Pasărea Phoenix. Bună dimineața, Soare!

Legenda acestei păsări mitice este cunoscută din antichitate și circulă în mai multe variante în cultura multor popoare.

Pasărea Phoenix (sau Phoinix) este o creatură care trăiește cel puțin 500 de ani (în alte variante trăiește 1000 de ani sau chiar 97.200 de ani). Penele ei sunt descrise, în general, ca fiind roșii, purpurii, aurii și se hrănește cu rășini și semințe de plante aromatice. Potrivit legendelor grecești, Phoenix trăiește în Arabia, într-un loc răcoros unde, în fiecare dimineața în zori, chiar și zeul Soare își oprește carul său de foc și ascultă cântecul minunat al păsării Phoenix.

Este un simbol universal al soarelui, renașterii, învierii și nemuririi, un simbol al vieții după moarte. Despre această pasăre legendară se credea că moare periodic în flăcările produse chiar de ea, pentru a renaște apoi din propria cenușă. A fost legată și de venerarea unui soare necruțător sau de zeități ale soarelui precum zeul mexican Quetzalcoatl.

În Arabia era numită Simorg, Huma o numeau perșii, în India se numea Semendar (sau Garuda, în sanscrită). Anticii egipteni o numeau Benu (Bennu) și o asociau inundației Nilului și cu începutul creației, marcând începutul Timpului (ben-ben) - Benu a adus timpul și diviziunile sale: ore, zile, nopți, săptămâni, ani; apoi a fost considerată manifestarea reînvierii lui Osiris. Chinezii îi spun Feng Huang - fiind un simbol al înaltei virtuți și al grației, al puterii și prosperității; desenată pe ușile caselor reprezintă loialitatea și cinstea celor care locuiesc acolo - în Tibet fiind numita Garuda (pasărea vieții), iar japonezii o numesc Ho-Oo (sau Hou-Ou), Ho fiind mascul și Oo fiind femelă. În iudaism e cunoscuta ca Milcham or Chol - legenda spune că Eva, când a fost tentată de șarpe, în Grădina Edenului, să guste din fructul cunoașterii s-a străduit să convingă și celelalte ființe de acolo să facă la fel: numai Chol a rezistat tentației.
Pentru alchimiști pasărea Phoenix simboliza distrugerea și crearea de noi forme pe parcursul către țelul final: piatra filozofală.

Pasărea Phoenix a devenit un simbol pentru supraviețuire, răbdare, putere și într-o destul de mare măsură, un simbol al victoriei.

În general, este considerată regele păsărilor. Cea mai timpurie referință la Phoenix a fost făcută de Hesiod, în secolul 8 î.H, dar o referire mai detaliată apare la Herodot din Halicarnas, istoricul din secolul 5 î.H.

Unele legende spun că nu poate exista decât o pasăre Phoenix într-o perioadă. Când simte că e timpul să moară, pasărea Phoenix își construiește un rug funerar, cu surcele din plante aromatice și condimente, cum ar fi smirna și asteapta în acel cuib prima rază de soare care va aprinde rugul. După trei zile renaște, ridicându-se din mijlocul flăcărilor. Noul Phoenix adună cenușa predecesorului său într-un ou din smirnă - spune legenda arabă - și o duce la Heliopolis, orașul Soarelui, unde o arde pe altarul zeului Soare.

Clement din Roma a fost primul creștin care, la sfârșitul secolului I e.n., a interpretat mitul Phoenix ca o alegorie a învierii și a vieții după moarte. De asemenea, Phoenix a fost comparată cu nemuritoarea Roma și imaginea păsării apare pe monedele din perioada de sfârșit a Imperiului Roman, ca un simbol al Orașului Etern.

Cercetătorii au încercat o explicație a originii legendei acestei păsări. Și-au imaginat, între altele, că un negustor a cumpărat o pasăre viu colorată de prin Asia și pentru a-i crește prețul a inventat o poveste fabuloasă despre puterile magice ale vietății. Poate că cineva a văzut un păun strălucind în lumina apusului de Soare și și-a imaginat că pasărea ar fi ieșit din foc. Poate un vultur care se rotea la înălțime strălucea în razele Soarelui. Alții sunt de părere că este vorba despre corbi sau ciori, știindu-se că aceste păsări pot să stea pe suprafețe fierbinți, cum ar fi cenușa rămasă în urma unui incendiu, fâlfâindu-și aripile, probabil pentru a se răcori. De ce stau pe aceste suprafețe nimeni nu știe: poate pentru că le place căldura sau, poate, astfel scapă de acarieni. Văzând astfel de păsări, cei care n-au mai vâzut până atunci corbi, și-au putut imagina cu ușurință că pasărea își ia zborul din flăcări, din cenușă. Lumina apusului sau doar reflectarea luminii jarului în penele negre și lucioase putând să le fi creat iluzii optice.

Buna dimineata, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Cioara, simbol al Soarelui. Bună dimineața, Soare!

Corbii apar în mitologia multor popoare, dar ciorile mai puțin. Adeseori, corbul și cioara au ajuns să se confunde, în mitologie mai ales. Cândva, cioara era considerată un simbol al Soarelui. În mitologia chineză și cea japoneză, se spune că o cioară cu trei gheare - care reprezintă răsăritul, zenitul și apusul - trăiește în inima Soarelui.

Oamenii de știință studiază corbii de mulți ani, dar abia de curând s-au aplecat asupra ciorilor cu mai mult interes. Simbolistica, în general percepută ca negativă, a făcut ca aceste păsări - corbii - să ajungă pe cale de dispariție și de aceea azi sunt protejate prin lege, la nivel mondial.

*

Cândva, la începutul ei, lumea era cufundată în întuneric. Toți cei care trăiau în umbra Dudului Estic nu au văzut lumina, nu își puteau imagina cum arată, ce înseamnă. Pentru a pune capăt beznei, zece ciori roșii - fiecare având trei gheare - au ales să părăsească arborele unde își duceau viața și au început o lungă călătorie, sperând să aducă lumina în această lume întunecată. Au zburat mult timp, prin locuri periculoase, până când au văzut ceva strălucind în fața lor, în bezna spațiului: se aflau pe un tărâm ceresc, un loc de lumină strălucitoare și căldura. Au rămas acolo, să se bucure de lumină și căldură, învățând secretele luminii și ale căldurii, și cunoștințele lor creșteau tot mai mult, captând lumina, până când trupurile lor s-au transformat și dădeau aceeași puternică lumină plină de culoare și căldură ca și mediul în care trăiau acum.

Dupa ce au învățat toate secretele cerului strălucitor cele zece ciori roșii au zburat înapoi spre Pământ. Fiecare era la fel de strălucitoare ca o stea și trupurile lor emanau caldură puternică. Cei care locuiau în apropierea Dudului Estic au știut că ciorile se întorc pentru că o strălucire slabă, la început, a apărut la orizontul întunecat. Lumea s-a luminat, multe culori au început să strălucească și cerul devenise albastru azur. Pe măsură ce aceste ciori se apropiau lumina devenea albastru-alb și căldura devenea mistuitoare, de nesuportat. Tot ceea ce era atins ardea. Când cele zece ciori roșii s-au oprit în Dudul Estic întreg Pământul a început să se usuce și toate plantele se ofileau. Cei care locuiau în apropierea Dudului Estic au început să se teamă și au înălțat rugăciuni pentru a obține ajutor divin. Strigau cu durere, acoperindu-și ochii umflați pentru a-i feri de lumina strălucitoare și de căldura emanată de ciori. Yi, Bunul Arcaș, a auzit strigătele lor și a văzut cele zece ciori care au adus prăpădul în lume, nu doar lumina. Și-a încordat arcul și cu nouă săgeți a răpus nouă dintre ciori, acestea  căzând din cerul albastru-alb, strălucind slab în întunericul spațiului. Arcașul a cruțat a zecea cioară roșie pentru ca lumina să rămână în lume, dar să nu distrugă. De atunci, această cioară roșie se ridică în fiecare dimineață și zboară în jurul Lumii. Ea locuiește în ceruri, ca Soare.

(legenda chinezească)

Nota: În majoritatea mitologiilor, și în filosofie, apare simbolul Pomului Vieții, sau Arborele Lumii, un simbol puternic, care apărea cuprinzând cele patru direcții spre punctele cardinale și o axă a lumii ce delimita lumea pământească de cea a cerului și cea subpământeană.

Buna dimineata, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.