Corect este: fostul restaurant Bethlen
de pe Tâmpa, numit așa după ministrul maghiar al agriculturii și
președinte de onoare al Asociației Carpatine din Transilvania, fost
prefect - András Bethlen - care a vizitat
Brașovul în 1891. Localul (restaurant și berărie) a fost amenajat
prin anii 1890 în Peștera Călugăriței – la început era mai
mult un fel de chișoc în peșteră, un punct de popas pentru
turiști, apoi s-a dezvoltat.
Cota UqD: BV-F-00690-101
După
1948 localul s-a numit „Cabana-restaurant Tâmpa”.
Din martie
1977... a devenit fosta cabană de pe Tâmpa: a fost distrusă de un
incendiu izbucnit de la o butelie cu gaz lichefiat. A mai rămas din
ea doar terasa și urme ale căzilor din piatră în care erau ținute
la răcit sticlele.
Îmi
amintesc vag acest restaurant... Cea mai vie amintire sunt crengile
de brad care erau așternute, pe zăpada, la intrarea în local. În
negura amintirilor mai e forfota oamenilor...
sursa foto terasa restaurant „Tâmpa” în anii 1970: http://sanuuitam.blogspot.com/ via Brașov, orașul sufletului meu
Restaurantul
era aprovizionat cu telecabina când eu am fost pe acolo dar
până când să fie pusă în funcțiune aceasta aprovizionarea se
făcea cu ajutorul unui măgăruș, pe traseul cel mai ușor (și cel
mai cunoscut), cu 25 de serpentine tăiate în 1837 de cei de la "Ocolul Silvic" al Brașovului. Traseele (mai sunt trei – unul fiind
Treptele lui Gabony) ar fi fost amenajate în jurul anului
1870 de cluburile de turism montan și gândite pentru promenadă
deasupra orașului. Din punctul unde se termină serpentinele se
poate ajunge fie la stația telecabinei (și restaurantul
„Panoramic”) fie la terasa care a mai rămas din cabana Bethlen
(în zona literelor care formează numele orașului) - Belvedere.
Traseul acestor serpentine e marcat și pe Planul orașului din 1886
(am citit pe metropolabrasov.ro); pe același document sunt marcate
și ruinele Cetății Brassovia, sub denumirea „Burg
Ruinen”.
Telecabina
a fost construită datorită festivalului Cerbul de Aur, evenimentul
care reunea artiști din toată lumea. Conducerea județeană din
perioada respectivă a decis că orașul are nevoie de teleferic. Ar
fi trebuit să fie gata în anul 1967 (prima ediție a festivalului
internațional având loc în 1968), dar a fost dată în folosință
abia în 1971. Stația de sus a telecabinei este sub releu.
Pentru amenajările legate de construcția telefericului și a
restaurantului „Panoramic”, s-a făcut un nou drum de acces și a
fost demolată o parte din Bastionul Porții principale a legendarei
Cetăți Brassovia. (metropolabrasov.ro)
Incendiul
ar fi fost un accident provocat de angajați neatenți, dar „gurile
rele” spuneau - la vremea când nu mai eram copil – că ar fi
fost distrusă intenționat pentru că în 1971 se montase releul
de pe Tâmpa și se construise restaurantul „Panoramic”, o
realizare socialistă, iar cabana era... reminiscență a burgheziei.
Mde, „vorbe”!
Peștera
Călugăriței are,
evident, câteva legende
– trei,
cel puțin, sunt legate de balaur. Despre una am amintit în postarea
despre legendele Bisericii Negre, legată de statuia
calfei. Probabil că versiunile legendei despre balaur sunt date și
de forma muntelui care, privit de la distanță, seamănă (oarecum)
cu un dragon
adormit. Acest balaur, se spune, ar fi terorizat orașul medieval
pentru că atunci când îi era foame zbura în cetate și vâna
animale și oameni.
Într-o
versiune este vorba despre o călugăriță care ar fi trăit pe
vârful muntelui într-o peșteră. Într-o zi a găsit prin pădure
un pui de balaur pe care l-a luat cu ea și l-a crescut. Dragonul s-a
făcut tot mai mare și... a mâncat-o pe călugăriță. Peștera
unde a crescut dragonul – și își avea sălașul - a fost numită
Peștera Călugăriței.
Altă
versiune amintește despre un balaur care se hrănea cu copii mici.
Un măcelar curajos a luat o piele de vițel și a introdus în ea
piatră de var, ducând-o lângă grota balaurului. Balaurul a
înghițit pielea plină cu var apoi a băut apă și a explodat.
În
a treia versiune pe care am citit-o se spune că fiul unui jude s-a
așezat într-o zi lângă zidul cetății pentru a avea liniște
când își învăța o predică. Balaurul i-a auzit glasul, a
coborât de pe munte și l-a înghițit. Un viteaz a văzut scena și
repede a umplut o piele de vițel cu var stins, momindu-l pe balaur
imitând sunetele vițeilor. Fiara s-a repezit și a înhățat
capcana, apoi s-a dus să-și potolească setea la izvor. Varul a
început să se încingă și balaurul a fost învins. Tânărul fiu
al judelui încă mai trăia și a fost salvat.
Legenda
spune că atunci când balaurul a murit au apărut o mulțime de
șopârle (care pot fi întâlnite și azi în rezervația
care e muntele Tâmpa): șopârla de munte, salamandra sau tritonul
carpatic. Cine vede o șopârlă va avea noroc timp de un an,
dar cine face rău vreuneia va avea ghinion trei ani.
**
În
restaurantul „Panoramic” am intrat o singură dată, pe la
sfârșitul anilor 1980 – am avut sentimentul că intru într-o
cantină cu ferestre de unde se putea vedea orașul (era singura
parte bună a acelui local, din punctul meu de vedere). Mai apoi a
funcționat, și-l mai dichisiseră (n-am mai intrat), apoi l-au
închis de tot și de prin 2014-2015 vor să-l vândă, dar nu se
înțeleg la preț și prețul tot scade, construcția
deteriorându-se.
La
începutul anului trecut – prin februarie – se gândeau să reabiliteze
restaurantul. Probabil că, în final, îl va „netezi” vremea.