poemul de vineri...

  motto:Cuvântul rostit trebuie  să fie asemenea rubinului, mic, de mare preț.Cât timp nu ai vorbit, cuvântul a stat sub puterea ta, de îndată ce l-ai rostit, el te ține  sub puterea lui.
Abu Shakur Balkhi,  înțelept persan

vorbe, vorbe, vorbe...,

 de Mircea Ivănescu

trebuie alese vorbele cu grijă,

vorbele lasă urme – îţi aminteşti

mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,

trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor

să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele

să însemne ceva – ceva ce nu se mai aşază

deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat

că e în tine – că simţi.

oricine poate să facă vorbe unele după altele –

oricine poate să vorbească – nu asta

e principalul – ar trebui poate alese

tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)

şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea

ca nişte urme în zăpadă...

lecțía cea de toate zilele

Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde!
 Propunător: Tudor Mușatescu

 Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri. 

 În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.

 Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să revendici. 

 Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi. 

Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai fost.

 Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte, ca să facă economie de câine.

 Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală. 

Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.

 Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta.
  Între ele, bagă intrigi viaţa.

 Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.

 Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le scutură din când în când.

 Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care ,cu una singură, o duci la gură?

 Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează

„când în schimbul unui vis...„

ca să simți că  ești fericit este nevoie să  să știi că ești fericit. Fernando Pessoa, Cartea neliniștirii

Tu, noi, lumea toată, pestriță mulțime,  culegem vorbe, le spunem, le scriem, pentru o vreme  ne confundăm unii cu alții, vibrăm  în aceeași cadență , brusc  ne trezim din visare, redevenim noi înșine, cum adică? insignifiante insulițe plutitoare pe  mereu schimbătorul ocean.
Ne definim.
Cât din ce simțim dăruim?
Cât  din ce dăruim  se primește?//
Mai mult poticnindu-se, cu bune și rele, în doze înghițite la întâmplare, anul își cerne lungile-i nopți, clipicioase  diminețile, se fugăresc certărețe zilele, schițe și forme, aburite oglinzi , vândute la preț negociabil.
Ce ai zice de o poezie adevărată?
 vorbe, vorbe, vorbe, de Mircea Ivănescu
trebuie alese  vorbele cu grijă,
vorbele lasă  urme -îți amintești
mai târziu de ele- așa cum pașii rămân în zăpadă,
 trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de ușor
să știi să așezi  vorbele unele lângă altele
să însemne  ceva- ceva  ce nu se mai așază
deloc exact peste ce știi tu cu adevărat
ce e în tine- că simți.
oricine poate  să facă vorbe unele după altele-
oricine poate să  vorbească-nu asta
e principalul-ar trebui poate alese
tocmai cuvintele  care să nu spună prea mult).
și pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca niște urme în zăpadă...„

Când ai scris prima poezie ?( de dragoste)
p.s. ascultă muzica, te rog!

din decembrie

și până în martie, pentru mulți dintre noi există trei grădini,   grădina de afară, grădina  din  ghivece dinăuntru și grădina ochiului minții. Katherine S. White, jurnalistă americană 1892/1977

În înălțimi, cerul  are ceva dintr-o vară neîncheiată, peste cate care , mereu nemulțumită, toamna și-a așternut zgribulirea.
Zilele, perfect  egale și rectilinii, și-au îmbibat obrajii cu  un fel de stânjeneală, cerșesc alb. Și ploaie, să le spele picoteala.
 Înghesuite buluc, între  exclamații și  întrebări, mereu fără răspuns, nopțile nu reușesc deloc să separe lucrurile.

 Toate se învălmășesc, se confundă, o fi doar părerea mea?
Dacă deschizi ușa, fereastra, radioul, televizorul descoperi aceleași obstacole-  rățăioală, bășcălie, afișe, vorbe goale..

Visul este doar al tău, cum să-l poți topi, cum să-l ademenești într-un buzunar secret?
Peste doar o zi, o să vedem, ca în fiecare an, defilări, coroane,  fanfare.
Ce mult mi-aș dori să nu fie  o simplă escală de câteva zile libere, când, lăsând baltă  postul Crăciunului, mai tot românul va  simți  gustul  fasolei cu ciolan și al vinului fiert cu scorțișoară.
Îmi trec prin minte vorbele cuiva, un jurnalist  român , stabilit peste Ocean, nu-i rețin numele Pentru a te înălța , trebuie  întâi să îngenunchezi..//
Să mă(te) întreb  dacă  nu cumva  articulațiile   sunt mult  prea obosite?

mai presus de toate

Speciile comunică.
În felul lor. Unele se ajută. Altele îl ajută pe om.

 Șoarecii simt înaintea altora cutremurele.
Ciocănitoarea bate toaca înaintea ploii- mintea ei ascuțită, precum  ciocul, simte că, îngrozite, insectele  se ascund de ploaie . Acționează în forță..

 Câinii își anunță stăpânii .   Dacă se apropie  hoții/dușmanii,/animale de pradă..
Lupii urlă. A pustiu. Atacă,   mai ales,  în haită( la drumul mare).

 Porcii grohăie , mereu leneși, mereu nepăsători  murdari.

 Broaștele orăcăie. Cât le ține .În cor..
Grațioasele libelule au zbor elegant, ușor, pe timp frumos. Își pierd echilibrul ( ca și manechinele), când se apropie furtuna.
Păsările se întrec. În triluri.-fiecare pasăre pe limba ei piere, spune o vorbă.

Albinele aduc miere, aduc colb mărunt de aur, vorba poetului. Dar și înțeapă,  cu ac propriu.
Oițele merg în turmă. Behăie ușurel.  Rămân uitate. În gard. Până le trezește ciobanul. Cu bâta.
Muștele se trezesc devreme , dacă ziua va fi frumoasă și își încep meseria- bâzâie. Dacă le vezi lipite( de pereți) este semn că vine ploaia . Sau altceva ..
Caracatițele trăiesc puțin. Sunt niște solitare.  Rivalele pescărușilor. Evoluate. Cu spirit de proprietate. Își apără teritoriul în care trăiesc și unde vânează. Când sunt atacate, își derutează adversarii aruncând un nor de cerneală. Sunt curajoase. Mușcă, otrăvindu-și captivii. Evită contactele. Fac expediții de vânătoare. Seara. Sau în zori.

Omul este superior tuturor speciilor. Deocamdată.

Gândește, vorbește, cântă, dansează
  se spală, adună,  se miră , oftează,

  râde, iubește, plânge ,  trădează

muncește, doarme, se îmbracă,  urăște,

pierde, uită,  iartă, cucerește.

 Este artist, războinic, prinț, hoț, cerșetor.
dascăl, domn, medic, specialist, muncitor,
sclav, șomer, circar, țăran..
Conduce. Dezbină.

Cucerește. Are stil. Sau nu.

Uneori , vorbele lui  ustură mai tare decât înțepătura albinei.

Rănesc ,  mai adânc decât mușcătura șarpelui. Lasă urme  de bocanci. Pe suflete.

Alteori, vorbele   vindecă orice rană.
Îmblânzesc scorpii. Opresc ostilități. Domolesc orgolii.
Victor Hugo  spunea că omul nu este un cerc cu un singur centru;  e o elipsă cu două focare: faptele și ideile .
p.s.așa să fie?