astăzi, ieri, dar mâine?

”Cuvintele pe care nu le poți pronunța le poți scrie.„

Mircea Eliade.

Dincolo de fereastră, plouă lin, blând  ca o mână duioasă odihnindu-se  pe creștet. Îmi place  starea asta, stropită cu  aromă de cafea, un pic  nostalgică, un pic incertă, când  noaptea  se topește  pe furiș,  făcând loc, sfielnic,zilei de toamnă spălată  fără șampon.

Tocmai  s-a încheiat, deja, un șir  de evenimente anunțat  cu mult înainte  de a începe.

Mi-a plăcut voiajul ăsta  tineresc, de altfel eu însămi  sunt o călătoare îndrăgostită mai mult de  pașii de dinaintea  popasului.

Au fost  mulți.

După o noapte  când somnul  nu a venit chiar lesne- emoțiile  revederii  cu lumea  tinereții  mele de profesoară, dar și de  femeie, m-au ținut  trează  câteva ore bune -printre  jaluzele, s-a ivit  dimineața cu gene clipocind săltăreț.

Urma o zi încărcată,  două secvențe în locuri diferite, cea dintâi în interiorul Filarmonicii- revederea propriu-zisă, cealaltă, cu muzică și petrecere, în restaurantul din mijlocul pădurii .

Apariții timide, fețe cunoscut-necunoscute,necruțător, timpul  a săpat adânc, câțiva domni vizibil afectați de  toate  câte au fost( și câte-or să mai fie),  mai multe doamne- unele  vesele, altele încruntate- totdeauna  va fi urâtă ciuda, zâmbesc în sinea mea( nu am niciun  motiv  să invidiez  pe careva), îmbrățișări scurte, salutări mai mult mimate.   

Treptat, tinerețea- foste colege pentru  puțini ani -  își  revarsă efervescența  topind, în felul ei deloc timid, incertitudinile.

Pe scenă atât de cunoscută mie din timpul concertelor,în timp ce, pe ecran, curg fotografii frumoase, cu  chipuri  de astăzi și de ieri, se consumă discursuri , unele stufoase, altele concise, îmbelșugate laude, că  fără ele nici nu am mai fi,directori, foști și actuali, diplome, vorbe  auzite și nu prea ( pe la 70 către 80 de ani , auzul este o problemă serioasă, așa că șușoteala ( ăsta cine este, dragă?  cine stă lângă...?)  este contagioasă, tot mai mulți spectatori  sunt invitați pe scenă, câte  nume, atâtea  diplome, atâtea  flori!

 În înghesuiala aceea deloc obositoare,iată-mă  față în față  cu un  mărturisit și nu prea adversar,nici  nu-mi vine să cred  că  ne îmbrățișăm, schimbăm vorbe,ce prieten înțelept este timpul!
În sfârșit, rămasă și ea liberă, scena își așteaptă  artiștii.

 Tonifiant  spectacol !

Bravo!💖

 Tumultuoasă,noua generație  de educatori  dansează și cântă,călcâiele  bat cu sete podeaua,orientul  vine și el, în  voaluri colorate,  

parfumată discret, își face loc cocheta ironie,voci  ale unor foste eleve, astăzi artiste  prin  lume, un cor frumos,atent pregătit, vie atmosfera, aplauze, ieri și astăzi laolaltă, bucurii, lacrimi  de mulțumire, urări  și promisiuni!

 Și  când ultimul  spectator iese din sală,  animația  se mută  la o cafea bună, cu  dulciuri  și multe vorbe.

Alte îmbrățișări, amestec dulceag, amintiri, nostalgie,câte o privire cu subînțeles, ciudate ființe  suntem, noi, femeile...

Cine știe  câte ne  vom mai vedea  și când...

Seară  cu  muzică  asurzitoare, gusturile nu prea se  potrivesc, oricum, se dansează în stil propriu, tare îmi plac profesoarele tinere, fără ifose, fără rețineri, știu să se bucure  într-un  fel cuceritor!

 Invitație la o poză  cu  noua catedră de Limba română- trăiesc entuziasmul clipei, este trecut de miezul nopții,  sosește taxiul,  drumul...acasă.

Școala  pe care am slujit-o  cum am știut eu mai bine în cei  26 de ani a împlinit jumătate de secol!

O să-mi fie dor de tot!💖

 Știu și simt asta!

fără ochelari!

De când cu  toamna asta  de vară  domoală,  beau  cafeluța  în balcon, trag jaluzelele  până la capăt, nu este  nici frig, nici  foarte cald,  tocmai bine pentru   dulce răsfăț, câteva  pătrățele de ciocolată, doamne,  câtă  efort, să   mai păstrez și pentru  mâine!

Dincolo de fereastră, atâtea  culori, milioane de frunze, de aur, aramă, smarald, atâta chimie se toarce  în leagănul lor, dans  lent, ce acorduri  le vor fi  răsunând în urechiușele lor de  frunze  fără vreo treabă, unele zburdă, câte una  se lasă purtată aiurea, nu-mi place să le  văd așternute  pe iarbă.

Și soarele, ce  blând, ce cuminte, cum le împacă  pe toate!

Ochiul aleargă,  pădurea  clocotește în  vâlvătaie de foc,  tăcute spinări colorate cată spre cer, doar păsări fără  țintă rup  vraja de  miere a zilei.

 Departe,  în zări, albi și albaștri, munții stau strajă.

Cât freamăt se adună-ntr-o clipă!

Ne scapă mereu câte ceva în viață,

”Ne scapă mereu câte ceva în viață, de aceea trebuie să ne naștem mereu”
 Marin Sorescu 

 „Ai socotit că soarele mai arde 
 Abia vreo cincisprezece miliarde
 De ani... Numai atât? 
De azi pe mâne? 
 Şi-atunci, cu veşnicia cum rămâne? 
„Căutătorul„, Alexandru Philippide
 

 Bătrânul orășel patriarhal, Curtea de Argeș, în zi de mare sărbătoare,în zi de mare sărbătoare, mașini printre stropi, străzi forfota de lume, da,mai există doamne cu păr alb, ondulat discret, ivit de sub boruri cochete, domni cu mers elegant, parfum de tei, ferestre curate. Întâlnirea din parcare, zâmbete, îmbrățișări. scurte ironii, pupici în vârful degetelor. 

De ce așteptăm cu drag revederile cu foștii colegi de generație? 

 Poate pentru că sperăm să prindem.miraculos, în căuș un strop din clipa aceea când simțeai cum îți crește o aripă chiar din suflet. 
Poate că vrei să speri că timpul nu are vârstă. 
 Poate că... cine mai știe de ce?

 O seară de mai, când am privit doar în oglinda din suflet.La urma urmei, ce este fericirea, decât acea clipă vie, care șterge toate granițele ? 
 O seară bleu,în fâlfâit de unduiri verzi, risipite pe foi scrise în poetice teoreme! 
 Matematicienii de ieri, mereu îndrăgostiți de „filoloage„, care, dacă nu-i luau în seamă, deveneau , brusc,”tocilarele alea cu nasul pe sus„!😉 ”
....dansul - ca un miros de fum 
 ca un gest de înţelegere cu focul 

care în tăcere se agaţă de tine.„„

 Veșnicii în care doar clipa contează! 

„Şi când din lungi peregrinări 
 Te-ntorci pe căi de raze şi de unde 
 În lumea dinăuntru, a inimii profunde, 
 Tot mai găsești acolo întrebări.”

pentru ochi

Lumina curge,
 exagerat de lent.
 Galben fierbinte și palid
se oprește pe frunze,
 pe drumuri,
pe trupuri.
În fâșii lipicioase.
 Îmbibată de culori,
 pădurea,
 insulă verde în mijlocul arșiței,
 adună în cărărui umbroase șoapte și zvonuri,
 fragil evantai de răcoare și dans de iluzii!

eu nu am căutat,

în toată viațá mea, decât esențá zborului. Zborul-ce fericire! Constantin Brâncuși
 
Când scriu, vorbesc, îmi doresc ca tu  să simți ceea ce simt eu, să te eliberezi de tine însu(ă)ți , pentru că îți propun, într-un fel,  șansa ca, ascultându-mă, să te eliberezi de povara pe care, cumva, o ai. 
Sau dacă tocmai te simți foarte bine, să împărtășești clipa asta cu mine.
Că reușesc sau nu, asta ține , poate, și de tema  care mi-a venit în minte,  în funcție nu doar de trăirea mea  în aceste clipe. Ține de mult mai multe ..
Tocmai de asta, încerc să ocolesc lucrurile abstracte.
 Astăzi, o prietenă, profesoară de muzică,   mi-a trimis  un gând, chiar dacă, nu mai târziu de mâine , urmează să ne vedem.
 Ceva special.
Ceva cum rar se întâmplă..
M-am gândit dacă este cazul  să păstrez doar pentru mine și atât. Pentru că , mi-am spus în gând, lumea vrea doar lucruri frumoase, ieșite din frumos și din bine.
O parte din sufletul meu zice că  ar trebui să mai afle și alții. Așa că, mă străduiesc  să-ți transmit și ție trăirea, să te fac părtaș la starea mea. Într-un fel,  să mă identific emoțional cu tine, comunicând.
Pentru ca tu, la rându-ți, comunicând cu mine, să poți transmite și altora mesajul.
Epic,  povestea  are o schemă simplă.  ( Doamne!!!)
O tânără balerină  ( 30 de ani) își pierde , în condiții greu de explicat-  tratament greșit - un braț.
 30 de ani..
Mai departe? pentru ea nu prea mai există mai departe, deznădejde,  spaime, derută,  depresii,  gânduri  sumbre. Familia, prietenii  îi sunt aproape, fiecare cum se pricepe.
 Ea nu mai poate dansa. Nu are echilibru.
Într-o zi , află că  undeva un tânăr  a trecut printr-o încercare similară. A pierdut un picior.
Reușește să-l găsească .
 Îi propune să-l învețe să danseze.
 Nu orice. 
Să facă balet.
Imposibil!! au spus toți.
 Cei doi încep munca, MUNCA! 
Efort,  căderi,  dureri,  certuri,  ridicări, eșec după eșec.
Într-o dimineață, soarele  a răsărit  mai devreme și a râs cu toată fața.
Mai bine, uită-te!

a învăța să mergi

te eliberează. A învăța să dansezi , însă, îți dă cea mai mare libertate: de a exprima cine ești cu întregul tău corp.
Melissa Hayden.( 1923/2006, actriță și dansatoare canadiană.
 
Se zice că la 70 de ani, Socrate ar fi învățat să danseze, simțind că  o parte esențială din el fusese neglijată.//
Crește în livezi, palpită, se înmulțește, iubește  soarele, adună și dăruiește lumina.
Fungul!//
Inepuizabilă energie, forță fizică, acrobație,  balet, jonglerie,  forță emoțională,  zbor,  fantezie, forță psihică, un strop  de magie,  toate adunate într-o uriașă capacitate de concentrare! 
Celebrează viața, în frânguiri de trupuri, învingătoare  în lupta cu  gravitația!
Oameni sau păsări gânditoare?
Și-a început activitatea în 1971, în Connecticut, ca o companie a dansului de grup.
 La patruzeci  de ani, Pilobolus Dance- fungul american- este mai tânăr ca niciodată!

Mai bine , vezi aici, nu înainte de a ne reaminti  sfatul   lui Confucius-Să nu dai niciodată  o spadă unui om care nu știe să danseze.
-http://www.youtube.com/watch_popup?v=STK7AZ_Zs_E&vq=large

cei mai mulți evlavioși

 au  un Dumnezeu de buzunar, pe care îl curăță la zile fixe, numite sărbători. Nicolae Iorga.

Cu fiecare clipă, ne îndepărtăm  de uimire, o fi în legea firii, alergăm, adunăm,  pierdem,  câștigăm,  râdem și plângem,  dormim, facem bine și rău, primim,  dăruim mult prea puțin.
De sărbători, ne amintim cine suntem. Și ne mirăm.
Astăzi este  una dintre  cele mai frumoase sărbători  ale verii.

 A venit cu  tunete,  vânt, ploi și răcoare.
În urmă cu un an ,  spuneam

Inspirați de vraja nopților de cireșar, Mircea Eliade și Mihail Sadoveanu le-au dedicat câte un superb un roman.

Sânzienele sau Drăgaica   ar însemna, pentru calendarul ortodox,  poate, cea mai tulburătoare sărbătoare a verii!

 Astăzi Pământul are  cea mai  frumoasă culoare- verde luxuriant, fertil, pentru că Soarele îmbrățișează Fecioara și alungă întunericul din viețile noastre. Este atotputernic, pentru că trăiește din plin începutul  solstițiului  de vară.

În cinstea lui, pe colnice , pe dealuri, oamenii , încinși cu brâie de pelin, aprindeau, pe vremuri,  focuri,  dansau  în jurul focului, apoi își aruncau în flăcări  cingătorile , pentru ca necazurile, amare ca pelinul, să ardă.

Profesorul nostru de folclor, domnul  Gheorghe Vrabie, de care mi-am amintit astăzi, răsfoind cursul  din anul II, rătăcit într-un sertar, ne vorbea cu mare pasiune despre mitologia populară.

Mi-e dor de palma  lui deschisă,  în care contura zonele sărbătorilor, obiceiurile și mulțimea de întâmplări nepământene  . 

Ascultam vrăjiți istoria tainică  a tradițiilor noastre , care se pierd într-o lume dominată de magie.

 Drăgaica-termen slav- este considerată zeița agrară a vârstei fecundității câmpiei, protectoarea lanurilor de grâu și a femeilor măritate, care își doresc să devină mame. 

 În Descriptio Moldaviae,  cartea cerută la Berlin, ca document despre noi și despre tradițiile noastre, Dimitrie Cantemir-domn,  scriitor, om politic,  filozof, astrolog, etnograf, enciclopedist, lingvist, muzicolog,  folclorist, compozitor, primul  român, membru al unei academii străine-1714-   a descris-o  pe zeița Ceres, Drăgaica,   ca fiind mândră și orgolioasă. 

Extraordinarul   cărturar consultase peste 100 de documente , scrise, la vremea aceea,  în patru limbi- latină, greacă, rusă, polonă.//

De ziua ei-Sancta Diana- zeitate păgână- nu se iese la muncă în câmp, nu se coase, nu se spală rufe.

Răzbunătoare, vine cu tunete amenințătoare și cu înec.

Se naște la 9 martie, când moare baba Dochia și se maturizează astăzi.

De mâine  și cucul tace. //

În noaptea care tocmai a trecut, s-ar fi făcut un pact între lumea noastră și lumea cealaltă, s-au deschis porțile cerului, animalele au stat la sfat . Cine le-a ascultat le-a deslușit tainele.

Intre orele 22 și 24, se zice că, în întunecimea codrilor, unde  nu pătrunde cântecul cocoșului, păzită strașnic de duhuri, se ivește floarea de ferigă..

Strălucitoare ca o stea și albă ca zăpada!

Cine se scaldă în apele tăinuite ale sălbăticiei, sub lumina lunii, în acestă noapte, își păstrează sănătatea și tinerețea fără bătrânețe.

La miezul nopții, Sânzienele, ielele se prind de mâini și dansează.

Amăgitoare unduiri, în șoapte doar de ele știute!

Nu trebuie să fie văzute de nimeni, pentru că se supără, și-i lasă pe cei neascultători fără glas.

Se năpustesc  în vijelii și furtuni năprasnice.//fotografia este luată de pe Wikipedia)

Simbolul zeiței este floarea de un galben strălucitor, care țâșnește în lanul de grâu, mângâind spicele cu parfumul ei amețitor. 
O vezi și pe marginea drumurilor, legănându-se în bătaia vântului de seară.
Întinde mâna și culege-o!

Se poartă la brâu, în sân, în buzunar . Fetele nemăritate o așază  răsfirată sub căpătâi , în speranța că-l vor visa pe cel ce le-a fost ursit.
Eu  am aflat-o  în semestrul al doilea, când, deja,  eram  măritată..

Se zice că fata care se rostogolește în roua căzută aseară  în iarbă  devine mai frumoasă, mai plină de viață, mai senzuală.

Din firele de drăgaică , împletite cu spice, se fac coronițe.
Se aruncă pe case, ori se pun la ferestre. Atât ele, cât și talismanele cu flori de drăgaică , purtate la gât, asigură  protecție împotriva răului.//

În satul meu, de Drăgaică, se împărțeau mere dulci și flori.

Nu știu dacă se mai păstrează obiceiul, dar mie, Drăgaica îmi aduce în minte figura bunicii, roșie în obraz, cu mânecile suflecate și șorțul plin de fructe , adunându-ne pe toți șase nepoții, în fața casei, pe iarba verde și moale.
p.s.. ți-ai împletit un talisman? ia un fir de la mine!

dumneata, matale, tu

 O zi  cu de toate- ploaie și soare, nori și  băltoace, bomboane și cărți, desene pe  străzi,  concursuri  și premii..  fie și măcar pentru  o zi, am fost copii. 

Copii mici, copii mari,  tot copii se cheamă că suntem. 
Copiii  cuiva.
 Pentru că, orice s-ar zice, cătă vreme părinții au viață , ești copilul  lor.
 Indiferent de vârstă.

Are cineva o vorbă.. când nu mai ai mamă, nu mai ai nimic..//

V. este medic,  foarte căutat chirurg,  născut, crescut, într-un sat, la o aruncătură de băț de locul  nașterii mele. Are două fete. Mari. Ca și băieții mei.

Odată,  la o petrecere, pe atunci  toți ne luam copiii cu noi, era pe vremea  ailaltă, copiii, vreo opt la număr, se jucau în camera vecină, noi  povesteam  câte în lună și-n stele, ascultam BoneyM, Abba, Tom Jones la magnetofonul Tesla, cumpărat cu pile ..

  Dansam fără pantofi, să nu deranjăm vecinii,  îi culcam pe copii, cam înghesuiți, adormeau ei până la urmă.
  Se întâmpla să  prelungim petrecerea până în zori, ațipeam și noi,  pe rând.

 La o asemenea petrecere, V. m-a certat  că-i  permit fiului celui mare să ne spună  tu. 

Ai fi îndrăznit  tu ( adică eu) să i te adresezi așa unuia dintre părinți?//

 Au trecut anii,  suntem deja bunici, ne vedem rar, nu știu  cum i se adresează lui nepoții, mai ales cei de peste Ocean.

Mi-a rămas în minte  seara aceea.

Și copiii noștri  bucălați,  împărțindu-și cuburile, maimuțoii ( era plină casa de figurine), revistele Rahan,  tractorașele  de plastic roșu,  cățeii  fără codițe.

 Tata și mama sunt în  sufletul meu .
Icoane.

 În dimineața asta ploioasă,  cu gândul la ei, am  dăruit  vecinilor  vase noi ,  lumină și flori. N-am avut albăstrele. Au pus orhidee.

 Și nu le-am spus  tu. //

 Să-mi fi citit cumva cineva   gândul  ?  mi-a trimis o  poezioară, nu știu cine este autorul..

Ce zici? 

accesibil

Kdo hleda najde- Acela care  cauta va gasi.

Subtire pojghita, distanta se topeste in zbor, ramane povestea, sapata in creturi, imagini vii, blanda visare, intelesuri si forme, Praga de aur, Praga reala, maretie boema  in amiezi luminoase, taverne cochete, stradute in panta, piatra  si  sfinti, poduri si pictori, mesteri   si regi,  istorie, mit, provocari,   nu e loc de subtile ocoluri, cerc de lumini, intrebari si uimiri, de ce asa,  cum de se poate..

Praga este altceva!

Curata, naturala, moderna, surprinzatoare,civilizata, cocheta fara ostentatii, doamna fara varsta, aur stins in verde crud!

Ce pacat ca frumusetea se ispraveste tocmai cand simti gustul topindu-se in adanc ..aveam o tristete, banala poate, o simteam,  nu ascultasem muzica lor si nici dans nu vazusem.

Incercam sa  iau cu mine  ceva , ceva, doar al meu, nu doar in fotografii, pliante si  obiecte ,ceva de ocrotit printre vise.

Clipa!

Si a fost sa fie!

Nu stiu cand au aparut- trei figuri pestrite, muzicanti rebeli, la doi pasi de lumea pestrita si ea, mare  de lume- atatia japonezi si nemti laolalta n-am vazut niciodata, este sarbatoare-Sfintii Constantin  si Elena, nici n-ai crede ca a inceput saptamana de lucru,  lumea este vesela, toti fredoneaza in ritmul viorii , domnisoare cochete, domni  plinuti, chinezoaice usoare, -toti canta si  bat tactul  in ritm de ceardas,  muzica nu are hotar!

Alfabet universal!

Cativa metri  la dreapta, pe zidul  innegrit de vreme,  cocosul isi striga cantarea..

Praga este atipica !//

Am avut  cea mai frumoasa dintre  vacantele venite in dar,  in acet  tumultuos, simpatic florar!

Nu te supara- fa-ti un nod la batista-  sa  vezi Praga, la pas!
p.s.Era cat pe aci sa omit ceva-daca ieri, in gradinile din colina Petrin, pe una dintre aleile croite dupa o geometrie perfecta, n-as fi zarit o duduita, alintandu-si cea mai impanglicata catelusa cu  bigudiuri colorate, as fi uitat ca mai exista, prin orase, fiinte numite caini ..