Se afișează postările cu eticheta sinceritate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sinceritate. Afișați toate postările

marți, 2 februarie 2016

poate fi umană perfecțiunea?



Unii spun -și eu  nu-i contrazic, pentru că, de ce să nu recunoaștem: de  cel puțin o dată ni s-a întâmplat să  aflăm rezultatul pe propria piele- că sinceritatea absolută doare  la fel de mult ca un lanț de erori.
 Dacă  ar fi să ne exprimăm mai puțin eufemistic, aceste erori sunt minciunele. 
Na!  tot nu le pot spune pe nume: minciuni.
Dacă e să stai strâmb și să judeci drept, uite, chiar aici , în spațiul virtual, se spun atâtea: poți să crezi tot ce spune cineva că este așa cum se străduiește să te convingă că ar fi?
Sau- dacă se schimbă, cumva, ceva, în atitudinea cuiva față de altcineva,asta înseamnă că respectiva persoană  se comportă cameleonic?
Tocmai am citit că o caracatiță  antarctică, aceea care dă o conotație științifică sintagmei”sânge albastru„, grație  pigmentului colorat  din  sânge, supraviețuiește la temperaturi extreme și se adaptează ușor în fața schimbărilor climatice, oricât de dure ar fi ele.. 
Alte animale, tocmai pentru că nu posedă această caracteristică, nu  pot trăi la temperaturi  foarte scăzute.
De ce  nu am accepta că și  omul, fiecare individ, caută modalități speciale, care să-l ajute să facă față unei agresive și  mereu schimbătoare realități ?

joi, 26 septembrie 2013

fii sincer

 față de tine însuți..și atunci nu mai poți fi fals față de cineva.
Wiliam Shakespeare
În urmă cu  câteva minute, vecina mea, o școlăriță, care de o săptămână este în clasa a IV-a, a bătut sfios la ușă.
Într-o mână, un caiet.

 Sigur  are  de făcut vreo compunere, mi-am zis așa, pentru mine.
- Doamna,  credeți că ar trebui să fiu sinceră?
- Cu mine, totdeauna! Te rog, spune-mi, vrei să nu se prindă învățătoarea că te ajută cineva, așa-i  ?
Fetița își sucea degetele..
A deschis  caietul, apoi, brusc, l-a închis. 
Din spatele ochelarilor cu margine  roz, ochii  ei  mă priveau  temători.
- Știu pe dinafară  cerința, auziți și dumneavoastră Scrieți cea mai sinceră propoziție. (adevărată)
Cuvintele  au rămas suspendate.. 
Rolurile se schimbaseră, eram școlărița neajutorată..

 p.s.  încerci să fii tu  copilul care are de compus o singură propoziție?

miercuri, 3 aprilie 2013

de la suflet la suflet



Subiectul care îmi venise în minte se referă tot la școală..  îl las deoparte o vreme.


Primesc zilnic- nu cred că mi se întâmplă doar mie-materiale pe diverse teme, multe dintre ele ilustrate.
Este plăcut  să  deschizi  un e-mail și să-ți apară  în fața ochilor un   buchet de  lăcrămioare!
 Sau  un suflet  deschis cât nemărginirea!

Ori un  filmuleț. 
Sau  cele mai frumoase maxime. 
Unele  sunt adevărate provocări.

Bunăoară, acum două minute, am primit, printre altele, următoarea cugetare:
Ceea ce iubești, lasă liber.
 Dacă revine, îți aparține. Dacă  nu revine, nu ți-a aparținut niciodată.
 Khalil Gibran

Am  citit, m-am gândit,  am analizat, știu cam cum stau lucrurile. 
Totuși, niște incertitudini  tot am .(  ca și cum până  în clipa asta  ar fi fost prea puține..)

Să te topești de iubire în tot și sa devii izvor de iubire divină, ce susurul în noapte-și cântă;
Să cunoști adesea durere prea marii duioșii;
Să fii rănit și îmbătat de înțelegerea iubirii;
Să sângerezi de bunăvoie și bucurându-te;
Să te trezești în zori, cu inima mereu înaripată și să înalți,
plin de recunoștință, mulțumire pentru încă o zi de iubire;
Să te odihnești, copleșit de beatitudine,
la ceasul amiezii și să cugeți la extazul iubirii;
Să te întorci împăcat și debordând de fericire acasă la ora amurgului,

Și apoi, sa dormi înălțând în inimă o rugă pentru ființa iubită,
iar pe buze să ai un cântec de laudă.

 ( că tot vorbeam  pe fb cu Elise  despre   sinceritate/ diplomație)   câți procedează așa? 
sau 

 când  se ajunge la o asemenea înțelepciune?//
Mai multe, aici

marți, 8 ianuarie 2013

i-am smuls

călăului masca.Fața lui  era plină de lacrimi.
Valeriu Butulescu, Stepa memoriei

Cine ești tu, cine sunt eu nu privește, cu adevărat, pe nimeni. Poți să mă contrazici, este treaba ta, dar   eu sunt convinsă că  tot ce se consideră a fi înțelegere a gândurilor și trăirilor celuilalt   este doar  un fel de traducere, fiecare dintre noi rămânând  izolat în propria-i existență. Nu ascund că asemenea  idei   s-au  conturat în legătură cu  evenimentul care  continuă să  acopere mult spațiu, deși cineastul Sergiu Nicolaescu este , deja, cenușă.

Avem relații cu multă lume .
Relații speciale,  cu mult mai puțină lume.
 Prietenie , cu și mai puține ființe. 
Prietenii adevărați  îi numărăm pe degetele unei mâini. 
 Ne cunoaște cu adevărat cineva?
 Noi- tu, eu- pe cine cunoaștem dincolo  de ceea ce lasă fiecare să-i fie cunoscut?
Încercând  să comunic cu cineva pe tema credinței, astăzi am citit câte ceva  din opera celei care a fost și este Maica Tereza.
Oricum
Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti...
Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse...
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi...
Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela...
Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi...
Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi...
Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine...
Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns...
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu...
N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.//


adevăr sau mască?
 

luni, 1 octombrie 2012

fără mânie, fără părtinire

Un bun profesor are această grijă statornică:  îi învață pe  discipoli  să se lipsească de el. A. Gide

Știu că ești mereu în grabă, că , de multe  ori, nici nu prea citești ce scriu unii și alții pe bloguri.
 Promite-mi că nu vei trece în fugă!//
Dacă  ar fi să spun când  am simțit că iubesc toamna cu  tot sufletul, n-aș ști să  răspund.
Poate s-a întâmplat în acel septembrie, când  raze calde își picurau mierea pe caietul meu de caligrafie..linioare și bastonașe refuzau să intre în căsuțele lor cu ferestre egale. 
Poate că s-a întâmplat  în ziua în care domnul  Gheorghe Fulga, profesorul meu de Limba română, m-a învățat  că maculatorul  cu file aspre, alb/gălbiu, care foșneau  frumos,  este la fel de important ca și haina cea mai bună. ( câți știu  astăzi  că maculatorul era caietul de clasă, niciodată confundat  cu caietul  pentru teme?)
Se va fi întâmplat , poate, într-o  după-amiază  dulceagă, cădeau frunzele, adia  vântul printre crengi  de castani, iar eu, îndrăgostita, mă plimbam  cu el- colegul de la B,  fără știrea   pedagogilor!
Iubesc toamnele studenției și toamnele mele  de tânără mămică a unor ochișori somnoroși, târând ghiozdanul doldora de cărți, caiete, gânduri, speranțe.
Iubesc  toate toamnele mele de profesoară, le-am scris pe ia, mereu nouă, țesută cu fluturi de frunze, în dansul, mereu rotund  al vieții.//
  Aseară  am primit  un dar.
Exagerări , va spune cineva, frumos, o să încuviințeze  altcineva, școala  este la pământ, iar profesorii  sunt complet dezinteresați,  o să sublinieze  cârcotașul.
Dar tu ce spui?

duminică, 10 iunie 2012

un fel de comedie umană


Vezi tu cum este lumea asta croită? Nimic nu seamănă cu nimic. Nimic.
Să fie astăzi ziua cea mare?
 M-am trezit cu întrebarea în minte. Am dat fuga în bibliotecă . am ales la întâmplare.
Întâmplare , zic?   O fi așa.. până nici numărul paginii nu mi se pare întâmplător-44.//
Întrebat  dacă  ar dori să scrie un tratat  despre SINCERITATE,  MONAHUL DE LA ROHIA, NICOLAE STEINHARDT, răspunde:
Nu sinceritatea este esențialul, cum crede Gide, ci  buna purtare, morala, chiar de cere un efort.
Sinceritatea  nu e o scuză.
În artă nu e ca în morală: acolo sinceritatea este esențială. Altfel e lozincărie și kitsch.

Totul se complică  din cauza  intervenției masive, pustiitoare a minciunii.Oare nu vedeți că  trăim în minciună până la gât, până la marginea  buzei? Că ne-a invadat, ne-a cotropit? 
Că oxigenul, carbonul și hidrogenul au fost înlocuite de  minciună?
Astăzi o să merg la vot. 
Nu știu prea bine ce aștept după.
tu ce zici?

vineri, 6 aprilie 2012

test-cum ești tu? cum te văd alții?


 Să nu-mi spui că nu   poți să-ți tragi sufletul , măcar două minute, că doar nu răstorni casa .
Este vorba de ceva care o să-ți placă, sunt convinsă.
Eu am făcut testul . 
Am obținut 43 de puncte.

Nu te speria- este foarte interesant! citește atent și răspunde sincer!
Sigur o să-ți placă!
Dacă ești șef, îți vei alege subalternii mai  corect. 
Dacă urmează să dai un interviu, vei face niște descoperiri, care , sigur, te vor ajuta!
Și ca să -ți tihnească, uite , am adus și o pădure fermecată ( mi-a dăruit-o cineva, și cum, dar din dar se facea dar, am adus-o aici.)
Urmează testul:

http://www.youtube.com/watch?v=BR3U_eBPE_s

luni, 21 noiembrie 2011

sinceritatea absolută

 doare, la fel de mult  ca un lanț de erori, de fapt, li se spune minciuni.  
Mi-ar plăcea ca adevărul să fie romantic.
Încerc un fel de prefață pentru răspunsurile   la întrebările dintr-o simpatică leapșă, primită de la Zina.
Nu cred că sunt mulți cei care  citind pe ici, pe acolo, chiar încearcă să înțeleagă  ce există în spatele tastelor.
Ar fi imposibil, oameni suntem..nu insulți pe nimeni, dacă nu-i acorzi timpul pe care și l-ar dori..demontăm viața în bucățele, recompunem momentele care ne plac, nu putem umple cu sentimente  toate paharele lăsate la ferestre.//

1.Ce vârstă are cel mai vechi blog pe care îl cunoașteți?
R.6 ani. A fost o provocare să-l descopăr.
2.Care este primul blog  pe care l-ați descoperit, de îndată ce ați intrat în virtual?
 R.Sunt mai multe- vreo patru, îl menționez , în  special, pe al lui Andi.
3. Regretați închiderea vreunui blog? Dacă da, care anume?
R.Da, regret că mai multe bloguri dragi și-au tras obloanele.
În ferestrele lor, găseam , mereu, flori proaspete.
Viața are urcușurile și coborâșurile ei, unele abrupte, mergem alături o vreme,  apoi, brusc, potecile se strecoară printre hățișuri, unele se împiedică, se zvârcolesc neputincioase, așteaptă ajutor, nu-l primesc și se închid.
 Da,  cred că blogul este ca o inimă.
4. V-ar bucura închiderea vreunui blog, dacă da,  care anume?
R. Nu! 
Cum să te bucuri, când o fereastră se trântește?
 Câtă vreme există șansa ca  fiecare să privească lumea  așa cum simte, de ce să vreau să văd storuri cu genele plecate?
5. Care este blogul pe care îl vizitați cel mai des?
R. Prefer să nu spun.
 Cu unele empatizez categoric, sunt bloguri a căror lectură îmi creează certitudini, în vâltoarea dilemelor, în altele simt tristețea din spatele tastelor. Nu citesc doar ca să mă aflu în treabă..
6.Cam cât timp credeți că poate un blog să-și justifice existența?
 R. Nu-mi permit pronosticuri, este o chestiune  care ține de mulți factori- pasiune/ dorința de comunicare/plăcere/vise/înțelegere/dileme/interes..
7.În ce codiții v-ați închide blogul?
R. Nu-mi place să trăiesc sub impulsul condițiilor impuse, nu impun nimănui nimic.

Mâine dimineață voi gândi altfel, pentru că și eu voi fi alta.
Gândirea este prizoniera tentațiilor, așa că prefer să nu iau în calcul închiderea blogului, chiar dacă tentații au ( mai) fost.
8. Ce vârstă are blogul?
R. Peste o lună, împlinește -4 (PATRU) ani!

9.Cum ați decis să faceți blog?
R.În niște momente speciale- trebuia să păstrez ceva, să las deoparte altceva,  să fac și o schimbare.
Există oameni care uită să converseze, poate că, involuntar, se așază în fața oglinzii.
 Eu vreau să văd, să aud, nu sunt pesimistă,  nu mă plâng că viața ar fi oribilă, o modelez, alungând zgomotul inutil, prefer călătoria într-o caleașcă imaginară, într-o companie plăcută ( în vară  am văzut caleștile regale britanice, cât lux, ce senzații!)
10. Este bloggingul  un viciu, dă dependență/
R.Aș zice că adevărul este pe la mijloc- viața se compune dintr-o mulțime de semi, nu?  lumini, umbre, deschideri, plecări.
Sunt clipe când împletim în  metafore  ghirlande, cineva le strivește cu sau fără vrere.. cioplim,   din nou, în vorbe,  edificii și tot așa.
 Vorbim , scriem, evadăm din concret, creăm „realități” proprii, de fapt, tot timpul ne abținem în fața a ceea ce simțim  că ne agresează.
Blogul este un un fel de suspendare, un loc între lumea știută și visul imposibil.
Nu-mi permit să  transmit leapșa  decât prietenelor mele: Andi, Elise, angiDiana, Vera, pescărușul-//., dar oricine poate încerca să răspundă..
Gânduri bune, Irinei și Ottiliei 
p.s.  tu ce zici?

luni, 28 martie 2011

sine ira et studio

Te-a deranjat rău de tot  chestia asta cu  datul ceasului înainte? 
Ți se pare că dimineața nu se mai termină, că este cețoasă și obositoare?
 Promiți să nu te superi?
Răspunde  sincer la întrebările de mai jos.
1.  Poți începe ziua fără cafea?
2.  Te poți urni fără medicamente?
3.  Poți fi vesel totdeauna , făcând abstracție de durerile pe care simți?
4.Te poți abține să nu-i  plictisești pe alții cu problemele tale?
5. Poți mânca  zilnic aceleași mâncăruri , fiind chiar   recunoscător pentru ele?
6. Poți înțelege că toți cei dragi ție  , deseori sunt atât de ocupați, încât nu te  iau   în seamă?                                                                                                                                                                                       
7.Poți accepta critica și învinuirea fără supărare și  ranchiună?
8. Poți tolera ignoranța unui prieten, fără să-l corectezi în permanență?
9.Poți să te porți la fel cu un prieten bogat ca și cu unul sărac?
10. Poți suporta tensiunea fără ajutor farmaceutic?
11.  Poți să te relaxezi fără alcool, țigări,  muzică,  dans, cluburi , jocuri ,  filme?
12.  Poți dormi toată noaptea  fără somnifere?
                                 p.s. nu trișa, răspunde fără să te gândești prea mult  și vei afla  cine ești  cu adevărat. sunt importante toate răspunsurile.


sâmbătă, 19 martie 2011

laolaltă, dar separat

Se întâmplă , tot mai des, să auzi- s-au despărțit, pentru că  nu mai comunicau, copilul  lor a luat-o pe căi greșite, pentru că părinții n-au știut să comunice cu el, s-a retras , nu mai iese din casă, pentru că nu poate  să mai comunice cu nimeni.
Să fie comunicarea  soluția rezolvării tuturor problemelor noastre de interrelaționare?
Dacă-i așa, pare simplu, nu?
Vorbim  de când ne știm, scriem  de când ne-am dus la școală,  unii chiar  mai devreme, povestim frumos,  ascultăm..și totuși, ni se reproșează- nu mă (mai) înțelegi/, nu te ( mai) înțeleg/ cine să te mai înțeleagă/cine sunt eu pentru tine/ cine ești tu pentru mine?
Să fie de vină  tendința  de a-l judeca pe cel cu care încerci să comunici, înainte de a-l  asculta?
Să fie graba cu care ne oferim sfaturile  , fără să ni se ceară?  agresivitatea din întrebări, moralizarea  nedorită de cel cu care discuți?
Poate.
Dar comunicarea nonverbală?
Am uitat să zâmbim..tot auzi- ai văzut ce îngândurat este?privea pe lângă mine/parcă-i tună și-i fulgeră/, m-a pironit cu privirea,  .
Suntem  și continuăm să  devenim mai săraci în relațiile noastre.
Să nu-mi spui că nu ți se întâmplă să vrei să spui ceva frumos și renunți, căzând în capcana propriilor temeri.
 N-ai amânat  niciodată  să spui ce gândeai, doar pentru că ți s-a părut jenant să fii sincer?

Cineva s-a gândit la toate neajunsurile noastre în comunicare.
Vrea să ne învețe cum să-l înțelegem pe celălalt , cum să pătrundem în realitatea lui, să înțelegem nu doar ce spune, ci de ce spune.
John C Maxell,  Toți comunicăm, puțini stabilim relații.
O prietenă  citește  cartea  asta pe îndelete.
Puțin spus  citește. 
Studiază, subliniază, face notări pe margine, fișe.
p.s. ar trebui să se învețe în școală  comunicarea?
      -să te învețe , oare, la maturitate,  cartea  să fii altfel decât ești?