La cules de struguri

Aproape toată săptămâna trecută am fost la cules de struguri. Deși n-au mai fost îngrijite ca la carte în ultimii ani vițele planate acum vreo 30 de ani au avut mulți ciorchini – în două-trei zile am fi terminat de cules dar nu puteam rămâne mai mult de câteva ore zilnic, așa că ne-a luat o săptămâna și o zi.

Partea noastră din grădină e ascunsă sub viță de vie, dar și sub fel și fel de plante, între care „rochița rândunicii” la greu. Arată ca o imensă tufă de ceva nedefinit, dar verde (încă). Îi va veni și ei timpul la amenajat. E și un măr pe acolo – se vede un fruct printre crengi... Celelalte au căzut printre tufe.

Sâmbătă, în timp ce adunam struguri din vițele care, practic, îmbracă acea casă de jur-împrejur, în apropiere s-a oprit lângă gard o fetiță brunetă, cu păr lung ondulat, și ochi albaștri. După vreo câteva minute am întrebat-o dacă are nevoie de ceva. M-a rugat să îi permit (ea a folosit verbul) să ia un ciorchine de strugure. I-am spus să aleagă mai mulți, dar să ia dintre aceia care au boabele cele mai închise la culoare. „Aceia sunt cei mai bine copți; nu?” întreabă ea. Și așa, s-a înfiripat un dialog. Am luat de la nepoțica noastră un scăunel din plastic, puștoaica s-a instalat lângă cișmea cu un castronel cu struguri spălați. Am rugat-o să nu mănânce prea mulți pentru a nu avea probleme... Și-mi zice: „Dacă nu e cu supărare aș lua acasă ce nu pot mânca”. „Ne-ai face o mare bucurie dacă vei dori să iei mai mulți acasă pentru că noi nici nu îi vom putea culege pe toți”. „Mai lăsați și pentru păsări? Tata spune că graurii mănâncă struguri”. „Oh, da! Graurii au mâncat o mulțime de struguri, dar ne-au rămas destui și nouă. Le mai lăsăm și lor, sigur”. Tare m-am amuzat.

N-o mai lungesc cu și mai multe amănunte. S-a apropiat de vița de vie, s-a uitat cum rup ciorchinii și a reușit și ea. A vorbit aproape non-stop despre... ecosisteme, despre nutrienți, despre substanțe toxice pe care le mai folosesc unii oameni pentru a-și proteja de dăunători fructele, legumele, recoltele, despre cât de greu poate fi înlocuit un copac bătrân care a fost tăiat. O mulțime de lucruri, iar limbajul ei era sofisticat. Avea o mulțime de cunoștințe în materie de... biosferă. Așa m-am apucat să citesc despre biosferă, să-mi reamintesc ce am știut cândva, și am făcut o sinteză, apoi sinteză la sinteza sintezei. E în clasa a VI-a puștoaica, dar vorbește ca o domnișoară educată la pension. O dulceață de copil! Când a plecat acasă i-am dat struguri nu chiar cât putea să ducă, să nu se chinuie. Un pic mai târziu a venit tatăl ei, să ne mulțumească pentru struguri și, pentru că îl cunoștea pe vărul alături de care culegeam (dar și pe mama; și l-a cunoscut bine și pe unchiu’), a rămas și el să culeagă struguri. Mama o știa pe copilă de când era mititică. Eu nu prea am mai fost pe acolo de când a murit unchiul, în 2015, așa că habar n-am de vecini – mai puțin de cei din curtea de lângă - au un Rottweiler și nu aș fi putut rămâne „indiferentă”. 😊

Pentru că acum erau destui care să culeagă în partea de jos a viței eu am urcat, să culeg ce se putea din dreptul balcoanelor și ferestrelor. Și atunci, în balcon, am dat de un păianjen! Mă oftic de numa’ pentru că nu am reușit să fotografiez pânza (imensă, cu irizări de la lumina soarelui), și nici păianjenul așa cum aș fi vrut pentru că era pe colț undeva și trebuia să mă aplec, cu spatele, peste balustradă. În realitate e cât o monedă de 10 bani /10 euro cent. L-am fotografiat și l-am lăsat în pace.

În cutie sunt struguri ananas, cei mai mulți.

Sunt plantate două soiuri de viță:

struguri ananas

și unii cu bob mic - n-a știut nimeni (dintre cunoscuți) să-mi spună cum le zice:

Sunt struguri mai mici, mai acrișori și coajă mai groasă. Cei mai mulți struguri i-am împărțit, pentru că mama nu face must anul acesta, iar de vin nici atât nu se mai ocupă pentru că nu are cine să-l bea și mai sunt încă vreo 20 de litri din anii trecuți – habar n-am dacă o mai fi bun vinul. Dacă reușesc să fac suc (cu storcătorul de fructe!) din strugurii culeși o să mă laud o lună! 😊

(postare programata)

Poveste Parfumată - Parfumul lui Gustar, parfumul muncii

Când spun “August” mă gândesc la tranziția spre toamnă. Este o lună a secerișului (îi mai spune Secerar), o lună care abundă în fructe, legume dar și flori. Deși aflată la limita cu Toamna August e luna în care sunt înflorite multe specii de flori, unele de interes apicol – flori care se află în diferite faze de înflorire. În stupi începe creșterea generației care va ierna – altfel spus: o nouă generație de albine pentru anul care va veni. Tot la vremea aceasta începe perioada de împerechere a urșilor. O veche legendă spune că ursul, cândva, era dus cu lanțul să mănânce miere, pentru ca nu voia: se temea de albine. Dar mai apoi, când a văzut că albina nu-i poate face rău, pentru că îl protejează blana groasă, nu s-a ma dat dus de la miere și oamenii au fost nevoiți să îl tragă de coadă și l-au tras așa de tare că i-au rupt coada – de aceea azi ursul nu mai are coadă (1)

În tradiția populară, în 6 August, se aduc ofrande pentru morți: struguri, must și faguri de albine. Gustatul primei boabe de struguri se făcea după un anumit ritual în care găsim formula de consacrare: Boabă nouă în gură veche. De la acest obicei ritual al gustării strugurilor - și a altor poame – luna August se mai numește Gustar – în zone precum Muntenia și Oltenia (2)

Parfumul lunii August este cel de fân proaspăt cosit, în primul rând. Dar aromele de dulceață care se fierbe, aroma gemului de prune, de caise si altele nu sunt mai puțin puternice. Sucul de rosii fierbe și el, parfumând aerul cu aroma dulce-acrișoară.

Se pregătesc terenurile pentru semănăturile ce vor urma – se ară și se acoperă cu îngrășământ; se îngrijesc livezile, se sapă la rădăcina pomilor și se sprijină dacă rodul e prea greu iar dacă fructele sunt prea multe se răresc, pentru a se pârgui frumos.

Stupii se primenesc iar dacă albinele nu mai au din ce să facă miere se mută în locuri mai potrivite.

Se culeg boabele de mei, dimineața devreme – când înca roua mai e pe câmp - și se lasă la uscat în soare, pe pânză albă. Se pun la uscat semințele; legumele și fructele se conservă pentru iarnă; se plantează spanacul, pătrunjelul și țelina – pentru a fi numai bune de folosit în iarnă.

De pe la 15 August strugurii încep să se coacă și începe culesul, apoi prepararea vinului – între care și șampania, despre care Madam de Pompadour se spune că a zis: e singura băutură care lasă femeia frumoasă după ce aceasta a băut.

O șampanie bună poate fi servită aproape alături de orice fel de mâncare. Celebrele bule ale șampaniei sunt datorate unei a doua fermentații a sevei strugurilor.

Strugurele e fapta stihiilor, vinul e opera omului și fără îndoială una din capodoperele sale.

Fără de părinteasca oblăduire a viticultorului, via se părăduiește și rod nu dă: îngroap-o, dezgroap-o, stropește-o, ciupește-o, copilește-o și poartă-I grijă de mamă fătului, până dă strugurele în pârg. Ajuns aici, așteaptă să se ivească pe cojiță „nobilul putregai”, apoi culege-l, zdrobește-l, lasă-l să fiarbă în budană, până i s-o urî fierbând, mută-l în poloboc, pritocește-l la soare și priveghează-i creșterea, până ce i-o suna ceasul să fie tras în sticle și culcat la loc de hodină și reculegere, în nisipul din adâncul întunecat al pivniței

– așa scrie Al.O.Teodoreanu despre struguri și vin (3)

În August ne bucură simțurile și gladiolele, busuiocul, levențica, macul, floarea-soarelui, cârciumăresele – acestea din urmă menționate atrag fluturii și plantându-le în gradină vom avea un plus de culoare și frumusețe. Despre florile de levențică se spune că aduc noroc celui care le poartă; în antichitate exista convingerea că deține puteri magice pentru a înlătura răul și a influența în bine relațiile amoroase. Se spune că regina Cleopatra i-ar fi sedus pe Marc Antoniu și pe Cezar folosind aroma de levențică.

Îmi vine în minte parfumul barbatesc Onyx, de la Azzaro – la care notele de top sunt lavandă, portocale și mandarine, note de mijloc busuioc, mușcată, cardamon și ca note de bază chihlimbar, patchouli, mușchiul stejarului.

Aroma dulce și calmantă de levențică este des folosită în parfumuri ca notă de top sau notă de mijloc. Aici amintesc Taylor of London Lavander sau Coty – Healing Garden Lavender.

Note

(1) Elena Niculita-Voronca, "Datinile si credintele poporului roman adunate si asezate in ordine mitologica", Ed. Polirom, 1998);

(2) Ion Ghinoiu, “Zile si mituri”, Ed. Fundației Pro;

(3) Gastronomice, Al.O.Teodoreanu, Ed pentru Turism, 1973

Sirul Povestilor Parfumate incepe la Mirela