Pufos in zapada. MFC

Miercurea fara cuvinte, la Carmen: Între vis și realitate.

Sursa foto 1 și 2: https://pixabay.com/users/ambquinn-4464111/

https://pixabay.com/users/pf%C3%BCderi-199315/

Leopard la apa. RiO

Leopardul din imagini (Panthera pardus) e fotografiat in Parcul National Etosha din Namibia, prin 2020. Nu e fotografiat de mine! Eu abia reușesc să fac poze motanului familiei! 

L-am adus aici (doar in foto, desigur) de pe Adventure Travel, pentru jocul Reflexii in oglinda, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Micuțul cu pete (nu e tocmai mic, dar e mai mic și mai ușor, are și petele mai mici decât un jaguar - felina, nu mașina) venise să se adape. 

In deșertul namibian nu sunt foarte multe surse de apa - multe locuri sunt amenajate special, de oameni, și acolo se întâlnesc, rand pe rand sau mai multe specii deodată, multe animale și păsări. Când se aduna păsările nu se mai înțelege aproape nimic - sunt multe și gălăgioase; flamingo atrag atenția in aglomerație.

A băut apă - reflexia nu e cine știe ce, dar leopardul e (in opinia mea, desigur); a privit, cu interes, spre fotograf, și și-a văzut de treabă, mai apoi.

Aceste pisici cu pete sunt cei mai adaptabili prădători mari din Namibia. Se camuflează perfect in mediul înconjurător. Exista o vorbă care suna cam așa: să nu menționezi câți leoparzi ai văzut, ci să te întrebi câți te-au văzut.

Acești prădători sunt vânători nocturni, dar activi înainte de apus și imediat după răsărit; rar pot fi observați la prânz. Sunt animale solitare - rar sunt împreună mai multe, doua, trei zile, când femelele sunt in calduri (excepție femelele cu puii - puii stau cu mama lor trei ani; altfel, ca și masculii, sunt solitare).

Leopardul venit să bea apa n-a plecat imediat; a vrut să se asigure că nu-l urmărește cineva, că nu e in pericol.

Leoparzii sunt trecuți pe lista animalelor vulnerabile, fiind tot mai puține exemplare deoarece zona omului se tot mărește, a animalelor devine tot mai mică și e inerentă întâlnirea sălbăticiunilor cu oamenii. De exemplu, Parcul Etosha a fost mult mai mare cu ani în urmă (1907), dar a devenit tot mai mic, ca urmare a presiunii oamenilor din zona, care aveau nevoie de terenuri pentru diverse - mai dezvolta ferme de animale mici, de pasari. Zona Etosha e deșertică, și, in general, e acoperita de un praf fin, alb - de la salina aflată acolo, cea mai mare din Africa. Praful alb se așază pe orice: locuințe, mașini, vegetație, animale... Motiv pentru care elefanții de acolo mai sunt numiți și elefanți fantomatici, iar Etosha derivă dintr-un alt cuvânt, care se traduce prin Marele loc alb.

In mai multe locuri din lume - unde au existat cândva - leoparzii au dispărut. Au destui dușmani naturali, dar cel mai mare dușman - și în acest caz - este omul. Degeaba e o felina superbă, excepțională - sare în lungime vreo 6 metri, în înălțime vreo trei, aleargă cu circa 85km/oră - omul are nevoie de teritorii și le ia, indiferent ce, cât și unde distruge. 

Mamifere in apa. Reflexii in oglinda

În oceanele și mările lumii există diferite mamifere, între care și focile. Foca e un animal drăgălaș, din punctul meu de vedere, dar drăgălașele din pozele pe care le-am ales habar n-am ce "fel" de foci sunt.

Sursă fotografii: Adventure Travel România, august 2023 (pagina FB).

Sigur! Mamiferele din poze fac parte din marea familie a focilor dar... Focile sunt împărțite în trei familii: focă, morsă, focă cu urechi. Foca (adevărata focă) are urechile în interior (par găurele în cap) – deci o recunosc repede; morsa are colții aceia lungi – n-am cum s-o confund. Hm. Focile cu urechi sunt: lei de mare și foci cu blană – aceste două familii sunt „bine înrudite”, ambele având urechi cu pavilioane; leii de mare au mai puțină blană, focile cu blană au mai multă (evident!) Și aici începe distracția: focile cu blană sunt, am dedus din cercetările pe net, vreo nouă subspecii!

Ce vreau să zic? Dacă aș ști...! Mda. Am adus la jocul Reflexii în oglindă, găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate (joc inițiat de SoriN - http://fewstuff.blogspot.com/) poze cu niște drăgălașe despre care pot spune că sunt foci, din familia focilor cu urechi. Probabil că sunt foci cu blană pentru că fotografiile sunt făcute undeva în Africa, zonă unde sunt colonii mari de astfel de foci cu blană (maro). Se deduce că n-am prea umblat printre foci.

(în prima poză capul focii e oglindit în apă, din profil, deși nu se distinge clar) 😊

Lemur rosu ciufulit. Reflexii in oglinda

Lemurul rosu (ruginiu) este una dintre cele mai mari primate din Madagascar si cel mai mare membru al familiei Lemuridae. Lungimea corpului este de 53 de centimetri, iar coada e lunga de 60 cm. Femelele sunt putin mai mari decat masculii. Lemurul rosu are blana lunga si moale. Este una dintre cele doua specii Varecia, adica Varecia rubra; cealalta specie este lemurul alb-negru (Varecia variegata).

M-am gandit sa aduc in jocul Reflexii in oglinda, lansat de SoriN si preluat de Carmen pe blogul Intre vis si realitate, un lemur rosu ciufulit. Bine, poate ca in poze n-o fi acelasi dar imi imaginez ca este.

In continuare nu mai e despre reflexii in oglinda, dar are legatura cu lemurul oglindit.

Comportamentul lemurului rosu

Este un animal foarte curat si petrece mult timp ingrijindu-se. Lemurul rosu e animal diurn, cel mai activ fiind dimineata si seara.

Lemurii rosii sunt intalniti in padurile tropicale din Masoala, in nord-estul insulei Madagascar. Traiesc de obicei in grupuri mici, matriarhale, de 2-16 indivizi, dar au fost documentate si grupuri mari, de pana la 32 de indivizi. Grupuri mari formeaza uneori in timpul sezonului ploios (fierbinte, din noiembrie pana in aprilie), cand hrana e din abundenta. In timpul sezonului uscat, mai racoros (din mai in octombrie) se vor separa pentru a-si procura hrana singuri atunci cand hrana se gaseste mai greu. Acest comportament al lemurilor rosii este neobisnuit – majoritatea lemurilor diurni raman impreuna si se hranesc in grupuri mari chiar si in sezonul uscat.

Cercetarile sugereaza ca, in general, atat lemurii rosii cat si cei alb-negru traiesc in perechi monogame sau in grupuri mici. Comunica intre ei prin apeluri puternice care pot fi auzite de la distante foarte mari.

Hrana lemurului este compusa mai ales din fructe (smochinele le plac foarte mult), nectar si polen dar se hranesc si cu frunze, seminte si muguri atunci cand hrana nu e suficienta.

Desi traiesc in parti diferite ale Madagascarului, lemurul rosu si lemurul alb-negru au un limbaj care ii ajuta sa se inteleaga reciproc.

Durata de viata si reproducerea lemurului rosu

In salbaticie traieste 15-20 de ani si poate ajunge la varsta de 25 de ani in captivitate (e cunoscut un lemur care a trait aproximativ 33 de ani).

Lemurii rosii ating maturitatea sexuala pe la varsta de doi ani si incep sa se reproduca de la varsta de aproximativ trei ani.

Toti lemurii (si multe mamifere din Madagascar) au un sezon fix de reproducere: spre sfarsitul sezonului secetos pentru ca puii sa se nasca in sezonul ploios, cand hrana este mai multa.

Perioada de gestatie este de 102 zile – femela da naștere la doi-trei pui, de regula, dar uneori are si șase pui. Spre deosebire de celelalte primate diurne, puii de lemur rosu sunt ingrijiti de mama in cuiburi construite din crengute, frunze si blana la circa 10-20 de metri inaltime. Acești pui nu sunt la fel de bine dezvoltati la naștere ca puii altor lemuri pentru ca perioada de gestatie e foarte scurta. Puii, neputandu-se tine de mama sunt mutati de aceasta unul cate unul. Cand mama trebuie sa plece din cuib la cateva zile dupa naștere va ramane de paza tatal. La varsta de patru luni puii de lemur rosu sunt intarcati.

Cercetatorii estimeaza ca peste 50% dintre pui nu ating varsta de trei luni pentru ca mor cazand din copaci.

Specie amenintata cu extinctia

Lemurul rosu este in pericol critic de disparitie mai ales din cauza exploatarilor forestiere, mineritului, vanatorii, cicloanelor, eroziunii, incendiilor in habitatul lor, comertul ilegal cu animale de companie. Au si pradatori naturali: șerpii mari, focile si vulturii, de exemplu.

In anul 1997 a fost creat Parcul National Masoala, fapt care a ajutat la protejarea speciei, dar multi lemuri nu traiesc in limitele parcului si sunt expusi unui risc ridicat.

Populatia lemurilor este obiectul unui Plan de Supravietuire a Speciilor, program in cadrul caruia mai multe gradini zoologice colaboreaza pentru cresterea si ingrijirea populatiei captive.

Din poza urmatoare privește cu mirare un lemur alb-negru ciufulit.

Bine ca nu poate vedea viitorul – si aceasta specie este in pericol de disparitie.

Sursa foto: Adventure Travel Romania

sursa info: wikipedia