Pe
o pășune nepresărată
cu flori, Lulu se plimba agale, privind în toate direcțiile,
doar-doar va întâlni ceva – sau pe cineva - interesant. Alte
flori care să vorbească sau poate un animal, ceva; și c-o insectă
ar sta de vorba – de ce nu?
A
zărit în depărtare vegetație înaltă și s-a îndreptat
într-acolo – orice ar fi, ar putea fi, oricum, mai interesant
decât o pășune fără flori.
A mai văzut și ceva ce semăna a stup. Sufletul i s-a
înseninat! Era prima dată când vedea un stup de albine sălbatice
(habar n-avea că albinele sălbatice își construiesc stupul în
crăpăturile arborilor, să fie cât mai protejate).
S-a apropiat
încetișor, să nu sperie zburătoarele – dacă stupul e locuit.
Pe măsură
ce se apropia auzea un zumzet difuz. Sigur era locuit stupul! S-a
oprit la câțiva pași și s-a sprijinit de crengile unui copac
căzut, privind cu ochii mari de uimire la stupul situat la doi pași
de ea. Câteva albinuțe își făceau de lucru pe acolo și nu
păreau nici impresionate și nici îngrijorate de prezența ei.
-
Ce faci aici?! a auzit un glas duios, dar fiind luată prin
surprindere s-a speriat.
-
Mă uit la stup! a răspuns repede, dar nu știa cui.
O
vietate mare, galbenă cu dungi negre, urca încet pe un ram. Lulu
s-a tras un pic în spate, dar n-a luat-o la fugă. Știa că nu
trebuie să se agite în preajma albinelor – nu doar că ar fi
înțepat-o dar albinuțele ar fi murit în câteva ore, pentru că
acul lor cu venin ar rămâne înfipt în pielea ei. Nu voia nici
una, nici alta! Înțepând alte viețuitoare albina își poate
retrage acul, dar în pielea elastică a omului acul rămâne prins.
-
Ce-i așa de interesant la stup? se interesă albina, sprijinindu-se
pe creangă, cu ochii la Lulu.
-
Pentru mine, totul! E prima dată când văd un astfel de stup!
Cutiile din lemn pe care le au oamenii pe ici-colo le cunosc... E
foarte neobișnuit ceea ce văd. Stai liniștită, nu fac niciun rău.
-
Poate faci fără să știi?!
-
Cum?! Nu! Ce fac?! sare ca arsă Lulu, și albina râde.
-
Am glumit! îi spune. Mă distrează să văd oamenii speriați, dar
n-am ocazia prea des.
-
Pentru că mori dacă înțepi?!
-
Nu mor, și nu înțep oameni. Sunt matcă, înțep numai mătci –
ieșite din ou sau nu.
-
Ești regina stupului! se entuziasmează. În viața mea n-am văzut
o matcă!
-
De parcă ai putea face diferența! Matca e mai mare, dar îți dai
seama când ne vezi lângă alte albine, ceea ce se întâmplă destul
de rar. Acum sunt afară pentru împerechere. Acestea – arătă
spre albinele care se opriseră din zbor în apropiere – sunt
paznicii mei. Sper să vină destui trântori, să adun suficient
material pentru multe generații de albine. Ne întâlnim în zbor,
apoi voi zăcea în stup, depunând zilnic câteva mii de ouă, hrănită
cu mâncare digerată de albinele lucrătoare; ele fac și curățenie
în jurul meu și dacă e timpul vreunei roiri mă pun din timp la
dietă, să pot zbura spre locul unei noi colonii – altfel sunt
greoaie, nu pot zbura!
-
Mă bucur să te cunosc, regină a albinelor! îi zâmbește.
-
Regina albinelor din acest roi, dacă tot insiști să-mi spui
regină.
-
Tu ești cea care comanzi celorlalte albine; așa știu eu.
-
Nu știu de unde știi, dar nu comand mai nimic. Toate albinele ajung
în lume știind exact ce au de făcut: lucrătoarele adună nectar
și polen, produc miere, au grijă de puiet și de mine, de stup și
altele, trântorii sunt cu perpetuarea speciei.
-
Ziceau unii că vor să facă ceva asemănător și în cazul
oamenilor, prin educație: fiecare va fi pregătit de mic pentru a
face ceva anume.
-
Oamenii! Habar n-au pe ce lume trăiesc și fac numai prostii...
Insistă să-și taie craca de sub ei și în nebunia lor ne ucid și
pe noi. Oricum nu trăim prea mult, în comparație cu oamenii. Eu
trăiesc câțiva ani dacă sunt sănătoasă și pot depune ouă
suficiente; celelalte au un ciclu de viață
de câteva săptămâni sau de câteva luni, depinde când eclozează;
la fel și în cazul trântorilor: unii trăiesc mai mult, alții mai
puțin.
-
Oh, îmi pare rău!
-
De ce să-ți pară rău?! Asta-i viața! Facem ceea ce avem de făcut
și gata.
Aș mai sta cu tine, dar trebuie să plec, să-mi împlinesc
destinul. Înainte să plec, un sfat: nu te mai parfuma, mai ales
când te plimbi prin vegetație – te confundă albinele cu vreo
floare și se dau la tine, tu te sperii, dai din mâini ca disperata,
ele cred că vrei să le faci rău, se apără
și te înțeapă, apoi... ele mor. Poate mori și tu, dacă ești
alergică și nu primești imediat ajutor.
-
Mulțumesc... zice Lulu, dar albina era deja departe, cu trântorii
după ea. I-a lăsat ca dar o mică albină-gardian.
Lulu
era ușor dezamăgită. Avea atâtea întrebări de adresat albinei!
Și-a
propus, cu prima ocazie, să meșterească niște albinuțe. Nu prea
era sigură cum arată, în amănunt, dar poze avea unde să
găsească. Își imagina „procesul de fabricație” pentru
albinele lucrătoare, pentru matcă și pentru stup.
Din
mărgele putea asambla, pe o sârmă, albina lucrătoare – mărgea
mare, galbenă, pentru corp, o mărgea neagră pentru cap, mărgeluțe
de nisip pentru piciorușe și folie din plastic pentru aripioare,
dungile din bandă adezivă neagră, iar pentru ochi avea o
„colecție”, de diferite mărimi și culori:
Matca
o va confecționa din pompoane galbene, dungile le va tăia din
catifea, aripile din folie de plastic, dublate cu mătase, să difere
de celelalte cât mai mult, antene din sârmă cu mărgele de nisip
și ochi din „colecție” (și o trompă mică îi va face, din
bandă adezivă rulată fin):
Cu
stupul va avea nevoie de mai multă răbdare, pentru că și-l
imagina din partea de sus a unui pet („sticlă” de plastic)
înfășurat cu sfoară. De n-ar uita să-l facă oval, nu precum o
căsuță
pentru păsări! Și-l va decora cu floricele făcute din spumă și
cu unele desprinse din mărțișoare.
Așa
Activități de vară
să tot aibă! Va avea cu ce să completeze o mulțime de tabele
din jocul "Calendar
Recreativ"!