Calendarul lunii martie

Calendaristic, primăvara începe la 1 martie; astronomic, începe la 20 martie în acest an, când are loc echinocțiul de primăvară (variază între 19-21 martie): soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală; în acel moment ziua este egală cu noaptea, apoi durata zilei (față de cea a nopții) e în continuă creștere din această zi, iar cea a nopții în descreștere, până în 21 iunie, la momentul solstițiului de vară. Descrierea este valabilă pentru latitudinile nordice ale Terrei; în emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers: în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. (mai multe pe www.astro-urseanu.ro)

Martie e a treia luna în calendarul gregorian și are 31 de zile. Începe cu aceeași zi a săptămânii în Noiembrie (în fiecare an) și aceeași din februarie (excepție anii bisecți).

Unii sunt de părere că primăvară începe cu prima zi din luna martie; alții cred că începe primăvara când se sfârșesc zilele Babei Dochia (Babele), la Alexii (17 martie) și durează până în 12 iunie (de Sf. Onofrei); mai sunt cei care consideră că prima zi de primăvară este după ce trec treisprezece săptămâni numărate din ziua de Crăciun.

Din istoria calendarului

Așa cum îl știm azi, calendarul n-a fost mereu. Cu două mii și ceva de ani în urmă, pe vremea romanilor (în timpul lui Romulus), martie a fost prima lună a anului care, pe atunci, avea 10 luni: șase luni cu 30 de zile și patru cu 31 de zile, adică 304 zile. Lunile de iarnă nu erau luate în calcul deci nici denumite. Anul începea cu martie și se termina cu luna a zecea, decembrie, când era timpul recoltei în Roma. Acest calendar a fost modificat de al doilea rege roman, Numa Pompilius (în secolul al VII-lea i.Hr.) - au fost adăugate două luni: Ianuarie, după numele zeului Ianus (zeu al ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție) și Februarie, de la un festival al purificării numit Februa, care avea loc în data de 15).

Pe măsura ce învățații acumulau noi cunoștințe și calendarul a tot fost modificat. În anul 45 i.Hr., Iulius Caesar a cerut o versiune revizuită de calendar și sarcina a revenit lui Sosigenes din Alexandria, matematician și astronom, care a propus un calendar cu 365 de zile pe an și cu un an bisect o dată la patru ani. Acest an începea la 1 ianuarie, dată la care își începeau consulii mandatul. Anul astronomic este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, ceea ce conduce la acumularea unei zile diferența în 128 de ani. În anul 1582 a fost introdus calendarul gregorian, care a mai „ajustat” diferențele. (mai multe pe National Geographic)

Biserica Ortodoxă folosește calendarul iulian pentru a stabili data Paștelui, cea Catolică folosește calendarul gregorian.

Denumirea lunii

Numele lunii martie provine din latinescul Martius, de la zeul Marte (Mars), zeu al războiului în mitologia romană; luna martie era considerată o lună favorabilă pentru începerea unui război.

În folclorul românesc luna martie e numită Mart, Mărțișor, Marțiu, iar aromânii îi spuneau Marțul. În unele regiuni era denumită Germinar, Germinariu, Germănar (Încolțitorul), Făurel.

Superstiții despre vreme in martie

Vremea în luna martie e capricioasă, dar se spune că „prezice” bine vremea pentru lunile următoare. Astfel, dacă bat vânturi, luna mai va fi frumoasă; dacă tună și fulgeră, anul va fi mănos; dacă plouă mult, toamna va fi ploioasă; dacă nu plouă va fi bogată recolta de grâu; dacă va cânta cucul, anul va fi bogat și rodnic.

Legendă. Se spune că Mart l-a poftit la el pe fratele mai mic, Prier (aprilie). Acesta, sfătuit de Florar (mai), și-a luat la drum și căruța, și sania, și luntrea, pentru că Mart e cam pus pe șotii. Astfel, Prier a putut călători, în ciuda vremii schimbătoare. Supărat că i-a stricat apele, Mart a jurat să se răzbune, și trimite bruma care să veștejească podoabele cu care se mândrește Florar.

Sărbători religioase în martie

În calendarul ortodox este marcată cu o cruce roșie numai Buna Vestire (Blagoveștenia), în 25 martie. Ziua cucului ține de tradiție.

26 martie. Soborul Arhanghelului Gavriil (Gabriel). Gavriil este unul dintre cei șapte îngeri care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu, fiind cel care duce omului cele mai mari vești dumnezeiești. El l-ar fi însoțit pe Moise în pustie atunci când acesta a scris Cartea Facerii; ar fi dus vestea cea bună lui Ioachim și Ana, cum că vor avea o fată, pe Maica Domnului; s-a arătat lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, înainte de a se arată Fecioarei Maria; este cel care a dus vestea cea bună Fecioarei Maria, a vestit „taina cea din veac ascunsă”, Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Arhanghelul Gavriil mai este pomenit pe 8 noiembrie, când se sărbătorește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în 13 iulie, când se face pomenire de minunile săvârșite de Arhanghelul Gavriil.

Sărbători și tradiții în luna martie

1 martie: Mărțișorul. Sărbătoarea de Mărțișor s-ar fi numit cândva Dochia. Pe 1 martie e sărbătorită Sfânta Muceniță Evdochia, de la care și-ar fi luat numele Dochia.

1-9 martie. Primele 9 (sau 12) zile sunt dedicate babei Dochia și se numesc „Zilele babei” sau „Babele”. În popor, babele mai sunt considerate și vrăjitoare care au puterea de a influența vremea într-o anumită zi din această perioadă. Oamenii obișnuiesc să își aleagă o „babă” (o zi între 1-9 martie) și cum va fi vremea în acea zi așa le va merge tot anul.

În aceste zile, Baba Dochia își urcă oile la munte – e un urcuș dedicat morții și renașterii sezoniere. Moartea Babei Dochia la 9 martie simbolizează renașterea ei, care urmează să-și reia ciclul de 365 de zile. Despre Dochia se crede (între altele) că ar fi fost o zeiță agrară.

Prin zona Ardealului femeile nu lucrau cu fusul cât timp durau „Babele” pentru a nu-și atrage mânia și blestemele babei Dochia.

Credința populară spune că, după zilele capricioase ale Babei Dochia, ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moșilor.

Babele și Moșii. Legenda spune că atunci când seva primăverii a început să tulbure liniștea firii, Soarele – sătul de atâta iernat, a încercat să fugă spre miază-zi, spre căldură. Și ca să poată evada pe poarta cerului, a pus câte o babă pe cei nouă cai ai caleștii sale, știind că acestea sunt ”mai rele decât diavolul” și o să gonească caii de o să scoată sufletele din ei. Trecură astfel ca vântul de poarta Raiului, unde păzitorul ei – Sân Toader, înghețat de frigul iernii, a băgat de seamă prea târziu ce s-a întâmplat. Speriat, el a fugit în grajdurile cerului, a luat nouă bidivii puternici, a pus nouă moși să-i încalece și a pornit în urmărirea Soarelui. Au căutat ei opt zile, dar i-au pierdut urma – căci babele afurisite mânau caii de se zdruncina cerul, lăsând să cadă pe Pământ ninsoare și viscol – prăpăd, nu alta, iar moșii, mai blânzi și mai domoli, nu se puteau pune cu ele… A noua zi însă, moșul Alexe i-a dat de urmă, și împreună cu ceilalți moși, au pornit să-l prindă pentru a-l obliga să meargă pe drumul lui ceresc, lăsat de Dumnezeu. Și-n ziua când au găsit Soarele, Pământul cu vietățile lui s-a trezit la viață. ”Și de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai strașnică babă, sunt nouă zile până la Sân Toader și de la Sân Toader – nouă zile până la Alexe – omul lui Dumnezeu și de la Alexe – nouă zile până la Buna-Vestire”. (Marcel Olinescu – ”Mitologia românească”).

9 martie: Sfinții Mucenici. Moșii de primăvară. Focul viu

Sfinții Mucenici sunt 40 de soldați care au recunoscut că sunt creștini și au refuzat să aducă jertfe idolilor. Au pătimit în localitatea Sevastia, în vremea împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Timp de opt zile au fost supuși la chinuri și la final – pentru că nu s-au lepădat de credința în Hristos – au fost scufundați într-o apă aproape înghețată.

Sărbătoarea marchează începutul anului agrar; e hotar între iarnă și vară, între zilele reci al babei Dochia și vremea călduroasă din zilele Moșilor.

În această zi femeile pregătesc patruzeci de „mucenici”, în formă de opt, unși cu miere și presărați cu nucă măcinată, pe care îi împart pentru sufletul morților, iar bărbații... trebuie să bea 40 de pahare cu vin sau țuică, pentru a fi sănătoși și apți de muncă pentru tot restul anului.

Focul viu. Focurile simbolizează, de mucenici, arderea iernii și renașterea primăverii. Obiceiul focului se practica în Banat, Crișana, Dobrogea, sudul Moldovei și Oltenia. Avea rolul să sprijine Soarele pentru a depăși momentul critic al echilibrului dintre lumină și întuneric (la 9 martie este echinocțiul de primăvară pe stil vechi). În curți și grădini se adunau gunoaiele grajdurilor, uscăciunile grădinii și se aprindea focul. În Transilvania era obiceiul ca tinerii să sară peste foc pentru a li se îmbiba hainele cu fum, având rol de purificare. În alte zone erau trecute prin foc și vitele, pentru a fi apărate de boli.

11 martie: Caii lui Sân’ Toader. Vinerea Sântoaderului. (sărbătoarea nu are dată fixă pentru că depinde de cum „cade” Paștele într-un an sau altul – așa am dedus).

În calendarul pastoral, Filipii (lupii) și Sântoaderii (caii) au, fiecare, mai multe sărbători dedicate. Lupul este patron mitic al iernii și calul al verii.

Fiecare zi din prima săptămână a postului de Paște era dedicată unui Sântoader, motiv pentru care aceasta se numea Săptămâna Caii lui Sântoader. Cea mai importantă dintre aceste zile era Vinerea Sântoaderului, dedicată Sântoaderului cel Mare sau cel Șchiop, de care oamenii se temeau cel mai mult pentru că, în credința lor, așa cum oamenii „însemnați” erau considerați răi și periculoși, așa și divinitățile „însemnate”.

În Vinerea Sântoaderului, sătenii dau sare descântată animalelor, pentru a fi protejate de boli și alte rele. Tinerele fete aduc ofrandă popilnicului (Asarum europaeum), o plantă utilizată în mai multe ritualuri magice. Înainte de răsăritul soarelui ele merg în pădure cu pâine, sare și ouă, scot rădăcina plantei și lasă în locul ei darurile aduse, rostind un descântec.

25 martie: Ziua cucului. Se spune că în această zi cântă cucul pentru prima dată, vestind venirea primăverii.

Cucul, pasărea iubirii la români, dar și prevestitorul bolilor și chiar al morții, se crede că își strigă mereu partenerul - "Cucu, cucu" - pentru că l-a înșelat. Soția cucului, pedepsită de soț să-l caute, îl tot strigă, dar nu-l găsește, iar la Sfântul Petru și Pavel moare, fără să-l vadă. Acestea sunt pedeapsa și explicația pentru care cucul își depune ouăle în cuiburi străine și nu-și crește singur puii, "pentru că nu au mamă". (Doina Ișfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti")

Zile dedicate internațional și național

8 martie: Ziua internațională a femeii, care nu e o sărbătoare specific românească și nici nu are legătură cu folclorul, ci mai mult cu voința femeilor de a fi egale în drepturi cu bărbații (să aibă dreptul la vot, condiții mai bune de muncă etc.).

În anul 2000, papa Ioan Paul al II-lea a fixat ziua de 8 martie ca zi de „mea culpa” publică (zi de pocăință).

1 martie: Ziua mondială a complimentelor; Ziua discriminării zero (oficială ONU); Ziua internațională a apărării civile (din 1972); 2 martie: Ziua lucrurilor vechi; 3 martie: Ziua mondială a faunei sălbatice (oficială ONU); Ziua internațională a scriitorului (din 1986); 4 martie: Ziua mondială a luptei împotriva exploatării sexuale; Ziua florii de colț; 8 martie: Ziua Națiunilor Unite pentru drepturile femeilor și pacea mondială (oficială ONU); 12 martie: Ziua Alfred Hitchcock; 13 martie: Ziua bijuteriilor; 14 martie: Ziua internațională de acțiune pentru protejarea apelor împotriva marilor baraje; Ziua constanței PI și... a mâncatului de plăcinte; 15 martie: Ziua mondială a drepturilor consumatorului (din 1961); Ziua „tot ce crezi este greșit”; 16 martie: Ziua „tot ce faci este corect”; 18 martie: Ziua momentelor penibile; 20 martie: Ziua internațională a spunerii de povești; Ziua internațională a fericirii (oficială ONU, din 2012); 21 martie: Ziua mondială a somnului; Ziua mondială a sindromului Down (oficială ONU, din 2011); Ziua mondială a poeziei (oficială ONU, din 2000); Ziua internațională a copiilor străzii; Ziua amabilității; Ziua internațională a pădurilor; Ziua mondială a eliminării discriminării rasiale (oficială ONU, din 1966); 21-27 martie: Săptămâna de solidaritate cu popoarele în lupta împotriva rasismului și discriminării rasiale; 22 martie: Ziua mondială a apei; 23 martie: Ziua naționala a cățelușilor (SUA, din 2006); Ziua cuvântului OK (din 2011); 24 martie: Ziua internațională pentru aflarea adevărului în ceea ce privește încălcarea drepturilor omului și pentru demnitatea victimelor (oficială ONU, din 2010); 25 martie: Ziua internațională a comemorării victimelor sclavagismului și a comerțului transatlantic cu sclavi (oficială ONU); 27 martie: Unirea Basarabiei cu România (1918); Ziua mondială a teatrului (oficială ONU, din 1962); 29 martie: Ziua veteranilor (SUA, din 1973); Ziua magiei din fum și oglinzi; 30 martie: Ziua plimbărilor prin parc; 31 martie: Ziua arzătorului Bunsen.

Eveniment din trecutul nu prea îndepărtat – în memoriam Liviu Cornel Babeș, care în 2 martie 1989 și-a dat foc pe pârtia de schi din Poiana Brașov, ca semn de protest împotriva regimului totalitar.

Pesah. Paștele evreiesc

Azi, după apusul soarelui, a început Paștele evreiesc (Pesah/Pesach/Passover), și se va încheia în seara zilei de 4 aprilie (14-22 Nisan). Ziua la evrei se socotește de la asfințitul soarelui și până la apariția primelor (3) stele în următoarea zi (din amurg în amurg). În aceste opt zile, primele două și ultima zi sunt sărbători speciale și se impune respectarea strictă a mai multor reguli religioase decât în celelalte zile (numite Hol HaMoed, care sunt mai ușoare din punct de vedere al regulilor). După apusul soarelui, în seara zilei de 14 Nisan, sunt rostite la sinagogă rugăciunile rituale: psalmi și imnuri ce amintesc eliberarea din robia Egiptului. După aceste ceremonii urmează în case (sau la Comunitatea Evreiască) Cina Pascală, numită Seder, o masă festivă care se ține de obicei în prima seară a sărbătorii. Pesah este una dintre cele mai importante și respectate dintre sărbătorile evreiești. E o sărbătoare biblică în care e rememorat sfârșitul sclaviei evreilor în Egipt, în urmă cu peste 3000 de ani, și nașterea națiunii evreiești. Conform tradiției, sărbătoarea trebuie să fie primăvara, și are o dată fixă: ziua de 14 Nisan; data de început nu trebuie să fie, întotdeauna, o zi de duminică, cum obișnuiesc să aleagă creștinii pentru Paște, ci orice zi a săptămânii. Pentru ca Nisan și Paștele să fie întotdeauna primăvara se adaugă o lună suplimentară (Adar II) în calendar, în anumiți ani.

În toată perioada de opt zile este interzisă hrana pe bază de hameț (hametz) - alimente și băuturi pe bază de drojdie. Se gătește numai cu făină de pască sau cu făină de cartofi. Se folosește pâinea azima (pască/matzot), fără drojdie și nedospită - la ieșirea din Egipt evreii, pe fugă, nu au avut timp să lase la dospit aluatul pentru pâinea ce au luat-o pe drum. Azima trebuie coaptă în exact 18 minute, se spune, pentru a nu permite dospirea aluatului din făină și apă. Numărul 18 e legat, în ebraică, de cuvântul „hai”, care înseamnă „viață”; viața în sensul de viață trăită, de a te bucura de toate lucrurile permise (spune prof. Sorin Golda, președintele Comunității Evreilor din Suceava). Azima se face doar cu apă, făină și sare, nedospită - e pâinea sărăciei, care amintește de robia în Egipt. În seara de Seder, sensul mesei festive este de a înțelege că libertatea adevărată este abilitatea de a trăi (sfinți) viața, nu de a fugi de ea. Cina se desfășoară după un anumit ritual (Seder = ordine), același de pe vremea lui Isus (mai puțin sacrificarea mielului, pentru că Templul nu mai există). În timpul Sederului se citește din Haggadah (culegere de pasaje din Tora și din scrierile rabinilor care descriu exodul din Egipt, dar conține și câteva cântece, dintre care unele se cântă după cină). Haggadah înseamnă a spune/a relata și e o narațiune vie între părinți și copii. Copiii sunt încurajați să pună întrebări și părinții sunt pregătiți să le răspundă logic și competent despre cine sunt, de unde au venit și ce reprezintă. Textul stabilește ordinea Sederului de Paște și citirea lui este împlinirea poruncii adresate fiecărui evreu de „a spune fiului său” despre eliberarea din robie, așa cum e descrisă în Cartea Exodului din Tora.

Masa de Seder este unul dintre cele mai respectate ritualuri evreiești, și e încărcată de simboluri. În timpul Sederului se beau patru pahare de vin şi se mănâncă dintr-un platou special; pe farfuria fiecăruia (farfuria de Seder e una specială) trebuie să se afle un ou fiert tare, o pastă (un amestec făcut, de regulă, din mere, nuci și vin), ierburi amare (hrean, de regulă, dar poate fi pătrunjel, ceapă verde sau țelină), un cartof fiert (sau altă rădăcinoasă), salată verde (de preferință una amăruie), un os de miel sau capră prăjit (poate fi și aripă de pui). Oul fiert - se taie în jumătate - simbolizează ofranda făcută în zilele Templului (sacrificiul solemn), răsăritul soarelui, venirea primăverii, fertlitatea; pasta simbolizează mortarul folosit de evrei la fabricarea cărămizilor utilizate la construcția clădirilor din orașele egiptene; ierburile amare și salata simbolizează amărăciunea sclaviei; cartoful reprezintă munca grea a sclavilor; carnea cu os prăjită simbolizează jertfa mielului în timpul Paștelui. Pe masă se pune și pasca (azima, mața/matza), din care se pune deoparte o jumătate de matza - Afikomanul - care se ascunde: ori părinții ascund jumătatea și copiii o caută pentru o recompensă (cadouri) ori o ascund copiii și o caută părinții pentru recompensă. Nu vă imaginați că numai cele descrise mai sus se mănâncă! Preparatele sunt diferite și savuroase.

Pentru toți cei care sărbătoresc: Pesah Sameah!

(sunt unele diferențe în obiceiuri).

Sursa foto

https://www.pngegg.com/en/

Ziua Cucului

Se spune că în ziua aceasta cucul se aude cântând pentru prima dată. Nu doar că n-am auzit cucul cântând, dar nici porumbeii nu i-am auzit gângurind și nici guguștiucii. De când au ciopârțit teiul guguștiucii au venit tot mai rar, până n-au mai venit. Poate vor reveni. Sper.

De Ziua Cucului am auzit, timp de aproape o oră, motorul mașinii parcate de-o tipă sub ferestre. Am închis fereastra cam târziu - când am simțit că mă ustură ochii. O mașină cu număr de Prahova. Tipa a stat în mașină alături de un tip, apoi au coborât împreună și au intrat în bloc. După stratul de zăpadă de pe parbriz și din jurul roților pare că cei doi au urcat în mașină după ce au venit de pe aiurea, nu au venit cu mașina. Sunt aproape sigură: dacă o întreabă cineva pe tipă despre grija ei pentru mediu ar spune că-i ecologistă, că ea nu mănâncă deloc carne, că îmbrățișează copaci etc.. Și cu filtru de particule un motor pornit poluează, chiar dacă nu la fel de mult ca cele fără filtru. Prea mulți nu sunt absurzi și pot înțelege pe cei care-și turează motorul pe loc câteva minute, la pornire, mai ales când e frig, dar timp de aproape o oră, la sosire, sub ferestrele altora?! În Ro, staționarea cu motorul pornit e sport național. În statele spre a căror „civilizație” tindem se sancționează astfel de acțiuni, și nu sunt tocmai mici amenzile.

Pentru această zi de joi îmi făcusem „planuri administrative” dar... de dimineață m-a anunțat o vecină că e Buna Vestire. „Să nu cumva să muncești prin casă azi”, mi-a zis. Hm. Nu cred că s-ar fi supărat arhanghelul Gabriel dacă aș fi făcut ce-mi propusesem, dar am profitat de ocazie să amân. Nu prea aveam chef, oricum, așa că am amânat pentru o dată viitoare nedeterminată. Pentru că am avut timp am organizat „colecția de iarnă”:

În viteză, am fotografiat o intersecție, în seara de 18 martie. De-mi venea mai repede ideea cu fotografiatul probabil că fotografiam mai multe în acea seară. Nu mai multe intersecții!

În nopțile de 22 și 23 martie a tot nins...

În 24 martie, pe la prânz, zăpada mai era și nu prea. 

Cu ocazia aceasta am „prins” în poză și-o mașinuță parcată fix în curbă, jumătate în zona verde, peste bordură (probabil că n-aș fi observat-o dacă nu-mi trebuia o poză cu zăpada). Parcări pentru cei care nu locuiesc în zonă sunt la cinci minute de mers pe jos dar, probabil, acel conducător auto nu era fraier să plătească pentru parcare dacă tot era loc în curbă. În 25 martie mai sunt urme vagi de zăpadă - mașinuța a fost parcată tot acolo, până aproape de ora prânzului.

Până la „închiderea ediției” au venit guguștiucii să pape, dar au năvălit porumbeii și n-au reușit să se apropie de pervaz. Au stat câteva minute în tei apoi și-au văzut de ale lor.

Soarele, pregătit să apună, mi-a permis să-l fotografiez în „vârful” copacilor.

Nu s-a supărat că nu i-am redat splendoarea. A zis că ne vedem mâine. Poate cu altă ocazie mă voi descurca mai bine. Habar n-am cum să fotografiez Soarele privindu-l în ochi.

In ziua de Buna Vestire (ce coincidență) s-a lăsat cu noi restricții de circulație, între altele.

Din istoria zilei de 8 martie ca zi internațională a femeii

Pentru prima dată, Organizația Națiunilor Unite a hotărât sărbătorirea femeii în 8 martie 1975 în toată lumea - Anul internațional al femeii - și a fost adoptată rezoluția în 1977, declarându-se perioada 1976-1985 „Deceniul ONU pentru condiția femeii”. În România, pentru că - până în 2009 - n-a existat „Ziua Mamei” Ziua Femeii era și Ziua Mamei (din 2010, Ziua Mamei e sărbătorită în prima duminică din luna mai, Ziua tatălui în a doua duminică).

Ideea, însă, nu era nouă în 1975. În 28 februarie 1908, mii de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot. În 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internațională a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie. În 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, două activiste socialiste germane au propus ca această zi să fie sărbătorită pretutindeni la aceeași dată, dar nu au propus una anume (în 1911 Ziua a fost 19 martie). Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii în ultima duminică din februarie; în 1917 această duminică a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou. După Revoluția din octombrie (în 1921), o comunistă și un comunist (V.I.Lenin) au declarat ziua de 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică (declarată zi nelucrătoare la 8 mai 1965) - în semn de stimă, probabil, pentru femeile care în 8 martie 1917 au declanșat o grevă cerând încheierea primului război mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste.

Sărbătoarea are rolul de „conștientizare civică” a rolului important pe care și femeia îl are în societate, a drepturilor egale care trebuie să existe între bărbați și femei. În timp, sărbătoarea și-a pierdut semnificația inițială, de eveniment social-politic (emanciparea femeii), devenind o zi de celebrare a femeii. În unele culturi se obișnuiește ca bărbații să le ofere femeilor flori în această zi, daruri și alte atenții. În lume, unele au zi liberă de la muncă, altele au numai după-amiaza liberă, iar altele muncesc ca-n fiecare zi sau primesc ca „atenție” vreo palmă (în cel mai bun caz) de la partenerul de viață - chiar și numai din stupiditatea „tradiției”: „o palmă, din când în când, nu-i strică; știe ea pentru ce”).

Tradițiile de 8 martie nu diferă foarte mult de la țară la țară: în general, se oferă un buchet de flori sau o singură floare; în Italia, bărbații oferă femeilor mimoze galbene (nu mai știu unde am citit, dar nu mi se pare că e o „regulă”) - femeile din Rusia, Georgia și Albania primesc mimoze galbene și ciocolată; se mai oferă și fel și fel de cadouri. În Polonia, femeile primesc (primeau, tradițional) garoafe și ciorapi. În Columbia, femeile organizează mici vânzări de preparate alimentare pentru a obține fonduri să își sprijine anumite activități sociale în care sunt implicate.

Laleaua - am aflat de curând - ar fi „mascota” internațională a sărbătorii, ceea ce înseamnă, probabil, că lalele ar trebui să fie oferite femeilor în această zi. În România, tradiția spune că e bine ca femeile să poarte un mărțișor primit de 1 martie, pentru noroc (femeile care poartă mărțișor între 1 și 9 martie vor avea noroc tot anul).

Fapt divers. În anul 2000, papa Ioan Paul al II-lea a fixat ziua de 8 martie ca zi de „mea culpa” publică (zi de pocăință).

Image by Pezibear from Pixabay

Primul care a afirmat că femeia și bărbatul sunt egali

Femeia nu e inferioară bărbatului şi nici superioară lui, dar despre egalitate nici nu poate fi vorba.

(George Bernard Shaw)

Ziua Internațională a Femeii este celebrată în fiecare an în data de 8 martie. Inițial, a fost un punct central în mișcarea pentru drepturile femeilor. Azi a devenit mai mult o sărbătoare în unele state, iar in altele se ignoră total ziua.

Ziua Internațională a Femeii este despre drepturi și oportunități egale, despre solidaritate și echitate.

Din anul 1996, O.N.U. a ales diferite teme sub care să se desfășoare celebrarea zilei de 8 martie. Pentru anul 2020 aceasta este: “Eu sunt generația egalității: realizarea drepturilor femeii”.

Se tot spune că femeia trebuie să fie supusă bărbatului pentru că așa e lăsat de Creator, ca pedeapsă că l-a ascultat pe șarpe și  pentru că l-a îndemnat pe Adam să încalce porunca primită: de a nu mânca din pomul sădit în grădina Edenului.

Geneza 2:7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. Geneza 2:16 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (și a făcut femeia, din coasta lui Adam). Geneza 2:18 Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine. Cei doi erau egali în Grădina Edenului. Și-apoi și-a băgat șarpele coada păcălind-o pe Eva care, la rândul ei, i-a dat lui Adam să pape din fructul pomului sădit de Dumnezeu în grădină. Dumnezeu s-a supărat și i-a zis femeii: “Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” (Geneza 3:16). Nici Adam n-a scăpat de mȃnia Domnului.

Timpul a trecut și Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul Lui, să spele păcatele oamenilor, deci și păcatul primordial.

Galateni 3:27-28: Toți care ați fost botezați pentru Hristos, v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. Toți suntem oameni. Altfel spus, (măcar) toți cei botezați astfel sunt egali. Isus a spart toate barierele obtuzilor și și-a arătat stima pentru femei. Marta, sora Mariei, a șezut la picioarele Învățătorului, privilegiu ce se acorda numai bărbaților la acea vreme (Luca 10:39). După Înviere, El s-a arătat prima dată unei femei: Maria Magdalena (Marcu 16:9).

(din Biblia tradusă de Cornilescu in 1924)

Am scris rândurile de mai sus pentru cei care se bat cu pumnul în piept că sunt creștini, mulți merg la biserică și, încă (femei și bărbați), sunt convinși că femeia trebuie să se supună bărbatului și, din când în când, trebuie “educată” cu palma, pumnul sau picioarele.

În lucrarea “Frica în Occident”, a istoricului francez Jean Delumeau, ilustru reprezentant al Școlii de la Annales și al valului de specialiști în istoria mentalităților pe care Școala franceză l-a produs, autorul analizează fricile colective ale societăților din Europa Occidentală din perioada cuprinsă între secolele XIV-XVIII, încercând să răspundă la o simplă întrebare: cui îi e frică de ce? Concluzia este că totul se rezumă la frica de moarte, dar aceasta se exprimă nu doar prin frica față de catastrofele naturale, dintre care ciuma provoacă cele mai intense psihoze colective, dar și prin frica de așa-zișii reprezentanți ai lui Satan pe pământ: vrăjitorii, evreii, turcii și... femeia.

Sentimentele contradictorii - atracție și repulsie, venerare și ostilitate - față de femeie datează încă din antichitate. (historia.ro)

Să fie valabilă concluzia aceasta și în secolul XXI? Pare că da, doar că trebuie înlocuit “turcii” cu “musulmanii” și excluși “vrăjitorii”, la care unii apelează pentru a-și “rezolva” diverse probleme.

În ziua de 8 martie e sărbătorită femeia (la unii femeia în general, la unii femeia mamă). Ziua de 8 martie trece, și totul revine la “normal”. Femeile nu sunt, întotdeauna, plătite la fel ca bărbații deși prestează aceeași muncă, nu sunt real protejate împotriva abuzurilor de tot felul, nu ar trebui să între în biserică în anumite zile, nu au acces în unele mănăstiri, partidele politice au “aripa pentru femei”… Oare, de ce acceptă femeile “organizația de femei”? De ce vor bărbații asta? Explicații probabile există, dar toate contrazic ideea de egalitate. E ca și cum ar exista o politică pentru femei și una pentru bărbați, ca și cum nu s-ar putea ajunge la un consens dacă ar fi toți în aceeși grupare: bărbați, femei, tineri, vârstnici… Mai trebuie o aripă pentru seniori.

O reală egalitate de gen este greu de atins chiar și în statele considerate progresite, dar e bine să tindem spre. ☺

Primăvara, de Lucian Blaga

A cunoaște. A iubi.

Înc-o dată, iar și iară,

a cunoaște-nseamnă iarnă,

a iubi e primăvară.

A iubi - aceasta vine

tare de departe-n mine.

A iubi - aceasta vine

tare de departe-n tine.

A cunoaște. A iubi.

Care-i drumul ce te-ndeamnă?

A cunoaște - ce înseamnă?

A iubi - de ce ți-e teamă

printre flori și-n mare iarbă?

Printre flori și-n mare iarbă,

patimă fără păcate

ne răstoarnă-n infinit,

cu rumoare și ardoare

de albine re-ncarnate.

Înc-o dată, iar și iară,

a iubi e primvară.

(poezie de Lucian Blaga)

Să iubim, să fim iubiți și nicicȃnd dezamăgiți! E un gȃnd de primăvară! ☺

Ziua Cucului. Buna Vestire. Blagoveştenia

Azi să nu munceşti prin casă pentru că e ziua cucului! mă întâmpină o vecină de dimineaţă, când plimbam câinele. Şi-apoi îmi spune “Bună dimineaţa!” M-a amuzat instantaneu şi, de curiozitate, am căutat (pe repede-înainte) să aflu ce-i cu ziua cucului. Ştiam - in adolescenţă - că atunci când cântă cucul află fetele şi băieţii când se vor căsători. Azi am aflat că trebuie să reciţi: “Cucule, voinicule, / câţi ani imi vei da / până mă voi mărita / însura?” N-a fost “nevoie” să recit pentru că nu-mi amintesc să fi auzit vreodată cucul cântând. Azi aflu că “zicerea” e valabilă numai in ziua de 25 martie. Deci: dacă pasărea va cânta după rostirea versurilor fata sau băiatul mai are un an până la căsătorie; dacă pasărea tace, căsătoria poate avea loc într-un timp mai scurt - şi dacă fata şi /sau băiatul nu au vârsta legală pentru căsătorie? Fetele vor tăia creanga pe care cucul a cântat şi o vor pune in scăldătoare, sperând ca băieţii să nu le ocolească - cam greu să afli craca pe care stătea cucul!

Cei necăsătoriți ascultă cântecul cucului pentru a afla când se căsătoresc – fiecare tril echivalează cu un an.

Cucul este unul dintre vestitorii primăverii şi, prin cântatul lui la date fixe marchează succesiunea echinocţiului de primăvară şi solstiţiului de vară. In preajma echinocţiului de primăvară sosesc rândunelele şi cucul începe a cânta. Prin cântecul lui, cucul mascul îşi marchează teritoriul.

Se spune că in Ziua cucului, la primul cântat al cocoşului trebuie să avem un ban in buzunar - se va înmulţi. Se mai spune că trebuie să aruncăm un bănuţ in direcţia din care se aude cântecul, să avem noroc tot anul. In cazul in care cântecul cucului ne surprinde posomorâţi şi / sau cu stomacul gol atunci lucrurile nu ne vor merge tocmai bine in anul respectiv - in astfel de cazuri se zice “te-a spurcat cucul”. Nu e bine să avem astfel de gânduri - pasărea e lăsată de Dumnezeu, nu face rău omului; sunt convinsă că-s mulţi oameni care au auzit, in copilărie, cucul cântând (sau nu l-au auzit) şi-au ajuns la bătrâneţe, şi-au avut parte de împliniri, de căsătorie şi de ce-or mai fi vrut ei.

Strămoşii erau de părere că de existenţa acestui vestitor al primăverii, cucul, sunt legate viaţa şi sporul de muncă al oamenilor, şi mai credeau că prevestea şi moartea; dacă era auzit pe neaşteptate cântecul său, in spatele unui om - acest om trebuia să cânte: "Cucu-n spate mi-a cântat/ şi moartea m-a săgetat!" Un alt obicei vechi spune că trebuie numărat de câte ori îşi cântă cucul numele, să află curioşii câţi ani mai au de trăit.

Nu ştiam că e Buna Vestire azi, dar ştiu că există această sărbătoare şi se referă la vestea dată de Arhanghelul Gavriil (Gabriel) Fecioarei Maria despre faptul că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Pornind de la Ziua cucului am aflat că azi e sărbătoare mare. Dintre sărbătorile dedicate Maicii Domnului, Buna Vestire este prima confirmată in documente; la început nu avea o dată fixă.

Prin urmare, dacă tot am făcut o cercetare, am adunat aici unele obiceiuri, superstiţii legate de această zi.

Buna Vestire sau Blagoveștenia este una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului. E sărbătorită cu nouă luni înainte de Crăciun, momentul nașterii lui Isus. 

Superstiții despre vreme de Buna Vestire

Dacă timpul va fi frumos, tot anul va fi bun și frumoasă va fi vremea și de Paște. Dacă se află frunza verde, anul va fi cu belșug; dacă e ceață, primăvara va fi plăcută, călduroasă, cu puține zile mohorâte.

Tradiții și superstiții de Buna Vestire

De Buna Vestire oamenii nu au voie să se certe. Cearta se consideră a fi un păcat, iar cine-l săvârşeşte in această zi va avea necazuri tot anul. Cel care gustă peştele in această zi de sărbătoare se va simţi tot anul ca peştele in apă. Unii pescari consideră ca de aruncă mămăligă in apa, in Ziua cucului, vor muri peştii.

De Buna Vestire nu e bine să ieșim din casă flămânzi sau fără bani în buzunar.

In Transilvania şi Banat, la Blagoveştenie (termenul slav pentru Buna Vestire), se obişnuia purificarea spaţiilor, se efectuau acte de alungare a şerpilor de pe lângă casă, a insectelor şi a omizilor din livezi, prin afumarea cu tămâie şi cârpe arse a cladirilor, curţilor, oamenilor şi vitelor. Pentru alungarea spiritelor rele se produceau zgomote - in Transilvania se lega un clopoţel la picior, in Banat se loveau fiare. Se aprindeau focuri in grădini şi livezi, se scoteau din lăzi straiele şi ţesăturile pentru a fi aerisite. Pentru fertilitate, se stropeau rădăcinile prunilor cu ţuică, alţi pomi fructiferi erau “ameninţaţi” cu securea sau toporul că vor fi tăiaţi dacă nu dau rod bogat. In Maramureş, gospodarii adună de prin curte lucrurile care nu mai sunt de folos şi le dau foc - ritualul e numit “Noaptea Focurilor”, şi durează până la miezul nopţii şi chiar mai mult. In Moldova, Bucovina, ziua de Blagoveştenie era considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor şi plantelor - nu se puneau cloştile, se credea că din ouăle ouate in această zi nu ies pui sau ar putea ieşi cu două capete sau cu patru picioare; nu se semăna porumb, se opreau morile de apă ş.a.. In vest, însă, pomii erau altoiţi.

Ciobanii se urcau pe stogurile de fân și amenințau iarna cu topoarele, crezând că în felul acesta primăvara va sosi mai repede.

Femeile aprindeau focuri în fața casei, punând alături de foc o cofiță cu apă pentru ca îngerii păzitori să vină să se încălzească și să-și potolească setea.

Se scoteau și stupii de la iernat - erau trecuți pe deasupra unui foc, pentru purificare, se afumau și se stropeau cu agheasmă pentru a fi încărcați de fertilitate și de fecunditate și pentru a fi apărați de luarea manei.

Am descoperit şi o legendă (pe romaniaregional.ro). Cucul mascul, se zice, a descoperit ce ştia tot satul: că-i e necredincioasă perechea. Supărat, o părăseşte şi-i spune să-l caute, să-l strige, între Blagoveştenie şi Sânziene - şi ei nu-i mai tace gura de la echinocţiul de primăvară până la solstiţiul de vară.

In cântecele de dor şi jale cucul simbolizează nefericirea, despărţirea, singurătatea.

Suflecată pân’ la brâu

Conform calendarului pe care îl consult uneori (in ultimul timp cam des) pentru 18 martie, adică azi, se anunţă Ziua momentelor penibile. Momentele penibile sunt hazlii, mai ales când se întâmplă altora şi, in general, după trecerea timpului.

Am in minte o imagine pe care mi-e greu s-o uit - unele imagini sunt greu de uitat, dar nu-mi dau seama de ce; sigur, când e ceva extraordinar înţeleg, dar fleacurile nu înţeleg de ce, unele, nu le uit. Aşa este şi acum. De ani de zile am in memoria fotografică imaginea unei femei care a ieşit de la toaleta unui complex de agrement cu partea din spate a fustei agăţată in elasticul ciorapilor. E vorba despre fostul complex de agrement “Favorit” din Poiana Braşov unde, in tinereţe, semnam aproape zilnic condica. Într-o sâmbătă eram la etaj, unde erau mesele de biliard şi pentru că jucam prost biliard stăteam pe tuşă când jucau “profesioniştii”. Pe atunci nu fumam, aşa că-mi pierdeam timpul privind oamenii de la înîlţime. Şi-o văd pe această femeie, in rochie de seară, mergând mândră spre uşa restaurantului unde avea loc o nuntă (motivul pentru care eram la etaj, deasupra barului de zi). Am râs cu poftă, şi aşteptam să-i spună cineva şi ei! Clienţii îşi dădeau coate, se auzeau exclamaţii şi chicoteli. Nimeni nu-i spunea că are fundul expus. Am vrut să strig la ea, dar mi-a fost ruşine, mai ales că nu eram sigură că îşi dă seama că e vorba despre ea şi mai avea câţiva paşi până să intre in restaurant şi cine ştie câţi nuntaşi îi vedeau chiloţii până ajungea la masa ei. Am alergat pe scări in jos ca nebuna, printre oameni, şi-am ajuns-o când era cu mâna pe clanţa uşii. Abia am reuşit să-i spun despre ce-i vorba. Sărmana! S-a înroşit la faţă atât de puternic încât am crezut că face apoplexie. A dat din cap in semn de mulţumesc - cred - şi şi-a lăsat in jos poalele fustei.

Poate că acum, că am scris despre, să uit - mi se întâmplă, cam de regulă, ca după ce scriu despre unele să le uit.

Să nu vă imaginaţi că n-am avut parte de momente penibile! O-hooo! Amintesc doar una. Pe strada Republicii, o stradă comercială (să zicem) din centrul oraşului, la intrarea dinspre parcul Titulescu, între clădiri se formează curenţi puternici de aer, chiar dacă nu bate vântul, şi nu se simt. Nu ştiam, până când, într-o zi de vară, am trecut pe acolo îmbrăcată cu fustă cloş, lungă cât să imi acopere genunchii, din material mătăsos, uşor. Ce şi-au zis curenţii?! Hai s-o facem pe asta de baftă! Şi m-au făcut! Fusta s-a ridicat aşa cum se deschide o paraşută in cădere. Uimită, am tras in jos de poalele fustei, partea din spate s-a lipit automat de mine. Dă-i şi caută marginile, s-o las in jos şi in spate. Se ridica in părţi! Şi tot aşa. Îi zic prietenului de lângă mine, râzând: “Ajută-mă!” Şi el, de colo: “Ce să fac?” “Ţine de poalele fustei!” Dar n-a mai fost nevoie - am reuşit singură să înfăşor fusta in jurul picioarelor, in timp ce mă deplasam lângă peretele unei clădiri, să ies din raza de acţiune a curenţilor de aer. De atunci, nimeni nu m-a mai văzut îmbrăcată in fuste/rochii cloş făra să am o bluza lunga (sau o haină) care să oprească poalele fustelor să-şi facă de cap! 

Vă doresc să aveţi parte de cât mai puţine momente penibile! 

Urare de Mărţişor şi tradiţii legate de Babe

Sănătate vă doresc, bucurii şi veselie pentru voi şi cei dragi vouă!

La 1 martie, de Mărţişor, începe şirul de nouă zile al “Babelor” - in Ardeal se numesc Vântoase (fiinţe imaginare, având aspect de fete frumoase îmbrăcate în alb, ce apar numai noaptea şi fac rău, în special bărbaţilor). In Muntenia sunt 12 zile.

Legenda Babelor e legată de Baba Dochia, mama lui Dragobete (se zice) cea care aduce iarna şi care, in prima zi de martie, începe să îşi lepede cele 9/12 cojoace, semn că iarna a trecut şi vremea devine tot mai călduroasă. Babele reprezintă un nou început dar şi lupta dintre iarnă şi primăvară, când iarna nu se dă dusă - aşa explică tradiţia de ce vremea poate fi capricioasă la începutul lunii martie. Altă legendă spune că Dochia a fost fiica regelui Decebal, de care s-a îndrăgostit Traian, cuceritorul Daciei, şi pentru că ea nu voia să-i fie soţie a fugit in munţii Ceahlău cu oameni din poporul ei. Supărat, Traian ar fi cerut ajutorul zeului Zamolxis şi Dochia, şi cei care o însoţeau, au devenit stane de piatră. O altă versiune: Babele din folclorul românesc ar fi fost femei ştiutoare, iniţiate, specialiste in domeniul practicilor divinatorii. Mai sunt şi alte versiuni, dar nu le mai înşir.

Se spune că de e vreme frumoasă in Ziua Babei aleasă va fi un an bogat, in care totul va merge bine; dacă vremea e mai puţin frumoasă, cu ploaie, nori, vânt, cei care şi-au ales (au) acea zi vor fi mohorâţi, ca vremea din acea zi. Dacă in ziua aleasă ninge atunci anul va fi unul bogat, bun.

Ziua de 1 martie e numită şi “cap de primăvară” şi aşa cum va fi ziua vor fi primăvara şi vara; dacă e cald şi frumos, primăvara va fi frumoasă şi vara roditoare; dacă e vreme posomorâtă, primăvara nu va fi tocmai cald şi vara va fi schimbătoare.

Tradiţiile legate de babe diferă de la o regiune la alta. In Maramureş, de exemplu, Dochia se numeşte Odochia; se obişnuieşte ca in primele zile din luna martie să se bată uşile, pentru ca iarna să iasă din casă şi să lase loc unui anotimp cu temperaturi blânde. Un alt obicei este cel al “botezului” babei alese - sunt rebotezaţi copiii bolnavi cu alt nume pentru ca răul să nu-i mai găsească.

Alte tradiţii şi superstiţii legate de zilele Babelor:

Mamele de oieri trebuie să facă o turtă de porumb sau de grâu pentru ca turmele fiilor să fie protejate şi ferite de pericole.

Ouăle găinilor ar trebui lăsate in cuibare in aceste zile pentru ca găinile să aibă spor tot anul.

In 9 martie nu se aruncă gunoiul din casă pentru a nu se înmulţi bolile şi necazurile.

Se mai crede că vremea din ziua unei Babe anume arată caracterul, temperamentul, sufletul celei care a ales-o. In ultimul timp, unii au început să aleagă trei zile: una pentru trecut, una pentru prezent şi una pentru viitor (nu văd deloc sensul acestei “tradiţii” - trecutul e cunoscut, prezentul la fel; hm! poate vor să înţeleagă trecutul şi prezentul).

In trecut, ziua Babei Dochia se respecta la modul serios, pentru ca frigul să nu aducă pagube câmpului şi anul să fie unul bogat; se mai credea că Baba Dochia are puterea de a feri de înec şi de a îngrăşa vitele.

**

Se spune că după zilele schimbătoare ale Babei Dochia urmează nouă zile, mult mai blânde, numite “Zilele Moşilor”. Religios, ultima zi a babelor (9 martie) coincide cu prima zi a Moşilor, când creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe cei 40 de mucenici din Sevastia (cei 40 de Sfinţi Mucenici - Măcinicii). Exista credinţa că Baba Dochia şi-a luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de Biserică pe 1 martie.

Dochia carpatică e o divinitate precreştină, agrară şi maternă, ajunsă la vârsta senectuţii - căreia românii îi spun babă cloanţă, urâtă şi rea - cu limbaj licenţios care-şi pune nora la grele încercări, se ceartă cu ciobanii. Moartea Dochiei în ziua echinocţiului de primăvară (9 Martie după calendarul iulian, 21 Martie după cel gregorian), simbolizează moartea anului vechi şi renaşterea anului nou agrar.

Alegerea Babei

Conform tradiţiei fiecare femeie îşi alege o “babă a ei” între 1 şi 9 martie (acum am aflat că numai femeile aleg o “babă”). Ziua poate fi aleasă după dorinţă sau conform zilei de naştere (cum se obişnuieşte/se obişnuia in unele zone din Moldova); pentru cele născute între 1 şi 9 a oricărei luni e clar; celelalte trebuie să facă suma celor două cifre ale zilei de naştere - de exemplu, cea născută într-o zi de 23 va alege ca “babă” ziua de 5 martie (2+3=5); cea născută in 29 va alege ziua de 2 martie: 2+9=11 şi mai departe 1+1=2 (dacă e in Muntenia alege ziua de 11).

Pesah Sameah!

Pentru toti aceia care sărbătoresc

Pesah Sameah!

Azi, vineri, 30 martie, începe Paştele evreiesc, care durează opt zile.

Sărbătoarea  a început după apusul soarelui, la apariția primei stele pe cer, cu o rugăciune și masa specială, Seder. Pe farfuria fiecarui mesean se află un ou, pătrunjel, hrean, un cartof, un os de miel, astfel aranjate încât să nu se uite că poporul evreu a fost sclav. Primul ou care se mănâncă la această masă este împărţit întregii familii, ca simbol al unităţii.

Caracteristică pentru această sărbătoare este interdicția de a folosi aluat dospit și toate produsele obţinute prin fermentarea cerealelor, inclusiv berea, borșul de tărâțe și băuturile distilate (vodcă, whisky), denumite generic Hameț. Produsele Hameț rămase după “curăţenia generală dinaintea sărbătorii” pot fi oferite prietenilor şi vecinilor care nu sărbătoresc, dacă nu se consumă înainte de începerea sărbătorii; sau se vând in mod simbolic unui neevreu, dacă rămân in casă - rabinul fiind împuternicit cu perfectarea acestui aranjament.

In această perioadă evreii înlocuiesc pâinea cu matza, azima făcută doar cu apă, făină și sare, nedospită. Este pâinea sărăciei, care amintește robia din Egipt.

Pesah este sărbătoarea religioasă a poporului Israel, care simbolizează eliberarea din robia egipteană şi ieşirea din Egipt a fiilor lui Israel conduşi de Moise, şi cei 40 de ani de peregrinare prin deşert.

Sărbătoarea se va încheia în seara de 7 aprilie, cu o rugăciune de pomenire a morţilor.

In primele două și ultimele două zile de Pesah este interzis să se aprindă focul şi să se efectueze diferite munci, în timp ce zilele de mijloc sunt considerate de semisărbătoare și este permisă utilizarea banilor, efectuarea de cumpărături, şi gătitul.
Nu toţi evreii ţin cont de toate regulile. :)