Sfântul Apostol Andrei si Ziua Lupului

În fiecare an, la 30 noiembrie, creștinii sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei.

În anul 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României, iar în 2001 ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei a devenit sărbătoare bisericească națională.

Sărbătoarea Sfântului Andrei a fost suprapusă unei sărbători precreștine.

Cine este Sfântul Apostol Andrei

Andrei s-a născut în Betsaida, Galileea, pe țărmul Lacului Ghenizaret, la nord de Israel; era fratele lui Simon Petru și amândoi erau pescari, precum tatăl lor. Sfântul Andrei a fost primul Apostol care a răspuns chemării lui Isus Hristos la propovăduirea Evangheliei, motiv pentru care e numit Cel dintâi chemat.

Sfântul Andrei Apostolul lupilor

Istoric, dovezile privind trecerea Apostolului Andrei prin zona țării noastre sunt sărace, dar tradiția a păstrat amintirea acestei treceri in colinde, legende și obiceiuri populare. Dacii își spuneau "lupi", de aici Apostolul lupilor.

Tradiția spune că un lup a stat alături de daci la căderea cetății Sarmisegetuza, in timpul asediului romanilor. Acest lup l-ar fi ajutat pe Sfântul Andrei să-și găsească adăpost într-o peșteră din Dobrogea.

Peștera in care se presupune că a trăit Apostolul Andrei când a propovăduit Evanghelia în zonă se află la câțiva kilometri de localitatea Ion Corvin din județul Constanța. În anul 1944 peștera a fost transformată în biserică, la inițiativa Episcopului Tomisului de atunci (doxologia.ro)

Înaintașii credeau că în noaptea dintre 29 și 30 noiembrie se adună lupii în haite și Sfântul Andrei îi hrănește pentru a nu face rău oamenilor și animalelor din gospodării. În tradiții și obiceiuri, numele acestui Apostol apare mai întotdeauna legat de cel al lupilor, de aici Ziua Lupului și în 30 noiembrie.

Superstiții de Sfântul Andrei

Superstițiile există de când există omul și în cazul tuturor sărbătorilor sunt mai multe sau mai puține așa că nici sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei nu face excepție.

Pe lângă superstițiile generale, referitoare la alungarea spiritelor rele, interdicția de a munci și altele, există și unele superstiții "de dragoste".

Acestea fiind scrise - se putea și fără 😊 - doresc celor care au prenumele acestui Apostol: 

Sănătate, bucurii și toate celelalte de bine!

Sursa foto: https://pixabay.com/users/stine86engel-11826059/

Postare programată

Haosul nu moare niciodata. 9 noiembrie

Ziua internațională (amuzantă) haosul nu moare niciodată e marcată pentru ziua de 9 noiembrie. Cine și când a inventat aceasta zi nu se știe.

Toți oamenii ar trebui să sărbătorească haosul pentru că nu e specific unei anumite regiuni sau unui anume tip de persoană, ci face parte din condiția umană.

De ce ar sărbători cineva faptul că haosul nu moare?! Simplu: e amuzant. Practic, fiecare om încearcă să îmbrățișeze haosul lumii in care trăiește. Haosul nu e, neapărat, ceva rău.

Probabil că nu există o modalitate de a scăpa de nebunia cotidiană de care avem parte în viață așa că, in loc să fugim (să ne retragem din lume precum sihaștrii) mai bine căutăm moduri de a-l tempera și chiar de a-l face amuzant.

Există o mulțime de zile dedicate eliberării de stres, calmului, relaxării in general: zile legale de odihnă, zile libere cu ocazia diferitelor sărbători, concedii de odihnă, vacanțe etc. și existența acestor "zile de pauză" pornește de la ideea că oamenii sunt in mare parte ocupați, prea agitați, prea grăbiți și au nevoie să ia o pauză pentru o perioadă, dar nu funcționează! Toată lumea pare a fi mereu ocupată, tot timpul (chiar și zilele de repaus amintite mai sus) și nimic nu pare a fi vreodată simplu sau liniștit.

Haosul nu moare niciodată e o sărbătoare inventată pentru a încuraja oamenii să realizeze că haosul face parte din viață și asta nu se va schimba niciodată. De ce ne-ar deranja haosul?! Când ne deranjează, însă, ar trebui să fie simplu: respirăm adânc și renunțăm la ceea ce creează haos în viața noastră - azi ar fi o zi potrivită pentru asta (ce bine ar fi să fie simplu de făcut așa cum e de scris).

Moduri de a sărbători ziua haosul nu moare niciodată

Ia o pauză de la haosul cotidian. Nu aștepta timpul potrivit pentru această pauză pentru că niciodată nu va fi "momentul potrivit pentru o pauză" așa că ia-o acum, pauza.

Îți rezervi ziua numai pentru tine și faci lucruri care te ajută să scapi de stres (stresul e o formă de haos, aș zice).

Să nu faci altceva decât să citești, să vizionezi filme (eventual, ceva cu Apocalipsa) - sau și una și alta - sau să te uiți la pereți și să croșetezi clătite.

Pur și simplu dormi în mijlocul zilei! Pentru că haosul nu moare niciodată poate aștepta o zi ca să te deranjeze mai apoi.

Teoria haosului

E o teorie similară "efectului fluturelui". Teoria sugerează că până și evenimentele aparent aleatorii, cum ar fi dezastrele naturale, au tipare subiacente care le definesc.

Matematicianul James A. Yorke a inventat sintagma "teoria haosului", pornind de la "efectul fluturelui" al lui Edward Norton Lorenz (matematician și meteorolog).

Ce este haosul

Haosul e o stare de dezordine sau confuzie și poate apărea în orice aspect al existenței umane. Haosul a existat înainte de a se găsi un cuvânt - și o definiție - pentru el.

In dicționarul explicativ haosul e explicat astfel: 1. Stare de neorganizare in care presupuneau anticii că se afla materia înainte de apariția universului cunoscut de om. 2. (Fig.) Neorânduială, neorganizare, dezordine.

Conform mitului genezei lumii la greci, Chaos e prima divinitate care a apărut și care reprezintă personificarea haosului primordial, dinaintea genezei și a instaurării ordinii (zeu al spațiului gol de la începutul timpului) - haosul a existat înaintea universului și e parte integrantă din viață.

Haosul e subiectiv și e diferit de la om la om. Pentru unii, haosul e traficul aglomerat, pentru alții haos e o întâlnire cu rudele, pentru alții e dezordinea din casă, pentru alții e un program de lucru încărcat care trebuie echilibrat cu treburile casnice și responsabilitățile familiale și tot așa.

Haosul e inevitabil. Sigur, putem încetini ritmul, putem lua o pauză în care să fim numai cu noi, dar nu putem opri haosul din viață.

O adevărată mișcare de îngrijire personală a luat avânt in ultimul timp și e bazată, in principal, pe comercializarea de produse "de relaxare", diverse ghiduri, muzică etc. Dar haosul nu se oprește după ce îți scoți masca de "întinerire" sau după ce ieși dintr-o baie parfumată. 

Haosul poate fi pozitiv sau negativ, in funcție de reacția fiecăruia. Ne poate împinge să acționăm nebunește sau pur și simplu să facem un program dacă nu ne descurcăm in haos. Poate avea efecte negative, desigur, dar e in funcție de alegerea fiecăruia.

Nu e un secret cum te poți bucura de viață cu tot haosul ei: accepți dezordinea și o înfrunți.

Haosul, fiind parte integrantă din viață, merită sărbătorit. Nu?!

Sursa foto (generată AI): https://pixabay.com/users/dancperl-31597847/

Postare programată

Arhanghelii Mihail, Gabriel și alții in filme

Azi, de sărbătoarea sfinților Mihail și Gavriil, să nu fii zgârcit și să nu te cerți - ideal ar fi ca în fiecare zi să nu fim zgârciți și să nu ne certăm; e bine și măcar o zi din an.

Sănătate și mult bine celor care au numele Gabriel și/sau Mihail!

Cine sunt arhanghelii Gabriel și Mihail

Arhanghelii nu sunt persoane canonizate după trecerea la cele veșnice, ci sunt recunoscuți ca îngeri.

Arhanghelul Gavriil e considerat mesagerul veștilor bune pentru că el a vestit lui Ioachim și Anei nașterea Fecioarei Maria. Tot el o vestește pe Fecioara Maria despre nașterea lui Isus.

Arhanghelul Gabriel (Gavril sau Gavriil) e mesagerul Domnului, dar și cel care ține piept demonilor și răului.

Arhanghelul Mihail transmite rugăciunile pe care oamenii le adresează Tatălui ceresc; e primul dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Este considerat conducătorul oștilor cerești. Tot el e cel care a călăuzit pe Lot, cu familia lui, la ieșirea din Sodoma; a scos din cuptor pe cei trei tineri din Babilon; l-a sprijinit în luptă pe Ghedeon, eliberează din închisoare pe Apostolul Petru. Conform scripturii, toți morții vor ieși din morminte la glasul trâmbiței arhanghelului Mihail.

În tradiția populară se spune că arhanghelii Gabriel și Mihail veghează trecerea sufletului din lumea aceasta în lumea cealaltă.

Arhanghel înseamnă "cel dintâi dintre îngeri", iar înger înseamnă "vestitor", pentru că e cel care face cunoscută oamenilor voia Domnului.

Câteva titluri de filme/seriale cu arhangheli și îngeri

Nu m-a interesat în mod deosebit să rețin titlul filmelor văzute și, in ultimul timp, nu-mi mai amintesc din filmele văzute decât ideea centrală.

Despre două filme cu îngeri am scris mai pe larg, cu ocazia trecutelor întâlniri săptămânale la Clubul cinefililor: Wings of Desires(1987) și City of Angels (1998) - primul mi-a plăcut foarte mult.

Filmul Michael (1996), cu John Travolta, e o comedie fantastică. Arhanghelul Mihail a fost trimis pe Pământ să rezolve una, alta.

The Prophecy II (1998) e al doilea din seria de filme pe temă, dar nu sunt sigură că le-am văzut și pe celelalte. Arhanghelul Gabriel (Christopher Walken) nemulțumit că Dumnezeu acordă o prea mare atenție oamenilor se hotărăște să omoare îngeri, să distrugă lumea.

In filmul Constantine I (2005), cu Keanu Reeves in rolul lui John Constantine, un personaj care are capacitatea de a recunoaște îngerii și demonii care au aspect uman și trăiesc printre oameni; rolul arhanghelului Gabriel îl are o actriță - nu m-a încântat ideea, dar a fost ok pentru că are, in film, aspect androgin. Filmul Constantine II nu am avut ocazia să-l văd.

Gabriel (2007) e un film australian. Arhanghelul Gabriel luptă pentru a scăpa purgatoriul de îngerii căzuți și pentru a salva sufletele captive acolo. Efectele speciale sunt reușite, dar filmul nu m-a încântat in mod deosebit.

Legion (2010) e un film slab cotat pe IMDb, dar mi-a plăcut ideea filmului (mai puțin unele scene sângeroase menite, probabil, să califice filmul și la genul "groază"). În film se înfruntă arhanghelul Mihail cu arhanghelul Gabriel - motivul înfruntării mi s-a părut original.

Eu sunt Gabriel (2012). Un orășel din Texas in care seceta durează de câțiva ani, economia e pe butuci și oamenii au cam ajuns la disperare. Un cuplu întâlnește, in pustietate, un copil; cei doi îl iau cu ei, sperând că îl pot ajuta - din acea zi începe o serie de miracole.

Serialul Supranatural (2005 - 2020) mi s-a părut unul reușit. Doi frați vânează demoni și alte creaturi care fac rău oamenilor. Uneori sunt ajutați de îngeri și/sau arhangheli (unul dintre aceștia fiind Castiel).

Din serialul Lucifer (2016 - 2021) am văzut numai primul sezon, din șase. Lucifer (Tom Ellis) s-a săturat să aibă grijă de iad și s-a hotărât să petreacă timp pe Pământ, să-i înțeleagă mai bine pe oameni. S-a stabilit în Los Angeles, ca proprietar al unui local de noapte.

Serialul Good Omens (2019 - 2025) mi s-a părut simpatic, promițător, dar apoi... am realizat că arhanghelii Michael și Uriel sunt personificați de actrițe și am fost dezamăgită așa că am renunțat - nu mi s-au părut potrivite cele două.

Mai sunt și altele pe care le-am văzut, dar nu am reușit să le aflu titlul.

Sursa foto (generată AI): https://pixabay.com/users/maxefex-5447583/

Postare programată

Noaptea Sfântului Andrei

Un poem de Vasile Alecsandri, în care e descrisă această înfricoșătoare noapte:

Iată-l, iată Satan vine

Răzbătând prin verzi lumine,

Pe-un fulger strălucitor.

Umbre, stafii despletite,

Cucuveici, Iele zburlite,

Și Rusaliile pocite

Îl urmează ca un nor.

Voi cu suflete curate

Cu credinți nestrămutate,

Oameni buni, femei, copii,

Voi creștinelor popoare,

Faceți cruci mântuitoare,

Căci e noaptea-ngrozitoare,

Noaptea Sfântului Andrei...

Strigă-atunci un glas ceresc.

Și pe loc cad în morminte

Păcătoasele-oseminte.

Iar pe zidurile sfinte

Trece-un foc dumnezeiesc!

(poem copiat de aici: https://azm.gov.ro/datini-tradițîi-și-obiceiuri-românești-în-luna-noiembrie/)

LA MULȚI ANI, DE SFÂNTUL ANDREI!

Numele Andrei este de origine grecească: Andreas, în legătură cu andreia - bărbăție, îndrăzneală (de la aner, andros - bărbat).

Scrierile bisericești arată că Andrei (unul dintre apostolii lui Isus și frate cu Sfântul Petru) este denumit „Cel întâi chemat” care s-a alăturat Mântuitorului, după ce l-a părăsit pe Ioan Botezătorul. Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia. Nu se cunoaște cu exactitate anul morții sale, se presupune că ar fi fost în timpul uneia dintre persecuțiile lui Nero (54-68) sau Domițian (81-96). Potrivit tradiției, a fost răstignit pe o cruce în formă de "X".

Legendele spun că Sfântul Andrei a fost trimis să propovăduiască pe „tărâmurile lupilor” și, pe tot parcursul înspre sanctuarele dacice, a fost însoțit și călăuzit de Marele Lup Alb. Nu se știe când a ajuns Apostolul Andrei în teritoriile de la Dunăre, dar se sugerează că a intrat în Scythia Minor la un început de iarnă, pentru că sărbătoarea numelui său e înscrisă în calendar în ultima zi a lunii noiembrie iar luna decembrie se numește și Undrea.

Pentru că trecerea de la toamnă la iarnă pare a fi sezonul favorit al lupilor, Sfântul Andrei a devenit și patronul acestora. În noaptea de 30 noiembrie, lupii se adună iar Sfântul Andrei împarte fiecăruia prada pentru iarna care tocmai începe.

In tradiția populară, ziua se mai numește ”Gădinețul Șchiop” sau ”Ziua Lupului” - trebuia respectată prin odihnă, căci celui care lucra ”îi stricau lupii vitele și mai ales oile și caprele”.

Această zi, se spune, e singura zi din an în care lupul își vede coada - își poate răsuci gâtul, care de obicei e țeapăn, iar la vânătoare este foarte agil.

Ajunul Sfântului Andrei (Andreiu’ cap de iarnă, cum îl numesc bucovinenii) este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică, este cumpăna anotimpurilor, când se crede că hotarul dintre lumea viilor și a morților este foarte penetrabil, iar strămoșii mitici se reîntorc pe Pământ, sub forma diferiților strigoi sau a unor animale totemice. Andreiu' cap de iarnă permite interferența planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "mințile oamenilor" și "rodul livezilor".

Toate cele de mai sus erau primejdii pentru oameni și foloseau pentru apărare agheasmă, smirnă, tămâie, leuștean și mai ales usturoi; usturoiul pune pe fugă toate ființele malefice. Ușile și ferestrele caselor, grajdurilor, cotețelor erau unse cu usturoi pisat pentru a feri oamenii și animalele de a fi posedate de duhurile rele. Tot în ajun, noaptea, se desfășoară „păzitul usturoiului” - fete și flăcăi veghează și petrec pentru a înzestra usturoiul cu puterile necesare îndepărtării primejdiilor.

Imagine de Comfreak de la Pixabay

Calendar de noiembrie

Din latină, novem înseamnă nouă – adică, a noua lună în calendarul roman. În calendarul gregorian, însă, e a unsprezecea lună și are 30 de zile (noaptea are 14 ore). Noiembrie începe în aceeași zi a săptămânii ca luna martie și ca februarie cu excepția anilor bisecți.

Luna noiembrie este la granița dintre iarnă și toamnă; îmbătrânirea timpului calendaristic e marcată prin sărbători precreștine (dedicate lupilor, strigoilor – pentru apărare contra acestora) dar și prin sărbători creștine.

În folclor, luna noiembrie se numește Brumar, Brumarul Mare sau Promorar pentru că în această perioadă se intensifică bruma și chiciura. Dacă vremea e frumoasă se plantează copăcei sau se sapă gropi pentru cei care urmează a fi plantați primăvara; este îngropată via pentru a o proteja de ger; trunchiurile copacilor se spoiesc cu var pentru ca iepurii să nu le distrugă scoarța; mustul începe să se transforme în vin (de unde și numele de Vinar pentru luna noiembrie).

Sărbători religioase în noiembrie

8 noiembrie – Soborul Sfinților Mihail și Gavriil. Sărbătorirea acestora face trecerea de la venerarea sfinților și moaștelor la cultul îngerilor. Mihail și Gabriel (Gavriil) sunt arhangheli amintiți în Biblie. Sărbătoarea datează din secolul al V-lea.

Sfântul Arhanghel Mihail este conducătorul oștilor cerești-îngerești; în iconografie este reprezentat în haine de ostaș, având în mână o sabie de foc. El are menirea de-a face dreptatea să biruiască în istoria mântuirii. În momentul căderii unor îngeri a strigat: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!” restabilind ordinea. Este unul dintre cei care au vestit lui Lot pieirea Sodomei și Gomorei. Potrivit tradiției, la judecata de la sfârșitul acestei lumi morții vor învia la sunetul trâmbiței sale. Se spune că el poartă cheile raiului, e un aprig luptător împotriva diavolului, veghează la capul bolnavilor – dacă le e sortit să moară – sau la picioarele lor – dacă le e dat să trăiască; stăpânește văzduhul, alături de proorocul Ilie; ține ciuma în frâu, precum Sfântul Haralambie.

Sfântul Arhanghel Gavriil (Gabriel) a vestit că Fiul lui Dumnezeu se va întrupa din Fecioara Maria pentru mântuirea neamului omenesc; a vestit și nașterea celui mai important prooroc: Sfântul Ioan Botezătorul; a deslușit proorocului Daniel viziunile și a vestit nașterea Fecioarei Maria. Se spune că el a înlăturat piatra de la intrarea mormântului Mântuitorului și a stat deasupra ei. Este purtătorul veștii milei lui Dumnezeu pentru oameni. În iconografie apare în veșminte sacerdotale având în mână un crin (semn al veștii celei bune: nașterea lui Hristos; simbol al purității, bucuriei și binecuvântării) sau o sferă cu însemnele lui Hristos, arătând că este mesagerul mântuirii oamenilor.

Sfinții Mihail și Gavriil sunt patronii Jandarmeriei Române. Cei doi arhangheli, conducători ai oștilor cerești, sunt simboluri ale luptei împotriva răului. Arhanghelii asistă și la judecata de apoi, ard păcatele adunate de patimile omenești firești și purifică, prin post, conștiințele.

Tradiții și superstițîi de Mihail și Gavriil

În ajunul acestei sărbători se împarte de pomană pentru sufletele morților – ofrandele acestea se numesc, popular, „Moșii de Arhangheli”. Se aprind lumânări pentru vii și pentru cei decedați fără lumânare sau dispăruți în împrejurări năprasnice.

În unele zone din Transilvania există obiceiul de a coace „turta areților” (areți = berbeci despărțiți de oi); în această zi berbecii sunt eliberați între oi și turta (din grâu sau porumb) se aruncă între oi – dacă turtă cade cu față în sus, oilor le va merge bine când vor făta, iar dacă va cădea invers oilor nu le va merge bine.

Oamenii mai credeau că cine lucrează în această zi se va chinui în ceasul morții până la ieșirea sufletului.

Se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai în viața de apoi.

21 noiembrie – Intrarea în biserica a Maicii Domnului; e comemorată aducerea Fecioarei Maria la Templu – sfinții Ioachim și Ana, părinții ei, o aduc. Arhiereul Zaharia a închinat-o pe Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt din Templu, unde arhiereul intră doar o dată pe an – Fecioara Maria a stat 12 ani. În această zi se fac pomeni pentru morți; se prinde o lumânare pentru cei care au murit fără.

În tradiția populară, Sărbătoarea e cunoscută și ca Sărbătoarea Luminii, Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia.

Superstiții de Ovidenie

Dacă în această zi va fi senin, vara va fi secetoasă, dacă va fi înnorat, peste an vor fi epidemii.

În această noapte se deschid cerurile și vorbesc animalele. Se crede că strigoii circulă liber și, pentru a-și proteja gospodăriile și vitele, oamenii ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, vatra și cuptorul care comunicau, prin horn, cu exteriorul; era interzisă orice activitate de prelucrare a lânii și pieilor de animale pentru a proteja vitele împotriva animalelor sălbatice.

Se fac farmece și descântece, se află ursita și se pot face previziuni despre vreme.

30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei.

Mai sunt și alte sărbători în noiembrie, dar de importanță mai mică, în conformitate cu afirmațiile clericilor, sărbători care, probabil, țin mai mult de tradiția populară:

1 noiembrie – Vracevul sau praznicul Sfinților Damian și Cosma, doctori fără arginți. Acești sfinți sunt prăznuiți și în luna iulie. „Vracevul” ar fi cuvânt slavon, care se traduce prin „a vindeca”. Cei doi sunt născuți din tată păgân și mamă creștină și sunt numiți doctori pentru că vindecau prin puterea credinței în Hristos, motiv pentru care nici nu luau bani de la pacienți (nu era cinstit să ceară bani pentru un har ce le-a fost dăruit de divinitate pentru „a face lucrarea” acesteia – ei erau doar „uneltele” divinității). O legendă spune că Damian a cerut trei ouă de la o femeie care a fost vindecată și pentru acest gest a cerut să nu fie îngropat alături de fratele sau, dar divinitatea a intervenit și cei doi au fost îngropați împreună.

11 noiembrie – Sărbătoarea tâlharilor sau Sfântul Mina. Acest sfânt s-a născut în prima jumătate a secolului al III-lea; a rămas orfan în copilărie. Ajunge soldat în armata imperială dar când Dioclețian (în 303) a emis primul edict de persecutare a creștinilor părăsește armata și se retrage în deșert, unde va duce o viață ascetică; aici îl întâlnește pe Sfântul Macarie Egipteanul care-i spune că locul lui e în mulțime, pentru ca oamenii să ia aminte la cuvintele și faptele sale. Când, la o sărbătoare în cinstea zeilor, declară că este creștin este luat de soldați și dus înaintea prefectului; pentru că a refuzat să se lepede de credința în Hristos este decapitat.

Datorită unei minuni săvârșite, creștinii văd în Sfântul Mina și un ocrotitor al celor păgubiți (oamenii merg la biserică și aprind lumânările la capătul celălalt pentru ca lucrurile pierdute să se „întoarcă”, dar și dragostea. Sfântul îi ajută pe cei nedreptățiți în procese, pe cei care au fost înșelați, pe cei care au pierdut ceva, dar este și cel care îi apară pe călători de hoți.

Înainte de creștinism, ziua se numea „a tâlharilor” – strămoșii invocau divinitatea pentru a-i scăpa de răufăcători, să recupereze lucrurile furate, iar fetele se rugau pentru măritiș. Instaurându-se creștinismul, oamenii mergeau la biserică în ziua de 11 noiembrie și se rugau, acum, Sfântului Mina pentru a recupera paguba. Lumânările erau puse cu capul în jos, „ca să se întoarcă spre casele lor inimile voitorilor de rău așa cum a fost întoarsă lumânarea”. Se zice că tâlharii se feresc să facă nelegiuiri în această zi.

14 noiembrie – Filipii de toamnă și Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Sfântul Apostolul Filip, originar din Betsaida Galileii, este cel de-al treilea chemat la misiune de Isus.

În 10 noiembrie încep „Filipii de toamnă”, care durează șapte zile: unii sunt celebrați înainte de postul Crăciunului, ceilalți în post. Legenda spune că Filipii au fost apostoli aruncați într-o groapă cu lupi și au scăpat nevătămați prin credință.

În anul bisericesc Postul Crăciunului este primul, iar în anul civil este ultimul, și durează 40 de zile, până în 24 decembrie.

Primele mențiuni despre acest post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei. Postul de 40 de zile a fost hotărât în Sinodul local din Constantinopol (1166) – până în acel moment creștinii posteau diferit: unii șapte zile, alții șase săptămâni. Postul amintește de postul patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, de postul lui Moise pe Muntele Sinai.

După terminarea muncilor agricole, mai ales după Lăsatul Secului de Crăciun, începea sezonul șezătorilor – șezătoarea era singura adunare în care oamenii se veseleau în Postul Crăciunului. În seri de zi lucrătoare aveau loc întâlniri – anunțate din timp - cu scop de lucru și distracție. În zilele de sărbătoare și duminică nu se organizau șezători. Femeile torceau, în general, și discutau despre una-alta, spuneau ghicitori, cântau balade, tinerele învățau chestiuni practice și spirituale. La un moment dat soseau flăcăii, cu muzică, și se dansa.

**

Tradiții și superstiții în luna noiembrie

Zile dedicate internațional

1 noiembrie – Ziua internațională a statului degeaba; ♦ 4 noiembrie – Ziua bunului-simț; ♦ 6 noiembrie – Ziua internațională împotriva exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (ONU, din 2001); ♦ 9 noiembrie - Ziua „haosul nu moare niciodată”; Ziua Internațională Împotriva Fascismului și Antisemitismului; ♦ 10 noiembrie – Ziua internațională a Tineretului; Ziua Internațională a Științei ♦ 13 noiembrie – Ziua mondială a bunăvoinței / amabilității; Ziua Internațională a Nevăzătorilor; ♦ 14 noiembrie – Ziua mondială a diabetului; ♦ 16 noiembrie – Ziua mondială a Filosofiei (ONU, din 2002); Ziua internațională a toleranței (ONU pentru Cultură și Știință, din 1996); ♦ 18 noiembrie – Ziua telefoanelor fixe vechi; ♦ 19 noiembrie – Ziua mondială a comemorării victimelor accidentelor rutiere (oficială ONU; dată variabilă: a treia duminică din noiembrie); ♦ 20 noiembrie – Ziua Mondială a Drepturilor Copilului; ♦ 21 noiembrie – Ziua mondială a salutului (Brian și Michael McCormack, din 1973); Ziua mondială a televiziunii (ONU, din 1997); ♦ 25 noiembrie – Ziua mondială pentru eliminarea violenței asupra femeii (oficială ONU); ♦ 28 noiembrie – Ziua planetei roșii: Marte (NASA, din 1964); ♦ 29 noiembrie – Ziua mondială a solidarității cu poporul palestinian (ONU, din 1977); ♦ 30 noiembrie – Ziua securității computerelor (funny, din 1988); Ziua Mondială Împotriva Pedepsei cu Moartea.

Ziua Lupului. Sfântul Andrei

Ziua sfântului Andrei (ocrotitorul românilor) – apostolul despre care se presupune că ar fi propovăduit creștinismul în Dacia – se suprapune sărbătoririi unei (presupuse) divinități geto-dacice: Sântandrei, personificare a lupului.

Legendele despre misiunea de creștinare a Sfântului Andrei spun că acesta a fost trimis pe „tărâmurile lupilor”, unde a fost călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb (asociat lui Zamolxe). Deși tradițiile populare cu privire la călătoria apostolului Andrei sunt bogate nu există dovezi clare care să ateste că acesta ar fi trecut Dunărea. Lupul este considerat simbol al dacilor și unele legende spun că Marele Lup Alb, căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.

Multe tradiții populare stabilesc o legătură între sfântul Andrei și lupi, acesta ar fi avut darul de a vindeca răni și, prin rugăciuni, „lega gura lupilor” pentru a apăra oamenii și vitele lor. Există mai multe superstiții despre lupi, în mitologia românească.

Ziua în care e celebrat sfântul Andrei ar fi fost cea a intrării în Anul Nou dacic care cuprinde, printre altele ideea morții simbolice a divinității adorate, Bocetul Andreiului, ospețe nocturne (Noaptea strigoilor sau păzitul usturoiului), excese de mâncare, băutură, distracție. Această noapte (29/30 noiembrie) este și un sabat al lupilor, nu doar al strigoilor. Există credința că în această noapte se deschid mormintele, se întorc spiritele animalelor, animalele vorbesc (e în pericol de moarte cel care ascultă ce își spun), se prind farmecele și vrăjitoriile – în special cele de aflare a ursitei (Ion Ghinoiu, etnolog, în „Dicționar de Mitologie română”, Ed. Univers Enciclopedic Gold, 2013). Ființele supranaturale se întâlnesc în locuri tainice, unde joacă, își măsoară puterile și își aleg conducătorul. „În teribila zi de 30 noiembrie, ziua Sfântului Andrei, lupul îşi poate îndoi gâtul ţeapăn, devenind mai sprinten, prada nemaiavând nici o scăpare. Nici un alt moment al anului nu era atât de favorabil transformării oamenilor în pricolici, fiinţe cu înfăţişare de lupi sau câini. De aceea, usturoiul păzit înspre Sfântul Andrei e bun de purtat când omul pleacă la drum lung sau la negustorie” (Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, 1913). Spiritele malefice ale celor decedați au puteri sporite în noaptea aceasta. Este un moment bun pentru a se lua măsuri împotriva duhurilor rele, dar și pentru practicile magice de aflare a ursitei. Fata de măritat prepara o turtiță subțire din făină de grâu, foarte sărată (Turtucă de Andrei) , o cocea pe plita sobei și o mânca înainte de culcare; cel care venea în vis să-i aducă apă pentru potolirea setei urmă să-i fie soț (tânărul era visat numai dacă măritișul urma să aibă loc curând după perioada postului).

*

Păzitul usturoiului se face în mai multe feluri, în funcție de zonă, probabil. Un mod este următorul: în seara de 29 noiembrie se adună la o casă mai mulți flăcăi și fete; pe masă se pun mai multe căciuli de usturoi, în jurul cărora se pune tămâie, smirnă și câteva lumânări de la Paști, aprinse. Mai apoi se pun pe masă diferite feluri de mâncare, iar tinerii petrec până în zori de zi. Fetele își împart între ele usturoiul și a doua zi îl duc la biserică pentru a fi sfințit (se păstrează usturoiul ca leac – când vitele sunt bolnave li se dă mujdei în borș ori vin și le trece). Usturoiul păzit va fi semănat primăvară.

Sănătate și bucurii celor sărbătoriți azi!

Image by DarkmoonArt_de from Pixabay

Mituri și fapte despre Halloween (II)

Printre miturile care circulă in legătură cu Halloween mai sunt:

Lame de ras în merele glazurate, puse de oameni răi. E cel mai asociat mit cu sărbătoarea: teama că unii introduc ace sau lame în produsele pe care le oferă copiilor. Centrele medicale și secțiile de poliție au ajuns să ofere radiografii gratuite pentru produsele oferite/primite de Halloween. Folcloristul Rick Santino, de la Universitatea Bowling Green State, a scris pe larg despre Halloween și a căutat să afle de unde spaima cu lamelele de ras în mere. A constatat că în New Jersey, pe la sfârșitul anilor 1960, ar fi fost mai multe astfel de cazuri, ceea ce a condus la o lege (în 1968) care prevedea pedeapsa cu închisoarea pentru cei care erau prinși că pun lame de ras în mere. Câțiva ani mai târziu, jurnaliștii au mers “pe fir” și au constat că toate rapoartele despre lame și ace in mere erau farse făcute de “victime” sau de prietenii lor.

Droguri în dulciuri - e un alt mit legat de Halloween. Pe la începutul anilor 1980 au început să circule rapoarte privind unii indivizi care distribuiau copiilor autocolante îmbibate cu LSD (un drog halucinogen). Într-o scrisoare deschisă adresată către “The New York Times” de un folclorist (Jan Harold Brunvand) de la Universitatea din Utah acesta a arătat confuzia pe care au făcut-o polițiștii în anii 1980 în legătură cu “autocolantele”, acestea fiind, de fapt, niște coli din hârtie absorbantă/ sugative (de regulă decorate și perforate) care conțin pătrățele numite file, fiecare pătrat (blotter) conținând între 30-100 µg de LSD; de regulă, pătrățelul absorbant se mestecă și se înghite. Cu toate acestea, departamentele de poliție și comitetele de părinți au continuat să emită avertismente cu privire la presupusele autocolante LSD care ar viza copiii, mai ales că unele au imagini din desene animate care ar fi tentante pentru copii.

Cea mai recentă versiune a mitului bomboanelor care conțin droguri sunt rapoartele poliției și avertismentele părinților care cred că micuții ar putea mânca fără să știe bomboane de Halloween infuzate cu THC, ingredientul activ din marijuana, având în vedere că în mai multe state consumul a devenit legal și produsele comestibile din această plantă arată și ca ursuleții gumați, maronii, dar și ca batoanele de ciocolată. Au existat câteva cazuri de ingestie accidentală de astfel de bomboane, dar nu există rapoarte despre persoane care oferă cu intenție astfel de bomboane; câțiva copii din Arizona au luat gume dintr-un bol pregătit pentru Halloween (în casa unui prieten) și au sfârșit simțindu-se super-veseli la ora de matematică.

Otrăvirea bomboanelor este un alt mit țesut în jurul acestei sărbători. Lame de ras, ace, droguri, toate au fost introduse în bomboanele oferite copiilor de oameni răi. În ultimii ani au apărut pe rețelele de socializare imagini cu unghii și alte cele găsite, chipurile, în bomboane cu această ocazie, dar toate sunt doar legende urbane. Joel Best, profesor de sociologie și drept penal la Universitatea din Delaware, a studiat toate rapoartele privind “sadismul de Halloween”, începând cu anul 1958 (și până în 1983), și susține că nu a găsit vreunul care să fi arătat că un copil a fost ucis sau rănit grav din cauza vreunei bomboane sau prăjituri contaminate intenționat. A existat un singur caz de copil în vârstă de 8 ani ucis cu intenție de un baton otrăvit cu cianură, în anul 1974. Ronald Clark O’Bryan, cel care a făcut asta,  nu era un străin, ci era tatăl copilului ucis pentru că dorea să-i încaseze asigurarea de viață și a arată cu degetul spre un vecin care ar fi oferit bastoanele din zahăr copiilor. Individul a fost numit Candyman sau “Omul care a ucis Halloween-ul” (a fost executat pentru omor în anul 1984). În general, incidentele semnalate sunt provocate de copii, mai afirmă afirmă Joel Best - “azi e ușor să introduci ceva în batonul tău de ciocolată, să faci o poză și să o postezi pe rețelele de socializare”. Desigur, verificarea bomboanelor nu este un lucru greșit, fiind și un motiv perfect pentru a testa mărfurile. Multor americani le este mai greu să creadă că străinii nu otrăvesc copiii la întâmplare decât poveștile care se țes pe această temă.

Aceste povești repetă două teme care sunt comune în legendele urbane: pericolul pentru copii și contaminarea alimentelor. În unele cazuri adulții au susținut otrăvirea copiilor cu dulciuri primite pentru a acoperi o crimă sau o otrăvire accidentală, iar în alte cazuri au fost copii care au suferit de indigestie pentru că au mâncat prea multe dulciuri sau produse alterate, dar nu s-a putut dovedi că vreun străin ar fi otrăvit la întâmplare copii.

Acest mit al otrăvirii dulciurilor de Halloween are și unele cauze sociale și s-a constatat că au prevalat în anii 1960 și 1970, când, într-o perioadă de mari tulburări și transformări sociale, o mai mare integrare rasială și un statut îmbunătățit pentru femei, s-au născut întrebări cu privire la în cine mai poți avea încredere în noile cartiere unde vecinii nu se cunoșteau între ei și erau din mai multe categorii sociale, unde femeile nu mai voiau să fie casnice s.a.m.d.. Poveștile despre vecinii necunoscuți care ar putea face rău copiilor în cadrul unei astfel de sărbători, fie intenționat, fie că sunt negijenți cu substanțele toxice, fie că sunt abuzatori erau des întâlnite. Se lansau multe zvonuri care produceau panică. Halloween s-a dezvoltat în aceste cartiere ca o sărbătoare populară de tip carnaval, menită să elibereze unele tensiuni sociale, și care și-a pierdut din funcționalitate pe măsură ce cartierele respective se descompuneau (din motive diverse). Din cauza temerilor, părinții și comunitățile au restricționat “colindarea” și au inventat evenimente mai “sigure”, care se desfășurau în bisericile creștine. Această teamă colectivă a fost utilă și centrelor comerciale locale, prin vânzarea de bomboane ambalate individual, marcate, fiind oferite (în timpul revoluției sociale) în toate magazinele, de toți producătorii de dulciuri și nu se mai știa ce ingrediente sunt folosite și cum sunt procesate aceste produse. Au fost medici care afirmau public că tratau în fiecare zi copii otrăviți cu bomboane - cum se îmbolnăvea un copil care a mâncat bomboane, cum devenea o regulă că bomboanele erau cauza (și nici un caz de boală gravă sau deces nu a avut loc). În anii 1890 și 1900 multe agenții de stat au testat sute de feluri de bomboane și nu s-au descoperit produse otrăvite sau alterate - s-a descoperit glucoză (din siropul de proumb folosit pentru bomboanele ieftine), urme de cupru din vasele in care se produceau și coloranți, dar nu otravă, deșeuri industriale și altele de gen. S-a dedus că acei copii care s-au îmbolnăvit au suferit de indigestie pentru că au mâncat prea multe bomboane sau au suferit intoxicații alimentare din cauza fabricării necorespunzătoare, a igienei sau din cauza păstrării necorespunzătoare a alimentelor.

Un alt mit legat de această sărbătoare - poate cel mai vehiculat - este că ar fi o sărbătoare satanistă. Fals. E (aproape) cert că sărbătoarea își are originea în unele ritualuri păgâne ale celților, la sfârșitul sezonului de recoltare, în sărbătoarea Samhain, care s-ar traduce “Sfârșitul verii”. Festivalul dura câteva zile și oamenii aprindeau focuri mari pentru a curăța terenurile și pentru a-și lua rămas bun de la recolta anului, în timp ce se pregăteau pentru lunile reci de iarnă.

Când Biserica Catolică a încercat să înlocuiască Samhain și alte sărbători autohtone, practicienii religiilor rivale au fost calificați ca închinători ai diavolului. Credințele în morții rătăcitori au persistat, dar ființele supranaturale onorate de celți au devenit asociate cu răul, iar lumea spirituală celtică a fost asociată cu iadul creștin.

Vina pentru această faimă proastă, în zilele noastre, pare să o poarte Pat Robertson, gazdă unei emisiuni TV, care a făcut carieră demonizand (literalmente) Halloween, descriind noaptea de 31 octormbrie că fiind “noaptea în care diavolul se bucură” și avertizând părinții să nu-și crească copiii că “ȋnchinători la demoni”. În anul 2015 (sau 2016) acesta explică la TV că Halloween e “ziua în care milioane de copii și adulți se vor costuma în diavoli, vrăjitoare și goblini pentru a-l sărbători pe satan. Nu își dau seama ce fac”. Uită că mulți se îmbracă în prințese și pirați și își consumă greutatea în dulciuri!

Hulirea sărbătorii își are rădăcinile în biserica catolică timpurie, care a încercat să stopeze practicile păgâne - precum Halloween - etichetȃndu-le drept satanice. Creștinii fundamentaliști au început să atace cu adevărat sărbătoarea abia în anii 1980, probabil ca reacție la popularitatea din ce în ce mai mare a unor sărbători creștine, cum ar fi Crăciunul (dar și despre Crăciun se spun multe - inclusiv că pe vremea romanilor în aceeași perioadă erau Saturnaliile).

Pe site-ul bisericii satanice scrie că sataniștii sunt atei, că ei nu cred în diavol ca ființă sau persoană. Halloween este una dintre cele mai mari trei sărbători din calendarul satanist, dar se spune despre aceasta: “poate fi sărbătorită ca un moment în care sinele poate fi explorat prin folosirea unui costum sau care poate aminti ceva important din viața cuiva care a murit - cum se întâmplă în noaptea din tradiția europeană” (Ziua Tuturor Sfinților).

Diavolii rămân un simbol al Halloween-ului și este posibil să vedeți câțiva dintre ei care merg din ușă în ușă. Halloween-ul este însă un moment în care oamenii își proiectează temerile într-un mod sigur și distractiv.

Istoricul Beth Allison Barr susține că există, de fapt, foarte puține dovezi cu privire la modul în care s-au desfășurat sărbătorile celtice și este probabil ca cele mai vechi practici de Halloween să fie înrădăcinate în cultura medievală creștină, mai degrabă decât în ​​păgânism. Nicholas Rogers, autorul cărții “Halloween: From Pagan Ritual to Party Night” este de aceeași părere. Henry Kelly, profesor de engleză la UCLA și autor al cărții “Satan: A Biography”, afirmă că sărbătoarea Halloween este cel mai bine înțeleasă ca un produs al tradițiilor folclorice din secolul al XVIII-lea din Scoția și Irlanda. “Eforturile de a o conecta cu ceva mai vechi sunt greșite”, a spus Kelly. Cele mai puternice rădăcini ale sărbătorii izvorăsc din tradițiile catolice. Numele provine de la All Hallow's Eve, cu o seară înainte de Ziua tuturor sfinților, cu două nopți înainte de All Souls Day. Așa că, în loc să se îngrijoreze de diavol, Kelly îi sfătuiește pe evanghelici ca Robertson să se “relaxeze și să se distreze”.

S-ar putea spune că Halloween este o sărbătoare hibrid cu origini celtice şi influenţe creştine, care a evoluat până astăzi în ceea ce am putea numi una dintre manifestările sacrului în profan și care caracterizează contemporaneitatea.

Bibliografia la finalul primei părți: 

https://diana-kundalini.blogspot.com/2019/11/mituri-si-fapte-privind-halloween-i.html 

Mituri și fapte privind Halloween (I)

Despre Halloween s-au spus și se vor mai spune multe, dar oamenii continuă să se distreze. S-a afirmat și că are o influență nefastă asupra unora, asupra spiritului lor, în special.

Această sărbătoare are rădăcinile adânc înfipte în trecut - în principal în istoria de acum mii de ani a celților - și în jurul ei s-au țesut mai multe mituri.

Halloween e de origine americană. E mai mult decât fals, dar toată lumea asociază sărbătoarea și americanii, deși originea sărbătorii e la celți: Samhain - un festival al recoltelor și sărbătoarea “anului nou”, care era la ei în data de 1 noiembrie. După ce recoltele erau strânse urma un sezon al “morții” (iarna), și celții credeau că strămoșii lor morți vor reveni pe 1 noiembrie să sărbătorească alături de cei vii. Iarna se apropia, recoltele erau pe moarte, zilele erau tot mai scurte, iar spectrul morții atârna greu în aer. Vitele au fost sacrificate și sărate pentru a hrăni oamenii pe timp de iarnă. Recoltele au fost adunate și depozitate ca nu cumva Pooka care-și schimbă forma, un hobgoblin nocturn care se bucură de chinurile muritorilor, să distrugă roadele câmpului și să aducă un anotimp de foamete. Cu depozitele pline, celții au marcat perioada de lună plină de 3 zile cu petrecere și ritual înainte de a face față necunoscutului. Consumați de teamă că ar putea fi transportați în țara morților, irlandezii au aprins focuri uriașe pentru a îndepărta forțele malefice. În timpul sărbătorii oamenii erau costumați - de obicei purtau capete şi piei de animale. Focurile sacre rămâneau aprinse până în zori când fiecare membru al comunităţii lua din focul sacru şi îşi aprindea focul din vatră.

Când Irlanda a fost convertită la catolicism unele tradiții din Samhain au fost încorporate în sărbătorea tuturor sfinților (All Hallow's Day) din 1 noiembrie; în 31 octombrie este ajunul sărbătorii (All Hallow's Eve sau Halloween). Sărbătoarea creștinată implică aprinderea focurilor pentru morți și oferirea așa-numitelor “prăjituri pentru suflet” celor săraci și înfometați care ajungeau la ușa cuiva. Folcloristul Santino afirmă că imigranții irlandezi au adus tradiția în S.U.A. în secolul al XIX-lea. Farsa și oferirea de dulciuri (trick or treat) pare a fi mai mult o invenție americană. Obiceiul copiilor care merg din ușă în ușă și solicită bomboane a început, se pare, prin anii 1930-1940, când în orașele americane se căutau soluții pentru a ține tinerii departe de farsele proaste pe care le făceau de Halloween, și au devenit regulă după cel de-al doilea război mondial, în timpul unei suburbanizări pe scară largă.

Odată cu popularitatea au apărut şi problemele. Fiind o sărbătoare a paradelor, a petrecerilor şi a festivalelor opulente, sărbătoarea de Halloween a ajuns să fie afectată de violenţe şi acte de vandalism. Acest lucru a determinat autorităţile locale să limiteze mult amploarea petrecerilor de Halloween, interdicţii care au fost păstrate timp de 20 de ani. Limitând amploarea festivităţilor publice, autorităţile americane au deschis porţile unei alte vechi tradiţii de Halloween: colindatul din casă în casă. Potrivit tradiţiei, copiii merg în noaptea de Halloween pe la uşile vecinilor cu intenţia de “a le juca acestora feste”. Dacă proprietarii le oferă copiilor cadouri (dulciuri), colindătorii pleacă mulţumiţi iar proprietarul casei este protejat de spiritele rele.

S-a mai spus că Halloween a început că un concurs de costume. Realitatea e alta. Pe vremuri, oamenii credeau că în această perioadă de trecere de la toamnă la iarnă, vălul dintre lumea noastră și lumea spirituală devenea mai subțire și cei vii se temeau că răul ar putea să-i viziteze. Pentru a se proteja împotriva spiritelor se deghizau, pe ideea că un spirit rău nu putea recunoaște un om care era deghizat în… spirit rău și îl lăsau în pace.

Sărbătoarea ar fi doar pentru a speria. Creștinii numesc “All Hallow's Eve” această zi de 31 ocrombrie, adică “Ajunul Zilei Tuturor Sfinților” (1 noiembrie), zi în care se aduce laudă tuturor sfinților sărbătoriți în credința creștină. Unii spun că bisericile au introdus “All Hallow's Eve” pentru a se suprapune sărbătorii păgâne, înlocuind festivalul așa cum era cu propriile variațiuni - de exemplu, oamenii merg la cimitir și lasă lumânări aprinse la mormintele celor plecați de curând pentru ca aceștia să-și găsească mai ușor drumul.

Sărbătoarea este despre dovleci. La început erau napi ciopliți, cu o lumânare aprinsă care reprezenta un suflet captiv în purgatoriu (potrivit lui Nicholas Rogers). Legenda lanternei din nap (mai târziu dovleac) e legată de Jack Fierarul (dintr-un mit irlandez), despre care se spune că l-a păcălit pe Sf. Petru și a făcut o tranzacție cu diavolul și l-a înșelat pe acesta că să nu-și ofere la schimb sufletul, când va muri. Când a venit vremea, Dumnezeu i-a respins sufletul, dar și iadul și-a închis porțile pentru el; diavolul l-a alungat pe Jack; Jack a luat un cărbune din iad, l-a pus într-un nap cioplit pentru a-și lumina calea și de atunci rătăcește între două lumi. Jack simbolizează o creatură marginalizată, un păcălitor, periculos dar fascinant, ca orice altceva în această tradiție antică și modernă de Halloween.

Când irlandezii au ajuns pe coastele americane (prima oară prin anii 1800) ei nu au găsit napi pentru a-și ține sărbătoarea așa că au folosit dovleci, ceea ce a devenit un obicei de atunci și până azi. Copiii au transformat această tradiție într-o farsă. Se zice că ei rătăceau prin cartiere cu propriile versiuni ale felinarului lui Jack și încercau să sperie oamenii să creadă că ei chiar sunt Jack. Când au început să folosească dovleci numele s-a schimbat în “jack-o’-lantern”. Până la sfârșitul anilor 1800 tradiția a fost preluată în înalta societate, familiile bogate care găzduiau petrecerile au început să folosească “lanternele” ca decorațiuni.

Se consideră că acești dovleci, plasați în față casei, ajută sufletele pierdute să își găsească drumul spre casă de Halloween.

Un alt mit se refra la ideea că sărbătoarea a început pentru a da copiilor dulciuri. În realitate, trick or treat era obiceiul cerșetorilor care mergeau din poartă în poartă și spuneau rugăciuni pentru morți în schimbul mâncării; pe măsură ce timpul a trecut nu s-au mai spus rugăciuni, ci poeme sau cântece. În momentul în care traversau irlandezii marea, obiceiul era de a da de ales celorlalți: farsă sau ospătare. Mai apoi, copiii au pornit să bată pe la uși, costumați cât mai ciudat, cât mai “de speriat” “amenințând” cu farse pe cei care nu le ofereau nimic. Copiii nu se mascau pentru a nu-i recunoaște spiritele rele, ci mai mult pentru a nu fi recunoscuți de cei cărora le jucau vreo farsă.

Tot legat de sărbătoare există și alt gen de mituri, cele care se referă la fapte periculoase. Între acestea, cel mai des sunt vehiculate următoarele:

Pisicile negre sunt sacrificate cu această ocazie. Zvonurile potrivit cărora sataniștii și vrăjitoarele autoproclamate fac coadă la adăposturile de animale pentru a adopta pisici negre sunt atât de persuasive încât multe adăposturi ascundeau pisicile negre (și iepurii negri) în octombrie. Un fost reprezentant al unui adăpost recunoaște că animalele devin adesea victimele oamenilor dar nu există motive să creadă că sunt implicate vrăjitoarele sau că adăposturile sunt o sursă pentru cei care sunt superstițioși cu privire la pisicile negre. Procedurile de adopție permit celor care au de oferit animale să înțeleagă intenția celor care vor să adopte. Aparent, acest zvon are ca origine un caz de la începutul anilor 1980 când o femeie a luat o pisică neagră dintr-un adăpost pentru a-i fi accesoriu la un costum de Halloween și, după câteva zile, o pisica neagră corespunzând descrierii celei adoptate a fost găsită moartă, dar niciodată nu a existat vreo dovadă a sacrificiilor rituale care implică pisici negre. Animalele de pe lângă casele oamenilor sunt adeseori torturate și ucise de indivizi furioși, plictisiți, de copii sau de adolescenți cu probleme, iar dacă un astfel de caz apare în luna octombrie este adăugat imediat mitului de Halloween. Un director executiv la un adăpost de animale afirmă că într-un an, chiar a două zi după Halloween, o pisică neagră a fost adusă la clinică având litere arse în carne…

Îngrijorările cu privire la tortura ritualică a animalelor în jurul Halloweenului au fost mai răspândite în anii 1980 și 1990, când tema unora de cultele satanice secrete era la apogeu. De atunci, multe adăposturi au abandonat politica de a ascunde pisicile negre, iar un reprezentant al Societății Americane pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale spune: “Nu există niciun motiv să credem că aceste pisici sunt expuse riscului”.

“The Legend of Sleepy Hollow” (Legenda călărețului fără cap) este o poveste gotică a autorului american Washington Irving, conținută în seria sa de 34 de eseuri și nuvele intitulate “The Sketch Book of Geoffrey Crayon, Gent.”. Scrisă în timp ce Irving locuia în străinătate, la Birmingham, Anglia, povestirea a fost publicată pentru prima dată în 1820 și se numără printre primele exemple de ficțiune americană cu popularitate de durată, mai ales în timpul Halloween-ului. Povestea lui Washington Irving a fost numită “una dintre cele mai cunoscute povești de Halloween”, “Ultima poveste de Halloween din New York” și “Colindul de Halloween al Americii”. Singura problemă: “The Legend of Sleepy Hollow” nu are nicio legătură cu Halloween-ul”, potrivit lui Kelly, profesor la UCLA. Povestea nu menționează niciodată Halloweenul, care nu a fost cunoscut sau sărbătorit pe scară largă în America când Irving și-a scris povestea. Brian Jay Jones, autorul lucrării “Washington Irving: Un american original”, spune că este o poveste de Halloween fără chintesență. “Dacă Irving nu a inventat Halloween, atunci ar fi trebuit”, a spus Jones. Irving a combinat folclorul german și olandez pentru a crea “prima poveste de groază reală americană”, a spus el.

Partea a doua.

Bibliografie:

https://www.msn.com/en-us/lifestyle/did-you-know/halloween-myths-and-facts/ar-BBOX7GO

https://people.howstuffworks.com/culture-traditions/holidays-halloween/5-halloween-myths-that-will-not-die.htm

https://eu.usatoday.com/story/news/nation/2017/10/18/there-no-razors-your-kids-candy-debunking-halloween-myths/738082001/

https://en.wikipedia.org/wiki/The_Legend_of_Sleepy_Hollow

https://en.wikipedia.org/wiki/Poisoned_candy_myths

https://www.washingtonpost.com/opinions/five-myths-about-halloween/2014/10/24/b9b60800-5939-11e4-8264-deed989ae9a2_story.html

https://www.irishcentral.com/roots/history/irish-myths-halloween-samhain

https://www.irishcentral.com/roots/history/feile-na-marbh-became-halloween

Ați văzut o vrăjitoare?

Cine a văzut-o pe vrăjitoarea mea?!

O rog să mă ierte ‘că am greșit vraja și n-am idee unde am trimis-o.

Promit că nu mai vrăjesc pe nimeni.

HAPPY HALLOWEEN!