Restaurante bucurestene: St. George

O sa va povestesc poate, zilele astea, cum centrul vechi al Bucurestiului se chinuie sa isi regaseasca o identitate de mult pierduta. Eforturile par mai mult ale restaurantelor din zona decat ale primariei.

Saptamana trecuta am incercat un restaurant care imi facuse pofta de mai multa vreme mai ales prin supa gulas, pe care de multa vreme voiam sa o reincerc, mai ales ca numele ei imi apare zilnic in fata ochilor. St. George este un restaurant cu specific unguresc de pe Str. Franceza.

Am stat afara, pe terasa. Restaurantul arata bine, iar chelnerii sunt amabili si cu mult bun simt. Cand iti aduc meniul, vine si prima surpriza, pentru ca pe prima pagina troneaza preparatele speciale, cu preturi la fel de speciale, de la 50 de ron in sus pentru o friptura. E adevarat ca porcul este crescut in mod natural in nu stiu ce tinut unguresc, dar cred ca ma voi abtine de la a incerca aceste preparate pana cand voi reusi sa castig marele premiu la loto.

Desi in afara acestor preparate speciale preturile sunt ceva mai civilizate, sunt totusi mari, asa ca ne-am limitat la o supa gulas (15 RON) acompaniata de o bere. Ca sa fiu corecta, eu m-am multumit cu o supa gulas si o bere, pentru ca partenera mea a mai comandat inca o supa gulas. Exceptionala!

Supa era condimentata exact cat trebuie, usor picanta, plina de legume si de carnita de porc vaca, fara a fi totusi grasa. Un deliciu.

Berea a fost si ea buna.

Am mai avut un comesean:

Mi-au placut vasele folosite. Am vazut la alte mese ca painea era invelita intr-un stergar brodat alb. De asemenea, am remarcat ca multa lume scotea exclamatii de incantare in timp de manca.
Pentru ca nu voi merge prea des acolo, din motive de distanta si de preturi, am tras concluziile dupa supa: servire foarte buna, mancarea foarte buna, preturile cam mari.
La toaleta totul curat si frumos. Asezarea foarte buna, daca ignori zbieretele locuitorilor zonei te poti relaxa traind iluzia unui centru istoric frumos. Poate intr-o zi va fi. Exista o parte din mine care inca mai crede in happy-end si in victoria frumosului asupra uratului.


St. George - Str. Franceza nr.44

Bienvenido, Mister Marshall

In 1953, spaniolii au facut un film foarte simpatic, considerat astazi una dintre capodoperele cinematografului spaniol. Bienvenido, Mister Marshall este o comedie care suprinde Spania anilor '50. Este perioada in care americanii incep sa puna in aplicare planul Marshall, plan menit sa ajute la reconstructia tarilor vest-europene.
Actiunea are loc intr-un sat din centrul Spaniei, Villar del Rio. Primarul este informat ca mai multi inalti oficiali americani vor trece prin satul sau, prin urmare spera sa primeasca din partea acestora ajutoare pentru satul sau prin planul Marshall. Asadar incearca sa le ofere oficialilor americani cea mai buna primire posibila.
Dupa numeroase idei mai mult sau mai putin originale de intampinare a americanilor, ideea castigatoare este aceea de a "imbraca" satul in haine andaluze (retinem, totusi, ca nu este un sat andaluz). Prin urmare, cu grele sacrificii din partea intregii populatii, sunt cumparate haine si decoratiuni andaluze, iar satul din centrul Spaniei se transforma peste noapte intr-un sat din sud. Evident, tot efortul se dovedeste inutil intr-un final.

De ce va povestesc filmul? Pentru ca de filmul asta imi amintesc primarii bucuresteni - ca este vorba despre primarul general sau despre cei de sector, ca sunt afiliati unui partid politic sau altuia, problema lor este sa "infrumuseteze" urbea prin diverse elemente decorative fara nicio legatura cu specificul orasului sau climei, din pacate si fara nicio legatura intre ele si vreun simt estetic.
Observ, de exemplu, ca multe zone din oras s-au imbogatit cu copacei exotici, care nu rezista climei noastre; cu flori necunoscute, care nu dureaza prea mult; cu fantani arteziene si constructii ciudate. Orasul este imbracat in haine care nu-i apartin, dar care costa mult. Scopul pare sa se fi pierdut pe drum, deja nu se stie pe cine mai vrem sa impresionam.
Mister Marshall nu mai vine.

Later edit: va recomand si articolul acesta, se vede treaba ca sunt destul de multi oameni saturati de proiectele cu fantani. Probabil ca suntem totusi mult prea putini.

Amintiri dintr-o copilarie frumoasa

Am copilarit intr-un cartier frumos, cu case si blocuri vechi, curti mici si pline de verdeata, garduri acoperite de flori cataratoare.

Mergeam la gradinita in curtea Bisericii Armenesti, intr-o cladire care apartinuse comunitatii armene si fusese confiscata de comunisti. Treceam in fiecare zi pe langa usa Bisericii, iar intr-un an, de Craciun, am vazut inauntru un brad imens, impodobit. Amintirile din curtea gradinitei, aceeasi cu a bisericii, sunt amintiri ale unei copilarii frumoase.

Dupa '89, cladirea gradinitei a fost redata proprietarului de drept, comunitatii armene. Langa biserica a inceput un santier care a chinuit cartierul ceva vreme. Urma sa se construiasca o cladire de birouri cu multe etaje, nesocotindu- se in totalitate cartierul vechi care urma sa fie afectat de o astfel de constructie. Oricat s-au opus unii, constructia a continuat. Intr-o noapte, primul semn al nefastei apropieri dintre o cladire istorica si o cladire de dimensiuni mult prea mari s-a produs: Biserica s-a crapat in trei parti. A fost ulterior incorsetata intr-un brau metalic care sa o tina intreaga.

Cladirea de birouri a continuat sa se inalte, sfidand orice lege a bunului simt. A fost finalizata, data in folosinta, iar in aceasta noapte a ars. Incendiul a pus inca o data in pericol Biserica Armeneasca, dar si intregul cartier (la numai cativa metri, peste drum, se afla un imens distribuitor de gaze, plin de semne de avertizare asupra pericolului reprezentat de foc).

Poate nu e frumos, poate nu e politic corect, poate nu ma veti intelege. Am toata simpatia pentru cei care sunt afectati de incendiul de aseara. Insa acum, daca tot s-a intamplat ceea ce s-a intamplat, imi doresc din tot sufletul ca aceasta cladire sa fie demolata, iar pe locul ei sa se faca un parculet. Un parc care sa ne aminteasca faptul ca nu trebuie sa ne batem joc de putinele locuri frumoase care ne-au mai ramas. Imi vreau cartierul inapoi!

Si copacii plang

V-am mai spus ca Bucurestiul un oras foarte trist - cenusiu, cu case care plang si locuitori impovarati de griji.

Iata ca am descoperit ca si copaceii decorativi sunt plangaciosi, cred ca se uita in jur si se ingrozesc de ceea ce-i inconjoara.

S-au inspirat de la mediul inconjurator si s-au uratit, s-au simtit umiliti si au inceput sa planga.

Nu vreau sa fiu rea, dar zau daca pricep in ce fel acesti copacei infrumuseteaza orasul. Ma uit la ei si imi inspira mila.

Cele trei crengi atarnande, jumatate dintre ele rupte, cu niste urme de frunze in varf, par sa impovareze si mai mult imaginea unui oras deja stricat de oameni.

Ma ofer eu sa iau copaceii astia acasa si sa le ofer o viata decenta, poate isi revin...

Harta monumentelor istorice din Bucuresti

Asociatia Prietenii Muzeului National de Istorie a Romaniei a realizat o harta a monumentelor istorice din Bucuresti.
Aici

Bucurestiul sapunit

Angajatii firmelor de salubritate au iesit zilele acestea pe strazi sa curete si sa spele (cu detergent biodegradabil) Bucurestiul - mai exact trotuare, strazi, cosuri de gunoi, banci si semne de circulatie.
I-am vazut si eu si chiar ma miram ce i-a cuprins asa o harnicie dintr-o data.
Dar intrebarea mea este: la ce ne foloseste?
Nu, nu imi spuneti ca e curat, ca e frumos, ca miroase bine. Asta stiu.
Ma intreb la ce ne foloseste ca se intampla asta astazi si poate la anu' pe vremea asta. Cu asta nu rezolvi absolut nimic. Este ceva temporar, o actiune care da bine in presa, dar pe termen lung nu aduce nimic. Maine va fi din nou murdar.
Actiunile astea heirupiste au ca unic scop vrajirea populatiei. Daca vrei sa ai un Bucuresti curat, trebuie sa ai un plan mult mai bine pus la punct. Un plan permanent si pe termen lung.

Ceea ce se intampla astazi este un nimic impopotonat.

Si, apropo de ce ne mai bucura ochiul prin Bucuresti si ce fac autoritatile, iata aici un mic exemplu.

Trecut-au anii

Se pare ca am dat in boala citatelor atunci cand aleg titlurile postarilor.
Dar acesta este chiar titlul unei expozitii foto, in care putem vedea (sau ne putem aminti) de Bucurestiul din perioada anilor '60-'80. Expozitia va avea loc in aprilie - mai 2009, si cred ca merita vizitata.
Pentru aceia care nu sunteti in Bucuresti in aceasta perioada, fotografiile pot fi vazute aici si cred ca va vor face placere. Bucurati-va de plimbare!

Centrul istoric al Bucureştiului

Primarul Oprescu a mers ieri să viziteze centrul istoric al Bucureştiului. Sau, mai exact, ce a mai rămas din el.
Dupa cum veţi vedea, centrul istoric este un şantier, o ruină, o tragedie. Un documentar foto foarte trist!
Unde sunt toate promisiunile, unde sunt visele, unde dispare centrul istoric?

Anul trecut am fost in Croaţia, ţară care a trecut printr-un teribil război. Centrele oraşelor sunt impecabile, clădirile istorice sunt reabilitate, turismul este in floare. De război amintesc doar anumite urme, lăsate special pentru a reaminti lumii dezastrul si nenorocirea.

Iată si o fotografie din Dubrovnik, un oraş minunat, bombardat foarte serios in timpul războiului.