Pufini. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.

Sursa foto: Extreme Travel and Adventure (papagali de mare, Islanda, iulie 2020)

HAPPY WW!

Postarea e înscrisă și în tabelele MFC/WW (Miercurea fără Cuvinte/Wordless Wednesday) de aici:

http://myworldthrumycameralens.blogspot.com/2020/10/my-corner-of-world.html

*

https://natashamusing.com/2020/10/cant-help-falling-in-love-wordlesswednesday-wednesdaywisdom/

*

http://image-in-ing.blogspot.com/2020/10/snow-in-september.html

*

https://comedy-plus.com/wordless-wednesday-168/

și la Der Natur Donnerstag (Natura Joi) – DND

https://kreativ-im-rentnerdasein.blogspot.com/2020/10/der-natur-donnertag.html

***   ***   ***   ***   ***   ***

Populația de pufini (Pufini de Atlantic, „papagali de mare”) e în scădere. Cea mai mare parte din viață o petrec pe mare, odihnindu-se pe valuri (reproducerea e singurul motiv pentru care stau pe uscat). Sunt buni înotători – se scufundă la adâncimi mari dar nu mai mult de 20-30 de secunde, dar și buni zburători (aleargă pentru a „decola”). Se hrănesc cu pești mici, în special. Un pufin poate prinde în cioc 20 sau mai mulți pești). Se adună pe coastele și insulele din Atlanticul de Nord în fiecare primăvară și vară pentru a forma colonii de reproducere. În Islanda se adună, probabil, 60% din pufinii de Atlantic din lume. Femelele depun un singur ou și părinții îl clocesc pe rând, și tot pe rând îl hrănesc. Media de viața: 20+

sursa: https://www.nationalgeographic.com/animals/birds/a/atlantic-puffin/

Şi casa mea unde e?

Şi casa mea unde e? Şi copiii unde-mi sunt? e legenda pe care fotograful paginii de FB Braşov, oraşul sufletului meu a scris-o pentru fotografia de mai jos. 

In februarie, şi la începutul lunii martie, iar au trecut prin oraş “tăietorii de copaci”. Au tăiat, zic ei, acei copaci uscaţi sau unii aproape dezrădăcinaţi din cauza vânturilor puternice sau ale lucrărilor executate de “pricepuţi”. Undeva, între blocuri, au tăiat un brad înalt (avea cel puţin 70 de ani) - pe care cu nici două zile înainte îl admirase cineva care a fost in vizită la noi. Azi e, mâine… puff! ca şi cum n-ar fi fost. Bănuiesc că unii dintre guguştucii care sunt prin zonă ar fi putut avea cuib acolo (am văzut un cuib in alt brad). Bradul rămâne verde tot timpul anului şi păsările care se hrănesc cu ouă (stăncuţa, coţofana, cioara grivă de exemplu - din fiecare am văzut prin zonă) au acces mai greu la cuiburile lor. Am văzut şi pescăruşi prin zonă - aceştia au şi obiceiul de a jefui cuiburile altor păsări - printre ramurile brazilor, însă, accesul nu le este facil.

Guguştiucii cuibăresc între lunile martie şi noiembrie, putând scoate 3-5 rânduri de pui - incubaţia durează 15-17 zile; apoi, puii mai sunt acoperiţi de părinţi circa 10 zile (femela noaptea, masculul ziua).

Sunt aproape sigură că multe păsări îşi pierd cuiburile, ouăle sau puii când pe oameni îi apucă febra tăierii copacilor prin oraşe; şi când cosmetizează arborii e acelaşi pericol, pentru că la ei cosmetizare înseamnă ciuntire şi nu ţin cont dacă acolo sunt cuiburi sau ba. Se dă aprobare pentru orice şi nimeni nu verifică ce fac “specialiştii” pe teren. Nu le pasă lor de oameni - eliberând autorizaţii de constuire pentru clădiri înalte între casele altor oameni - cum să le pese de păsari sau animale?!

Mi-ar plăcea să ştiu dacă lemnul din arborii tăiaţi de prin oraşe ajunge (gratis) la acei oameni care nu-şi permit să cumpere lemne de foc pentru a se încălzi iarna.

De câte ori trec prin oraş tăietorii de copaci văd prin zona verde sau pe trotuare cuiburi distruse, mai multe ouă strivite, mai multe vietăţi moarte… 

Pescăruşii din Braşov

(Legenda. l.g. = legatura externă)

Fotografiile sunt facute de autoarea paginii de FB Brasov, orasul sufletului meu.

Când am auzit prima data glas de pescăruşi am crezut ca am halucinaţii. Apoi mi-am zis c-or fi ciori, si au un ton deosebit din cine stie ce motiv. M-am gandit chiar si la cucuvea, pentru ca tot umblasem bezmetică, intr-o noapte ploioasa, sa gasesc un pui de pisica ce mieuna tânguitor… Dar am aflat ca erau chiar pescăruşi! La malul Tâmpei! Sunt legende in care se spune ca România a fost candva “fund de mare” – marea (oceanul mezozoic) Tethys; si legende in care se spune ca in muntele Tâmpa e apa, dar de aici până la pescarusi… e cale lunga. Sau nu?! :)

Daca inainte ii auzeam la ceva distanta de zona unde locuim acum ii aud undeva aproape, ba chiar am zarit cativa pe acoperisul unui bloc vecin… Pe mine m-a uimit fenomenul, dar ar fi in Brasov inca de prin anul 2014. Prin 2004 au fost semnalati si la Targu Mures (sunt monitorizate 12 cuiburi). Azi sunt si in Sibiu, Cluj si in Satu Mare, dar si in Bucuresti (aici au fost semnalate si exemplare din specia pescarusul mediteraneean).

Specialistii afirma ca ar fi patruns in interiorul tarii, in Bucuresti, inca de prin anii ‘950-‘960, apoi in sudul tarii si acum in Transilvania, unde prima data au fost remarcati pe Olt, in zona unui lac de acumulare.

Surprinzator, zice reprezentantul Filialei Brasov a Societatii Ornitologice Române, nu sunt semnalati in “Delta din Carpati”, la Dumbravita (cca 25 km de municipiul Brasov) – aici se mai opresc uneori cei migratori; acestia din orase am inteles ca sunt pescarusi cu picioare galbene (l.g.) Acesti pescarusi (Larus Michahellis) s-au adaptat perfect vietii de oras. Se presupune că, fiind deranjate de statiunile turistice tot mai aglomerate, aceste păsări au inlocuit stâncile cu blocurile. Pescarusii au urmat firul cursurilor de apa si s-au stabilit in mai multe orase din Transilvania; pot fi intalniti si in orase din Slovacia, Ungaria si Croatia. Exista pescarusi si in Marea Britanie (in Cornwall), ceea ce nu e tocmai obisnuit si, unde, ocazional, mai fura inghetata din mâinile neatenţilor.

In 2015 au estimat ca in Brasov sunt cateva perechi (cinci, zic unii) – cred ca acum sunt “mai multe cateva” perechi pentru ca zarva e mai mare. Interesant e ca nu mai sunt ciori in zona – era un stol imens (acoperea cerul cand se ridica de pe unde se aseza si era o larma de mama-mama). Fenomenul e interesant pentru mine, dar specialistii stiu ca ciorile si pescarusii “se lupta” (un fel de a spune) pentru teritoriul unde gasesc hrana si, de regula, ciorile pierd. Ca si ciorile, pescarusii consuma resturile menajere, intre altele; se hranesc inclusiv cu hoituri. Pescarusii, totusi, nu raman peste iarna in aceste zone, ci migreaza spre zonele mai calde din sud.

Am senzatia ca sunt undeva pe malul mării, mai ales dimineata si la lasarea serii, cand zgomotul orasului se reduce substantial si glasul lor se aude clar. E oarecum straniu, dar tare fain. 

Uciderea puilor de cioară

Se stie ca ciorile pot provoca mari pagube mai ales terenurilor cultivate, si pot deranja orasenii prin zgomot si mizerie si se urmareste micsorarea populatiei acestei specii, dar nu trebuie adoptate orice fel de masuri si nu oricand.

Cioara este o pasare care traieste in grupuri relativ mari, in regiunile de ses, de deal cu paduri, campuri si pe ogoare. Ciorile sunt monogame, cuibul fiind asezat pe copaci, sub poduri, tufisuri.

Primele ciori au aparut in Miocen, in urma cu circa 17 milioane ani, in zona Australiei si Oceaniei.

Ciorile sunt cele mai inteligente pasari din lume. Mult mai inteligente decat bufnitele si pasarile de prada, si cu mult mai istete, smechere si descurcarete decat papagalii.

In România traiesc opt specii de corvide, cele mai intalnite fiind cotofenele si ciorile grive.

Reprezentantii primariei si Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Timisoara, in perioada 9-10 aprilie, au distrus ilegal zeci de cuiburi de ciori cand puii erau inca in ele. Ce ironie! Cei de la o universitate de medicina veterinara si stiinte agricole accepta asa ceva! Ei voiau sa „toaleteze” copacii. In data de 12 aprilie 2016 si primarul a hotarat acelasi lucru in Parcul Municipal, ucigand alti pui de cioara, pe ideea: „Parcurile sunt ale oamenilor, nu ale ciorilor” (a declarat primarul). Corect. Una dintre metodele de reducere a numarului de ciori este si distrugerea cuiburilor, dar nu oricand! Distrugerea se face iarna, nu primavara cand pasarile au pui.

Viceprimarul Timisoarei se lauda, in decembrie 2013, ca nu mai sunt ciori in parcul din spatele Catedralei Mitropolitane; ar fi scapt de ele cu un dispozitiv care imita sunetul pasarilor de prada. Primarul si-a declarat scepticismul... afirmand ca le-a vazut zburand deasupra parcului. Hm. Dispozitivul respectiv alunga orice fel de pasare, nu doar ciori...

Prin aceasta actiune au fost incalcate dispozitiile art 33 al. 2) si art 52 lit. d) din OUG nr. 57/2007 cu modificarile si completarile ulterioare. Gravitatea faptei unora despre care se presupune ca au habar de legislatie in general si cu atat mai mult in materia protectiei mediului este data si de faptul ca in cuiburile ciorilor clocesc oua chiar si unele specii de pasari protejate prin lege: ciuful de pădure şi vânturelul roşu.

La Cluj Napoca, de exemplu, pe langa o colonie de ciufi de padure, iarna mai vin si ciufi din nordul Europei, care primavara depun oua si le clocesc in cuiburile de ciori. In zonele unde traiesc aceste pasari distrugerea cuiburilor de cioara primavara pericliteaza si inmultirea lor. In prealabil unei astfel de operatiuni trebuie consultati ornitologii, pentru a evita zonele si perioadele in care cuibaresc specii de pasari protejate.

Acum, conducerea Universitatii din Timisoara da vina pe cei care au „toaletat” arborii... Poate ca si cei care au contracte de acest gen ar trebui sa cunoasca legea. Ceea ce, insa, ma cam sperie – dincolo de ce zice legea – este cum de au putut niste oameni sa taie crengile stiind ca puii care piuiau de zor ar fi murit? Nu le-a pasat ca toti acesti pui au murit ‚la picioarele” studentilor – unii i-au fotografiat si au sunat la politie, de unde li s-a spus ca nu e caz de „112”...

Garda de Mediu a amendat si Universitatea iar politistii cerceteaza cazul, doar ca dispozitiile legale invocate de reprezentantii organizatiilor de profil care au reactionat imediat ce au fost sesizati de martorii la distrugerea a circa 50 de cuiburi cu pui nu se aplica si locurilor de agrement (cum ar fi parcurile).

Cu alte ocazii, unii au venit cu ideea vânării ciorilor... Alin David, specializat in ornitologie, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Clij Napoca, spune ca, pe langa faptul ca e o solutie barbara nici nu rezolva problema. „Daca anul acesta impusti jumatate din populatia de ciori, in urmatorii ani, populatia respectiva va tinde sa-si mareasca efectivul, pentru ca sursa de hrana ramane – declara specialistul. El mai spune ca experienta ultimilor ani, din Cluj, Iasi, Ploiesti, a aratat ca, desi au fost impuscate, coloniile de ciori s-au refacut in urmatorii ani pentru ca au gasit hrana in zonele respective.

Cu ce se hranesc ciorile

In agricultura, in special, ciorile au un rol in distrugerea daunatorilor. Se hranesc cu plosnite, carabusi, lacuste, gandaci, melci, soareci, omizi care distrug culturile. Ciorile sunt necrofage si curata locul de cadavrele animalelor moarte.

Si prin orase sunt fel si fel de ganganii; cand ploua, in unele zone se acopera trotuarul cu rame si melci fara cochilie (ca niste viermi uriasi); sunt si soareci, si gandaci... plus resturile de mancare aruncate de oameni pe te miri unde. O metoda de a ţine ciorile departe de orase este si o curatenie exemplara. Hm! Mai greu cu asta, mai usor cu puşca... Pentru orase, solutia cea mai convenabila si care s-a dovedit a fi destul de eficienta consta in mentinerea curateniei pe tot parcursul anului. Fara resturi menajere pe strazi, in parcuri, pe terenurile virane si in imprejurimi, pasarile nu vor mai avea surse de hrana si se vor indrepta spre alte locuri, unde vor si cuibari.

Cand vine frigul cele mai multe ciori pleaca...

In perioadele secetoase, mai ales, ciorile pot face ravagii in culturile de porumb, in vii si in livezi, dar si in culturile de pepeni, pe care-i gauresc cu ciocul pentru a-si potoli setea.

Cum pot fi alungate ciorile

Pentru recolte, vii, livezi sunt valabile sperietorile de ciori, care trebuie improspatate si mutate din loc in loc pentru ca pasarile sa nu se obisnuiasca. Exista si sperietori mobile, care sunt rotite de vant si scot zgomote stridente care sperie pasarile.

Solutia chimica sau cea sonora alunga pasarile fara a le ucide, dar aceste solutii nu sunt recomandate pentru ca afecteaza si animalele, dar mai ales insectele benefice pentru agricultura: albinele, de exemplu, si celelalte specii din familia Apocrita, care au rol esential in polenizarea culturilor.

Exista si un asa-numit „tun anti ciori”: un dispozitiv cat o cutie de bomboane, pe langa partea electronica se ataseaza o baterie de masina si o butelie cu gaz – intr-un tub se face acumularea de gaz si la fiecare 4 minute se produc trei scantei (si se aud trei bubuituri); ciorile se sperie de bubuitori, dar, zic cei care l-au amplasat in Satulung (Maramures), aparatul le deranjeaza sistemul circulator. Ei nu vor sa ucida pasarile, ci doar sa le alunge, dar n-au ideea ce efecte are acesta asupra pasarilor – spera doar sa le rareasca (sunt curioasa ce au rezolvat, dar n-am gasit informatii). Si acest dispozitiv poate alunga toate pasarile, pentru ca toate pasarile – si animalele – se tem de impuscaturi.

In urma cu vreo doi ani, conducerea Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (!!!) Timisoara a mai dat dovada de „responsabilitate”: a dispus otravirea cu Furadan a cainilor fara stapan din campus. Studentii au raportat fapta, dar faptuitorii au scapat nepedepsiti – asa cum, de regula, se intampla oriunde in cazul otravirii cainilor fara stapan.

Furadanul ingerat e neuroparalizant, idiferent ca se inghite un gram sau 20 de grame decesul intervine in cateva minute; din acest motiv e incadrat la grupa intai de toxicitate si nu poate fi comercializat oricum (deci ar fi destul de usor a se afla cine a folosit substanta). Daca ei nu gasesc pe cei care ucid caini de ce sa-i credem ca ar putea gasi un individ care ar ucide oameni cu aceasta substanta?

Ciorile sunt ucise, vin altele; cainii sunt otraviti, vin altii... Pare ca in România se gasesc numai solutii de moment si cam in toate cazurile solutia gasita este uciderea – chiar si aceasta solutie extrema se dovedeste inutila. Atunci de ce o mai folosesc unii? De placere?!

Este, intr-un fel, legea junglei, dar omul exagereaza, nu joaca cinstit: distruge habitatul pasarilor (defrisari masive, constructii etc) si apoi incearca sa distruga toate vietatile care reusesc sa se adapteze in orase, fie ca sunt ciori, pescarusi, berze, porumbei, vrabii, ulii etc.

Sursa stirii despre uciderea puilor de cioara

http://www.tion.ro/usamvb-si-primaria-timisoara-acuzate-ca-au-omorat-zeci-de-pui-de-ciori-printr-o-metoda-barbara/1637048

tunul anti ciori

http://www.gazetademaramures.ro/tunul-anti-ciori-956http://www.gazetademaramures.ro/tunul-anti-ciori-956

sursa foto

http://www.descopera.ro/natura/6849690-60-de-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-ciori-corbi

Bună dimineaţa soare! Guguştiuc, eu sunt turc!

Guguştiuc, eu sunt turc! E o replica a lui Sebastian Papaiani in fimul Un surâs in plină vară.

Am gasit poza cu gugustiucul, mi-am amintit replica – am aflat care-i este originea – si am trecut pe aici sa salut soarele.

 

sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu

Guguştiucul e diferit de turturea si e originar din Asia Mica, unde a fost observat prin anul 1838. Prin anii 1930 putea fi intalnit numai prin Turcia, Siria, Irak, nordul Greciei si sudul Bulgariei, de unde a ajuns mai apoi in Iugoslavia, Ungaria, Austria, Cehoslovacia, Romania si in unele regiuni din Germania, iar in anii 1970 ajunge in toata Europa de Vest, Insulele Britanice, Scandinavia, Bahamas (de aici ajunge in Florida si se raspandeste in America de Nord).

Penajul e cenusiu-brun pe spate si pe pantece, iar la gat are o dunga neagra.
Face parte din familia porumbeilor, insa obiceiurile sunt altele; perechile de gugustiuci isi apara teritoriile, porumbeii nu; gugustiucii cuibaresc in copaci (dar sunt si familii de gugustiuci care si-au cladit cuib si prin balcoane), porumbeii prefera constructiile (pana sa inchidem balconul am avut intr-o parte a balconului o familie de porumbei si in cealalta parte un cuib de randunele – multi ani au avut acolo pui). Acum, porumbeii bat in geamul de la bucatarie, gugustiucii in cel de la balcon, pentru hrana zilnica (randunelele nu mai vin de ani).

Gugustiucul (alta pasare care-si canta numele) mai e numit porumbel salbatic, porumbel turcesc, turturica-gugustiuc si, in jargon, sobolan zburator (deoarece scormoneste prin gunoaie si are culoare asemanatoare – desi n-am vazut gugustiuci prin gunoaie, si gunoaie sunt destule). 

Cuibareste in localitati sau in imediata apropiere a acestora pentru a fi la adapost de pasarile rapitoare de oua: stancuta, cotofana, gaita, cioara griva (de care, se pare, tot nu scapa pentru ca omul le distruge habitatul si mai toate ajung in localitati – inclusiv cucuvelele si bufnitele)

Sunt pasari inteligente si cu rezistenta crescuta la boli. Desi inteligente, oamenilor naivi li se mai da si epitetul de “gugustiuci”.

Un filmulet cu o familie de gugustiuci

https://www.youtube.com/watch?v=0IHU1kXgVo4

Gugustiuc, eu sunt turc, si acum ma duc, sa n-o-ncurc!

Postare in jocul Iulisei, Buna dimineata soare!

Ciorile sunt recunoscatoare

Autor: Rafal Komorowski

Ciorile fac parte din familia corvidelor si sunt intalnite – in 120 de specii - pe intreg teritoriul lumii, mai putin in Antarctica. Primele ciori au aparut in Miocen, in urma cu circa 17 milioane de ani, in zona Australiei si Oceaniei. Sunt pasari foarte sociabile, fiind intalnite in colonii care pot atinge mii de exemplare. Ciorile sunt cele mai inteligente pasari din lume, dupa oameni, plasandu-se pe locul doi, alaturi de cimpanzeii bonobo si delfini. Cu exceptia omului si a maimutei, ciorile sunt singurele vietuitoare capabile sa se foloseasca de unelte in cautarea hranei. Nu se tem de om, au invatat sa traiasca in apropierea acestuia si, uneori, profita de pe urma lui.

Gabi Mann este o fetita in varsta de opt ani care locuieste in Seattle, Statele Unite. Relatia copilei cu ciorile a inceput accidental, in anul 2011, la varsta de 4 ani cand manca si unele bucatele si faramituri de mancare mai si cadeau. La un moment dat, o bucatica de pui i-a cazut in poala si o cioara s-a repezit sa o ia. Apoi, ciorile erau atente la ea, sperand sa mai primeasca o bucatica. Crescand, Gabi si-a pastrat obiceiul de a imparti pranzul cu ciorile, in drum spre statia de autobuz care ii ducea la scoala pe ea si pe fratiorul ei care a inceput sa ii urmeze exemplul. Dimineata, ciorile se adunau sa o salute, asteptand hrana.

Autor: Katy Sewall

Dupa ce curata bine tava ciorile lasa in schimb obiecte lucioase: brelocuri, cercei, o balama, o piatra slefuita, nasturi, bucatele de metal, piese de Lego si chiar o margea in forma de inima au lasat, si multe alte obiecte stralucitoare pe care le pot transporta in cioc.

Fetita zambeste si spune ca nu stie daca ciorile fura aceste mici obiecte sau le gasesc pe undeva. La un moment dat au adus si capacul de la camera foto pe care Lisa il lasase deoparte cand a facut poze, banuind care era cioara care l-a furat si era e convinsa ca va fi returnat la un moment dat.

Colectia de obiecte – darurile – primite de la ciori este sfanta pentru Gabi. Pastreaza obiectele in cutiute, etichetate.

Lisa, mama micutei, nu-si imagina ca cei mici isi impart aproape tot pranzul pe care li-l pregatea pentru scoala si declara ca se bucura ca iubesc vietatile si impart cu ele hrana. Femeia nu a bagat in seama ciorile pana cand fiica ei Gabi nu a inceput sa le hraneasca regulat. Din anul 2013 cele doua hranesc regulat ciorile din cartier; in fiecare dimineata arunca hrana pentru caini prin iarba, pun arahide in tava pentru mancare si apa proaspata. In timp ce ele lucreaza ciorile asteapta, galagioase, in apropiere.

Ciorile invata usor cine si unde le hraneste, prezentandu-se repede cand aud hrana cazand pe undeva, dar oferirea de daruri in schimb nu este un obicei, desi s-au vazut cazuri in care ciorile aduceau la schimb pui morti de la diverse pasari, nu doar obiecte lucioase, cum e in acest caz - afirma cercetatorii, care au aflat si ei despre recunostinta ciorilor hranite de Gabi.

Mai multe info: https://www.bbc.com/news/magazine-31604026

Despre hrana ciorilor aflati in articolul Uciderea puilor de cioara.

Miercurea fără cuvinte. Confruntarea

Fotografie pentru Wordless Wednesday! (32), la CARMEN, unde este tabelul pentru participarea la joc.

Sursa foto: Turism de aventura (albumul “Nepal”):

https://www.facebook.com/ExtremeTravelandAdventure

actualizare 2021: adresa paginii s-a schimbat intre timp, foto nu mai e in albumele actuale

Duminica la povesti despre porumbelul fara coada

Porumbelul mac-mac - despre care am mai amintit - a lipsit vreo doua zile de pe marginea geamului. Ne-am gandit ca petrece mai mult timp cu porumbita pe care a intalnit-o de curand. Cand a aparut, vineri, am vazut cu spaima ca nu mai are penele cozii! Pur si simplu e cu… fundul gol! S-a asezat pe marginea geamului si s-a speriat cand am intins mana sa-i dau graunte, dar curand si-a revenit, amintindu-si ca nu e in pericol.

Vazusem niste pene imprastiate pe afara si m-am gandit ca iar a prins pisica vreun porumbel si mi-a parut rau, dar e firescul Naturii, pentru animale si pasari. Sau, poate, a incercat cineva sa-l prinda… Cand l-am vazut pe mac-mac fara pene in coada am inteles ale cui erau cele de pe trotuar si m-am bucurat sa-l revad. Sper sa ii creasca penele in timp util, pentru ca are nevoie de coada si la aterizare si la decolare si timpul frigului se apropie - e greu si fara coada si cu piciorusele reci.

Am mai inteles ceva - mai bine zis: inteleg mai bine cu fiecare intamplare. E gresit sa obisnuim animalele si pasarile (semi) salbatice cu ideea ca omul nu e pericol pentru ele. Cand un om nu vrea raul vietatilor nu se intelege ca niciun om nu le vrea raul! Noi, oamenii, stim aceasta, dar pasarile si animalele nu stiu, ci cred ca toti oamenii sunt la fel ca aceia care le hranesc si le ingrijesc si aceasta obisnuinta le pune viata in primejdie. E bine sa le hranim, dar sa nu le facem sa creada ca sunt in siguranta in compania omului daca nu alegem sa le tinem departe de alti oameni, de acei oameni care le vor raul - de cele mai multe ori numai pentru distractie.

Duminica, la povesti, ne intalnim la Anastasia

Duminica, la povești - Una caldă, una rece

Dacă-i duminică ne întâlnim la Anastasia, la povești.

sursa

Pe la începutul săptămânii mama a găsit în drum un pui de… ceva. Veterinarul a zis că ar putea fi brumăriță, dar mai mult semăna a fâsă, doar că avea picioarele cu piele închisă la culoare… deci nu e ce zice el, dar i-a recomandat niște picături, pe care mama le-a mai cumpărat cândva și pentru un pui de porumbel care “cădea de pe picioare” și l-a făcut bine (încă mai vine la geam să mănânce). Pe puiuțul acesta l-a luat pur și simplu, pentru că nu putea zbura și se împleticea la mers. Două zile l-a hrănit și i-a dat picături, dar n-a trăit. Poate că știe ea, Natura, ce face și nu degeaba ajung unii pui să fie alungați din cuib… Supraviețuiește cel mai puternic. Tare ne-a părut rău că a trebuit să îl îngropăm.

Tot săptămâna aceasta, la geamul de la bucătărie a apărut și un pui de porumbel - un pui destul de mare, dar cu puf încă pe el. Și porumbelul acesta stă pe marginea geamului de sus - ceilalți se adună pe pervaz. Când e deranjat de la masă de semenii lui îi alungă făcând… “mac-mac”! Am încercat să-l inregistrez, dar nu se aude mare lucru cu telefonul mobil - și chiar de-aș fi reușit, nu știu cum să încarc ceva pe youtube, să audă și alții cum face porumbelul “mac”.

Am fost și în vizite săptămâna aceasta! Cum se face, cum nu se face, dar cei mai mulți dintre cei dragi mie sunt născuți toamna, așa că și toamna petrecem, și apoi petrecem și iarna, când sunt sărbătorile una-dupa alta! Și-am fost și prin oraș. Am reușit sa fotografiez porumbeii din Piața Sfatului, dar priceperea mea e lipsă la apel și n-a prea ieșit o poză reușită - dar mai încerc! Am scris și o poveste, despre parfumul credinței.

Apoi, a dat zăpada peste noi! Dar n-a ținut mult, din fericire - pentru că nu e timpul ei! Și, dacă tot e cu frig, un unchi drag s-a îmbolnăvit și l-am vizitat la spital - acum e ceva mai bine dar tot nu-i bine. Și apoi s-a stricat centrala! Noaptea trecută am ținut-o închisă, dar ce noroc! a fost mai cald decât în nopțile trecute! Și tot în acea noapte a fost și cutremur, și nu dormeam, așa că am înjurat cu voce tare! Era tot ce mai lipsea! Și m-a pufnit râsul! Și ziua încă nu s-a încheiat!

Să aveți o săptămână în care numai lucruri bune să se întâmple!