Viespea și păianjenul

Viespile sunt prădători naturali pentru diferite insecte dăunătoare – țânțarii, de exemplu – dar nu-i deloc plăcut să le am prin preajmă; nu mi-e frică de ele, dar îmi creează disconfort – totuși, nu vreau nici să le „gazez”. Între vânătorii naturali ai viespilor se numără și păianjenii, dar există și viespi care papă păianjeni (viespea păianjen).

Seara, pe la ora 22, aprind lumina în bucătărie și aud un bâzzz. Recunosc imediat bâzâitul de viespe! Undeva în zonă e vreun cuib de viespi pentru că foarte des ajung să intre în camera unde lucrez, pe oberliht (fereastra are plasă), și încerc să le conving să iasă pe fereastră (deschid rama cu plasă). Când refuză să iasă le prind într-un borcan și apoi le eliberez afară (la fel fac și cu fluturii). În bucătărie, însă, „mișcarea” asta-i mai complicată, dar am încercat să ghidez mica viespe spre fereastră. Când să zic „Iese!” o văd parcă suspendată între galeria draperiei și plafon, bâzâind a disperare. În primele clipe n-am înțeles ce se petrece, dar mi-am dat seama repede când am văzut un punct negru „rostogolindu-se” spre ea. Ups! Acolo era o pânză de păianjen! Atât de albă și de fină era încât am putut-o distinge doar urcând pe un scaun. Păianjenul fusese ascuns pe undeva... Ce să fac, ce să fac să salvez viespea?! Pe masă era un polonic mic și l-am luat la repezeală, am reușit să desprind viespea – cu pânza pe ea – și am aruncat-o afară. Apoi am stricat pânza de păianjen, dar vietatea a fugit pe undeva – nu omor nici vietățile acestea; le prind într-un borcan, când dau de ele prin casă, și le arunc afară.

Sper că viespea s-a descurcat când a scăpat de păianjen! De firele mătăsoase și extraordinar de subțiri și lipicioase nu aș fi putut să o scap.

Cu această ocazie mi-am amintit de o poveste cu un păianjen șmecheraș, poveste pe care am pregătit-o în urmă cu câțiva ani, pentru a o publica pe aici, dar m-am luat cu altele. Acum a venit și timpul ei. O repovestire, pe scurt, a aventurilor lui Anansi, păianjenul care a cumpărat poveștile cerului pentru oameni. Povestea face parte din folclorul populației Ashanti, parte a grupului etnic Akan din Ghana.

Cum a luat Anansi poveștile zeului cerului

Cândva, pe Pământ nu existau povești, toate fiind la marele zeu al cerului, Nyame. Într-o zi, păianjenul Anansi s-a dus la zeul cerului pentru a cumpăra poveștile lui.

- De ce crezi că vei putea să le cumperi? îl întrebă zeul.

- Știu că voi putea!

- Orașe mari, cu oameni puternici, au venit și nu le-au putut obține. Tu, singur, vei putea?

- Care este prețul poveștilor?

- Le dau numai pentru Onini pitonul, Osebo leopardul, Mmoatia zâna și Mmoboro viespea.

- Voi aduce ce dorești.

Și a plecat Anansi să prindă ceea ce-și dorea zeul cerului. S-a dus la locul unde trăia pitonul și-a strigat tare, întrebându-se dacă pitonul chiar e așa de lung cât ramura de palmier, cum afirmă soția lui. Șarpele a auzit și a acceptat să se întindă de-a lungul ramurii de palmier, dar pentru că nu putea sta complet drept, pentru a ști reala sa lungime a fost de acord ca Anansi să-l lege de ramură. Când a fost complet legat Anansi l-a luat și l-a dus zeului.

Pentru a prinde leopardul a săpat o groapă adâncă în pământ. Când leopardul a căzut în groapă Anansi s-a oferit să îl ajute întinzându-i pânzele lui. Când leopardul a reușit să iasă s-a trezit înfășurat în pânză, și dus a fost și el la zeu.

Pentru a atrage zâna în capcană a confecționat o păpușă și a acoperit-o cu gumă lipicioasă, apoi a așezat-o sub Odum, Arborele Vieții, unde zâna obișnuia să se joace, și în fața acesteia a așezat un bol cu igname, preferatele zânei. Zâna a venit, a mâncat legumele și a mulțumit păpușii care a rămas indiferentă. Ofensată de comportamentul intrusei zâna a pălmuit-o; când mâna s-a lipit, a încercat să se desprindă ajutându-se cu cealaltă și a rămas cu palmele lipte de păpușă. Anansi a capturat-o și pe ea și a dus-o zeului.

Pentru a prinde viespea dorită de zeu, Anansi a umplut cu apă o tigvă (calabash, plantă care seamănă cu o tărtăcuță sau cu un dovlecel) și golit-o peste o frunză de banan pe care o ținea pe cap și de pe care apa aluneca pe cuibul viespii, spunând că plouă și sugerând viespii să intre în tigva goală. Imediat ce viespea a intrat Anansi a sigilat deschiderea și viespea a ajuns la zeu.

În schimbul vietăților, zeul cerului nu doar că i-a oferit lui Anansi poveștile sale, ci l-a și însărcinat pe zeul-păianjen să cutreiere lumea și să găsească povești noi.

* *

Oamenii credeau că Anansi este fiul celui mai mare zeu, Nyame. Anansi era foarte puternic: putea face să plouă, comanda oceanelor unde să fie; a făcut soarele și luna și a așezat stelele pe cerul nopții. Iubind oamenii, i-a inițiat în tainele agriculturii, i-a învățat să-și construiască și case și să trăiască în grupuri. Dar avea un mare defect: era răutăcios, buclucaș și îi plăcea să joace feste oamenilor. Într-o zi, tatăl s-a supărat atât de tare pe Anansi încât l-a transformat în păianjen, luându-i puterile. Anansi, fiind foarte isteț, și-a dat repede seama că nu trebuie să fie mare și puternic pentru a păcăli alte vietăți – cu mult mai mari și mai puternice - și pentru a scapă de necazuri.

Morala: nu trebuie să fii mare și puternic pentru a te descurca in viață.

Sursa poveste.

foto 1. foto2.

Bufnița și omida

O dată la patru ani luna februarie pare să împingă luna martie: “Dă-te mai încolo!” Și-am avut o “revelație”! De când activez pe acest blog nu am vreo postare în 29 februarie (în 2012 și 2016 nu am nici măcar o postare în luna februarie!) așa că mi-am propus să sărbătoresc această zi confecționând o bufniță pui și o omidă!

De ce tocmai acestea două?! Pentru că le am în minte de mai mult timp, dar nu sub formă de miniaturi, ci sub formă de perne decorative. Pentru pernele decorative e prea mult de lucru așa că am ales miniaturile din motocei.

Pe net am găsit și o poveste cu o bufniță și o omidă:

Într-o zi, în plimbările ei, o omidă se întâlnește cu o bufniță. Omida se adresează bufniței:

-Toată lumea spune că ești una dintre cele mai înțelepte creaturi. Spune-mi: ce te face înțeleaptă și cum pot deveni și ceilalți ca tine?

Bufnița a zâmbit și i-a spus omidei:

-Prietena mea, oricine poate fi înțelept dacă își folosește cunoștințele dobândite la momentul potrivit, în modul corect și pentru motivul potrivit. Fiecare creatură de pe Pământ are un talent; când folosism acest talent pentru a ne ajuta pe noi și pe ceilalți vom străluci. Și tu ai un talent pe care îl vei descoperi.

Omida s-a bucurat auzind ce i-a spus bufnița și a plecat fericită, răspândind cuvintele înțeleptei printre prietenii ei.

(povestea originală de Jisha Varghese)

Căutând povești cu o bufniță și o omidă am aflat că există fluturele-bufniță.

Autor foto: Didier Descouens CC BY-SĂ 3.0

Fluturii bufniță fac parte din genul Caligo și sunt numiți așa pentru desenul de pe aripi, care seamănă cu ochii de bufniță. Mărimea lor variază între 65-200 mm și zboară numai câțiva metri deodată astfel încât păsările au unele dificultăți în a-i urmări. Zboară, în special, în amurg. Pot fi întâlniți în Mexic, America Centrală și de Sud.

Despre încercări

Un om a descoperit o crisalidă. Într-o zi a văzut cum apare o deschidere mică. Omul s-a aşezat şi a privit cum fluturele a luptat timp de mai multe ore să iasă puţin din învelişul rigid. Apoi, părea să nu mai facă niciun progres. Omul a decis să ajute fluturele aşa că a luat o foarfecă, a tăiat învelişul care a mai rămas şi fluturele a apărut mişcând uşor, dar corpul îi era umflat şi aripile mici, zbârcite. Omul a continuat să urmărească fluturele, aşteptând ca de la o clipă la alta trupul să se subţieze, aripile să se desfacă şi fluturele să se înalţe. Dar nu s-a întâmplat aşa… Fluturele şi-a petrecut restul vieţii sale scurte târându-se, cu corpul umflat şi aripile zbârcite. N-a fost capabil să zboare.

Omul, in bunătatea şi nerăbdarea lui, n-a înţeles că fluturele avea calea lui de urmat, crisalida având rostul ei, timpul desăvârşirii fiind mai lung. Omul n-a înţeles că lupta fluturelui la ieşirea din cocon avea sensul său.

Uneori, luptele, încercările sunt exact ceea ce avem nevoie în viaţa noastră. Dacă Dumnezeu ne-ar permite să trecem prin viaţă fără nici un obstacol ne-ar paraliza; nu am deveni aşa de puternici cum ar trebui să fim. N-am putea niciodată să zburăm.

Am cerut putere şi am primit dificultăţi pentru a deveni mai puternic;

Am cerut înţelepciune şi am primit probleme de rezolvat;

Am cerut prosperitate şi am primit minte şi muşchi pentru a munci;

Am cerut curaj şi am primit pericol pentru a-l depăşi;

Am cerut dragoste şi am primit oameni cu probleme pentru a-i ajuta;

Am cerut favoruri şi am primit oportunităţi;

N-am primit ce am cerut dar am primit tot ceea ce am nevoie.

Porumbelul si furnica

Într-un sat uitat de lume, pe malul unui râu, între mulți alți copaci, creștea cândva un măr care dădea roade foarte bune. În acest măr își aveau sălașul doi prieteni buni: un porumbel și o furnică.

Într-o zi, cine știe cum, furnica a căzut în apa învolburată a râului. Porumbelul își zărește prietena zbătându-se în apă și repede-repede desprinde frunze și le arunca în albie. Furnica urcă pe o frunză, porumbelul prinde frunza cu ciocul și o duce la mal, salvându-și prietena de la moarte sigură.

În altă zi, pe acolo trece o pisică; aceasta vede porumbelul, dar porumbelul nu vede pisica. Pisica, apropiindu-se tiptil, cum numai felinele știu să o facă, dintr-un salt prinde porumbelul cu gura. Furnica vede scena și iute se apropie de pisică și o pișcă. De durere și surprindere, pisica deschide gura și porumbelul își ia zborul, scăpând cu viață.

(folclor indian)

Photo: Larisa Koshkina: http://www.publicdomainpictures.net/view-image.php?image=18882&picture=fundal-cu-flori-i-fluture

Nu e nimic pe acest pamant care sa fie mai de pret decat prietenia adevarata (Toma de Aquino)

Text scris pentru Buna dimineata Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.