Poate greșesc, dar cred că în România purtătorii de cuvânt din diferitele instituții de stat ar putea fi numiți aspersoare de vorbe - practic, ei doar aruncă niște vorbe, publicului.
Purtătorul de cuvânt e interfața dintre instituție și jurnaliști și/sau public. Din perspectiva comunicării, rolul unei instituții este să informeze, in primul rând, dar și să educe și să determine societatea să participe - motive pentru care purtătorul de cuvânt trebuie să fie as în comunicare și as în toate cele care privesc instituția pe care o reprezintă. Purtătorul de cuvânt are și rolul de a asigura "transparența" instituției (desigur, in limita informațiilor care pot fi făcute publice).
Cei mai vizibili purtători de vorbe la tv par a fi cei ai Poliției. Apar, in general, după ce un fapt e prezentat de un jurnalist, iar purtătorul de vorbe pare că preia știrea și o transmite în limbajul de lemn al codului penal, rutier etc., în funcție de context. Nu doar că face asta, dar citește! Nu poate vorbi liber? Nu poate comunica? Atunci, ce caută în acel post? Doar întreb.
Purtătorii de vorbe ai altor instituții - atunci când apar public - cam la fel procedează - poate că ei nu recită chiar ca cei de la Poliție, citind, dar tot un limbaj de lemn folosesc iar când, într-o conferință de presă, de exemplu, li se adresează o întrebare mai deosebită dau din colț în colț, bat apa în piuă, refuză un răspuns sau pur și simplu încheie conferința de presă.
Un purtător de cuvânt trebuie să fie foarte bun in comunicare, dar trebuie să știe foarte bine cum funcționează instituția pe care o reprezintă, trebuie să fie perfect informat despre ce și cum în instituția respectivă. Spus altfel: purtătorul de cuvânt trebuie să știe tot ce mișcă în instituție și să știe cum să prezinte o chestiune, un mesaj, cum să corecteze o eventuală comunicare/faptă aiuristică a vreunui funcționar (șef sau nu) din acea instituție.
Un bun purtător de cuvânt e, un pic, și consilier, ceea ce înseamnă că trebuie să fie foarte bun din punct de vedere profesional pentru ca punctul lui de vedere să fie luat in considerare; trebuie să aibă și capacitatea de a înțelege instituțiile mai dificile (președinția, serviciile secrete, ca exemple).
Bineînțeles că purtătorul de cuvânt are, obligatoriu, o linie de comunicare, nu zice chiar ce-ar vrea să zică, ci încearcă să fie diplomat in chestiuni sensibile - să zic așa - fără a deveni sarcastic sau impertinent sau cine mai știe cum. Și în niciun caz să nu se creadă o vedetă care poate tot, știe tot, se dă mare pe uscat dar, in fond, nu ajută pe nimeni.
Un purtător de cuvânt obedient e la fel de rău ca cel care folosește un limbaj de lemn, ca cel care habar nu are ce să răspundă în anumite situații, ca cel care se dă vedetă. Acest executant perfect vorbește doar dacă are "ordin". Când se prezintă vreun jurnalist la el nu face decât să blocheze accesul la informație în loc să prezinte șefului instituției, departamentului etc. după caz, că e nevoie de una sau de alta. Nu are "ordin" să aibă inițiativă, nu are.
Un purtător de cuvânt trebuie să dovedească respect pentru jurnaliști - pentru cetățeni, in general - nu să se impună ca și cum jurnaliștii ar fi subalternii lor și pot afla doar ce vor și când vor ei să comunice.
Poate doar mi se pare (din nou) dar am impresia că și politicienii și purtătorii de cuvânt cer supunere inclusiv jurnaliștilor când refuză să transmită informații publice (conform legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public: Art. 1 - accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, in conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României) Partea cea mai nasoală: unele instituții nu doar că refuză să transmită acest gen de informații, ci secretizează unele informații care, in mod firesc, într-o democrație, ar trebui să fie publice - anumite cheltuieli, de exemplu, care sunt făcute din banii de la bugetul public.
Poate că pierd eu prea puțin timp la tv, dar atât cât mai urmăresc una, alta, observ că, in principal - deși în organigrame există purtătorul de cuvânt - cei care apar mereu sunt șefii de instituții, șefii de partid. Cred că aceștia ar trebui să apară într-un caz cu adevărat important. Apărând mai rar ar da (măcar) impresia că sunt ocupați (doar o părere)
Mă întreb: de ce mai sunt plătiți purtătorii de cuvânt (sau de ce mai sunt desemnați - nu întotdeauna sunt plătiți separat pentru a purta vorbe) când apar mereu șefii să dea din gură despre activitatea instituției? Doar întreb.
Purtătorii de cuvânt nu e musai să apară la tv sau cine știe cine pe unde! Ei pot publica diverse rapoarte de interes public pe site-ul instituției, de exemplu. Unii "comunică" pe așa-numitele rețele de socializare... O prostie, practic, in opinia mea, pentru că nu toți cetățenii care vor informații pierd timp pe astfel de rețele, preferând să acceseze o sursă la care au acces rapid și direct, și o mai mare siguranță în ceea ce privește sursa comunicării: site-ul oficial al unei instituții.
Desigur, sunt și purtători de cuvânt care comunică informații pe site-urile instituțiilor pe care le reprezintă - poate nu de fiecare dată când e cazul, dar mai des decât alții, mai transparent și într-un limbaj accesibil oricui știe să citească.
Opinie personală: președintele Ro are nevoie urgentă de un purtător de cuvânt de încredere, inteligent, diplomat, abil in comunicare, care să știe cum funcționează instituția președintelui, care știe mecanismul relațiilor dintre președinție și toate celelalte instituții.
Foto: https://pixabay.com/users/clker-free-vector-images-3736/