citim lumea pe dos

 și pretindem că ne înșală. Rabindranath Tagore

 Te-ai gândit vreodată  cât valorează lumea?
Ei bine,  așa suna  întrebarea de baraj, pe care am primit-o aseară,  de la nepotul meu, școlarul  pe care, în vară,  îl așteaptă primul lui mare examen de intrare în viață-admiterea  în liceu. 
Suprasaturat de  teste , contrageri, expansiuni ( gramaticale),  interpretări de  poezii la prima vedere,  m-a provocat la o discuție  pentru care eram total nepregătită..
Bineînțeles că n-am știu să răspund.
 Este un număr   în care se adună trilioane de  catralioane și infinit de  multe zerouri.
 Cum să evaluezi acest pestriț colos și la ce bun, m-am întrebat  cerându-i lui o explicație..//
Dimineața mea a început devreme, ninge, mașina se strecoară  greoi, la ora asta toți  bucureștenii pleacă la  serviciu, în unele locuri se merge bară la bară, așa că eu și nepotul- el în drum către școală, eu în drum către gară,  avem vreme să  mai dăm o raită prin gramatică..
Mă fascinează gările cu vânzoleala lor matinală, lumea se duce și vine,  sosesc și pleacă trenuri, gânduri, probleme, râsete zgomotoase-m-am oprit  pentru o cafea fierbinte, până la plecarea trenului meu  am ceva timp, uite la masa vecină un  grup interesant -  câteva chinezoaice  fac fotografii,  par a fi studente, vecinul lor  se distrează cu căștile pe urechi, un  negru  privește  atent  jocul  fetelor, ce multe femei fumătoare trec prin fața ferestrei...
 Geamantane cu etichete internaționale, sacoșe  autohtone,  doi cerșetori,  o tânără   își  cară cu greu copilul rebegit de frig..
În tren e cald și bine, dincolo de fereastră albul este tot mai alb, case și drumuri, turle și sate, lumea și prețul ei.
Risc o întrebare, promite-mi că nu te superi- cât costă lumea ta?//
Unul dintre eroii cărții mele,  căpitan de vapor, se îndrăgostește în fiecare port, dar îi trece de cum pleacă..  zece pagini mai departe O femeie care își câștigă existența, coboară   social, oricât de respectabilă  i-ar fi ocupația, zice tot căpitanul.

  Nu te speria,acțiunea se petrece pe la  1845, în Valparaiso.

 Alte vremuri, altă lume!//
Controlorul este însoțit  de două doamne foarte  încruntate- nici n-ai zice că este criză, uite că a  apărut și supercontrolul, măi fir-ar să fie, patru  ceferiști și vreo zece călători. //

N-ai cum să nu auzi   ce mai vorbește lumea:
-Domle,  vin din Franța-povestește  domnul  de vis-a vis,proaspăt  întors din orașul de pe Sena, în paranteză  spun, cam   subțirel îmbrăcat pentru vremea de afară,  sacou verzui  de stofă, destul de șifonat,  pantofi împletiți, mă rog, asta e, adresându-i-se   suficient de tare vecinului de alături. 

Interlocutorul   se arată foarte impresionat de noutăți..așa, ia zi, domle ,ia zi  cum e acolo?

 Cum e? pe masă, cum se pune la noi apă în borcan, la ei se toarnă vin. Bei cât vrei.
 Domle, dacă ar fi așa pe aici, ăștia ar fura toate  borcanele..și ar fi beți pe toate drumurile..
 Mă întorc la cartea mea.. O femeie care are  o frunte de  măcar două degete nu se căsătorește  pentru a fi distrată, ci pentru a fi întreținută.. 

Ce vremuri! Ce lume!
Și  să-ți mai spun ceva- este prima oară când  găsesc scrisă expresia  să i se dezbumbeze jachețica..ce zici de   un asemenea verb?

...despre ce  nu se vorbește nu există..//
Sper să nu te fi  supărat nedumeririle mele..