Un pic despre reguli

Regulile ne spun ce se cere, ce e interzis sau cum trebuie făcut un lucru sau altul. Birocrații, funcționarii guvernamentali acționează după reguli; profesorii impun reguli pentru clasă; există reguli pentru conducătorii auto, pentru a construi centrale energetice nucleare și pentru a mări la maximum potențialul sexual; reguli pentru radicali și pentru conducători, reguli pentru regi și pentru gospodine, pentru minte și pentru haos. Există reguli pentru încălcarea regulilor și alte reguli pentru a trata cu cei care încălca regulile. Multe reguli sunt codificate și articulate prin canale oficiale, dar majoritatea regulilor nu sunt decât rareori, sau niciodată, oficializate.

Regulile ajută să se construiască și să se perpetueze temele fundamentale, traiectoriile și tonurile lumilor noastre sociale. Conformându-ne regulilor, făurim tipare de „viață cotidiană care sunt cunoscute în comun cu altele și pe care ceilalți le iau ca pe niște certitudini”. (Garfinkel, 1967) Conștiința practică, în esență, „constă din a cunoaște regulile și tacticile prin care se constituie și se reconstituie viața socială cotidiană. Relativa previzibilitate a obiceiurilor și rutinelor personale cu baza în tiparele sociale guvernate de reguli îi ajută pe oameni să se simtă mai în siguranță pe plan emoțional (Giddens, 1984, 1990, 1991).

Harold Garfinkel a demonstrat relația intimă dintre și existența printre lumile ipotetice, rutinare și ordinea socială, cu o serie de „experimente în încălcarea normelor”, pe care studenții lui le-au întreprins la Universitatea din California, Los Angeles (1967). Distrugând intenționat rutinele și „expectativele de fundal", studenții au provocat haosul social. Un exemplu simplu: în interacțiunea de rutină, „Ce faci?”, studenții au ignorat convenția socială: „Bine, mulțumesc, dar tu?” interacționând la modul: „În ce sens, ce fac? Fizic? Mintal? Spiritual?” Rezultatul a fost că cel care întrebase „ce faci?” a fost total derutat, chiar frustrat în unele cazuri și unii s-au supărat. Astfel de exerciții relevă profunda structură a comportamentului social de rutină și angajamentul nostru de a acționa normativ pentru îndeplinirea chiar și a celor mai aparent neimportante activități zilnice. Actorii sociali își normalizează experiențele interpretând lumea în termenii expectativelor de fundal structurate.

Cei mai mulți dintre noi respectă de bunăvoie regulile sociale în majoritatea cazurilor, mai ales nenumăratele reguli nerostite. Astfel funcționează societățile și se evită dezordinea. Nerespectarea regulilor sociale e considerată uneori chiar o „comportare disfuncțională”, patologică. Aici, însă, trebuie mare grijă. Evaluările funcționalității sunt obligatoriu subiective. Ceea ce e considerat funcțional sau disfuncțional, normal sau deviant, stabilizator sau destabilizator, reprezintă întotdeauna o interpretare efectuată de indivizi sau grupuri în conformitate cu propriile lor motivații și viziuni asupra lumii.

După cum sublinia cu ani în urmă Robert Merton (1957), practicile sociale convenționale funcționează frecvent mult mai mult în folosul subgrupelor puternice, decât în acela al grupelor marginalizate sau chiar al societății ca întreg. Pentru a înțelege regulile, pe cei ce le creează, le formulează și le pun în aplicare, precum și consecințele lor, trebuie întotdeauna să ne întrebam: pentru cine funcționează regulile?

Regulile sunt omniprezente și influente, dar nu rămân în niciun caz uniforme, definitive sau universale. Unele reguli sunt clare, altele se prezintă ambiguu. Unele sunt specifice anumitor situații, altele au aplicări mai generale. Au un caracter ierarhic. Anumite reguli pot fi încălcate de unii oameni, dar nu și de alții. Unele rămân relativ necontestate, în vreme ce altele sunt sfidate în mod regulat. Există reguli care contrazic alte reguli.

În toate culturile, regulile sunt interpretate situațional. Comportamentul strict în conformitate cu regulile literare antrenează riscul de a deveni un „sclav fără judecată”, în locul unui „utilizator competent al regulilor” (Garfinkel, 1967)

(v mai mult în „Manipularea prin informație – mass-media - comunicare”, de James Lull, Ed. Antet; titlul original: „Media, Communication and Culture: A Global Approach”, 1995)

autor foto geralt.

Omul care a vândut turnul Eiffel. De două ori.

Victor Lustig (04.02.1890 - 11.03.1947) este pe lista celor mai cunoscuți escroci ai lumii; a fost căutat de 45 de agenții guvernamentale; avea 25 de identități și vorbea cinci limbi. Ar fi putut să vândă un teren mlăștinos în deșertul Sahara! Victor Lustig a fost un hoț talentat care și-a făcut un hobby din exploatarea prostiei umane. Punea la cale escrocheriile pe feriboturi care făceau legătura între Paris și New York, ajungând să îl înșele până și pe celebrul mafiot Al Capone.

A vândut turnul Eiffel unui afacerist bogat și pentru că acesta, de rușine, nu s-a plâns poliției, a încercat să-l mai vândă o dată, după o lună, dar de data aceasta a fost reclamat înainte de a încheia tranzacția. Alături de asociatul său, Robert Arthur Tourbillon (cunoscut și ca Dan Collins) au scăpat de arestare.

Aflat la Paris, în 1925, citește într-un ziar că vestitul turn s-a deteriorat și că ar avea nevoie de reparații capitale. Într-un timp record, Lustig a confecționat un document care îl prezenta drept adjunct al ministrului francez pentru poștă și telegraf, împuternicit să vândă Turnul Eiffel pe motiv că municipalitatea nu mai are bani să îl repare și întreține. A organizat o licitație, invitând mai mulți oameni de afaceri la un hotel de lux (Hotel de Crillon, unul dintre cele mai vechi hoteluri din Paris) și, în doar câteva zile a vândut dreptul de utilizare a turnului unui om de afaceri (Andre Poisson, negustor de fier vechi).

Totul trebuia ținut secret, pe motiv că ar putea întâmpina reacții negative din partea populației. Pentru că soția afaceristului a fost suspicioasă cu privire la secretul tranzacției și rapiditatea încheierii acesteia, Lustig a recunoscut că este un oficial guvernamental corupt, pe care războiul l-a cam sărăcit. Atunci Poisson a ignorat semnalele de alarmă date de soție deoarece era obișnuit cu acest gen de oficiali. Astfel, Victor Lustig a primit și fonduri pentru turn și o sumă mare ca mită, după care a fugit la Viena. Păgubitul nu a dorit să se afle că a căzut în plasa escrocului și s-a străduit cât a putut să nu se afle despre modul în care cumpărase Turnul Eiffel. Datorită tăcerii acestuia, Lustig s-a întors la Paris și a mai vândut o dată Eiffel-ul, după aceeași schemă.

Pe Capone l-a convins să investească 50 mii de dolari într-o afacere cu depozite. A ținut banii într-un seif, timp de două luni, apoi s-a întors la Capone și i-a spus că afacerea n-a mers și banii sunt pierduți. Impresionat de sinceritatea escrocului, mafiotul i-a dat 1000 de dolari, să se pună din nou pe picioare.

Acestea, însă, nu au fost singurele lui escrocherii, dar au fost cele mai răsunătoare. Pe lângă altele, a vândut o mașină de tipărit bani. A demonstrat potențialilor clienți că mașina poate produce 100 de bancnote în șase ore. A reușit să o vândă pentru 30 mii de dolari. Clientul, însă, a descoperit că după 12 ore mașina scoate doar pagini albe - Lustig, supranumit Contele, era deja plecat. În 1930, a avut și o afacere de contrafacere a banilor și a reușit să pună în circulație mii de bancnote.

A fost arestat în seara zilei de 10 Mai 1935, de agenții federali, și acuzat de falsificare. Arestarea a fost posibilă în urma unui telefon dat de Billy May, amanta geloasă pe idila dintre Lustig și Marie, tânăra amanta a lui Tom Shaw (un chimist din Nebraska, partenerul din afacerea cu bani falși).

La proces Lustig a pledat vinovat și a primit o condamnare la 20 de ani (15 pentru falsificare și 5 pentru evadarea imediat de după arestare) de temniță în faimoasa închisoare din Insula Alcatraz. A murit de pneumonie în 11.03.1947.

Cele zece reguli ale escrocilor

Victor Lustig a scris zece reguli pe care ar trebui să le respecte escrocii:

1. Fii un ascultător răbdător. Acest lucru va duce către succes, nu vorba multă şi inutilă.

2. Să nu pari niciodată plictisit.

3. Aşteapt-o pe cealaltă persoană să-şi exprime opiniile politice, iar apoi aprobă-le.

4. Lasă interlocutorul să îşi spună părerile religioase, iar apoi spune-i că şi tu crezi la fel.

5. Intră în discuţii despre sex, dar nu le continua decât dacă interlocutorul doreşte acest lucru.

6. Niciodată să nu vorbeşti despre boli decât dacă un interes special o cere.

7. Niciodată să nu te bagi în chestiunile personale ale unei persoane. Până la urmă, vor povesti ei de bunăvoie.

8. Nu te făli. Lasă-ţi importanţa să fie discret evidentă.

9. Să nu fii niciodată murdar.

10. Nu te îmbăta niciodată.

Postarea participa la jocul Happy Weekend! Editia 45

Indicatii pretioase. Happy Weekend!

Azi, Carmen a mai adaugat un trandafir in buchetul vietii!

Cum sa copiezi eficient

Legea I

Sa nu subestimezi profesorul care te "pazeste" si sa vezi in el un dusman periculos si consecvent.

Legea II

Sa nu iti supraapreciezi capacitatile si priceperea de a copia.

Legea III

Sa iti calculezi cu atentie sansele reale de reusita; riscul este poate prea mare pentru castigul posibil.

Legea IV

Sa incerci sa te eliberezi de toate gandurile negre dinaintea lucrarii si incearca sa iti controlezi emotiile.

Legea V

Alege-ti momentul oportun pentru a te folosi de fituica, caiet sau carte; nu risca inutil pentru a castiga cateva secunde, dar nici sa devii prea complexat: grabeste-te incet.

Legea VI

In timpul "lucrului" adopta o infatisare cat mai normala pentru a nu atrage atentia profesorului, evita miscarile bruste; daca ai impresia ca ai fost observat debaraseaza-te de obiectele compromitatoare si adopta o atitudine degajata.

Legea VII

Alege cu grija metoda de copiat, cele mai eficiente sunt fituicile in forma de armonica, nu folosi cartile sau caietele cu coperta tare, riscul este enorm.

(primite pe mail, nu stiu cine e autorul)

Happy Weekend! Editia 41, la Elly.