”Drumul era soare amestecat cu umbră, soare cu umbră”.

”Paznicul de noapte”, Jayne Anne Phillips.

Am aflat despre cartea asta în iarnă;de atunci, am tot căutat-o.

În sfârșit, joi seară, am reușit să o cumpăr.

Lectura ei, categoric captivantă, m-a îndemnat să las alte treburi mai domol.

Este un roman complex, modern, în cuprinsul căruia se împletesc multe teme, una mai dureroasă decât alta, acțiunea petrecându-se în Virginia de Nord, din aprilie 1874, până în ianuarie 1883.

De-a lungul acestor ani, aflată într-o călătorie reală și simbolică, în același timp, ”ConnaLee, fetița de doar doisprezece ani, cunoaște ceea ce am numi ”America profundă”, o lume cruntă, aspră, aruncată într-o zonă a lumii, în care supraviețuirea înseamnă luptă.

Grea de tot.

Familia ei înseamnă mama, Eliza, doftoriceasa Dearbhla,bunica ei de suflet, profesoară, călăuzitoare, model și speranță, într-un cuvânt reazemul într-o realitate în care răul-capcană începe dincolo de gardul proprietății în care trei femei, trei generații, trei destine s-au refugiat pentru a gusta libertatea.

Legătura cu stâlpul acestei familii, bărbatul,fiu de suflet, soț și tată, înrolat de două ori se bazează pe iubire.

Războiul îl mutilează mental și fizic, iar comunicarea lor se întrerupe.

Cele trei femei luptă cu îndârjire pentru supraviețuire,iar ”bunica” și mama se ocupă, fiecare în felul ei, și de educația copilei.

Universul lor și așa precar este zdruncinat până în adâncuri de apariția a doi bărbați ticăloși, bandiți, unul fiind suprimat de energica mamă amenințată, ”ajutată” de celălalt ticălos.

Ce urmează sunt scene încărcate de tragism, mizerie umană, luptă,ură, disperare, ”izbândă”,în schimbul salvării fetiței.

Nu voi intra în amănunte, cartea trebuie citită pe îndelete pentru a înțelege până unde se întind rădăcinile monstruoase ale războiului.

Ce drame lasă el, ce devin ființele umane din cauza lui.

Cartea stabilește un fel de echilibru între ceea ce-i dă natura omului, indiferent unde l-ar azvârli pe el soarta,și ceea ce face omul.

Omul poate fi bun, dar, mai ales, poate deveni fiară

Încâlcitele fire ale acțiunii, grație frumuseții umane, căreia i se adaugă știința de carte, cunoașterea psihologică -nu uita că ne aflăm în a doua jumătate a secolului al XiX-lea, după un război civil pârjolitor-comunicarea chiar deficitar sinceră, pentru că fiecare om ascunde ceva, se luminează treptat.

Un incendiu izbucnit în azilul în care s-au adunat nu chiar din întâmplare toate personajele principale ale romanului ”luminează” cărări.

Fiecare pornește pe drumul său.

”Era stânjenită(ConaLee) și simți că-i tremură vocea. Bărbatul acesta, cel dinainte de război și din timpul lui, din ziua când devenise altcineva și pentru totdeauna după aceea, era tatăl ei. Îl găsise , în ciuda tuturor piedicilor, și ajunsese să-l admire încă dinainte să afle cum murise, în ziua aceea în cabinetul doctorului Story, Nu voia să o judece pe Dearbhla, dar îi părea foarte rău că Ephraim Connolly, care își căpătase în sfârșit numele ales de el, nu știuse niciodată cine e cu adevărat. ConaLee it știa ea însăși.”, pagina 360.

El era ”paznicul de noapte”.

Citește cartea!

Vei găsi oamenii războiului civil american, în câteva sute de pagini scrise cu pasiune!

Vieți într-o piramidă, în interiorul căreia ființa umană construiește rădăcini, luptă, există.

de-o fi una, de-o fi alta..

Ultima săptămână de cireșar a debutat, cum era de așteptat, cu  ploi. Din cer , dar și de confuzii. 
 Chiar și  lucrurile aparent simple devin, brusc, complicate..

Puțini sunt , cred, cei  care au plecat în vacanță, așa că presa și televizorul  și-au intrat în atribuții.
Violențe  de toate felurile, amenințări, jigniri, oricine  contra oricui.

Nu se putea ca piaza rea  să nu-i  amenințe și pe copii. cum?  cu testarea națională, care, nici n-a început bine, că  a și tulburat apele.

 Mă uitam aseară la televizor – doi tineri, un fost și un actual șef  al învățământului, fostul,  cu portofoliul incomplet, actualul, prins pe picior greșit.

O tânără moderatoare încerca să aducă în discuție și să rezolve, cumva,  problema cu fraza producătoare de    răzmeriță  printre  absolvenții de gimnaziu, care, speriați că  pierd prea  repede 6 puncte din nota dorită,  și-au chemat în ajutor părinții, profesorii, neamurile.  Încă n-au ajuns la  Curtea supremă, dar  timpul nu este pierdut.

O frază relativ simplă, chiar banală- ruptă dintr-un text, și el, săracul, la rându-i,  fragmentat, că așa se fac  lucrurile peste tot,  pe bucățele, ca să uiți  de unde ai pornit- a ajuns mărul discordiei în  stabilirea  punctajului  candidaților. 6 puncte înseamnă foarte mult , când vine vorba despre   admiterea într-o treaptă superioară de învățământ.

Domnișoara cu pricina , care, între noi fie vorba,  nu este cea mai tare la limba română- a scris  pe un carton adus special  textul- Ceea ce  mă  jenează este  dificultatea răsfoirii
 Aș taxa-o  , pentru că  n-a pus punct  la sfârșitul enunțului, apoi, dacă tot a început o treabă, firesc ar fi fost s-o  ducă la capăt, să sublinieze predicatele, să identifice elementele de relație, să delimiteze textul , să  arate felul propozițiilor și  să stabilească raportul între propoziții. 
 N-a ajutat-o nimeni- domnul ministru  nu știa  nici dumnealui răspunsul corect,  un domn finanțist din platou a venit cu  un fel  de bășcălie, tipic  balcanică,  așa că  lucrurile au rămas tot confuze. Și nu i-aș mai ierta domnișoarei  faptul că  l-a întrebat pe colegul de platou:

-A,  X are mai multe facultăți ca tine, da? corect este : mai multe facultăți decât tine. 
 Este tot o problemă de  cunoaștere a limbii române..

S-ar cuveni niște explicații, fără pretenția subsemnatei  de a da lecții cuiva..
 De ani și ani, se promit,   pentru toate examenele,   formulări clare, fără echivoc. Se promit și atât.

Unii dintre elevi, a căror logică n-a fost   bine   coordonată  de către cei  meniți să o  realizeze, confundă  propoziția  subordonată subiectivă  cu predicativa .Se ajunge, adesea,  chiar  și la completiva directă. 

 De ce?  Din mai multe motive:  întâi de toate, pentru  că se trece mult prea repede peste noțiunile de teorie, a nu se înțelege  toceală. Există niște elemente foarte clare-propoziția subiectivă constituie în frază  o realizare propozițională a  subiectului,  adică  îndeplinește  funcția  de subiect al regentei sale. Prin contragere se păstrează sensul , obținându-se  subiectul. El  este partea principală de propoziție despre care se  spune ceva cu ajutorul predicatului.

 În privința topicii,  se știe că propozițiile subiective care servesc  ca subiect unor predicate exprimate prin verbe personale, precedă , de obicei, regenta.

Există și cazuri,  când subiectiva urmează  regenta, dar aceste  situații  nu fac obiectul analizei  de față.

Dacă elevul  avea dubii, în privința  accentului ,  a importanței  subordonatei respective, adică , dacă ar fi  fost tentat  să o identifice ca fiind  predicativă, contrasă într-un nume predicativ, el , candidatul, avea posibilitatea să se folosească  de alte noțiuni  de teorie: propozițiile  predicative se găsesc, în mod  obișnuit, după  propoziția regentă.

Deși, în  asemenea situații,  nu se recomandă contragerea, rămâne încă o posibilitate de verificare- importanța încărcăturii semantice a   celor două    sintagme- ceea ce mă  jenează  și  dificultatea.

  Accentul cade pe   construcția  ceea ce mă jenează , care este subiect pe lângă predicatul este răsfoirea. 
Așadar, propoziția secundară  subliniată  este  propoziție   subiectivă.
În privința punctuației,    subiectiva și  predicativa  nu se despart de regentele lor prin virgulă, o excepție existând  în cazul subiectivei-Cine învață, acela câștigă!( vezi pronumele demonstrativ  acela)

Recunosc că  demersul poate părea complicat- se întâmplă așa, pentru că elevul nu este învățat  la timp să vadă lucrurile în plan  total- textul literar sau non-literar. 

El  aplică  analiza doar pe bucata respectivă.  Enunțul dat   spre analiză poate crea  confuzii.
 Menirea examenului este aceea de  a-i departaja  corect pe candidați.

 Să  ne întrebăm cine  și de ce greșește?  

Să căutăm, mai degrabă, soluții corecte.