe să mănânce, erau spălate nu doar mâinile (cum cerea legea mozaică), ci și părul și picioarele. De regulă, acest serviciu al spălării picioarelor era îndeplinit de un servitor sau servitoare dar nici un israelit - chiar dacă era sclav - nu putea fi obligat să o facă, spălarea picioarelor altuia era un serviciu prea umilitor pentru un fiu al lui Avraam. Isus, deși Fiu al lui Dumnezeu, Mesia, Învățător și stăpân pentru ucenici, om desăvârșit, n-a ezitat să spele picioarele ucenicilor, cu solemnitate și dragoste.

Cu doar câteva clipe înainte Isus a spus ucenicilor: Împărații păgânilor domnesc peste ei și cei ce-i stăpânesc se cheamă binefăcători; dar între voi să nu fie așa, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic și căpetenia ca acel ce ne slujește. Căci cine este mai mare: cel ce șade sau cel ce slujește? Iar Eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește. (Luca 26: 25-27)

Ioan Evanghelistul descrie cum Apostolii îl văd pe Domnul ridicându-se de la masă, înainte de aducerea bucatelor, scoțându-și haina, luând un ștergar și încingându-se cu el, turnând apă în lighean, aplecându-se la picioarele fiecărui ucenic, spălându-le cu mâinile Lui și ștergându-le cu ștergarul pe care-l avea la brâu. Numai Iuda nu a fost impresionat de acest gest de dragoste și smerenie, deși pentru el însemna mai mult decât pentru oricare alt Apostol - Isus știind că va fi trădat de acest ucenic.

Petru refuză, inițial, ca Isus să-i spele picioarele, dar când acesta îi zice: de nu te spăl, n-ai parte cu Mine, Apostolul înțelege că fără ascultare desăvârșită comuniunea cu Hristos este cu neputință, iar pentru a-și arăta devotamentul cere să i se spele nu numai picioarele, ci și mâinile și capul. Isus i-a spus: Cel ce s-a scăldat n-are trebuință decât picioarele să i se spele, căci este curat tot. ȘI voi sunteți curați, dar nu toți. (Luca 13: 6-11)

Spălarea picioarelor de la Cina cea de Taină e o pildă de dragoste și un îndemn dumnezeiesc la smerenie, servire și iubire de aproapele, nemaiavând valoarea unei curățiri exterioare, ci simbolizează purificarea sufletelor.

Evanghelistul Luca descrie astfel Cina cea de Taină: Și a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paștile. Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți și ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm. Iar ei I-au zis: Unde voiești să pregătim? Iar El le-a zis: Iată, când veți intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra. Și spuneți stăpânului casei: Învățătorul îți zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paștile cu ucenicii mei? Și acela vă va arăta un foișor mare, așternut; acolo să pregătiți. Iar, ei, ducându-se, au aflat precum le spusese și au pregătit Paștile.

Și când a fost ceasul, S-a așezat la masă, și apostolii împreună cu El. Și a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de patima Mea, Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în împărăția lui Dumnezeu. Și luând paharul, mulțumind, a zis: Luați acesta și împărțiți-l între voi; Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viței, până ce nu va veni împărăția lui Dumnezeu. Și luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.

Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă. Și Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut! Iar ei au început să se întrebe, unul pe altul, cine dintre ei ar fi acela, care avea să facă aceasta? (...) Și, ieșind, s-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, și ucenicii l-au urmat. (Luca 22, 7-39)

Momentul în care Iuda părăsește sala Cinei, la cererea lui Isus, marchează începutul Patimilor Domnului. Trădătorul se duce la preoții principali; aceștia au adunat gărzile aflate în subordinea lor și o trupă de soldați. Toți aceștia, conduși de Iuda, se îndreaptă spre Muntele Măslinilor, unde trădătorul știe că Isus și apostolii s-au oprit deseori - în drumul dintre Betania și Ierusalim - în grădina Ghetsimani. Fiind trecut de miezul nopții, oamenii din trupă au cu ei și torțe, fiind hotărâți să-l găsească pe Isus. Dar cum să-l recunoască soldații romani care nu l-au văzut niciodată? Iuda le spune: Cel pe care-l voi săruta, acela este. Să-l arestați și să-l duceți sub pază.

În această joi este amintită și rugăciunea din grădina Ghetsimani. Din grupul de ucenici a ales pe Petru, Iacov și Ioan, și s-au îndepărtat în adâncul grădinii. Acolo, le-a spus că "sufletul Lui era cuprins de o întristare de moarte", rugându-i să vegheze până El se va întoarce. În timp ce Isus vorbea cu Tatăl în rugăciune, cei trei ucenici au adormit, fiind cuprinși de un somn adânc.

Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești. Și a venit la ucenici și i-a găsit dormind și i-a zis lui Petru: Așa, n-ați putut un ceas să privegheați cu Mine! Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios. Iarăși ducându-Se, a doua oară, S-a rugat, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu putință să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta. Și venind iarăși, i-a aflat dormind, căci ochii lor erau îngreuiați. Și lăsându-i, S-a dus iarăși și a treia oară S-a rugat, același cuvânt zicând. Atunci a venit la ucenici și le-a zis: Dormiți de acum și vă odihniți! Iată s-a apropiat ceasul și Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoșilor. (Matei 26: 36-45)

În grădină, Iuda îl vede pe Isus alături de apostolii săi și merge direct la El: Salutare, Rabi! spune Iuda și îl sărută. Prietene, de ce ești aici? îl întreabă Isus, și tot el răspunde: Iuda, îl trădezi pe Fiul Omului cu o sărutare? Apoi nu i se mai adresează trădătorului, ci celor care au venit, înarmați, să-l prindă. Pe cine căutați? îi întreabă. Pe Isus Nazarineanul. V-am spus că eu sunt. Dacă pe mine mă căutați, lăsați-i pe aceștia să plece. Isus ar fi putut să se piardă în întuneric la un moment dat, dar n-a făcut-o. El nu-și va trăda ucenicii fideli și cere ca ei să fie lăsați să plece. Când soldații merg spre Isus apostolii înțeleg ce se întâmplă. Doamne, să lovim cu sabia? întreabă ei. Înainte ca Isus să poată răspunde, Petru scoate sabia și rănește urechea lui Malcus, un sclav al marelui preot. Isus atinge urechea și rana se vindecă. Îi poruncește lui Petru: Pune-ți sabia la loc, pentru că toți cei care iau sabia de sabie vor pieri. Isus îi lasă pe soldați să îl aresteze: Oare nu trebuie să beau cu orice preț paharul pe care mi l-a dat Tatăl?

Soldații îl prind pe Isus și-l leagă. Apostolii fug. Doar Marcu rămâne în mulțime și-l urmează pe Isus, dar când oamenii îl recunosc și încearcă să-l prindă își lasă veșmântul și fuge.

Imagine de falco de la Pixabay