lacrima râde cu ochii

motto
 Iar nu mai suntem noi înșine,
nu mai știm de unde începem și unde
ne sfârșim, în spațiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri
existând în noi, anume,
numai jumatățile-n mișcare,
cele întoarse spre lume.
Iar se concentrează totul numai în ochi..

Nichita Stănescu,Basorelief pentru îndrăgostiți//

Prietena mea de peste Ocean nu uită că astăzi este o zi specială- Dragobetele.
 Știe că se poate întâmpla, de fapt chiar se întâmplă, ca prea puține femei să primească astăzi cine știe ce semne de ..atențíe din partea partenerilor. 
Una ar fi soluția ai grijă de tine!

FEMEILOR !

Amintiţi-vă că un strat de praf protejează lemnul mobilelor...O casă se transformă în cămin când poţi să scrii Te iubesc pe praful de pe mobilă. 
Eu singură munceam cel puţin 8 ore la fiecare sfârşit de săptămână, pentru a lăsa totul perfect, că  poate vine cineva.  
În final, am înţeles că nu venea nimeni, pentru că toată lumea îşi trăia viaţa petrecând-o bine !
 Acuma, dacă vine cineva, nu trebuie să explic în ce condiţii este casa, musafirii sunt mult mai interesaţi să afle ce  și cum am făcut  ca să-mi trăiesc viaţa şi să mă distrez.
 Dacă nu ţi-ai dat seama,
 Viaţa este scurtă, petrece-o bine ! 

Fă curat, dacă e nevoie... 
Dar ar fi mai bine să pictezi un tablou sau să scrii o  povestioară, să trimiți cuiva o scrisoare frumoasă, să asculți  muzica preferată, să privești cerul, frunzele,  pădurea,  să te gândeşti la diferenţa între a vrea şi a trebui. 

Fă curat, dacă e nevoie, dar nu afecta mult timp..
Te așteaptă  marea, munții, cărările , atâtea cărți necitite, atâte filme nevăzute,  atâția prieteni, atâtea gânduri nerostite, atâtea  plimbări!

 Fă curat, dacă e nevoie, dar ia aminte ..
 Lumea de afară  poartă  soare pe faţă, aer în păr, zăpadă  în pulbere de stele, ploi în lacrimi blânde,  triluri printre crengi.
Ziua asta nu se mai întoarce.
 
Fă curat, dacă e nevoie, dar... 
Ţine cont că omul  nu este etern, bătrâneţea va sosi şi nu vei fi mereu cum ești astăzi.

p.s. mi-am permis să mai ajustez  scrisoarea prietenei mele.
O  recentă experiență  m-a învățat multe..așa că  m-am gândit să afli și tu.

per aspera ad astra!

  În primii ani de liceu,  doi profesori  ne cereau, oră de oră, nu doar să memorăm aforisme și fragmente  din opere celebre ale  literaturii universale, ci, mai ales, să le comentăm.  
Nu mi s-a părut deloc dificil, începusem exercițiul din gimnaziu..

  A ști  cât mai multe fragmente din lungile texte din manualul de limba latină  și  la fel de multe maxime  presupunea multă muncă, dar și pasiune. 
 Competiție nedeclarată între colegi!

La economie , lucrurile se complicau, oarecum- citatele erau  interesante, dar aduceau cu ele acea teamă, pe care ți-o inspiră un profesor veșnic nemulțumit.

 Astăzi, am încercat un exercițiu de memorie- am vrut să văd cât mai rețin dintr-un text semnat de A.D. Xenopol, despre agricultură. N-a mers chiar cum aș fi vrut, s-a păstrat, totuși,  într-un colț al minții,   ideea teoriei dependenței țărilor agrare față de cele foarte  dezvoltate industrial, prin comerțul  exterior,   și  a  existenței  unor pericole , față de care o țară ca a noastră nu putea să se ferească ,   dacă ar fi  continuat să exporte  produse agricole, care , sub un volum foarte mare- fânul, de exemplu- au o valoare financiară  redusă.
  Parcă nu s-ar fi schimbat prea mult lucrurile..//
Unele maxime  adună în  puține cuvinte experiențe de veacuri, exprimă puncte de vedere,  în forme concise, comunicând fulgurant un adevăr, concentrează spiritul moralist al autorului cu o vizibilă  și pregnantă lapidaritate:
Prietenia- un suflet în două trupuri-Aristotel.
Nu-ți petrece timpul  cu cine nu este dispus  să și-l petreacă cu tine- Garcia Marques.

Bogăția o apreciezi  după ce ai primit-o, prietenia, abia după ce o pierzi..

Într-o zi, prietenia s-a întâlnit cu dragostea.-

-Dacă exist eu, tu ce rol mai ai?este întrebată prietenia.

-Eu aduc  un zâmbet, acolo unde tu lași o lacrimă, i s-a răspuns dragostei. 

Ziua cea mai irosită este aceea în care n-am râs-
Chamfort, Maxime și aforisme celebre.

Non est ad astra mollis e terris via.

Primum vivere, deinde philosophari.

Este necesar  să memorăm  citate, maxime, aforisme?

prinde hoțul!

I s-au tot căutat rădăcinile. 

  Cercetători redutabili-Cihac, Tiktin,  O.Densușianu,  atrași de aria diversă a răspândirii semantice a cuvântului hoț i-au dedicat studii îndelungi.

 Însuși Bogdan Petriceicu Hasdeu, în a sa Istorie critică, I, 2, pg. 294, vezi Noul Dicționar, NODEX,  deși îi  acordă  niște valențe expresive, pornind de la o interjecție , nu reușește să-i dea de urme.  Interesante sunt discuțiile în legătură cu varianta feminină- cum ar putea fi, oare, altfel,  când vine vorba despre femeie?
De la hoață- femeie care fură,/hoțoaică  , se ajunge la pohoață,   derivat cu prefixul-po, care înseamnă femeie rea, pus greșit în relație cu pațachină.

Nici dicționarul de argou al limbii române  nu se lasă mai prejos, găsind pentru atât de nesemnificativa economie lexicală- trei litere,  trei sunete,  o singură vocală și două amărâte de consoane, un biet cuvânt monosilabic, nici mai mult , nici mai puțin de 69 ( șaizeci și nouă) de variante, care mai de care mai ciudate.

Aș aminti doar- alpinist- spuneți și dumneavoastră… aspensor- fabulos!,  cocor- asta-i culmea! inspector- nu se poate așa ceva! ba se poate ar spune cineva,  lupescu-poftim de vezi!, mânuța de aur..ce imaginație! zarzavagiu- oricum, agricultura este la pământ, săraca..

 Pe la alții, hoțul este hoț- Cine fură un ac va fura și o cămilă..

 Limba noastră , comoară,  cum o numea poetul,  a creat mulțime de expresii și cimilituri- Hoțul cu un păcat, păgubașul cu o mie, Prinde hoțul, scoate-i ochii, Îl bate , ca pe hoții de cai, Hoțul plânge că este dus la spânzurătoare, dar nu se căiește că este hoț, Hoțul simte că-i arde căciula .

Brusc, ea devine cuminte și înțeleaptă, după ce îl lasă pe hoț să mărite/ să cunune/ să cumetrească/să boteze până sus de tot,  -n vârful scării sociale.

Zice  că Hoțul trece drept boier, când hoția îl îmbogățește.

Vezi, matale, cum te îmbrobodesc vorbele?

Tocmai mi-am adus aminte de ce am scris ce-am scris- limba noastră este singura, asta spun unii,  între atâtea surori și verișoare, care mai de care mai moderne, prima , așadar, care i-a încredințat îndesatului hoț și sensuri dulci, dezmierdându-l- hoț mic și scump ce ești!, ce hoț( oț) ești! , a face pe hoțul cu cineva, ia uite, hoțul de el!, ce ochi  are hoțul..

De asta se fură de toate- inima, ochii, dragostea,  mireasa, cerceii, cu ureche cu tot,  inelul cu purtătorul,  bașca – tablouri, aluminiu, laminoare, bani, brățări, cloști, conturi, cărți, titluri, diplome, voturi, covoare, fotolii,  fabrici.

 Era să uit- cercetător atent,  cum este, românul a descoperit ceva suspect și  într-o statuie-  tocmai a celui care avea o oca specială. 

p.s. tu ce zici?

lecții de viață

 pentru Andi, cu tot dragul.
În fața unui prieten adevărat poți gândi cu voce tare R.W.Emerson.

Aș schimba, cumva, ordinea cuvintelor din titlu- toată viața am făcut lecții- de cele mai multe ori printre bănci-  la catedră , doar când trebuia să scriu ceva  în catalog,  la tablă, pentru tabele, desinențe, cazuri, funcții sintactice, diateze, toate subliniate cu verde- așa am învățat  de la adevăratul meu profesor de limba română, domnul Fulga.

Când vine vorba despre lecțiile mele de viață, am învățat că , de cele  mai multe ori, oricine ți-ar spune că îți este aproape, tu- doar tu- îți  rămâi reazem/prieten/ajutor.

 Lecția asta am aflat-o  în urmă cu mulți ani.  O  regretată mare pictoriță povestea cum îi este ei,  când nu mai știe încotro s-o apuce. Se așază  pe caldarâm, lumea trece, unii se uită și  merg mai departe, câte cineva  aruncă o banală remarcă. 
De la un timp,  când simte  că  a făcut pace cu ea însăși, femeia căzută își zice fată, hai, sus!

Da,  în tine găsești, totdeauna,  forța de a merge mai departe.

Iubirea?
Energie blândă, fior năvalnic, sărut pe suflet, tandrețe, profunzime,   alb și roșu, flacără mereu întreținută,  reguli nescrise, hohote de râs, umăr pe care să plângi,  fără a te rușina, prea mult pentru  doar o singură viață ..

Ce mi-am  învățat fiii -  alt fel de lecții,  ei știu cât de mamă sunt!  Copiii se iubesc necondiționat, îi aduci pe lume, fără să-i întrebi dacă asta vor.  
De multe ori, învăț de la ei, tac, ascult, familia este sfântă!

Călătoresc!  cu trenul/avionul/mașina/ vaporul/pe jos/  cu gândul! Îmi iau porția de libertate! fără măsurători! 
Lumea este cel mai frumos spectacol, fără sufleor, regie, actori,  totul la scenă deschisă- teatru mut, gâlcevi, înlănțuire de stări, situații, locuri, ieri, astăzi- laolaltă și separat.

Îmi plac hainele frumoase, oricine poate fi,  într-o clipă, altfel!!  Fiecare, în haine potrivite!

Fug de ridicol, mă feresc cât pot de agresivități, de orice fel, îi ocolesc  pe aruncătorii de pietre, plâng cu ușurință,  sufăr dacă nu pot ajuta, nu-i înțeleg pe bogații care nu se mai satură,  ador luminița din ochii  cărora le-am pus,  în palmă,  un dar.
Originalitatea stârnește  invidie, îți trebuie multă energie să treci peste momentul în care persoane cărora nu le-ai făcut niciun rău  își adună  zgomotos frustrările, doar pentru că  tu nu semeni cu ceilalți.

Fericirea?  
Eternități de-o clipă!
Fontana di Trevi- noaptea,  sub vâlvătaia lunii generoase, un colț de cer, văzut din avion , când ai putea culege stele, castele risipind imagini dintr-un timp al aducerilor-aminte,  muntele țâșnind din mare, buzele oceanului,  îmbrățișând,  într-un etern și nemărginit  sărut, depărtarea.
Vise, poezie,  licăriri , piese nejucate, adevăr mereu căutat !
Mă încăpățânez să cred în farmecul clipei, îl găsesc în pașii valsului, în primul ghiocel, în clinchetul Serii de Ajun, în zborul primilor cocori!

Ce simt eu cu tot sufletul?

Dorul!

Mi se face dor adesea de lumea copilăriei, de adolescența cusurgie.
Pe atunci, premiile veneau de la sine, poștașul aducea scrisori în plicuri colorate, nu era loc de înșelat/ trădări/suspiciuni/ disimulări.  Lumea avea gust de lună plină, de  tandrețe descoperită printre rânduri.

 Ce m-a învățat viața? multe! nu știu mai nimic..

Casa părintească nu se vinde, fiecare trebuie să aibă undeva acel acasă , doar al lui, cu portița mereu deschisă, cu perdele albe, dincolo de care se ivește, din noian de amintiri, Mama!

p.s. am încercat să-i  răspund lui Andi, cu tot dragul,  nu transmit  leapșa nimănui, mi-ar plăcea doar  să știu ce spui..
și un dar din dar

fără titlu

Iertarea este parfumul lăsat de trandafiri pe talpa celui care i-a călcat în picioare.

Morala creștină, prin regulile ei,   ne învață să-l iubim pe aproapele nostru, ca pe noi înșine. Când spun  aproapele nostru , îl includ, desigur, și pe dușman- al meu/al tău. Adică, ar trebui , conform moralei,  să-l iubesc  și pe dușman.

Când citești  asta sau când  asculți vorba preotului predicând    astfel, zici  că a ierta este cel mai nobil cu putință act omenesc.

Chiar ești sincer(ă)?

Chiar îl poți ierta pe cel /cea care te-a umilit/ lovit/ desconsiderat/ abandonat/furat/ trădat/ mințit?

Cum să faci asta, dacă în clipa respectivă simți că explodezi  de supărare? și asta se întâmplă, de câte ori îți amintești?

Stai, să zic că aș începe iertarea cu lucruri mai simple- ierți greșelile copiilor , tu i-ai adus pe lume, ești responsabil(ă) de asta, nu i-ai întrebat nimic, deci îi iubești necondiționat, asta înseamnă că le ierți toate greșelile..

Mai departe- ierți greșelile superiorului..poate iert, dar nu uit. O fi bine, nu prea cred, îmi fac rău mie, nu lui.

Îl ierți pe cel în care ai crezut, în palma căruia ți-ai pus sufletul, chiar dacă ți-a întors spatele, când îl/o credeai mai aproape?

Aici este aici.

Dacă te tot întrebi, ajungi să te urăști pe tine, inventându-ți  cusururi, pe care nu le știai. 
Înseamnă că nu ești de treabă, că nu ești așa cum credeai că ești.

Stai- eu mă iubesc pe mine, dar el /ea nu mă iubește, deci urăște niște lucruri din  mine, din sufletul meu.

El/ea urăște ceea ce crede că nu este bun în  tine. .

Cine pe cine va ierta?

Cine pe cine va iubi ca pe sine însuși?

Nu vreau rezolvarea cu gravitate, vreau să înțeleg cum pot ierta și să iubesc pe cineva ca pe mine însămi, chiar dacă asta îmi provoacă suferință. 

Greu. 

Aproape imposibil.

 p.s. tu ce spui?

copilării?

Sigur și tu primești de la prieteni filmulețe, cugetări, poeme, povestioare cu tâlc, muzică, filme.
Dintr-un asemenea filmuleț, aflu că niște psihologi, interesați să găsească un copil cu  inteligența afectivă cea mai puternică,  au adresat întrebarea ce este dragostea? unui eșantion de copii, a căror vârstă era cuprinsă între 4 și 8 ani. 
Răspunsurile primite i-au impresionat puternic pe realizatorii cercetării.
Am selectat câteva dintre ele.
-Când cineva te iubește, are un mod deosebit de a-ți spune numele, încât te simți în siguranță, când te strigă .
-Când nu iubești, este interzis să spui „te iubesc„, dar când iubești, trebuie să o spui mereu, pentru că oamenii uită.
-Dragostea este când faci pe cineva să zâmbească, chiar dacă este foarte obosit.
Printre copii, se afla un băiețel, prieten cu un bătrân, a cărui soție decedase de curând.
Bătrânul era foarte trist. Toată ziua își ținea fruntea în palme și privea în gol. Nu se mai dezlipea de o băncuță.
Într-o zi, copilul a dispărut de acasă.
Căutându-l, mama l-a găsit în brațele prietenului său.
Erau  foarte fericiți împreună.
-Cum ai reușit? ce ai făcut? l-a întrebat mama.
Nimic..pur și simplu l-am ajutat să plângă!
Băiețelul  de 4 ani a fost declarat copilul cu inteligența afectivă cea mai mare.//
p.s. tu ce spui?

dacă părinții tăi

 n-au avut niciun copil, există șansa ca nici tu  să nu ai..//
La o ședință cu părinții, un tip tuciuriu, halat verde, burtos, fugise de la serviciu.
Se așază în ultima bancă, ascultă, fiul lui are note mici, el își rupe o unghie, n-o scapă nici pe a doua.
-Grea meseria de părinte, doamna dirigintă, nicio facultate nu te pregătește pentru ea..//
Era trecut de miezul nopții. Nu-l putem liniști- cum de sunt mai mult de șaizeci de copii din școală, cu medie mai mare decât a lui?
Să mai repetăm schița, ba nu, basmul, ce zici de pastel?
Astea-s vorbele mamei. 
Absolventă a Universității de matematică, prosperă femeie de afaceri. 
Se întâlnește cu cei doi copii, seara. Sau sâmbăta, când se poate.
O rudă apropiată zice că, de fapt, copilul voia să doarmă, a doua zi era primul mare examen din viața lui..cine să aleagă?
Examenul a mers bine, noaptea a reușit să pună pleoapă peste pleoapă câteva ore.
S-a concentrat, hai că n-a fost chiar greu , basmul, știți că mi-ați dat și dumneavoastră lucrare, am făcut bine1
Vineri se afișează rezultatele!
Doamna- mamă trece prin toate stările- de la bucurie la deznădejde. El , de! viitor bărbat, le duce pe toate. //
O prietenă bună mi-a trimis un material.
L-am citit cu atenție. Poate, zic eu, n-ar fi rău să-l vedeți.
Fără grabă!
Vine vacanța!
Scrisoare către părinți
Părinți din lumea întreagă , nu uitati sa fiti parinti!
Intrupati in fiecare clipa definitia si insemnatatea omeneasca a cuvantului "parinte" - inglobati dragostea, grija, iubirea, atentia si bucuria in cresterea copilului vostru. Din aceste valori infloreste copilul tau, din ele se hraneste si isi extrage seva necesara pentru a deveni un matur responsabil si capabil.

W. Livingston Larned, autor american, a conceput, intr-un moment de sinceritate, o scrisoare numita "Tata uita", care evoca cele mai pure si sincere sentimente ale unui tata fata de propriul fiu. 
Este un moment de reflectie si de "martusire a greselilor spre iertarea pacatelor... de parinte!" Reprezinta o constientizare a greselilor de abordare in cresterea copilului, un indreptar util si practic pentru toti parintii care inca nu isi dau seama ca nu copilul este cauza tuturor problemelor lor.

Traim vremuri in care copilul este o copie miniaturala a unui adult: nu are voie sa greseasca, trebuie sa studieze pe rupte, sa fie responsabil, sa munceasca pentru a obtine si sa-si dezvolte cat mai multe abilitati pentru a reusi in viata. In plus, este criticat, judecat si condamnat pentru comportamentele sale nepotrivite de multe ori in stil barbar sau care lasa de dorit. Nu ajuta cu nimic sa ii spui "ai aruncat cu jucaria in mine, acum iei bataie". Fii un indrumar pentru copilul tau, lasandu-l sa se caleasca atat fizic, cat si emotional, indreata-i pasii cand sta sa pice in gol si nu in ultimul rand, iubeste-l orice ar face.

Nu uita sa ii spui si sa ii demonstrezi mereu asta si sa il lasi sa se bucure de copilarie. 
Incearca sa iti intelegi pruncul in loc sa il acuzi, pedepsesti sau certi, poate e timpul sa il incurajezi si lauzi mai mult in loc sa il critici si sa il inveti in loc sa il judeci ca nu stie - fii mana lui dreapta in incercarea de a-si "scrie" copilaria.
Fii pentru el, asa cum spune autorul nostru, un prieten de nadejde atunci cand are nevoie de tine, sufera alaturi de el si fii un parinte adevarat. Nu il trata ca pe un adult si nu iti varsa nervii pe el, atunci cand seful ti-a anuntat reducerea de salariu. Nu are nicio vina.

Vorba lui Larned "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult". Musca-ti limba inainte de a tipa, cum indruma autorul, si inceteaza sa il mai tratezi pe ca pe un obiect creat si manipulat de tine. Nu merge niciodata pe premisa "eu te-am facut, eu te omor" si nu incerca sa iti impui punctele de vedere in alegerile lui. Lasa-l sa greseasca, cine nu o face? Lasa-l sa fure mai mult timp pe terenul de joaca, chiar daca pe tine te asteapta un maldar de vase si masina de spalat rufe plina.

Lasa copilaria sa se desfasoare in toate formele ei!

Nu cele 5 cursuri la care il inscrii, 3 meditatori, o bona si multiplele palme verbale sau fizice cu scop disciplinar iti transforma in timp copilul intr-un adult puternic, sanatos, fericit si de succes. Nu daca il trimiti in Elvetia sau SUA sa invete il vei forma.

Ofera-i dragoste si dedica-i timp si oportunitati si vei "coace" cel mai frumos, capabil si reusit produs al vietii tale!

Cearta-l parinteste atunci cand merita, iar cand o faci, marturiseste-i dragostea. Educa-l pastrand mereu in manecuta cartea dragostei, a intelegerii si a cuvintelor potrivite!

"Tata uita" - W. Livingston Larned


"Asculta-ma fiule: iti vorbesc in timp ce dormi, cu o manuta pe obraz si cu buclele tale blonde si umede adunate pe fruntea plina de sudoare. M-am strecurat singur in camera ta. Acum doar cateva minute, pe cand citeam ziarul in biblioteca, am fost inabusit de remuscari.

Am venit langa patul tau cu un profund sentiment al vinei. Iata la ce ma gandeam, fiule: am fost mereu suparat pe tine, te-am certat pe cand te imbracai pentru scoala pentru ca te-ai sters prea repede cu prosopul pe fata. Te-am condamnat pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru ca ai aruncat pe jos cateva din lucrurile tale. Te-am considerat vinovat si la micul dejun. Varsai bautura,infulecai mancarea, iti puneai coatele pe masa. Iti ungeai painea cu prea mult unt.

Si cand te-ai dus la joaca si eu am plecat la slujba, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si mi-ai spus: "Pa, tati!", iar eu m-am incruntat si ti-am raspuns: "Indreapta-ti umerii!". Apoi a reinceput totul in aceeasi dupa-amiaza. Intorcandu-ma de la serviciu, te-am spionat; stateai in genunchi si te jucai cu bilutele. Sosetele iti erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai aducandu-te acasa cu forta. Sosetele costau bani - si daca ar fi trebuit sa le cumperi, ai fi fost mai atent! Inchipuie-ti, fiule, asa se poarta un tata! Iti amintesti, mai tarziu, cum eu citeam in biblioteca, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbra de durere in priviri? Cand mi-am ridicat ochii din hartie, enervat din cauza intreruperii, ai sovait in pragul usii. "Ce vrei?", m-am rastit. N-ai spus nimic, dar ai venit in fuga si te-ai aruncat in bratele mele si m-ai sarutat, cu manutele mici incolacite in jurul gatului meu cu atata dragoste, pe care Dumnezeu insusi ti-a daruit-o si pe care nici nepasarea n-o putea ucide. Si apoi ai plecat tropaind usor pe scari.

Ei bine, fiule, cateva clipe mai tarziu, hartia mi-a alunecat din maini si am fost patruns de o groaza cumplita. Ce facuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod in papura, de a certa - asta era rasplata pe care o primeai fiindca erai baiat. Nu ca nu te iubeam, dar ceream prea multe de la anii tai fragezi. Imi stabilisem drept criteriu propria-mi varsta. Si era atata bunatate, frumusete si adevar in sufletul tau.

Micuta ta inima era la fel de desarvarsita ca zorii ce invaluie triumfator dealurile domoale. Toate astea se adunasera in impulsul tau de moment de a te naspusti sa ma saruti si sa-mi urezi noapte buna. Nimic altceva nu conteaza in aceasta seara. Am venit la capataiul tau pe intuneric si am ingenuncheat acolo, rusinat! E o ispasire palida, stiu ca n-ai intelege toate acestea daca ti le-as spune cand esti treaz.
Dar maine o sa fiu un tatic adevarat! O sa-ti fiu prieten de nadejde, voi suferi cot la cot cu tine si voi rade cand razi si tu. O sa-mi musc limba inainte sa te cert. O sa repet mereu, ca intr-un ritual: "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult" Mi-e teama ca te-am tratat ca pe un barbat. 
Si totusi, fiule, acum ca te vad ghemuit si ostenit in patutul tau de copil, imi dau seama ca nu esti decat un copilas. Pana mai ieri te purta mama in brate si iti odihneai capsorul pe umarul ei. 
Ti-am cerut prea mult, mult prea mult."

p.s. ai ajuns aici? ce spui? 

în noi s-au ascuns toate motivele

  o cicatrice pulsează pe tâmpla dreaptă..

O  felie  de viață, în două cărți de poezie, șase ani  de speranțe, întrebări, răbdări, pasiune, priviri înainte și înapoi, ochi larg deschiși către propriul suflet, mereu alertat de spectacolul lumii, ea însăși oglindă vie  Dintre toate oglinzile lumii/A trebuit s-o găsesc chiar pe aceea/ Care mă înfățișează  așa cum sunt/Închid ochii /Și atunci mă privesc  în oglinda sufletului meu/Și nu mă recunosc..//

Așa își începe confesiunea lirică,  poetul Cristian Lisandru, pe care am avut privilegiul să-l cunosc aici, în spațiul  fără uși , fără ferestre, al   blogosferei.

Îi citesc poemele de ceva timp- câteva sute de zile.

Mi-a făcut onoarea- ce plăcere neașteptată! ce mare bucurie!-  să-mi trimită, chiar de ziua mea,  ultimele lui două cărți Pledoarie pentru salvarea lacrimilor,  Atunci când vara se reiventa.//

 Într-o lume asaltată de vrajbe, drame, conflicte, neliniști, dimineți înșelătoare, seri în care suferințe  netratate se pansează  cu vorbe de clacă,  pentru că bani de medicamente nu sunt, iar medicii de familie și-au pus pe geam plăcuța închis pe durată nelimitată, în atelierul lui,  fără  granițe,  Poetul își picură gândurile- metafore în Țara speranțelor Pierdute,  unde  nu este nevoie de pașaport,  îți trebuie  doar  un vis frumos către Țara Speranțelor Împlinite.

Ai nevoie  de fiecare picătură de ploaie/Așa cum ai nevoie de fiecare picătură de dragoste/Pe care o cauți și doar îți imaginezi că o găsești.

Macrocosmosul explorat,  uneori analitic, alteori în fugă,  își curge nemilos clipa.

Un peisaj, deloc complicat, abecedar al trăirilor, întrebări nerostite, răspunsuri sperate, universul  său liric  este o invitație la purificare prin iubire   Să fim Adam, tu-Eva ideală,/Chemați  la Judecată de Apoi„, el ascultă poemele anotimpurilor, se bucură , plânge și râde„Iubirea unui clovn e-o păcăleală/Iubirea unui clovn e un eșec.

Timpul, în cursa lui imensă, descoperă tot ceea ce era ascuns și acoperă tot ceea ce era descoperit.
Poetul nu așteaptă minuni  lasă baltă așteptările- la ce bun /e mai bine să plonjezi/cu capul înainte prin cămări de trăiri/păsările au aripi/tu ai mâini  cu degete acoperite de fulgii bătăturilor.

 Și pentru că  toate se transformă, el,  naufragiatul,   aruncat de valurile vieții/ Într-o parte și-n cealaltă , se prăbușește la picioarele iubitei, trăind bucuria limanului atins în  coșmaruri vesele/cu termen de garanție nelimitat. Undeva, la capătul unui fir/tonul sfredelește timpanul, Unde ești, iubire? Și să știi , îmi spui/ Monotonia marilor iubiri face setea de drum fără sfârșit/Mult mai mare„.

Dacă va fi ca iubita să plângă vreodată  Am să -ți râd, iubito-n față, hohot lung , fără măsură/Și-am să te îmbrac de gală în nisip și spuma mării.

Vor fugi din calea unui tsunami interior, punând singurătatea paravan, vor fierbe vin, vor spune glume Doar noi, un vin și gândurile noastre/ Doar noi, etern inoculând iubire.

Într-o lume sfâșiată de conflicte și erori, îndrăgostiții vor trage cortina  Vom juca întreaga piesă  chiar și într-o sală goală,/Replicile le vom spune amețiți de-un reflector/Fără vreun sufleor în față, în emoție totală/Te voi săruta, iubito, și-ți voi spune că mi-e dor..

Și, pentru că nu se poate trăi fără iluzii, vor descânta  iubirea cu buze fierbinți, galopând printre palme deschise, cu orizontul zăbală, chiar dacă există păreri contrare/evident/devalorizând declarațiile de dragoste.

Uitând de tot și de toate, suporta-vor bucurii și interogatorii seci/

În afară de iubire, altceva nu mai contează!!

Poemele lui Cris ne învață să cunoaștem și să trăim frumosul în trăsăturile lui cele mai concrete, adevărate, chiar și atunci când, dojenindu-și pasiunile, altfel dragi oricui,  metafora trezește trăiri delicate, grație unui spirit profund,  pătrunzător, uneori melancolic, conturând   o lume  cu bucurii, tristeți și drame,  în care toți suntem actori și spectatori Te invit  pe-o scenă mare, hai să tragem și cortina,
Hai să împărțim bilete la povestea de amor,
Tu să dai autografe, eu să-mi fac publică vina
De-a iubi cu  frenezia veșnicului amator...

 Citindu-l, învățăm  să observăm viața în plină mișcare, s-o trăim în toată complexitatea ei, simțită sau presimțită doar , în propriile noastre suflete, o viață în care oamenii adoră muniția/nu contează calibrul/puin în fiecare glonte/praf de gânduri.
În acest uriaș joc  în care nu semnăm petiții/nici asigurări de viață/dar predăm urletul /din lup în lup/ca pe o ștafetă,
Poetul  a descoperit rețeta magică -

Iubiți-vă  mult, ideal, permanent,

Trăiți  dăruind, zi de zi, fericire,

Priviți drept în inimi și puneți accent

Pe viață, pe suflet, pe dor și iubire.//

Fericirea se ascunde

Prin buzunarele sufletului

Atât de aproape

Atât de aproape

Jocul continuă..
Mulțumesc frumos, Cris! 
p.s. să culegem, fie chiar pentru o clipă, muzica din poezii! 

fără limite

Nimeni nu este prea bătrân, nici prea  tânăr pentru dragoste, pentru că dragostea nu provine din mintea ta, care știe de vârsta ta, ci de la inima ta, care nu are vârstă.( contează cine a spus?)

 Unii au ales să o sărbătorească astăzi. Alții spun că avem o zi specială, a noastră. Cei mai mulți o sărbătoresc când se ivește, alții chiar când dispare.

Este atât de complicat totul, când vine vorba de iubire .

Există un loc, unde cineva a încercat să adune iubiri ale scriitorilor.

Unii s-au stins, alții există.

Mă întreb dacă le convine  să le fie date în văzul lumii acele simțăminte , care, cândva, le-au adus fericirea.

Fericirea..

Despre bărbați faimoși  și nenumăratele lor cuceriri , dar și despre femei recunoscute pentru  ale lor  trăiri   incendiare, citiți aici-http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=1659//

Eu am  ales o poveste care îmi place mult, pentru  tot ce permite  să fie văzut, dar,  mai ales, pentru acel parfum discret, în care  este învăluită.

 Paul Sartre și Simone de Beauvoir

„În viața mea am avut parte de un succes incontestabil: relația mea cu Sartre.
În mai mult de 30 de ani, a existat o singură noapte în care am dormit despărțiți.
Această lungă uniune nu a diminuat interesul pe care l-am avut pentru discuțiile noastre.
Percepeam lumea cu aceleași instrumente, prin aceleași scheme, cu aceleași chei. Adesea, unul începea  fraza și celălalt o termina, iar dacă ni se punea o întrebare, ajungeam să formulăm răspunsuri identice, scria Simone despre cel care i-a marcat existența și căruia i-a vorbit întreaga viața cu dumneavoastră.
La începutul relației și-au promis că fiecare va avea libertatea de a iubi și pe altcineva. Chiar dacă Sartre a fost cel care a sugerat la un moment dat ideea căsătoriei, iubirea lor nu a avut nevoie de oficializare.
Numai moartea a reușit să-i separe în 1980, când Sartre s-a mutat printre aștri..

p.s. care este cea mai frumoasă poveste de iubire în care crezi?

 

”iubesc la nesfârșit viața

și tot la nesfârșit urăsc moartea”.Piotr Ceaikovski.

Nimic nu poate opri desăvârșirea ființei umane, trecere efemeră pe acest pământ!
Ura, vrăjile, singurătatea, gelozia, incompatibilitatea nerecunoscută,  întunericul cad,  învinse, rând pe rînd, în fața adevăratei iubiri..
Soarele ocrotește dragostea!
Lacul lebedelor-cea mai tulburătoare poveste de dragoste!
p.s. ați văzut spectacolul?

o fi bine, o fi rau..

Undeva, intr-un sat , uitat de lume, traia un om . Singura lui avere era un cal. Alb, puternic, frumos. Puteai trece pe sub el, fara sa-ti apleci capul.
Omul abia isi tinea zilele si familia. Isi iubea calul, asa cum isi iubea lumina ochilor.
Saracia crestea cu fiecare zi. Localnicii i-au cerut sa le vanda lor calul. I-au oferit multi bani.
Omul s-a gandit, s-a uitat la copiii flamanzi, s-a uitat si la calul sau, si a refuzat oferta. Cumparatorilor nu le venea sa creada. Si l-au intrebat de ce isi condamna familia la saracie si chiar la moarte. Scarpinandu-se in cap, omul a zis mai mult pentru sine o fi bine, o fi rau..
Si iarasi au venit alti cumparatori, oferindu-i si mai multi bani. Si omul a raspuns la fel.
Intr-o zi, cineva a lasat usa grajdului deschisa. Calul a fugit . Au venit satenii Ai vazut? Dumnezeu te-a pedepsit..trebuia sa-l vinzi, familia nu ti-ar fi murit de foame.
Omul a privit catre cer, zicand mai mult pentru sine o fi bine, o fi rau..si a intrat in casa.
Peste cateva zile, calul s-a intors. A adus inca trei cai salbatici. Omul i-a ingrijit, erau mari si puternici. Si toata lumea il pizmuia. Celor care il intrebau daca are un cal de vanzare, le raspundea ca nu se poate desparti de niciunul, o fi bine, o fi rau..
Intr-o zi, fiul lui a plecat undeva , in alt sat. Calare pe calul cel mai puternic. Undeva, pe o costisa, a cazut. Si-a rupt trei coaste.
Oamenii il invinuiau pe omul care nu si-a vandut calul si , uite, Dumnezeu l-a pedepsit. El asculta si, uitandu-se la cer, vorbea mai mult pentru sine, o fi bine, o fi rau…
Intr-o zi , a inceput razboiul. Toti flacaii din sat au primit chemare. Au plecat si nu s-au mai intors. Niciodata.
Feciorul ranit a fost lasat acasa. Oamenii il ocoleau, privindu-l chioras.
Batranul se uita la cer, intrebandu-se o fi bine, o fi rau…

Cunoaste cineva calea cea dreapta?

p.s. Povestioara am auzit-o de la un tanar teolog , in urma cu vreo zece zile, calul, de pripas, pe internet.

Le dau mai departe- o fi bine , o fi rau..